Ca şi primul număr al revistei, şi acesta arată că spiritualitatea masonică poate fi privită din perspectivă interpretativă, filosofică, dincolo de reducţionismul căzut în banalitate, şi nu doar din afară...ci, de multe ori, de prea multe ori, chiar dinăuntru ...

Studiul lui Jacques Zurbach, despre filosofia acţiunii în francmasonerie, porneşte de la cîteva reflecţii asupra acţiunii, despre întrebările iniţiatului asupra posibilităţilor sale, despre acţiune şi contemplare. Al doilea număr al publicaţiei Mémoires de l’Académie maçonnique, publicat de editura La Hutte în octombrie 2013, poartă titlul Regards sur la philosophie maçonnique 1. Studiile reunite în acest volum, la origine conferinţe rostite în reuniunile Academiei masonice, sînt despre filosofia masonică, formulare care îi va nedumeri pe cei dispuşi să vadă în masonerie un nesfîrşit şir de conspiraţii, pe cei care nu înţeleg că există o spiritualitate masonică. În editorialul revistei, Michael Segall, preşedinte al Academiei masonice şi director al revistei, reaminteşte că filosofia abordează chestiunile fundamentale ale lumii şi spiritului într-o manieră sistematică, critică şi raţională. Studiul lui Jacques Zurbach, despre filosofia acţiunii în francmasonerie, porneşte de la cîteva reflecţii asupra acţiunii, despre întrebările iniţiatului asupra posibilităţilor sale, despre  acţiune şi contemplare.

Sînt amintite teorii ale acţiunii, ale acţiunii creatoare, cele care văd în om un demiurg al lumii politice şi sociale, dar şi al propriei fiinţe. Dar ce înseamnă filosofie masonică? Definiţiile date de Aristotel sau de Descartes au vreo legătură cu ritualurile masonice? Filosoful poate fi văzut ca un om care încearcă să înţeleagă misterul acestei lumi; printre misterele lumii se regăseşte şi condiţia umană, iar masoneria tocmai despre aceasta vorbeşte, întreg exerciţiul ei fiind ameliorarea condiţiei umane. Calea iniţiatică este metoda care ne aşază pe calea Cunoaşterii care ne lasă să descoperim comorile filosofiei. (mai mult…)

Studiul lui Jean-Bernard Lévy este consacrat morfologiei, formelor şi structurilor riturilor şi ritualurilor iniţiatice;

La începutul anumui 2009 un grup de intelectuali francezi preocupaţi de spiritualitatea masonică a constituit la Paris Academia masonică, o instituţie care şi-a propus să fie un grup de reflecţie asupra filosofiei Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi a masoneriei în general. Dintre membrii Academiei amintim pe Michael Segall, Jean-Bernard Lévy, Alain Bernheim, Philippe Langlet, Pierre Boutin, Jean-Luc Maxence, Jean Solis, Louis Trébuchet. Academia masonică se reuneşte în cadrul unor sesiuni în care se susţin conferinţe urmate de discuţii; conferinţele susţinute în anul 2009 au fost reunite în volumul Mémoires de l’Académie Maçonnique, numéro 1, avril 2013, Franc-maçonnerie et structure, publicat de editura La Hutte. Studiul lui Jean-Bernard Lévy este consacrat morfologiei, formelor şi structurilor riturilor şi ritualurilor iniţiatice; pornind de la teoriile structuraliste ale lui Ferdinand de Saussure, Gilbert Durand, Claude Lévi-Strauss, Jacques Derrida, Umberto Eco, Tzvetan Todorov, de la lecturile asupra miturilor şi poveştirilor aparţinînd lui Vladimir Propp, Arnold Van Gennep sau Pierre Brunel, Jean-Bernard Lévy propune o analiză asupra ritualului în lumina acestor cercetări, în încercarea de a propune cercetătorilor un instrument de lucru şi de reflecţie pentru studierea teoretică a

masoneriei folosind surse venind dinspre ştiinţele umane, sociologie, etnologie, antropologie, artă. În mod curios, nu s-a făcut o analiză sistematică a riturilor şi ritualurilor masonice în epoca structuralismului triumfant. Astăzi structuralismul este mort, dar un studiu întemeiat pe forme şi morfologii este de actualitate. Pînă acum, masoneria nu a făcut obiectul de studiu al vreunei disciplinei umaniste; unii istorici s-au ocupat de rădăcinile ordinului, iar unii psihanalişti au văzut în practica masonică o căutare introspectivă, iar în ceremonii şedinţe de psihanaliză colectivă! Nu putem să nu amintim că înşişi masonii se ocupă doar de istoria masoneriei, de evoluţia ei. Excepţiile notabile în spaţiul francez sînt Philippe Langlet şi Bruno Etienne, în vreme ce Antoine Faivre sau Jean-Pierre Brach sînt atraşi mai mult de esoterism şi mai puţin de masonerie. Cel care a pus în lumină cele trei…