Al doilea număr al publicaţiei Mémoires de l’Académie maçonnique, publicat de editura La Hutte în octombrie 2013, poartă titlul Regards sur la philosophie maçonnique 1. Studiile reunite în acest volum, la origine conferinţe rostite în reuniunile Academiei masonice, sînt despre filosofia masonică, formulare care îi va nedumeri pe cei dispuşi să vadă în masonerie un nesfîrşit şir de conspiraţii, pe cei care nu înţeleg că există o spiritualitate masonică. În editorialul revistei, Michael Segall, preşedinte al Academiei masonice şi director al revistei, reaminteşte că filosofia abordează chestiunile fundamentale ale lumii şi spiritului într-o manieră sistematică, critică şi raţională.

Studiul lui Jacques Zurbach, despre filosofia acţiunii în francmasonerie, porneşte de la cîteva reflecţii asupra acţiunii, despre întrebările iniţiatului asupra posibilităţilor sale, despre  acţiune şi contemplare. Sînt amintite teorii ale acţiunii, ale acţiunii creatoare, cele care văd în om un demiurg al lumii politice şi sociale, dar şi al propriei fiinţe. Dar ce înseamnă filosofie masonică? Definiţiile date de Aristotel sau de Descartes au vreo legătură cu ritualurile masonice? Filosoful poate fi văzut ca un om care încearcă să înţeleagă misterul acestei lumi; printre misterele lumii se regăseşte şi condiţia umană, iar masoneria tocmai despre aceasta vorbeşte, întreg exerciţiul ei fiind ameliorarea condiţiei umane. Calea iniţiatică este metoda care ne aşază pe calea Cunoaşterii care ne lasă să descoperim comorile filosofiei.

Jean-Bernard Lévy se opreşte în studiul său asupra unei probleme complexe, asupra deschiderii teologice şi ontologice a tetragramei YHVH, subiect inspirat de una din cărţile lui Patrick Negrier, care deşi abordează acest subiect nu discută despre deschiderea ontologică a tetragramei sacre. Pentru Lévy masoneria speculativă se desăvîrşeşte în gradul al treilea, prin acest grad părinţii fondatori ai masomneriei creînd un centru de uniune ecumenică capabil să primească orice bărbat de bune moravuri; nu au creat o nouă biserică, ci un centru iniţiatic, masoneria neîncercînd vreodată să fie o nouă religie, ci un centru de studiu şi cercetare spirituală deschis tuturor celor care pot depăşi puncte de vedere strict confesionale. Filosofia este înainte de toate ontologie, căutare de a explica lumea, totul prin noţiunea de Fiinţă. Fără a intra în profunzimi lingvistice, Jean-Bernard Lévy aminteşte în acest context diferenţele între limbile indo-europene şi cele semitice în privinţa conjugărilor şi declinărilor. Tetragrama sacră este tradusă prin „eu sînt ceea ce sînt”, dar este intraductibilă şi nu poate fi pronunţată. Lévy face o frumoasă comparaţie despre gîndire şi limbaj la greci, popor sedentar, şi la evrei, nomazi în căutarea pămîntului făgăduit. Pe cînd grecii văd un timp ciclic, evreii văd un timp liniar, un Berechit al mîntuirii; în deşertul imens cu nopţi înstelate s-a născut monoteismul.

De vreme ce masoneria îşi propune perfecţionarea individuală a membrilor săi este firesc să recurgă la mituri, legende, simboluri, arhetipuri, reprezentări, pentru a-l însoţi pe iniţiat pe calea cunoaşterii de sine. În galeria de portrete există un personaj singular, comun mai multor rituri, recunoscut de cei din vechime şi de moderni: Hiram, maestrul arhitect ales de Solomon pentru a construi Templul. Hiram, personajul cheie al francmasoneriei, fiul văduvei, nu este decît un erou imaginar?, se întreabă Jean-Jacques Zambrowski. Întrebarea nu trebuie să supere vreun mason! De ce? Pentru că personajul biblic Hiram este unul din artizanii reuniţi de Solomon pentru construcţia şi decorarea Templului. Hiram iese din istorie şi intră în mit, în legendă; mitul lui Hiram este povestea fondatoare a masoneriei speculative. Hiram al Bibliei şi Hiram al masoneriei au în comun un nume, o epocă, un şantier; nimic mai mult. Mitul articulează o prezenţă exemplară într-un spaţiu-timp dincolo de istorie şi geografie; din perspectivă istorică, mitul poate fi fals, dar el este exemplar din punct de vedere psihologic. „Fondul mitului este un arhetip pe care îl regăsim în numeroase tradiţii, în numeroase epoci: un om instruit în mistere, un om luminat, moare sub loviturile date cu o violenţă oarbă. Tenebrele par să triumfe asupra luminii”, scrie Jean-Jacques Zambrowski. În context iniţiatic trebuie văzut în Hiram simbolul cunoaşterii care nu poate fi abolită, al luminii care nu poate fi stinsă.

Unul dintre autorii cunoscuţi din acest număr, prezent şi în primul număr al revistei, este Philippe Langlet. În studiul publicat în acest număr scrie despre lipsă şi substituire, pornind de la cartea teoreticianului rus Vladimir Propp, Morfologia basmului. Ritualurile sînt traversate de o temă majoră, secretul, care este descoperit în ritual, pentru că lipseşte la început. Ritualul îl răsplăteşte pe participant prin comunicarea secretelor gradului. Philippe Langlet face o remarcă nu doar frumoasă ci şi plină de învăţăminte: natura umană este fundamental incompletă, dar demersul masonic îi propune un remediu, iar construcţia pe care o evocă ritualurile masonice amintesc un lucru esenţial, anume că este necesar a completa fiinţa umană pentru a o aduce la plenitudine. Lipsa este deci fundamentală, iar incompletitudinea originală; metafora construcţiei reprezintă, simbolizează şi materializează un fapt fundamental: construirea fiinţei umane. Ritualurile masonice sînt fundamentate pe această structură: căutăm lumina pentru că lipseşte, căutăm cuvîntul pentru că s-a pierdut. Secretele comunicate la sfîrşitul ritualului fiecărui grad nu acoperă în totalitate lipsa, pentru că urmează un alt grad în care este reluată parte din învăţătura celui precedent, fiecare secret fiind reflexia a ceea ce acoperă lipsa iniţială, adică incompletitudinea radicală.

Ca şi primul număr al revistei, şi acesta arată că spiritualitatea masonică poate fi privită din perspectivă interpretativă, filosofică, dincolo de reducţionismul căzut în banalitate, şi nu doar din afară…ci, de multe ori, de prea multe ori, chiar dinăuntru …