Cărţi

Oglinda: mit și simbol, adevăr și iluzie

Bogdan Mandache

În finalul cărții sînt cîteva pagini în care se amintește prezența oglinzii în ritualurile masonice ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat și în Ritul Scoțian Rectificat, în ambele, în opinia autorului, cu trimitere la celebrul dicton „Cunoaște-te pe tine însuți!”

thomas-grison-le-symbolisme-du-miroir

Oglinda este cunoscută de cîteva mii de ani, cele mai vechi atestări fiind în Vechiul Egipt și în China antică. Oglinda este obiect de studiu pentru fizică și filosofie, este prezentă în artă și literatură. La origine, speculum/oglindă desemna observarea cerului și mișcarea astrelor cu ajutorul unei oglinzi; același cuvînt, speculum, avea să dea naștere și termenului speculație. Cuvîntul sidus/stea a dus la cuvîntul a considera, care etimologic înseamnă a privi stelele. „Aceste două cuvinte abstracte, care astăzi desemnează niște operațiuni intelectuale elevate, își au rădăcina în studiul astrelor reflectate de oglinzi. De aici provine faptul că oglinda, ca suprafață care reflectă, stă la baza unui simbolism extrem de bogat în ordinea cunoașterii”, scriu autorii celebrului Dicționar de simboluri. Prezentă în locuințe dar și în spații publice, oglinda este un element al reprezentării sociale, al relației cu sine și cu altul. Despre oglindă este și recenta carte a lui Thomas Grison: Le Symbolisme du miroir. Entre illusion et Connaissance, Paris, Maison de Vie Editeur, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2019, 130 p. Thomas Grison este autor al mai multor lucrări apărute în aceeași colecție,

cărți de asemenea prezentate pe acest site: Tarot et Franc-Maçonnerie, Le Symbolisme de l’épée, L’Iconographie du Rite Ecossais Rectifié, Le Symbolisme de l’abeille. La sfîrșitul anului trecut acest site a găzduit interviul pe care l-am realizat cu publicistul francez („Fără munca de interiorizare, legenda lui Hiram nu ar fi decît o farsă grotescă”). Thomas Grison face o scurtă introducere privind concepțiile anticilor despre oglindă, invocînd teoriile lui Platon, din Republica și Alcibiade, Eneadele lui Plotin, Apuleius cu ale sale Apologii, sau Epistolele către Corinteni ale apostolului Pavel. În Renaștere evoluția tehnicii apropie oglinda de cea pe care o știm astăzi. De la primele teoretizări asupra simbolismului oglinzii s-a reliefat bipolaritatea acesteia: instrument al adevărului, dar și creatoare de iluzii și perspective false. S-a scris mult despre oglindă, fiind subiect de basme, povestiri sau lucrări teoretice. Speculum maius…

Cărţi

Limbajul uitat

Bogdan Mandache

Erich Fromm a ilustrat prin traseul său intelectual evoluția unei întregi generații încercate de freudism, de marxism, de avansul tehnologic, de noul umanism. A căutat să depășească teoria freudiană strict individuală a pulsiunilor, să regăsească locul individului în societate, să contribuie la renașterea umanismului și a speranței într-o lume dominată de avîntul tehnologic, pledînd pentru o gîndire tradițională și un sistem care asigură libertatea individuală.

erich-fromm-limbajul-uitat-o-introducere-in-intelegerea-viselor-basmelor-si-miturilor

În deceniul al treilea al secolului trecut s-a afirmat în jurul Institutului pentru cercetări sociale de la Frankfurt și a revistei sale „Zeitschrift fur Sozialforschung”, ceea ce avea să se numească mai tîrziu „Școala de la Frankfurt”. Nucleul restrîns de colaboratori era format din Max Horkheimer, Herbert Marcuse, Theodor Adorno, Henryk Grossmann, Kurt Mandelbaum, Franz Neumann, Friedrich Pollock, Bruno Bettelheim, Erich Fromm. Acestora le erau apropiați ideologic, devenind colaboratori ai revistei Institutului, intelectuali precum Walter Benjamin, Raymond Aron, Otto Fenichel, Bernard Groethuesen, Maurice Halbwachs, Alexandre Koyré, Margaret Mead. Născut odată cu secolul al XX-lea, la Frankfurt, Erich Fromm a studiat la Heidelberg și Munchen, la 22 de ani obținînd titlul de doctor în filosofie, pîna la emigrarea în S.U.A. fiind colaborator al Institutului. A fost preocupat de definirea unei noi „științe a omului” care să mențină personalitatea în echilibru în haosul cultural, în violența, în singurătatea agresivă a lumii contemporane. La originea criticii sale aduse lumii actuale au stat lucrările lui Marx și ale lui Freud, istoricii filosofiei apreciind că Fromm nu a

fost nici marxist nici freudian, recuperînd de la Marx și Freud elementele critice și eliberatoare într-o perspectivă existențialistă, idealistă și ușor mistică. Menționez acestea pentru că în prefața la volumul Erich Fromm, Texte alese, aparut la Editura Politică, în colecția „Idei contemporane”, în 1983, se sugera că psihanalistul de origine germană ar fi fost un înaintaș al umanismului activ, specific... erei socialiste; de aceea au fost alese fragmente din volume cu titluri „adecvate”: Societate alienată și societate sănătoasă; Omul pentru el însuși; Speranță și revoluție; Anatomia distructivității umane; A avea sau a fi. După 1990 a început traducerea în limba română a scrierilor lui Erich Fromm: Frica de libertate (Editura Teora), A avea sau a fi?; Budismul Zen și psihanaliza; Anatomia distructivității umane; Arta de a iubi; Fuga de libertate; Omul pentru sine: o cercetare asupra psihologiei moralei; Sufletul omului: între geniul binelui și al răului; Arta…

Cărţi

Practica unei arte ca rit metafizic

Bogdan Mandache

Care sînt datele de ordin sociocultural care ar fi comandat în India tradițională dezvoltarea unei activități privilegiind comentariile, glosarea pe marginea unor texte anterioare, revizitate și ele la rîndul lor? Este una dintre întrebările la care răspunde Ananda Kentish Coomaraswamy nu numai în această carte, ci în multe ale locuri.

ananda-kentish-coomaraswamy--principiile-artei-traditionale

Ananda Kentish Coomaraswamy (1877-1947) a fost metafizician, filosof, teoretician al esteticii și critic de artă, născut în Ceylon, cunoscut pentru lucrările sale, toate scrisă în engleză, dintre care amintim: The Dance of Siva; History of Indian and Indonezian Art; The Christian and Oriental, or True, Philosophy of Art; Hinduism and Buddhism; Figure of Speech or Figure of Thought; Time and Eternity. În 1930, Ananda Coomaraswamy a descoperit opera lui Rene Guenon, care l-a orientat definitiv către „gîndirea tradițională” devenind un colaborator constant al revistei „Etudes traditionnelles”. Împreună cu Rene Guenon, Julius Evola și Frijtof Schuon, Ananda Kentish Coomaraswamy este unul dintre fondatorii curentului perenialist sau tradiționalist care a dominat esoterismul primei jumătăți a secolului al XX-lea. După studii universitare la Londra, Ananda Kentish Coomaraswamy, fascinat de hinduism și budism, devine director de cercetare la Muzeul de Arte Frumoase din Boston, publică sute de articole despre istoria artei, estetică, simbolism. Parte din aceste articole sînt oferite cititorului român în recenta apariție editorială Principiile artei tradiționale (texte alese), traducere din limba engleză de

Alexandru Anghel, București, Editura Herald, colecția „Philosophia perennis”, 2019, 272 p. Mult timp tratatele de istoria esteticii de cele mai multe ori își începeau parcursul cu tragicii greci și îl urmau neabătut fără vreo privire în afara continentului european și a considerațiilor care ar veni dinspre alte orizonturi culturale, artistice, spirituale. Se arăta prin aceasta că arta asiatică nu era tocmai asemănătoare celei europene, dar rareori discuția privea principiile artei sau considerațiile estetice. Ananda Kentish Coomaraswamy a sesizat aceasta și s-a grăbit să îndrepte lucrurile nu înainte de a afirma că „a privi pentru prima dată arta asiatică înseamnă a te afla în pragul unei lumi noi. Pentru a te simți confortabil în acest univers cultural ai nevoie de sensibilitate, inteligență și răbdare. Rolul istoricului de artă este să elibereze caracterul intrinsec al unei arte, să îl facă accesibil. Acest lucru se poate face în mai multe feluri, mai…

Cărţi

Jurămîntul

Bogdan Mandache

Între jurămîntul inițial și construcție sînt mai multe etape pentru ca opera să tindă către perfecțiune, Joseph Noyer susținînd că „puterea jurămîntului este menținută vie și se dezvoltă pentru că actele celui care acționează sînt în conformitate cu cuvintele pe care le pronunță.”

joseph-noyer-le-serment-ou-la-sacralisation-de-la-vie

În vechime prestarea unui jurămînt angaja întreaga ființă a celui care-l presta. Astăzi unele profesii, cum sînt cele legate de armată, medicină și justiție, mai păstrează urme din vechile ceremonii de depunere a jurămîntului. Profesor și traducător, Joseph Noyer este preocupat de simbolismul construcției, din acest interes rezultînd volumele Le Fil a plomb et la Perpendiculaire și Le Ciseau et le Maillet. Recent a apărut un nou volum semnat de Joseph Noyer: Le Serment ou la sacralisation de la vie, Paris, collection „Les Symboles maçonniques”, 130 p., 2019. Pentru societățile tradiționale, jurămîntul îmbracă aspecte sacre, cărora nu li se pot substitui valori morale și sociale, trimiterea evidentă a lui Joseph Noyer îndreptîndu-se către Marele Orient al Franței, care începînd cu anul 1877 a renunțat la jurămîntul pe Cartea Legii Sacre și  a trecut la un jurămînt laic. Cu aceasta am precizat că studiul lui Joseph Noyer urmărește jurămîntul masonic, privit într-un context mai larg, cu referiri la culturi străvechi. Jurămîntul în lojă se depune la altarul jurămintelor, în lumina Orientului, altarul fiind simbol al aspirației terestre către cer, pe altar găsindu-se Biblia deschisă la Evanghelia lui Ioan, echerul

și compasul. „Prin genunchiul stîng și piciorul drept, novicele este în contact cu pămîntul sacru al templului; prin mîna ținută deasupra celor Trei Mari Lumini, el este în contact cu Focul. Unul și celălalt din aceste două elemente au o importanță particulară pentru a transforma dorința de inițiere în operă concretă. A așeza genunchiul pe pămînt este, în sine, un semn de venerație în fața misterului. Acest contact are, totuși, o altă utilitate: simbolic, el servește la a extrage ceea ce, în acest element este transmutabil pentru ca, după trecerea prin proba focului, să integreze în operă ceea ce are esențial”, scrie Joseph Noyer. Prezentînd ceremonia depunerii jurămîntului masonic, postura novicelui și ansamblul instrumentelor geometrice care conturează cadrul care îl pregătește pe viitorul mason pentru nașterea la o viață spirituală, Joseph Noyer…

Cărţi

Poetică și strategii fractale

Bogdan Mandache

Epistemologii contemporani deplângeau faptul că unele metodologii din științele umaniste întârziau să adopte noțiuni noi cum erau sistem, complexitate, fractali, ceea ce ar fi deschis noi perspective de apropiere de realitatea înconjurătoare, în care ne-am fi putut defini viața ca „un fractal în spațiul Hilbert”

pompiliu-craciunescu-strategiile-fractale

Mult timp indisociabile, știința și filosofia odată cu zorii modernității și-au urmat propriile drumuri, știința separându-se de filosofie și lansându-se în cucerirea naturii, înstăpânindu-se progresiv asupra domeniilor realității, părând că astfel filosofia va rămâne fără obiect, fără legitimitate. De aici până la a considera filosofia ca fiind o întreprindere inutilă, sterilă nu mai era decât un pas; filosofii au fost mult mai îngăduitori, apreciind doar că deși instrumente utile, construcțiile științifice nu pot satisface integral interesele superioare ale rațiunii. Cu toate acestea prăpastia părea să se adâncească și mai mult de vreme ce Hermann Helmholtz considera filosofia hegeliană complet lipsită de sens. Cu luciditate, istoricii gândirii au găsit căi și locuri de dialog între știință și filosofie, ignorarea reciprocă fiind de departe o „soluție” puerilă; nu substituirea una alteia, ci șansa dialogului, aici matematica având un rol determinant, dar matematica văzută nu ca simplu instrument de formalizare a experienței, ci știința care are puterea de a revela structurile fundamentale ale naturii, de a face lumea mai inteligibilă. S-a reproșat deseori științei matematice că reduce realul la ceea ce este măsurabil, calculabil, la determinări superficiale care lasă în umbră esențialul,

nevăzutul. Ca întotdeauna în astfel de dispute trebuie să precumpănească spiritul de finețe, capacitatea de a nuanța, evitarea pozițiilor reducționiste, pentru a vedea complexitatea dincolo de cifre și calcule. Astfel, modelele venind dinspre științe poate face cunoscută armonia ascunsă a lucrurilor, poate releva aspecte euristice nebănuite. Un astfel de demers l-a ghidat și pe Pompiliu Crăciunescu cînd a grupat eseuri despre Eugenio Montale, Giuseppe Ungaretti, Fernando Pessoa, Lucian Blaga, Ion Barbu sau Mihai Eminescu, priviți în dimensiunea fractală coroborată cu gândirea transgresiv-integratoare, între coperțile recentei sale cărți Strategiile fractale, Iași, Editura Junimea, colecția „Ananta. Studii interdisciplinare”, 2019, 228 p. Așadar multiple strategii de interpretare ale cosmosului și haosului, într-o lume în care se intersectează niveluri diferite de realitate și de complexitate cu căi ale interpretării tot mai deschise către nebănuite orizonturi.…

Cărţi

Cunoașterea prin necunoaștere

Bogdan Mandache

Intenția autorului Norului Necunoașterii nu a fost să scrie o introducere în teologia mistică, ci să retraseze punctele forte ale experienței lui Dumnezeu, să-l invite pe cititor să-și întoarcă privirea către cunoașterea prin inimă, afectivă, către interioritatea care deschide calea transformării spirituale

norul-necunoasterii

Cuvintele mistic și misticism nu încetează să prolifereze, indiferent de domeniul în care apar ele sînt însoțite de un dinamism efervescent. Pentru a surprinde natura misticii creștine este nevoie de înțelegerea unor mișcătoare și secrete influențe care și-au pus amprenta asupra caracteristicilor sale esențiale. Cuvîntul „mistic” a apărut în secolul al XIV-lea, mai tîrziu răspîndindu-se și derivatele sale, fenomen care a adus cu sine extensia sensului și uneori chiar tăierea rădăcinii religioase, încît astăzi e un loc comun ca publicațiile despre fenomenul mistic să sublinieze absența contururilor precise ale termenului mistic, precum și a termenilor derivați. Dar această constatare este însoțită de necesitatea de a oferi o definiție de tip euristic destinată să precizeze care este direcția așteptată atunci cînd se vorbește despre mistică. Este vorba despre un fenomen al experienței interioare, al imediatului, mai puțin al reflecției, concepției, experiența mistică avînd un caracter inefabil. Semnul caracteristic este intensitatea nevoii religioase care se exprimă în sentiment și gîndire, în existență și stil de viață. Experiența mistică se străduiește să atingă realul în el însuși, perceput ca un absolut, și pentru a face aceasta inventează demersuri non-raționale. Pentru ea, orice filosofie se oprește la

o idee a realului, nu atinge realul însuși ca absolut. Este clar că experiența religioasă a ridicat totdeauna probleme în măsura în care se găsea confruntată cu demersul filosofic și metafizic, ea însăși în căutarea înțelepciunii trăite. Istoricii spiritualității au cultivat o manieră de a contrapune tradiția ebraică și tradiția greacă: o apropiere intelectuală a Ființei care apare ca Bine, Frumos, Unu, pe de o parte, credința într-un Dumnezeu prezent activ în istorie, de cealaltă parte; un Dumnezeu al transcendenței, absolut, abstract, etern opus lui Iahve, Dumnezeu al Alianței, început și sfîrșit al lumii, care privește neîncetat cu bunăvoință spre oameni. Sînt gînduri care trebuie să-l fi animat și pe neștiutul autor al unui enigmatic tratat scris în Evul Mediu: O carte despre contemplație numită Norul Necunoașterii…

Cărţi

Învăţătura hermetică

Bogdan Mandache

Cartea lui Ragon aminteşte, păstrînd proporţiile, ceea ce spunea Agrippa despre filosofia ocultă: „virtuţile magiei, astrologiei şi alchimiei sunt lucruri false şi înşelătoare, atunci când sunt înţelese à la lettre; că trebuie să căutăm sensul mistic, sens pe care niciunul dintre maeştri nu l-a dezvoltat încă”. Să nu ne temem să căutăm!

ragon-masoneria-oculta-2019

Mijlocul veacului al XIX-lea a fost, din perspectiva studiilor asupra esoterismului, unul al avîntului, al dorinţei de a cunoaşte şi de a descifra „taine”, de a redescoperi comori ale unei lumi uitate cu bună ştiinţă. Esoterismul a fost supus de-a lungul vremii represiunii, denigrării şi denaturării; au făcut-o autorităţile politice şi religioase, din dorinţa de a nu lăsa să se răspîndească doctrine care ar fi îndreptat gîndurile oamenilor către alte orizonturi, l-au denigrat cei care neavînd acces la textele originale preluau idei contrafăcute, evident răuvoitoare, l-au denaturat intelectualii care nu împărtăşeau ideile vehiculate de alte curente decît cele dragi lor! Pretutindeni şi totdeauna a existat un curent de gîndire şi de existenţă care vedea lumea altfel, ca un Mister, ca un vîrtej de forţe spirituale: acesta este esoterismul. Să ne mai întrebăm, asemenea doamnei Marie-Madelaine Davy, „Cui îi este frică de esoterism?” Avîntul studiilor despre esoterism la mijlocul veacului al XIX-lea are şi o explicaţie istorică, aşa cum avusese, al rîndul său, interesul pentru acelaşi curent în plină Renaştere florentină. În Renaştere, după o lungă, nu noapte a evului mediu, cum greşit s-a considerat, ci

perioadă în care în Europa apuseană curentele esoterice erau incipiente, descoperirea unor manuscrise conţinînd scrieri atribuite lui Hermes Trismegistos avea să trezească interesul umaniştilor florentini pentru hermetism. Redescoperirea esoterismului în secolul al XIX-lea urmează iluminismului, scientismului şi raţionalismului care fie negau interpretările pe care le avansa esoterismul, fie încercau să explice cu mijloace ştiinţifice datele esoterismului. Curentele de gîndire amintite refuzau să accepte că aşa cum există o formă de gîndire filosofică, una ştiinţifică, o formă de gîndire teologică, la fel există una esoterică.   Unul dintre promotorii redescoperirii frumuseţii gîndirii esoterice, la jumătatea secolului al XIX-lea, a fost Jean-Marie Ragon de Bettignies (1781-1862), membru al Marelui Orient al Franţei, al ritului Misraim, al Ordinului Templului de Fabre-Palapart, fondator al lojii Les Vrais Amis, care a cunoscut o anumită celebritate după ce a luat numele de…

C.G. Jung, Eseuri, Simboluri

Piatra filosofală

Bogdan Mandache

Alchimia este arta transformării interioare și a realizării unei stări supraumane. Marea Operă, numită și arta sau filosofia Focului, a dat naștere unei bogate literaturi în care secretul operei este ascuns sub formulări greu de înțeles celor deprinși doar cu descifrarea literei.

piatra-filosofală-thumb

Dincolo de aspectul pur material, alchimia prezintă un fundal filosofic și spiritual care vizează eliberarea omului de fatalitatea și apăsarea materialității, un fundal care îi menține prezența pe scena contemporană, chiar dacă astăzi nu sînt reunite condițiile istorice, culturale și spirituale care să facă posibilă revenirea durabilă a Artei lui Hermes în Occident. Asemenea tuturor „științelor sacre”, alchimia pleacă de la datele imediate care simbolizează realitățile de ordin divin ce se relevă în cursul „transmutărilor” ale căror etape constituie Marea Operă. Opera la negru (Nigredo) – putrefacția materiilor chimice în alambic – semnifică simbolic coborîrea în interiorul sinelui (interiora terrae), în straturile din ce în ce mai profunde ale psihicului. Munca de disoluție arată aspectele cele mai obscure ale eului. Opera la alb (Albedo) reconciliază dualitățile opuse și reintegrează elementele în arhetipurile lor. Literalmente, alchimistul procedează la „sublimări” ale materiei supuse unor focuri variabile ale athanorului și organizează puțin cîte puțin haosul inițial cu ajutorul „rectificărilor” neîncetate. Opera la roșu (Rubedo) corespunde obținerii aurului vulgar și simbolizează „nopțile Soarelui și ale Lunii” – sulful și mercurul – de unde

se va naște aurul adevărat, Piatra filosofală, simbol al totalității. Alchimia este arta transformării interioare și a realizării unei stări supraumane. Marea Operă, numită și arta sau filosofia Focului, a dat naștere unei bogate literaturi în care secretul operei este ascuns sub formulări greu de înțeles celor deprinși doar cu descifrarea literei. Amintim cîțiva autori celebri de tratate alchimice: Albert cel Mare, Roger Bacon, Gerard Dorn, Nicolas Flamel, Michael Maier, Paracelsus, Basile Valentin, Arnaud de Villanova, Roger Bacon, Raimundus Lullus, Cornelius Agrippa, Heinrich Khunrath. Teme și subiecte alchimice întîlnim și în literatură: Johann Valentin Andreae (Nunta chimică a lui Christian Rosenkreutz), Goethe (Faust), Balzac (Elixir de viață lungă, Căutarea absolutului, Seraphîta), Victor Hugo (Notre-Dame de Paris), Gustav Meyrink (Golem, Îngerul de la fereastra dinspre apus), Marguerite Yourcenar (Opera la negru/Piatra filosofală), Paulo Coelho (Alchimistul).  De cele mai multe ori asupra înțelegerii…

Cărţi

Lumina din penumbră

Bogdan Mandache

Cartea lui Radu Ciobotea urmărește aspecte ale vieții spirituale care se hrănește din jocul între exoteric și esoteric, între lumină și umbră, păstrând sensul misterului propriu spiritului tradițional în sensul larg al termenului. Cartea sa este un îndemn la a regăsi o anumită penumbră favorabilă apariției misterului sau meditației. Radu Ciobotea a știut să caute misterul, să descopere lumina din penumbră.

Radu-Ciobotea-Penumbra-Eseuri-de-istorie-a-culturii

Penumbră și mister, Vasile Lovinescu și vechile inițieri, fascinația labirintului, legenda templierilor, simbolismul spadei, esoterismul lui Matila C. Ghyka, Alexandru Paleologu și labirinturile povestirilor sadoveniene, Magie și Cosmos la Mircea Eliade, Basarab Nicolescu și coborârea în lumea misterelor sunt câteva dintre subiectele cu care Radu Ciobotea își apropie cititorii de recenta sa carte Penumbra. Eseuri de istorie a culturii, Iași, Editura Junimea, colecția „Ananta”, 2019, 250 p. Cunoscut cu precădere pentru studiile sale despre jurnalism (Reportaj și literatură; eseu asupra reportajului românesc și francez interbelic; Reportajul interbelic românesc. Senzaționalism, aventură și extremism politic; Le Mot vécu. Le reportage roumain et français dans l’entre deux guerres; Journalistes français dans la Roumanie communiste 1974-1989), Radu Ciobotea este și un asiduu căutător al sensurilor ascunse, al celor nevăzute dar care constituie armătura profundă a lumii, un căutător pentru care arcanum este un îndemn, o chemare și nu o teamă. Esoterismul atrage mai mult prin caracterul abundent speculat că esența sa ține de ceea ce este ascuns, dar înțeles în profunzimea sa esoterismul poate învinge materialitatea și exterioritatea vieții cotidiene. Văzut de unii ca o frivolitate, ca

o inutilitate, considerat de alții ca drept cheia de boltă a cunoașterii, esoterismul continuă să stârnească nedumeriri, să suscite adeziuni grăbite și gratuite din partea celor care se așteaptă să găsească răspunsuri la marile „secrete și mistere” ale lumii, dar și adversități înverșunate și neîntemeiate din partea celor care nu pot ieși din cadrele unui raționalism reductiv.         Denigrarea la care este supus esoterismul își are originea în străvechea eroare constând în anatemizarea a tot ceea ce scapă înțelegerii comune. Grăitor în acest sens este refuzul de care s-a lovit Pierre Riffard aflat în căutarea un conducător pentru teza sa de doctorat, L’idée de l’ésotérisme. După șapte ani de refuzuri, profesorul Jean Deprun a acceptat să coordoneze teza susținută cu brio, la Sorbona, în anul 1987; avataruri de neînțeles, mai ales că la Ecole Pratique des Hautes Etudes…

Cărţi

Despre experiența mistică

Bogdan Mandache

Abraham Abulafia a fost unul dintre cei mai prolifici gînditori iudaici care au ilustrat una dintre mizele filosofiei ebraice medievale – unirea Torei cu logosul, mișcare începută de Saadia Gaon care vorbea despre Tora în concepte grecești

Moshe-Idel-Experiența-mistică-la-Abraham-Abulafia

Parcursul lui Abraham Abulafia se aseamănă izbitor cu cel al altor intelectuali evrei din secolul al XIII-lea, care începeau cu studierea intensivă a Călăuzei rătăciților a lui Moise Maimonide, pentru ca apoi să se fixeze definitiv în universul esoteric al cabalei. Primele îndrumări filosofice Abraham Abulafia le-a primit de la Hillel ben Samuel din Verona, după care revine pentru un timp în Spania, în Catalonia. A continuat studiile concentrîndu-se pe comentariile la Sefer Yetzirah; a căpătat renume pentru maniera în care preda Călăuza rătăciților în orașe din Spania, Grecia și Italia, învățătura sa fiind bazată pe combinații de litere și tehnici lingvistice. Devenit maestru în arta interpretării mistice a literelor și cuvintelor (ghematria), Abraham Abulafia credea că puterea creației rezidă în diferitele combinații ale acestora, era convins de caracterul profetic al numelor divine, consacrînd lungi pagini recitării acestora, parte a procesului interiorizării, pe care îl urma candidatul la profeție. Tora rămîne un document care se supune regulilor limbajului, iar întregul limbaj se întemeiază pe numele divine. Eminent cercetător și profesor de gîndire iudaică, Moshe Idel este cunoscut cititorilor români datorită cîtorva lucrări apărute în ultimii cincisprezece ani

la Editura Polirom, dintre acre amintim: Perfecțiuni care absorb. Cabala și interpretarea; Ascensiunea la cer în mistica evreiască. Stîlpi, linii, scări; Evreii lui Saturn; Fiul lui Dumnezeu și mistica evreiască; Mircea Eliade. De la magie la mit. Acestora trebuie să le adăugăm și cărțile Golem, apărută în traducere în limba română la Editura Hasefer, unde s-au mai tipărit Cabală și eros și Hasidism, între extaz și magie. Redactînd teza de doctorat despre cabală, Moshe Idel s-a apropiat de opera cabalistului Abraham Abulafia care avea o altă perspectivă asupra cabalei, alta decît cea clasică și inevitabila referință la arborele sefirotic, misticul evreu punînd accent pe experiențele și doctrinele mistice, subiect al unei cărți recent apărută în limba română: Experiența mistică la Abraham Abulafia, traducere din limba engleză de Maria-Magdalena Anghelescu, Iași, Editura Polirom, colecția…