Cartea lui Olivier Pouclet răspunde la multiple întrebări despre ritualul și simbolismul gradului de companion. În egală măsură, recenta carte a autorului francez îi invită pe masoni să interpeleze obiectele simbolice aflate în templu, peste care guvernează aceleași interpretări, de multe ori simpliste, lipsite de finețea și rafinamentul care sînt/ar trebui să fie intrinseci căutării spirituale.

În martie 2016, tot aici, scriam despre cartea lui Olivier Pouclet, Le cheminement de l’apprenti franc-maçon, intérprétation psychologique et symbolique. Autorul francez, psihiatru de formație, continuă studierea sensului psihologic și inițiatic al primelor grade masonice în noua sa carte Le cheminement du compagnon franc-maçon. Une étape-clé de la construction de l’initié, Paris, Maison de Vie éditeur, 2018, 198 p. Termenul de companion este în mod obișnuit asimilat companionajului sau masoneriei operative medievale, datorită prezenței mitului construirii templului lui Solomon.  Olivier Pouclet remarcă lucrările despre simbolismul artei romanice, scrise de Anne și de Robert Blanc care pun în lumină existența practicii inițiatice în ghildele zidarilor medievali. Străbătînd Franța în căutarea sculpturilor romanice, autorii amintiți au evidențiat mesajul inițiatic al acestora, omogenitatea mesajelor lor simbolice, esoterice încrustate în piatră, concentrate în jurul temei luptei interioare a omului pentru îmbogățirea sa spirituală, așa cum apare ea ilustrată în sculpturile din bisericile Saint-Nicolas din Brem-sur-Mer, Notre-Dame din Angels și Notre-Dame din Vouvant. Olivier Pouclet sesizează un aspect despre care se vorbește mai puțin, dar care nu ar trebui să lipsească din pregătirea preliminară inițierii masonice. Mulți profani bat

la poarta templului încărcați de iluzii, false idei asupra originii și intențiilor ordinului masonic. Cînd va citi în Constituțiile lui Anderson că Adam a fost primul mason, ucenicul va înțelege că pastorul englez a exprimat valoarea umanistă a ordinului. Ucenicul va fi îndrumat să facă un examen serios asupra unor idei, aparent încîntătoare, atrăgătoare, dar lipsite de temeinicie istorică. Dar ucenicul nu va neglija înțelesurile metaforice, alegorice, la rîndul lor lipsite de un corespondent concret, dar care prin sensuri multiple, aparent ascunse, vor da sens căutării sale inițiatice. „Mișcarea francmasonică acordă o importanță primordială simbolului, cum finalmente o fac toate curentele spirituale și inițiatice”, afirmă Olivier Pouclet, amintind convingerea lui C.G. Jung că nu există societate sacră fără viață simbolică. Apărută în 1717, masoneria a preluat elemente din masoneria operativă accentuînd latura speculativă. Teoria filiației masonice…

A reconstrui ceea ce a fost distrus

Bogdan Mihai MANDACHE: Doctrina Ritului Scoțian Rectificat este datorată lui Jean-Baptiste Willermoz, în vreme ce iconografia este inspirată de cărțile de embleme (emblematica). Vă rog să schițați cîteva elemente ale originalității gradului de ucenic. Thomas GRISON: Se spune adeseori că gradul de ucenic în Ritul Scoțian Rectificat conține într-o oarecare măsură, și în manieră aluzivă, toate elementele programului doctrinal al Regimului Rectificat. Ader în totalitate la acest punct de vedere și este clar că tabloul gradului de ucenic rezumă în mare măsură demersul masonului în acest rit. Pe tablou este reprezentată o coloană ruptă, dar cu baza stabilă. Această coloană, care trimite la starea de privațiune în care se găsește omul după Cădere și păcatul original (expresia trimite la un timp mitic), este și o invitație la a reconstrui ceea ce a fost distrus, în această împrejurare legătura între Dumnezeu și întreaga omenire. Confruntat cu această coloană, masonul din Ritul Scoțian Rectificat trebuie deci să se angajeze pe drumul virtuții, înainte de a repara ceea ce a fost distrus. Trebuie remarcat de asemenea că emblema este împrumutată de

la Stricta Observanță Templieră și că în acest rit coloana sfărîmată era un mod de referință la ordinul Templierilor, care a fost distrus, dar care (după legenda susținută de creatorii ei) subzistă în manieră discretă sau ocultă prin secole, și care era chemat să renască din propria cenușă. Jean-Baptiste Willermoz, credincios deopotrivă regelui și papei, voia să facă orice pentru a submina dimensiunea templieră a unui rit care, pentru rațiunile istorice cunoscute, risca sa atragă loviturile puterii seculare și puterii religioase. El respingea filiația templieră a Strictei Observanțe, și pentru acest motiv, căci această filiație ținea de legendă, în mod sigur. Ziua primirii sale în gradul de ucenic este ziua în care masonul Ritului Scoțian Rectificat este confruntat cu un tablou care îl va urmări de-a lungul vieții sale masonice în sînul Ordinului. Pentru mai multe motive acest tablou pare a avea o…

Îndelunga trăire masonică, lecturile abundente și bucuria de a împărtăși celorlalți miracolul întîlnirilor, au lucrat împreună, iar rodul este această instructivă carte a lui Pierre Dangle.

Editura pariziană Maison de Vie este cunoscută pentru cărțile care au ca subiecte simbolismul masonic, esoterismul, arhitectura catedralelor, cărți apărute în colecții precum: „Les Symboles Maçonniques”, „Voir l’Essentiel”, „Le message initiatique des cathédrales” sau „Franc-maçonnerie initiatique”. Amintim cîțiva autori și cîteva dintre cărțile lor apărute în colecția „Franc-maçonnerie initiatique”: Julien Behaeghel (Quete symbolique d’un Franc-Maçon; Cosmologie et tableau de Loge; Hiram et la reine de Saba), Pierre Dangle (Le livre de l’Apprenti; Le livre du Compagnon; Le livre du Maître), Jean-Patrick Dubrun (Qu’est-ce qu’un apprenti Franc-Maçon?), Percy John Harvey (La Franc-Maçonnerie expliquée par l’image, T.1: Le grade d’Apprenti; T.2: Le grade de Compagnon; T.3: Le grade de Maître), Joel Jacques (Les Pas des Franc-Maçons; Le silence des Appentis; L’Acacia m’est connu), Xavier Tacchella (La Signification des mots hebreux en Franc-Maçonnerie). Unul dintre autorii mai sus amintiți, Pierre Dangle, și-a pus semnătura pe o nouă carte: Le langage symbolique de la franc-maçonnerie. Les mots-clés, collection „Franc-maçonnerie initiatique”, 2018, 282 p. Autorul a ales 33 de cuvinte-cheie ale masoneriei, de la inițiere la Orientul etern, începutul și sfîrșitul parcursului masonic; între cuvintele alese de autor amintim: arta regală, cabinetul de reflecție,

loja, Marele Arhitect al Universului, piatra brută și piatra cubică, semne, cuvinte și atingeri, trunchiul văduvei, lanțul de unire, camera de mijloc, fii ai Luminii. De la „dezvăluirile” lui Samuel Pritchard, în adevăr referiri la ritualurile masonice, cititorii interesați de „secretele” masoneriei au căutat și au descoperit numeroase texte, trimiteri explicite sau aluzive la ritualuri, la simboluri, la denumiri; în timp ritualurile nu au rămas secrete, parolele, vîrstele simbolice și semnele au fost cunoscute, treptat vălul a fost ridicat, apoi înlăturat. Sîntem în fața unei transparențe absolute? Nu, doar că sîntem departe de dorința de a ascunde, și că privim cu luciditate spre cele două tipuri de secret: secretul prin convenție, intrinsec obiectului său, și secretul prin natură, esențial obiectului său, și care este de ordin inefabil. Teologul dominican, Jerome Rousse-Lacordaire,…

În opinia lui Thomas Paine secretul bine păstrat de masonerie, la care puțini masoni au acces, este legat de originea masoneriei, iar originea sa nu este influențată nicidecum de Biblie, ci de străvechiul cult druid, de cultul soarelui, emblemă a lojilor și a ornamentelor masonice.

Thomas Paine (1737-1809) a fost un scriitor englez care a trăit o bună parte a vieții în exil, în Statele Unite ale Americii și în Franța. După un șir de încercări ratate în Anglia, îl întîlnește pe Benjamin Franklin care îl îndeamnă să emigreze în Statele Unite ale Americii. În 1774 ajunge la Philadelphia, unde este redactor la „Pennsylvania Gazette”. Doi ani mai tîrziu publică lucrarea Bunul-simț, un pamflet în favoarea independenței coloniilor. Revine în Anglia și se implică în dezbaterile pe marginea Revoluției Franceze, în cartea sa Drepturile omului apărînd revoluția și principiile republicane; cartea este interzisă, iar Thomas Paine declarat persona non grata. Ajunge în Franța, este ales membru în Convenția Națională, denunță unele abuzuri ale revoluționarilor, critică Teroarea instaurată, apoi din ordinul lui Robespierre este arestat; în închisoare începe să scrie Vîrsta rațiunii, care îi aduce reputația de ateu, deși cartea era tributară deismului. În 1802 revine în Statele Unite ale Americii, unde moare cîțiva ani mai tîrziu aproape uitat, deși slujise două Revoluții. Thomas Paine este și autorul unei cărți apărute postum, în 1812, Despre

originea masoneriei. Este o lucrare cu caracter polemic, pornind de la Catehismul lui Samuel Pritchard, din 1730, prima dezvăluire a ritualurilor masonice a primelor trei grade. Pritchard coboară originile masoneriei pînă la construcția Turnului Babel, amintind apoi de Euclid, de Hiram și de construirea Templului lui Solomon, într-o înșiruire în care cronologia nu era urmărită riguros. În opinia lui Thomas Paine secretul bine păstrat de masonerie, la care puțini masoni au acces, este legat de originea masoneriei, iar originea sa nu este influențată nicidecum de Biblie, ci de străvechiul cult druid, de cultul soarelui, emblemă a lojilor și a ornamentelor masonice. Druizii au reprezentat gradul cel mai înalt al clasei sacerdotale la celții insulari și la gali; druizii erau depozitarii cunoașterii sacre și profane, aveau strînse legături cu puterea politică. Paginile consacrate de Cezar druizilor în De bello Gallico sînt cele…

Thomas Grison a ales din bogăția spirituală și iconografică a Ritului Scoțian Rectificat tablourile gradelor de ucenic, companion, maestru și maestru scoțian al Sfîntului Andrei dezvăluind simbolismul specific acestui rit.

Al doilea volum al cărții lui Thomas Grison, Iconographie du Rite Ecossais Rectifié, continuă parcursul rectificării și reconstrucției prezentînd tablourile următoarelor două grade ale ritului în Les tableaux de grade Maître, Maître Ecossais de saint André. In silentio et spe fortitudo mea (forța mea este în tăcere și speranță) este inscripția de pe tabloul lojii maeștrilor din Ritul Scoțian Rectificat. Inscripția este gravată deasupra unei imagini surprinzătoare pentru tablourile lojilor indiferent de rit : un vapor lipsit de catarge , fără velă, fără vîsle, liniștit, pe o mare calmă. Acest tablou vine direct din Stricta Observanță Templieră, și prin conținutul iconografic rămîne în întregime în spiritul cărților cu embleme, la modă în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, afirmă Thomas Grison. În ritual i se cere candidatului să explice simbolul vasului care a trecut cu bine furtuna; răspunsul: „Acest vapor, pe o mare calmă și liniștită, după furtună, este imaginea masonului care a depășit toate pericolele pentru a găsi adevărul și care, bazîndu-se pe spiritul de dreptate al inimii sale caută cu încredere un port sigur, împotriva pericolelor erorii”. Dar prezența în tabloul maestrului a imaginii unui vapor fără catarge,

plutind pe o mare calmă, nu este lipsită de inerente întrebări cărora Thomas Grison va încerca să le răspundă urmărind surse scrise cum ar fi cele patristice, literare, literare, testamentare sau apocrife. Imaginile maritime nu sînt familiare scrierilor biblice, excepție făcînd, printre altele, episodul celebru al înghițirii lui Iona de un „pește mare”, văzut ca o inițiere, ca o trecere prin moarte pentru a renaște la viață. Jean Daniélou, care a scris despre simbolurile creștine primitive, susține că lipsa referințelor marine din Vechiul Testament este cauzată de faptul că evreii nu au călătorit pe mare, în schimb grecii aduc în scrierile Părinților Bisericii numeroase referințe, multe venind din epopeile lui Homer, mai cu seamă peripețiile lui Ulise care scapă morții doar printr-o renaștere simbolică, momentul în care ieșind din valurile zbuciumate…

„Cunoașterea de sine capătă deci în gradul de companion un caracter imperativ și imperios, și în acest sens întrebării «Care este motivul pentru care ne întîlnim?», pronunțată în deschiderea lojii companionilor, i se răspunde: «Pentru a căuta să ne cunoaștem pe noi înșine pentru a face noi progrese în masonerie», scrie Thomas Grison.

Scriind la începutul anului despre cartea lui Thomas Grison, Le Symbolisme de l’epée, menționam că în octombrie 2018 autorul va reveni cu o nouă carte. Cu bucurie am primit zilele trecute cartea în două volume a lui Thomas Grison: Iconographie du Rite Ecossais Rectifié, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”; primul volum se intitulează Les tableaux de grade Apprenti, Compagnon. Sensul cuvîntului rit în masonerie este apropiat de cel religios, trimițînd la un ansamblu de ceremonii. În acest sens trebuie înțeles atunci cînd se vorbește despre Ritul Scoțian Rectificat, Ritul Francez sau Ritul Scoțian Antic și Acceptat. În masonerie termenul rit a apărut relativ tîrziu, odată cu primele divergențe, iar prima notabilă a fost în 1751 cînd a apărut în Anglia o nouă Mare Lojă, aceasta acuzînd-o pe prima, cea de la 1717, de deviere. Noua lojă îi numea pe membrii rivalei sale Moderni, iar pe ai săi Antici, de unde și viitoarele denominațiuni de Rit Modern și Rit Antic. În secolul al XVIII-lea au fost create mai multe rituri, sisteme sau regimuri. Cartea lui Thomas Grison este despre Ritul Scoțian Rectificat,

apărut în anul 1773; vocabula „scoțian” a fost o constantă semantică remarcabilă fără a se putea identifica vreo sursă scoțiană în ritualurile masonice. Ritul Scoțian Rectificat este opera unor iluștri gînditori: Martinès de Pasqually, Louis-Claude de Saint-Martin și Jean-Baptiste Willermoz. Toți împărtășeau ideile curentului teosofic, idei care se vor regăsi în ritualurile Ritului Scoțian Rectificat. Perioada în care s-au afirmat cei trei corifei ai masoneriei era una a căutărilor, a  structurărilor, a regîndirii unui ansamblu care abia își făcuse apariția pe scena vieții sociale. Fermentul acestor mișcări de idei a fost martinismul, înțeles, dincolo de provocările semantice, ca un curent de gîndire în care se regăsesc cei trei masoni francezi, un curent care pledează pentru redescoperirea gnozei, a fundamentelor religioase, a profunzimilor, a spiritualității. Căutările au însemnat apariția Ordinului Aleșilor Cohen, a Strictei Observanței Templiere…

Cartea lui Thomas Grison, bine scrisă, articulată în demersul său, este o dovadă că spada nu este un obiect desuet într-o ceremonie de inițiere desfășurată în zilele noastre.

În limba franceză substantivul épée înseamnă deopotrivă sabie și spadă. În limba română cele două substantive, sabie și spadă, au înțelesuri ușor diferite. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, sabia este o „armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită în vîrf și pe una din laturi și fixată într-un mîner”, spada fiind o „armă formată dintr-o lamă dreaptă cu două tăișuri, din gardă și mîner, cu care se poate tăia și împunge”. Evident, pe cîmpurile de luptă, de la primele lupte pînă la apariția armelor de foc, oștenii nu se cufundau în dispute lingvistice, ci erau mai preocupați să-și salveze viețile luîndu-le pe-ale celorlalți. Celebrul Dicționar de simboluri, al lui Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, are articole distincte pentru sabie și spadă. Sabia este o armă de decizie, „un instrument al adevărului în acțiune”, instrument în care Paul Diel vedea „simbolul forței lucide a Spiritului, care cutează să tranșeze punctul important al problemei: orbirea orgolioasă și falsele sale valorizări contradictorii și ambivalente.” Spada „este în primul rînd simbolul stării militare și a virtuții sale principale, vitejia, precum și a funcției, a puterii sale”, afirmă autorii Dicționarului,

precizînd că puterea are un dublu aspect, distrugător și constructiv; asociată cu balanța evocă dreptatea. Spada se regăsește în mitologii, în tradiții religioase, în alchimie, în toate culturile lumii. Apocalipsa descrie o spadă cu două tăișuri ieșind din gura Verbului. Rîndurile de mai sus ca și cele care urmează sînt prilejuite de o recentă apariție editorială: Thomas Grison, Le symbolisme de l'épée, Paris, Editions Maison de Vie, coll. „Les Symboles maçonniques”, 2017, 118 p. Cu puțim timp în urmă am prezentat tot aici o altă carte a sa, apărută în aceeași colecție, Tarot et Franc-Maçonnerie; pentru octombrie 2018 anunță o nouă carte despre iconografia Ritului Scoțian Rectificat. Thomas Grison este pasionat de lumea simbolurilor si de iconografia sacră. Thomas Grison urmărește în această nouă carte simbolismul spadei în lumea biblică, în cea…

"Inițierea masonică urmărește redeșteptarea masonului pentru ca el să devină el însuși și să acționeze pentru a găsi ceea ce caută cu adevărat, în respectul jurămintelor prestate”, afirmă Pascal Dumesnil.

În tăcerea lor, decorînd propria coloană, ucenicii degajă o expresie care este deopotrivă una a concentrării, a preocupării, a întrebărilor fără răspuns, a neînțelegerii. Secund Supraveghetor din trecut, Pascal Dumesnil propune un ghid care nu are ca scop să-l înlocuiască pe Secundul Supraveghetor, care pentru ucenic rămîne singurul transmițător al cunoașterii masonice, ci să amintească învățătura completă care trebuie să însoțească pașii ucenicului. Este ceea ce și-a propus Pascal Dumesnil în recenta sa carte Le guide maçonnique de l'apprenti. Guide pratique et manuel d'instruction, Editions Maison de Vie, Paris, 2017, 224 p. Nu de puține ori, înaintea ultimului vot, profanul este adus în lojă sub bandou și pus să răspundă unor întrebări, unele privind mobilul care l-a condus la poarta templului. Nu toți profanii vin către masonerie din aceleași motive; unii vin pentru a lărgi cercul cunoscuților, alții pentru a compensa o lipsă, un eșec sau pur și simplu pentru o schimbare în viața socială, or pentru asta sînt cluburi și asociații. Masoneria trebuie să trezească interesul pentru cercetare, pentru avansarea pe calea construcției personale. Metoda nu este simplă, ea este o succesiune de rupturi, de certitudini care devin îndoieli,

care generează noi certitudini. Proiectul masonic este unul al ameliorării umanității prin ameliorarea sinelui, metoda fiind cea a urmării căii ritualurilor și simbolurilor, calea inițiatică fiind una a căutarii sensului, care-și găsește împlinirea în dorința de a progresa și de a înțelege. „Inițierea nu este o cale pentru a obține mîntuirea sufletului, ca în religii, nici o cale de reflecție filosofică. Inițierea masonică nu are vocația de a ne face să scăpăm de angoasa morții, ci de a trăi viața înainte de a muri. Aceasta nu este o asigurare nici asupra vieții, nici asupra morții. Inițierea masonică urmărește redeșteptarea masonului pentru ca el să devină el însuși și să acționeze pentru a găsi ceea ce caută cu adevărat, în respectul jurămintelor prestate”, afirmă Pascal Dumesnil. (mai mult…)

Cartea lui Thomas Grison se înrădăcinează în convingerea că esoterismul, mistica creștină, filosofia veche, tarotul se întîlnesc în simbolismul și ritualul masonice.

La prima vedere apropierea celor doi termeni pare hazardată; am căutat referințe despre tarot în dicționarele despre masonerie, al lui Daniel Ligou și al lui Eric Saunier, dar acolo termenul nu este menționat. Sigur, termenul tarot nu putea lipsi din Dictionnaire critique de l'esoterisme, sous la direction de Jean Servier, Presses Universitaires de France, 1998. Aici termenul de tarot beneficiază de o prezentare clară, datorată ilustrului esoterolog al zilelor noastre, Antoine Faivre. Tarotul a apărut în jurul anului 1375, cărțile de joc servind de la începutul secolului al XV-lea drept receptacol de simboluri în raport cu zeii și planetele. Tarotul, precizează Antoine Faivre, este o formă de joc de cărți, creată în Italia de nord, în anii 1440, la Milano, către 1450 la Bolognia; tarotul lui Mantegna a fost creat la Ferrara, către 1765. Folosirea sa cu scopuri divinatorii sau/și esoterice nu este atestată înainte de sfîrșitul secolului al XVIII-lea, a apărut în Franța, ceea ce ocultiștii moderni nu au văzut cu ochi buni, ei preferînd să plaseze începuturile tarotului în

Egiptul antic, poate chiar în vremea lui Hermes Trismegistos...Cele 22 de cărți/atuuri se pare că sînt de origine europeană, medievală și umanistă, sînt imagini care reprezintă un erou, un principiu, o virtute. Petrarca prezintă o astfel de alegorie în poemul său Triomfi, din 1357. Un moment important în folosirea și lectura esoterică a tarotului îl reprezintă anul 1781 cînd apare volumul al VIII-lea din Le Monde primitif al lui Antoine Court de Gebelin, care prezintă sensul cărților de tarot, care în opinia sa își aveau originea în Egiptul lui Thot. Este subiectul unei recente carți semnate de Thomas Grison, Tarot et franc-maconnerie, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maconniques” 2017, 126 p. Thomas Grison mai este autor a două lucrări: Le tarot de Marseille, l'esoterisme chretien a l'oeuvre și Le tombeau des ducs de Bretagne et son symbolisme. Tarotul, deși numit taroc, beneficiază de o prezentare generoasă…

Jean Delaporte face cîteva notații despre mit, amintind că adevărul unui mit privește realitatea ființei, nicidecum autenticitatea evenimentului istoric, subliniază cîteva similitudini cu mitul osirian, face referiri la etimologia ebraică a numelui Hiram.

Deși despre Hiram s-au scris sute de cărți, mitul său continuă să suscite interesul scriitorilor de literatură masonică, și această atracție dovedind că mitul lui Hiram este în inima masoneriei speculative. Mitul lui Hiram celebrează construcția templului închinat Marelui Arhitect al Universului, iar cu fiecare reluare în ritual reamintește fraților crima companionilor care voiau să obțină cuvîntul de trecere la gradul de maestru fără a întruni cerințele specifice acestui grad. Legenda lui Hiram este una de dată relativ recentă, ea intrînd în conștiința europeană modernă în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Hiram, meșteșugar de geniu, este un personaj biblic menționat în Cartea regilor III și în Cronici II, în legătură cu construcția Templului de la Ierusalim, în timpul domniei regelui Solomon. Hiram din Tyr era „plin de pricepere, cu meșteșug și cu știința de a face orice lucru din aramă”. Odată terminate capodoperele sale, Hiram iese din istorie și intră în legendă, viața și opera sa transformîndu-se în mit inițiatic, devenind mitul fondator al noii instituții speculative care se răspîndește în Europa începînd cu anul 1717. Recent cărților despre mitul lui Hiram li s-a

adăugat cea semnată de Jean Delaporte: Le mythe d'Hiram, fondateur de la Maîtrise maçonnique, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles maçonniques”, 2017, 126 p. Este bine știut că mitul/legenda lui Hiram este o construcție masonică, textele biblice nu amintesc nici o crimă; moartea lui Hiram apare în ritualul gradului de maestru. Unii autori citează mai multe surse, cele mai multe din companionaj, care ar fi putut influența legenda lui Hiram, dar și aici lucrurile sînt viu disputate, mulți autori respingînd filiația companionică. Prima menționare scrisă a legendei lui Hiram este datorată lui Samuel Prichard, în celebra sa „dezvăluire” a ritualurilor masonice. Cea mai izbutită redare literară este povestea „Makbenah” din capitolul „Nopțile Ramazanului”, din volumul Călătorie în Orient al lui Gérard de Nerval. Jean Delaporte face cîteva notații despre mit, amintind că adevărul…