Reluînd o celebră formulă, Marc Halévy susține că „viitorul masoneriei va fi mistic sau nu va fi deloc” și vorbește despre o masonerie a exigenței și simplicității, a spiritualității și a lucidității.

La solstițiul de vară, 24 iunie, al anului 1717, patru loji londoneze au constituit Marea Lojă a Londrei și Westminsterului, care, după mai multe schimbări de denumire, din anul 1813 va purta numele de Marea Lojă Unită a Angliei. 2017 a fost un moment omagial pentru toate marile loji regulare din lume. Într-un chip deosebit a aniversat trei secole de masonerie modernă Marea Lojă Regulară a Belgiei, al cărei Mare Maestru, Jacques François, i-a cerut lui Marc Halévy, membru al Lojii „La Parfaite Fraternité” și cunoscut scriitor aplecat asupra masoneriei, să pregătească un text sub forma unui ritual. În această onorantă misiune, Marc Halévy a fost însoțit de Freddy Malice și Jean-Marc Denis. Ritualul însoțit de un prolog și de un epilog se regăsesc în volumul Et la F:.M:. sera! 1717 – 2017. 300 anniversaire de la fondation de la Franc-Maçonnerie moderne. Marc Halévy avec la collaboration de Freddy Malice et Jean-Marc Denis, Escalquens, éditions Oxus, 2017, 176 p. Prologul semnat de Freddy Malice și Jean-Marc Denis este despre leagănul masoneriei speculative,

despre istoria masoneriei care este în amonte și mai ales în aval față de data cronologică a nașterii masoneriei; în amonte sînt variate surse: biblică, alchimică, hermetistă, rozacruciană, arta construcției. Deși construirea unui templu ține de cîmpul operativ, arta de a construi o catedrală transcende muncii, pentru că lucrătorii puneau în operă o mistică a meseriei de constructor. Deși în privința apariției masoneriei speculative nu s-a conturat un punct de vedere acceptat unanim, cei doi masoni belgieni adoptă ideea trecerii progresive de la operativ la speculativ, imaginînd un moment magic, adevărat moment de grație în care loja primește în sînul său pe unul care nu era constructor de meserie, dar a fost „acceptat”, avînd mîinile curate și sufletul pur. Pe același temei cei doi vorbesc despre coexistența și contactele dintre corporație și loja speculativă. În încheierea prologului este amintită o frumoasă formulare găsită într-un document din 1760: „O,…

Marc Halévy ne propune un exercițiu: să ne imaginăm că Mozart sau Goethe ar asista la o ținută în zilele noastre; ei ar trebui să se simtă printre frați. Pentru aceasta masoneria trebuie să rămînă o căutare spirituală inițiatică orientată către interioritate. Acesta este sensul crezului profesat de Marc Halévy în viața sa masonică, afirmat în cărțile sale, pledoarii pentru o autentică spiritualitate masonică.

Marc Halévy (n. 3 mai 1953) a făcut studii politehnice, a obținut un masterat în fizică teoretică, este diplomat în filosofia și istoria religiilor, este doctor în științe aplicate. A lucrat timp de zece ani împreună cu laureatul Premiului Nobel Ilya Prigogine. După propria mărturisire , domeniile sale de activitate sînt sistemica, noetica și mistica; cele mai multe  lucrări ale sale sînt despre complexitate, despre esoterism și francmasonerie. Am purtat cu cărturarul de origine franceză o interesantă discuție despre masonerie, dialogul, cu titlul „Francmasoneria este o metafizică a depășirii de sine prin operă”, fiind publicat pe acest site și reluat în volumul Fascinația nevăzutului, Iași, editura Cronica, 2012. Tot aici au apărut prezentări și comentarii pe marginea unora dintre cărțile lui Marc Halévy, dintre care amintesc: Aux sources de la kabbale et de la Mystique juive; Philosophie maçonnique; Pensée hebraique. Une philosophie du kabbalisme au dela du rabbinisme; Journal d’un Orateur de Loge; Un univers complexe; Et la F:.M:. sera! 1717-2017; Une spiritualité pour notre siècle. Acestora li s-a adăugat de curînd o nouă apariție editorială purtînd semnătura lui Marc Halévy: Catéchismes et tableaux

de loge, Escalquens, éditions Oxus, collection „Spiritualité”, 2018, 252 p. Marc Halévy în disputata problemă a originilor masoneriei speculative îmbrățișează punctul de vedere tradițional după care masoneria de astăzi este fructul unui lung proces de maturizare, de coacere care a început în Evul Mediu tîrziu pe șantierele abațiilor romane, apoi ale catedralelor gotice. Masonul a părăsit șantierul operativ (de la operare-a lucra manual) al catedralelor pentru a se angaja pe șantierul speculativ (de la speculare-a lucra cu gîndirea) al umanului, iar această evoluție îl îndreptățește pe Marc Halévy să afirme că „masoneria este deopotrivă o credință, un ordin și o fraternitate”. Dar lucrul pe ambele șantiere, ale catedralelor și ale umanului, se desfășoară după reguli, într-o anumită ordine respectată cu strictețe. De aceea Marc Halévy a ales ca subiect al recentei sale cărți catehismele și planșele/tablourile…

Studiind istoria confreriilor zidarilor medievali, Emile Lambin sesizează existența unor diferențe profunde între masoneria operativă franceză și cea din alte țări.

În urmă cu 120 de ani, la editura pariziană Bibliotheque de „La Vie moderne” apărea cartea Les Francs-Maçons du Moyen-Age, semnată de Emile Lambin. Cine a fost Emile Lambin? Emile Lambin (1835-1901) a fost profesor de istorie și arheologie națională la Institutul popular Trocadero, asociat corespondent al Societății naționale a anticarilor din Franța și membru al Societății arheologice din Soissons. În afara cărții amintite, Emile Lambin este autor al mai multor studii și cărți dintre care amintim: La Flore gothique, 1893; La flore des grandes cathédrales de France, 1897; Les églises de l’Ile de France, 1898; La Cathédrale de Cologne, 1902. Cartea Les Francs-Maçons du Moyen-Age (reeditată în 1992 la éditions Lacour și în 2009 de Maison de Vie Editeur) este despre zidarii, despre constructorii medievali, deși termenul de francmason se aplică cu precădere masoneriei moderne, eminamente speculativă. La Căderea Imperiului Roman de Apus (476 d.C.), în Anglia, Galia și Italia erau numeroase corporații de meseriași, Collegia artificum et fabrorum, printre acestea cele mai cunoscute fiind ale zidarilor și constructorilor. Era perioada cînd a luat amploare

construcția de biserici și catedrale romanice, apoi gotice, era vremea cînd călugării conlucrau bine cu constructorii. În anul 926 a fost promulgată Carta de York, adevărată constituție a zidarilor englezi care-și aleseseră ca patron pe Sfîntul Ioan Botezătorul; în Italia, papa Bonifaciu al IV-lea a încredințat corporațiilor zidarilor lombarzi privilegiul exclusiv de a ridica edificii religioase. În secolul al XIII-lea arta constructorilor atinge apogeul, dovadă peremptorie fiind minunile arhitecturii gotice: Notre-Dame din Reims, Notre-Dame din Amiens, catedralele din Koln și Strasbourg. Secolul al XV-lea aduce, ca urmare a Războiului de o sută de ani, o diminuare a elanului parohiilor de a comanda noi construcții, încît viața masonică operativă se mută în Germania, Jobs Dotzinger convocînd în 1459, la Regensburg, o adunare a lojilor zidarilor unde se discută despre statutele zidarilor care trebuie să-și păstreze tainele artei și să nu le divulge celor din afară.…

În opinia lui Marc Steinberg „mijlocul în sensul său inițiatic nu este legat de nici o noțiune spațio-temporală, de nici un criteriu social. El caracterizează un jalon între lumea manifestă și non manifestă, vizibil și invizibil, timp și eternitate, naștere și moarte. Mijlocul inițiatic nu corespunde în mod necesar mijlocului geometric.”

Au trecut mai bine de zece ani de la apariția primului titlu (Le Grande Architecte de l’Univers, de Jean Delaporte), din colecția „Les Symboles maçonniques”, a editurii pariziene Maison de Vie. Pînă la sfîrșitul anului trecut apăruseră 84 de titluri ale acestei colecții; în primele zile ale anului 2019 a apărut un nou titlu, semnat de Marc Steinberg: La chambre du milieu. Folosirea termenilor templu, atelier, lojă sau cameră poate stîrni o anumită confuzie mai ales în rîndul celor care nu aparțin confreriei masonice. Marc Steinberg își propune să explice ce se înțelege prin camera de mijloc. În templele clasice, o cameră era o parte a templului, una din numeroasele sale părți; strict masonic, o cameră aparține spațial templului, dar nu se confundă cu templul, camera trimite la ideea de loc închis, acoperit și protejat. Camera de mijloc este locul în care se întîlnesc maeștrii. În ritualul gradului de maestru al Marelui Orient al Franței de la 1785 se poate citi următorul dialog: - Unde ai fost primit?- În camera de mijloc.- Cum ai ajuns acolo?- Urcînd o scară cu trei, cinci și

șapte trepte.- Ce ai văzut acolo?- Oroare, doliu și tristețe. Un dialog asemănător poate fi citit în ritualul Ritului Scoțian Rectificat: - Unde ai fost primit maestru?- În camera de mijloc, loc al regretelor și lacrimilor.- Cum ai ajuns acolo?- Pe o scară misterioasă în formă de spirală, care se urcă prin trei, cinci și șapte. Simbolic, scara cu trei, cinci si șapte trepte duce către camera aflată între cer și pămînt. Într-un catehism al Ritului Scoțian Antic și Acceptat există acest dialog: „Dacă pierdeți unul dintre frați, unde îl găsiți? - Între echer și compas.” Termenul cameră de mijloc evocă faptul că maestru mason se află mereu între echer și compas, în locul care simbolic corespunde centrului invariabil. În opinia lui Marc Steinberg „mijlocul în sensul său inițiatic nu este legat de nici o noțiune spațio-temporală,…

Cartea Sophiei Perenne, fruct al reflecției și experienței personale, se înscrie la rîndul ei într-o altă carte care se scrie de veacuri și rămîne neterminată...

Sophie Perenne a studiat filosofia la Universitatea din Louvain, animează seminarii despre gradul de maestru și susține conferințe în Belgia, Franța, Spania și Elveția. Este autoarea mai multor cărți, dintre care amintim: L’Obscure Lumière des sages. Une introduction à la Voie ésotérique, éditions Accarias/L’Originel, 2006; La vision paradoxale ou l’Art de concilier les opposés, éditions Accarias/l’Originel, 2009; Vivre, lire et écrire les rituels, E.M.E., 2011; La parole perdu, Maison de Vie Editeur, 2014, carte recenzată pe acest site. Rîndurile de față sînt despre o carte izvorîtă din preocupările lui Sophie Perenne vizînd aprofundarea ritualului gradului de maestru: Le choeur des maîtres. Le travail en séminaires de maîtres, le rituel d’élévation et la maîtrise, Paris, Maison de Vie Editeur, collection „Temoignage maçonnique”, 2011. Profanul este condus la poarta templului de un maestru, după cum același maestru îi însoțește pașii ucenicului, urmărind parcursul masonic al acestuia. În tradițiile inițiatice, maestrul este care certifică faptul că maeștrilor li se poate alătura un nou maestru, cînd candidatul a atins un anume grad al realizării. În masonerie aproape în mod automat la împlinirea termenului specificat în regulamente, companionul trece la gradul de maestru, în prea puține

cazuri avînd vreo greutate progresul personal al candidatului și gradul său de înțelegere a tradiției, totul fiind înlocuit de formalul dialogul dintre venerabil și supraveghetor. Demersul inițiat de Sophie Perenne își are originea într-o observație a lui Francis Baudoux care sublinia contradicția între seriozitatea care se acordă în lojă ceremoniei gradului de maestru și puțina preocupare pentru formarea noilor maeștri, astfel unii încep să absenteze, au atins capătul unui drum!, alții devin tot mai preocupați în perspectiva alegerilor de ocuparea unei demnități...Unii se vor întreba la ce bun seminarii despre gradul de maestru cînd frații pot spori în cunoaștere frecventînd gradele înalte, doar că ele sînt concentrate pe învățătura specifică, nu aduc nimic  lămuritor maestrului. Intenția autoarei cărții nu este de a oferi cîmp liber de manifestare orgoliilor, dorinței…

Pentru a înțelege masoneria, Jose Hubert face apel al fenomenologie, curent filosofic major al secolului al XX-lea; cu ce ar lumina fenomenologia un ordin inițiatic? Prin faptul că fenomenologia propune o abordare a fenomenelor care constituie lumea așa cum fiecare o percepe cu sensibilitatea sa, cu ideile sale.

Au trecut mai bine de trei veacuri de la apariția masoneriei speculative, timp în care s-a scris mult, uneori poate prea mult, despre ritualuri, despre simbolism, despre ceea ce-și propune masoneria. Uneori s-a scris cu temei, dar de cele mai multe ori, nu. Tot ceea ce părea firesc ieșea din tiparele celor care așteptau dezvăluiri fulminante, scoaterea la lumină a unor înfricoșătoare secrete, desferecarea unor uși în spatele cărora s-ar fi aflat cele ascunse de la fondarea lumii. Nici un autor lucid, care lucrează sub semnul onestității intelectuale, nu ar fi încercat un discurs înșelător despre realitatea din interiorul unei loji. De aceea ceea ce pare foarte simplu, se dovedește a fi o probă dificilă: cum să definești pe scurt pentru un profan ce este masoneria. Într-o lucrare apărută acum cîțiva ani (L’intelligence du caché. Un regard lucide sur la Franc-Maçonnerie, Editions Maison de Vie), José Hubert, citînd cîteva definiții ale masoneriei, din dicționare, se întreabă ce știe profanul care dorește să intre în masonerie; ce știe mai mult decît generalități despre fraternitate, sinceritate, diversitate, progres intelectual? Cele amintite mai sus sînt adevărate, dar lui José Hubert

nu îi par suficiente și de la primele pagini ale cărții insistă pe cuvintele lui Antoine de Saint-Exupéry: „Dacă tu ești deosebit de mine, fratele meu, departe de a mă leză, tu mă îmbogățești”, pentru că loja este locul de întîlnire a persoanelor care vin din orizonturi diferite, care au parcursuri inițiatice asemănătoare, dar trăite diferit. Pentru Jose Hubert masoneria are sens numai prin experiența trăită, iar aceasta aduce în lumină un element cu o forță uimitoare: intuiția, ceea ce Jean Verdun numea „inteligența ascunsului”. Ceea ce unește masonii care lucrează în spiritul masoneriei inițiatice, tradiționale și universale este intuiția prezenței a ceea ce este ascuns în om, aspirația de a depăși condiția obișnuită, de a se deschide către spiritualitate. Pentru a înțelege masoneria, Jose Hubert face apel al fenomenologie, curent filosofic major…

În opinia autorului paginile sale nu sînt nici un jalnic pamflet antimasonic, nici o pledoarie pro domo fără suflu, ci mai curînd o odisee spirituală, povestea eșecului unei inițieri.

În titlu nu e o greșeală, nu este o inversare ortografică! Nu, este titlul cărții semnate de Christophe Bourseiller, Un maçon franc. Récit secret, apărută în urmă cu cîțiva ani la Editura Alphée. Christophe Bourseiller este actor, jurnalist, scriitor, profesor. Ca actor a jucat pentru prima oară cînd avea patru ani, apărînd în peste 30 de filme; este realizator de emisiuni Tv. Și-a pus semnătura pe un număr considerabil de cărți dintre care amintim: Les Ennemis du système; Les Faux Messies; Les Maoistes; Le Miracle inutile; Bibliothèque secrète; L’Aventure moderne; A Gauche, toute!; Mémoires d’un inclassable. Aceste rînduri nu sînt provocate de varietatea preocupărilor lui Christophe Bourseiller, ci de evocările sale despre anii în care a aparținut ordinului masonic, din 1984 pîna în 2000, mai întîi în Marea Lojă Națională a Franței, apoi în Marea Lojă a Franței. În opinia autorului paginile sale nu sînt nici un jalnic pamflet antimasonic, nici o pledoarie pro domo fără suflu, ci mai curînd o odisee spirituală, povestea eșecului unei inițieri. Într-o seară a lunii iunie 1984, într-un imobil parizian, Christophe, îmbrăcat în costum negru, cu ochii acoperiți de bandou, aude pentru prima dată replica

„Venerabile maestru, și voi toți, frații mei, în gradele și demnitățile voastre, un profan bate la poarta Templului.” La capătul ceremoniei de inițiere, după ce bandoul este înlăturat, Christophe privește oamenii și decorurile lojii; era om de teatru, cu privirea ageră și perspicace. Îi rețin atenția colanele cu bijuterii și șorțurile albe ale ucenicilor și companionilor, roșii ale maeștrilor, chipurile noilor lui frați, ciocanele din plastic, echerul și compasul executate copilărește. Al doilea supraveghetor al lojii va veghea la educatia sa masonică, la progresul său spiritual, îl îndeamnă să citească Luc Benoît, Antoine Faivre, Mircea Eliade, Isha Schwaller de Lubicz, dar și René Guénon în care vede cel mai mare teoretician al inițierii și al realizării spirituale. Începe să-și cunoască frații, profesii diferite, preocupări intelectuale diferite, înfățișări diferite, rivalități…

Cartea lui Olivier Pouclet răspunde la multiple întrebări despre ritualul și simbolismul gradului de companion. În egală măsură, recenta carte a autorului francez îi invită pe masoni să interpeleze obiectele simbolice aflate în templu, peste care guvernează aceleași interpretări, de multe ori simpliste, lipsite de finețea și rafinamentul care sînt/ar trebui să fie intrinseci căutării spirituale.

În martie 2016, tot aici, scriam despre cartea lui Olivier Pouclet, Le cheminement de l’apprenti franc-maçon, intérprétation psychologique et symbolique. Autorul francez, psihiatru de formație, continuă studierea sensului psihologic și inițiatic al primelor grade masonice în noua sa carte Le cheminement du compagnon franc-maçon. Une étape-clé de la construction de l’initié, Paris, Maison de Vie éditeur, 2018, 198 p. Termenul de companion este în mod obișnuit asimilat companionajului sau masoneriei operative medievale, datorită prezenței mitului construirii templului lui Solomon.  Olivier Pouclet remarcă lucrările despre simbolismul artei romanice, scrise de Anne și de Robert Blanc care pun în lumină existența practicii inițiatice în ghildele zidarilor medievali. Străbătînd Franța în căutarea sculpturilor romanice, autorii amintiți au evidențiat mesajul inițiatic al acestora, omogenitatea mesajelor lor simbolice, esoterice încrustate în piatră, concentrate în jurul temei luptei interioare a omului pentru îmbogățirea sa spirituală, așa cum apare ea ilustrată în sculpturile din bisericile Saint-Nicolas din Brem-sur-Mer, Notre-Dame din Angels și Notre-Dame din Vouvant. Olivier Pouclet sesizează un aspect despre care se vorbește mai puțin, dar care nu ar trebui să lipsească din pregătirea preliminară inițierii masonice. Mulți profani bat

la poarta templului încărcați de iluzii, false idei asupra originii și intențiilor ordinului masonic. Cînd va citi în Constituțiile lui Anderson că Adam a fost primul mason, ucenicul va înțelege că pastorul englez a exprimat valoarea umanistă a ordinului. Ucenicul va fi îndrumat să facă un examen serios asupra unor idei, aparent încîntătoare, atrăgătoare, dar lipsite de temeinicie istorică. Dar ucenicul nu va neglija înțelesurile metaforice, alegorice, la rîndul lor lipsite de un corespondent concret, dar care prin sensuri multiple, aparent ascunse, vor da sens căutării sale inițiatice. „Mișcarea francmasonică acordă o importanță primordială simbolului, cum finalmente o fac toate curentele spirituale și inițiatice”, afirmă Olivier Pouclet, amintind convingerea lui C.G. Jung că nu există societate sacră fără viață simbolică. Apărută în 1717, masoneria a preluat elemente din masoneria operativă accentuînd latura speculativă. Teoria filiației masonice…

A reconstrui ceea ce a fost distrus

Bogdan Mihai MANDACHE: Doctrina Ritului Scoțian Rectificat este datorată lui Jean-Baptiste Willermoz, în vreme ce iconografia este inspirată de cărțile de embleme (emblematica). Vă rog să schițați cîteva elemente ale originalității gradului de ucenic. Thomas GRISON: Se spune adeseori că gradul de ucenic în Ritul Scoțian Rectificat conține într-o oarecare măsură, și în manieră aluzivă, toate elementele programului doctrinal al Regimului Rectificat. Ader în totalitate la acest punct de vedere și este clar că tabloul gradului de ucenic rezumă în mare măsură demersul masonului în acest rit. Pe tablou este reprezentată o coloană ruptă, dar cu baza stabilă. Această coloană, care trimite la starea de privațiune în care se găsește omul după Cădere și păcatul original (expresia trimite la un timp mitic), este și o invitație la a reconstrui ceea ce a fost distrus, în această împrejurare legătura între Dumnezeu și întreaga omenire. Confruntat cu această coloană, masonul din Ritul Scoțian Rectificat trebuie deci să se angajeze pe drumul virtuții, înainte de a repara ceea ce a fost distrus. Trebuie remarcat de asemenea că emblema este împrumutată de

la Stricta Observanță Templieră și că în acest rit coloana sfărîmată era un mod de referință la ordinul Templierilor, care a fost distrus, dar care (după legenda susținută de creatorii ei) subzistă în manieră discretă sau ocultă prin secole, și care era chemat să renască din propria cenușă. Jean-Baptiste Willermoz, credincios deopotrivă regelui și papei, voia să facă orice pentru a submina dimensiunea templieră a unui rit care, pentru rațiunile istorice cunoscute, risca sa atragă loviturile puterii seculare și puterii religioase. El respingea filiația templieră a Strictei Observanțe, și pentru acest motiv, căci această filiație ținea de legendă, în mod sigur. Ziua primirii sale în gradul de ucenic este ziua în care masonul Ritului Scoțian Rectificat este confruntat cu un tablou care îl va urmări de-a lungul vieții sale masonice în sînul Ordinului. Pentru mai multe motive acest tablou pare a avea o…

Îndelunga trăire masonică, lecturile abundente și bucuria de a împărtăși celorlalți miracolul întîlnirilor, au lucrat împreună, iar rodul este această instructivă carte a lui Pierre Dangle.

Editura pariziană Maison de Vie este cunoscută pentru cărțile care au ca subiecte simbolismul masonic, esoterismul, arhitectura catedralelor, cărți apărute în colecții precum: „Les Symboles Maçonniques”, „Voir l’Essentiel”, „Le message initiatique des cathédrales” sau „Franc-maçonnerie initiatique”. Amintim cîțiva autori și cîteva dintre cărțile lor apărute în colecția „Franc-maçonnerie initiatique”: Julien Behaeghel (Quete symbolique d’un Franc-Maçon; Cosmologie et tableau de Loge; Hiram et la reine de Saba), Pierre Dangle (Le livre de l’Apprenti; Le livre du Compagnon; Le livre du Maître), Jean-Patrick Dubrun (Qu’est-ce qu’un apprenti Franc-Maçon?), Percy John Harvey (La Franc-Maçonnerie expliquée par l’image, T.1: Le grade d’Apprenti; T.2: Le grade de Compagnon; T.3: Le grade de Maître), Joel Jacques (Les Pas des Franc-Maçons; Le silence des Appentis; L’Acacia m’est connu), Xavier Tacchella (La Signification des mots hebreux en Franc-Maçonnerie). Unul dintre autorii mai sus amintiți, Pierre Dangle, și-a pus semnătura pe o nouă carte: Le langage symbolique de la franc-maçonnerie. Les mots-clés, collection „Franc-maçonnerie initiatique”, 2018, 282 p. Autorul a ales 33 de cuvinte-cheie ale masoneriei, de la inițiere la Orientul etern, începutul și sfîrșitul parcursului masonic; între cuvintele alese de autor amintim: arta regală, cabinetul de reflecție,

loja, Marele Arhitect al Universului, piatra brută și piatra cubică, semne, cuvinte și atingeri, trunchiul văduvei, lanțul de unire, camera de mijloc, fii ai Luminii. De la „dezvăluirile” lui Samuel Pritchard, în adevăr referiri la ritualurile masonice, cititorii interesați de „secretele” masoneriei au căutat și au descoperit numeroase texte, trimiteri explicite sau aluzive la ritualuri, la simboluri, la denumiri; în timp ritualurile nu au rămas secrete, parolele, vîrstele simbolice și semnele au fost cunoscute, treptat vălul a fost ridicat, apoi înlăturat. Sîntem în fața unei transparențe absolute? Nu, doar că sîntem departe de dorința de a ascunde, și că privim cu luciditate spre cele două tipuri de secret: secretul prin convenție, intrinsec obiectului său, și secretul prin natură, esențial obiectului său, și care este de ordin inefabil. Teologul dominican, Jerome Rousse-Lacordaire,…