Tradiţia masonică păstrează ideea de a transforma haosul, de a domni asupra tenebrelor, de a rîndui dezordinea în ordine. Toate acestea ţin de un rit, pentru că ordinea nu este garantată pentru totdeauna. Ritul poate fi privit şi ca o matrice a unei legături sociale, ritualul constituind un gen de „infrastructură” a societăţii umane.
În recenta sa carte, Le rituel initiatique. Outil de création et Art de vivre, André Quémet abordează iniţierea ca recunoaşterea unei reguli, ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică. „Iniţierea este recunoaşterea unei Reguli ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică, această ordine fiind considerată preeminentă oricărei alteia”, scrie André Quémet. Într-o perspectivă adevărat iniţiatică, individul nu este vîrf al creaţiei nici normă, ci una din componente, un element, un participant la ritmul cosmosului care învaţă să participe la opera de creaţie luminoasă, să-şi ocupe locul într-o ierarhie a îndatoririlor, nu a drepturilor şi puterilor. Ritualul este o artă care implică o experienţă coborînd simbolic individul la originile umanităţii, dar este şi o creativitate permanentă. A trăi un ritual înseamnă a participa la viaţă, a desăvîrşi funcţia supremă a omului; cele mai multe rituri sînt indisociabil legate de lumină, care în ritualul amsonic este cheia de boltă, lumina fiind elementul în numele căruia se întreprind călătoriile în timpul ceremoniei de iniţiere. Ritul permite iniţiaţilor să devină contemporani cu actul creator iniţial, iar ceea ce trăiesc în fiecare ţinută nu este nici trecut, nici viitor, ci un moment al creaţiei. Este ceea ce scria Mircea Eliade despre vechii iniţiaţi, despre maeştrii spirituali care iniţiază pornind de la ceea ce lor le-a fost revelat la începuturile timpurilor. Un ritual este un act, un act care se trăieşte şi nu rămîne încremenit. Ritualul iniţiatic se desăvîrşeşte întru gloria Principiului şi Înţelepciunii, el transmite, dincolo de dogme, o cunoaştere şi o spiritualitate. Nici explicare a lumii, nici demers intelectual, ritualul vorbeşte despre mitul creaţiei; prin natura sa, mitul constituie un dincolo al spaţiului-timp, el trece dincolo de înlănţuirea cauzelor şi a efectelor. Eliade spunea că miturile iniţiatice reactualizează un mit al originilor, prin reiterarea evenimentelor mitice ritul făcînd posibilă retrăirea actului primordial. Ritul nu se adresează doar nivelului emotiv, ci este un act al cunoaşterii, ritul fiind o învăţătură, prin comuniunea iniţiatică, prin celebrarea riturilor, necunoscutul devenind cunoscut. Pentru iniţiaţi nu există bucurie mai mare decît trăirea ritualului, participarea la misterele începuturilor. Masoneria speculativă încearcă să reaşeze omul modern pe o cale a sacrului într-o lume care celebrează absenţa sacrului. Fără ritualuri şi transmiterea cuvintelor sacre, lumea ar fi condamnată la pierderea legăturii cu nevăzutul.
Lucrările unei loji masonice nu se pot desfăşura ritual fără aprinderea luminilor şi invocarea celor trei coloane: Înţelepciunea, Forţa şi Frumuseţea. Prezentă în toate tradiţiile iniţiatice, în toate tradiţiile spirituale, înţelepciunea este coloana în jurul căreia gravitează activitatea în templu. În recenta sa carte – Le pilier sagesse – Estelle Vannier scrie despre iluminarea rituală şi simbolică fără de care templul nu poate fi construit. Cele trei colaone definesc limitele templului în aspectul său conceptual, simbolizînd viaţa ca perenitate şi creştere. Cînd s-au aprins lumînările pe cele trei coloane, pămîntul delimitat este divinizat, consideră autoarea, templul fiind în acel moment o oglindă a cerului, actul primordial al creaţiei fiind astfel reiterat, spaţiul şi timpul fiind astfel sacralizate. „Înţelepciunea pare a avea în mod universal ca funcţie manifestarea nevăzutului, revelarea sau reflectarea concretă a Luminii secrete şi pur abstracte a originilor. Zămislită de nevăzut, Înţelepciunea este originea oricărei manifestări”, scrie Estelle Vannier. Jakob Bohme spunea că Divinitatea apare întru început, imensitatea sa fiind circumscrisă într-o imagine, într-o imagine primordială care va fi Înţelepciunea. Este viziunea unui principiu mediator între nevăzut şi manifestarea sa, sau cum spunea înţeleptul Solomon: „Toate cele ascunse şi cele arătate le-am cunoscut, fiindcă înţelepciunea, lucrătoarea tuturor, mi-a dat învăţătură. Ea este strălucirea luminii celei veşnice şi oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu şi chipul bunătăţii Sale.” Arta regală constă în construirea templului după imaginea cerului şi în a-l anima prin celebrarea ritualului. A pătrunde secretul artei înseamnă a da materiei posibilitatea de a lăsa să se manifeste spiritul pe care îl conţine. Depozitarul acestui secret este Maestrul Operei, Venerabilul lojii, aşa cum arăta labirintul catedralei din Reims, distrus în secolul al XVIII-lea. Iniţierea îi conduce pe membrii lojii către locul unde lumina şe naşte din ea însăşi, îi conduce pe drumul artei regale care merge de la piatra brută la piatra cubică. În reprezentările artistice medievale, mai ales în basoreliefuri, Înţelepciunii îi sînt asociate trei simboluri: tronul, sceptru şi coroana, care în alte forme se regăsesc în lucrarea prin care Venerabilul construieşte loja şi o aşază în regularitate. Scriind despre înţelepciune şi număr, Estelle Vannier consideră că diversele povestiri despre cosmogeneză evocă procesul creaţiei prin cifra şapte. Sînt evocate tradiţii din vechiul Egipt, învăţăturile lui Hermes Trismegistos, texte din Vechiul Testament, numărul şapte exprimînd o totalitate în mişcare, în evoluţie. Autoarea face cîteva referinţe la candelabrul cu şapte braţe, menorah, la constelaţia Pleiadelor; „perfectă asamblare a ternarului şi a cuternarului, numărul Şapte simbolizează unirea cerului cu pămîntul”, scrie Estelle Vannier. Numărul şapte are multe corespondenţe în tradiţii religioase, în alchimie; dacă crearea universului trece prin numărul şapte, atunci şi drumul Cunoaşterii trece prin numărul şapte. Dacă vorbim despre Cunoaştere nu putem să nu amintim cele şapte arte liberale: Trivium (gramatica, dialectica, retorica) şi Quadrivium (geometria, aritmetica, astronomia, muzica); artele liberale sînt grade ale ascensiunii care duce către perfecţiune. În unele tradiţii spirituale cunoaşterea apare sub forma unei scări; în ritualul gradului Cavalerului Kadosch apare o scară dublă cu şapte trepte, pe o latură a scării fiind cele şapte arte, de cealaltă fiind şapte virtuţi. Cartea Estellei Vannier este o frumoasă invitaţie la a călători către Lumină, la a căuta neîncetat Înţelepciunea.
Despre Villard de Honnecourt nu se ştiu prea multe, dar de la el a rămas un caiet cu 33 de foi păstrat la Biblioteca Naţională a Franţei. Villard de Honnecourt a trăit în secolul al XIII-lea şi a rămas celebru pentru carnetul în care a desenat elemente arhitecturale cisterciene, simboluri ale companionajului sau tehnici inginereşti specifice timpului său. Celebrul său carnet/caiet este ilustrarea unei cunoaşteri transmise în secret sau în cadrul unei iniţieri. În recenta sa carte – L’Initiation d’un maître d’oeuvre, selon Villard de Honnecourt -, Roland Théus pornind de la fazele iniţierii unui maestru în epoca catedralelor, propune un sens al lecturii văzut ca un parcurs în 14 etape, fiecare avînd ca emblemă un desen al lui Villard de Honnecourt. Cabinetul de reflecţie îi apare lui Roland Theus ca locul unde lumina este contempaltă în mijlocul tenebrelor, ca loc unde candidatul trecînd prin proba pămîntului pătrunde în mijlocul forţelor creatoare. Probele aerului şi pămîntului sînt, în viziunea lui Roland Théus, probe ale vanităţii şi umilinţei; desenul lui Villard de Honnecourt este fără echivoc: în stînga, impetuozitatea, dezordinea, dezechilibrul, violenţa, iar în dreapta, calmul, ordinea, stabilitatea, stăpînirea de sine. Cavalerul vanitos nu cunoaşte dificultatea parcursului iniţiatic, în vreme ce umilinţa se fereşte de perturbările inerente lumii instinctelor. Un alt desen glorifică armonia, frumuseţea; bărbatul şi femeia au alături un papagal şi un cîine, ambii încarnînd ideea de fidelitate; pline de simbolism şi înţelesuri tainice sînt şi gravurile despre spirală, înfăţişată sub forma unui melc, hermafrodit, simbol al actului creator, despre dialogul dintre doi bărbaţi goi, simbol al dezgolirii de artificial. Focul secret şi dualitatea creatoare este tema unei gravuri în care predomină textul, din desene remarcînd labirintul, o rigolă şi un vas în care se puneau cărbuni şi folosea la încălzirea mîinilor în bisericile medievale, lipsite iarna de surse de căldură; simbolul desenului? Pregătirea lucrătorilor pentru trasarea operei de artă, subiectul următorului desen studiat de Roland Théus. Este vorba de căile geometriei sacre pentru a descoperi arta de a construi; planşa arată multitudinea de obiecte şi vieţuitoare în care forma este determinată de o structură geometrică de bază: triunghi, cerc, pătrat, stea: „Arta geometriei îl ghidează pe constructor pentru ca intenţiile sale să se transforme în gînduri juste şi să ajungă la o operă fondată pe Armonie. Aceste figuri geometrice ale artei sacre îl fac să perceapă sensul şi armonia creaţiei”, scrie Roland Théus. Una din gravurile care au suscitat interpretări este cea care înfăţişează trei peşti avînd un singur cap şi patru bărbaţi care „auto-sculptează” capul (gîndirea) şi piciorul (acţiunea); fiecare bărbat, identic celorlalţi trei, mînuieşte ciocanul şi dalta pentru a sculpta piciorul din faţa sa ceea ce semnifică faptul că în lucrarea de pe şantier fiecare oferă succesorului mijloacele de a înainta pentru a desăvîrşi opera de construit. O altă planşă înfăţişează un bărbat şi o femeie aşezaţi pe un sarcofag, într-o scenă de profundă serenitate, de perfecţiune hieratică, de spiritualitate; bărbatul şi femeia sînt polarităţile aceleeaşi fiinţe, ei formează un cuplu unit, caracterizat de nobleţe, de înţelepciune, de capacitatea de a stăpîni elementele, de a le aşeza în ordine. Maestrul întîlnind Înţelepciunea este tema unui alt desen, plin de semnificaţii prin apariţia unui ternar: un pelican, o coţofană şi o cucuvea. Pelicanul simbolizează sacrificiul şi mila; cucuveaua/bufniţa simbolizează zeiţa Atena, păstrătoarea Înţelepciunii, este simbol al abundenţei; coţofana, prin cele două culori ale penajului, alb şi negru, simbolizează dualitatea creatoare, căutarea tezaurului cunoaşterii. Ultimul desen înfăţişează o regină care întrupează Înţelepciunea, ţinînd în mînă o cupă a misterelor, mistere pe care maestrul, prin iniţiere, are dreptul să le cunoască. „Privirea Înţelepciunii este către cupa care conţine băutura nemuririi, destinată iniţiaţilor. Ea simbolizează sursa dădătoare de viaţă din care pot bea pentru a cunoaşte misterul, care este plenitudinea operei. Această cupă preţioasă evocă potirul conţinînd sîngele lui Isus. Acest vas este de asemenea inima fiinţei, conştiinţa sa, capacitatea sa de a percepe puterile creatoare. Vasul este receptacolul energiei divine, dar de asemenea athanorul unde se desăvîrşesc operaţiunile alchimice”, notează Roland Théus în finalul admirabilei sale incursiuni în misterioasa lume a desenelor lui Villard de Honnecourt.
Taguri: Maison de Vie, Recherches germaniques, Théus, Vannier