Într-o schiță a simbolismului masonic, J.D. Buck supune atenției simbolurile familiare masonului, echerul și compasul, punctînd simbolismul lor primar și „filosofia ascunsă” în simbolismul lor, în sinteză fiind vorba despre evoluție, despre dominația spiritului asupra materiei, despre trecerea de la utilizarea practică, trasarea liniilor, triunghiurilor, cercurilor, la obligațiile morale superioare.

Contemporan cu Albert Pike și Albert G. Mackey, Jirah Dewey Buck, mason și membru al Societății teosofice, a fost nu numai un membru activ al ordinului masonic, ci și un respectat autor de lucrări consacrate masoneriei. De puțin timp, una dintre cărțile sale este accesibilă și cititorilor români: Simbolismul francmasoneriei sau Masoneria mistică și marile misterii ale Antichității, traducere din limba engleză de Walter Fotescu, cuvînt înainte și note de Vasile Zecheru, București, Editura Herald, colecția „Arta regală”, 2019, 248 p. De la primele rînduri ale cărții, Jirah Dewey Buck își arată atașamentul față de ideea unei strînse legături între masonerie și vechile misterii, misterii care și-au pierdut bună parte din vechile înțelesuri pentru omul începutului de veac XX. În perioada cînd Buck și-a scris cărțile încă era larg răspîndită convingerea că masonii sînt deținătorii unor secrete, exprimate sub forma unor parabole și alegorii, transmise într-un limbaj al simbolurilor a căror semnificație era accesibilă doar inițiaților, posesorilor marilor secrete. Părăsind teritoriul legendelor, Buck admite că masoneria nu este nicicum descendentă direct și liniar din marile misterii ale antichități; este sigur însă că masoneria preia, adoptă și

adaptează multe din învățăturile antice care se potrivesc unei instituții care, la vremea sa, avea o istorie numărînd două sute de ani: „Ultimele două, trei secole, cel mult, includ întreaga istorie a francmasoneriei moderne. Organizația este recentă, dar principiile ei, atunci cînd sînt clar definite și inteligent interpretate, sînt eterne și în deplin acord cu Marile misterii ale Antichității.” Din punct de vedere istoric între misteriile lumii antice și instituția modernă a masoneriei nu există nici o legătură, doar un lung șir de speculații sterile perpetuate cu scopul legitimării noii instituții, asigurării unei „zestre” iluzorii. De altfel autorul cărții privește cu un ochi spre misterii și marii învățați ai lumii antice, si cu celălalt către ceea ce ar trebui să fie restaurarea misteriilor în ritualul masonic. La începutul secolului trecut încă nu se discuta…

Meister Eckhart este autorul unei opere în care se împletesc armonios metafizica, teologia și mistica, cei doi versanți lingvistici, opera latină și opera germană, una teologică și una spirituală, stînd, de asemenea, sub semnul unității.

În ultimele decenii se observă o sporire a interesului pentru mistica renană, termen relativ recent, datînd din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La început a fost folosit termenul mistica germană, deutsche Mystik, dar nefericite conotații politice au determinat folosirea expresiei rheinische Mystik, mistica renană, mistica văii Rinului, din Țările de Jos pînă în Elveția, trecînd prin Germania și Franța. Mistica renană era caracterizată printr-o regiune bine delimitată, valea Rinului, printr-o epocă, secolul al XIV-lea, printr-o limbă, limba populară de pe valea Rinului, germana Evului Mediu tîrziu. Dincolo de controversele sau convergențele în privința ariei tematice, teologii și filosofii sînt unanimi în a recunoaște că mistica renană este una a ființei, fundamentată pe Evanghelia lui Ioan, poate fi numită și „scolastica dominicană germană” și este reprezentată de Meister Eckhart și de discipolii săi Johannes Tauler și Heinrich Seuse. Coborîtoare din școala lui Albert cel Mare, formă de gîndire originală, mistica renană este de cele mai multe ori identificată cu Meister Eckhart, cel care a fost la originea curentului teologic și mistic dominant în veacul al XIV-lea, și care s-a bucurat

de bună primire în rîndul unei bune părți a clerului, ceea ce nu a oprit cercurile conservatoare să propună condamnarea tezelor lui Eckhart. Astăzi se vorbește deseori despre actualitatea lui Meister Eckhart, predicile și tratatele sale traducîndu-se în toate limbile moderne, de la an la an înmulțindu-se studiile consacrate misticului renan. Printre gînditorii Evului Mediu, Eckhart este dintre cei mai originali, aproape atipic, nefiind nici teolog, stricto sensu, nici un mistic care-și povestește viziunile. Și totuși este și una și alta, deopotrivă teolog și mistic, Lesemeister și Lebemeister. A mers în inima credinței urmînd un adagiu al lui Toma de Aquino, anume acela de a împărtăși și altora fructele contemplației sale. Această putere de a-i face și pe alții să cunoască înaltele realități ale vieții spirituale aveau să-i aducă acuzații în fața Inchiziției; nu atît teologia sa, cît succesul…

Părinții Bisericii, mai cu seamă Augustin și Ambrozie, au comparat stupul de albine cu o mănăstire, locul unde domnește ordinea, liniștea, munca, curățenia și supunerea, calități pe care le are și stupul. Vergilius comparase stupul cu un oraș fortificat, iar Varron susținea că la fel cum au oamenii au cetăți, guvernamînt, societate, la fel și albinele au forme de organizare.

Thomas Grison, pasionat căutător al subiectelor de iconografie simbolică, este cunoscut cititorilor acestui site, nu cu mult timp în urmă prezentîndu-i aici două dintre cărțile sale (Symbolisme de l’épée și L’Iconographie du Rite Ecossais Rectifié); esoterica.ro a găzduit și un interviu cu publicistul francez („Fără munca de interiorizare, legenda lui Hiram nu ar fi decît o farsă grotescă”). Thomas Grison revine în atenția cititorilor cu un nou volum: Le symbolisme de l’abeille, Paris, Maison de Vie Editeur, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2019, 126 p. La o privire superficială pare un subiect lipsit de importanță, dar o astfel de caracterizare nu dovedește decît ușurința unei aprecieri fără o minimă cercetare. Puține animale au un rol atît de important în simbolică, nefiind dicționar de simboluri sau bestiar care să nu consacre albinei spații generoase. Vechile papirusuri egiptene amintesc că acum cinci milenii cînd s-au reunit Egiptul de Sus și Egiptul de Jos, s-au reunit două teritorii, dar și două simboluri: albina regelui Egiptului de Jos și stuful Egiptului de Sus. Mitul egiptean al albinei este un mit fondator, albina devenind în vechiul

Egipt un animal sacru căruia îi erau consacrate temple. Trebuie amintit că simbolismul albinei este strîns legat de cel al mierii, al cerii și al stupului. Dar nu numai vechiul Egipt a atribuit albinei un loc deosebit pe plan simbolic; mitologia greacă acordă albinei și mierii un rol determinant, tînărul Zeus fiind hrănit cu miere și lapte. În perioada elenistică, albina era considerată nu numai un animal binefăcător, prin mierea produsă, ci și un intermediar între oameni si zei, numeroase legende punînd într-un raport direct albina și mierea cu cuvîntul divin; se spune că pe buzele tînărului Platon albinele ar fi pus mierea care va deveni într-o zi dulceața limbajului. Dacă în Vechiul Testament albina nu a fost totdeauna valorizată, mierea a avut un statut privilegiat fiind asociată laptelui: „Voi veți moșteni pămîntul lor și Eu vă voi da să…

Scriind despre opera lui Paul Ricoeur, unul dintre cunoscuții săi comentatori, Jean Greisch, afirmă că studiul metaforei vii marchează un fel de cezură în itinerariul filosofic al autorului, trecînd de la o hermeneutică a simbolurilor la o hermeneutică a textelor care găsește centrul de gravitație în fenomenul inovației semantice, unul din principalii operatori ai acesteia fiind metafora

Paul Ricoeur (1913-2005) a fost unul dintre principalii reprezentanți contemporani ai filosofiei hermeneutice. A predat filosofia la mai multe universități dintre care amintim pe cele din Strasbourg, Paris X-Nanterre, Toronto, Louvain și din Chicago. Paul Ricoeur este autorul unei vaste opere filosofice; din cărțile purtînd semnătura sa amintesc: Philosophie de la volonté I. Le volontaire et l’involontaire; Philosophie de la volonté II. Finitude et culpqbilité; De l’interprétation. Essai sur Freud; Le conflit des interprétations. Essais d’herméneutique; La metaphore vive; Temps et récit I; Temps et récit II. La configuration du temps dans le récit de fiction; Temps et récit III.Le temps raconte; Du texte à l’action. Essais d’herméneutique II; Soi-meme comme un autre; L’herméneutique biblique; La memoire, l’histoire, l’oubli. Parte dintre aceste cărți au fost traduse și în limba română. Rigoare, subtilitate, complexitate sînt cîțiva termeni care definesc un parcurs filosofic care merge de la ontologie la justiție socială, de la fenomenologie la reflecția hermeneutică, de la ficțiune la povestirea biblică, de la identitate narativă la filosofia voinței. Opera sa filosofică a atras numeroși cercetători, a fost subiectul a numeroase simpozioane și colocvii, a

numeroase studii, cărți si teze de doctorat, a fost omagiată de numeroase publicații care i-au dedicat numere speciale. O încercare de descifrare a lumii textului, a discursului simbolic și a metaforei vii întreprinde Iasmina Petrovici în cartea Simbol și metaforă vie. Interpretarea în hermeneutica lui Paul Ricoeur, București, Editura Tritonic, colecția „Comunicare. Media”, 2016, 234 p. Într-o primă aproximare, hermeneutica filosofică poate fi definită ca o reflecție asupra operațiilor de comprehensiune implicate în interpretarea textelor. De la începutul secolului al XIX-lea, hermeneutica n-a încetat să-și extindă cîmpul aplicațiilor. Nu puțini au fost cei care s-au întrebat dacă hermeneutica poate fi privită ca o metodă de lectură a textelor filosofice, dacă și-a dobîndit un statut filosofic, dacă poate revendica o universalitate sui generis sau a rămas o simplă „știință auxiliară”, ce se poate înțelege prin „lectura hermeneutică”…

Cartea lui Marc Halévy este o teorie a literelor, prin teorie autorul înțelegînd contemplație divină, invitație la o călătorie într-o lume magică, alchimică, esoterică, inițiatică, hermeneutică.

Am scris în numeroase rînduri despre cărțile lui Marc Halévy, despre șase dintre acestea doar în primele luni ale acestui an. Marc Halévy este cunoscut cu precădere pentru cărțile sale despre ritualul și catehismele masonice, despre gîndirea masonică, pentru pozițiile sale critice față de lumea modernă care a pierdut multe repere, a pierdut din spiritualitatea veacurilor trecute; dar Marc Halévy este și autorul multor cărți despre cabală, despre gîndirea ebraică și mistica iudaică, dintre care amintesc: Pensée hébraique. Une philosophie du kabbalisme au-delà du rabbinisme; Aux sources de la Kabbale et de la Mystique juive; Kabable initiatique: Un eclair dans l’arbre de vie; Kabbale théosophique: Vision du char divin; Kabbale numérologique; Kabbale érotique et mystique: Le Cantique des cantiques; Kabbale cosmologique – Six jours pour un monde; toate acestea au apărut în colecția „Horizons ésotériques”, a editurii Dangles, din Escalquens. Revin cu cea mai nouă apariție editorială purtînd semnătura lui Marc Halévy, o carte în care autorul rămîne în aceeași arie de preocupări intelectuale, de această dată punînd accentul pe alfabetul ebraic: Magie des lettres hébraiques. Vingt-deux arcanes sacrés, Le Thor,

Editions Laurence Massaro, collection „Traditions initiatiques”, 2019, 250 p. Alfabetul ebraic este compus din 22 de litere, exclusiv consoane, el necunoscînd vocale; pentru facilitarea pronunției cuvintelor scrise cu consoane s-au adăugat semne de vocalizare în literele consonantice. Lipsa vocalelor, compensată prin semne vocalice, este o trăsătură specifică mai multor limbi semitice; semnele vocalice, excepție literele vav și yod, care marcau vocale lungi, erau adăugate mental de cititor pe baza cunoașterii limbii. Integrarea lor s-a făcut nesistematic, ele lipsind frecvent chiar din textul Bibliei. Mai multe sisteme de semne vocalice au fost elaborate în a doua jumătate a primului mileniu al erei noastre. Astfel au apărut sistemele de punctuație din Babilon, Israel și Tiberiada; primele două plasau semne vocalice deasupra consoanelor, iar ultimul le așeza dedesubtul și în interiorul consoanei. În literatura rabinică s-a pus problema dacă semnele vocalice erau…

Cartea lui Michael Rapp este despre similitudinile între ideile cultivate de Renașterea florentină și neoplatonismul de la Cambridge, pe de o parte, și gîndirea masonică, pe de altă parte, o perspectivă seducătoare asupra Academiei florentine ca punct de plecare al unei fabuloase aventuri intelectuale a modernității.

Încă de la apariția masoneriei speculative, în 1717, originea noii instituții a fost un subiect viu disputat, nelipsit de controverse. Și-a făcut loc cu ușurință un curent romantic care privilegia o viziune mitică, una care făcea loc deopotrivă misterului, secretului, originilor mitice, coborîtoare în străvechi timpuri, într-un timp imemorial. Astfel de viziuni pot fi atrăgătoare pentru un public fascinat de ceea ce lasă loc nebulosului, de ceea ce cultivă fantasmagoricul, neglijînd cu desăvîrșire surse istorice, dovezi, călcînd cu bună știință hotarele rigorii științifice. În multe dicționare și cărți, originile masoneriei se cufundă departe în timp tocmai pentru a nu invoca drept argument decît...tradiția și impersonalul „se spune”. Constructorii Templului de la Ierusalim, zidarii medievali, artizani ai monumentalelor catedrale gotice, sau cavalerii templieri sînt pentru mulți înaintașii glorioși ai celor de azi, care revendicînd un asemenea trecut nu pot spera, al rîndul lor, decît la o recunoaștere postumă pe măsură! Nimic mai straniu, mai ciudat și pentru mulți mai captivant decît inventarea Tradiției; Inventarea Tradiției (The Invention of Tradition) este și titlul unei cărți colective coordonate de istoricul Eric Hobsbawm, carte care ilustrează noțiunea de „tradiții inventate”,

unul dintre exemple fiind aparatul care înconjoară monarhia britanică în ceremoniile publice și care pare venit dintr-un trecut imemorial, dar care datează de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. „Tradiții care par vechi sau se proclamă ca atare au adeseori o origine recentă și sînt uneori inventate. Tradițiile inventate desemnează un ansamblu de practici de natură rituală și simbolică care sînt în mod normal guvernate de reguli acceptate în mod tacit sau deschis și caută să insufle anumite valori și norme de comportament prin repetiție, ceea ce implică în mod automat o continuitate cu trecutul”, scrie Eric Hobsbawm în introducerea la cartea amintită. În urmă cu mai bine de zece ani, Roger Dachez, reputat istoric al francmasoneriei, a publicat cartea L’invention de la franc-maçonnerie. Des opératifs aux spéculatifs, în  preambulul căreia reproducea definiția latinescului inventio…

Marc Halévy a scris despre primele 30 de grade al Ritului Scoțian Antic și Acceptat după ce le-a parcurs, după ce a trăit inițierea în aceste grade. Despre Tribunal, Consistoriu și Supremul Consiliu al Ritul Scoțian Antic și Acceptat scrie succint și, se înțelege, exclusiv prin prisma lecturilor.

Ucenic, companion, maestru, maestru secret, maestru perfect, maestru ales al celor nouă, cavaler al Orientului și al Occidentului, cavaler al crucii si al trandafirului, cavaler Kadosh, sublim cavaler prinț al secretului regal, suveran mare inspector general. Sînt doar cîteva din cele 33 de grade ale impresionantului edificiu ritualic al Ritului Scoțian Antic și Acceptat. Despre „gradele înalte”, ca și despre masonerie în ansamblu, s-a scris cu temei, dar și mult pe lîngă subiect, speculîndu-se, insistîndu-se pe inexistente filiații și conexiuni. Dintre lucrările care pot fi citite cu folos, Marc Halévy amintește: Dictionnaire thematique illustré de la Franc-maçonnerie (Lhomme, Maisondieu și Thomaso), Histoire et rituels des hauts Grades maçonniques (Paul Naudon), Manuel maçonnique du Rite Ecossais Ancien et Accepté (Roger Bongard), Le symbolisme maçonnique des hauts grades (Jean-Pierre Bayard), La Franc-maçonnerie templière et occultiste (Rene Le Forestier), Progression initiatique à travers le 33 degres du Rite Ecossais Ancien et Accepté (R.-C. Huqlosa). Pornind de la aceste titluri, de la lecturile sale temeinice în domeniile spiritualității, masoneriei, gîndirii ebraice și de la profunda sa trăire masonică, Marc Halévy

propune propria viziune asupra gradelor Ritului Scoțian Antic și Acceptat: Les 33 marches maçonniques. Une Echelle de Jacob, Escalquens, Editions Oxus, collection „Spiritualités”, 2019, 336 p. Dacă la origine masoneria a fost un trunchi unic, în secolul al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea, pe acest trunchi viguros au apărut ramuri care s-au constituit în adevărate sisteme masonice și a fost nevoie de intervenția „grădinarului” priceput care să lase ramurile vii, pline de sevă, și să le înlăture pe cele care nu ar fi dat rod. Dorințe și vanități omenești au adăugat celor trei grade unanim recunoscute (ucenic, companion, maestru) un șir de așa numite „grade înalte”, un șir mai lung (Memphis-Misraim, cu 99 de grade) sau mai scurt (Ritul Francez, cu 7 grade). Cartea lui Marc Halévy este despre Ritul Scoțian Antic și Acceptat, dar face cîteva utile precizări despre Ritul Scoțian Rectificat…

A fost o vreme cînd un text scris, un manuscris era citit de mai multe ori pînă era memorat, cititorul devenind el însuși o carte sau mai multe cărți. În mănăstirile apusene unde se păstrau vechi texte, izbucneau de la lumînări uitate incendii care mistuiau comori scrise; erau călugări care aveau putere de memorare, devenind astfel ei înșiși biblioteci

Numeroase miniaturi medievale surprind imagini ale unor călugări aplecați asupra unor manuscrise fie pentru a le copia, fie pentru a le citi și reciti pentru a le memora, fie pentru a le citi, pentru a le pătrunde slova, pentru a le pune într-un nevăzut dialog cu alte scrieri. Într-un tablou al lui Caravaggio, sfîntul Ieronim este reprezentat aplecat asupra unei mese încărcate de manuscrise, într-un colț fiind un craniu, simbol al trecerii ireparabile a timpului, îndemn la a nu irosi nici o clipă. Bărbați și femei citind au devenit un subiect tot mai răspîndit în pictura modernă, și amintim aici doar cîțiva pictori care au transpus artistic imaginea cititorului: Emmanuel Benner, Torsen Vasastgema, Fabio Hurtado Ensueno, Jean-Honore Fragonard, Berthe Morisot, Sylvere Seguin, Suzanne Valadon, Carl Vilhelm Holsoe, iar în pictura românească Theodor Pallady, Gh. Petrașcu sau Nicolae Vermont. În toate creațiile lor plastice în care au redat nobila îndeletnicire a cititului, pictorii au surprins cititorii și lectura făcută cu sîrg, cu plăcere, într-o atmosferă dominată de o blîndă tăcere. Cunoscutul scriitor argentinian Alberto Manguel și-a dorit toată viața să trăiască printre cărți. La patru

ani a învățat să citească, de scris abia la șapte ani; nu e nimic surprinzător, Manguel susține că ar fi putut trăi fără să scrie, nu și fără să citească: „Citim ca să înțelegem ori ca să începem să înțelegem. Nu avem cum să nu citim. Cititul, aproape în aceeași măsură ca respirația, este o funcție vitală.” Pentru Alberto Manguel fiecare carte era o lume în sine, o lume în care își găsea refugiul. Un „refugiu” care a început în 1964, cînd avea 16 ani, și s-a  angajat la librăria Pygmalion din Buenos Aires. Povestește cum citea cu pasiune cărțile venite în librărie, cum se atașa de o anume ediție, cum de multe ori nu mai aducea cartea în librărie, proprietara îngăduind ca în anumite limite angajații să nu aducă înapoi cărțile luate spre lectură. Manguel…

Marc Halévy avansează ideea că după perioada alexandrină și marile texte ale hermetismului, alchimia nu a fost decît operatorie, magică, materială și operativă, cele mai multe texte posterioare fiind traduceri ale traducerilor sau copii, singura care a dat „forță și vigoare” alchimiei fiind masoneria de rit scoțian cu idealul său de perfecționare

Marc Halévy este un nume cunoscut cititorilor acestui site. Este autorul a numeroase cărți despre subiecte privind noetica, științele complexității, mistica iudaică, spiritualitatea masonică. Un fizician cu cercetări de avangardă în domeniul teoretic poate găsi ceva demn de interes în alchimie, disciplină pe care mulți au așezat-o pe raftul de sus, alături de alte vechituri desuete și adunătoare de praf? Răspunsul, în recenta sa carte: Alchimie et Hermétisme. Science et philosophie, Escalquens, Editions Oxus, collection „Philosophie”, 2017, 448 p. Este bineștiut că unul dintre motivele aversiunii multora față de alchimie vine din concepția eronată a vulgului cum că alchimia se ocupă de asigurarea nemuririi și cu transformarea plumbului în aur. Dar cum totdeauna mai ușor este a sădi în mințile inculte orice năstrușnicie, cei preocupați de Alchimia simbolistă au devenit tot mai puțini, mai izolați, preferînd ca departe de ochii mulțimii să lucreze conform unui adagiu medieval: Lege, lege, relege, ora, labora et inveniens/Citește, citește, și iar citește, roagă-te, lucrează și vei găsi. Sigur, între alchimia operativă și Alchimia speculativă nu este un zid de netrecut, pentru că multe din gîndurile și

ideile alchimice se nasc prin observarea naturii; fascinația focului, pornită de la observarea sa, este la baza Marii Opere. Miza aventurii alchimice nu este nici știința în sensul pozitiv al termenului, nici descrierea naturii, ci trăirea ei, de aceea aventura alchimică este o aventură interioară. Marc Halévy discută despre chimie, pe care o așază sub semnul paradigmei analitico-mecaniciste, evocînd un scurt istoric de la filosofii ionieni pînă la descoperirile științei moderne. Urmează o privire de ansamblu asupra alchimiei așezată în paradigma holistico-organicistă, o alchimie departe de materialitatea vulgară a lumii, departe de hazard, ceea ce i-a atras ostracizarea din partea pozitivismului și a scientismului. Într-o lume îndoctrinată materialist, care trăiește sub spectrul unui păgubos mecanicism, este greu de discutat despre singularitatea demersului alchimic, care nu lucrează cu reactivi și formule, ci se interesează de un proces. Cînd vorbește…

Marc Halévy este autorul ritualului de comemorare a 50 de ani de la crearea Capitolului „Regele Solomon” din Orientul Mons – aparținînd de Marele Capitol al Sfîntului Arc Regal al Belgiei, un text a cărui acțiune începe în 587 î.C. cînd armatele lui Nabuconodosor se pregăteau să distrugă Templul.

Răspîndit cu precădere în Anglia, Scoția și Irlanda, Royal Arch este continuarea firească a primelor trei grade masonice, deși originea gradului este de mai multă vreme subiect de controversă. Unii consideră Royal Arch ca avînd influențe franceze, paternitatea fiind atribuită cavalerului Ramsay. Robert Le Forestier aduce ca probe în favoarea originii franceze elemente care se regăsesc în ritualul gradului de Cavaler al Orientului sau cu legenda Arcului Regal. Un argument ar fi faptul că primele schițe ale ritualului ar fi fost redactate în limba franceză, avînd la bază vechi ritualuri operative, dezvoltate ulterior în Marea Britanie. Susținătorii originii franceze a gradului aduc ca argument dezvoltarea în paralel, în Franța, a ritualului Chevalier de Royale Arche, gradul al 13-lea din lojile de perfecție din Ritul Scoțian Antic și Acceptat. Se consideră că menționarea cea mai veche a gradului s-a făcut într-o planșă de arhitectură, din 22 decembrie 1753, a lojii din Fredericksburg din Virginia. Ordinul Royal Arch se compune din capitole, acestea fiind supuse autorității unui Mare Capitol. A fost un motiv al disputei între

„antici” și „moderni”, dispută încheiată în 1813 prin crearea Marii Loji Unite a Angliei, în a cărei declarație preliminară se menționează că masoneria cuprinde trei grade, la care se adaugă Royal Arch, ca un complement al celui de-al treilea grad. Despre acest grad este recenta carte a lui Marc Halévy, La Sainte Arche Royale, Le Thor, Editions Laurence Massaro, collection „Traditions initiatiques”, 2018, 48 p. În prefața cărții, Alexandre Cleven, Prim Principal al capitolului „Regele Solomon” de la Orientul Mons, susține că „masoneria arcului regal este cheia de boltă a edificiului masonic. Dincolo de bogăția sa simbolică, ea deschide o dimensiune mistică în sensul nobil al cuvîntului.” Marc Halévy consideră că un fenomen crucial al secolului al XVIII-lea masonic a fost proliferarea  gradelor, o proliferare de multe ori anarhică, prin recuperarea vechilor legende sau prin includerea unor invenții. Deși accederea în Royal Arch este deschisă oricărui…