Bogdan-Mihai Mandache

Născut la 7 octombrie 1955 în comuna Podu-Iloaei, Iaşi, Bogdan-Mihai Mandache a fost unul din cei mai importanți filosofi contemporani și eseist, publicând peste o sută de articole și interviuri cu reputaţi specialişti din lumea francofonă din domeniile filosofiei, teologiei catolice şi esoterismului în reviste precum Opinia studenţească, Luceafarul, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, secţia filozofie, Xenopoliana, Simposion, Vatra, Eglise et Vie, Dialog Teologic, Cronica, Convorbiri literare, Scriptor ș.a..

Studiile gimnaziale le-a absolvit la Liceul Al.I. Cuza (1966-1974) şi a finalizat studiile Facultății de Filosofie din Iaşi (1975-1979). A profesat în învăţământul gimnazial (1979-1987), ca sociolog la Institutul Politehnic Iaşi (1988-1990), redactor la revista ieşeană Cronica din 1990 și redactor-şef adj. la aceeaşi revistă (din 2000).

Bogdan-Mihai Mandache a fost un om cultivat, instruit, tolerant, cu o mare deschidere a spiritului spre sacru. Fără a-l îndepărta de breaslă, a conturat prietenii bazate pe afinităţi comune, iar familia i-a implinit viaţa și au dat sens poezii vieţii, găsindu-şi armonia şi echilibrul propriei vieţi, în timpuri diferite, prin intermediul scrierilor sale.

Corect în atitudine şi elegant în ţinuta propriului suflet, Bogdan-Mihai Mandache a fost un adevărat spirit enciclopedic. Cu o vastă erudiție, era iubit, respectat, admirat de colegi iar el, la rândul lui, îşi iubea semenii. Generos şi cu o vitalitate aparte, a fost un exemplu pentru generaţia sa și pentru cele care au urmat. A fost intelectualul care prin opera sa a rupt barierele şi a deschis perspective noi filosofiei româneşti, opera sa rămânând profesiunea de credință a unui om de cultură care a văzut mai departe, un iluminat în contemporaneitate, a cărui scriere devine, din ce în ce mai profund, un crez pentru prezent.

Volume publicate

Articole despre Cantemir, Maiorescu, N. Petrescu, I. Petrovici, L. Rusu, P. Comarnescu, C. Noica în Encyclopedie Philosophique Universelle, vol. III, Les Oeuvres Philosophiques. Dictionnaire, Presses Universitaires de France, Paris, 1992
„Un dialogue entre philosophie, theologie et spiritualite” în Charles Andre Bernard Theologie mystique, Paris, Editions du Cerf, 2005
„Entretien avec Michel Henry” în Michel Henry Entretiens, Editions Sulliver, 2005
Filosofia – aventura unui discurs, Editura Cronica, Iaşi, 1995
Teofania interioară, Editura Presa Buna, Iaşi, 1996
Mesajul şi labirintul său, Editura Cronica, Iaşi, 1998
Filosofia – aventura unui discurs, vol. II, Editura Cronica, Iaşi, 1998
Oglinda unitătii. Teme ale discursului teologic catolic, Editura Presa Buna, Iaşi, 2000
În căutarea cuvîntului pierdut, Editura Cronica, Iaşi, 2000
Filosofia – aventura unui discurs, vol. III, Editura Cronica, Iaşi, 2003
Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Editura Cronica, Iaşi, 2005
Filosofia – aventura unui discurs, vol. IV, Editura Cronica, Iaşi, 2012
Fascinația nevăzutului – www.esoterica.ro, Editura Cronica, Iaşi, 2012
Întoarcerea către Lumină, Editura Cronica, Iași, 2012
Himere și metamorfoze, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2017
Întîlniri interioare, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2019

Bogdan-Mihai Mandache
Bogdan-Mihai Mandache
Cărţi, Simboluri

Masoneria explicată prin imagini (II)

Bogdan Mandache

De la prima pagină autorul precizează cu onestitate că nu aduce nimic nou, totul a fost deja publicat, el urmărind doar să creeze un "instrument" pedagogic necesar bunei înțelegeri a corpusului ritualic al gradului de companion.

La franc-maçonnerie expliquée par l'image Tome 2, Le grade de Compagnon

În ianuarie 2014 prezentam un prim volum al unei anunțate trilogii semnate de autorul francez Percy John Harvey; anterior scrisesem despre o altă trilogie a sa (Les Hautes Grades Maçonniques. Le Maître secret). În august, anul trecut, a apărut al doilea volum al trilogiei anunțate: La Franc-Maçonnerie expliquée par l'image; tome 2 - Le Grade de Compagnion, Paris, Editions Maison de Vie, 2014, 320 p. După asceza inițiatică a gradului de ucenic, încheiată cu dobîndirea de noi cunoștințe și deprinderi în cioplirea pietrei brute, ucenicul este chemat să urce o nouă treaptă, să treacă de la perpendiculară la nivelă. Trecerea la gradul de companion nu este o inițiere în sens strict, nu prezintă o formă dramatică elaborată, dar este impresionantă prin simbolismul celor cinci călătorii; prin acestea gradul de companion este

nu doar legatura între gradul de ucenic și cel de maestru. Nu vom insista în rîndurile care urmează asupra planșei lojii companionilor sau asupra elementelor simbolice și a dispunerii lor, ci doar asupra călătoriilor de instrucție și asupra anexelor. Steaua înflăcărată este emblema gradului, simbolismul stelei fiind amplificat de amplasarea in mijlocul său a literei G, dar și de omul universal al lui Robert Fludd care se poate înscrie în pentagramă; literei G i s-au atribuit mai multe semnificații: Generare, Gravitație, Geniu, Gnoză, Dumnezeu (God, in engleză), dar nu în ultimul rînd, G subliniază valoarea esențială a Geometriei! Simbolul stelei înflăcărate îi îngaduie autorului frumoase incursiuni în reprezentarea omului în pentagramă sau doar a pentagramei așa cum apar la Villard de Honnecourt, baronul de Tschoudy, Cornelius Agrippa sau Albrecht Durer. (mai mult…)

Mai mult...
Alchimie, Cărţi, Simboluri

12 chei ale filosofiei

Bogdan Mandache

Basile Valentin a fost unul din alchimiștii preferați al lui C.G. Jung care îl citează deseori atît în Psihologie și alchimie, cît și în Mysterium Coniunctionis. Jung mărturisea că alchimia i-a oferit materialul și i-a creat posibilitatea de a descrie procesul de individuație.

Basile Valentin Cele 12 chei ale filosofiei

Alchimia, dincolo de zgura de neînțelegeri care a acoperit-o de multe ori, rămîne arta de a căuta prețioasa Piatră Filosofală. Oricine va avea curiozitatea să se apropie de un text alchimic nu va uita niciodată îndemnul adresat cititorilor în La Turbe des Philosophes: "Ei trebuie să ne înțeleagă intenția și să nu se lege de cuvinte". De ce? Pentru că sensul comun pe care îl atribuie cititorul nedeprins cu procedeele alchimice nu se suprapune cu înțelesurile Marii Opere care sînt știute doar de cei care continuă creația, dar într-un sens doar de ei știut. Este dintre motivele pentru care alchimia a fost privită cu superficialitate, respinsă de multe ori ca fiind o disciplină obscură. Martin Luther spunea că adevărata artă a alchimiei este filosofia; îi plăcea alchimia pentru că te învață să separi, să topești, să rafinezi metalele, să distilezi și să sublimezi plantele, rădăcinile și atîtea corpuri; dar îmi place, de asemenea, pentru alegoriile și simbolurile ascunse, care sînt

foarte frumoase, îndeosebi această figurare a Judecății de apoi și învierea morților. Între reverii domestice, seducții diabolice și fulgerări apocaliptice nu este nici un loc în cultura modernă pentru această stranie manieră de a filosofa?, se întreabă Françoise Bonardel, unul dinttre cei mai buni cunoscători contemporani ai fenomenului alchimic. Cum să ne apropiem de alchimie fără a-i citi cărțile definitorii? Editura Herald a asumat de mai mulți ani misiunea de a traduce în limba română cărțile fundamentale de alchimie; este suficient să amintim aici cîțiva autori: Michael Maier, John Dee, Nicolas Flamel, Paracelsus, Cornelius Agrippa von Nettesheim, Johann Valentin Andreae. De curînd acestora li s-a alăturat o lucrare mult citată, dar pînă acum netradusă în limba română: Basile Valentin, Cele 12 chei ale filosofiei, colecția "Quinta Essentia", 2015, traducere din limba franceză și îngrijire ediție - Gabriela Nica și Marius Cristian Ene, 160 p. Cine este Basile Valentin, prezentat pe copertă drept "călugăr al Ordinului Sfântului Benedict"? Este un călugăr…

Mai mult...
Alchimie, C.G. Jung, Cărţi, Simboluri

Calea către interioritate

Bogdan Mandache

S-a spus despre cartea lui Etienne Perrot că nu aparține nici unui gen literar, motiv pentru care ar fi și dificil de clasificat. Cred că este o opinie pripită, pe care nu o împărtășesc; De la Dumnezeu la zei este jurnalul unei călătorii interioare, al transformării, al căutării căii care să-l redea Sinelui.

etienne-perrot-de-la-dumnezeu-la-zei

Pînă la apariția traducerii în limba română a uneia din cărțile sale, Etienne Perrot era un nume necunoscut în România, excepție facînd poate un cerc restrîns de admiratori ai lui C.G. Jung. Care este legătura între C.G. Jung și Etienne Perrot? Etienne Perrot (1922-1996) este un psihanalist francez cunoscut pentru cercetările sale asupra operei lui Jung, cunoscut pentru cursurile despre alchimie susținute la Institutul C.G. Jung din Zurich. Etienne Perrot a contribuit la traducerea în franceză a scrierilor lui C.G. Jung, în timp ce soția sa a tradus scrierile psihanalistei Marie-Louise von Franz, colaboratoare a lui Jung. Etienne Perrot este cunoscut pentru emisiunile de la France Inter și France Culture, dar și pentru cărțile sale: Coran teint. Le livre rouge; La voie de la Transformation d'après C.G. Jung; Des étoiles et des pierres; Les reves et la vie. Recent a apărut și prima traducere în limba română a unei cărți semnate de Etienne Perrot: De la Dumnezeu la zei. Un

drum al împlinirii, București, Editura Nemira, colecția "Philemon", coordonată de Lavinia Bârlogeanu, traducere de Doru Mareș, 2015, 208 p. S-a spus despre cartea lui Etienne Perrot că nu aparține nici unui gen literar, motiv pentru care ar fi și dificil de clasificat. Cred că este o opinie pripită, pe care nu o împărtășesc; De la Dumnezeu la zei este jurnalul unei călătorii interioare, al transformării, al căutării căii care să-l redea Sinelui. Sigur, nu este un drum ușor, calea nu-i lipsită de sinuozități, de rătăciri, de obstacole, de capcane, de reveniri; de altfel, chiar din Prolog, autorul ține să ne prevină că nu are tron în Olimp și că de la fragedă vîrstă a gustat "savoarea amară a lacrimilor". Tot acest parcurs este presărat de visuri și de interpretarea lor, de trimiteri la alchimie, la cele din înalt, dar și la cele de jos: "Așadar, te salut Hermes, Mercur, pe tine cel mai înalt și mai jos, mediator alergând fără…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Simboluri masonice (XI)

Bogdan Mandache

Sophie Perenne întreabă de ce Hiram preferă moartea transmiterii cunoștințelor sale; de ce a ales să rămînă singurul depozitar al cunoașterii ce îi conferă putere? Poate că piederea maestrului îi condamnă pe companioni la libertate, colaborare și responsabilitate. Hiram se întrupează într-un alt maestru, iar cuvîntul nu poate fi decît substituit.

Sophie Perenne La parole perdue

Cuvîntul desemnează o realitate care poate fi așezată alături de Adevăr, Înțelepciune, Tradiție. În multe tradiții, cuvîntul este prima manifestare divină a originii creației. Primele versete din Evanghelia după Ioan ilustrează afirmația de mai sus: "La început era Cuvîntul și Cuvîntul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvîntul. Acesta era întru început la Dumnezeu." Dincolo de mijloc prin excelență de comunicare verbală, cuvîntul naște sensuri, ascunde, lasă spațiu interpretării; alteori cuvîntul este pierdut și este necesară o substituire: o căutare a cuvîntului pierdut. Autoare a unor lucrări despre calea esoterică, despre concilierea opușilor, despre ritual, Sophie Perenne a publicat recent o carte despre cuvînt: La parole perdue, Paris, Editions Maison de Vie, coll. "Les Symboles Maconniques", 2014, 128 p. Cuvîntul înseamnă oralitate, vector de transmitere a patrimoniului cultural înainte de descoperirea scrisului, dar în egală măsură înseamnă și scris, fie sub forma papirusului, a pergamentului, apoi sub forma cărții, odată cu descoperirea tiparului. Scrisul nu a fost salvatorul oralității, mai

întîi pentru că multe biblioteci au dispărut, apoi pentru că scrisul, în opinia lui Socrate, ucide dialogul și interpretarea. Apoi, scrisul sacralizează, "religiile cărții" impun o credință unică avînd de partea lor "cartea sacră". Atît mitologiile, cît și religiile acordă un loc important cuvîntului creator, cuvîntul fiind prima manifestare divină la originea creației. Dacă a da nume înseamnă a crea, atunci firesc urmează interdicția, ceea ce lasă loc unui limbaj cunoscut unui grup de inițiați. A cunoaște numele poate însemna posedarea secretului unei ființe. Aici trebuie amintit răspunsul enigmatic dat de Dumnezeu cererii lui Moise: "Eu sînt Cel ce sînt".  Transcendentul rămîne îndepărtat, întîlnirea cu divinitatea fiind imposibilă, între Transcendent și om separarea fiind totală. Totuși religiile lasă loc restabilirii comunicării, Divinitatea incomprehensibilă "păstrînd întregul mister", după spusa lui Origen. Ritualurile masonice au ales să desemneze trancendența prin acronimul Marele Arhitect al Universului, nume inefabil sub care adepții diverselor confesiuni se pot regăsi. Cuvîntul pierdut invocat în ritualul maestrului este…

Mai mult...
Cărţi

Dao De Jing

Bogdan Mandache

Cartea celor „peste cinci mii de cuvinte” este un text profund, dar deopotrivă enigmatic; Eliade scria că „în pofida caracterului său asistematic, Dao De Jing exprimă o gîndire coerentă şi originală.”

dao_de_jing_cartea-despre-virtute

Cele mai multe istorii ale filosofiei universale încep cu presocraticii; nu mai departe, celebra lucrare a lui Emile Bréhier, Histoire de la philosophie, este aproape în întregime dedicată spaţiului european, excepţie făcînd un scurt capitol despre filosofia orientală, musulmană şi iudaică. Este adevărat că în introducere afirmă că „ o istorie a filosofiei nu are dreptul să ignore gîndirea extrem-orientală”... S-a încetăţenit ideea că filosofia s-a născut în vechea Ionie, că primul demn să poarte numele de filosof a fost Thales. Pot fi invocate două explicaţii ale deselor absenţe ale filosofiei orientale în istorii ale filosofiei cu pretenţii exhaustive: pe de o parte, e posibil ca definiţia filosofiei încetăţeniţă din vechea Eladă să nu acopere specificul înţelepciunii orientale, iar pe de altă parte, ceea ce noi numim filosofie orientală să fie asimilată mai curînd înţelepciunii, sau religiei. Ambele teorii au adepţii lor, dar şi opozanţii lor. Anton Dumitriu îşi începea cunoscuta şi apreciata carte Istoria logicii cu „Logica în culturile

din afara Europei”, rezervînd un capitol logicii în China antică unde aminteşte că însuşi conceptul de filosofie avea alt conţinut în China antică. Filosofii chinezi foloseau afirmaţii enigmatice şi paradoxale ceea ce punea în discuţie caracterul strict filosofic al scrierilor lor, Anton Dumitriu arătînd că răsturnarea întregii intenţionalităţi a filosofiei antice chineze a făcut ca această gîndire să devină ininteligibilă; ea capătă sens doar prin restabilirea intenţionalităţii sale, aceea de a fi „ştiinţa înţelepciunii”. Totuşi sinologii susţin că marile şcoli filosofice chineze, confucianismul şi daoismul, au avut şi o latură religioasă, dar de cele mai multe ori terminologia chineză distinge daoismul filosofic de daoismul religios, teorie pe care o acceptă şi Mircea Eliade în Istoria  credinţelor şi ideilor religioase. Pentru a încheia acest scurt periplu despre modul în care este percepută, sau nu, filosofia chineză, amintesc ceea ce spunea sinologul german Max Kaltenmark: autorul cărţii Dao De Jing a fost un filosof ... Dao de Jing este una dintre cele…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Simboluri masonice (X)

Bogdan Mandache

François Figeac compară tabloul lojii cu o fereastră între două lumi care caută să se întîlnească: lumea divinităţii şi lumea iniţierii; îi dau dreptate că trasarea reală a planşei îi apropie pe membrii lojii de o lucrare în care este prezentă o nouă manifestare a Luminii.

Xavier Tacchella Le temple de Salomon

În romanul Profetul, Khalil Gibran scria că „Viaţa voastră cotidiană este templul vostru şi religia voastră”. Templul este, etimologic, atît în latinescul templum, cît şi în grecescul temenos, ceea ce este separat, ceea ce delimitează spaţiul sacru. Templul lui Solomon este simbol al perfecţiunii, simbol emblematic al masoneriei, deopotrivă operativă şi speculativă. Acestui subiect îi este consacrată cea mai nouă carte purtînd semnătura lui Xavier Tacchella: Le Temple de Salomon, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”, no. 61, 2014, 128 p. Templul lui Solomon a avut o istorie zbuciumată: a fost distrus de Nabuconodosor, reclădit de Zorobabel, extins de Iron şi după şapte ani, în 70 d. C., complet distrus de romani. Nu a mai rămas ca semn decît dispunerea sălilor; inima edificiului a fost totdeauna Sfînta Sfintelor, acolo unde să găsea Arca Alianţei, loc unde intra doar Marele Preot, cel care o dată pe an avea dreptul să pronunţe numele lui Dumnezeu. Despre arhitectura Templului lui

Solomon detaliile cele mai elocvente le găsim în Cartea Regilor şi în lucrarea Antichităţi iudaice a lui Josephus Flavius, care a asistat în anul 70 la distrugerea definitivă a Templului. Nu e descriere a Templului care să nu amintească despre cele două coloane care străjuiesc intrarea (Jakin şi Boaz), despre jertfelnicul din lemn de salcîm (acacia), despre aşa-numita mare de aramă, care a suscitat interpretări în Midrash, despre menorah, sfeşnicul cu şase braţe („Să faci şfeşnic din aur curat; şase braţe să iasă din cele două laturi ale lui”, Ieşirea 25), despre Sfînta Sfintelor, Chivotul legii, acolo unde erau păstrate Cele zece porunci/legea; scriind despre aceste componente arhitecturale ale Templului, Xavier Tacchella intercalează pasaje din ritualuri ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, din Ritul Scoţian Rectificat sau din Vechile Îndatoriri. Templul nu e doar locul unde erau adăpostite simboluri care dădeau unicitate religiei, templul este deopotrivă o construcţie în care se regăsesc oamenii. Se spune că Raymundus Lullus trecea pe…

Mai mult...
Cărţi, Simboluri

Mitul lui Hermes

Bogdan Mandache

Pierre Gordon face o sinteză care se dovedeşte lămuritoare asupra originilor zeului, a sensului prim al numelui, a travestiurilor iniţiatice, a tridentului lui Hermes.

Pierre Gordon Le Mythe d'Hermès

Pierre Gordon este un prolific autor care şi-a pus semnătura pe un număr considerabil de cărţi, cele mai multe consacrate religiilor primitive şi esoterismului Nu cu mult timp în urmă pe acest site am prezentat cartea sa despre Rabelais şi personajul său Gargantua. Rîndurile care urmează sînt despre o carte mai veche a sa, reeditată de curînd: Le Mythe d’Hermès, Arma Artis, 112 p. Fără a ocupa un loc central în panteonul zeităţilor, fiu al lui Zeus şi al nimfei Maia, Hermes are o copilărie agitată, o tinereţe plină de întîmplări aventuroase, ceea ce avea să-l transforme în protector al călătorilor, mesager al zeilor, sub diversitatea înfăţişărilor

sale fiind o entitate coerentă. Multe tradiţii religioase îşi au sursa în ritualul morţii şi al învierii, ritual răspîndit în neolitic, cînd noul iniţiat părăsea grota/caverna pentru a urca către piscurile  munţilor. Trebuie ştiut că originea zeului şi a cultului său este arcadiană, deci din vechea Eladă. Pierre Gordon face o sinteză care se dovedeşte lămuritoare asupra originilor zeului, a sensului prim al numelui, a travestiurilor iniţiatice, a tridentului lui Hermes. Numele zeului Hermes este strîns legat de hermai, o piatră parţial sculptată şi care avea rolul de a marca sacrul unui anumit loc care astfel devenea un foaier de iradiere supranaturală, care semnala prezenţa sacrului. (mai mult…)

Mai mult...
C.G. Jung, Cărţi

Avatarurile psihicului

Bogdan Mandache

Lectura cărţii semnată de Marie-Louise von Franz nu este una facilă, dificultatea venind atît din lexicul care este în limba română în curs de constituire, cît şi din recenta familiarizare a publicului din România cu un subiect absent decenii de-a rîndul. Este lăudabil efortul autorilor originali, cît şi al traducătorilor care ne apropie de psihologia jungiană.

marie-louise-von-franz-dimensiuni_arhetipale_ale-Psihicului

În profunzimile sale psihicul păstrează încă multe necunoscute, iar supoziţia unui materialism „fără frontiere”, după care domeniile cunoaşterii vor fi cucerite integral, rămîne simplă utopie. Secolul al XX-lea a fost marcat de cîteva mari personalităţi care în abordarea psihicului au privit filosofia ca un partener în măsură să ofere posibilităţi de interpretare care să deschidă la rîndul lor noi perspective. Unul dintre aceşti corifei a fost Carl Gustav Jung, redescoperit publicului din Romînia în ultimele două decenii odată cu traducerea şi publicarea operei sale. Sub ochii unui public căruia traducerile în limba română i-au fost interzise, apărea o lume de o stranie frumuseţe, o lume nebănuită în care se întretăiau explicaţii venind dinspre psihologie, psihiatrie, psihologia profunzimilor, filosofie, mitologie, alchimie. Sigur aici nu se înscriu doar cărţile pe care Jung însuşi le-a rînduit în cele 20 de volume ale operei sale complete, ci şi cărţi fundamentale apărute separat, cum ar fi Amintiri, vise, reflecţii, Analiza viselor, sau de acum celebra

Cartea roşie. În opera sa de a căuta noi căi de explorare a profunzimilor psihicului, C. G. Jung a avut cîţiva colaboratori statornici, ei înşişi autori de cărţi, continuatori ai operei sale. Unul dintre aceştia este Marie-Louise von Franz, considerată cel mai important colaborator al lui Jung, fondatoare a Institutului Jung din Zurich, autoare în care fondatorul psihologiei analitice avea deplină încredere de vreme ce a inclus în volumul 14/3 din opere traducerea şi comentariile făcute de Marie-Louise von Franz la Aurora consurgens, scriere atribuită lui Toma d’Aquino. De curînd, a apărut în limba română un volum semnat Marie-Louise von Franz: Dimensiuni arhetipale ale psihicului, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Jungiana”, traducere din limba germană de Walter Fotescu, 2014, 400 p. Arhetipul nu este doar o invenţie care ar putea ascunde trecutul, dimpotrivă conţine germenele care explică trecutul, aspectele aparent întunecoase ale psihicului, în adevăr unghere nepătrunse încă. În psihologia analitică, Zeitgeist (spiritul vremurilor) este o sumă a concepţiilor şi ideilor…

Mai mult...
Cărţi

Începuturile Renaşterii

Bogdan Mandache

Stephen Greenblatt crede că recuperarea poemului lucreţian „a schimbat pentru totdeauna peisajul lumii”, iar cartea sa, scrisă cu măiestrie, într-un stil alert, îmbinînd în chip fericit erudiţia cu povestea, este o frumoasă istorie culturală a creşterii şi descreşterii Antichităţii şi a naşterii Renaşterii.

Stephen Greenblatt Clinamen Cum a început Renaşterea

De rerum natura. Este numele celei mai cunoscute scrieri a poetului latin Titus Lucretius Carus. Un poem cu vădite înclinaţii filosofice, o amplă meditaţie asupra vieţii şi a morţii. Despre Lucreţiu nu se ştiu prea multe; a trăit în primul veac înainte de Cristos, a murit la 44 de ani, probabil prin sinucidere, sfîntul Ieronim punînd moartea/sinuciderea pe seama unei poveşti de dragoste care i-a tulburat minţile, în intervalele de luciditate compunînd superbul poem Despre natura lucrurilor, sau Poemul naturii cum este tradus în limba română. Cicero spunea că „Poemul lui Lucreţiu dovedeşte totodată mult geniu şi mult meşteşug.” Poemul lui Lucreţiu este scris sub influenţa filosofului grec Epicur, înţelept autentic, care a căutat prin filosofia sa să răspundă tulburătoarelor interogaţii cu valoare existenţială ale omului. Pe urmele înaintaşului său, Lucreţiu scrie despre atomii indivizibili, seminţe ale tuturor universurilor trecute sau prezente, care în căderea lor pot devia, termen tradus în latină clinamen. Stephen Greenblatt, profesor la Harvard, susţine că

poemul lui Lucreţiu a generat noile preocupări ale umaniştilor care au dus la apariţia Renaşterii: Clinamen. Cum a început Renaşterea, Bucureşti, Editura Humanitas, traducere din engleză de Adina Avramescu, 2014, 376 p. Stephen Greenblatt ne propune o ipoteză despre începutul Renaşterii sub forma unei frumoase şi captivante poveşti a redescoperirii Poemului naturii al lui Lucreţiu, căutătorul fiind fostul secretar apostolic Poggio Bracciolini. Poemul lui Lucreţiu a fost uitat o mie de ani, nu fusese iubit de creştini; poetul latin scria despre atomi, despre frumuseţea şi plăcerile lumii, suficiente motive de uitare în plin avînt al creştinismului; Greenblatt scrie că e un miracol că s-a mai păstrat o copie a poemului, mai ales într-o mânăstire, iar distrugerea lui ar fi schimbat cursul modernităţii. „În opinia mea, şi, desigur, a multor altora, după Antichitate, cultura care a adoptat îmbrăţişarea lucreţiană a frumuseţii şi plăcerii şi a promovat-o ca pe o îndeletnicire legitimă şi demnă de laudă a fost aceea a Renaşterii”, scrie…

Mai mult...
Cărţi

Filosofia minţii

Bogdan Mandache

„Nu trăim în mai multe lumi diferite, o lume mentală şi o lume fizică, o lume ştiinţifică şi o lume guvernată de simţul comun. Dimpotrivă, există doar o singură lume, lumea în care trăim cu toţii, şi trebuie să ne explicăm existenţa ca parte componentă a ei”, sînt ultimele rînduri ale acestei cărţi, o carte exemplară despre un domeniu provocator şi insuficient exploatat/explorat al filosofiei contemporane.

john-searle-mintea

În forma ei teoretizată, filosofia minţii este un subiect relativ recent, cultivat cu precădere de filosofii americani. Unul dintre cei mai cunoscuţi autori, venind dinspre domeniul filosofiei limbajului, este John R. Searle, profesor la Universitatea Berkley, autor al unor lucrări devenite celebre, dintre care amintim: Speech Acts: An Essay in the Philosophy of Language, 1969; Intentionality: An Essay in the Philosophy of Mind, 1983; The Rediscovery of the mind, 1992; The Construction of Social Reality, 1995; Philosophy in a New Century, 2008; Making the Social World: The Structure of Human Civilization, 2010. Cu puţin timp în urmă o cunoscută lucrare a lui John R. Searle a fost tradusă în limba română Mind: A brief introduction/ Mintea. Scurtă introducere în filosofia minţii, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Mathesis”, cuvânt introductiv: Adrian Niţă, traducere din limba engleză: Iustina Cojocaru, 2013, 336 p. De ce încă o carte despre filosofia minţii, cînd pe piaţă erau multe cărţi despre acest subiect? Pentru că acest subiect,

care nu are o tradiţie seculară aşa cum sînt altele care se revendică din antichitatea greacă, are nevoie de noi abordări, de noi perspective. Acesta a fost şi motivul pentru care John R. Searle a scris această carte, şi a făcut-o cu convingerea că este cel mai important subiect din filosofia contemporană, lăsînd deoparte ca fiind false teme precum dualismul, materialismul, behaviorismul, conceptualismul. După filosofia limbajului, care a reprezentat „prima filosofie” în veacul al XX-lea, filosofia minţii a devenit subiect central, dar şi un subiect cu un anume specific în care sînt vizibile diferenţele între opinia specialiştilor şi opinia curentă. Filosofia minţii începe să preocupe gînditorii din epoca modernă odată cu scrierile lui Rene Descartes, autor, printre altele, al cunoscutului dicton „cogito, ergo sum”, care a adîncit şi dualismul minte-corp, res cogitans-res extensa. John R. Searle îşi propune să rezolve în cartea sa 12 probleme cu care se confruntă filosofia minţii; dintre acestea, opt l-au preocupat pe Descartes, iar celelalte…

Mai mult...