Recenta carte a scriitorului francez este un îndrumar pentru cei care nu au beneficiat de o instrucție adecvată atunci când au fost inițiați în gradul de maestru, ritualul neîngăduind în timpul derulării sale aprofundarea tuturor faptelor relatate și a simbolurilor. Acest ghid nu se substituie altor cărți, ci doar îl apropie de maestru de învățătura masonică specifică acestui grad.

În primăvara anului trecut scriam tot aici despre cartea Le Guide maçonnique du Compagnon. Guide pratique et manuel d’instruction, semnată de Pascal Dumesnil. Cu puțin timp în urmă a apărut volumul Le Guide maçonnique du maître. Guide pratique et manuel d’instruction, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Franc-maçonnerie initiatique”, 2022, 190 p. Volumul încheie o trilogie de ghiduri masonice consacrate primelor trei grade, trilogie începută cu volumul Le Guide maçonnique de l’Apprenti. Guide pratique et manuel d’instruction, apărut în 2017. Un alt volum semnat de Pascal Dumesnil și apărut la aceeași editură și în aceeași colecție este Le Guide maçonnique du Second Surveillant. Guide pratique et manuel d’instruction. „Pentru ce această carte?”, întreabă Pascal Dumesnil pentru a justifica în primul rând această carte și totodată întreaga trilogie. Recenta carte a scriitorului francez este un îndrumar pentru cei care nu au beneficiat de o instrucție adecvată atunci când au fost inițiați în gradul de maestru, ritualul neîngăduind în timpul derulării sale

aprofundarea tuturor faptelor relatate și a simbolurilor. Acest ghid nu se substituie altor cărți, ci doar îl apropie de maestru de învățătura masonică specifică acestui grad. „Tot ceea ce se desfășoară în acest ghid nu face decât să traducă viziunea mea personală a ceea ce poate fi învățătura maestrei sau maestrului. El reflectă sensibilitatea mea. Este un unghi de vedere asupra lucrurilor, mai există și altele. El nu pretinde a fi o referință, ci doar o contribuție. Nu are nici o pretenție în a oferi maniera”, precizează Pascal Dumesnil în preambulul celor 14 capitole care compun cartea sa. Pascal Dumesnil este membru al Marii Loji a Franței care acceptă prezența femeilor în masonerie; am făcut precizarea pentru a explica de ce apare în citat cuvântul „maestră”. Exceptând preambulul, pe parcursul întregii cărți Pascal Dumesnil va folosi exclusiv termenul de maestru. Pascal Dumesnil afirmă încă de la primele pagini ale cărții sale ca între primele două grade și gradul de mason…

Mai mult...

Rostirea numelor celor cinci simțuri constituie prima călătorie a companionului și este urmată în ritual de alte trei călătorii în care candidatul rostește numele a cinci stiluri arhitecturale, a celor șapte arte liberale și a cinci înțelepți.

În prima călătorie a candidatului la gradul de companion, în Ritul Scoțian Antic și Acceptat, acesta citește numele celor cinci simțuri: Văzul, Auzul, Pipăitul, Gustul, Mirosul. Mulți ar putea întreba ce rol pot avea cele cinci simțuri în inițierea masonică, neștiind că simțurile sunt căi de a înțelege lumea materială, căi de a discerne adevărul de fals. „Omul cosmic este un simbol central al tuturor tradițiilor inițiatice. După această viziune a realului, atingând esența vieții, aceasta din urmă s-a manifestat sub forma unei Ființe ale cărei «membre» sunt cerul, stelele, focul, apa, aerul, pământul, altfel spus puterile cosmice care lucrează perpetuu, zămislind creația în fiecare moment, dincolo de orice dimensiune temporală sau spațială”. Un fragment din deschiderea unei recente cărți despre companion: Gabriel Steinmetz, Les Cinq sens de Compagnon, Paris, Les Editions Maison de Vie, no. 101, 2022, 124 p. Gabriel Steinmetz este la a doua carte publicată în această colecție, debutul fiind făcut cu Le Premier Surveillant, du Niveau

à l’art du Trait. Dincolo de controversa asupra originii gravurii care înfățișează omul cosmic, este unanim acceptat că părțile componente, capul, cele două mâini și cele două picioare trimit la cele cinci simțuri. Sonoritățile, tonalitățile și timbrurile vocale au o mai mare importanță decât cea pe care o credem în general. Din punct de vedere ontogenetic, auzul este primul simț care se dezvoltă, mult înaintea văzului. A auzi este condiția pentru a înțelege și vorbi; simțul auzului este un simț social, nici o comunitate neputând să se formeze fără ca membrii săi să se asculte. Ne îmbogățim cultural primind din jur sonorități, tonalități, zgomote. Cu simțul auzului, noi percepem nu numai cuvintele pe care ni le adresează ceilalți, învățăm câte ceva despre locutor, despre enunțul însuși. Gabriel Steinmetz amintește tradiția vechiului Egipt, a urechilor lui Hator care captau muzica cerească, verbul creator, pentru a continua cu funcția auzului în arta constructorilor. „Auzul aduce companionului axa de referință la care el…

Mai mult...

În cele trei veacuri de existență, masoneria s-a confruntat cu un val de critici, cu excomunicări, cu conflicte interne în jurul atitudinilor teiste sau ateiste. Masoneria nu și-a propus să fie o nouă religie, dar cele mai multe loji păstrează referința la Marele Arhitect al Universului, una din marile lumini, prezentă pe altar, fiind Cartea Legii Sacre. În Franța, acolo unde a activat ca mason Jean-Marquès Rivière, una din marile loji s-a îndepărtat de teism, optând pentru o atitudine atee

Autor a peste 20 de volume despre esoterism, ocultism sau masonerie, prezentat ca eseist, scenarist, orientalist, scriitor, autor al unui fals jurnal despre Tibet, loc pe care nu l-a văzut vreodată, fascinat de budism, de teosofie și de tradiționalismul guénonian, atras în junețe de masonerie, Jean-Marquès Rivière nu este amintit de nici o mare enciclopedie masonică franceză. De ce ar fi fost? Pentru o carte în care erau publicate ritualuri masonice, pentru filmul „Forces occultes”, pentru cele 18 articole publicate în „Les Documents maçonniques” („adevărată revistă oficială a acțiunii anti-masonice”), pentru expozițiile anti-masonice comandate de regimul de la Vichy? După 1990, în vălmășagul cultural și editorial, erau la modă cărți și subiecte despre cele ascunse de cenzură, iar masoneria era un subiect căutat, vânat. În adevăr, prea puțini știau atunci, nici acum nu sunt mai mulți!, câte ceva despre masonerie, pentru că atunci, ca și acum, legendele atrag mai mult. Jean-Marquès Rivière este cunoscut pentru o carte despre ritualurile masonice,

carte recent reeditată în limba română: Ritualurile secrete ale Francmasoneriei. După arhivele Marelui Orient și ale Marii Loji a Franței, București, Editura Herald, traducere din limba franceză de Ilie Iliescu, prefață și note de specialitate de Vasile Zecheru, colecția „Arta regală”, 2021, 270 p. Este o carte care are meritul de a reaminti ritualuri care în forma lor din carte nu se mai practică, o carte care contribuie la istoria ritualurilor masonice. Masoneria a fost privită de la începuturile sale cu neîncredere, cu teamă, cu multă curiozitate, cu respect. Cei dinafară voiau să știe ce se petrece în locurile ferite de ochii curioșilor, acolo unde se întâlneau masonii: ce discutau departe de urechile profanilor, de ce purtau anumite piese vestimentare (șorțuri și colane), ce înțeles aveau cuvintele și semnele cu ajutorul cărora pătrundeau în încăperile lor secrete, de ce noul primit intra având ochii acoperiți de o pânză neagră, de ce stăteau cu spadele ațintite asupra inimii celui ce urma…

Mai mult...

Incursiune erudită într-o lume simbolică prin investigarea surselor poetice, patristice, filosofice, esoterice și masonice, cartea lui Thomas Grison este un necesar instrument de lucru pentru cel care se apropie de simbolismul trandafirului.

Thomas Grison este pasionat de lumea simbolurilor și de iconografia creștină, preocupări împlinite editorial prin publicarea câtorva cărți, cele mai multe prezentate cititorilor acestui site. Amintesc dintre acestea: Tarot et franc-maçonnerie . Resonances du tarot dans les rituels maçonniques; Le Symbolisme de l’épée; Iconographie du rite Ecossais Rectifié. Les tableux de grade, tome 1, Aprenti, Compagnon; tome 2, Maître, Maître Ecossais de Saint André; Le Symbolisme de l’abeille; Le Symbolisme du miroir. Entre illusion et Connaissance, toate apărute în colecția „Les Symboles Maçonniques”. Cu puțin timp în urmă a apărut o nouă carte a lui Thomas Grison: Le Symbolisme de la rose, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2021, 128 p. Necunoscut orientalilor și vechilor egipteni, trandafirul a fost cântat de marii poeți ai antichității grecești, de Homer, Sapho, Anacreon sau de Pindar. La sărbătorile lui Adonis se celebra venirea primăverii, culoarea roșie a trandafirului fiind urmarea unei triste întâmplări când Adonis a fost grav rănit de

mistrețul de pe muntele Liban: „căci Afrodita, alergând spre iubitul ei rănit, a călcat pe un tufiș de trandafiri albi; ghimpii nemiloși i-au rănit pielea gingașă și sângele ei sacru a colorat pentru totdeauna trandafirii albi în roșu”, scrie James George Frazer în celebra sa carte Creanga de aur. Consacrat lui Dionysos, trandafirul a fost asociat plăcerilor, sub diferitele lor accepțiuni: „Astfel, cu poeții greci cum ar fi Sapho sau Anacreon, trandafirul a devenit floarea tinereții, a plăcerilor, a sărbătorii și a frumuseții”, notează Thomas Grison. Admiratori ai grecilor, latinii au preluat și ei cultul frumoasei flori, marturii fiind versurile de inegalabilă frumusețe scrise de Cato, Ovidiu, Vergiliu sau Petronius. Atât grecii, cât și latinii au văzut în trandafir un simbol al primăverii, al renașterii naturii, al bucuriei de a trăi, latinii privind trandafirul și ca pe o floare a bucuriilor efemere, ca un simbol al vieții prea scurte, grăitoare fiind în acest sens scrierile lui Achille Tatius și Ausonius.…

Mai mult...

Didier Michaud susține, pe urmele lui René Guénon, că Tradiția primordială s-ar fi dispersat de-a lungul timpului în multiple ramificații și variante. Acestei tradiții inițiatice primordiale i s-a dat numele de philosophia perennis, pe care unii încă încearcă să o reconstruiască.

Cuvântul „tradiție” este tot mai des folosit, uneori cu temei, de multe ori doar pentru că aduce o nuanță de vechime, de spiritualitate, de înțelepciune. Privită cu oarecare superficialitate, tradiția a fost de multe ori contrapusă modernității reducându-se astfel mare parte din înțelesul profund al termenului și aceasta în ciuda faptului că tot mai mulți sunt cei care insistă asupra sensului prim: în inima noțiunii de tradiție este transmiterea, încredințarea. Este vorba despre transmiterea cu precădere a unui conținut spiritual. Amintim aici distincția clasică între transmiterea directă, orală, mistică, profetică, care este de ordinul revelației, și transmiterea care rezultă printr-o codificare prin scris a riturilor, invocațiilor, rugăciunilor. Dincolo de formă, transmiterea se împlinește când cel căruia i se adresează este capabil să însușească tradiția. Rândurile de mai sus au fost provocate de o recentă apariție editorială purtând semnătura lui Didier Michaud: La Tradition initiatique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2021, 126 p. De formație filosof, Didier

Michaud este jurnalist, profesor și eseist, autor a încă șase volume publicate în colecția amintită mai sus: Le Pavé mosaique; L’Equerre et le chemin de rectitude; Les Trois Fenetres du Tableau de loge; Le Cabinet de Réflexion; Le Rite Ecossais Ancien et Accepté; Le Rite «égyptien» de Memphis-Misraim. Didier Michaud susține, pe urmele lui René Guénon, că Tradiția primordială s-ar fi dispersat de-a lungul timpului în multiple ramificații și variante. Acestei tradiții inițiatice primordiale i s-a dat numele de philosophia perennis, pe care unii încă încearcă să o reconstruiască. Pledând pentru acceptarea diversității, Michaud ne îndeamnă să fim conștienți de existența Tradiției primordiale și de propria tradiție, în filiația căreia ne înscriem. Totodată insistă pe sensul spiritual al Tradiției, pe schimbarea profundă pe care o operează inițierea: „Valoarea fundamentală a Tradiției este cea a unei căutări spirituale. O «tradiție» fără căutare spirituală este o cochilie goală. În consecință, Tradiția așa cum o înțelegem noi nu se potrivește decât ființelor animate…

Mai mult...

Cartea Laurei Bellier este o invitație la o lectură poetică, creativă a simbolurilor, simboluri care trimit la un cuvânt, la o imagine, la o senzație, la o experiență, la o idee, arătându-și astfel încărcătura polifonică.

În ritualurile lojii ucenicului acesta este învățat că la intrarea în lojă, după ce va fi luat poziția la ordin, va executa trei pași, fără a ridica tălpile de pe sol; sunt pașii ucenicului, cei care-l scot din lumea profană și îl apropie de calea inițiatică. Îi deschide calea, o cale deloc ușoară mai cu seamă într-o lume care a pierdut în bună parte noțiunea de sacru, care uită de spiritualitate, care se complace în confortul unui progres tehnologic care confundă stările spiritului, care uită puterea simbolurilor. Pentru masonii fideli tradiției, ritualurile și simbolismul au o valoare fundamentală, fiind inseparabile de viața ordinului. Simbolurile îi conferă esența prin semnificații, legături, sugestii, evocări, stări sufletești și spirituale pe care le provoacă. Recent, Laure Bellier a încredințat tiparului 30 de texte scurte, căi de acces, gânduri ale celui de-Al Doilea Supraveghetor care să îndrume pașii ucenicului: Trois pas en loge bleue. Recueil pratique de planches pour les minutes de symbolisme: le grade

d’Apprenti, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Franc-Maçonnerie initiatique”, 2020, 144 p. Împărțită în trei secțiuni, cartea Laurei Bellier este o culegere de planșe simbolice prin care autoarea urmărește printr-o adresare simplă, nici dogmatică nici formal didactică, să apropie ucenicul de simbolismul lojii, să deschidă un câmp al reflecției. De la profan la inițiat este titlul primei secțiuni, o secțiune în care sunt reamintiți primii pași în lojă, o experiență a căutării, a descoperirii unei lumi necunoscute. Necunoscutul începe în cabinetul de reflecție, acolo unde liniștea, craniul, inscripțiile (vigilență, perseverență, V.I.T.R.I.O.L.) îl pregătesc pe profan pentru o purificare progresivă și profundă. Urmează primii pași în lojă, pași făcuți cu ochii acoperiți, profanul fiind încă în căutarea luminii; el se pregătește să se nască într-o lume nouă. Remarc aici jocul de cuvinte folosit de Laure Bellier, care tradus pierde din înțeles: Naître et connaître/A naște și a cunoaște. Titlul celei de a doua secțiuni, A trăi în lojă, ne invită la…

Mai mult...

Pentru autorul francez verigile lanțului de transmitere simbolică sunt Moise și Isus, Pitagora și Socrate, la care adaugă numele lui Confucius. Cartea lui Guy Chabas este și un mesaj de conciliere între tradiția greacă antică și tradiția iudeo-creștină, „pentru regăsirea înțelepciunii pierdute”.

În ritualul gradului de companion/calfă candidatul citește într-o atentă referire la cifra cinci, numărul celor cinci călătorii, numele celor cinci ordine arhitecturale, numele celor cinci simțuri, numele artelor liberale și numele a cinci înțelepți; dacă simțurile, artele liberale și ordinele arhitecturale sunt deasupra oricărui subiectivism, în privința înțelepților, numele acestora variază în funcție de obediență. În unele mari loji numele marilor inițiați sunt: Moise, Pitagora, Platon, Hermes Trismegistos, Paracelsus. În cartea sa La Symbolique maçonnique du troisième millénaire, Irène Maiguy menționează că unele mari loji propun numele lui Solon, Socrate, Licurg, Pitagora, INRI, sau Moise, Pitagora, Socrate, Isus, Confucius, sau Socrate, Pitagora, Moise, Isus, Mohamed, în vreme ce Marele Orient al Franței se întreabă cum poți să alegi între cei mai reprezentativi filosofi; Socrate, Pitagora, Platon sunt printre cei mai reprezentativi, dar pot fi uitați Budha, Zarathustra, Moise, Confucius și atâția alții? Întrebare legitimă, la care este greu de răspuns. Dincolo de controverse, cert este că una dintre cele mai

fascinante personalități ale filosofiei antice este Pitagora, întemeietor de școală, filosof, primul teoretician al arithmo-magiei și armoniei. Mulți cărturari antici dau seamă despre viața și concepțiile lui Pitagora, încât nu este surprinzător că mai toate obediențele masonice și-l revendică drept înainte-mergător. Acesta trebuie să fi fost și gândul lui Guy Chabas când a purces la scrierea recentei cărți pe care o propune cititorilor: Pythagore, Kabbale et symbolisme maçonnique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „ Les Symboles maçonniques”, 2020, 126 p. Pitagora a fost un filosof prețuit încă din antichitate, despre el scriind Diogene Laertios, Porphyrios, Isocrate, Clement Alexandrinul, Aulus Gellius, Iamblichos. Pornind de la aceste surse, Guy Chabas schițează un profil istoric, amintind lungile sale călătorii, inițierea în mistere, fondarea școlii de la Crotona, importanța matematicii în doctrina pitagoreică. Guy Chabas găsește că o posibilă filiație între pitagoreici și configurarea cabalei nu este cu desăvârșire exclusă, existând numeroase legături între învățătura transmisă de Moise și filosofia neoplatoniciană, care a…

Mai mult...

„A trăi sub acacia, acesta este destinul adevăraților maeștri masoni, sub acea acacia care protejează pentru totdeauna un locaș al învierii de unde țâșnește viața transfigurată”, spune Pierre Dangle

După cărțile despre gradele de ucenic și companion, în mod firesc atenția lui Pierre Dangle se îndreaptă către gradul de maestru: Le Grade de maître et sa symbolique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles maconniques”, 2020,128 p. Lojile inițiatice din vremea noastră nu mai construiesc temple, dar trebuie să vegheze asupra spiritului care domnește în viața masonică. Pierre Dangle deplânge confuzia și uitarea care iau locul elementelor fundamentale care jalonează drumul către marile mistere, totul pe fondul unei nejustificate grabe de a ajunge cât mai repede la „gradele înalte”. În recenta sa carte, Pierre Dangle își propune să facă perceptibilă realitatea inițiatică a gradului de maestru. Întregul proces de înțelegere a inițierii gravitează în jurul conceptului de mister, cel care deosebește profanul de inițiat. Sigur, misterul nu poate fi explicat, el trebuie acceptat, așa cum spunea M.-M. Davy: „Adevărata cunoaștere revelată prin apropierea misterelor este trecerea de la existență la esență, de la iluzie la realitate, de la

mental la inimă, de la văzut la nevăzut.” Pierre Dangle observă bine că lumea modernă are tot mai puține legături cu lumea misterului, că doar „constructorii” întrețin și cultivă o vie relație cu meseria artizanală și cu misterul. Descoperirea principiilor meseriei este urmată de punerea în coerență a spiritului și a mâinii, acțiuni care se desăvârșesc prin intrarea pe calea misterelor, deschisă de mitul lui Hiram. Așa cum și-a obișnuit cititorii în precedentele cărți, Pierre Dangle face dese apropieri cu miturile egiptene, acum apropiind mitul lui Hiram de legenda lui Osiris, consacrând pagini interesante apropierii celor două destine, făcând trimiteri la literatură (Gerard de Nerval), arheologie (A. Renoir), muzică (Wolfgang Amadeus Mozart) sau alchimie (Michael Maier). Pe tot parcursul argumentației sale, Pierre Dangle amintește că învierea lui Hiram nu este în trup, ci în tradiția pe care o perpetuează maeștrii. Sunt în recenta carte nuanțe și considerații interesante despre masonii operativi și cei speculativi. Astfel, în masoneria operativă, după perioada…

Mai mult...

Pierre Dangle introduce cititorul în ceea ce dă solemnitate unei ținute masonice, în ordinea, asiduitatea și coerența care domnesc în tot ceea ce se petrece în lojă.

Pierre Dangle este un nume bine-cunoscut cititorilor de literatură masonică. Numele său apare pe câteva cărți apărute la editura pariziană Maison de Vie: Le Livre de l’Apprenti, Le Livre du Compagnon, Le Livre du Maître, Guide pour les futurs inities, Le Langage symbolique de la franc-maçonnerie - les mots clés. La momentul apariției lor, toate aceste cărți au fost prezentate cititorilor români pe acest site. Cu promptitudinea și bunăvoința cu care m-a obișnuit, editura amintită mi-a trimis în urmă cu câteva zile o nouă carte a lui Pierre Dangle: Le Grade d’Apprenti et sa symbolique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2020, 126 p. Inițierea este un drum al cunoașterii, al trecerii de la ignoranță la cunoaștere, al trecerii de la profan la cunoașterea misterelor. Inițierea îl așază pe noul inițiat în fața unei deșteptări a spiritului despre care mai devreme nu avea știință, iar această deschidere este o nouă naștere. Apreciindu-i „dorința de inițiere”, loja care

l-a primit pe noul frate trebuie să-i întrețină și amplifice această dorință, prin semnele de recunoaștere, simboluri, învățături potrivite fiecărui grad, oferindu-i cele necesare progresului personal. Primul pas este cel al uceniciei, timp al descoperirii și integrării în templu, un timp așezat sub semnul ternarului, al cifrei trei, prezentă în mai multe ipostaze (vârsta ucenicului, trei mari lumini, trei lovituri asupra pietrei brute), trei fiind un număr al armoniei care unește contrariile. Prin cele trei lovituri aplicate pietrei brute cu ajutorul dălții și a ciocanului, ucenicul săvârșește un act fondator, participă la un act creator: „Uitarea dimensiunii mitice a inițierii reduce considerabil deschiderea muncii care se desăvârșește în templu. Fără relația cu mitul creației, ritul își pierde substanța și se reduce adesea la o simplă repetiție a formulelor uzuale care nu au mare însemnătate pentru cei care le rostesc”, afirmă cu deplin temei Pierre Dangle. Contrar unei formule adânc înrădăcinate, autorul susține că ucenicul nu este întruparea pietrei brute; aceasta…

Mai mult...

Joseph Fort Newton înlătură prejudecățile care înconjoară înțelegerea comună a masoneriei, o despoaie de misterele si secretele cu care au împodobit-o cei din afară, reținând și afirmând că marele secret al masoneriei este să-l facă pe om conștient de divinitatea dinlăuntrul său.

Istoria și simbolismul masonic au fost subiecte atrăgătoare publicistic încă de la apariția masoneriei moderne, numită și speculativă, deși formularea de masonerie modernă deschide posibilitatea de a discuta despre o masonerie anterioară, pe care unii o văd coborând până la începuturile umanității, până la originea construcțiilor, doar masoneria primă asta trebuia să fi fost, sinonimă cu începuturile arhitecturii și construcțiilor. Teoriile asupra începuturilor masoneriei sunt departe de unanimitate, de multe ori opiniile fiind divergente. După o perioadă pe care o putem numi „romantică”, dar fără a arunca vreo umbra de îndoială asupra mărețului curent artistic, literar și intelectual, în care originile masoneriei coborau mult în timp, a urmat un timp al cercetărilor istorice amănunțite, al consultărilor arhivelor și documentelor, și al configurării unor alte direcții, unor abordări care așază începuturile masoneriei moderne, speculative în zorii unor altor epoci. Cărților apărute în anii precedenți privitoare la istoria masoneriei li se adaugă una apărută de curând: Joseph Fort Newton - Constructorii. O

cercetare a istoriei și filosofiei Masoneriei, București, Editura Herald, traducere din limba engleză de Mariana Buruiană, cuvânt-înainte și note de Vasile Zecheru, colecția „Arta Regală”, 2020, 288 p. Cartea lui Joseph Fort Newton se adaugă astfel unor alte importante apariții editoriale apărute sub sigla editurii Herald: Ortodoxie masonică. Istorie-Rituri-Doctrine, de Jean-Marie Ragon; Istoria Francmasoneriei, de Albert G. Mackey; Morala și dogma Ritului Scoțian Antic și Acceptat al Francmasoneriei, de Albert Pike; Masoneria și înțelesul ei tainic, de Walter Leslie Wilmshurst; Legendele, miturile și simbolurile Francmasoneriei, de Albert G. Mackey; Misterele Artei Regale, de Oswald Wirth. Apărută în urmă cu mai bine de o sută de ani, cartea lui Joseph Fort Newton a fost scrisă la îndemnul Marii Loji din Iowa cu scopul declarat de a face cunoscută istoria ordinului masonic maeștrilor masoni din acea jurisdicție. Cartea este structurată pe trei capitole: Profeția, Istoria și Interpretarea. Două arte par, în opinia autorului, să fi marcat începuturile umanității, agricultura și arhitectura, cea…

Mai mult...