Cartea lui Marc Halévy este o teorie a literelor, prin teorie autorul înțelegînd contemplație divină, invitație la o călătorie într-o lume magică, alchimică, esoterică, inițiatică, hermeneutică.

Am scris în numeroase rînduri despre cărțile lui Marc Halévy, despre șase dintre acestea doar în primele luni ale acestui an. Marc Halévy este cunoscut cu precădere pentru cărțile sale despre ritualul și catehismele masonice, despre gîndirea masonică, pentru pozițiile sale critice față de lumea modernă care a pierdut multe repere, a pierdut din spiritualitatea veacurilor trecute; dar Marc Halévy este și autorul multor cărți despre cabală, despre gîndirea ebraică și mistica iudaică, dintre care amintesc: Pensée hébraique. Une philosophie du kabbalisme au-delà du rabbinisme; Aux sources de la Kabbale et de la Mystique juive; Kabable initiatique: Un eclair dans l’arbre de vie; Kabbale théosophique: Vision du char divin; Kabbale numérologique; Kabbale érotique et mystique: Le Cantique des cantiques; Kabbale cosmologique – Six jours pour un monde; toate acestea au apărut în colecția „Horizons ésotériques”, a editurii Dangles, din Escalquens. Revin cu cea mai nouă apariție editorială purtînd semnătura lui Marc Halévy, o carte în care autorul rămîne în aceeași arie de preocupări intelectuale, de această dată punînd accentul pe alfabetul ebraic: Magie des lettres hébraiques. Vingt-deux arcanes sacrés, Le Thor,

Editions Laurence Massaro, collection „Traditions initiatiques”, 2019, 250 p. Alfabetul ebraic este compus din 22 de litere, exclusiv consoane, el necunoscînd vocale; pentru facilitarea pronunției cuvintelor scrise cu consoane s-au adăugat semne de vocalizare în literele consonantice. Lipsa vocalelor, compensată prin semne vocalice, este o trăsătură specifică mai multor limbi semitice; semnele vocalice, excepție literele vav și yod, care marcau vocale lungi, erau adăugate mental de cititor pe baza cunoașterii limbii. Integrarea lor s-a făcut nesistematic, ele lipsind frecvent chiar din textul Bibliei. Mai multe sisteme de semne vocalice au fost elaborate în a doua jumătate a primului mileniu al erei noastre. Astfel au apărut sistemele de punctuație din Babilon, Israel și Tiberiada; primele două plasau semne vocalice deasupra consoanelor, iar ultimul le așeza dedesubtul și în interiorul consoanei. În literatura rabinică s-a pus problema dacă semnele vocalice erau…

Cartea lui Michael Rapp este despre similitudinile între ideile cultivate de Renașterea florentină și neoplatonismul de la Cambridge, pe de o parte, și gîndirea masonică, pe de altă parte, o perspectivă seducătoare asupra Academiei florentine ca punct de plecare al unei fabuloase aventuri intelectuale a modernității.

Încă de la apariția masoneriei speculative, în 1717, originea noii instituții a fost un subiect viu disputat, nelipsit de controverse. Și-a făcut loc cu ușurință un curent romantic care privilegia o viziune mitică, una care făcea loc deopotrivă misterului, secretului, originilor mitice, coborîtoare în străvechi timpuri, într-un timp imemorial. Astfel de viziuni pot fi atrăgătoare pentru un public fascinat de ceea ce lasă loc nebulosului, de ceea ce cultivă fantasmagoricul, neglijînd cu desăvîrșire surse istorice, dovezi, călcînd cu bună știință hotarele rigorii științifice. În multe dicționare și cărți, originile masoneriei se cufundă departe în timp tocmai pentru a nu invoca drept argument decît...tradiția și impersonalul „se spune”. Constructorii Templului de la Ierusalim, zidarii medievali, artizani ai monumentalelor catedrale gotice, sau cavalerii templieri sînt pentru mulți înaintașii glorioși ai celor de azi, care revendicînd un asemenea trecut nu pot spera, al rîndul lor, decît la o recunoaștere postumă pe măsură! Nimic mai straniu, mai ciudat și pentru mulți mai captivant decît inventarea Tradiției; Inventarea Tradiției (The Invention of Tradition) este și titlul unei cărți colective coordonate de istoricul Eric Hobsbawm, carte care ilustrează noțiunea de „tradiții inventate”,

unul dintre exemple fiind aparatul care înconjoară monarhia britanică în ceremoniile publice și care pare venit dintr-un trecut imemorial, dar care datează de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. „Tradiții care par vechi sau se proclamă ca atare au adeseori o origine recentă și sînt uneori inventate. Tradițiile inventate desemnează un ansamblu de practici de natură rituală și simbolică care sînt în mod normal guvernate de reguli acceptate în mod tacit sau deschis și caută să insufle anumite valori și norme de comportament prin repetiție, ceea ce implică în mod automat o continuitate cu trecutul”, scrie Eric Hobsbawm în introducerea la cartea amintită. În urmă cu mai bine de zece ani, Roger Dachez, reputat istoric al francmasoneriei, a publicat cartea L’invention de la franc-maçonnerie. Des opératifs aux spéculatifs, în  preambulul căreia reproducea definiția latinescului inventio…

Marc Halévy a scris despre primele 30 de grade al Ritului Scoțian Antic și Acceptat după ce le-a parcurs, după ce a trăit inițierea în aceste grade. Despre Tribunal, Consistoriu și Supremul Consiliu al Ritul Scoțian Antic și Acceptat scrie succint și, se înțelege, exclusiv prin prisma lecturilor.

Ucenic, companion, maestru, maestru secret, maestru perfect, maestru ales al celor nouă, cavaler al Orientului și al Occidentului, cavaler al crucii si al trandafirului, cavaler Kadosh, sublim cavaler prinț al secretului regal, suveran mare inspector general. Sînt doar cîteva din cele 33 de grade ale impresionantului edificiu ritualic al Ritului Scoțian Antic și Acceptat. Despre „gradele înalte”, ca și despre masonerie în ansamblu, s-a scris cu temei, dar și mult pe lîngă subiect, speculîndu-se, insistîndu-se pe inexistente filiații și conexiuni. Dintre lucrările care pot fi citite cu folos, Marc Halévy amintește: Dictionnaire thematique illustré de la Franc-maçonnerie (Lhomme, Maisondieu și Thomaso), Histoire et rituels des hauts Grades maçonniques (Paul Naudon), Manuel maçonnique du Rite Ecossais Ancien et Accepté (Roger Bongard), Le symbolisme maçonnique des hauts grades (Jean-Pierre Bayard), La Franc-maçonnerie templière et occultiste (Rene Le Forestier), Progression initiatique à travers le 33 degres du Rite Ecossais Ancien et Accepté (R.-C. Huqlosa). Pornind de la aceste titluri, de la lecturile sale temeinice în domeniile spiritualității, masoneriei, gîndirii ebraice și de la profunda sa trăire masonică, Marc Halévy

propune propria viziune asupra gradelor Ritului Scoțian Antic și Acceptat: Les 33 marches maçonniques. Une Echelle de Jacob, Escalquens, Editions Oxus, collection „Spiritualités”, 2019, 336 p. Dacă la origine masoneria a fost un trunchi unic, în secolul al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea, pe acest trunchi viguros au apărut ramuri care s-au constituit în adevărate sisteme masonice și a fost nevoie de intervenția „grădinarului” priceput care să lase ramurile vii, pline de sevă, și să le înlăture pe cele care nu ar fi dat rod. Dorințe și vanități omenești au adăugat celor trei grade unanim recunoscute (ucenic, companion, maestru) un șir de așa numite „grade înalte”, un șir mai lung (Memphis-Misraim, cu 99 de grade) sau mai scurt (Ritul Francez, cu 7 grade). Cartea lui Marc Halévy este despre Ritul Scoțian Antic și Acceptat, dar face cîteva utile precizări despre Ritul Scoțian Rectificat…

A fost o vreme cînd un text scris, un manuscris era citit de mai multe ori pînă era memorat, cititorul devenind el însuși o carte sau mai multe cărți. În mănăstirile apusene unde se păstrau vechi texte, izbucneau de la lumînări uitate incendii care mistuiau comori scrise; erau călugări care aveau putere de memorare, devenind astfel ei înșiși biblioteci

Numeroase miniaturi medievale surprind imagini ale unor călugări aplecați asupra unor manuscrise fie pentru a le copia, fie pentru a le citi și reciti pentru a le memora, fie pentru a le citi, pentru a le pătrunde slova, pentru a le pune într-un nevăzut dialog cu alte scrieri. Într-un tablou al lui Caravaggio, sfîntul Ieronim este reprezentat aplecat asupra unei mese încărcate de manuscrise, într-un colț fiind un craniu, simbol al trecerii ireparabile a timpului, îndemn la a nu irosi nici o clipă. Bărbați și femei citind au devenit un subiect tot mai răspîndit în pictura modernă, și amintim aici doar cîțiva pictori care au transpus artistic imaginea cititorului: Emmanuel Benner, Torsen Vasastgema, Fabio Hurtado Ensueno, Jean-Honore Fragonard, Berthe Morisot, Sylvere Seguin, Suzanne Valadon, Carl Vilhelm Holsoe, iar în pictura românească Theodor Pallady, Gh. Petrașcu sau Nicolae Vermont. În toate creațiile lor plastice în care au redat nobila îndeletnicire a cititului, pictorii au surprins cititorii și lectura făcută cu sîrg, cu plăcere, într-o atmosferă dominată de o blîndă tăcere. Cunoscutul scriitor argentinian Alberto Manguel și-a dorit toată viața să trăiască printre cărți. La patru

ani a învățat să citească, de scris abia la șapte ani; nu e nimic surprinzător, Manguel susține că ar fi putut trăi fără să scrie, nu și fără să citească: „Citim ca să înțelegem ori ca să începem să înțelegem. Nu avem cum să nu citim. Cititul, aproape în aceeași măsură ca respirația, este o funcție vitală.” Pentru Alberto Manguel fiecare carte era o lume în sine, o lume în care își găsea refugiul. Un „refugiu” care a început în 1964, cînd avea 16 ani, și s-a  angajat la librăria Pygmalion din Buenos Aires. Povestește cum citea cu pasiune cărțile venite în librărie, cum se atașa de o anume ediție, cum de multe ori nu mai aducea cartea în librărie, proprietara îngăduind ca în anumite limite angajații să nu aducă înapoi cărțile luate spre lectură. Manguel…

Marc Halévy avansează ideea că după perioada alexandrină și marile texte ale hermetismului, alchimia nu a fost decît operatorie, magică, materială și operativă, cele mai multe texte posterioare fiind traduceri ale traducerilor sau copii, singura care a dat „forță și vigoare” alchimiei fiind masoneria de rit scoțian cu idealul său de perfecționare

Marc Halévy este un nume cunoscut cititorilor acestui site. Este autorul a numeroase cărți despre subiecte privind noetica, științele complexității, mistica iudaică, spiritualitatea masonică. Un fizician cu cercetări de avangardă în domeniul teoretic poate găsi ceva demn de interes în alchimie, disciplină pe care mulți au așezat-o pe raftul de sus, alături de alte vechituri desuete și adunătoare de praf? Răspunsul, în recenta sa carte: Alchimie et Hermétisme. Science et philosophie, Escalquens, Editions Oxus, collection „Philosophie”, 2017, 448 p. Este bineștiut că unul dintre motivele aversiunii multora față de alchimie vine din concepția eronată a vulgului cum că alchimia se ocupă de asigurarea nemuririi și cu transformarea plumbului în aur. Dar cum totdeauna mai ușor este a sădi în mințile inculte orice năstrușnicie, cei preocupați de Alchimia simbolistă au devenit tot mai puțini, mai izolați, preferînd ca departe de ochii mulțimii să lucreze conform unui adagiu medieval: Lege, lege, relege, ora, labora et inveniens/Citește, citește, și iar citește, roagă-te, lucrează și vei găsi. Sigur, între alchimia operativă și Alchimia speculativă nu este un zid de netrecut, pentru că multe din gîndurile și

ideile alchimice se nasc prin observarea naturii; fascinația focului, pornită de la observarea sa, este la baza Marii Opere. Miza aventurii alchimice nu este nici știința în sensul pozitiv al termenului, nici descrierea naturii, ci trăirea ei, de aceea aventura alchimică este o aventură interioară. Marc Halévy discută despre chimie, pe care o așază sub semnul paradigmei analitico-mecaniciste, evocînd un scurt istoric de la filosofii ionieni pînă la descoperirile științei moderne. Urmează o privire de ansamblu asupra alchimiei așezată în paradigma holistico-organicistă, o alchimie departe de materialitatea vulgară a lumii, departe de hazard, ceea ce i-a atras ostracizarea din partea pozitivismului și a scientismului. Într-o lume îndoctrinată materialist, care trăiește sub spectrul unui păgubos mecanicism, este greu de discutat despre singularitatea demersului alchimic, care nu lucrează cu reactivi și formule, ci se interesează de un proces. Cînd vorbește…

Marc Halévy este autorul ritualului de comemorare a 50 de ani de la crearea Capitolului „Regele Solomon” din Orientul Mons – aparținînd de Marele Capitol al Sfîntului Arc Regal al Belgiei, un text a cărui acțiune începe în 587 î.C. cînd armatele lui Nabuconodosor se pregăteau să distrugă Templul.

Răspîndit cu precădere în Anglia, Scoția și Irlanda, Royal Arch este continuarea firească a primelor trei grade masonice, deși originea gradului este de mai multă vreme subiect de controversă. Unii consideră Royal Arch ca avînd influențe franceze, paternitatea fiind atribuită cavalerului Ramsay. Robert Le Forestier aduce ca probe în favoarea originii franceze elemente care se regăsesc în ritualul gradului de Cavaler al Orientului sau cu legenda Arcului Regal. Un argument ar fi faptul că primele schițe ale ritualului ar fi fost redactate în limba franceză, avînd la bază vechi ritualuri operative, dezvoltate ulterior în Marea Britanie. Susținătorii originii franceze a gradului aduc ca argument dezvoltarea în paralel, în Franța, a ritualului Chevalier de Royale Arche, gradul al 13-lea din lojile de perfecție din Ritul Scoțian Antic și Acceptat. Se consideră că menționarea cea mai veche a gradului s-a făcut într-o planșă de arhitectură, din 22 decembrie 1753, a lojii din Fredericksburg din Virginia. Ordinul Royal Arch se compune din capitole, acestea fiind supuse autorității unui Mare Capitol. A fost un motiv al disputei între

„antici” și „moderni”, dispută încheiată în 1813 prin crearea Marii Loji Unite a Angliei, în a cărei declarație preliminară se menționează că masoneria cuprinde trei grade, la care se adaugă Royal Arch, ca un complement al celui de-al treilea grad. Despre acest grad este recenta carte a lui Marc Halévy, La Sainte Arche Royale, Le Thor, Editions Laurence Massaro, collection „Traditions initiatiques”, 2018, 48 p. În prefața cărții, Alexandre Cleven, Prim Principal al capitolului „Regele Solomon” de la Orientul Mons, susține că „masoneria arcului regal este cheia de boltă a edificiului masonic. Dincolo de bogăția sa simbolică, ea deschide o dimensiune mistică în sensul nobil al cuvîntului.” Marc Halévy consideră că un fenomen crucial al secolului al XVIII-lea masonic a fost proliferarea  gradelor, o proliferare de multe ori anarhică, prin recuperarea vechilor legende sau prin includerea unor invenții. Deși accederea în Royal Arch este deschisă oricărui…

Așa cum francmasoneria lucrează la edificarea unei societăți ideale, munca de perfecționare a sinelui implică descoperirea celorlalți. Companionul este deci invitat să meargă să viziteze alte loji.

Francmasonul și piatra interioară Bogdan Mihai MANDACHE: Gradul de companion din francmasonerie are rădăcini operative? Olivier POUCLET: Ar fi iluzoriu să credem că francmasoneria succede lojilor operative, chiar dacă teoria unui metisaj progresiv a fost mult timp apărată. Sigur, anumiți intelectuali au frecventat mult timp loji de artizani în Anglia și Scoția veacului al XVII-lea, dar această realitate a dispărut total după crearea francmasoneriei în 1717. Promotorii acestei noi mișcări (J-T. Desaguliers, James Anderson, G. Payne) s-au inspirat din spiritul lojilor operative pentru a-i oferi o identitate. Ei nu urmăreau să se identifice cu artizanii, nici măcar cu constructorii catedralelor: o arhitectură pe care James Anderson o considera confuză și improprie. Francmasonul începuturilor privilegia arhitectura italiană a secolului al XVI-lea. Interesul pentru metafora construirii Templului i-a împins pe creatorii francmasoneriei să caute surse de inspirație în societățile inițiatice care foloseau și ele această metaforă a construcției. Gradul de companion aduce un omagiu lojilor operative, dar crearea gradului inițiatic de maestru, asociată mitului lui Hiram, este cea care constituie adevărata identitate a ordinului francmasonic. Se regăsesc astfel corespondențe

cu mișcarea franceză a companionajului, dar este vorba de un împrumut al anumitor uzanțe pentru a sprijini identitatea tăietorului în piatră. În fapt, francmasonul nu are de tăiat decît piatra sa interioară. Modelul arhetipal al tuturor templelor din diferite confrerii se referă la Templul lui Solomon, căci el reprezintă simbolic locuința lui Dumnezeu. James Anderson a scris primele Constituții inspirîndu-se din propria experiență de la loja din Aberdeen, în Scoția. Această lojă de artizani, în care lucra și tatăl său, primea, în secolul al XVII-lea, nobili și oameni din profesii străine meseriei de artizani, care erau numeric jumătate din aderenți. Nu se știe cu adevărat care era rolul acestor intelectuali, în afară de participarea lor financiară la dispozitivul de ajutor mutual al zidarilor de meserie. Demnitatea de ospitalier era de altfel sigur o urmă a procedeului de securitate financiară și de susținere a…

Dacă inițiatul nu are conștiința totală a naturii sacre a practicii sale, el riscă să confunde francmasoneria cu o asociație profană și poate va fi decepționat față de viitorul său

Medic psihiatru, Olivier Pouclet lucrează în cadrul centrului ospitalier specializat din Jury-les-Metz, din Lorena. Preocupat de studierea masoneriei, Olivier Pouclet este autorul lucrărilor Le cheminement de l’Apprenti franc-maçon: interprétation psychologique et symbolique, Maison de Vie Editeur, Paris, 2016 și Le cheminement du Compagnon franc-maçon: une étape clé de la construction de l’initié, Maison de Vie Editeur, Paris, 2018. Sensul simbolic original Bogdan Mihai MANDACHE: Termenul de inițiere este folosit tot mai des în ultima vreme, în contexte tot mai variate, riscînd să-și piardă înțelesul prim. Ce este inițierea masonică? Olivier POUCLET: Inițierea este o ceremonie care permite candidatului să treacă într-o dimensiune sacră, în opoziție cu lumea obișnuită calificată ca fiind profană. Francmasoneria corespunde acestei definiții, cu intenția de a construi o societate umanistă liberă și egalitară. Dacă ritualurile se inspiră din cele ale societăților inițiatice tradiționale și antice, francmasoneria propune o schemă spirituală inspirată de cultura occidentală iudeo-creștină. Scrierile biblice constituie deci o sursă importantă în studierea simbolurilor francmasonice.  Mișcarea a ales totuși să nu se limiteze la o orientare unică, respingînd ideea unui dogmatism, revendicînd o poziție laică. În adevăr, Ordinul

masonic propune referințe foarte eclectice, provenite din cultura occidentală, cum ar fi Cabala, Gnoza, Alchimia sau miturile grecești. Datorită acestui ansamblu, cu aparență heterogenă, francmasoneria își creează propriul mit, pe care alege să nu-l dezvăluie decît începînd cu gradul de maestru. Primele două grade nu vorbesc deloc despre Hiram, deși personajul poate fi considerat ca fiind părintele fondator al francmasoneriei. Chiar în jurul mitului lui Hiram se organizează procesul identitar al noii instituții. Cred că pînă la primele Constituții din 1723, identitatea mișcării încă nu era afirmată, căci ritualurile erau calchiate după cele ale masoneriei operative anglo-saxone. Primele două grade erau legate de această istorie. Fiecărui grad al lojii albastre îi corespunde o perioadă din evoluția umanității, ucenicului fiindu-i asimilată copilăria, companionului adolescența, iar maestrului vîrsta adultă. Contrar societăților tradiționale care propun un rit unic de trecere…

Mathnawî a fost prezentată rînd pe rînd ca o carte de poezie mistică sau ca un comentariu general de teologie islamică, un comentariu esoteric al Coranului, un expozeu al gîndirii și viziunii mistice, o doctrină metafizică, un studiu aprofundat de psihologie, o metodă pedagogică extrem de subtilă; în realitate este o strălucită sinteză a celor amintite.

Rumi este unul dintre cei mai cunoscuți poeți persani, un personaj venerat din Turcia pînă în Extremul Orient. Jalal al-Din Rumi (1207-1273) s-a născut la Balkh, în Afganistanul de astăzi, era fiul unui mistic și teolog renumit, Baha’ al-Din Walad, care de frica invaziei mongole și-a protejat familia plecînd în exil, un exil care l-a purtat la Mecca, apoi la Damasc unde tînarul Jalal și-a desăvîrșit formația intelectuală, pentru a se stabili în Anatolia, numită Rum, țară a grecilor, de unde și supranumele de Rumi. Parte din instrucție, Jalal o datorează tatălui, iar după moartea acestuia lui Burhan al-din Muhaqqiq, cel care l-a introdus pe tînărul Jalal în științele spirituale, așa încît la moartea lui Burhan (1240) Jalal al-Din încheiase studiul științelor exterioare și parcursese gradele spirituale ale ascezei și ale contemplării interioare, era deja o personalitate mistică recunoscută. Învățătura sa aduna în jurul său un mare număr de discipoli atrași de renumele său. Operele majore ale lui Rumi sînt opere poetice, Dîvan-e Shams și Mathnawî. Dîvan-e Shams este un monument al poeziei persane, unul din jaloanele filosofiei islamice; este un imn închinat tînărului și

frumosului derviș care devine “martorul contemplației”, cel care pentru un timp a absorbit toate clipele lui Rumi. Cunoscătorii filosofiei islamice susțin că poemul lui Rumi trebuie citit după parcurgerea cărților lui Ibn’Arabi sau Sohravardî, întrucît se impune o comparație între meditațiile asupra lui Dumnezeu revelat și asupra Feței umane a divinității. Scrierile lui Rumi sînt cunoscute publicului român datorită traducerilor apărute la Editura Herald. Recent a apărut un nou volum al lui Rumi: Mathnawî. Poeme, parabole și învățături sufite, traducere din limba engleză: Walter Fotescu, colecția „Înțelepciunea inimii”, 2019, 432 p. Mathnawî este o epopee spirituală, titlul cărții venind de la forma prozodică folosită, distihuri rimînd între ele, avînd o armonie silabică generală. S-a spus despre Rumi că a fost un mare mistic, un maestru spiritual, un teolog, mai puțin că a fost unul din…

Cartea Aurorei Liiceanu despre cuplul Nabokov este scrisă într-un stil atrăgător, oferă o lectură captivantă, îmbină talentul scriitoricesc cu finețea observațiilor psihologice despre viața unui scriitor celebru, vegheat dintr-o aparentă umbră de soția care a ales să rămînă împreună, dincolo de ispitele cărora Vladimir le cedase în multe rînduri.

Dacă relațiile interpersonale sînt marcate de atitudini care merg de la condescendența protectoare la supunerea recunoscătoare, trecînd prin respectul între egali, relația familială și conjugală aduce un torent de emoții, pulsiuni, dorințe, gînduri, identificări, respingeri, un amestec greu de definit care-l pune pe fiecare partener în fața unei probe dificile, aceea de a deveni o lume pentru ființa iubită și de a transforma ființa iubită într-o lume. Michela Marzano vorbește despre paradoxurile și dificultățile inerente „întîlnirii între două ființe întrupate care sînt în joc în actul iubirii: două subiecte care merg unul către celălalt animate, deopotrivă, de senzații corporale și de proiecții imaginare; doi indivizi care, cel mai adesea, sînt sfîșiați între o dorință fizică care nu cere decît să fie potolită/satisfăcută, și o dorință sublimată care împodobește ființa iubită cu toate proprietățile și pe care o idealizează.” Unul dintre cele mai cunoscute personaje ale mitologiei antichității elene este Ulise, a cărui viață nelipsită de peripeții și încercări a fost subiectul epopeii Odiseea a lui Homer; încă din antichitate, Ulise a fost considerat de unele școli filosofice drept model al înțelepciunii și al virtuții. Heraclit spunea că, privite de aproape, toate

rătăcirile lui Ulise nu sînt decît o vastă alegorie, eroul fiind un instrument prin care Homer a predat lumii lecția înțelepciunii. Pradă valurilor mării, Ulise ajunge pe insula lui Calipso, nimfa oferindu-i găzduire și păstrîndu-l la ea timp de zece ani, după alte surse șapte ani sau chiar un an. Acolo, Ulise a întîlnit desfătarea, cade pradă asaltului lumii senzației, a plăcerii, a dorințelor, deși în străfundul sufletului păstra dorința de a se întoarce la Itaca, unde Penelopa țesea și destrăma în așteptarea iubitului soț. Lui Ulise i-a fost greu să se desprindă de frumoasa Calipso, a fost nevoie de intervenția zeilor pentru ca Ulise și marinarii săi să uite „viersul Sirenelor dumnezeiești”. Penelopa este un exemplu de fidelitate, dar așteptarea ei nu este nici obligatorie, nici necesară; paradoxal…