Într-o schiță a simbolismului masonic, J.D. Buck supune atenției simbolurile familiare masonului, echerul și compasul, punctînd simbolismul lor primar și „filosofia ascunsă” în simbolismul lor, în sinteză fiind vorba despre evoluție, despre dominația spiritului asupra materiei, despre trecerea de la utilizarea practică, trasarea liniilor, triunghiurilor, cercurilor, la obligațiile morale superioare.

Contemporan cu Albert Pike și Albert G. Mackey, Jirah Dewey Buck, mason și membru al Societății teosofice, a fost nu numai un membru activ al ordinului masonic, ci și un respectat autor de lucrări consacrate masoneriei. De puțin timp, una dintre cărțile sale este accesibilă și cititorilor români: Simbolismul francmasoneriei sau Masoneria mistică și marile misterii ale Antichității, traducere din limba engleză de Walter Fotescu, cuvînt înainte și note de Vasile Zecheru, București, Editura Herald, colecția „Arta regală”, 2019, 248 p. De la primele rînduri ale cărții, Jirah Dewey Buck își arată atașamentul față de ideea unei strînse legături între masonerie și vechile misterii, misterii care și-au pierdut bună parte din vechile înțelesuri pentru omul începutului de veac XX. În perioada cînd Buck și-a scris cărțile încă era larg răspîndită convingerea că masonii sînt deținătorii unor secrete, exprimate sub forma unor parabole și alegorii, transmise într-un limbaj al simbolurilor a căror semnificație era accesibilă doar inițiaților, posesorilor marilor secrete. Părăsind teritoriul legendelor, Buck admite că masoneria nu este nicicum descendentă direct și liniar din marile misterii ale antichități; este sigur însă că masoneria preia, adoptă și

adaptează multe din învățăturile antice care se potrivesc unei instituții care, la vremea sa, avea o istorie numărînd două sute de ani: „Ultimele două, trei secole, cel mult, includ întreaga istorie a francmasoneriei moderne. Organizația este recentă, dar principiile ei, atunci cînd sînt clar definite și inteligent interpretate, sînt eterne și în deplin acord cu Marile misterii ale Antichității.” Din punct de vedere istoric între misteriile lumii antice și instituția modernă a masoneriei nu există nici o legătură, doar un lung șir de speculații sterile perpetuate cu scopul legitimării noii instituții, asigurării unei „zestre” iluzorii. De altfel autorul cărții privește cu un ochi spre misterii și marii învățați ai lumii antice, si cu celălalt către ceea ce ar trebui să fie restaurarea misteriilor în ritualul masonic. La începutul secolului trecut încă nu se discuta…

Cartea lui Michael Rapp este despre similitudinile între ideile cultivate de Renașterea florentină și neoplatonismul de la Cambridge, pe de o parte, și gîndirea masonică, pe de altă parte, o perspectivă seducătoare asupra Academiei florentine ca punct de plecare al unei fabuloase aventuri intelectuale a modernității.

Încă de la apariția masoneriei speculative, în 1717, originea noii instituții a fost un subiect viu disputat, nelipsit de controverse. Și-a făcut loc cu ușurință un curent romantic care privilegia o viziune mitică, una care făcea loc deopotrivă misterului, secretului, originilor mitice, coborîtoare în străvechi timpuri, într-un timp imemorial. Astfel de viziuni pot fi atrăgătoare pentru un public fascinat de ceea ce lasă loc nebulosului, de ceea ce cultivă fantasmagoricul, neglijînd cu desăvîrșire surse istorice, dovezi, călcînd cu bună știință hotarele rigorii științifice. În multe dicționare și cărți, originile masoneriei se cufundă departe în timp tocmai pentru a nu invoca drept argument decît...tradiția și impersonalul „se spune”. Constructorii Templului de la Ierusalim, zidarii medievali, artizani ai monumentalelor catedrale gotice, sau cavalerii templieri sînt pentru mulți înaintașii glorioși ai celor de azi, care revendicînd un asemenea trecut nu pot spera, al rîndul lor, decît la o recunoaștere postumă pe măsură! Nimic mai straniu, mai ciudat și pentru mulți mai captivant decît inventarea Tradiției; Inventarea Tradiției (The Invention of Tradition) este și titlul unei cărți colective coordonate de istoricul Eric Hobsbawm, carte care ilustrează noțiunea de „tradiții inventate”,

unul dintre exemple fiind aparatul care înconjoară monarhia britanică în ceremoniile publice și care pare venit dintr-un trecut imemorial, dar care datează de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. „Tradiții care par vechi sau se proclamă ca atare au adeseori o origine recentă și sînt uneori inventate. Tradițiile inventate desemnează un ansamblu de practici de natură rituală și simbolică care sînt în mod normal guvernate de reguli acceptate în mod tacit sau deschis și caută să insufle anumite valori și norme de comportament prin repetiție, ceea ce implică în mod automat o continuitate cu trecutul”, scrie Eric Hobsbawm în introducerea la cartea amintită. În urmă cu mai bine de zece ani, Roger Dachez, reputat istoric al francmasoneriei, a publicat cartea L’invention de la franc-maçonnerie. Des opératifs aux spéculatifs, în  preambulul căreia reproducea definiția latinescului inventio…

Marc Halévy a scris despre primele 30 de grade al Ritului Scoțian Antic și Acceptat după ce le-a parcurs, după ce a trăit inițierea în aceste grade. Despre Tribunal, Consistoriu și Supremul Consiliu al Ritul Scoțian Antic și Acceptat scrie succint și, se înțelege, exclusiv prin prisma lecturilor.

Ucenic, companion, maestru, maestru secret, maestru perfect, maestru ales al celor nouă, cavaler al Orientului și al Occidentului, cavaler al crucii si al trandafirului, cavaler Kadosh, sublim cavaler prinț al secretului regal, suveran mare inspector general. Sînt doar cîteva din cele 33 de grade ale impresionantului edificiu ritualic al Ritului Scoțian Antic și Acceptat. Despre „gradele înalte”, ca și despre masonerie în ansamblu, s-a scris cu temei, dar și mult pe lîngă subiect, speculîndu-se, insistîndu-se pe inexistente filiații și conexiuni. Dintre lucrările care pot fi citite cu folos, Marc Halévy amintește: Dictionnaire thematique illustré de la Franc-maçonnerie (Lhomme, Maisondieu și Thomaso), Histoire et rituels des hauts Grades maçonniques (Paul Naudon), Manuel maçonnique du Rite Ecossais Ancien et Accepté (Roger Bongard), Le symbolisme maçonnique des hauts grades (Jean-Pierre Bayard), La Franc-maçonnerie templière et occultiste (Rene Le Forestier), Progression initiatique à travers le 33 degres du Rite Ecossais Ancien et Accepté (R.-C. Huqlosa). Pornind de la aceste titluri, de la lecturile sale temeinice în domeniile spiritualității, masoneriei, gîndirii ebraice și de la profunda sa trăire masonică, Marc Halévy

propune propria viziune asupra gradelor Ritului Scoțian Antic și Acceptat: Les 33 marches maçonniques. Une Echelle de Jacob, Escalquens, Editions Oxus, collection „Spiritualités”, 2019, 336 p. Dacă la origine masoneria a fost un trunchi unic, în secolul al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea, pe acest trunchi viguros au apărut ramuri care s-au constituit în adevărate sisteme masonice și a fost nevoie de intervenția „grădinarului” priceput care să lase ramurile vii, pline de sevă, și să le înlăture pe cele care nu ar fi dat rod. Dorințe și vanități omenești au adăugat celor trei grade unanim recunoscute (ucenic, companion, maestru) un șir de așa numite „grade înalte”, un șir mai lung (Memphis-Misraim, cu 99 de grade) sau mai scurt (Ritul Francez, cu 7 grade). Cartea lui Marc Halévy este despre Ritul Scoțian Antic și Acceptat, dar face cîteva utile precizări despre Ritul Scoțian Rectificat…

Reluînd o celebră formulă, Marc Halévy susține că „viitorul masoneriei va fi mistic sau nu va fi deloc” și vorbește despre o masonerie a exigenței și simplicității, a spiritualității și a lucidității.

La solstițiul de vară, 24 iunie, al anului 1717, patru loji londoneze au constituit Marea Lojă a Londrei și Westminsterului, care, după mai multe schimbări de denumire, din anul 1813 va purta numele de Marea Lojă Unită a Angliei. 2017 a fost un moment omagial pentru toate marile loji regulare din lume. Într-un chip deosebit a aniversat trei secole de masonerie modernă Marea Lojă Regulară a Belgiei, al cărei Mare Maestru, Jacques François, i-a cerut lui Marc Halévy, membru al Lojii „La Parfaite Fraternité” și cunoscut scriitor aplecat asupra masoneriei, să pregătească un text sub forma unui ritual. În această onorantă misiune, Marc Halévy a fost însoțit de Freddy Malice și Jean-Marc Denis. Ritualul însoțit de un prolog și de un epilog se regăsesc în volumul Et la F:.M:. sera! 1717 – 2017. 300 anniversaire de la fondation de la Franc-Maçonnerie moderne. Marc Halévy avec la collaboration de Freddy Malice et Jean-Marc Denis, Escalquens, éditions Oxus, 2017, 176 p. Prologul semnat de Freddy Malice și Jean-Marc Denis este despre leagănul masoneriei speculative,

despre istoria masoneriei care este în amonte și mai ales în aval față de data cronologică a nașterii masoneriei; în amonte sînt variate surse: biblică, alchimică, hermetistă, rozacruciană, arta construcției. Deși construirea unui templu ține de cîmpul operativ, arta de a construi o catedrală transcende muncii, pentru că lucrătorii puneau în operă o mistică a meseriei de constructor. Deși în privința apariției masoneriei speculative nu s-a conturat un punct de vedere acceptat unanim, cei doi masoni belgieni adoptă ideea trecerii progresive de la operativ la speculativ, imaginînd un moment magic, adevărat moment de grație în care loja primește în sînul său pe unul care nu era constructor de meserie, dar a fost „acceptat”, avînd mîinile curate și sufletul pur. Pe același temei cei doi vorbesc despre coexistența și contactele dintre corporație și loja speculativă. În încheierea prologului este amintită o frumoasă formulare găsită într-un document din 1760: „O,…

Marc Halévy ne propune un exercițiu: să ne imaginăm că Mozart sau Goethe ar asista la o ținută în zilele noastre; ei ar trebui să se simtă printre frați. Pentru aceasta masoneria trebuie să rămînă o căutare spirituală inițiatică orientată către interioritate. Acesta este sensul crezului profesat de Marc Halévy în viața sa masonică, afirmat în cărțile sale, pledoarii pentru o autentică spiritualitate masonică.

Marc Halévy (n. 3 mai 1953) a făcut studii politehnice, a obținut un masterat în fizică teoretică, este diplomat în filosofia și istoria religiilor, este doctor în științe aplicate. A lucrat timp de zece ani împreună cu laureatul Premiului Nobel Ilya Prigogine. După propria mărturisire , domeniile sale de activitate sînt sistemica, noetica și mistica; cele mai multe  lucrări ale sale sînt despre complexitate, despre esoterism și francmasonerie. Am purtat cu cărturarul de origine franceză o interesantă discuție despre masonerie, dialogul, cu titlul „Francmasoneria este o metafizică a depășirii de sine prin operă”, fiind publicat pe acest site și reluat în volumul Fascinația nevăzutului, Iași, editura Cronica, 2012. Tot aici au apărut prezentări și comentarii pe marginea unora dintre cărțile lui Marc Halévy, dintre care amintesc: Aux sources de la kabbale et de la Mystique juive; Philosophie maçonnique; Pensée hebraique. Une philosophie du kabbalisme au dela du rabbinisme; Journal d’un Orateur de Loge; Un univers complexe; Et la F:.M:. sera! 1717-2017; Une spiritualité pour notre siècle. Acestora li s-a adăugat de curînd o nouă apariție editorială purtînd semnătura lui Marc Halévy: Catéchismes et tableaux

de loge, Escalquens, éditions Oxus, collection „Spiritualité”, 2018, 252 p. Marc Halévy în disputata problemă a originilor masoneriei speculative îmbrățișează punctul de vedere tradițional după care masoneria de astăzi este fructul unui lung proces de maturizare, de coacere care a început în Evul Mediu tîrziu pe șantierele abațiilor romane, apoi ale catedralelor gotice. Masonul a părăsit șantierul operativ (de la operare-a lucra manual) al catedralelor pentru a se angaja pe șantierul speculativ (de la speculare-a lucra cu gîndirea) al umanului, iar această evoluție îl îndreptățește pe Marc Halévy să afirme că „masoneria este deopotrivă o credință, un ordin și o fraternitate”. Dar lucrul pe ambele șantiere, ale catedralelor și ale umanului, se desfășoară după reguli, într-o anumită ordine respectată cu strictețe. De aceea Marc Halévy a ales ca subiect al recentei sale cărți catehismele și planșele/tablourile…

Studiind istoria confreriilor zidarilor medievali, Emile Lambin sesizează existența unor diferențe profunde între masoneria operativă franceză și cea din alte țări.

În urmă cu 120 de ani, la editura pariziană Bibliotheque de „La Vie moderne” apărea cartea Les Francs-Maçons du Moyen-Age, semnată de Emile Lambin. Cine a fost Emile Lambin? Emile Lambin (1835-1901) a fost profesor de istorie și arheologie națională la Institutul popular Trocadero, asociat corespondent al Societății naționale a anticarilor din Franța și membru al Societății arheologice din Soissons. În afara cărții amintite, Emile Lambin este autor al mai multor studii și cărți dintre care amintim: La Flore gothique, 1893; La flore des grandes cathédrales de France, 1897; Les églises de l’Ile de France, 1898; La Cathédrale de Cologne, 1902. Cartea Les Francs-Maçons du Moyen-Age (reeditată în 1992 la éditions Lacour și în 2009 de Maison de Vie Editeur) este despre zidarii, despre constructorii medievali, deși termenul de francmason se aplică cu precădere masoneriei moderne, eminamente speculativă. La Căderea Imperiului Roman de Apus (476 d.C.), în Anglia, Galia și Italia erau numeroase corporații de meseriași, Collegia artificum et fabrorum, printre acestea cele mai cunoscute fiind ale zidarilor și constructorilor. Era perioada cînd a luat amploare

construcția de biserici și catedrale romanice, apoi gotice, era vremea cînd călugării conlucrau bine cu constructorii. În anul 926 a fost promulgată Carta de York, adevărată constituție a zidarilor englezi care-și aleseseră ca patron pe Sfîntul Ioan Botezătorul; în Italia, papa Bonifaciu al IV-lea a încredințat corporațiilor zidarilor lombarzi privilegiul exclusiv de a ridica edificii religioase. În secolul al XIII-lea arta constructorilor atinge apogeul, dovadă peremptorie fiind minunile arhitecturii gotice: Notre-Dame din Reims, Notre-Dame din Amiens, catedralele din Koln și Strasbourg. Secolul al XV-lea aduce, ca urmare a Războiului de o sută de ani, o diminuare a elanului parohiilor de a comanda noi construcții, încît viața masonică operativă se mută în Germania, Jobs Dotzinger convocînd în 1459, la Regensburg, o adunare a lojilor zidarilor unde se discută despre statutele zidarilor care trebuie să-și păstreze tainele artei și să nu le divulge celor din afară.…

În opinia lui Marc Steinberg „mijlocul în sensul său inițiatic nu este legat de nici o noțiune spațio-temporală, de nici un criteriu social. El caracterizează un jalon între lumea manifestă și non manifestă, vizibil și invizibil, timp și eternitate, naștere și moarte. Mijlocul inițiatic nu corespunde în mod necesar mijlocului geometric.”

Au trecut mai bine de zece ani de la apariția primului titlu (Le Grande Architecte de l’Univers, de Jean Delaporte), din colecția „Les Symboles maçonniques”, a editurii pariziene Maison de Vie. Pînă la sfîrșitul anului trecut apăruseră 84 de titluri ale acestei colecții; în primele zile ale anului 2019 a apărut un nou titlu, semnat de Marc Steinberg: La chambre du milieu. Folosirea termenilor templu, atelier, lojă sau cameră poate stîrni o anumită confuzie mai ales în rîndul celor care nu aparțin confreriei masonice. Marc Steinberg își propune să explice ce se înțelege prin camera de mijloc. În templele clasice, o cameră era o parte a templului, una din numeroasele sale părți; strict masonic, o cameră aparține spațial templului, dar nu se confundă cu templul, camera trimite la ideea de loc închis, acoperit și protejat. Camera de mijloc este locul în care se întîlnesc maeștrii. În ritualul gradului de maestru al Marelui Orient al Franței de la 1785 se poate citi următorul dialog: - Unde ai fost primit?- În camera de mijloc.- Cum ai ajuns acolo?- Urcînd o scară cu trei, cinci și

șapte trepte.- Ce ai văzut acolo?- Oroare, doliu și tristețe. Un dialog asemănător poate fi citit în ritualul Ritului Scoțian Rectificat: - Unde ai fost primit maestru?- În camera de mijloc, loc al regretelor și lacrimilor.- Cum ai ajuns acolo?- Pe o scară misterioasă în formă de spirală, care se urcă prin trei, cinci și șapte. Simbolic, scara cu trei, cinci si șapte trepte duce către camera aflată între cer și pămînt. Într-un catehism al Ritului Scoțian Antic și Acceptat există acest dialog: „Dacă pierdeți unul dintre frați, unde îl găsiți? - Între echer și compas.” Termenul cameră de mijloc evocă faptul că maestru mason se află mereu între echer și compas, în locul care simbolic corespunde centrului invariabil. În opinia lui Marc Steinberg „mijlocul în sensul său inițiatic nu este legat de nici o noțiune spațio-temporală,…

Cartea Sophiei Perenne, fruct al reflecției și experienței personale, se înscrie la rîndul ei într-o altă carte care se scrie de veacuri și rămîne neterminată...

Sophie Perenne a studiat filosofia la Universitatea din Louvain, animează seminarii despre gradul de maestru și susține conferințe în Belgia, Franța, Spania și Elveția. Este autoarea mai multor cărți, dintre care amintim: L’Obscure Lumière des sages. Une introduction à la Voie ésotérique, éditions Accarias/L’Originel, 2006; La vision paradoxale ou l’Art de concilier les opposés, éditions Accarias/l’Originel, 2009; Vivre, lire et écrire les rituels, E.M.E., 2011; La parole perdu, Maison de Vie Editeur, 2014, carte recenzată pe acest site. Rîndurile de față sînt despre o carte izvorîtă din preocupările lui Sophie Perenne vizînd aprofundarea ritualului gradului de maestru: Le choeur des maîtres. Le travail en séminaires de maîtres, le rituel d’élévation et la maîtrise, Paris, Maison de Vie Editeur, collection „Temoignage maçonnique”, 2011. Profanul este condus la poarta templului de un maestru, după cum același maestru îi însoțește pașii ucenicului, urmărind parcursul masonic al acestuia. În tradițiile inițiatice, maestrul este care certifică faptul că maeștrilor li se poate alătura un nou maestru, cînd candidatul a atins un anume grad al realizării. În masonerie aproape în mod automat la împlinirea termenului specificat în regulamente, companionul trece la gradul de maestru, în prea puține

cazuri avînd vreo greutate progresul personal al candidatului și gradul său de înțelegere a tradiției, totul fiind înlocuit de formalul dialogul dintre venerabil și supraveghetor. Demersul inițiat de Sophie Perenne își are originea într-o observație a lui Francis Baudoux care sublinia contradicția între seriozitatea care se acordă în lojă ceremoniei gradului de maestru și puțina preocupare pentru formarea noilor maeștri, astfel unii încep să absenteze, au atins capătul unui drum!, alții devin tot mai preocupați în perspectiva alegerilor de ocuparea unei demnități...Unii se vor întreba la ce bun seminarii despre gradul de maestru cînd frații pot spori în cunoaștere frecventînd gradele înalte, doar că ele sînt concentrate pe învățătura specifică, nu aduc nimic  lămuritor maestrului. Intenția autoarei cărții nu este de a oferi cîmp liber de manifestare orgoliilor, dorinței…

Pentru a înțelege masoneria, Jose Hubert face apel al fenomenologie, curent filosofic major al secolului al XX-lea; cu ce ar lumina fenomenologia un ordin inițiatic? Prin faptul că fenomenologia propune o abordare a fenomenelor care constituie lumea așa cum fiecare o percepe cu sensibilitatea sa, cu ideile sale.

Au trecut mai bine de trei veacuri de la apariția masoneriei speculative, timp în care s-a scris mult, uneori poate prea mult, despre ritualuri, despre simbolism, despre ceea ce-și propune masoneria. Uneori s-a scris cu temei, dar de cele mai multe ori, nu. Tot ceea ce părea firesc ieșea din tiparele celor care așteptau dezvăluiri fulminante, scoaterea la lumină a unor înfricoșătoare secrete, desferecarea unor uși în spatele cărora s-ar fi aflat cele ascunse de la fondarea lumii. Nici un autor lucid, care lucrează sub semnul onestității intelectuale, nu ar fi încercat un discurs înșelător despre realitatea din interiorul unei loji. De aceea ceea ce pare foarte simplu, se dovedește a fi o probă dificilă: cum să definești pe scurt pentru un profan ce este masoneria. Într-o lucrare apărută acum cîțiva ani (L’intelligence du caché. Un regard lucide sur la Franc-Maçonnerie, Editions Maison de Vie), José Hubert, citînd cîteva definiții ale masoneriei, din dicționare, se întreabă ce știe profanul care dorește să intre în masonerie; ce știe mai mult decît generalități despre fraternitate, sinceritate, diversitate, progres intelectual? Cele amintite mai sus sînt adevărate, dar lui José Hubert

nu îi par suficiente și de la primele pagini ale cărții insistă pe cuvintele lui Antoine de Saint-Exupéry: „Dacă tu ești deosebit de mine, fratele meu, departe de a mă leză, tu mă îmbogățești”, pentru că loja este locul de întîlnire a persoanelor care vin din orizonturi diferite, care au parcursuri inițiatice asemănătoare, dar trăite diferit. Pentru Jose Hubert masoneria are sens numai prin experiența trăită, iar aceasta aduce în lumină un element cu o forță uimitoare: intuiția, ceea ce Jean Verdun numea „inteligența ascunsului”. Ceea ce unește masonii care lucrează în spiritul masoneriei inițiatice, tradiționale și universale este intuiția prezenței a ceea ce este ascuns în om, aspirația de a depăși condiția obișnuită, de a se deschide către spiritualitate. Pentru a înțelege masoneria, Jose Hubert face apel al fenomenologie, curent filosofic major…

În opinia autorului paginile sale nu sînt nici un jalnic pamflet antimasonic, nici o pledoarie pro domo fără suflu, ci mai curînd o odisee spirituală, povestea eșecului unei inițieri.

În titlu nu e o greșeală, nu este o inversare ortografică! Nu, este titlul cărții semnate de Christophe Bourseiller, Un maçon franc. Récit secret, apărută în urmă cu cîțiva ani la Editura Alphée. Christophe Bourseiller este actor, jurnalist, scriitor, profesor. Ca actor a jucat pentru prima oară cînd avea patru ani, apărînd în peste 30 de filme; este realizator de emisiuni Tv. Și-a pus semnătura pe un număr considerabil de cărți dintre care amintim: Les Ennemis du système; Les Faux Messies; Les Maoistes; Le Miracle inutile; Bibliothèque secrète; L’Aventure moderne; A Gauche, toute!; Mémoires d’un inclassable. Aceste rînduri nu sînt provocate de varietatea preocupărilor lui Christophe Bourseiller, ci de evocările sale despre anii în care a aparținut ordinului masonic, din 1984 pîna în 2000, mai întîi în Marea Lojă Națională a Franței, apoi în Marea Lojă a Franței. În opinia autorului paginile sale nu sînt nici un jalnic pamflet antimasonic, nici o pledoarie pro domo fără suflu, ci mai curînd o odisee spirituală, povestea eșecului unei inițieri. Într-o seară a lunii iunie 1984, într-un imobil parizian, Christophe, îmbrăcat în costum negru, cu ochii acoperiți de bandou, aude pentru prima dată replica

„Venerabile maestru, și voi toți, frații mei, în gradele și demnitățile voastre, un profan bate la poarta Templului.” La capătul ceremoniei de inițiere, după ce bandoul este înlăturat, Christophe privește oamenii și decorurile lojii; era om de teatru, cu privirea ageră și perspicace. Îi rețin atenția colanele cu bijuterii și șorțurile albe ale ucenicilor și companionilor, roșii ale maeștrilor, chipurile noilor lui frați, ciocanele din plastic, echerul și compasul executate copilărește. Al doilea supraveghetor al lojii va veghea la educatia sa masonică, la progresul său spiritual, îl îndeamnă să citească Luc Benoît, Antoine Faivre, Mircea Eliade, Isha Schwaller de Lubicz, dar și René Guénon în care vede cel mai mare teoretician al inițierii și al realizării spirituale. Începe să-și cunoască frații, profesii diferite, preocupări intelectuale diferite, înfățișări diferite, rivalități…