C.G. Jung, Eseuri, Simboluri

Piatra filosofală

Bogdan Mandache

Alchimia este arta transformării interioare și a realizării unei stări supraumane. Marea Operă, numită și arta sau filosofia Focului, a dat naștere unei bogate literaturi în care secretul operei este ascuns sub formulări greu de înțeles celor deprinși doar cu descifrarea literei.

piatra-filosofală-thumb

Dincolo de aspectul pur material, alchimia prezintă un fundal filosofic și spiritual care vizează eliberarea omului de fatalitatea și apăsarea materialității, un fundal care îi menține prezența pe scena contemporană, chiar dacă astăzi nu sînt reunite condițiile istorice, culturale și spirituale care să facă posibilă revenirea durabilă a Artei lui Hermes în Occident. Asemenea tuturor „științelor sacre”, alchimia pleacă de la datele imediate care simbolizează realitățile de ordin divin ce se relevă în cursul „transmutărilor” ale căror etape constituie Marea Operă. Opera la negru (Nigredo) – putrefacția materiilor chimice în alambic – semnifică simbolic coborîrea în interiorul sinelui (interiora terrae), în straturile din ce în ce mai profunde ale psihicului. Munca de disoluție arată aspectele cele mai obscure ale eului. Opera la alb (Albedo) reconciliază dualitățile opuse și reintegrează elementele în arhetipurile lor. Literalmente, alchimistul procedează la „sublimări” ale materiei supuse unor focuri variabile ale athanorului și organizează puțin cîte puțin haosul inițial cu ajutorul „rectificărilor” neîncetate. Opera la roșu (Rubedo) corespunde obținerii aurului vulgar și simbolizează „nopțile Soarelui și ale Lunii” – sulful și mercurul – de unde

se va naște aurul adevărat, Piatra filosofală, simbol al totalității. Alchimia este arta transformării interioare și a realizării unei stări supraumane. Marea Operă, numită și arta sau filosofia Focului, a dat naștere unei bogate literaturi în care secretul operei este ascuns sub formulări greu de înțeles celor deprinși doar cu descifrarea literei. Amintim cîțiva autori celebri de tratate alchimice: Albert cel Mare, Roger Bacon, Gerard Dorn, Nicolas Flamel, Michael Maier, Paracelsus, Basile Valentin, Arnaud de Villanova, Roger Bacon, Raimundus Lullus, Cornelius Agrippa, Heinrich Khunrath. Teme și subiecte alchimice întîlnim și în literatură: Johann Valentin Andreae (Nunta chimică a lui Christian Rosenkreutz), Goethe (Faust), Balzac (Elixir de viață lungă, Căutarea absolutului, Seraphîta), Victor Hugo (Notre-Dame de Paris), Gustav Meyrink (Golem, Îngerul de la fereastra dinspre apus), Marguerite Yourcenar (Opera la negru/Piatra filosofală), Paulo Coelho (Alchimistul).  De cele mai multe ori asupra înțelegerii…

Cărţi

Lumina din penumbră

Bogdan Mandache

Cartea lui Radu Ciobotea urmărește aspecte ale vieții spirituale care se hrănește din jocul între exoteric și esoteric, între lumină și umbră, păstrând sensul misterului propriu spiritului tradițional în sensul larg al termenului. Cartea sa este un îndemn la a regăsi o anumită penumbră favorabilă apariției misterului sau meditației. Radu Ciobotea a știut să caute misterul, să descopere lumina din penumbră.

Radu-Ciobotea-Penumbra-Eseuri-de-istorie-a-culturii

Penumbră și mister, Vasile Lovinescu și vechile inițieri, fascinația labirintului, legenda templierilor, simbolismul spadei, esoterismul lui Matila C. Ghyka, Alexandru Paleologu și labirinturile povestirilor sadoveniene, Magie și Cosmos la Mircea Eliade, Basarab Nicolescu și coborârea în lumea misterelor sunt câteva dintre subiectele cu care Radu Ciobotea își apropie cititorii de recenta sa carte Penumbra. Eseuri de istorie a culturii, Iași, Editura Junimea, colecția „Ananta”, 2019, 250 p. Cunoscut cu precădere pentru studiile sale despre jurnalism (Reportaj și literatură; eseu asupra reportajului românesc și francez interbelic; Reportajul interbelic românesc. Senzaționalism, aventură și extremism politic; Le Mot vécu. Le reportage roumain et français dans l’entre deux guerres; Journalistes français dans la Roumanie communiste 1974-1989), Radu Ciobotea este și un asiduu căutător al sensurilor ascunse, al celor nevăzute dar care constituie armătura profundă a lumii, un căutător pentru care arcanum este un îndemn, o chemare și nu o teamă. Esoterismul atrage mai mult prin caracterul abundent speculat că esența sa ține de ceea ce este ascuns, dar înțeles în profunzimea sa esoterismul poate învinge materialitatea și exterioritatea vieții cotidiene. Văzut de unii ca o frivolitate, ca

o inutilitate, considerat de alții ca drept cheia de boltă a cunoașterii, esoterismul continuă să stârnească nedumeriri, să suscite adeziuni grăbite și gratuite din partea celor care se așteaptă să găsească răspunsuri la marile „secrete și mistere” ale lumii, dar și adversități înverșunate și neîntemeiate din partea celor care nu pot ieși din cadrele unui raționalism reductiv.         Denigrarea la care este supus esoterismul își are originea în străvechea eroare constând în anatemizarea a tot ceea ce scapă înțelegerii comune. Grăitor în acest sens este refuzul de care s-a lovit Pierre Riffard aflat în căutarea un conducător pentru teza sa de doctorat, L’idée de l’ésotérisme. După șapte ani de refuzuri, profesorul Jean Deprun a acceptat să coordoneze teza susținută cu brio, la Sorbona, în anul 1987; avataruri de neînțeles, mai ales că la Ecole Pratique des Hautes Etudes…

Cărţi

Despre experiența mistică

Bogdan Mandache

Abraham Abulafia a fost unul dintre cei mai prolifici gînditori iudaici care au ilustrat una dintre mizele filosofiei ebraice medievale – unirea Torei cu logosul, mișcare începută de Saadia Gaon care vorbea despre Tora în concepte grecești

Moshe-Idel-Experiența-mistică-la-Abraham-Abulafia

Parcursul lui Abraham Abulafia se aseamănă izbitor cu cel al altor intelectuali evrei din secolul al XIII-lea, care începeau cu studierea intensivă a Călăuzei rătăciților a lui Moise Maimonide, pentru ca apoi să se fixeze definitiv în universul esoteric al cabalei. Primele îndrumări filosofice Abraham Abulafia le-a primit de la Hillel ben Samuel din Verona, după care revine pentru un timp în Spania, în Catalonia. A continuat studiile concentrîndu-se pe comentariile la Sefer Yetzirah; a căpătat renume pentru maniera în care preda Călăuza rătăciților în orașe din Spania, Grecia și Italia, învățătura sa fiind bazată pe combinații de litere și tehnici lingvistice. Devenit maestru în arta interpretării mistice a literelor și cuvintelor (ghematria), Abraham Abulafia credea că puterea creației rezidă în diferitele combinații ale acestora, era convins de caracterul profetic al numelor divine, consacrînd lungi pagini recitării acestora, parte a procesului interiorizării, pe care îl urma candidatul la profeție. Tora rămîne un document care se supune regulilor limbajului, iar întregul limbaj se întemeiază pe numele divine. Eminent cercetător și profesor de gîndire iudaică, Moshe Idel este cunoscut cititorilor români datorită cîtorva lucrări apărute în ultimii cincisprezece ani

la Editura Polirom, dintre acre amintim: Perfecțiuni care absorb. Cabala și interpretarea; Ascensiunea la cer în mistica evreiască. Stîlpi, linii, scări; Evreii lui Saturn; Fiul lui Dumnezeu și mistica evreiască; Mircea Eliade. De la magie la mit. Acestora trebuie să le adăugăm și cărțile Golem, apărută în traducere în limba română la Editura Hasefer, unde s-au mai tipărit Cabală și eros și Hasidism, între extaz și magie. Redactînd teza de doctorat despre cabală, Moshe Idel s-a apropiat de opera cabalistului Abraham Abulafia care avea o altă perspectivă asupra cabalei, alta decît cea clasică și inevitabila referință la arborele sefirotic, misticul evreu punînd accent pe experiențele și doctrinele mistice, subiect al unei cărți recent apărută în limba română: Experiența mistică la Abraham Abulafia, traducere din limba engleză de Maria-Magdalena Anghelescu, Iași, Editura Polirom, colecția…

C.G. Jung, Cărţi

Cartea imaginilor

Bogdan Mandache

La vremea sa, C.G. Jung a fost singurul clinician care a pictat în mod conștient imagini, iar aceasta se poate constata citind și privind Cartea Roșie, singurul clinician care a folosit în analiza cazurilor desenele pacienților.

Cartea-imaginilor-Comori-din-arhiva-Institutulu- C-G-Jung-din-Zürich

Apariția în urmă cu un deceniu a monumentalei scrieri a lui C.G. Jung, Cartea Roșie, venea să întregească opera și personalitatea celebrului psihiatru elvețian. Despre Cartea Roșie se știa vag doar din puținele aluzii pe care le făcuse Jung în „amintirile” sale, singurul text care fusese publicat anterior apariției Cărții Roșii, fiind Septem Sermones ad Mortuos, 1916. Apariția mai întîi în germană, apoi în engleză și franceză a Cărții Roșii a fost însoțită de expoziții în care a fost prezentat originalul lucrării însoțit de opere plastice ale lui Jung, la New York, Los Angeles, Washington, Zurich, Paris. Ediția în limba română a apărut în anul 2011, la Editura Trei, cea care editează și Operele complete ale lui C.G. Jung.  Cartea Roșie este o „confruntare cu inconștientul”, o scriere mai puțin obișnuită, foarte diferită prin stil de restul operei, considerată de mulți cercetători o gnoză pentru modernitate. Discurs vizionar și operă poetică, Cartea Roșie este o lume de cuvinte, de idei și de imagini. Cartea Roșie este bogat ilustrată. Desenele, despre care se spune că erau realizate de Jung, au un puternic caracter simbolic, fiind rezultatul propriei

experiențe vizionare a lui Jung. Dar imaginea era extrem de importantă în procesul de analiză psihologică pe care C.G. Jung îl aplica pacienților săi. „Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieții mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esențiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sînt doar niște completări și lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce țîșnise în acei ani din inconștient și mai întîi mă inundase, mă copleșise. A fost materia primordială pentru opera unei vieți”, scria C.G. Jung în volumul Amintiri, vise, reflecții. În ceea ce spunea Jung era vorba deopotrivă despre propria analiză, cît și de cea a pacienților. Din 1917 C.G. Jung a lucrat în practica analitică cu desenele pacienților, care…

Cărţi

Povestiri cu filosofi

Bogdan Mandache

Will Durant susține că oamenii acceptă și resping filosofii după propriile nevoi și temperamente, de aceea unii vor prețui mai mult spiritul individualist și competitiv, și mai puțin spiritul meditativ și artistic.

will-durant-povestea-filosofiei

Diogenes Laertios, poet, doxograf și biograf, a trăit în secolul al III-lea d.H. și este cunoscut pentru celebra sa operă Despre viețile și doctrinele filosofilor. E un paradox ca să se știe atît de puține lucruri despre Diogenes, cel care a consemnat tot ce se știa în vremea sa despre viețile și scrierile filosofilor de pînă la el. Se fac multe aproximări, dar nu se cunoaște cu certitudine nici forma numelui său, nici anii între care a trăit, nici orașul în care a trăit și scris; istoricii filosofiei cred însă că Diogenes Laertios nu a fost filosof și nici nu a aparținut vreunei școli. Criticată, mai cu seamă în vremurile moderne, cartea sa continuă să fie citită și reeditată, studiată, analizată. Unul dintre subiectele care mai stîrnesc controverse este cel privitor la sursele, la izvoarele folosite; se pare că au fost de două feluri: izvoare doxografice rezumative și compendii doxografice dezvoltate, ceea ce nu vrea să spună că Diogenes Laertios nu ar fi citit opera lui Platon, a lui Xenofon și a multor altora. Lucrarea lui Diogenes Laertios grupează un număr

impresionant de informații adunate de erudiți încă din timpul lui Aristotel, din care a ales, uneori neîndemînatic, alteori fericit. Comentatorii săi apreciază că a avut o contribuție personală modestă, dar toți susțin că prin opera sa s-au păstrat detalii ale doctrinelor filosofice, cît și anecdote privind viețile filosofilor. Principiul clasificării este cel cronologic, de la Thales la Epicur, fără a-i omite, printre alții, pe: Anaximandru, Socrate, Platon, Aristotel, Pitagora, Empedocle, Heraclit, Parmenide, Zenon, Democrit. După mai bine de 16 secole, scriitorul William James Durant, cunoscut sub numele de Will Durant, a încercat să repete isprava lui Diogenes Laertios publicînd o mai puțin obișnuită istorie a filosofiei, recent apărută și în limba română: Povestea filosofiei. Viețile și ideile celor mai importanți filosofi occidentali, traducere din limba engleză de Doru Căstăian, București, Editura Herald, colecția „Cultură&Civilizație”, 2019, 528 p. Doctor în…

Cărţi

Cabala creștină

Bogdan Mandache

Cabala creștină este scrisă sub forma unui dialog între un cabalist și un filosof creștin, cu scopul evident de a-l converti pe evreu la creștinism, folosind argumente de natură cabalistică, dar și ample pasaje din Noul Testament.

van-helmont-cabala-crestina-new

Franciscus Mercurius van Helmont (1614-1699)  a dus o viață itinerantă, pe lîngă curțile europene ale vremii, urmărînd și răspîndind în peregrinările sale învățătura cabalistică, neoplatoniciană, mistică și vitalistă a lui Paracelsus și a tatălui său, Jan Baptist van Helmont (1577-1644). Medic, chimist și filosof, Jan Baptist van Helmont a trăit toată viața la Bruxelles, a fost un neoplatonician fidel școlii lui Paracelsus. În lucrarea Ortus medicinae s-a arătat decepționat de învățătura abstractă și pur silogistică a aristotelismului. Metoda sa era una naturală și experimentală, și se inspira din două surse principale: Biblia și cartea naturii. În interiorul acestei gnoseologii scripturale, teologice, hermetice și alchimice, chimia constituie paradigma epistemologică prin excelență. Helmont se numea el însuși philosophus per ignem (filosof prin foc) și își prezenta metoda ca fiind pyrotechnice philosophari, adică filosofie pirotehnică. În chimie, care este arta separării purului de impur, focul este cel care elimină ceea ce este imperfect în natură. Van Helmont va înlocui primatul ontologic și transcendental pe care Aristotel îl acorda mișcării și timpului cu o concepție mai bio-logică care ținea seamă de ritmurile

individuale ale vieții. Elemente ale doctrinei sale se vor găsi la Leibniz și la Newton. Dar pasiunea pentru chimie, ideile neoplatoniciene și vitaliste vor avea ecou si în preocupările fiului lui Jan Baptist, Franciscus Mercurius van Helmont. Într-o lucrare din 1693, Seder olam sive Ordo seculorum, Mercurius van Helmont susține că lumea întreagă este guvernată de un singur principiu de viață care se întinde de la monada centrală și neperisabilă (Dumnezeu) pînă la lucrurile infinit divizibile și supuse explicației mecanice. În ordinea acestor „lumi” coborîtoare (mundus emandationis, creationis, formationis, factionis), Isus este prima emanație care rămîne fixată în Bine, în timp ce creaturile oscilează între bine și rău. Organismele vii formează un ansamblu de monade juxtapuse. Fiecare corp animat posedă un spirit de viață specific (archeus) căruia van Helmont îi adaugă concepții atomiste fizice și spirituale. Pămîntul însuși este o ființă vie…

Comentarii, Eseuri, Simboluri

Simboluri, viziuni, mistere

Bogdan Mandache

Memoriile lui William Butler Yeats dau glas căutărilor, pasiunilor, inițierilor, viziunilor, misterelor, bucuriilor unei vieți trăite intens alături de femei fascinante, cum au fost Maud Gonne, Diana Vernon, Lady Gregory sau Georgie Hyde-Lees, totdeauna împreună cu ceea ce slujește binele, adevărul și frumosul.

Artis-manuscris-alchimic-german

Renumit scriitor irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, William Butler Yeats a fost atras de tînăr de ocultism și misticism, și mărturisește aceasta chiar în primele rînduri ale cărții sale Memorii, traducere din limba engleză de Anca Irina Ionescu, București, Editura Herald, colecția „Autobiografia”, 2017, 222 p. În 1886, W.B. Yeats pune bazele Lojii din Dublin a Societății Hermetice, se împrietenește cu poetul și pictorul George Russell, preocupat și el de misticism, spre surprinderea lui John Butler Yeats, tatăl lui William, care încercase să-și țină fiul departe de fenomene oculte. „Petreceam mult timp printre teosofi, unde ajunsesem venind în derivă de la Societatea Hermetică din Dublin.[...] Eram membru al Secției Ezoterice, un cerc restrâns format din cei mai devotați adepți, care se întruneau săptămînal ca să studieze tabele ale simbolismului oriental”, scrie William Butler Yeats. Era atras de ocultism, frecventa celebrul salon al doamnei Helena Blavatsky, dar căuta și dovezi, vorbea despre experimente, ceea ce ar fi evitat, în opinia sa, transformarea adepților în dogmatici rupți de viață; nu a trecut mult pînă cînd a fost invitat să se retragă

din Secția Ezoterică. Tatăl său l-a prezentat lui Edwin Ellis, poet și pictor, membru al unei „frății” care prin artă, simbolism, intuiții poetice și filosofice cultiva adevăruri mistice; a fost perioada în care Yeats s-a apropiat de filosofia mistică din Cărțile profetice ale lui William Blake în care vedea „primul scriitor al vremurilor moderne care a demonstrat indisolubila căsătorie a marii arte cu simbolul.” William Blake apare și într-o însemnare despre Maud Gonne, seducătoare artistă și militantă irlandeză, cu care avea îndelungi discuții despre literatură: „Părea să înțeleagă toate subtilitățile propriei mele arte și mai ales toată filosofia mea spirituală, iar eu aveam capul încă plin de William Blake, iar uneori spunea că o salvasem de la disperare.” Lucrînd cu simboluri, Yeats încerca să-i aducă mintea aproape de suflet, de pacea sufletului. Yeats a fost atras de timpuriu de…

Cărţi, Comentarii

…dușmanul care vine către noi

Bogdan Mandache

Începutul anului 1941 o găsește pe Virginia Woolf scriind din nou despre depresie, despre singurătate, sperînd totuși că „această troacă a disperării” nu o va înghiți. N-a fost așa. Depresia degradează eul, aduce tristețe, singurătate, distruge capacitatea de a fi împăcat cu sine și cu ceilalți, duce la prăbușirea tuturor structurilor personalității

virginia-woolf-autobiografia-jurnalul-unei-scriitoare

Mărturisește cu sinceritate că nu a avut bani să-și cumpere un caiet și a început să scrie pe foi. Sînt primele gînduri notate, luni, 5 august 1918, de Virginia Woolf  în jurnalul său. În timp, acele foi au devenit tot mai multe, prinse la început cu clipsuri, apoi legate sub formă de caiete, de volume. La moartea Virginiei Woolf se adunaseră 26 de volume din jurnal, din care Leonard Woolf, soțul Virginiei, a selectat cu atenție toate însemnările care se refereau la scrierile Virginiei Woolf, însemnări care se încheie în martie 1941, cu cîteva zile înainte de moartea scriitoarei. Personalitate remarcabilă a literaturii engleze din prima jumătate a secolului al XX-lea, situată în avangarda modernității, Virginia Woolf și-a pus semnătura pe numeroase scrieri în proză, dintre care amintim: Călătorie în larg, Camera lui Jacob, Doamna Dalloway, Spre far, Orlando, Valurile, Între acte, Eseuri. În anul 1953, Leonard Woolf a editat Jurnalul unei scriitoare, cuprinzînd fragmente din jurnalul Virginiei Woolf. În limba română o primă ediție a Jurnalului a apărut la Editura Univers, în traducerea lui Mihai Miroiu,

în 1980. În urmă cu puțin timp a apărut o nouă versiune, în traducerea făcută de Anca Irina Ionescu, București, Editura Herald, colecția „Autobiografia”, 2019, 476 p. „Trebuie să notez în grabă alte simptome, pentru ca data viitoare să pot reveni aici și să mă tratez. Ei bine, am depășit starea acută și am ajuns la cea de semidepresie filosofică”, notează Virginia Woolf în ziua de marți, 12 aprilie 1921. Vorbea despre depresie. Pierderea timpurie a mamei, urmată de cea a surorii, și cîțiva ani mai tîrziu a tatălui va face din tînăra Virginia o ființă care va acuza deseori stări depresive. Melancolică, purtînd toată viața urmările abuzurilor din partea fraților vitregi, considerată maniaco-depresivă, avînd în soț un prieten, un partener, un cititor, un om plin de grijă și afecțiune, care îi va susține cariera literară, Virginia Woolf nu va fi totuși un…

Cărţi, Comentarii, Eseuri, Volume Publicate

Întîlniri interioare

Bogdan Mandache

Un parcurs ale cărui pietre de hotar sînt căutarea sensului, descifrarea înțelesurilor, dorința de a nu rămîne la suprafața lucrurilor, de a trece dincolo de exterioritatea vieții cotidiene, de a primi spiritul interiorității.

bogan-mihai-mandache-întâlniri-interioare

Un nou volum în care redau luminile și umbrele cîtorva întîlniri interioare cu teme, locuri, personaje care revin constant în peregrinările mele. Un parcurs avînd ca punct de plecare și sosire biblioteca, spațiu al ordinii, hazardului și haosului, spațiu al unor întîmplări care reconfigurează la nesfîrșit odiseea cuvîntului. Pentru că despre cuvînt și rosturile sale, despre împlinirile gîndului creator sînt eseurile adunate în această carte. Cîntarea Cîntărilor și limbajul său simbolic, scrierile gnostice și lumea lor filosofică, poezia, filosofia și mistica lui Rumi, Taedium vitae la Hermann Hesse, melancolia lui Durer, Thais văzută de Anatole France, personajul Das Esseintes al lui J.-K. Huysmans, Papini

și al său om sfîrșit, Gabriele D’Annunzio descriind triumful morții sînt temele care au generat textele din acest volum. Un parcurs ale cărui pietre de hotar sînt căutarea sensului, descifrarea înțelesurilor, dorința de a nu rămîne la suprafața lucrurilor, de a trece dincolo de exterioritatea vieții cotidiene, de a primi spiritul interiorității. Bogdan Mihai Mandache Întîlniri interioare Iaşi, Editura Vasiliana ’98 Anul apariției: 2019 Număr pagini: 134

Cărţi

Misterii și simbolism masonic

Bogdan Mandache

Într-o schiță a simbolismului masonic, J.D. Buck supune atenției simbolurile familiare masonului, echerul și compasul, punctînd simbolismul lor primar și „filosofia ascunsă” în simbolismul lor, în sinteză fiind vorba despre evoluție, despre dominația spiritului asupra materiei, despre trecerea de la utilizarea practică, trasarea liniilor, triunghiurilor, cercurilor, la obligațiile morale superioare.

j-d-buck-simbolismul-francmasoneriei-sau-masonerie-mistica-si-marile-misterii-ale-antichitatii

Contemporan cu Albert Pike și Albert G. Mackey, Jirah Dewey Buck, mason și membru al Societății teosofice, a fost nu numai un membru activ al ordinului masonic, ci și un respectat autor de lucrări consacrate masoneriei. De puțin timp, una dintre cărțile sale este accesibilă și cititorilor români: Simbolismul francmasoneriei sau Masoneria mistică și marile misterii ale Antichității, traducere din limba engleză de Walter Fotescu, cuvînt înainte și note de Vasile Zecheru, București, Editura Herald, colecția „Arta regală”, 2019, 248 p. De la primele rînduri ale cărții, Jirah Dewey Buck își arată atașamentul față de ideea unei strînse legături între masonerie și vechile misterii, misterii care și-au pierdut bună parte din vechile înțelesuri pentru omul începutului de veac XX. În perioada cînd Buck și-a scris cărțile încă era larg răspîndită convingerea că masonii sînt deținătorii unor secrete, exprimate sub forma unor parabole și alegorii, transmise într-un limbaj al simbolurilor a căror semnificație era accesibilă doar inițiaților, posesorilor marilor secrete. Părăsind teritoriul legendelor, Buck admite că masoneria nu este nicicum descendentă direct și liniar din marile misterii ale antichități; este sigur însă că masoneria preia, adoptă și

adaptează multe din învățăturile antice care se potrivesc unei instituții care, la vremea sa, avea o istorie numărînd două sute de ani: „Ultimele două, trei secole, cel mult, includ întreaga istorie a francmasoneriei moderne. Organizația este recentă, dar principiile ei, atunci cînd sînt clar definite și inteligent interpretate, sînt eterne și în deplin acord cu Marile misterii ale Antichității.” Din punct de vedere istoric între misteriile lumii antice și instituția modernă a masoneriei nu există nici o legătură, doar un lung șir de speculații sterile perpetuate cu scopul legitimării noii instituții, asigurării unei „zestre” iluzorii. De altfel autorul cărții privește cu un ochi spre misterii și marii învățați ai lumii antice, si cu celălalt către ceea ce ar trebui să fie restaurarea misteriilor în ritualul masonic. La începutul secolului trecut încă nu se discuta…