Cărţi

Despre Plotin și extazul mistic

Bogdan Mandache

Plotin a căutat să-și prezinte scrierile ca fiind esențialmente comentarii și interpretări ale operei lui Platon. În realitate, ele sunt o măreață sinteză culturală a întregii gândiri antice, având mari afinități cu teme ale misticii și spiritualității orientale

cristian-badilita-plotin-un-mistic-pagan

Plotin datorează formația de filosof anilor petrecuți în vestita școală de la Alexandria, unde a urmat cursurile lui Ammonios Sakkas, dar și anilor de campanie militară în Persia, un bun prilej pentru a dobândi o mai bună cunoaștere a înțelepciunii și filosofiei din Orient. După moartea împăratului Gordian al III-lea, în 244, Plotin se refugiază în Antiohia, apoi se instalează la Roma unde va fonda o școală de filosofie, bucurându-se de constanta susținere și admirație din partea împăratului Galienus și a soției acestuia, Salonina. Învățătura lui Plotin s-a bucurat de un mare prestigiu la Roma, fiind prețuită deopotrivă ca restaurare morală și spirituală. În acea atmosferă romană de mare admirație pentru Platon trebuie să se fi născut și visul construirii unui oraș cu numele Platonopolis, unde s-ar fi trăit după preceptele lui Platon rânduite de Plotin. Se spune că în acel timp Plotin nu a scris nimic, dar unul din discipoli, Porfir, ar fi consemnat învățătura maestrului și ar fi

publicat-o sub numele de Enneade, din grecescul „ennea”, adică nou. Erau șase culegeri, fiecare având nouă scrieri, grupate de Porfir într-o ordine sistematică și nu cronologică; în ordine erau texte despre etică, despre fizică, despre cosmologie, timp și eternitate, despre suflet, despre intelect și idei, despre genurile ființei, despre ființă și despre bine. Neoplatonismul era în esență o metodă de a accede la o realitate inteligibilă și o construcție sau o descriere a acestei realități. Ce știm noi despre Plotin?, se întreba cu ani în urmă filosoful francez Pierre Hadot, autor al unei cunoscute lucrări despre filosoful antic, Plotin ou la simplicité du regard. Iar răspunsul său era simplu: câteva detalii, finalmente puține lucruri. Pe urmele sale, aceeași întrebare cred că și-a pus-o și Cristian Bădiliță, care cu siguranță a ajuns la același răspuns ca și ilustrul său prieten, Pierre Hadot. Pentru a apropia cititorul român de viața și opera lui Plotin, Cristian Bădiliță propune un demers editorial mai puțin…

Mai mult...
Cărţi

Jurământul masonic

Bogdan Mandache

Pentru Boris Nicaise, membru al Marii Loji a Belgiei, jurământul este o minunată manieră de a modera individualismul legând pe fiecare de un altul printr-un gest și un cuvânt care inspiră încredere.

boris-nicaise-le-serment-en-franc-maconnerie

Toate dicționarele scriu despre jurământ ca despre un angajament solemn, o promisiune de a respecta un cod de principii, una dintre formele cele mai răspândite prin care un individ se angajează în fața membrilor unei comunități. Iată definiția consacrată de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant în celebrul lor Dicționar de simboluri: „Jurământul se arată a fi, în fond, o alianță cosmică la care recurge un martor pentru a-și întări făgăduința. El o înscrie pe aceasta, depunând jurământ, într-o ordine ce depășește persoana sa și asumă responsabilitatea acestei ordini, dacă jurământul este călcat. El va îndura pedeapsa pe care o astfel de fărădelege o atrage asupra vinovatului. Jurământul apare astfel ca simbolul unei solidarități cu ființa divină, cosmică sau individuală care este invocată drept martor.” O recentă apariție editorială supune atenției jurământul masonic: Boris Nicaise, Le serment en franc-maçonnerie, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Franc-Maçonnerie initiatique”, 2021, 144 p. Pentru Boris Nicaise, membru al Marii Loji a Belgiei, jurământul este

o minunată manieră de a modera individualismul legând pe fiecare de un altul printr-un gest și un cuvânt care inspiră încredere. Totdeauna jurământul a fost un mod de a depăși îngustimea condiției umane; dar cum operează această transformare?, se întreabă Boris Nicaise, care propune posibile răspunsuri: rigoarea cuvintelor, scurtimea exprimării, referința la un principiu superior, aplicarea unor sancțiuni în caz de sperjur, consacrarea într-un cadru ritual. Boris Nicaise face o scurtă dar cuprinzătoare privire asupra lumii jurămintelor, pentru că jurământul este o practică obișnuită în armată, în lumea politică și administrativă, în cea juridică și medicală, ceea ce prilejuiește autorul un excurs istoric care vine din lumea antică până la jurămintele prestate în lumea noastră, jurământul fiind totdeauna privit ca o garanție a bunei credințe. Jacques-Louis David - Jurământul Horațiilor, 1784 Parcursul masonic este însoțit de depunerea jurământului la fiecare ridicare în grad, Boris Nicaise scriind că depunerea jurământului este probabil actul cel mai obișnuit pe parcursul masonic al unui…

Mai mult...
Cărţi

În căutarea identității

Bogdan Mandache

Evreul stereotip este un pertinent studiu de istoria mentalităților despre un subiect complex, despre lipsa afinităților, despre ură, despre cultura stereotipiilor în raporturile noastre cu celălalt, în care de prea multe ori am văzut un străin, un dușman, fără a ne întreba cum suntem văzuți noi prin ochii celuilalt

viorica-s-constantinescu-evreul-stereotip

Dintotdeauna, omul a fost în căutarea unei oglinzi în care ar putea găsi imaginea propriei identități risipite. Așadar, la o primă aproximare nimic mai indeterminat, nimic mai risipit și mai greu de conturat decât identitatea fiecăruia, mai cu seamă când nici o oglindă nu-i reflectă imaginea. Despre dificultatea reconfigurării imaginii, despre oglinda care poate nu reflectă imaginea dorită, pagini admirabile sunt în dialogul Alcibiade, al lui Platon, unde Socrate și Alcibiade discută despre natura omului, despre lungul și anevoiosul drum al cunoașterii de sine. Povața lui Socrate pornește de la celebrul dicton „Cunoaște-te pe tine însuți”, cunoscut în vremurile moderne cu adăugiri nepotrivite lumii în care a apărut. Gânditorul grec îl schimbă semnificativ în „Privește-te pe tine însuți”. Ce vrea să spună această schimbare? Îndeamnă ochiul să privească spre un lucru care, dacă s-ar privi, s-ar vedea pe sine însuși? Ne spune că trebuie să privim către o oglindă sau un obiect asemănător? Sau mai curând este despre înfățișarea celui

care privește, ochiul văzându-se în privirea opusă ca într-o oglindă? Toate acestea sunt potrivite cu dorința de a se vedea, dar încă nu se va vedea pe sine însuși. „Dar atunci, iubite Alcibiade, dacă sufletul vrea să se cunoască pe sine, oare nu către suflet se cade a privi, și nu mai cu seamă către acea așezare a sa unde este sădită virtutea sufletului, înțelepciunea, precum și către tot ce se potrivește a fi asemenea lui?”, se întreabă Socrate. Iar în suflet, așezarea cunoașterii și cugetării ține de divin, tot așa cum prin mijlocirea zeilor „vom avea parte de cea mai aleasă oglindă a rosturilor omenești, întru a sufletului virtute”. Este un îndemn la a ne cunoaște și la a cunoaște ceea ce este al nostru, pentru că fără a cunoaște cele proprii niciodată nu vom cunoaște cele ale altora. În Evreul stereotip - schiță de istorie culturală, Viorica S. Constantinescu ne propune o schiță de istorie culturală privitoare la…

Mai mult...
Eseuri

Un platonism bizantin în Florența renascentistă

Bogdan Mandache

Tratatul lui Plethon este considerat o operă majoră a filosofiei secolului al XV-lea, suscitând renașterea platonismului filosofic, punând sămânța procesului care se va încheia cu crearea Academiei de la Florența. Prin traducerea textului lui Plethon, prin studiul introductiv și prin comentariile lămuritoare Alexander Baumgarten îmbogățește Biblioteca medievală și apropie cititorul român de un text esențial și fondator al modernității occidentale

georgios-gemistos-plethon-in-ce-privinte-se-deosebeste-aristotel-de-platon

La mijlocul lunii februarie a anului 1439, floarea clerului ortodox și elita învățaților bizantini stârnea uimirea și deopotrivă admirația locuitorilor Florenței; în fruntea alaiului se afla împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul. Conciliul pentru unirea Bisericilor de Răsărit și de Apus, care în anul precedent lucrase la Ferrara, se muta din cauza epidemiei de ciumă în capitala Toscanei. În acea zi de primăvară timpurie, sub un cer senin și un soare cald, locuitorii Florenței nu-și puteau stăpâni uimirea la vederea impunătorului cortegiu bizantin: „Li se păruse catolicilor, urmărind desfășurarea lentă și maiestuoasă a pompei rituale bizantine, că «raiul însuși se coborâse în biserica lor». Mișcați până în adâncul sufletului și cu ochii plini de lacrimi de emoțiune, își mărturiseau părerea de rău că nesocotiseră, până atunci, pe frații lor de credință. […] Când Leonardo Bruni, cancelarul republicii florentine, care era în același timp și un umanist de frunte, a adresat împăratului, în limba greacă, tradiționala urare de bună-venire, el nu saluta,

desigur, cu atâta însuflețire, pe suveranul strâmtorat care căuta în Apus un ajutor împotriva turcilor, jertfind neatârnarea de până atunci a ortodoxismului, ci pe stăpânitorul urmașilor celor ce, în frunte cu Homer și cu Tucidide, cu Eschil și cu Demostene, cu Platon și cu Aristotel, făcuseră gloria antichității și procuraseră evului mediu principala sa hrană intelectuală”, scrie P.P. Negulescu în Filosofia Renașterii. Era o atmosferă de vie admirație pentru valorile culturii clasice, pentru teologiile din Apus și din Răsărit, despre care se discuta în reuniunile de la Santa Maria Novella, dar si pentru literatura și filosofia vechilor greci, despre care se discuta în banchetele și reuniunile private. Printre iluștrii învățați bizantini prezenți la Florența se afla și Georgios Gemistos Plethon, „un bătrân de 83 de ani, înalt și robust, a cărui înfățișare de patriarh biblic sau de mag oriental – cu pletele albe căzându-i în valuri pe umeri […] nu putea să nu impresioneze pe italieni”, scrie filosoful român amintit…

Mai mult...
Cărţi

Ghidul masonic al companionului

Bogdan Mandache

Cartea lui Pascal Dumesnil este un util și lămuritor ghid pentru cei care vor să pătrundă tainele unei ceremonii, ale unui ritual și ale unor învățături despre simbolismul masonic al gradului de companion, dar și șansa redescoperii unor simboluri pentru cei care au trecut prea ușor peste bogăția spirituală a acestui grad.

pascal-dumesnil-le-guide-maconinque-du-compagnon

Către sfârșitul anului trecut, autorul francez Pascal Dumesnil era prezent pe acest site prin cartea sa Le Guide maçonnique du Second Surveillant, după ce cu câțiva ani înainte recenzasem cartea sa Le Guide maçonnique de l’Apprenti. Pascal Dumesnil revine în atenția cititorilor preocupați de cunoștințele practice și simbolice ale masoneriei cu o nouă carte: Le Guide maçonnique du compagnon. Guide pratique et manuel d’instruction, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Franc-Maçonnerie initiatique”, 2021, 168 p. Deși este o instituție relativ nouă, născută în 1717, masoneria speculativă, are încă multe necunoscute în istoria sa, cea mai disputată fiind cea privitoare la preluarea de către speculativi a ritualurilor și învățăturilor specifice operativilor, gradul de companion/calfă potrivindu-se cel mai bine acestei teorii. Evul Mediu a lăsat o frumoasă moștenire arhitecturală prin numeroasele catedrale impunătoare care fac mândria goticului. Păstrarea secretului în ceea ce privește arta de a construi și arta de a trasa stârnește și astăzi deopotrivă admirația și curiozitatea celor care încearcă

să descifreze arta constructorilor medievali. Arta de a trasa permite concretizarea unei idei, trecerea de la concept la operă: „Geometria devine sacră atunci când servește la a formaliza o construcție sacră și spirituală. In acest sens ea este un limbaj sacru. Ea permite a trasa planurile lucrării, planul ceresc și planul interior, pentru a accede la divin. Ea dă formă conceptelor spirituale. Trasarea transformă deopotrivă piatra și tăietorul. Cu ajutorul și supravegherea maestrului său, companionul gândește, reflectează și învață să conceapă pentru a se construi pe el însuși. Arta de a trasa este învățătura masonică pe care o primește companionul și pe care trebuie să o stăpânească”, scrie Pascal Dumesnil. Gradul de companion nu avut totdeauna același conținut cu cel de astăzi, el evoluând de-a lungul celor trei secole care au trecut de la constituirea Marii Loji a Londrei, autorul încercând să surprindă diferențele de ritual și de denumire a trecerii de la un grad la altul. Obiectivul muncii companionului…

Mai mult...
Cărţi

Despre vacuitate

Bogdan Mandache

Doamna Françoise Bonardel arată și prin această recentă carte temeinica stăpânire a cunoștințelor în domeniile budismului, istoriei și filosofiei religiei, antropologiei culturale și literaturii, tenacitatea în a urmări toate ramificațiile care dau contur unei teme.

francoise-bonardel-vacuite

Françoise Bonardel este un nume bine-cunoscut celor preocupați de hermetism, budism, esoterism, alchimie sau filosofia religiilor. A fost profesor de filosofia religiilor la Universitatea Paris I-Sorbona. Amintesc aici câteva dintre cărțile doamnei profesor Françoise Bonardel: L’Hermétisme, PUF, 1985, ediție revăzută și adăugită La Voie hermétique, Dervy, 2002; Philosophie de l’alchimie - Grand Oeuvre et modernité, PUF, 1993; Philosopher par le Feu. Anthologie des textes alchimiques, Seuil, 1995, ediție revăzută și adăugită, Almora, 2009; L’Irrationnnel, PUF, 1995; Bouddhisme et philosophie – En quete d’une sagesse commune, L’Harmattan, 2008; Des héritiers sans passé – essai sur la crise de l’identité culturelle européenne, La Transparence, 2010. Tryptique pour Albrecht Durer. La conversation sacrée, La Transparence, 2012; Bouddhisme tantrique et alchimie, Dervy, 2012; Jung et la gnose, Pierre-Guillaumme de Roux, 2017; Voyager c’est apprendre à mourir. Les milles et une morts d’Alexandra David-Neel, Fage, 2020. Menționez și câteva contribuții ale doamnei Françoise Bonardel la ample lucrări colective cum ar fi: Carl Gustav Jung, Cahiers

de l’Herne, 1984; Dictionnaire universel des littératures, PUF, 1994; Dictionnaire critique de l’ésotérisme, PUF, 1998; Ernst Junger, Cahiers de l’Herne, 2000; Le Livre des Sagesses, Bayard, 2002. Doamna profesor Françoise Bonardel a avut amabilitatea să răspundă în două rânduri unor întrebări despre spiritualitate, tradiție, esoterism și alchimie, în două interviuri apărute inițial în revistele „Cronica” și „Trivium”, reluate în cărțile mele Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism („Viața spirituală se hrănește din jocul permanent între exoteric și esoteric”), Iași, Editura Cronica, 2005; Fascinația nevăzutului („Spiritualitatea poate pune capăt înfruntării între Tradiție și modernitate”), Iași, Editura Cronica, 2012. Recent a apărut o nouă carte semnată Francoise Bonardel: Vacuités. Sortir du nihilisme grace au bouddhisme?, Paris, Kimé, collection „Philosophie, Transhumanisme”, 2020, 232 p. Vacuités pornește de la o întrebare aparent surprinzătoare: cum budismul, considerat ca un cult al neantului cu efecte vătămătoare, ar putea contribui la ieșirea din criză a nihilismului european. Nihilismul european a ieșit, spune Nietzsche, din idealismul platonician, apoi din…

Mai mult...
Cărţi

Emblemele artelor liberale

Bogdan Mandache

Percy John Harvey urmează firul clasic al succesiunii celor șapte liberale, le prezintă succint, reproduce ample citate explicative din cărțile lui Robert Ambelain și Oswald Wirth, totul însoțit de un amplu material ilustrativ, cu precădere gravuri din medievalitatea târzie

percy-john-harvey-emblematique-des-sept-arts-liberaux

Percy John Harvey este un cunoscut autor de literatură masonică, fiind interesat cu precădere de iconografia sacră și de simbolismul gradelor. Amintesc câteva dintre cărțile scrise de Percy John Harvey: Les Cinq Points parfaits de la maîtrise ou la résurrection symbolique; Le Maître Secret, 3 volumes; Les Grades de vengeance, 2 volumes; Les Voyages rituels, un itinéraire initiatique; Les Lieux initiatiques de la Maîtrise: la Chambre du Milieu et la Chambre de Réception; Le Grande Maître Architecte. La maîtrise de l’Etui de Mathematique; La Parole perdue. Du Maître Hiram au Chevalier Rose-Croix, toate în colecția „Les Symboles Maçonniques”, a editurii pariziene Maison de Vie. Percy John Harvey este și autorul trilogiei La Franc-Maçonnerie expliquée par l’image: Le Grade d’apprenti; Le Grade de compagnon; Le Grade de maître. De puțin timp a apărut o nouă carte a lui Percy John Harvey: Emblématique des sept arts libéraux, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2021, 128 p. În cursul celei

de-a treia călătorii, candidatul la gradul de calfă citește denumirile celor șapte arte liberale, discipline care reprezentau esențialul cunoștințelor predate în Evul Mediu. Textul fondator al artelor liberale este Nunta lui Mercur cu Filologia, scris de Martianus Capella undeva între anii 410-421. El a dat lista celor șapte arte liberale și le-a fixat definitiv. Înaintea sa, Sf. Augustin considera că cele șapte arte liberale conțin aproape toate cunoștințele pe care le poate dobândi un om. Evident nu era vorba de o cunoaștere profană, ci de una metafizică care îngloba artele cuvântului (trivium): gramatica, retorica, logica, și știința numerelor (quadrivium): aritmetica, geometria, astronomia, muzica. Într-o gravură reprodusă în cartea lui Gregor Reisch, Margarita Philosophica (1496), filosofia este prezentată ca mamă a celor șapte arte liberale. Percy John Harvey urmează firul clasic al succesiunii celor șapte liberale, le prezintă succint, reproduce ample citate explicative din cărțile lui Robert Ambelain și Oswald Wirth, totul însoțit de un amplu material ilustrativ, cu precădere gravuri…

Mai mult...
Cărţi

Uneltele ucenicului

Bogdan Mandache

Cartea lui Thomas Wisniewski este o utilă introducere în simbolismul uneltelor masonice întâlnite/folosite de ucenic în ritualul de inițiere. Cu siguranță este, pentru început, un alfabet cu ajutorul cărui ucenicul silitor va pătrunde prin cuvinte, propoziții și fraze în universul simbolismului și învățăturii masonice.

thomas-wisniewski-le-outils-de-lapprenti

Primele trei grade ale masoneriei speculative sunt profund impregnate de simbolismul uneltelor vechilor zidari. De-a lungul timpului numeroși autori au căutat să dea înțeles simbolismului uneltelor primelor trei grade. Amintesc, din lumea francofonă, câțiva autori ale căror cărți s-au impus, devenind repere pentru alți cercetători: Robert Ambelain (Symbolique maconnique des outils), Jean-Francois Blondel (Les outils et leurs symboles), Jean-Pierre Bayard (Le Symbolisme maconnique traditionnel), Irene Mainguy (La symbolique maconnique du troisieme millenaire). De curând cărților despre simbolismul uneltelor li s-a adăugat una scrisa de Thomas Wisniewski: Les outils de l’apprenti, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maconniques”, 2021, 120 p. În urmă cu câțiva ani, în aceeași colecție, publicase cartea Le Nombre d’or ou la Science secrete des batisseurs. Cele nouă capitole ale cărții prezintă tot atâtea simboluri: piatra brută, ciocanul, dalta, șorțul, pașii rituali, numărul trei, tăcerea, coloana de miazănoapte, al doilea supraveghetor. Piatra brută este în opinia lui Thomas Wisniewski mitul fondator al uceniciei masonice. În

plan simbolic, piatra brută îl invită pe inițiat la munca de șlefuire, la a intra în lumea misterului, abandonând certitudinile prestabilite și prejudecățile. „Piatra brută este unealta indispensabilă pentru reușita integrării în lojă si în sens mai larg în spațiul templului. Totul este de descoperit, totul este de învățat, totul este de făcut”, scrie Thomas Wisniewski. Ciocanul este prima unealtă prin care se stabilește ierarhia în lojă, în privința celor trei care îl folosesc, Maestrul Venerabil, Primul Supraveghetor, Al Doilea Supraveghetor. La capătul ceremoniei de inițiere, ucenicul lovește de trei ori piatra brută, cu dalta și ciocanul, semn al înscrierii sale pe lungul drum al șlefuirii pietrei brute, al începutului drumului progresului spiritual, al perfecționării morale: „Piatra brută se prezintă ca o carte concepută pentru inițiere. Ciocanul este o unealtă pentru a descifra interiorul. Datorită lui, ucenicul va descoperi simbolurile și învățătura lor. Astfel, el integrează această autentică nouă lume pe care o reprezintă loja”, susține autorul. Într-o carte în…

Mai mult...
Cărţi

Ireversibila lâncezeală

Bogdan Mandache

Cartea lui Iacob Florea are un titlu inspirat și sugestiv pentru viața unui personaj, pentru o lume, pentru o piesă de garderobă, halatul!, cel care personifică o stare și devine un simbol al vieții lui Oblomov. Halatul îi permite să rămână culcat pe pat sau pe divan, încercând să citească, dar de cele mai multe ori își fixează privirea în tavan pierdut în reverie, în așteptare.

oblomov

„În locuința sa din strada Gorohovaia, într-una din acele clădiri mari, cu locuitori câți ar încăpea numai bine într-o capitală de județ, stătea într-o dimineață, culcat în pat, Ilia Ilici Oblomov. Era un om de vreo treizeci și doi și trei de ani, de statură mijlocie, cu o înfățișare plăcută și ochii de un cenușiu închis, dar fără nici o expresie hotărâtă, fără nici o urmă de adâncă gândire întipărită în trăsături.” Cu aceste cuvinte începe romanul Oblomov, al scriitorului rus I.A. Goncearov. Romanul a fost publicat inițial în primele patru numere ale revistei „Analele patriei”, în anul 1859, bucurându-se imediat de succes, de aprecierea unor nume ilustre ale literaturii ruse, cum ar fi L.N. Tolstoi sau F.M. Dostoievski. Fiu al unui bogat negustor, Ivan Alexandrovici Goncearov (1812-1891) a făcut studii la Universitatea din Moscova, unde i-a cunoscut pe Herzen, Lermontov, Belinski sau Turgheniev, în cercurile pe care le frecventa deseori afișându-se ca un tânăr dandy. Cunoscător al limbilor franceză,

germană și engleză, Goncearov îmbrățișează cariera funcționărească, lucrând la ministerele instrucțiunii publice și la cel de finanțe. A avut și două misiuni în afara Imperiului țarist, în Africa și în Extremul Orient. Cea de a doua a fost pentru a convinge autoritățile din Japonia și China să se deschidă comerțului cu negustorii ruși. Către 1840, Goncearov începe să publice primele sale cărți: O poveste obișnuită, apoi Fregata „Pallada”; în tot acest timp purta în minte ceea ce avea sa fie capodopera vieții sale: romanul Oblomov. Avea o manieră interesantă de a concepe un roman și de a-l scrie; iată ce povestește despre O istorie obișnuită: „Romanul a fost în întregime plămădit în capul meu, îl așterneam pe hârtie, ca și cum aș fi scris sub dictare. Scriam mai bine de o coală de autor pe zi.” Același lucru avea să-l mărturisească și despre redactarea romanului Oblomov, în 1857, la Marienbad: „Am venit aici la 21 iunie după stilul nostru, iar…

Mai mult...
Cărţi

Despre adevăratul hotar al vieții noastre

Bogdan Mandache

Cartea lui Pascal Bruckner este o privire lucidă asupra longevității, asupra bătrâneții, asupra vieții în care am fost precedați de alții, așa cum alții ne vor urma, fiecare destin fiind o punte aruncată între două abisuri.

Eseist, romancier și profesor la universități din Statele Unite ale Americii și din Franța, Pascal Bruckner este o figură emblematică a intelectualității franceze a zilelor noastre, un atent observator și un filosof al actualității, al temelor care frământă lumea contemporană. Pascal Bruckner este un scriitor bine cunoscut în spațiul românesc, multe din cărțile sale fiind traduse în română și apărute la Editura Trei. Amintim câteva dintre acestea: Un rasism imaginar; Înțelepciunea banilor; Tirania penitenței; Paradoxul iubirii (un eseu despre echilibrul fragil între fidelitate si infidelitate, între dorința de aventură și dorința de siguranță, despre variațiile paradoxale la care este supusă iubirea); Hoții de frumusețe (un roman în care, undeva la granița dintre Franța și Elveția, trei oameni pun la cale un complot împotriva frumuseții; complotiștii vedeau în frumusețea inegal distribuită o inechitate care trebuie eliminată; romanul este deopotrivă un basm filosofic și un thriller pasionant); Paria; Căsătorie din dragoste (o fascinantă istorie a căsătoriei din dragoste); Noua dezordine amoroasă (un

eseu scris împreună cu colegul său de generație, Alain Finkielkraut); Eseu despre masochismul occidental; Luni de fiere (un roman devenit celebru despre criza cuplului modern, despre monogamie și tradiționalism, despre convenția de a fi împreună cu cineva până la sfârșitul vieții, cu riscul distrugerii reciproce); Palatul chelfănelii; Copilul divin (o poveste cu tâlc despre gemenii din pântecul lui Madelaine, care la șase luni aveau serioase cunoștințe de matematică și filosofie și care în momentul nașterii se întreabă dacă merită să se nască, să iasă în lume); Iubito, eu mă micșorez! (o fabulă tandră și crudă despre căsătorie și paternitate, o pildă filosofică); Euforia perpetuă; Mizeria prosperității; Un an și o zi (povestea unui ceas, cu un mecanism unic, a cărui menire este cu totul alta decât să indice ora; eroina romanului, Jezabel Thevenez, călătorește spre Montreal a duce acest ceas, conceput de tatăl ei, unui bun prieten al acestuia; din cauza unei furtuni avionul în care se afla Jazabel aterizează…

Mai mult...