Bogdan-Mihai Mandache

Născut la 7 octombrie 1955 în comuna Podu-Iloaei, Iaşi, Bogdan-Mihai Mandache a fost unul din cei mai importanți filosofi contemporani și eseist, publicând peste o sută de articole și interviuri cu reputaţi specialişti din lumea francofonă din domeniile filosofiei, teologiei catolice şi esoterismului în reviste precum Opinia studenţească, Luceafarul, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, secţia filozofie, Xenopoliana, Simposion, Vatra, Eglise et Vie, Dialog Teologic, Cronica, Convorbiri literare, Scriptor ș.a..

Studiile gimnaziale le-a absolvit la Liceul Al.I. Cuza (1966-1974) şi a finalizat studiile Facultății de Filosofie din Iaşi (1975-1979). A profesat în învăţământul gimnazial (1979-1987), ca sociolog la Institutul Politehnic Iaşi (1988-1990), redactor la revista ieşeană Cronica din 1990 și redactor-şef adj. la aceeaşi revistă (din 2000).

Bogdan-Mihai Mandache a fost un om cultivat, instruit, tolerant, cu o mare deschidere a spiritului spre sacru. Fără a-l îndepărta de breaslă, a conturat prietenii bazate pe afinităţi comune, iar familia i-a implinit viaţa și au dat sens poezii vieţii, găsindu-şi armonia şi echilibrul propriei vieţi, în timpuri diferite, prin intermediul scrierilor sale.

Corect în atitudine şi elegant în ţinuta propriului suflet, Bogdan-Mihai Mandache a fost un adevărat spirit enciclopedic. Cu o vastă erudiție, era iubit, respectat, admirat de colegi iar el, la rândul lui, îşi iubea semenii. Generos şi cu o vitalitate aparte, a fost un exemplu pentru generaţia sa și pentru cele care au urmat. A fost intelectualul care prin opera sa a rupt barierele şi a deschis perspective noi filosofiei româneşti, opera sa rămânând profesiunea de credință a unui om de cultură care a văzut mai departe, un iluminat în contemporaneitate, a cărui scriere devine, din ce în ce mai profund, un crez pentru prezent.

Volume publicate

Articole despre Cantemir, Maiorescu, N. Petrescu, I. Petrovici, L. Rusu, P. Comarnescu, C. Noica în Encyclopedie Philosophique Universelle, vol. III, Les Oeuvres Philosophiques. Dictionnaire, Presses Universitaires de France, Paris, 1992
„Un dialogue entre philosophie, theologie et spiritualite” în Charles Andre Bernard Theologie mystique, Paris, Editions du Cerf, 2005
„Entretien avec Michel Henry” în Michel Henry Entretiens, Editions Sulliver, 2005
Filosofia – aventura unui discurs, Editura Cronica, Iaşi, 1995
Teofania interioară, Editura Presa Buna, Iaşi, 1996
Mesajul şi labirintul său, Editura Cronica, Iaşi, 1998
Filosofia – aventura unui discurs, vol. II, Editura Cronica, Iaşi, 1998
Oglinda unitătii. Teme ale discursului teologic catolic, Editura Presa Buna, Iaşi, 2000
În căutarea cuvîntului pierdut, Editura Cronica, Iaşi, 2000
Filosofia – aventura unui discurs, vol. III, Editura Cronica, Iaşi, 2003
Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Editura Cronica, Iaşi, 2005
Filosofia – aventura unui discurs, vol. IV, Editura Cronica, Iaşi, 2012
Fascinația nevăzutului – www.esoterica.ro, Editura Cronica, Iaşi, 2012
Întoarcerea către Lumină, Editura Cronica, Iași, 2012
Himere și metamorfoze, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2017
Întîlniri interioare, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2019

Bogdan-Mihai Mandache
Bogdan-Mihai Mandache
Cărţi, Simboluri

Colecţia „Simbolurile Masonice”, VIII

Bogdan Mandache

Mitul Pelicanului pune în lumină soclul iniţierii, actul prin care sacrul se întrupează în polarităţile vieţii, masculin şi feminin, ceea ce aminteşte de Poimandres despre care scrie Hermes Trismegistos: „Eu sînt Poimandres (Nous), Inteligenţa Atotstăpînitoare, iar Nous-ul tău este Dumnezeu Tatăl: nu sînt despărţiţi niciodată unul de celălalt şi această împreunare dintre ei este viaţa.”

Jean Onofrio L'art royal de la franc-maçonnerie De la royauté en esprit à la construction du temple

Auzim deseori vorbindu-se despre masonerie ca fiind Arta regală. Ce este arta? Este masoneria o artă? Este Arta regală? La aceste întrebări, şi la altele, încearcă să răspundă Jean Onofrio în recenta sa carte L’Art royal de la franc-maçonnerie. De la royauté en esprit à la construction du temple (Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 128 p.). Arta este expresia unui mister al vieţii, ea cere coerenţă şi armonie. Johann Valentin Andreae scria că misiunea artei este sesizarea adevărului primordial, să facă auzit ceea ce altfel rămîne neauzit, să enunţe Cuvîntul primordial, să reproducă imaginile primordiale. Pentru Jean Onofrio „francmasoneria iniţiatică este tripla expresie a artei: o artă de a trăi, o artă de a construi şi o artă de a muri.” Arta regală nu este o artă plăcută regelui, ci este arta regelui, istoricii care au studiat sacralizarea puterii regale susţinînd că regele avea un corp individual şi muritor, şi un corp simbolic şi nemuritor. Corpul muritor, cu finitudinea

sa, este un receptacol temporar, dar el este locuit de un corp nemuritor. Cu cele trei coloane, masoneria dispune de instrumentele/uneltele unei gîndiri creatoare; naşterea şi dezvoltarea unei gîndiri creative devin posibile pornind de la invariantele de la care masonii nu pot devia. „În aceasta constă cu adevărat marele secret şi marele mister al Artei regale”, precizează autorul. Realizată de masonii operativi, Arta regală este punerea în operă după legi divine, şi reprezintă un ideal de creaţie a templului şi de manifestare a Luminii. Templul este o hieroglifă monumentală a prezenţei divine, este un arhetip care uneşte ceea ce este jos cu ceea ce este sus, tenebrele cu Lumina, spiritul cu materia, cerul cu pămîntul. „Templul, spunea Jean Hani, este fixarea prezenţei spirituale într-un suport material.” Templul este imagine a omului şi deopotrivă a universului. Sigur, sînt formulări reale, pline de tîlc şi de învăţăminte; dar dacă toate acestea sînt publicate, cunoscute, predate în şcoli şi universităţi, care este tipul…

Mai mult...
Cărţi

Visele în interpretarea lui Jung

Bogdan Mandache

James A. Hall, psihiatru şi specialist în opera lui Jung, reuşeşte în cartea sa să ne convingă de faptul că visul este o entitate misterioasă de care trebuie să ne apropiem fără teamă, dar nici să vedem în el rezolvarea tuturor problemelor psihismului uman.

James Hall Interpretarea jungiana a viselor

Interpretarea viselor şi lucrul cu visele în terapia analitică ocupă un loc important în opera lui C. G. Jung. De altfel, şi în opera şi psihoterapia lui Freud, mentor al lui Jung, într-o anumită perioadă de începuturi, visul şi interpretarea sa are un rol determinant. În ultimii ani şi în România opera lui Jung a început să fie studiată, a început să fie tipărită opera sa, a apărut şi de acum celebra Carte roşie, iar unele edituri au colecţii consacrate operei lui Jung. Una din lăudabilele iniţiative editoriale aparţine Editurii Herald, care a lansat colecţia „Jungiana”, coordonată de Gabriela Deniz. Amintim cîteva titluri ale colecţiei: Dicţionar critic al psihologiei analitice jungiene (Andrew Samuels, Bani Shorter, Fred Plaut), Psihoterapie. Experienţa unui jungian (Marie-Louise Von Franz), Jung şi post-jungienii (Andrew Samuels). În rîndurile ce urmează vom face cîteva comentarii pe marginea unei cărţi din aceeaşi colecţie: James A. Hall, Interpretarea jungiană a viselor, 2013, 174 p. Jung spunea despre vise că sînt

produsele spontane ale psihicului inconştient, care prezintă adevărul natural. Deşi iniţial influenţat de Freud, Jung citise în anii formării cartea maestrului, Interpretarea viselor, metoda jungiană este mai puţin rigidă, optînd pentru o înţelegere a psihismului uman pe patru niveluri: conştientul personal, inconştientul personal, psihicul obiectiv, conştientul colectiv. Acestea la rîndul lor cuprind structuri generale (complexele şi imaginile arhetipale) şi structuri specializate (eul, persoana, umbra, animus/anima). Psihologia analitică jungiană este greu de înţeles în afara deprinderii de a opera cu termenii şi conceptele lui Jung; printre aceşti termeni se distinge individuarea, procesul în cadrul căruia o persoană încearcă în viaţa reală să înţeleagă potenţialul înnăscut individual al psihicului său. Acest proces de individuare implică un dialog continuu între eu, centru competent al conştiinţei, şi Sine, centru misterios reglator al întregului psihic. Visul este o experienţă umană universală, o experienţă de viaţă recunoscută retrospectiv: „Visul este o bucată de realitate a cărei origine este personală, dar neclară, a cărei semnificaţie este bogată,…

Mai mult...
Eseuri

Jean-François Mattéi: Filosofia – Un exerciţiu spiritual

Bogdan Mandache

În debutul cărţii Mitul lui Sisif, Albert Camus se întreba dacă viaţa merită să fie trăită, întrebare care pentru noile generaţii înseamnă dacă viaţa poate avea un sens. Rîndurile care urmează nu sînt despre Albert Camus, dar amintirea numelui său se regăseşte în sensul pe care l-a dat vieţii şi filosofiei un gînditor francez recent plecat dintre noi: Jean-François Mattéi (n. 9 martie 1941, Oran – m. 24 martie 2014, Marsilia).

Jean-François_Mattei

A predat filosofia greacă şi metafizica la Universitatea „Sophia Antipolis” din Nisa, a fost membru al Institutului Franţei; este autor al unei impresionante opere filosofice, din care amintim: L’Etranger et le Simulacre, PUF, 1983; L’Ordre du monde, PUF, 1989; Platon et le miroir du mythe, PUF, 1996; La Barbarie intérieure, PUF, 1999; Heidegger et Holderlin, PUF, 2001; Le regard vide, Flammarion, 2007, premiul Montyon al Academiei Franceze; Le Sens de la demesure, Sulliver, 2009; Jorge Borges et la philosophie, Ovadia, 2010. A fost coordonatorul volumelor III (Les Oeuvres philosophiques) şi IV (Le Discours philosophique) din monumentala lucrare L’Encyclopedie philosophique universelle, PUF, 1992 şi 1998. Orice gîndire şi orice operă originală se înrădăcinează într-o limbă, într-un trecut şi într-un pămînt, dar această înrădăcinare nu exclude deschiderea spre universal, dar nici nu îi dă dimensiunea „actualităţii”; adevărata filosofie, susţinea Jean- François Mattéi, este „inactuală”, ceea ce aminteşte formularea eliptică a lui Parmenide: „Mi-e totuna de unde voi începe; căci acolo mă voi

întoarce iarăşi”. Dintr-o astfel de perspectivă, putem înţelege şi formularea lui Whitehead care afirma că întreaga filosofie occidentală este o notă în subsolul unei pagini scrise de Platon, filosoful de la care Jean-François Mattéi a plecat în demersul său pentru a reveni iarăşi ... Platon a criticat sever în mai multe rînduri mitologii, făcătorii de poveşti, ca şi poeţii, dar orice cititor al său nu poate fi decît uimit de importanţa şi bogăţia miturilor platoniciene, el propunînd un alt tip de învăţătură care priveşte datele profunde ale existenţei umane şi ale realităţii cosmosului: originea sufletului (Timaios), originea cunoaşterii (Phaidros), originea interogaţiei filosofice (Republica - mitul peşterii), mitul cosmogonic (Phaidon), iniţierea în frumos (Banchetul). Studiind miturile platoniciene, Jean-François Mattéi a încercat să urmeze o cale diferită „arătînd că pentru Platon dialogul era legat de o dramatizare a existenţei umane. El instaurează o „metalogie” originală care trebuie sesizată în practica reală a pesonajelor şi a discuţiilor lor efective, după un principiu constitutiv care…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Misterele Cabalei

Bogdan Mandache

Cabala cuprinde două studii: Maaseh Bereshith, care studiază primul capitol al Facerii şi este consacrată cosmologiei şi corespunde micilor mistere, cum le numeau grecii, urmărind reaşezarea omului în starea primordială, şi Maaseh Merkavah, care studiază primul capitol din Ezechiel şi este consacrată teologiei şi corespunde marilor mistere din tradiţia greacă, adică identificării omului cu întregul Univers, în tradiţia ebraică.

Andre Benzimra Big and Small Mysteries in Kabbalah The Work of the Beginning, The Work of the Broken Char

André Benzimra este un nume cunoscut cititorilor acestui site. Aici am mai scris despre cărţi ale sale cum ar fi Exploration du temple maçonnique à la lumière de la kabbale, Dervy, 2007, sau Hermétisme et alchimie dans la kabbale. Prolongements maçonniques, Archè, 2009; André Benzimra este autor de studii şi cărţi consacrate esoterismului, Cabalei şi masoneriei. De curînd a mai semnat o carte subscrisă aceloraşi domenii: Petits et grand Mystères dans la Kabbale. L’Oeuvre du Commencement. L’Oeuvre du Char, Editions de la Hutte, coll. „Feux sacrés”, 2013, 348 p. Cabala cuprinde două studii: Maaseh Bereshith, care studiază primul capitol al Facerii şi este consacrată cosmologiei şi corespunde micilor mistere, cum le numeau grecii, urmărind reaşezarea omului în starea primordială, şi Maaseh Merkavah, care studiază primul capitol din Ezechiel şi este consacrată teologiei şi corespunde marilor mistere din tradiţia greacă, adică

identificării omului cu întregul Univers, în tradiţia ebraică. Bereschith (La început) este primul cuvînt al Bibliei, ceea cea stîrnit unele nedumeriri: de ce lumea a fost creată prin litera b şi nu prin a; sigur, se poate răspunde că Thora începe cu b şi nu lumea, dar pentru gînditorii ebraici lumea şi Cartea sacră nu sînt realităţi diferite întrucît „în sfera divină unde lucrurile sînt unificate, nu sînt două lucruri distincte, lumea şi Biblia, ci unul singur.” Rînd pe rînd Andre Benzimra supune analizei versetele primelor două capitole din Facerea. Omul trebuie să îndrepte păcatul căderii în ispită lucrînd fără încetare la reconcilierea opuşilor, la reconcilierea bărbatului şi a femeii, a cerului şi a pămîntului. Maaseh Merkavah are ca obiectiv să conducă iniţiatul la gradul de Adam Qadmon, Omul Primordial, pentru a încheia cu procesul de identificare cu divinitatea. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi

Academia masonică, 2

Bogdan Mandache

Ca şi primul număr al revistei, şi acesta arată că spiritualitatea masonică poate fi privită din perspectivă interpretativă, filosofică, dincolo de reducţionismul căzut în banalitate, şi nu doar din afară...ci, de multe ori, de prea multe ori, chiar dinăuntru ...

Jean Bernard Levy Memoirs of the Masonic Academy No 2

Studiul lui Jacques Zurbach, despre filosofia acţiunii în francmasonerie, porneşte de la cîteva reflecţii asupra acţiunii, despre întrebările iniţiatului asupra posibilităţilor sale, despre acţiune şi contemplare. Al doilea număr al publicaţiei Mémoires de l’Académie maçonnique, publicat de editura La Hutte în octombrie 2013, poartă titlul Regards sur la philosophie maçonnique 1. Studiile reunite în acest volum, la origine conferinţe rostite în reuniunile Academiei masonice, sînt despre filosofia masonică, formulare care îi va nedumeri pe cei dispuşi să vadă în masonerie un nesfîrşit şir de conspiraţii, pe cei care nu înţeleg că există o spiritualitate masonică. În editorialul revistei, Michael Segall, preşedinte al Academiei masonice şi director al revistei, reaminteşte că filosofia abordează chestiunile fundamentale ale lumii şi spiritului într-o manieră sistematică, critică şi

raţională. Studiul lui Jacques Zurbach, despre filosofia acţiunii în francmasonerie, porneşte de la cîteva reflecţii asupra acţiunii, despre întrebările iniţiatului asupra posibilităţilor sale, despre  acţiune şi contemplare. Sînt amintite teorii ale acţiunii, ale acţiunii creatoare, cele care văd în om un demiurg al lumii politice şi sociale, dar şi al propriei fiinţe. Dar ce înseamnă filosofie masonică? Definiţiile date de Aristotel sau de Descartes au vreo legătură cu ritualurile masonice? Filosoful poate fi văzut ca un om care încearcă să înţeleagă misterul acestei lumi; printre misterele lumii se regăseşte şi condiţia umană, iar masoneria tocmai despre aceasta vorbeşte, întreg exerciţiul ei fiind ameliorarea condiţiei umane. Calea iniţiatică este metoda care ne aşază pe calea Cunoaşterii care ne lasă să descoperim comorile filosofiei. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi

Academia masonică

Bogdan Mandache

Studiul lui Jean-Bernard Lévy este consacrat morfologiei, formelor şi structurilor riturilor şi ritualurilor iniţiatice;

Mémoires de l'académie maçonnique No 1

La începutul anumui 2009 un grup de intelectuali francezi preocupaţi de spiritualitatea masonică a constituit la Paris Academia masonică, o instituţie care şi-a propus să fie un grup de reflecţie asupra filosofiei Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi a masoneriei în general. Dintre membrii Academiei amintim pe Michael Segall, Jean-Bernard Lévy, Alain Bernheim, Philippe Langlet, Pierre Boutin, Jean-Luc Maxence, Jean Solis, Louis Trébuchet. Academia masonică se reuneşte în cadrul unor sesiuni în care se susţin conferinţe urmate de discuţii; conferinţele susţinute în anul 2009 au fost reunite în volumul Mémoires de l’Académie Maçonnique, numéro 1, avril 2013, Franc-maçonnerie et structure, publicat de editura La Hutte. Studiul lui Jean-Bernard Lévy este consacrat morfologiei, formelor şi structurilor riturilor şi ritualurilor iniţiatice; pornind de la teoriile structuraliste ale lui Ferdinand de Saussure, Gilbert Durand, Claude Lévi-Strauss, Jacques Derrida, Umberto Eco, Tzvetan Todorov, de la lecturile asupra miturilor şi poveştirilor aparţinînd lui Vladimir Propp, Arnold Van Gennep sau Pierre Brunel, Jean-Bernard Lévy propune o analiză

asupra ritualului în lumina acestor cercetări, în încercarea de a propune cercetătorilor un instrument de lucru şi de reflecţie pentru studierea teoretică a masoneriei folosind surse venind dinspre ştiinţele umane, sociologie, etnologie, antropologie, artă. În mod curios, nu s-a făcut o analiză sistematică a riturilor şi ritualurilor masonice în epoca structuralismului triumfant. Astăzi structuralismul este mort, dar un studiu întemeiat pe forme şi morfologii este de actualitate. Pînă acum, masoneria nu a făcut obiectul de studiu al vreunei disciplinei umaniste; unii istorici s-au ocupat de rădăcinile ordinului, iar unii psihanalişti au văzut în practica masonică o căutare introspectivă, iar în ceremonii şedinţe de psihanaliză colectivă! Nu putem să nu amintim că înşişi masonii se ocupă doar de istoria masoneriei, de evoluţia ei. Excepţiile notabile în spaţiul francez sînt Philippe Langlet şi Bruno Etienne, în vreme ce Antoine Faivre sau Jean-Pierre Brach sînt atraşi mai mult de esoterism şi mai puţin de masonerie. Cel care a pus în lumină cele trei…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Colecţia „Simbolurile Masonice”, VII

Bogdan Mandache

În recenta sa carte, André Quémet abordează iniţierea ca recunoaşterea unei reguli, ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică.

André Quémet Le rituel initiatique Outil de création et Art de vivre

Tradiţia masonică păstrează ideea de a transforma haosul, de a domni asupra tenebrelor, de a rîndui dezordinea în ordine. Toate acestea ţin de un rit, pentru că ordinea nu este garantată pentru totdeauna. Ritul poate fi privit şi ca o matrice a unei legături sociale, ritualul constituind un gen de „infrastructură” a societăţii umane. În recenta sa carte, Le rituel initiatique. Outil de création et Art de vivre, André Quémet abordează iniţierea ca recunoaşterea unei reguli, ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică. „Iniţierea este recunoaşterea unei Reguli ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică, această ordine fiind considerată preeminentă oricărei alteia”, scrie André Quémet. Într-o perspectivă adevărat iniţiatică, individul nu este vîrf al creaţiei nici normă, ci una din componente, un element, un participant la ritmul cosmosului care învaţă să participe la opera de creaţie luminoasă, să-şi ocupe locul într-o ierarhie a îndatoririlor, nu a

drepturilor şi puterilor. Ritualul este o artă care implică o experienţă coborînd simbolic individul la originile umanităţii, dar este şi o creativitate permanentă. A trăi un ritual înseamnă a participa la viaţă, a desăvîrşi funcţia supremă a omului; cele mai multe rituri sînt indisociabil legate de lumină, care în ritualul amsonic este cheia de boltă, lumina fiind elementul în numele căruia se întreprind călătoriile în timpul ceremoniei de iniţiere. Ritul permite iniţiaţilor să devină contemporani cu actul creator iniţial, iar ceea ce trăiesc în fiecare ţinută nu este nici trecut, nici viitor, ci un moment al creaţiei. Este ceea ce scria Mircea Eliade despre vechii iniţiaţi, despre maeştrii spirituali care iniţiază pornind de la ceea ce lor le-a fost revelat la începuturile timpurilor. Un ritual este un act, un act care se trăieşte şi nu rămîne încremenit. Ritualul iniţiatic se desăvîrşeşte întru gloria Principiului şi Înţelepciunii, el transmite, dincolo de dogme, o cunoaştere şi o spiritualitate. Nici explicare a lumii,…

Mai mult...
Cărţi

Gigantul Gargantua şi uriaşul Rabelais

Bogdan Mandache

La o primă lectură, Rabelais lasă impresia că nu a frecventat academii, ci alte locuri pentru a se documenta despre Gargantua; dar cartea sa este de la prima la ultima pagină impregnată cu ample referiri la filosofia greacă veche, la cultura romană, la Cabală.

Pierre Gordon Le géant Gargantua

Mult timp celebra carte a lui François Rabelais, Gargantua şi Pantagruel, a fost privită cu o anume lejeritate, ca o poveste uşor trivială, lipsită de orice adîncime.A fost nevoie ca Balzac să afirme: „Pantagruel este una dintre cele mai frumoase cărţi din literatura franceză”, ca Anatole France să scrie că „Rabelais a fost, fără să ştie, miracolul epocii sale”, pentru ca scrierea lui Rabelais să intre în atenţia criticilor literari care treptat i-au descoperit valenţe neaşteptate. Unul dintre autorii care la jumătatea secolului trecut a căutat să ofere o altă viziune asupra scrierii lui Rabelais a fost Pierre Gordon; a făcut studii de filosofie, în Franţa, a obţinut un masterat la Cambridge, i-a impresionat pe contemporani prin faptul că era un bun cunoscător al mai multor limbi străine. A fost elev al lui Emile Durkheim şi a fost un apropiat al lui René Guénon, încercînd să arunce o punte între studiul sociologic al fenomenului religios şi învăţătura esoterică tradiţională. Dintre

cărţile lui Pierre Gordon amintim: Les Fetes à travers les âges; L’initiation sexuelle et l’évolution religieuse; Le Mythe d’Hermes; Origine lontaine de la franc-maçonnerie et du compagnonnage; Les Racines sacrées de Paris; Le Sacerdoce à travers les âges. Aceste rînduri sînt prilejuite de reeditarea uneia din cărţile lui Pierre Gordon: Le Géant GARGANTUA, Editions Arma Artis, 2012. Antichitatea oferă numeroase exemple de fiinţe supranaturale, de giganţi sălăşluind în pîntecele munţilor, în grote sau caverne; probabil din această stirpe făceau parte Cronos şi zeiţa latină Carna. Această mitologie populată de monştri, de fiinţe supranaturale, de giganţi chiar dacă în timp s-a estompat, a dăinuit, transmiţindu-se, în diverse forme, pînă în zilele noastre, Pierre Gordon dînd exemplul trecerii de la Carna la personajul folcloric al carnavalului. Pierre Gordon îşi susţine argumentaţia pornind de la rădăcina comună a limbilor de astăzi şi identifică unele teme verbale, printre ele şi GRG pe care o găseşte mai întîi la Gorgone (trei monştri cu trup de…

Mai mult...
Alchimie, Comentarii, Eseuri

Jean Biès: Calea către interioritate

Bogdan Mandache

Orice destin este un mister, venim din mister şi ne întoarcem în mister. La dispariţia lui Jean Biès să onorăm memoria unui om care a fost un căutător al adevărului, un om angajat într-o ardentă căutare spirituală, un eseist cu viziuni profunde asupra crizei civilizaţiei occidentale, un autor de studii consacrate spiritualităţilor Orientului şi Occidentului, un scriitor talentat.

Jean Bies

Cel care ne-a părăsit de curînd s-a născut la Bordeaux, în 1933, a studiat literaturile clasice, în paralel cu activitatea didactică universitară susţinînd şi o bogată activitate literară; a fost apropiat cercurilor intelectuale frecventate de Jean Hebert, Arnaud Desjardins, Lanza del Vasto, Frithjof Schuon, Marie-Madelaine Davy. Alături de aceştia a respirat autenticitatea, a căutat înţelepciunea, a sacralizat existenţa. Jean Biès este autorul unei opere variate, scrierile sale propunînd un itinerariu care ne conduce pe drumul metafizicii, al spiritualităţii şi înţelepciunii, al cuvîntului şi tăcerii contemplative, toate aceste căutări împlinite în cărţi din care amintim:Mont Athos, Albin Michel, 1963, traducere în limba română Athos, Muntele transfigurat, Editura Deisis, 2006; Empédocle d’Agrigente-Essai sur la philosophie présocratique, Editions Traditionnelles, 1969; Connaissance de l’Amour, Points et Contrepoints, 1970; Littérature française et Pensée hindou, Klincksieck, 1974; Art, Gnose et Alchimie, Le Courrier du Livre, 1987; L’Initiatrice, Jacqueline Renard, 1990; Paroles d’urgences, Terre du Ciel, 1996, traducere în limba română (Iluminări pentru vremurile de pe urmă),

Editura Mirabilis, 2001; Les Grands initiés du XX siècle, Ph. Lebaud, 1998; Les Alchimistes, Ph. Lebaud, 2000; Vie spirituelle et modernité, L’Harmattan, 2009; Le Symbole de la Croix, Arma Artis, 2010; Orientations spirituelles pour un temps de crise, Pardes, 2010; Paysages de l’Esprit, Arma Artis, 2011; Le Soleil se lève à minuit, L’Harmattan, 2011. Jean Biès a fost un intelectual profund ataşat ideii că lumea postmodernă este organizată în aşa fel, încît împiedică viaţa interioară. Ce este interioritatea? Este lumea pe care o purtăm în noi, şi care se constituie din învelişuri încă relativ exterioare: mentalul şi psihicul; dincolo de acestea este Spiritul, ceea ce nu este reductibil la nimic. În cărţile sale, una din teme era criza civilizaţiei occidentale, care se accelerează şi care afectează ansamblul planetei, umanitatea convertindu-se de nevoie sau cu bucurie la ideologia materialistă. În crize grave, soluţiile orizontale sînt de un ajutor limitat şi provizoriu. Este nevoie de o transformare radicală a modurilor de gîndire…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Colecţia „Simbolurile Masonice”, VI

Bogdan Mandache

Cartea lui Percy John Harvey este o introducere în simbolismul şi ritualul gradului, de altfel lectura sa atenta şi privirea desenelor creează, atît cît se poate în afara ritualului, atmosfera gradului.

collection les symboles maconnique

Percy John Harvey, britanic trăitor în mediul cultural francez se interesează de iconografia sacră, de hermeneutica masonică, de simbolismul masonic într-o manieră originală, în cărţile sale găsind alături de interpretări şi explicaţii o bogată iconografie. Un exemplu în acest sens îl constituie trilogia consacrată maestrului secret. Primul volum, Le Maître secret, I - Le symbolisme du grade este despre gradul de maestru, cel care introduce în masonerie legenda lui Hiram, personaj biblic amintit în Cartea Regilor; masoneria extinde legenda, adăugînd drama maestrului ucis de trei calfe, întrupări ale ignoranţei, fanatismului şi ambiţiei, care îi cereau parola gradului de maestru. Viaţa şi moartea maestrului Hiram se transformă în mit iniţiatic, devin mitul fondator al masoneriei. Moartea iniţiatică este repetiţia dramei primordiale care aminteşte necesitatea morţii pentru a accede la o altă înţelegere a universului. Ritualul gradului de maestru încheie seria gradelor lojilor albastre, dar este urmat într-o frumoasă succesiune de gradul de maestru secret, primul din seria gradelor lojii de perfecţie.

Cartea lui Percy John Harvey este o introducere în simbolismul şi ritualul gradului, de altfel lectura sa atenta şi privirea desenelor creează, atît cît se poate în afara ritualului, atmosfera gradului. Sînt descrise decorurile, aşezarea în templu, simbolurile unor decoruri (menora, tabloul lojii, cheia de fildeş cu litera Z, bijuterile, demnitarii şi ofiţerii lojii, cununa de lauri şi măslin). Următorul volum, Le Maître secret, II – L’élévation au 4 degré, intră în detaliile ritualului de iniţiere în gradul de maestru secret, cu detalii interesante cărora li se adaugă totdeauna şi ilustraţii lămuritoare, despre voalul care separă loja de Sfînta Sfintelor, despre călătoria iniţiatică şi călătoriile simbolice. Ultimul volum al trilogiei, Le Maître secret, III – Ses prolongements. Du Maître parfait à l’Intendant des Bâtiments, subliniază că gradul de Maestru Secret nu este numai primul grad al lojilor de perfecţie, ci poate fi văzut şi ca un grad de introducere în ciclul solomonian. Cheia de fildeş, coroana de lauri şi măslin…

Mai mult...