Această nouă apariţie a revistei Lumieres redeschide discuţia asupra unui subiect care este departe de a fi epuizat. Cecile Revauger ne cere să nu fim naivi şi să nu luăm ad litteram interdicţia din articolul VI al Constituţiilor lui Anderson (cel privitor la discuţiile despre religie) care nu era decît o precauţie de ordin oratoric!

De mai mulţi ani Doamna profesor Cecile Revauger animă în cadrul Universităţii Bordeaux III un cerc de studii despre istoria masoneriei şi despre implicarea ordinului în politica veacului al XVIII-lea. În opinia universitarului francez, cercetarea domeniului, a masoneriei, trebuie să urmeze calea cercetării ştiinţifice şi să răspundă tuturor criteriilor acestei îndeletniciri: istorie, istoria ideilor, analiza civilizaţiilor şi a culturilor. Este nevoie să se treacă de la descriptiv la abordarea în manieră foarte deschisă a unor probleme cum ar fi angajamentul politic al franc-masoneriei în epoca Luminilor. Pentru aceasta este nevoie de o privire panoramică atît asupra unor personalităţi cît şi asupra unor loji, pentru a înţelege de ce Luminile sînt destinate să rămînă pentru totdeauna neterminate, după spusa lui Tzvetan Todorov. Amplul dosar despre masonerie şi politică în secolul Luminilor este găzduit de numărul 7 al revistei Lumieres - Franc-maconnerie et politique au siecle des Lumieres: Europe-Ameriques (publicată sub egida Centre Interdisciplinare Bordelais d' Etude des Lumieres, Conseil Regional d'Aquitaine,

Centre for Research into Freemasonry-Shefield)  şi este structurat pe trei secţiuni: franc-masonerie, Lumini şi revoluţii; franc-masonerie, mişcări sociale şi reforme; tezele complotului. Secţiunea Franc-masonerie, Lumini şi revoluţii este deschisă de studiul doamnei Cecile Revauger, reputat specialist în franc-masoneria americană, despre revoluţiile americană şi franceză şi implicarea masoneriei în cele două revoluţii; concluzia autoarei este că între cele două mari evenimente ale sfîrşitului de veac XVIII sînt mari deosebiri în privinţa participării masonilor: dacă în cazul revoluţiei americane se vorbeşte de o participare activă a masonilor americani la un eveniment fondator al istoriei lor, nu la fel stau lucrurile în privinţa revoluţiei de la 1789, teza complotului masonic nu este împărtăşită de istorici, dar este de netăgăduit că masoneria veacului al XVIII-lea se înscrie din plin în contextul Luminilor, în credinţa în perfectibilitatea omului, în setea de cunoaştere şi de descoperire a lumii. Un excelent studiu despre binomul masonerie-revoluţie semnează Jose Ferrer Benimeli, cu multe notaţii despre lucrări de istorie ce…

Mai mult...

Mitologia asupra căreia s-a aplecat cu atîta stăruinţă James Frazer identifică creanga de aur cu vîscul, ale cărui frunze de un verde pal devin cu timpul aurii.

Sintagma Creanga de aur ne trimite imediat cu gîndul la pictorul englez Turner care redă în pictura cu acelaşi nume micul lac pierdut în pădurea Nemi, "oglinda Dianei", cum îl numeau cei vechi, sau la celebra lucrare în 12 volume semnata de James George Frazer, apărută începînd cu 1890, cunoscînd mai multe ediţii ca şi varianta prescurtată, tradusă în multe limbi, rămasă pînă în ziua de astăzi o lucrare de referinţă pentru cei preocupaţi de mitologie şi religie comparată   (în treacăt fie spus, Mircea Eliade afirma că a început să înveţe limba engleză pentru a-l putea citi pe Frazer). Pentru noi, românii, Creanga de aur este însă şi una din scrierile remarcabile ale lui Mihail Sadoveanu. Dar nu întotdeauna opera unui scriitor, fie el şi de geniu cum este cazul lui Sadoveanu, este receptată cursiv, exclusiv prin apel la axiologie şi criteriu literar; se suprapun de multe ori, de prea multe ori, iar opera sadoveniană nu a scăpat nicidecum unui

astfel de proces, criterii conjuncturale care nu discută opera. Poate că şi aceasta este pecetea pe care o lasă creaţia de geniu, aceea de a stîrni controverse. Scrisă la maturitate, Creanga de aur a fost primită cu o anume răceală, tema era destul de nefamiliară mediului literar românesc şi trimitea fără echivoc la surse cărturăreşti, pe care scriitorul ştia să le disimuleze, iar criticii nu se oboseau să le identifice. În mult citata Istorie a literaturii române de la origini pînă în prezent, Călinescu nu pomenea nimic despre o scriere în care alţi critici vor vedea cheia de boltă a operei, întîmplare ce amintea pilda din Psalmul 117: "Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului". Sadoveanu a fost aşezat de critica literară încă de la început în matricea  semănătorismului, încît puţini au fost cei ce au stăruit asupra scrierilor pentru a vedea dincolo de literă. Abia Nicolae Manolescu, în deceniul al VII-lea al…

Mai mult...

Volumul oferit ca omagiu al activităţii lui Jean-Pierre Lurant este structurat în cinci părţi urmînd axele principale ale operei sale: 1. Istoria şi sociologia esoterismului; 2. Esoterism creştin; 3. Francmasonerie şi ocultism; 4. "Politica hermetica"; 5. Esoterism, artă şi literatură.

La împlinirea vîrstei de 70 de ani, prietenii şi foştii elevi au oferit esoterologului Jean-Pierre Laurant un volum omagial: Etudes d'histoire de l'esoterisme, sous la direction de Jean-Pierre Brach et Jerome Rousse-Lacordaire, editions du Cerf, Paris, 2007, 458 p. În mica lume a esoterologilor, Jean-Pierre Laurant este una din personalităţile atipice; a făcut studii de istorie, a susţinut lucrarea de doctorat în 1990, a fost profesor de liceu, primar al micii localităţi Vezaponin, a ţinut cursuri de istoria esoterismului la Ecole pratique des hautes etudes. Întîlnirea cu opera lui Guenon avea să determine interesul său pentru esoterism. Jean-Pierre Laurant este autorul cîtorva cărţi importante despre esoterismul creştin şi despre Guenon, dintre acestea amintim: Le Sens cache selon Rene Guenon (1975), Symbolisme et Ecriture, le cardinal Pitra et la clef de Meliton de Sardes (1988), L'Esoterisme chretien en France au XIX siècle (1992), L'Esoterisme (1993), Le Regard esoterique (2001), Rene Guenon, les enjeux d'une lecture (2006), acestora adăugîndu-se un număr impresionant

de studii şi articole publicate în lucrări colective sau reviste de specialitate. Volumul dedicat gîndirii sale caută să surprindă originalitatea punctelor sale de vedere, în prefaţa cărţii Emile Poulat surprinzînd admirabil esenţa căutărilor esoterice: " Esoterismul , efortul său intelectual şi căutarea sa spirituală au apărut cînd spiritul ştiinţific născînd a început să fisureze acest univers mental şi să treacă de Dumnezeu pentru a construi propriul univers. Esoterismul nu se explică şi nu se înţelege fără această referinţă la opera secularizantă a modernităţii. Esoterismul ne invită să nu uităm niciodată că, dacă ştiinţa este una, dacă experienţa este una, lectura experienţei şi a operei sale este totdeauna plurală, ireductibilă, fără sfîrşit, cum este cea a Bibliei". Este bine ştiut că asupra definiţiei esoterismului planează o multitudine de viziuni, ca şi o nefericită dihotomie între esoterismul modern occidental şi...altele, deşi asupra esoterismului islamic au apărut în ultimele decenii lucrări are pot reaşeza discuţia în alţi termeni. Jean-Pierre Laurant adoptă criterilogia formei…

Mai mult...

Incomparabila valoare a mesajului sf. Ioan Evanghelistul şi a filosofiei transcendentale pe care o cuprinde, ne îngăduie să amintim rolul masoneriei ca depozitar al unei preţioase comori: aceea de a îmbrăţişa diverse forme ale gîndirii, aspiraţii şi credinţe, să includă nu să excludă, să opereze o vastă sinteză de expresii aparent opuse şi să nu opereze alegeri, să înţeleagă că adevărul este unul, în multiplele sale aspecte.

În primele dezvăluiri ale ritualurilor masonice aparţinînd lui Samuel Prichard şi abatelui Perau, ca şi în catehismele masonice vechi, pe care din motive nemasonice le trecem sub tăcere, este menţionat dialogul dintre Venerabil şi fratele dintr-o altă lojă care cere să fie admis la lucrări: - De unde vii frate?- Din loja sf. Ioan. - Ce se face în loja sf. Ioan? - Se înalţă temple virtuţii şi se îngroapă în temniţe viciile. - Ce ne aduci de acolo? - Salut, prosperitate şi bună primire tuturor fraţilor. - Ce vrei să faci aici? - Să-mi înving pasiunile, să-mi supun voinţa datoriei şi să fac noi progrese în masonerie. - Ia loc, frate, şi fii bine-venit în acest atelier care primeşte cu recunoştinţă sprijinul luminilor tale. Masoneria simbolică oferă şi alte aluzii la sf. Ioan, de fapt la sfinţii Ioan, celebrînd prin agape rituale solstiţiile de vară şi de iarnă, respectiv pe sf. Ioan Botezătorul şi pe sf. Ioan Evanghelistul; mai

mult, 24 iunie cînd se celebrează sf. Ioan Botezătorul este şi data constituirii Marii Loji a Londrei, considerată piatra de temelie a masoneriei speculative. În masoneriile regulare, pe altarul jurămintelor una din Cărţile Sacre este Biblia, iar aceasta este deschisă la prologul la Evanghelia lui Ioan, din care se citesc primele versete: Întru-nceput era Cuvîntul şi Cuvîntul era la Dumnezeu şi Cuvîntul Dumnezeu era. Acesta era dintru-nceput la Dumnezeu; toate printr-Însul s-au făcut şi fără el nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Viaţa era într-Însul, şi viaţa era lumina oamenilor; şi lumina întru întuneric luminează şi întunericul nu a cuprins-o. Care este originea istorică şi care este valoarea simbolică a interesului purtat de masoneria speculativă celor doi sfinţi Ioan? Acestor întrebări căutăm să le răspundem în cele ce urmează. Încă de la constituirea sa, masoneria speculativă va arăta un anume ataşament faţă de sf. Ioan, nu numai prin alegerea datei de 24 iunie 1717 ca moment al…

Mai mult...

Cartea lui Jean Borella dedicată unui subiect deloc comod, apărută în momentul în care Papa Benedict al XVI-lea amintea că gnoza autentică este o dezvoltare a credinţei, este pledoarie pentru o reaşezare a discuţiilor despre gnoză

Termenul gnoză a fost ignorat cu desăvîrşire de dicţionarele româneşti pînă în 1989, atît în cele generale ale limbii române, cît şi în cele de filosofie. Ca şi în alte cazuri, el nu a fost recuperat temeinic nici după 1990, lăsîndu-l în zona ceţoasă, a termenilor vag definiţi care astfel ar suscita mai mult interes. Adevărat este că termenul gnoză nu a fost pe deplin acceptat de lumea filosofilor şi teologilor europeni, el fiind deseori contrapus adevăratei doctrine creştine, de multe ori considerîndu-se un paradox a vorbi despre gnoza creştină. O recentă apariţie editorială (Jean Borella, Problemes de gnose, Editons L'Harmattan, coll. "Theoria", Paris, 2007, 402 p.) caută să descifreze cîteva dintre spinoasele probleme ale gnozei. Ştiam de preocupările lui Jean Borella în domeniu din lucrările sale anterioare (La charite profanee şi Esoterisme guenonien et mystere chretien), dar şi din amplul interviu acordat de filosoful francez şi apărut în volumul nostru Sensul ascuns, Editura Cronica, Iaşi, 2005, interviu intitulat sugestiv

Gnoza cere posibiltăţi ale inteligenţei care nu sînt egal prezente la toţi oamenii. La originile creştinismului,  gnoza şi gnosticismul erau cunoscute doar din scrierile celor care le respingeau (Irineu, Iustin, Ipolit), care ofereau  însă ample citate din adversarii care trebuia respinşi. Pentru o bună perioadă de timp a fost singura sursă documentară. Totul pînă în 1945, cînd la Nag Hammadi, în Egipt, a fost descoperită o adevărată bibliotecă gnostică, semn că o întreagă comunitate gnostică folosea aceste texte. Care este însă raportul gnozei şi gnosticismului cu creştinismul? Ştiam din cartea despre Guenon ca Jean Borella nu era adeptul teoriei unui esoterism creştin, căci revelaţia creştină era accesibilă tuturor şi nu numai unui grup de iniţiaţi, unei elite secrete, deşi admitea că gradul de înţelegere a parabolelor era diferit. Teza lui Jean Borella că prin adevărata gnoză trebuie înţeleasă o cunoaştere a lui Dumnezeu, interioară şi salvatoare, îi impune o dublă misiune: a arăta prin ce creştinismul realizează adevărul gnozei, şi…

Mai mult...

Pledoaria lui Jerome-Rousse Lacordaire este pentru a trece de la apologetica negativă la dialog, în climatul pe care îl cerea Papa Paul al VI-lea al, cel al clarităţii, dulceţii şi încrederii atît în virtutea propriului cuvînt cît şi în capacitatea de a primi de la interlocutor, privind către orizontul diversităţii drumurilor care duc către credinţă.

Apropierea celor doi termeni din titlu este de natură să surprindă, sau chiar să stîrnească reacţii negative. Ne grăbim să precizăm că am preluat titlul unei recente lucrări (Esoterisme et christianisme. Histoire et enjeux d'une expatriation, Paris, Editions du Cerf, coll. "Cogitatio fidei", 2007, 366 p.) purtînd semnătura unui teolog dominican - Jerome Rousse-Lacordaire. Profesor la Institutul Catolic din Paris, Jerome Rousse-Lacordaire nu este la prima lucrare ce abordează un subiect mai puţin studiat ( dar respins din plin!) în lumea catolică; în ultimii ani a semnat mai multe lucrări consacrate masoneriei: Rome et les franc-macons; Antimaconnisme; Jesus dans la tradition maconnique: rituels et symbolismes du Christ dans la franc-maconnerie francaise;Le Chevalier Rose-Croix, parfait macon et parfait chretien. Le grade de Rose-Croix et le christianisme primitif. Îmi amintesc cu plăcere că l-am avut partener de dialog - Secretul şi căile dificile de acces- pentru volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Iaşi, Editura Cronica, colecţia "Arheologia spiritului", 2005, pp.182-188. Cînd se

vorbeşte insistent despre esoterism ca de o "nesăbuinţă" faţă de raţiunea teologică, cînd Consiliul pontifical pentru cultură şi Consiliul pontifical pentru dialog interreligios acuză esoterismul ca matrice a New Age, cînd esoterismul şi-a căpătat locul în cetatea academică, cînd un teolog ca Hans Urs von Bathasar vorbeşte despre "repatrieri" biblice şi creştine ale esoterismului, este limpede că teologii atenţi la discursul lumii nu se pot mărgini la a perora în van despre incompatibilitatea esoterismului cu lumea creştină. La originea demersului lui Jerome Rousse-Lacordaire sînt cîteva "verdicte" cuprinse în documentul pontifical Isus-Cristos, purtător de apă vie: o reflecţie creştină despre New Age. În acest document elaborat de cele două Consilii pontificale mai sus amintite, New Age este văzut ca o variantă contemporană a esoterismului occidental, matricea esenţială a gîndirii New Age bazîndu-se pe tradiţia esoterico-teosofică: " o tradiţie care s-a răspîndit din plin în cercurile intelectuale europene în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Se regăseşte îndeosebi în franc-masonerie, spiritism, ocultism…

Mai mult...

Din legendele gradelor anterioare am văzut că învățătura masonică este prezentată sub forma unor alegorii în spatele cărora se află mituri fondatoare ale umanității care, prin adaptarea la specificul învățăturii masonice, devin mituri fondatoare ale masoneriei. Nu altfel stau lucrurile cu învățătura Cavalerului Crucii și al Trandafirului.

La aproape patru secole de la apariția sa, rozicrucianismul rămîne o mișcare culturală și spirituală enigmatică. Este și acesta un semn că avertismentele din deschiderea și din finalul scrierii Confessio Fraternitatis nu au răsunat în deșert:  "Nimic din ceea ce se află rostit și adus la cunoștință tuturor cu privire la fraternitatea noastră să nu fie judecat cu ușurătate și să nu fie socotit ca o născocire deșartă și cu atît mai puțin să nu fie primit ca și cînd ar fi doar o închipuire a noastră. Noi nu ieșim la vînătoare după avutul vostru născocind elixiruri mincinoase, ci dorim să vă facem părtași ai bunurilor noastre. Vă vorbim acum în pilde, dar (cînd va sosi clipa) vrem să vă aducem în fața unei  înfățișări, înțelegeri, mărturisiri și cunoașteri a tuturor  tainelor, cunoaștere care să fie dreaptă, simplă, ușoară și fără ascunzișuri". De vreme ce enigma a rămas aceeași pînă în zilele noastre, ne putem întreba: "cînd va sosi  clipa"

dezvăluirii? Evident, o astfel de întrebare este un exercițiu retoric și prilejul deschiderii unei discuții despre unul dintre cele mai fascinante și spectaculoase grade ale Ritului Scoțian Antic și Acceptat: Cavaler  al Crucii și Trandafirului. Manifestele fondatoare ale rozicrucianismului (Fama Fraternitatis, Confessio Fraternitatis și Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz) au stîrnit o adevărată furtună în mediile intelectuale ale Europei apusene, dovedită de circulația și de interesul cu care erau lecturate și interpretate, cît și de abundenta literatură pe care au generat-o. Vastul curent hermetico-alchimic apărut în Renaștere nu urmărea doar restaurarea înțelepciunii antice, ci și reforma generală și radicală a tuturor instituțiilor religioase, sociale și culturale, într-un adevărat proces de renovatio a lumii occidentale. Fără a intra în detalii istorice care nu-și au locul aici, voi aminti doar că rozicrucianismul inițial a fost urmat de o vastă mișcare în secolul al XVIII-lea în care se remarcă sistemele Roza-Cruce de Aur și Roza-Cruce de Aur de Sistem Vechi. Dacă Roza-Cruce…

Mai mult...

Moştenitoare a unor vechi tradiţii, masoneria a rezistat probei timpului pentru că a ştiut să regrupeze diversitatea, a cultivat pluralismul, alteritatea, toleranţa şi fraternitatea

În anul 1801 lua naştere, la Charleston, Supremul Consiliu al Suveranilor Mari Inspectori Generali de grad 33 pentru Statele Unite ale Americii. Un an mai tîrziu, tot la Charleston, s-a creat Supremul Consiliu al insulelor franceze ale Americii, avîndu-l drept Suveran Comandor pe contele Grasse-Tilly. În octombrie 1804, este fondat la Paris Supremul Consiliu al Franţei, sub conducerea lui Auguste de Grasse-Tilly, primul Suprem Consiliu european. Cele două veacuri trecute de la aceste pietre de hotar ale evoluţiei Ritului Scoţian Antic şi Acceptat au dat o configuraţie stabilă valorilor iniţiatice şi filosofiei celor treizeci şi trei de grade ale sale. Într-o lucrare  care marca bicentenarul Supremului Consiliu al Franţei şi semicentenarul activităţii sale publicistice consacrate spiritualităţii francmasonice, Jean-Pierre Bayard omagiază Ritul Scoţian Antic şi Acceptat şi francmasoneria în ansamblu: „În timp ce societatea noastră pierde noţiunea de sacru, uită spiritualitatea în folosul unei cunoaşteri tehnologice în căutarea profitului, cîteva fiinţe caută cu disperare originea lor fiind însetate de repere, de

probe irefutabile, de o arheologie riguroasă a gîndirii umane. Omul, neliniştit, ambiţionînd exactitudinea, caută să se liniştească. Francmasoneria înţelege să replaseze omul în contact cu forţele sacre ale cosmosului pentru a-i reda armonia iniţială. Bogăţia sa rezidă în puterea simbolurilor sale care sînt eterne şi universale, care nu aparţin nici unei şcoli, nici unei religii, dar pe care fiecare societate o interpretează după o percepţie pe care o extrage din acest Centru tradiţional, fără origine umană!" Crearea acestei instituţii cu 33 de grade rămîne încă misterioasă, în ciuda numeroaselor lucrări semnate de redutabili istorici. 33 este un număr sacru, marcat de simbolism, prezent în multe tradiţii religioase. Denumirea de scoţian, aparent obişnuită la prima vedere, nu ascunde o realitate istorică indubitabilă. În 1930, Albert Lantoine, membru al Supremului Consiliu al Franţei, scria în prefaţa la cartea sa despre Ritul Scoţian Antic şi Acceptat că acesta este celebru, „celebru şi puţin cunoscut". S-au schimbat lucrurile în mod radical de atunci? S-au…

Mai mult...