În anul 1801 lua naştere, la Charleston, Supremul Consiliu al Suveranilor Mari Inspectori Generali de grad 33 pentru Statele Unite ale Americii. Un an mai tîrziu, tot la Charleston, s-a creat Supremul Consiliu al insulelor franceze ale Americii, avîndu-l drept Suveran Comandor pe contele Grasse-Tilly. În octombrie 1804, este fondat la Paris Supremul Consiliu al Franţei, sub conducerea lui Auguste de Grasse-Tilly, primul Suprem Consiliu european. Cele două veacuri trecute de la aceste pietre de hotar ale evoluţiei Ritului Scoţian Antic şi Acceptat au dat o configuraţie stabilă valorilor iniţiatice şi filosofiei celor treizeci şi trei de grade ale sale. Într-o lucrare  care marca bicentenarul Supremului Consiliu al Franţei şi semicentenarul activităţii sale publicistice consacrate spiritualităţii francmasonice, Jean-Pierre Bayard omagiază Ritul Scoţian Antic şi Acceptat şi francmasoneria în ansamblu: „În timp ce societatea noastră pierde noţiunea de sacru, uită spiritualitatea în folosul unei cunoaşteri tehnologice în căutarea profitului, cîteva fiinţe caută cu disperare originea lor fiind însetate de repere, de probe irefutabile, de o arheologie riguroasă a gîndirii umane. Omul, neliniştit, ambiţionînd exactitudinea, caută să se liniştească. Francmasoneria înţelege să replaseze omul în contact cu forţele sacre ale cosmosului pentru a-i reda armonia iniţială. Bogăţia sa rezidă în puterea simbolurilor sale care sînt eterne şi universale, care nu aparţin nici unei şcoli, nici unei religii, dar pe care fiecare societate o interpretează după o percepţie pe care o extrage din acest Centru tradiţional, fără origine umană!”

Crearea acestei instituţii cu 33 de grade rămîne încă misterioasă, în ciuda numeroaselor lucrări semnate de redutabili istorici. 33 este un număr sacru, marcat de simbolism, prezent în multe tradiţii religioase. Denumirea de scoţian, aparent obişnuită la prima vedere, nu ascunde o realitate istorică indubitabilă. În 1930, Albert Lantoine, membru al Supremului Consiliu al Franţei, scria în prefaţa la cartea sa despre Ritul Scoţian Antic şi Acceptat că acesta este celebru, „celebru şi puţin cunoscut”. S-au schimbat lucrurile în mod radical de atunci? S-au făcut cîţiva paşi semnificativi, şi s-a destrămat un mit: cel al originii…scoţiene! Acum 50 de ani, R.S. Lindsay, Mare Secretar General Al Supremului Consiliu al Scoţiei, afirma tranşant: „Scoţia nu este leagănul nici al Gradelor Ritului, nici al Ritului ca sistem. Gradele Înalte au fost împrumutate de la un tip francez de masonerie, apărut numai în Franţa la mijlocul secolului al XVIII-lea”.

Primul Suprem Consiliu fondat la Charleston reprezenta întruchiparea spiritului ecumenic al francmasoneriei, fraternitatea spirituală dincolo de naţionalitate sau convingeri religioase şi politice. Iată ce scria Peter Bloch despre primii 11 membri al Supremului Consiliu de la Charleston: „Pentru că majoritatea acestor unsprezece bărbaţi remarcabili, avînd spirit întreprinzător sînt veniţi din vechea Europă pentru a participa la naşterea unei ţări noi, pentru că ei au ştiut să depăşească particularităţile confesiunii lor în folosul unei viziuni luminoase a religiei, pentru că au venit avizi de libertate, libertate cîştigată prin foame, sete, suferinţă pe cîmpul de luptă, pentru că ei au ştiut să pună această libertate în serviciul Datoriei, pentru că activitatea lor spirituală şi acţiunea lor în lume au format un ansamblu coerent, pentru că au ştiut să sublimeze probele şi favorurile, aceşti Unsprezece Gentlemeni de la Charleston au putut concepe, crea şi constitui Ritul Scoţian Antic şi Acceptat.”

Ritul este purtător al gindirii tradiţionale, caracterizează atmosfera iniţiatică în care se desfăşoară activitatea în lojă; în forma sa exterioară, el se exprimă prin simboluri, conţine un ceremonial stabilit prin ritual, o legendă care explică gîndirea esoterică specifică gradului. Acte de substituţie, riturile au, în cadrul masonic, un caracter sacru şi simbolic; ele au un fundament universal, care nu se modifică, Mircea Eliade spunînd că riturile care privesc practicarea unei meserii, în special cele de zidar şi de făurar, sînt încărcate de o străveche semnificaţie simbolică. Ritul Scoţian Antic şi Acceptat se sprijină pe universalitatea masoneriei simbolice a primelor trei grade, axate pe iniţierea în meseria de constructor, pe dezvoltarea tradiţiei solomoniene, apoi la alte grade pe aprofundarea tradiţiei, pe căutarea cuvîntului pierdut, pe cultivarea virtuţilor cavalereşti, într-un ansamblu impregnat de tradiţia iudeo-creştină. Dacă în companionaj ritualul era transmis oral, fără cuvinte scrise, putem deduce că astăzi prin ritualul tipărit a fost devoalat secretul masonic? Cei mai mulţi comentatori ai fenomenului masonic sînt de părere că fiind o experienţă esenţialmente individuală, iniţierea este trăită cu maximă intensitate de cei care vor să trăiască şi să lucreze în osmoză cu ceilalţi membri ai confreriei.

Deşi toţi autorii de studii consacrate spiritualităţii masonice sînt unanimi în a sublinia dificultatea de a despărţi limitele filiaţiilor şi influenţelor venite dinspre diverse tradiţii spirituale şi companionice,   aceiaşi autori sînt de acord asupra cîtorva mari corpusuri ideatice care şi-au pus amprenta pe constituirea filosofiei gradelor; cum ar putea fi omise din acest lanţ de aur masoneria de meserie,  Vechile Îndatoriri, mitul Templier, alchimia şi hermetismul, sau rozacruce? Fericita lor conlucrare  va da naştere unei noi vocaţii spirituale, într-o căutare perfect structurată, fondată pe un simbolism precis şi complet.

Cu toate că nici un Suprem Consiliu nu ritualizează toate cele trezeci şi trei de grade ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, există un ritual cu învăţătura esoterică adecvată fiecărui grad. Primele trei grade sînt comune unei largi părţi a masoneriei speculative şi sînt practicate în lojile simbolice, învăţătura lor gravitînd în jurul construcţiei Templului. Jules Romain spunea că „toate riturile francmasoneriei se rotesc în jurul construcţiei. Dacă aţi înţeles aceasta, aţi înţeles totul.” Ritualurile sînt încărcate de un bogat simbolism: al instrumentelor rituale (echer, compas, ciocan, daltă), al referinţelor biblice (Evanghelia lui Ioan, Cartea Regilor), al obiectelor ( piatra brută, piatra cubică, steaua înflăcărată), al cabinetului de reflecţie ( sare, mercur, sulf, formula VITRIOL, craniul, clepsidra). Tot ritualurile primelor trei grade sînt cele care consacră cele trei mari lumini ale masoneriei (Cartea Legii Sfinte, echerul, compasul) şi cele trei coloane (Înţelepciunea, Forţa, Frumuseţea).

În atelierele de perfecţie se continuă drama în care fanatismul, ambiţia şi ignoranţa triumfă asupra inteligenţei creatoare ( gradul 4), este răzbunată uciderea maestrului Hiram ( gradul 9), este apărat Templul, iar după distrugerea acestuia Bolta Secretă ( gradul 14); Acest grad foarte simbolic permite a medita asupra Cunoaşterii şi încheie ciclul masoneriei solomoniene. Gradele capitulare se inspiră din texte vetero-testamentare şi exaltă spiritul cavaleresc; ele evocă reconstrucţia Templului de  Zorobabel, Ierusalimul ceresc, pentru a culmina cu gradul marcat de hermetism şi un profund esoterism creştin – Cavaler Roza-Cruce al cărui ritual emoţionant, bazat pe iubire şi sacru, pe adevăratele valori ale luminii, fac din el unul dintre cele mai frumoase grade cu o mare deschidere inţiatică. Gradele filosofice grupate în Areopag au ca teme Ierusalimul ceresc, miturile lui Noe şi al Turnului Babel, munca asupra lemnului de cedru din munţii Libanului, virtutea, curajul, căutarea adevărului, cultul Soarelui. Nec plus ultra al Areopagului este gradul de Cavaler Kadosh care comemorează şi se inspiră din istoria Ordinului Templierilor, fără a pretinde că este continuatorul acestuia; este un grad al urcării şi coborîrii scării misterioase, al acordului dualităţii, în care masonul îşi îndeplineşte Îndatorirea, fără preocupare pentru interesul şi renumele său, fără orgoliu nici ostentaţie. Ultimele trei grade foarte simbolice în învăţătura lor, sînt cele care asigură transmiterea spiritului Tradiţiei, prin transmiterea descendentă a cunoştinţelor spirituale celor al căror periplu nu s-a încheiat încă.

Moştenitoare a unor vechi tradiţii, masoneria a rezistat probei timpului pentru că a ştiut să  regrupeze diversitatea, a cultivat pluralismul, alteritatea, toleranţa şi fraternitatea. „În mod deosebit, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat prin dimensiunea sa spirituală şi calea sa iniţiatică tradiţională, prin înlănţuirea celor treizeci şi trei de grade ale sale, este unul dintre ultimele noastre metereze respectînd perfectibilitatea umană. Marele Arhitect al Universului este cheia de boltă a Ritului Scoţian Antic şi Acceptat”, afirma cu puţin timp în urmă Jean-Pierre Bayard.