Invitație la lectură

După mai bine de şase ani de tăcere … editorială (dar ani de meditaţie şi acumulări în lumea nevăzută din spatele vălului!) vă propun trei noi cărţi: una de interviuri cu filosofi francezi, o serie ajunsă la al patrulea volum, şi o alta despre esoterism şi masonerie, avînd ca subtitlu numele site-ului pe care citiţi aceste rînduri – www.esoterica.ro, şi o a treia conţinînd eseuri scrise în ultimii ani.

Aşadar, vă invit la un frumos parcurs intelectual sperînd să ofer cîteva adevărate dimensiuni ale cunoaşterii, cîteva repere care să-l îndrume pe neobositul căutător, pe cel care ştie că primii paşi şovăielnici nu trebuie să-l întoarcă din drum, ci dimpotrivă să-l îndemne să-şi urmeze calea cu perseverenţă ştiind că după un timp, pe care nimeni nu-l ştie dinainte, va vedea strălucirea stelei. Vă aştept la acest banchet spiritual, unde, ca la hanul spaniol, fiecare aduce o originală şi singulară hrană. Fiţi siguri că nici o criză nu o va împuţina!

FILOSOFIA – aventura unui discurs, volumul IV
Fascinaţia nevăzutului. www.esoterica.ro

Întoarcerea către Lumină

Întîlnirea cu Jung

0

În ultimii ani s-a remarcat o preocupare pentru opera lui Carl Gustav Jung, atît prin interesul pentru traducerea operei sale, a unor cărţi în măsură să apropie publicul din România de domeniul nu tocmai familiar al psihologiei analitice, cît şi prin lucrări ale unor autori români care dovedesc o real interes pentru problemele nicicînd încheiate ale psihicului uman. S-au tradus mai multe volume din operele complete, iar în 2011 a apărut şi de acum celebra Cartea Roşie, autobiografia spirituală a lui Jung. Printre autorii care au dovedit o adevărată şi statornică apropiere de opera lui Jung, care au reuşit să pătrundă în profunzimea studiilor despre psihism, despre inconştient, despre căutarea Sinelui se numără Lavinia Bârlogeanu. A fost mai întîi romanul Arrhetonul (Nemira, 2012) în care Jung însuşi, „doctorul de minţi” din Zurich, un Jung la persoana întîi, lămureşte unele aspecte biografice păstrate cu discreţie; a urmat o altă carte, de această dată despre căutarea Sinelui: Jung îndrăgostit de suflet. Sinele: între om, Dumnezeu şi diavol, Nemira, colecţia „Porta magica”, 2013.

Întîlnirea cu Jung este departe de a se consuma în lectura tihnită a cîtorva cărţi, fie printre ele şi Cartea Roşie; nicidecum, întîlnirea adevărată cu Jung trece dincolo de litera textului, se petrece în profunzimea trăirilor sufleteşti, în confruntarea cu Sinele, în configurarea şi reconfigurarea inconştientului, în recunoaşterea existenţei şi a unei alte lumi decît cea raţională. Întîlnirea cu Jung poate avea loc printr-un hazard, dar totdeauna vine în întîmpinarea unei necesităţi. Mulţi dintre cei care astăzi desluşesc sensul scrierilor şi terapiei lui Jung s-au întîlnit cu psihiatrul şi savantul elveţian la o răscruce existenţială, într-un moment de cumpănă. Într-un recent interviu Lavinia Bârlogeanu mărturiseşte că după un coşmar teribil a coborît în bibliotecă şi întîmplător a pus mîna pe cartea de amintiri a lui Jung (Amintiri, vise, reflecţii); a fost un hazard că nu ales o altă carte? A fost o necesitate întîlnirea cu Jung, ale cărui interpretări ale viselor dezvăluiau structuri arhetipale recognoscibile în visele Laviniei Bârlogeanu. Spuneam că este necesară recunoaşterea unei alte lumi decît cea configurată de Descartes, celebru nu doar pentru „cogito, ergo sum”, ci şi pentru afirmaţia tranşană că „Numai cînd văd cuvîntul arcanum într-o propoziţie, încep să am o proastă opinie.” Dincolo de părerea sa, există şi alte căi de a înţelege lumea, sensul transcendenţei, al misterului, al inefabilului, al interiorităţii, într-un cuvînt cunoaşterea prin care Nevăzutul se face văzut. Să nu uităm că în vreme ce gnoza este răspîndită egal deasupra tuturor, căile înţelegerii ei nu sînt egal răspîndite la toţi oamenii…

Prin opera sa Carl Gustav Jung a dorit să ofere o gnoză pentru contemporani. Sînt cîteva decenii de cînd se vorbeşte despre criza lumii noastre ca despre o criză spirituală, iar răspunsul pe care l-a dat Jung acestei crize a fost întîlnirea lui cu cealaltă realitate, cu lumea interioară încărcată de substanţă şi determinare, cu Sinele: „Pentru a-şi lămuri marea frămîntare, Jung coboară adînc, în hăţişul inconştientului, se confruntă cu propriul Infern, intră în haosul unui suflet tulburat şi indecis, îşi explorează dezorientările şi caută aici, în adîncul din el, un sens al propriei vieţi”, scrie Lavinia Bârlogeanu. Jung nu a evitat întîlnirea cu Arrhetonul, acel „oaspete străin care venea şi de Sus şi de Jos”, ideea aminteşte de spusele lui Hermes Trismegistos, a răspuns întrebărilor acelei inteligenţe superioare care vorbea cu el, ştiind că Eul nu era decît centrul cîmpului conştiinţei, dar că rămînea ceva în afară; rămînea Sinele: „Eul nu este decît subiectul conştiinţei mele, iar Sinele, subiectul întregului meu psihic, deci şi al celui inconştient. În acest sens, sinele ar fi o mărime ideală care conţine Eul în el însuşi. Sinele apare în fantasma inconştientă ca personalitate supraordonată sau ideală, precum Faust în cazul lui Goethe sau Zarathustra în cel al lui Nietzsche”, mărturiseşte gînditorul elveţian. Citeste mai departe »

Colecţia „Simbolurile Masonice”, VIII

constance-delpierre-le-pelican

Auzim deseori vorbindu-se despre masonerie ca fiind Arta regală. Ce este arta? Este masoneria o artă? Este Arta regală? La aceste întrebări, şi la altele, încearcă să răspundă Jean Onofrio în recenta sa carte L’Art royal de la franc-maçonnerie. De la royauté en esprit à la construction du temple (Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 128 p.). Arta este expresia unui mister al vieţii, ea cere coerenţă şi armonie. Johann Valentin Andreae scria că misiunea artei este sesizarea adevărului primordial, să facă auzit ceea ce altfel rămîne neauzit, să enunţe Cuvîntul primordial, să reproducă imaginile primordiale. Pentru Jean Onofrio „francmasoneria iniţiatică este tripla expresie a artei: o artă de a trăi, o artă de a construi şi o artă de a muri.” Arta regală nu este o artă plăcută regelui, ci este arta regelui, istoricii care au studiat sacralizarea puterii regale susţinînd că regele avea un corp individual şi muritor, şi un corp simbolic şi nemuritor. Corpul muritor, cu finitudinea sa, este un receptacol temporar, dar el este locuit de un corp nemuritor. Cu cele trei coloane, masoneria dispune de instrumentele/uneltele unei gîndiri creatoare; naşterea şi dezvoltarea unei gîndiri creative devin posibile pornind de la invariantele de la care masonii nu pot devia. „În aceasta constă cu adevărat marele secret şi marele mister al Artei regale”, precizează autorul. Realizată de masonii operativi, Arta regală este punerea în operă după legi divine, şi reprezintă un ideal de creaţie a templului şi de manifestare a Luminii. Templul este o hieroglifă monumentală a prezenţei divine, este un arhetip care uneşte ceea ce este jos cu ceea ce este sus, tenebrele cu Lumina, spiritul cu materia, cerul cu pămîntul. „Templul, spunea Jean Hani, este fixarea prezenţei spirituale într-un suport material.” Templul este imagine a omului şi deopotrivă a universului. Sigur, sînt formulări reale, pline de tîlc şi de învăţăminte; dar dacă toate acestea sînt publicate, cunoscute, predate în şcoli şi universităţi, care este tipul de cunoaştere, iniţierea specifică pe care o poate transmite iniţierea masonică? Cunoaşterea, din latinescul cognoscere, înseamnă a învăţa să cunoşti. Adevărata cunoaştere se face prin apropierea misterelor, prin trecerea de la existenţă la esenţă, de la iluzie la realitate, de la văzut la nevăzut. Iniţierea constă în a trăi în interior ceea ce se caută a fi cunoscut. „A construi templul, Citeste mai departe »

Visele în interpretarea lui Jung

interpretarea-viselor-no-border

Interpretarea viselor şi lucrul cu visele în terapia analitică ocupă un loc important în opera lui C. G. Jung. De altfel, şi în opera şi psihoterapia lui Freud, mentor al lui Jung, într-o anumită perioadă de începuturi, visul şi interpretarea sa are un rol determinant. În ultimii ani şi în România opera lui Jung a început să fie studiată, a început să fie tipărită opera sa, a apărut şi de acum celebra Carte roşie, iar unele edituri au colecţii consacrate operei lui Jung. Una din lăudabilele iniţiative editoriale aparţine Editurii Herald, care a lansat colecţia „Jungiana”, coordonată de Gabriela Deniz. Amintim cîteva titluri ale colecţiei: Dicţionar critic al psihologiei analitice jungiene (Andrew Samuels, Bani Shorter, Fred Plaut), Psihoterapie. Experienţa unui jungian (Marie-Louise Von Franz), Jung şi post-jungienii (Andrew Samuels). În rîndurile ce urmează vom face cîteva comentarii pe marginea unei cărţi din aceeaşi colecţie: James A. Hall, Interpretarea jungiană a viselor, 2013, 174 p.

Jung spunea despre vise că sînt produsele spontane ale psihicului inconştient, care prezintă adevărul natural. Deşi iniţial influenţat de Freud, Jung citise în anii formării cartea maestrului, Interpretarea viselor, metoda jungiană este mai puţin rigidă, optînd pentru o înţelegere a psihismului uman pe patru niveluri: Citeste mai departe »

Jean-François Mattéi: Filosofia – Un exerciţiu spiritual

Jean-François Mattéi

În debutul cărţii Mitul lui Sisif, Albert Camus se întreba dacă viaţa merită să fie trăită, întrebare care pentru noile generaţii înseamnă dacă viaţa poate avea un sens. Rîndurile care urmează nu sînt despre Albert Camus, dar amintirea numelui său se regăseşte în sensul pe care l-a dat vieţii şi filosofiei un gînditor francez recent plecat dintre noi: Jean-François Mattéi (n. 9 martie 1941, Oran – m. 24 martie 2014, Marsilia). A predat filosofia greacă şi metafizica la Universitatea „Sophia Antipolis” din Nisa, a fost membru al Institutului Franţei; este autor al unei impresionante opere filosofice, din care amintim: L’Etranger et le Simulacre, PUF, 1983; L’Ordre du monde, PUF, 1989; Platon et le miroir du mythe, PUF, 1996; La Barbarie intérieure, PUF, 1999; Heidegger et Holderlin, PUF, 2001; Le regard vide, Flammarion, 2007, premiul Montyon al Academiei Franceze; Le Sens de la demesure, Sulliver, 2009; Jorge Borges et la philosophie, Ovadia, 2010. A fost coordonatorul volumelor III (Les Oeuvres philosophiques) şi IV (Le Discours philosophique) din monumentala lucrare L’Encyclopedie philosophique universelle, PUF, 1992 şi 1998.

Orice gîndire şi orice operă originală se înrădăcinează într-o limbă, într-un trecut şi într-un pămînt, dar această înrădăcinare nu exclude deschiderea spre universal, dar nici nu îi dă dimensiunea „actualităţii”; adevărata filosofie, susţinea Jean- François Mattéi, este „inactuală”, ceea ce aminteşte formularea eliptică a lui Parmenide: „Mi-e totuna de unde voi începe; căci acolo mă voi întoarce iarăşi”. Dintr-o astfel de perspectivă, putem înţelege şi formularea lui Whitehead care afirma că întreaga filosofie occidentală este o notă în subsolul unei pagini scrise de Platon, filosoful de la care Jean-François Mattéi a plecat în demersul său pentru a reveni iarăşi … Platon a criticat sever în mai multe rînduri mitologii, făcătorii de poveşti, ca şi poeţii, dar orice cititor al său nu poate fi decît uimit de importanţa şi bogăţia miturilor platoniciene, el propunînd un alt tip de învăţătură care priveşte datele profunde ale existenţei umane şi ale realităţii cosmosului: originea sufletului (Timaios), originea cunoaşterii (Phaidros), originea interogaţiei filosofice (Republica - mitul peşterii), mitul cosmogonic (Phaidon), iniţierea în frumos (Banchetul). Studiind miturile platoniciene, Jean-François Mattéi a încercat să urmeze o cale diferită „arătînd că pentru Platon dialogul era legat de o dramatizare a existenţei umane. El instaurează o „metalogie” originală care trebuie sesizată în practica reală a pesonajelor şi a discuţiilor lor efective, după un principiu constitutiv care reglează corespondenţa structurii dramatice şi a activităţii formale a Ideii, prezentă prin jocul interlocutorilor.” Cînd Platon l-a numit pe Parmenide „părintele” filosofiei, el definea calea care revine la nesfîrşit asupra ei înseşi; drumul fiinţei cunoaşte curbura inimii fără tremur în faţa adevărului. Fiinţa, totdeauna egală ei înseşi, este fixată pe roata destinului şi prin jocul meandrelor şi al întoarcerilor îl face pe gînditor să înţeleagă mai bine cercul discursului în care stă Citeste mai departe »

Misterele Cabalei

andre-benzimra-petits-et-grand-mysteres-dans-la-kabbale

André Benzimra este un nume cunoscut cititorilor acestui site. Aici am mai scris despre cărţi ale sale cum ar fi Exploration du temple maçonnique à la lumière de la kabbale, Dervy, 2007, sau Hermétisme et alchimie dans la kabbale. Prolongements maçonniques, Archè, 2009; André Benzimra este autor de studii şi cărţi consacrate esoterismului, Cabalei şi masoneriei. De curînd a mai semnat o carte subscrisă aceloraşi domenii: Petits et grand Mystères dans la Kabbale. L’Oeuvre du Commencement. L’Oeuvre du Char, Editions de la Hutte, coll. „Feux sacrés”, 2013, 348 p.

Cabala cuprinde două studii: Maaseh Bereshith, care studiază primul capitol al Facerii şi este consacrată cosmologiei şi corespunde micilor mistere, cum le numeau grecii, urmărind reaşezarea omului în starea primordială, şi Maaseh Merkavah, care studiază primul capitol din Ezechiel şi este consacrată teologiei şi corespunde marilor mistere din tradiţia greacă, adică identificării omului cu întregul Univers, în tradiţia ebraică. Bereschith (La început) este primul cuvînt al Bibliei, ceea cea stîrnit unele nedumeriri: de ce lumea a fost creată prin litera b şi nu prin a; sigur, se poate răspunde că Thora începe cu b şi nu lumea, dar pentru gînditorii ebraici lumea şi Cartea sacră nu sînt realităţi diferite întrucît „în sfera divină unde lucrurile sînt unificate, nu sînt două lucruri distincte, lumea şi Biblia, ci unul singur.” Rînd pe rînd Andre Benzimra supune analizei versetele primelor două capitole din Facerea. Omul trebuie să îndrepte păcatul căderii în ispită lucrînd fără încetare la reconcilierea opuşilor, la reconcilierea bărbatului şi a femeii, a cerului şi a pămîntului. Maaseh Merkavah are ca obiectiv să conducă iniţiatul la gradul de Adam Qadmon, Omul Primordial, pentru a încheia cu procesul de identificare cu divinitatea. Citeste mai departe »

Academia masonică, 2

memories-de-l-academie-macconique-2

Al doilea număr al publicaţiei Mémoires de l’Académie maçonnique, publicat de editura La Hutte în octombrie 2013, poartă titlul Regards sur la philosophie maçonnique 1. Studiile reunite în acest volum, la origine conferinţe rostite în reuniunile Academiei masonice, sînt despre filosofia masonică, formulare care îi va nedumeri pe cei dispuşi să vadă în masonerie un nesfîrşit şir de conspiraţii, pe cei care nu înţeleg că există o spiritualitate masonică. În editorialul revistei, Michael Segall, preşedinte al Academiei masonice şi director al revistei, reaminteşte că filosofia abordează chestiunile fundamentale ale lumii şi spiritului într-o manieră sistematică, critică şi raţională.

Studiul lui Jacques Zurbach, despre filosofia acţiunii în francmasonerie, porneşte de la cîteva reflecţii asupra acţiunii, despre întrebările iniţiatului asupra posibilităţilor sale, despre  acţiune şi contemplare. Sînt amintite teorii ale acţiunii, ale acţiunii creatoare, cele care văd în om un demiurg al lumii politice şi sociale, dar şi al propriei fiinţe. Dar ce înseamnă filosofie masonică? Definiţiile date de Aristotel sau de Descartes au vreo legătură cu ritualurile masonice? Filosoful poate fi văzut ca un om care încearcă să înţeleagă misterul acestei lumi; printre misterele lumii se regăseşte şi condiţia umană, iar masoneria tocmai despre aceasta vorbeşte, întreg exerciţiul ei fiind ameliorarea condiţiei umane. Calea iniţiatică este metoda care ne Citeste mai departe »

Academia masonică

Academia masonică

La începutul anumui 2009 un grup de intelectuali francezi preocupaţi de spiritualitatea masonică a constituit la Paris Academia masonică, o instituţie care şi-a propus să fie un grup de reflecţie asupra filosofiei Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi a masoneriei în general. Dintre membrii Academiei amintim pe Michael Segall, Jean-Bernard Lévy, Alain Bernheim, Philippe Langlet, Pierre Boutin, Jean-Luc Maxence, Jean Solis, Louis Trébuchet. Academia masonică se reuneşte în cadrul unor sesiuni în care se susţin conferinţe urmate de discuţii; conferinţele susţinute în anul 2009 au fost reunite în volumul Mémoires de l’Académie Maçonnique, numéro 1, avril 2013, Franc-maçonnerie et structure, publicat de editura La Hutte.

Studiul lui Jean-Bernard Lévy este consacrat morfologiei, formelor şi structurilor riturilor şi ritualurilor iniţiatice; pornind de la teoriile structuraliste ale lui Ferdinand de Saussure, Gilbert Durand, Claude Lévi-Strauss, Jacques Derrida, Umberto Eco, Tzvetan Todorov, de la lecturile asupra miturilor şi poveştirilor aparţinînd lui Vladimir Propp, Arnold Van Gennep sau Pierre Brunel, Jean-Bernard Lévy propune o analiză asupra ritualului în lumina acestor cercetări, în încercarea de a propune cercetătorilor un instrument de lucru şi de reflecţie pentru studierea teoretică a masoneriei folosind surse venind dinspre ştiinţele umane, sociologie, etnologie, antropologie, artă. În mod curios, nu s-a făcut o analiză sistematică a riturilor şi ritualurilor masonice în epoca structuralismului triumfant. Astăzi structuralismul este mort, dar un studiu întemeiat pe forme şi morfologii este de actualitate. Pînă acum, masoneria nu a făcut obiectul de studiu al vreunei disciplinei umaniste; unii istorici s-au ocupat de rădăcinile ordinului, iar unii psihanalişti au văzut în practica masonică o căutare introspectivă, iar în ceremonii şedinţe de psihanaliză colectivă! Nu putem să nu amintim că înşişi masonii se ocupă doar de istoria masoneriei, de evoluţia ei. Excepţiile notabile în spaţiul francez sînt Philippe Langlet şi Bruno Etienne, în vreme ce Antoine Faivre sau Jean-Pierre Brach sînt atraşi mai mult de esoterism şi mai puţin de masonerie. Cel care a pus în lumină cele trei faze ale ritualurilor de ceremonii de trecere/pasaj a fost Arnold Van Gennep, iar tezele sale sînt folosite de Jean-Bernard Lévy pentru a ilustra ritualurile de trecere în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat; sînt ritualuri care pleacă de la constatarea că lipseşte ceva, iar dobîndirea unui nou statut ontologic se face cu preţul unui sacrificiu. Acelaşi autor semnează şi studiul despre ritualurile masonice ale RSAA din perspectiva analizei structuraliste a lui Claude Lévi-Strauss. Structuraliştii au disecat mitul în părţi elementare numite miteme. Lévy ia ca exemplu al analizei lui Strauss mitul lui Oedip, folosind apoi acest model pentru a decupa în elemente specifice ritualurile iniţiatice; cele trei miteme specifice ritualului masonic sînt: raportul iniţiatului cu Principiul; căutarea iniţiatică personală; acceptarea iniţiatului în sînul grupului. „Orice rit iniţiatic se supune unor legi, unor secvenţe precise. Iniţierea presupune Citeste mai departe »

Colecţia “Simbolurile Masonice”, VII

Colecţia “Simbolurile Masonice”, VII

Tradiţia masonică păstrează ideea de a transforma haosul, de a domni asupra tenebrelor, de a rîndui dezordinea în ordine. Toate acestea ţin de un rit, pentru că ordinea nu este garantată pentru totdeauna. Ritul poate fi privit şi ca o matrice a unei legături sociale, ritualul constituind un gen de „infrastructură” a societăţii umane. În recenta sa carte, Le rituel initiatique. Outil de création et Art de vivre, André Quémet abordează iniţierea ca recunoaşterea unei reguli, ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică. „Iniţierea este recunoaşterea unei Reguli ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică, această ordine fiind considerată preeminentă oricărei alteia”, scrie André Quémet. Într-o perspectivă adevărat iniţiatică, individul nu este vîrf al creaţiei nici normă, ci una din componente, un element, un participant la ritmul cosmosului care învaţă să participe la opera de creaţie luminoasă, să-şi ocupe locul într-o ierarhie a îndatoririlor, nu a drepturilor şi puterilor. Ritualul este o artă care implică o experienţă coborînd simbolic individul la originile umanităţii, dar este şi o creativitate permanentă. A trăi un ritual înseamnă a participa la viaţă Citeste mai departe »

Gigantul Gargantua şi uriaşul Rabelais

Gargantua

Mult timp celebra carte a lui François Rabelais, Gargantua şi Pantagruel, a fost privită cu o anume lejeritate, ca o poveste uşor trivială, lipsită de orice adîncime. A fost nevoie ca Balzac să afirme: „Pantagruel este una dintre cele mai frumoase cărţi din literatura franceză”, ca Anatole France să scrie că „Rabelais a fost, fără să ştie, miracolul epocii sale”, pentru ca scrierea lui Rabelais să intre în atenţia criticilor literari care treptat i-au descoperit valenţe neaşteptate.

Unul dintre autorii care la jumătatea secolului trecut a căutat să ofere o altă viziune asupra scrierii lui Rabelais a fost Pierre Gordon; a făcut studii de filosofie, în Franţa, a obţinut un masterat la Cambridge, i-a impresionat pe contemporani prin faptul că era un bun cunoscător al mai multor limbi străine. A fost elev al lui Emile Durkheim şi a fost un apropiat al lui René Guénon, încercînd să arunce o punte între studiul sociologic al fenomenului religios şi învăţătura esoterică tradiţională. Dintre cărţile lui Pierre Gordon amintim: Les Fetes à travers les âges; L’initiation sexuelle et l’évolution religieuse; Le Mythe d’Hermes; Origine lontaine de la franc-maçonnerie et du compagnonnage; Les Racines sacrées de Paris; Le Sacerdoce à travers les âges. Aceste rînduri sînt prilejuite de reeditarea uneia din cărţile lui Pierre Gordon: Le Géant GARGANTUA, Editions Arma Artis, 2012.

Antichitatea oferă numeroase exemple de fiinţe supranaturale, de giganţi sălăşluind în pîntecele munţilor, în grote sau caverne; probabil din această stirpe făceau parte Cronos şi zeiţa latină Carna. Această mitologie populată de monştri, de fiinţe supranaturale, de giganţi chiar dacă în timp s-a estompat, a dăinuit, transmiţindu-se, în diverse forme, pînă în zilele noastre, Pierre Gordon dînd exemplul trecerii de la Carna la personajul folcloric al carnavalului. Pierre Gordon îşi susţine argumentaţia pornind de la rădăcina comună a limbilor de astăzi şi identifică unele teme verbale, printre ele şi GRG pe care o găseşte mai întîi la Gorgone (trei monştri cu trup de femeie, cu cap fioros, cu şerpi în loc de păr, cu ochi care pietrificau; una singură, Meduza, era muritoare, fiind ucisă de Perseu); aceeaşi rădăcină este identificată şi în cuvîntul „gargouille”, care desemnează un dragon prezent în basorefiefurile care decorează exteriorul catedralelor franceze medievale, dar şi în numele eroului lui Rabelais, Gargantua. Urmărind anumite filiaţii de la mitologia antică la folclorul medieval, Citeste mai departe »

Jean Biès: Calea către interioritate

Jean Bies

Orice destin este un mister, venim din mister şi ne întoarcem în mister. La dispariţia lui Jean Biès să onorăm memoria unui om care a fost un căutător al adevărului, un om angajat într-o ardentă căutare spirituală, un eseist cu viziuni profunde asupra crizei civilizaţiei occidentale, un autor de studii consacrate spiritualităţilor Orientului şi Occidentului, un scriitor talentat.

Cel care ne-a părăsit de curînd s-a născut la Bordeaux, în 1933, a studiat literaturile clasice, în paralel cu activitatea didactică universitară susţinînd şi o bogată activitate literară; a fost apropiat cercurilor intelectuale frecventate de Jean Hebert, Arnaud Desjardins, Lanza del Vasto, Frithjof Schuon, Marie-Madelaine Davy. Alături de aceştia a respirat autenticitatea, a căutat înţelepciunea, a sacralizat existenţa.

Jean Biès este autorul unei opere variate, scrierile sale propunînd un itinerariu care ne conduce pe drumul metafizicii, al spiritualităţii şi înţelepciunii, al cuvîntului şi tăcerii contemplative, toate aceste căutări împlinite în cărţi din care amintim:Mont Athos, Albin Michel, 1963, traducere în limba română Athos, Muntele transfigurat, Editura Deisis, 2006; Empédocle d’Agrigente-Essai sur la philosophie présocratique, Editions Traditionnelles, 1969; Connaissance de l’Amour, Points et Contrepoints, 1970; Littérature française et Pensée hindou, Klincksieck, 1974; Art, Gnose et Alchimie, Le Courrier du Livre, 1987; L’Initiatrice, Jacqueline Renard, 1990; Paroles d’urgences, Terre du Ciel, 1996, traducere în limba română (Iluminări pentru vremurile de pe urmă), Editura Mirabilis, 2001; Les Grands initiés du XX siècle, Ph. Lebaud, 1998; Les Alchimistes, Ph. Lebaud, 2000; Vie spirituelle et modernité, L’Harmattan, 2009; Le Symbole de la Croix, Arma Artis, 2010; Orientations spirituelles pour un temps de crise, Pardes, 2010; Paysages de l’Esprit, Arma Artis, 2011; Le Soleil se lève à minuit, L’Harmattan, 2011.

Jean Biès a fost un intelectual profund ataşat ideii că lumea postmodernă este organizată în aşa fel, încît împiedică viaţa interioară. Ce este interioritatea? Este lumea pe care o purtăm în noi, şi care se constituie din învelişuri încă relativ exterioare: mentalul şi psihicul; dincolo de acestea este Spiritul, ceea ce nu este reductibil la nimic. În cărţile sale, una din teme era criza civilizaţiei occidentale, care se accelerează şi care afectează ansamblul planetei, umanitatea convertindu-se de nevoie sau cu bucurie la ideologia materialistă. În crize grave, soluţiile orizontale sînt de un ajutor limitat şi provizoriu. Citeste mai departe »

Pagina 1 din 14123456789...Ultima »

Etichete

academie aer Agrippa alchimie ales Almora Amadou Andreae André Kervella apă arhetip arhitect Arma Artis Arta Regală arte liberale Atalanta Fugiens Audureau Aurora aventura unui discurs Basarab Nicolescu basm basorelief Benzimra Bernheim Bodmer Boethius Bonardel borella Bruno Pinchard budism Böhme C. Bodea cabală Cagliostro Caillet calfă Carl Justav Jung Cartea Roșie catedrală cavaler cavalerism Chartres Chassagnard Christian Jacq Christian Montésinos Christine Maillard CIERL cinci companion complot Constantin Daniel creanga de aur creştinism cronologie cruce Cugnet culori cunoaştere cuvinte Cuvîntul de mason D. Bolintineanu Dachez Dangle Dangles Dante Delbos Delpierre delta Dervy Diotima discurs Divina Comedie Don Juan Doritori nebuni Dubrun E.M.E. ebraică Egipt EME Emilie Granjon Enoh eshatologie esoterism Etienne Morin Evanghelia după Ioan exil faivre fascinatia nevazutului filosofie foc Forţa fraternitate Frumuseţea G Gabut Gargantua geometrie Georges Darmon gnoză Goethe gotic gradul 9 Grasse-Tilly GREMME Guenon Guy Piau Halévy Henri Gallois Herald Hermes Hermes Trismegistos hermetism Hiram Hunedoara I.N.R.I. iluminism imaginaţie iniţiere interioritate intoarcerea catre lumina Irene Mainguy Isis Islam istorie Ivoire-Clair J.-F. Mattéi Jacques Thomas James A. Hall Jean-François Mattéi Jean-Pierre Bayard Jean Biès Jean Tourniac John Dee Jung Jungiana Kadosh labirint La Hutte laurant LDP Leibniz lexic litera G lojă lumina Lévy maestru Magia cerească magie maison de vie mandache marquet Marro masonerie matematică materie Melchisedec memphis Mesopotamia Michael Maier misraim mistere misterii mistica iudaică mistică mit moarte Moise monada Mondet monism Montésinos Morin natura naturphilosophie nemira Nicolas Flamel numere nunta chimică Négrier occident ocult Onofrio ordin Osiris Paracelsus pedeapsă pelican Percy John Harvey perfecţie peşteră Ph. Langlet philosophia perennis piatra bruta piatra cubica piatră Pierre Gordon Pitagora Platon politică principii publicate PUF pământ Rabelais Ragon Ramsay Recherches germaniques reflecție regularitate religie Renaştere Republica revoluţie rit rit egiptean rit operativ Robert L. D. Cooper Rocher Roger Dachez rosicrucianism Rosslyn roza-cruce rozicrucianism sacru Sade sadoveanu scară scoţian secret sefirot semne Sepher Yetzirah sf. Ioan shibboleth simbolism Simboluri sociabilitate Solis solomon Sources spada înflăcărată speculativ spirit spiritualitate steaua inflacarata sufism summa tablou Tacchella teatralitate templu terţul Théus Tora Tort-Nouguès tradiţie trandafir transmitere tranziţie trei Trescases Télètes ucenic umbra valori Vannier van Win Vega Vergiliu Vierne Villard de Honnecourt virtute Voican Zalmoxis Zambrowski zigurat Zorobabel Zumstein Zurbach Înţelepciunea şiism șapte
This blog uses a customized version of Intense Wordpress Theme.