Cărţi

Simbolica gradului de ucenic

Bogdan Mandache

Pierre Dangle introduce cititorul în ceea ce dă solemnitate unei ținute masonice, în ordinea, asiduitatea și coerența care domnesc în tot ceea ce se petrece în lojă.

pierre-dangle-le-grade-d-apprenti-et-sa-symbolique

Pierre Dangle este un nume bine-cunoscut cititorilor de literatură masonică. Numele său apare pe câteva cărți apărute la editura pariziană Maison de Vie: Le Livre de l’Apprenti, Le Livre du Compagnon, Le Livre du Maître, Guide pour les futurs inities, Le Langage symbolique de la franc-maçonnerie - les mots clés. La momentul apariției lor, toate aceste cărți au fost prezentate cititorilor români pe acest site. Cu promptitudinea și bunăvoința cu care m-a obișnuit, editura amintită mi-a trimis în urmă cu câteva zile o nouă carte a lui Pierre Dangle: Le Grade d’Apprenti et sa symbolique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2020, 126 p. Inițierea este un drum al cunoașterii, al trecerii de la ignoranță la cunoaștere, al trecerii de la profan la cunoașterea misterelor. Inițierea îl așază pe noul inițiat în fața unei deșteptări a spiritului despre care mai devreme nu avea știință, iar această deschidere este o nouă naștere. Apreciindu-i „dorința de inițiere”, loja care

l-a primit pe noul frate trebuie să-i întrețină și amplifice această dorință, prin semnele de recunoaștere, simboluri, învățături potrivite fiecărui grad, oferindu-i cele necesare progresului personal. Primul pas este cel al uceniciei, timp al descoperirii și integrării în templu, un timp așezat sub semnul ternarului, al cifrei trei, prezentă în mai multe ipostaze (vârsta ucenicului, trei mari lumini, trei lovituri asupra pietrei brute), trei fiind un număr al armoniei care unește contrariile. Prin cele trei lovituri aplicate pietrei brute cu ajutorul dălții și a ciocanului, ucenicul săvârșește un act fondator, participă la un act creator: „Uitarea dimensiunii mitice a inițierii reduce considerabil deschiderea muncii care se desăvârșește în templu. Fără relația cu mitul creației, ritul își pierde substanța și se reduce adesea la o simplă repetiție a formulelor uzuale care nu au mare însemnătate pentru cei care le rostesc”, afirmă cu deplin temei Pierre Dangle. Contrar unei formule adânc înrădăcinate, autorul susține că ucenicul nu este întruparea pietrei brute; aceasta…

Mai mult...
Cărţi

Despre constructorii de odinioară și de astăzi

Bogdan Mandache

Joseph Fort Newton înlătură prejudecățile care înconjoară înțelegerea comună a masoneriei, o despoaie de misterele si secretele cu care au împodobit-o cei din afară, reținând și afirmând că marele secret al masoneriei este să-l facă pe om conștient de divinitatea dinlăuntrul său.

Joseph-Fort-Newton-Constructorii-O-cercetare-a-istoriei-si-filosofiei-Masoneriei

Istoria și simbolismul masonic au fost subiecte atrăgătoare publicistic încă de la apariția masoneriei moderne, numită și speculativă, deși formularea de masonerie modernă deschide posibilitatea de a discuta despre o masonerie anterioară, pe care unii o văd coborând până la începuturile umanității, până la originea construcțiilor, doar masoneria primă asta trebuia să fi fost, sinonimă cu începuturile arhitecturii și construcțiilor. Teoriile asupra începuturilor masoneriei sunt departe de unanimitate, de multe ori opiniile fiind divergente. După o perioadă pe care o putem numi „romantică”, dar fără a arunca vreo umbra de îndoială asupra mărețului curent artistic, literar și intelectual, în care originile masoneriei coborau mult în timp, a urmat un timp al cercetărilor istorice amănunțite, al consultărilor arhivelor și documentelor, și al configurării unor alte direcții, unor abordări care așază începuturile masoneriei moderne, speculative în zorii unor altor epoci. Cărților apărute în anii precedenți privitoare la istoria masoneriei li se adaugă una apărută de curând: Joseph Fort Newton - Constructorii. O

cercetare a istoriei și filosofiei Masoneriei, București, Editura Herald, traducere din limba engleză de Mariana Buruiană, cuvânt-înainte și note de Vasile Zecheru, colecția „Arta Regală”, 2020, 288 p. Cartea lui Joseph Fort Newton se adaugă astfel unor alte importante apariții editoriale apărute sub sigla editurii Herald: Ortodoxie masonică. Istorie-Rituri-Doctrine, de Jean-Marie Ragon; Istoria Francmasoneriei, de Albert G. Mackey; Morala și dogma Ritului Scoțian Antic și Acceptat al Francmasoneriei, de Albert Pike; Masoneria și înțelesul ei tainic, de Walter Leslie Wilmshurst; Legendele, miturile și simbolurile Francmasoneriei, de Albert G. Mackey; Misterele Artei Regale, de Oswald Wirth. Apărută în urmă cu mai bine de o sută de ani, cartea lui Joseph Fort Newton a fost scrisă la îndemnul Marii Loji din Iowa cu scopul declarat de a face cunoscută istoria ordinului masonic maeștrilor masoni din acea jurisdicție. Cartea este structurată pe trei capitole: Profeția, Istoria și Interpretarea. Două arte par, în opinia autorului, să fi marcat începuturile umanității, agricultura și arhitectura, cea…

Mai mult...
Cărţi

Dialogurile și universul filosofic platonician

Bogdan Mandache

Protagoras, Apărarea lui Socrate, Republica, Cratylos, Banchetul, Lysis sau Phaidros sunt doar câteva dintre dialogurile lui Platon, care, dincolo de perioada căreia aparțin, vorbesc despre condițiile cunoașterii, despre Forme și dialectică, despre virtute si fericire, despre politică și cetate. Sunt subiectele despre care a scris Constantin Noica cu bucurie, cu plăcere intelectuală, cu rafinament filosofic, cu dorința de a da noi interpretări.

constantin-noica-interpretari-la-platon

Într-un moment istoric decisiv pentru viața politică grecească, pe vremea când Atena era cea mai puternică democrație, când era prima forță militară și navală, când era foaierul cultural și artistic al lumii grecești, pe scena intelectuală ateniană de acum două mii și cinci sute de ani își face apariția un descendent al unei familii aristocrate și un urmaș al celebrului gânditor Socrate – Platon. A trăit anii maturizării într-o epocă nefastă, sub o guvernare tiranică, a studiat și a călătorit mult, pentru ca la împlinirea vârstei de 40 de ani să pună capăt peregrinărilor și să pună bazele unei școli care va primi numele de Academie, un edificiu teoretic a cărui glorie va spori în timp. Opera lui Platon a avut un destin excepțional, Platon fiind unul dintre puținii filosofi greci ale cărui scrieri ne-au parvenit în totalitate. Transcrise și retranscrise ele au ajuns până în zilele noastre, influențând antichitatea târzie, gândirea bizantină, filosofia Renașterii, idealismul romantic, chiar și realismul

metafizic. Cele mai vechi manuscrise, copii ale unor dialoguri platoniciene, datând de la începutul secolului al X-lea se păstrează la Biblioteca Națională din Paris și la Biblioteca Bodleiană din Oxford. Este fascinant să citești despre ediții ale scrierilor lui Platon redactate cu mult înainte de apariția tiparului. Aristofan din Bizanț (257-180 î.H.) a fost printre primii care au clasificat publicarea dialogurilor și scrisorilor lui Platon. După ce Marsilio Ficino l-a redescoperit lumii apusene pe înțeleptul grec, au apărut edițiile tipărite, în 1578 apărând la Geneva, sub îngrijirea lui Henri Estienne, prima ediție modernă, fiecare pagină având două coloane: pe coloana din dreapta, textul grec, pe coloana din stânga, traducerea latină, făcută de Jean de Serres. Pe mijloc, între coloane se află literele a, b, c, d, e, care împărțeau fiecare coloană în cinci paragrafe, rămase până în zilele noastre ca modalitate universală de citare a dialogurilor platoniciene. În cultura română, Platon este o apariție relativ târzie; primele traduceri ale dialogurilor…

Mai mult...
Cărţi

Basmul și viața simbolică

Bogdan Mandache

Viața celor care au rădăcini în simbolismul viu, religios sau al tradiției, este mai bogată decît existența exclusiv rațională. Aceasta este miza cărții lui Marie-Louise von Franz care susține că drumul înapoi spre simbolismul viu nu este regresie, ci calea de a salva sufletul omului modern

marie-louise-von-franz-interpretarea-basmelor

Psihanaliza și literatura sînt modalități diferite de investigare a aceleași realități, cea a afectelor, fantasmelor, viselor. În timp ce literatura stîrnește o anume empatie cu stările psihologice descrise, psihanaliza caută explicații folosind teoria generală psihologică și înțelegerea terapeutică singularizată, adaptată cazului. Demersuri care pot fi complementare, prin obiect, antagoniste, prin demers, între amîndouă fiind o reală afinitate. Freud a fost primul teoretician care a scris despre influența operelor de artă asupra psihanalizei. Psihanaliza aplicată literaturii a urmărit aspectul estetic, adică efectele operei asupra cititorului, în vreme ce poetica psihanalitică a urmărit munca creatorului, psihismul acestuia. Aceste gînduri l-au apropiat de psihiatrul vienez de statuia lui Moise, a lui Michelangelo, de Gradiva lui Jensen, de Neguțătorul din Veneția, al lui Shakespeare, de Omul de nisip, povestea lui E.T.A. Hoffman, de scrieri ale lui Goethe sau Dostoievski sau de pictura lui Leonardo da Vinci. C.G. Jung, discipol pentru un timp al lui Freud, apoi creatorul unei noi direcții în psihanaliză, avea să

determine extinderea cercetărilor asupra problematicii proceselor psihice din inconștientul colectiv dincolo de literatura cultă, abordînd fascinanta lume a basmelor. Direcția avea să fie urmată concomitent de un discipol freudian, Bruno Bettelheim, Psihanaliza Basmelor, dar și de urmașii teoretici ai lui C.G. Jung, printre aceștia un loc proeminent ocupîndu-l Marie-Louise von Franz. Ultimele decenii au adus celor interesați de psihanaliză și psihologia analitică publicarea în limba română a operelor lui Freud și C.G. Jung, dar și a discipolilor și continuatorilor acestora. Aceste rînduri sînt despre o nouă apariție semnată Marie-Louise von Franz: Interpretarea basmelor, București, Editura Trei, colecția „Misterele inconștientului colectiv”, traducere din engleză de Roxana Nourescu, 2019, 248 p. Marie-Louise von Franz (1915-1998), doctor în filosofie și analist jungian, este un autor bine-cunoscut cititorilor români prin cîteva cărți traduse în ultimii ani: Psihic și materie; Psihoterapie. Experiența unui practician jungian; Dimensiunile arhetipale ale psihicului, apărute la Editura Herald, în colecția „Jungiana”; Alchimia. Introducere în simbolism și psihologie; Visele și moartea;…

Mai mult...
Cărţi

Cuvîntul pierdut – între revelare și ocultare

Bogdan Mandache

Deși ritul a fost supus unei reforme de decreștinare, gradul de Cavaler Roza-Cruce corespunde sacrificiului și patimilor lui Isus. Cartea lui Percy John Harvey ne amintește că Trandafirul și Crucea nu și-au pierdut din valoarea și puterea lor simbolică, în profunzimea spiritualității noastre existînd o latență rozacruciană.

Percy-John-Harvey-Parole-perdue-et-sacrifice.

Percy John Harvey este un autor de literatură masonică apreciat în lumea francofonă, cunoscut prin cărțile sale și cititorilor acestui site. De-a lungul anilor, am scris despre: Le Maître Secret; Les Grades de vengeance; Les Voyages rituels; Les Lieux Initiatiques de la Maîtrise: la Chambre du Milieu et la Chambre de Reception; Le Grand Maître Architecte; La Franc-Maconnerie expliquee par l’image. Recent a apărut o nouă carte purtînd semnătura lui Percy John Harvey: Parole perdue et sacrifice. Du Maître Hiram au Chevalier Rose-Croix, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maconniques, 2020, 116 p. Este o carte în care Percy John Harvey, pornind de la două vechi ritualuri din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, Francken și La Maconnerie des Hommes, urmărește semnificațiile originale ale căutării cuvîntului pierdut, în ritualurile a două grade, cel de Maestru și cel de Cavaler al Crucii și al Trandafirului, ambele grade avînd în comun alegorii inițiatice bazate pe ideea de sacrificiu. „Francmasoneria se

bazează pe expresii simbolice, metafore și mituri, în universalitatea reprezentărilor sale și a interpretărilor sale, aceste considerații fiind pregnante cu precădere în gradul al 18-lea”, afirmă autorul în preambulul recentului său volum, un volum susținut de o bogată și semnificativă iconografie. La gradul de maestru, uciderea lui Hiram creează o ruptură în transmiterea cuvîntului, pierdut de acum înainte. Mitul lui Hiram este povestea fondatoare a masoneriei, poveste pe care Percy John Harvey o relatează folosind ritualul Francken. Succesiunea evenimentelor și folosirea instrumentelor în asasinarea Maestrului care a refuzat să divulge parola gradului de maestru este cunoscută din ritualurile moderne sau din literatură, cea mai cunoscută povestire aparținînd lui Gerard de Nerval. Învierea simbolică a Maestrului Hiram este identică operei la negru din alchimie; în Ritul Scoțian Rectificat, tabloul lojii de maestru evocă învierea cristică prin forma apariției glorioase a lui Hiram, ieșind din mormînt. Dincolo de nesemnificative deosebiri de ritual, în toate riturile, prin asasinarea lui Hiram, cuvîntul a fost…

Mai mult...
Cărţi

Kundalini – trezirea energiei cosmice

Bogdan Mandache

Kundalini – o carte despre energia profunzimilor, despre șarpele abisal, despre păzitorul cele mai mari comori, adică ambrozia, băutura care aduce nemurirea, despre acțiunea unificatoare, despre energiile unui centru unic

liliann-silburn-kundalini-energia-profunzimilor

Mult timp lumea occidentală nu a știut prea multe despre viața, cultura, religia și practicile vieții cotidiene ale orientalilor. Mai întâi le-am descoperit teritoriul, apoi mătasea și mirodeniile, apoi le-am trimis misionarii, dar le-am trimis misionarii și Biblia cu mult înainte de a încerca să le înțelegem credințele și modul de viață. Prioritară era răspândirea cuvântului biblic pe un teren pe care unii îl vedeau arid; târziu am încercat să înțelegem că dacă nu ne erau asemănători în credință și practici religioase, nu ne erau totuși străini. Primele întâlniri nu au fost deloc amicale, au stat sub semnul confruntării, unii nu au uitat să ia sabia într-o mână, în cealaltă Biblia, așa cum se întâmplase și la descoperirea Americii, ceilalți au ripostat persecutând și pedepsind. Tulburător în acest sens, și plin de învățăminte, romanul Tăcere, al lui Shusaku Endo, despre drama misionarilor creștini în Japonia veacului al XVII-lea. O apropiere de tradițiile milenare ale Orientului s-a produs abia în secolul

al XX-lea, când locul gândurilor cotropitoare a fost luat de dorința de a cunoaște și de a înțelege, de a pătrunde tainele vieții monahale și ascetice, de a privi trăsăturile distinctive ale meditației orientale, de a o scoate din zona magicului, a miraculosului, de a o privi ca un alt fel de încercare de a explora profunzimile sufletului omenesc. Plină de multiple înțelesuri este în acest sens întâlnirea lui C.G. Jung cu Orientul; se întâmpla în anul 1929, când prietenul său, sinologul Richard Wilhelm, i-a dat să citească traducerea în germană a tratatului chinez de alchimie Secretul Florii de Aur, pe marginea căruia C.G. Jung a scris un amplu comentariu. Descoperise o altă lume. O altă lume a însemnat și o frumoasă aventură intelectuală și editorială, cititorul apusean fiind invitat la lectură, sub ochii săi avizi de cunoștințe perindându-se texte originale ale culturii și religiilor orientale, și deopotrivă interpretări și comentarii. În România, ultimele trei decenii au marcat o firească…

Mai mult...
Cărţi

Misteriile egiptene

Bogdan Mandache

„Pe scurt, principiul fundamental al Misteriilor osiriene: a face din moarte leagănul unei noi vieți reprezintă una dintre concepțiile cele mai vechi ale religiei egiptene. [...]Această idee ca moartea însăși este locul din care țâșnește, pentru inițiat, izvorul unei noi vieți, a fost comună pentru o mare parte din umanitate”, scrie Alexandre Moret, amintind că inițierile trec printr-o moarte simbolică urmată de renaștere

alexandre-moret-misteriile-egiptene

Toate marile tradiții spirituale au un text fondator, un ansamblu de formule simbolice și rituale prin care fiecare tradiție este recunoscută și particularizată. Pentru Vechiul Egipt, acest text fondator îl reprezintă Textele Piramidelor, cel mai vechi corpus esoteric egiptean, gravat pentru prima oară în interiorul piramidei regelui Ounas, ultimul suveran al celei de-a V-a dinastii, acum mai bine de 2300 de ani î.H. Originea acestui text fondator este mult mai veche și coboară până la începuturile civilizației egiptene. A citi Textele Piramidelor înseamnă a parcurge drumurile unui continent în mare parte neexplorat, care oferă încă surprinzătoare peisaje simbolice, afirma cunoscutul egiptolog Christian Jacq. Scrise cu hieroglife, aceste Texte, cele mai vechi din Egipt, nu erau compuse într-o limbă umană, căci acolo erau medou neter, „cuvintele lui Dumnezeu”. Cei care le scriau aveau convingerea că hieroglifele sunt ființe vii, că după stingerea culturii faraonice ele vor continua să transmită mesajul lor dincolo de timp și de spațiu. „Pătrunzând într-o piramidă a

textelor, se intră efectiv în inima unei cărți al cărei fiecare cuvânt a fost conceput ca o putere creatoare”, afirmă Christian Jacq. Scrierile sacre (Textele Piramidelor, Textele sarcofagelor, Cartea Morților) sunt considerate fundamentul esoterismului egiptean apărut la Heliopolis, esoterismul care a fascinat lumea veche (Iamblichos, Herodot, Plutarh, Diodor din Sicilia, Platon), dar a continuat să o facă în timpurile moderne, ecourile prelungindu-se și în zilele noastre. Unul dintre cercetătorii atrași de cultura Vechiului Egipt a fost Alexandre Moret (1868-1938), profesor de egiptologie la College de France, director al Departamentului de Studiu al Religiilor Egiptului la Ecole Pratique des Hautes Etudes. Cărturarul francez este autor al mai multor cărți, dintre care amintim: Aux temps des Pharaons, 1908; Rois et dieux d’Egypte, 1911; Le Nil et la Civilisation egyptienne, 1926; Mysteres Egyptiens, 1927; Histoire de l’Orient, 1929-1936. Cartea Mysteres Egyptiens a fost tradusă și în limba română, recent fiind reeditată: Misteriile egiptene. Zei, regi, simboluri și ritualuri, traducerea textelor si îngrijirea ediției:…

Mai mult...
Cărţi

Despre somn, vise, gândire

Bogdan Mandache

Cartea lui Leon d’Hervey despre vise se opune cu vehemență concepțiilor „materialiste” care admit o aneantizare temporară a eului în timpul somnului: „Am spus că nu credem în suspendarea gândirii, că nu privim exercițiul niciunei facultăți ca fiind înăbușit de către somn, că dacă la omul adormit atenția se dovedește uneori dificilă, voința slăbită, iar judecățile eronate, imaginația, memoria, sensibilitatea dobândesc în schimb o putere de expansiune enormă.”

saint-denys-visele-si-mijloacele-de-a-le-controla

Interpretarea viselor, spunea Freud, este calea regală pentru a ajunge la cunoașterea sufletului, aici găsindu-se și explicația abundenței căilor de interpretare a viselor din antichitate până în zilele noastre. Mai vechile interpretări au fost înlocuite de cele datorate psihanalizei, aici detașându-se prin profunzime;cărțile lui Freud (Interpretarea viselor) și C.G. Jung (Analiza viselor). În Dictionnaire critique de l’esoterisme, apărut în 1998 la Presses Universitaires de France, articolul reve/vis are câteva intrări: aborigenii Australiei, indienii din America de Nord, Islam; în Dicționar de simboluri, coordonat de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, sunt mai multe deschideri către locul și fenomenul visului, către funcțiile și analiza visului, către interpretarea și culisele visului. De puțin timp, cititorul român are posibilitatea de a cunoaște care era stadiul cercetărilor despre vis în deceniul al șaptelea al secolului al XIX-lea, la anul 1867, citind cartea lui Leon d’Harvey de Saint-Denys, Visele și mijloacele de a le controla. Observații practice, traducere din limba franceză, prefață și note de Laurențiu

Malomfălean, București, Editura Herald, 2019, 256 p. Pe numele său complet, Marie-Jean Leon Lecoq, baron d’Hervey și – în urma adopției de către un unchi pe linie maternă – marchiz de Juchereau de Saint-Denys, intră la 19 ani la „Ecole des langues orientales”, unde studiază chineza, pentru ca mai târziu să devină profesor la „College de France”, membru și președinte al celebrei Academie des Inscriptions et Belles-Lettres. Encyclopedie Philosophique Universelle, volume III, Les Oeuvres Philosophiques, Dictionnaire, Presses Universitaires de France, reține numele lui Hervey de Saint-Denis și a lucrării sale Les reves et les moyens de les diriger, apărută în 1867, la editions Amyot, Paris. Cartea sinologului francez are în ediția originală aproape 500 de pagini, structurate în trei parți; traducătorul român a eliminat din ediția franceză partea care privea istoria ideilor despre vis, parte din considerațiile autorului francez fiind căzute în desuetudine. Opțiunea traducătorului român a fost influențată și de opinia lui Nicolae Vaschide, psihiatru român trăitor în Franța,…

Mai mult...
Cărţi

Castelul interior

Bogdan Mandache

Castelul interior este o lecție de teologie spirituală care devine un tratat de teologie mistică. Experiențele Terezei de Avila i-au descoperit un nou orizont spiritual pe două planuri: unul antropologic, al misterului omului, celălalt, al cufundării în misterul transcendent.

teresa-de-avila-castelul-interior

O istorie a misticii creștine este de neconceput fără evocarea punctelor forte ale experienței unor mistici din rîndul cărora amintim pe: Origen, Grigore de Nyssa, Dionisie Areopagitul, Bonaventura, Meister Eckhart, Ioan al Crucii, Tereza de Avila sau Ignațiu de Loyola. Trăirile mistice și scrierile celor amintiți, și ale multor altora, ne amintesc o celebră spusă a lui Pascal: „Dumnezeul lui Avraam, al lui Isac și al lui Iacov și nu Dumnezeul filosofilor și savanților. Dumnezeu sensibil inimii și nu rațiunii.” Descoperindu-și de tînără vocația religioasă, avînd viziuni extraordinare, citind cu aviditate Confesiunile sfîntului Augustin, Tereza de Avila (1515-1582), după „convertirea” petrecută în jurul anului 1555 și-a propus să reformeze Carmelul readucîndu-l la regulile sale prime. În istoria și doctrina Terezei de Avila, convertirea omului, îndreptarea lui către Dumnezeu capătă o mare importanță. Prima sa carte – Cartea Vieții – este istoria convertirii sale, scrisă la maturitate povestește cum vederea unei statui a lui Isus și lectura Confesiunilor augustiniene au provocat

o dramă interioară care s-a sfîrșit prin a-și pune întreaga încredere în Dumnezeu. Păstrată în Biblioteca regală Sfîntul Laurențiu de la Escurial, cartea are 40 de capitole și 450 de pagini și are particularitatea de a pune accentul pe componenta mistică a vieții Terezei de Avila, povestirea urmînd un plan istoric, cel al educației în familie și al descoperirii vieții religioase, și un plan mistic. Teologii au considerat Cartea Vieții ca fiind una dintre cele mai importante scrieri ale Terezei de Avila, ocupînd un loc de primă mînă în spiritualitatea creștină; este un document incomparabil ca limbă spaniolă a jumătății de veac XVI, dar și sub aspect religios, povestirea Terezei fiind un document unic prin forța cu care afirmă prezența lui Dumnezeu în viața omului, afirmarea prezenței sale iubitoare fiind rațiunea primă a cărții Terezei de Avila. Cartea Vieții nu pretinde construcția vreunei teorii, ci oferirea unor indicații utile pentru înaintarea pe calea spirituală; este vorba despre o înțelepciune supraconceptuală…

Mai mult...
Cărţi

Povestind despre ieri, despre azi

Bogdan Mandache

Pentru cei care nu l-au cunoscut, dar i-au citit Jurnalul 2007-2013, Mihail Radu Solcan va rămâne asemenea bătrânului, dintr-un basorelief de zinc, cumpărat din târgul de antichități, cățărat pe o scară de bibliotecă, o bibliotecă având cărți până la tavan.

mihail-radu-solcan-vremuri-noi-vremuri-vechi

Față de alte genuri literare, jurnalul este unul de dată relativ recentă, intrând în conștiința cititorilor în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Astăzi se constată un interes crescând al publicului pentru literatura de mărturisire, pentru subiectivitatea exprimată direct, pentru evenimentul trăit, pentru notația primă. Philippe Lejeune este teoreticianul care a consacrat „pactul autobiografic” și „literatura personală”, formule care cuprind scriitura intimă, adică jurnalul, autobiografia, memoriile, corespondența, dialogul. Caracteristicile jurnalului țin de spontaneitatea specifică notației cotidiene, de notația firească lipsită de artificialitate, de marca evidentă a subiectivității, de construcția unui spațiu al solitudinii, toate acestea păstrându-l mai aproape de adevăr, de notația sinceră față de idealizarea specifică altor genuri ale literaturii de mărturisire. Și astăzi sunt citite cu interes paginile de jurnal purtând semnăturile unor scriitori precum Samuel Pepys, John Evelyn, Johnatan Swift, Eugene Delacroix, Virginia Woolf, Anais Nin, Simone de Beauvoir, Cesare Pavese, Ernst Junger. În literatura română cel mai cunoscut este Jurnalul lui T. Maiorescu, dar genul

a fost ilustrat și de alte nume celebre precum: Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade sau Alice Voinescu. Cele mai multe jurnale sunt destinate posterității, de cele mai multe ori, atunci cînd persoanele amintite sunt în viață, numele lor sunt înlocuite cu inițiale. Un astfel de jurnal este cel semnat de Mihail Radu Solcan, Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal 2007-2013, București, Editura Art, selecție, introducere și note de Mircea Flonta și Constantin Vică, colecția „Revizitări”, 2019, 280 p. Numele autorului nu este dintre cele foarte cunoscute. Și totuși cine a fost Mihail Radu Solcan? Presimțind fireasca întrebare, îngrijitorii ediției au simțit nevoia unor necesare lămuriri „Cine a auzit de Mihail Radu Solcan? Dincolo de cercul familiei și al prietenilor, a fost cunoscut doar de un număr destul de mic de persoane: colegi și studenți, puțini cititori de filosofie, economiști, sociologi sau politologi cu interese teoretice. [...] Solcan a fost unul dintre acei oameni care au trăit scutiți de frustrările pe…

Mai mult...