După cinci ani de la precedenta „ispravă” editorială, vă propun o culegere de eseuri, Himere și metamorfoze, apărută la Editura Vasiliana '98.

Bogdan Mihai MandacheHimere și metamorfoze Iaşi, Editura Vasiliana '98 Anul apariției: 2017 Număr pagini: 151 ISBN: 9789731165264  Sînt texte despre celebrele tapiserii de la Muzeul din Cluny, „Doamna cu licorna”, despre Metamorfozele lui Ovidiu și întîmplările lui Lucius din Măgarul de aur, despre ispitirea sfîntului Anton, așa cum apare în tablouri și în romanul cu același nume al lui Flaubert, despre povara tristeții

cum transpare din romanele lui J.-K. Huysmans (În răspăr) și Gabriele d'Annunzio (Triumful morții), despre avatarurile afectivității, despre androgin și nostalgia unității pierdute. Toate textele reunite în volum dau seamă de o căutare neîncetată a sensului ascuns dincolo de aparențe. (mai mult…)

Jung et la gnose va rămîne ca una dintre lucrările importante ale Doamnei Françoise Bonardel, o sinteză remarcabilă asupra prezenței gnozei și gnosticismului în opera lui C.G. Jung.

Françoise Bonardel, filosof și eseist, este profesor emerit al Universității Paris I, Panthéon-Sorbonne, unde a predat cursuri de istoria religiilor. Este autoarea a numeroase cărți care dau contur unei opere puternice și originale. Amintim cîteva din direcțiile sale de cercetare și cîteva titluri care-i poartă semnătura: hermetism și alchimie (La Voie hermétique; Philosophie de l'alchimie. Grand Oeuvre et modernité; Philosopher par le Feu. Anthologie de textes alchimiques occidentaux; Bouddhisme tantrique et alchimie), reflecție critică asupra culturii moderne (Des héritiers sans passé), meditație asupra creației artistice (Triptique pour Albrecht Durer: La conversation sqcreé; Antonin Arthaud ou la fidelité à l'infini). A colaborat la cîteva ample lucrări colective și mari dicționare: Dictionnaire universel des littératures; Dictionnaire critique de l'ésotérisme; Le Livre des sagesses; Les femmes mystiques. Histoire et dictionnaire. De-a lungul anilor am scris despre cărțile Doamnei Françoise Bonardel pe acest site și în paginile revistei „Cronica”, am întîlnit-o la Iași, la lansarea cărții sale Filosofia alchimiei, am realizat două ample interviuri publicate în cărțile Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism și Fascinația nevăzutului.www.esoterica.ro, ambele apărute la Editura „Cronica” în 2005 și 2012. Versiunea în franceză a acestor interviuri

este pe site-ul Doamnei Françoise Bonardel. Cînd i-a apărut cartea Prendre soin de soi. Enjeux et critiques d'une nouvelle religion du bien-etre (2016) îmi scria că viitoarea carte va fi despre C.G. Jung. Știam că publicase studii despre ilustrul psihiatru elvețian în două lucrări colective (Carl Gustav Jung. Cahiers de l'Herne și Carl Gustav Jung (1875-1961). Pour une réévaluation de l'oeuvre. Revue „Recherches germaniques”), așa încît am așteptat cu interes apariția noii cărți, fapt produs de curînd: Jung et la gnose, Paris, Editions Pierre-Guillaume de Roux, 2017, 422 p. Atît comentatorii operei, cît și biografii lui Jung, insistă asupra separarii sale de Freud și asupra descoperirii alchimiei, acest din urmă eveniment petrecîndu-se în anii 1928-1930, cînd încheia redactarea Cărții Roșii. Jung a consacrat legăturilor alchimiei cu psihologia analitică trei lucrări majore (Psihologie și alchimie;…

C.G. Jung și colaboratorii săi caută în cartea Omul și simbolurile sale să clarifice rolul jucat de funcția creatoare de simboluri din psihicul inconștient al omului. Studiile lui Jung și ale discipolilor săi au subliniat rolul arhetipurilor în modelarea individului, acestea afectîndu-i întreaga evoluție psihică.

C.G. Jung nu a fost numai un strălucit medic și psiholog, deschizător de drumuri în psihologia analitică, fondator de școală, ci și un prolific autor de lucrări științifice în care a abordat subiecte variate mergînd de la analiza viselor la alchimie, de la psihologie la mitologie, de la teoria arhetipurilor la psihologia religiei, de la simboluri ale transformării la simbolistica Sinelui. Exceptînd de acum celebra Carte Roșie, apărută postum, cu acordul moștenitorilor, și volumul Analiza viselor, restul scrierilor lui Jung sînt grupate în Opere complete, 20 de volume, inclusiv bibliografia si indicele general; să amintim că volumele 9 și 18 sînt în cîte două tomuri, iar volumul 14 în trei tomuri. În primăvara anului 1959, televiziunea BBC i-a solicitat lui John Freeman să realizeze un interviu cu C.G. Jung; interviul s-a bucurat de succes, ceea ce l-a încîntat și pe psihologul elvețian obișnuit să-și expună rezultatele cercetărilor și studiilor sale doar în fața confraților săi. Wolfgang Foges, managerul editurii Aldus Books, l-a rugat pe John Freeman să discute cu Jung despre posibilitatea ca acesta să scrie o carte despre ideile sale

esențiale din domeniul psihologiei, o carte care să nu se adreseze specialiștilor, propunere pe care Jung a respins-o categoric; era în vîrstă, obosit, nu voia să-și ia un angajament de lungă durată; a revenit cu condiția să scrie cartea împreună cu cîțiva colaboratori, iar coordonarea activității și relațiilor între autori și editor să o asigure John Freeman. Așa s-a născut cartea Man and His Symbols, apărută la Aldus Books, în anul 1964. De puțin timp a apărut și versiunea în limba română a acestei cărți: Omul și simbolurile sale, București, Editura Trei, colecția „Misterele inconștientului colectiv”, traducere din limba engleză de Mirela Foghianu, 2017, 474 p. Alături de C.G. Jung, în carte regăsim studii semnate de Joseph L. Henderson, Marie-Louise von Franz, Aniela Jaffé, Jolande Jacobi. Studiul lui Carl G. Jung se intitulează Abordarea inconștientului, pentru Jung inconstientul fiind…

Studiile lui C.G. Jung despre alchimie au pus în lumină un fapt neștiut pînă la el, anume că la temelia alchimiei și a psihologiei moderne ale inconștientului sînt aceleași procese psihice, iar pentru pătrunderea adevăratei lor semnificații înțelegerea intelectuală nu este suficientă.

Este un fapt binecunoscut că apropierea lui C.G. Jung de esența alchimiei s-a produs în 1928 după ce prietenul lui, Richard Willhelm, i-a trimis traducerea în germană a tratatului de alchimie chinezească Secretul Florii de Aur. Cu doi ani mai devreme avusese un vis premonitoriu, era în Tirolul de sud, în timpul unui război, în plin secol XVII. De ce XVII? Pentru că fusese veacul de aur al alchimiei moderne. Dar la acea vreme, lui Jung alchimia i se părea ceva „colateral și grotesc”, pentru ca după lectura cărții lui Herbert Silberer despre mistică și simbolistica ei să afirme că „textele alchimice tîrzii sînt fantastice și baroce; numai dacă știi deja să le interpretezi recunoști că și în ele zac multe elemente valoroase”. După ce a citit Secretul Florii de Aur, C.G. Jung marturisește în Amintiri, vise, reflecții că „Atunci s-a născut în mine dorința de a-i studia pe alchimiști”. A cerut unui librar din Munchen să-i trimită cărți de alchimie; a primit o culegere voluminoasă în două volume: Artis Auriferae Volumina Duo (1593), ale cărei ilustrații i se păreau

o „absurditate”, așa încît lucrarea a rămas doi ani necitită, pîna cînd „lectura a devenit fascinantă și incitantă. E adevărat că textul continua să mi se pară un nonsens evident, dar adesea dădeam peste fragmente care îmi păreau semnificative și ocazional găseam chiar anumite fraze pe care credeam că le înțeleg. În cele din urmă am recunoscut că era vorba de simboluri, care-mi erau cunoștințe vechi.” Tot mai captivat și tot mai adîncit în citirea vechilor texte alchimice, C.G. Jung deslușește înțelesul visului în care era prizonier în secolul al XVII-lea: „Da, asta este! Iată-mă deci condamnat să studiez întreaga alchimie de la începuturile ei!” Cu timpul, expresii și locuțiuni precum solve et coagula, lapis, unum vas, prima materia, ciudate la început, i-au devenit familiare; a adunat, notat și înțeles mii de cuvinte legate de operațiunile alchimice, iar această apropiere…

Constantin Noica scria cu entuziasm despre sensul formator al manuscriselor lui Eminescu, despre rodnicia întîlnirii cu manuscrisele sale care „nu pot fi străbătute decît în întregime, cu sentimentul că te afli în fața omului deplin al culturii românești.”

De la mijlocul anilor '70 ai veacului trecut, Constantin Noica a pledat pentru facsimilarea „Caietelor lui Eminescu”, în condițiile în care manuscrisele poetului, păstrate la Biblioteca Academiei, erau accesibile numai cercetătorilor operei sale. În conferințe la „Casa Pogor”, în vizitele la Ipotești, în volumul Eminescu sau gînduri despre omul deplin al culturii românești, apărut în 1975, la Editura Eminescu, Constantin Noica insista asupra necesității facsimilarii caietelor, care în întregul lor dau „o imagine a pietății față de cultură pe care nu știu cîte alte națiuni o pot produce. Totul interesează pe Eminescu: nu doar creația literară, ci și literaturile lumii; filosofia, ca și astronomia, matematicile, fizica și chimia; istoria, ca și economia; limbile clasice și cele moderne, cuvîntul străin și cuvîntul românesc.(...) Există, într-adevăr, în mijlocul nostru o comoară de care abia ne atingem, de teamă să n-o prăpădim: sînt cele 44 de caiete ale lui Eminescu.” Pentru Constantin Noica, manuscrisele lui Eminescu sînt comparabile cu caietele lui Leonardo da Vinci și cu cele ale lui Paul Valery, acestea din urmă editate la mai bine de zece ani de la moartea scriitorului,

în 29 de volume, fiecare avînd mai mult de 900 de pagini. În ianuarie 1902, T. Maiorescu dona Academiei Române „manuscripte” ale lui Eminescu, încercări, fragmente, variante de poezii, cu gîndul că ele vor „servi celor ce se vor ocupa în viitor de cercetări mai amănunțite asupra vieții și activității marelui nostru poet.” Începînd din toamna anului 1984, Constantin Noica vizitează în mai multe rînduri casa memorială de la Ipotești, pledînd totdeauna cu aceeași convingere pentru copierea manuscriselor eminesciene, în care filosoful vedea chipul universalității în adînc, deschiderea si pietatea față de tot, față de întreg. Martor al vizitelor filosofului la Ipotești a fost Valentin Coșereanu, la acea vreme tînăr muzeograf în casa memorială Mihai Eminescu. A consemnat discuțiile cu Noica, vizitele acestuia la Botoșani, încercările de a convinge autoritățile vremii despre importanța facsimilării manuscriselor; consemnările nu au…

Marie-Louise von Franz vede finalitatea secretă a alchimiei în transformarea personalității și în atingerea plenitudinii, nu în transmutarea plumbului în aurul vulgar! Un filosof francez, Jean Bies, spunea că Jung a salvat tezaurul alchimic de la înmormîntare. Cîtă dreptate avea!

În celebra sa lucrare Psihologie și alchimie, C.G. Jung deschide noi cîmpuri de cercetare apropiind alchimia de psihologie, fără a vedea în aceasta o deschidere teoretică, ci o paralelă remarcabilă între materialul pe care lucra, psihicul, și materia alchimică. După anul 1930 alchimia a devenit o preocupare constantă a ilustrului psihiatru elvețian, colaboratori ai săi oferindu-și sprijinul pentru traducerea unor texte din greacă și latină. Unul dintre acești colaboratori, devenit el însuși nume remarcabil în teoria psihologică și practica psihiatrică, este Marie-Louise von Franz. Necunoscută pînă acum cîțiva ani în România, decît unui restrîns grup de specialiști și cunoscători, Marie-Louise este prezentă tot mai des prin traducerile cărților sale, misiune pe care au asumat-o Editurile Herald și Nemira. Dimensiuni arhetipale ale psihicului, o carte despre analiză, despre omul modern și aventura vieții care poate fi găsită numai pe tărîmul interior al inconștientului; Psihic și materie, unde în douăsprezece capitole discută despre timp, sincronicitate, ideea alchimică a macrocosmosului și microcosmosului; Psihoterapie. Experiența unui practician jungian, adună prelegeri care explorează aspecte ale psihoterapiei jungiene; Visele și moartea. Ce ne spun visele muribunzilor, unde explorează universul

oniric al omului și legăturile visului cu lumile vizibile și invizibile; Problema Puer Aeternus este o carte despre bărbatul identificat cu arheripul puer aeternus, cel ancorat în psihologia adolescentină, copilul etern fiind una dintre cele mai grave dificultăți ale psihicului contemporan; Pisica. O poveste despre răscumpărarea femininului pornește de la un basm românesc, Pisica, despre o prințesă care se transformă în pisică, trup în care va rămîne pînă cînd un fiu de împarat îi va tăia capul; o poveste despre răscumpărarea femininului, de ce pisica? C.G. Jung i-a prețuit Mariei-Louise von Franz dăruirea pentru terapie, dar și pentru alchimie, suprema dovadă de încredere fiind includerea în volumul al XIV/3, din Opere complete, a traducerii și comentariilor asistentei sale la Aurora consurgens, un tratat alchimic atribuit lui Toma de Aquino. De curînd a apărut traducerea unei noi cărți…

Cunoscut pentru cele trei volume din Familiile boieresti din Moldova și Țara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică și biografică, dar și pentru lămuritorul studiu „Junimea societate secretă”, Mihai Dim. Sturdza ne oferă acum o carte ca o fotografie care surprinde atmosfera Belle Epoque, cu scriitori, artiști, muzicieni și prinți români.

Viața lui Marcel Proust, susțin istoricii literari, se aseamănă în mică măsură cu cea a naratorului celebrului roman În căutarea timpului pierdut. Este cunoscut faptul că marele burghez parizian rareori a părăsit malul drept al Senei, și atunci doar pentru cîteva pelerinaje culturale și cîteva veri pe coasta normandă, deși a fost fascinat toată viața de lumea mondenă. A fost crescut cu tandrețe, cu iubire, poate uneori exagerate, dar explicabile pentru că la nouă ani o criză de astm îi putea fi fatală. Mama și bunica s-au îngrijit să-i facă din copilărie și adolescență un lung șir de delicii, care însemnau vacanțe la Chartres, Illiers sau Cabourg, dar și studii nu tocmai pe placul părinților despre Schopenhauer, Schelling, sau schimbarea ritmului vieții, noaptea devenindu-i zi, sau mai tîrziu sustragerea oricărui angajament profesional. Este încîntat de prima carte importantă a lui Bergson, Données immediates de la conscience, apoi de Matière et memoire, de tema burgsoniană a „duratei” căreia îi opune „timpul”, iar la 21 de ani optează să devină scriitor. Prima sa culegere de texte, Les Plaisirs et les jours, reflecta toate

curentele și modele vremii. Începe sa frecventeze cu asiduitate saloanele, ceea ce îi va aduce relații strălucitoare, dar îi va șubrezi reputația de intelectual serios. Un timp scrie eseuri de critică de artă și traduce din esteticianul englez Ruskin. După moartea ambilor părinți, Marcel Proust devine tot mai retras, sfîrșind cu viața socială după ce aproape că se izolează în camera sa tapetată cu plută. Acolo va începe odiseea scrierii uneia dintre cărțile care va inaugura linia marilor romane ale secolului al XX-lea: În căutarea timpului pierdut, a cărui ambiție a fost căutarea sensului vieții la nivel metafizic. Mult timp interpretată ca istorie autentică, materia romanului lui Proust este astăzi recunoscută ca o autobiografie fictivă, cu o savantă arhitectură, care folosește reconstituirea poetică a frumoșilor ani ai celei de a III-a Republici. Aminteam mai sus de atracția lui Marcel…

Cartea Antoniei Wolff este o incursiune în ceea ce ține de luminile și umbrele psihicului uman, avîndu-l drept călăuză pe C.G. Jung. Toni Wolff i-a fost alături în întîlnirea cu Philemon, l-a însoțit într-o realitate psihologică despre care alții au aflat cîteva decenii după, i-a dus gîndurile și intuițiile mai departe.

După cîteva decenii în care opera lui C.G. Jung a fost cunoscută în România doar în cercuri restrînse, limitate la specialiști sau pasionați de psihanaliză, în ultimii ani, datorită preocupării constante a două edituri bucureștene, Nemira și Trei, a fost editată aproape în întregime opera psihiatrului elvețian, inclusiv de acum celebra Carte Roșie, dar în același timp au apărut nemeroase studii despre opera lui C.G. Jung și cărți aparținînd școlii jungiene avînd ca autori discipoli sau colaboratori ai săi, ca și autori care se revendică din moștenirea jungiană. C.G. Jung și-a rînduit publicarea operei psihanalitice, optînd pentru publicarea separată a Cărții Roșii și a volumului Analiza viselor. Cartea Roșie a apărut mult timp după moartea autorului, și probabil este printre singurele cărți editate în condiții identice în toate limbile în care în care a fost tradusă, reproducînd textul tradus și varianta scrisă de C.G. Jung. Au apărut cărți scrise de Etienne Perrot, Marie-Louise von Franz, Edward Edinger, Lavinia Bârlogeanu,  Robert Moss. Autorii amintiți ilustrează, unii cu două sau trei titluri traduse în limba română, colectia „Philemon”, coordonată de Lavinia Bârlogeanu, care apare la Editura Nemira. Una dintre recentele apariții poartă semnătura

lui Toni (Antonia Anna) Wolff: Studii despre psihologia lui C.G. Jung, traducere din limba germană de Liliana Dumitriu, supervizare si revizuire traducere de Anca Bodogae, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, București, Editura Nemira, 2017, 360 p. Toni Wolff, la început pacientă, a devenit repede cea mai apropiată colaboratoare și confidentă a lui Jung; să amintim că în anii cînd psihiatrul elvețian lucra la Cartea Roșie, Toni Wolff era singura persoană care cunoștea frămîntările lui Jung și care citea textul scris de acesta. L-a impresionat pe Jung prin sensibilitatea și profunzimea ei intelectuală, psihiatrul lăsîndu-se inspirat de cea numită „misterioasa călugăriță”, ea fiind cea care l-a ajutat pe Jung să-și redobîndească echilibrul și sănătatea într-o perioadă în care lumea sa interioară era profund tulburată. Toni Wolff l-a însoțit în cea…

Cartea lui Etienne Perrot este o invitație adresată omului contemporan, afundat în conformisme și prea multe prejudecăți despre ineluctabilul progres, de a urma calea transformării, acolo unde se împletesc în chip miraculos conținuturile inconștientului, simbolismul oniric și alchimia medievală.

Pînă de curînd numele lui Etienne Perrot era cunoscut doar unui cerc restrîns de cunoscători ai literaturii consacrate alchimiei sau visului. Apariția colecției “Philemon”, coordonată de Lavinia Bârlogeanu, la Editura Nemira, a însemnat deschiderea interesului către scrierile autorilor care au ales să continue cercetările în nota deschiderilor aduse în psihologia analitică de C.G. Jung. Așa au ajuns citiți și cunoscuți Marie-Louise von Franz, Robert Moss, Edward F. Edinger, Etienne Perrot. Acesta din urmă este la a treia apariție în colecția “Philemon”; De la Dumnezeu la zei este cartea unui spirit neliniștit care, sub forma unei confesiuni ne face părtași la căutările din lăuntrul său, în vreme ce Visele și viața este despre vis ca expresie a naturii interioare, visul fiind peregrinatio, căutare, amestec de divin și demoniac, sacru și profan. Recent a aparut o nouă traducere din cărțile lui Etienne Perrot: Calea transformării după C.G. Jung și alchimie, București, Editura Nemira, colecția “Philemon”, traducere din limba franceză de Doru Mareș, studiu introductiv de Lavinia Bârlogeanu, 2016, 412 p. Opera lui C.G. Jung și-a făcut greu loc în Franța, “demolarea fortăreței carteziene” s-a făcut anevoios, mult timp spiritul

francez fiind identificat cu cartezianismul; apoi mai fusese și furia iluministă care aruncase anatemna asupra alchimiei și esoterismului. Astăzi pare ușor straniu că în Franța anilor ’70 ai secolului al XX-lea numele lui C.G. Jung nu era privit cu simpatie, era privit cu scepticism; să nu ne mirăm, era aceeași Franță în care universitarul Pierre Riffard a fost refuzat succesiv de șapte conducători de doctorat; a susținut teza, L’Idée de l’ésoterisme, într-un tîrziu, sub coordonarea lui Jean Deprun. Noile concepții, marile schimbări în ordinea spiritului sînt acceptate greu. Problema omului și a destinului său nu era una facilă, rezolvată o dată pentru totdeauna de psihologia academică sau de cea strict medicală, ambele împotmolite în formule seci, desprinse de viață, în vreme ce fiecare subiect/pacient are o viață trăită în concretețea faptelor, gîndurilor, bucuriilor…

Printre toate cărțile Bibliei, fără îndoială Cartea lui Iov este cea care a explorat cel mai curajos misterul suferinței și întrebărilor pe care aceasta le pune omului și divinității. Adevărată răscruce unde converg tradițiile sapiențiale, profetice și psalmice ale Israelului, Cartea lui Iov este un text de neocolit pentru înțelegerea suferinței

Cartea lui Iov nu este numai tulburătoarea povestire a dramei lui Iov, este o carte care aparține patrimoniului spiritual al umanității, abordînd frontal probleme majore pentru care înțelepciunea tradițională nu oferă decît răspunsuri parțiale sau insuficiente: misterul răului și al suferinței, întîlnirea cu Dumnezeu, eșecul oricărei reușite umane, raportul fidelității omului cu justiția divină, sensul vieții integrat în perspectiva morții. William Blake a fost un strălucit gravor, poet și vizionar romantic. Puțin apreciat ca poet în timpul vieții, astăzi opera poetică a lui Blake este văzută ca definitorie pentru epoca romantică și este suficient să amintim volumele Milton, Ierusalim, Vala sau cei patru Zoa sau Cîntece Ale Inocenței și Ale Experienței. Sub îndrumarea mesagerilor din Rai, William Blake scria: "Să vezi Lumea în grăuntele minuscul de nisipȘi-ntregul Paradis locuind o floare,Strînge-n palma mîinii Infinitul fără chipȘi Eternitatea în ora trecătoare." Opera sa de grafician este la fel de tulburătoare și stau mărturie ilustrațiile la Cîntece Ale Inocenței și Ale Experienței, la Divina Comedie, la Iersusalim, la Milton sau la Cartea lui Iov. Carl Gustav Jung este una dintre personalitățile care au marcat veacul al XX-lea, cărțile sale continuînd să exercite

o atracție pe care doar geniile o pot imprima scrierilor și concepțiilor lor, autor al unei opere impresionante din care în rîndurile ce urmează vom reține scrierea Răspuns lui Iov. Așadar Iov, Blake și Jung orchestrați cu măiestrie de Edward F. Edinger, analist jungian american, cunoscut cititorilor români pentru cartea Ego și arhetip. Revine acum cu o nouă carte Întâlnire cu Sinele. Un comentariu jungian la Ilustrații la Cartea lui Iov de William Blake, București, Editura Nemira, traducere din limba engleză Emanuela Jalbă-Șoimaru, colecția “Philemon”, coordonator Lavinia Bârlogeanu, 2016, 80 p. Edward F. Edinger prezintă succint cele 21 de gravuri publicate de William Blake în 1825, gravuri care ilustrează spectaculos Cartea lui Iov, care, după afirmația lui Jung “joacă doar rolul de paradigmă pentru modul unei trăiri religioase care are…