Bogdan-Mihai Mandache

Născut la 7 octombrie 1955 în comuna Podu-Iloaei, Iaşi, Bogdan-Mihai Mandache a fost unul din cei mai importanți filosofi contemporani și eseist, publicând peste o sută de articole și interviuri cu reputaţi specialişti din lumea francofonă din domeniile filosofiei, teologiei catolice şi esoterismului în reviste precum Opinia studenţească, Luceafarul, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, secţia filozofie, Xenopoliana, Simposion, Vatra, Eglise et Vie, Dialog Teologic, Cronica, Convorbiri literare, Scriptor ș.a..

Studiile gimnaziale le-a absolvit la Liceul Al.I. Cuza (1966-1974) şi a finalizat studiile Facultății de Filosofie din Iaşi (1975-1979). A profesat în învăţământul gimnazial (1979-1987), ca sociolog la Institutul Politehnic Iaşi (1988-1990), redactor la revista ieşeană Cronica din 1990 și redactor-şef adj. la aceeaşi revistă (din 2000).

Bogdan-Mihai Mandache a fost un om cultivat, instruit, tolerant, cu o mare deschidere a spiritului spre sacru. Fără a-l îndepărta de breaslă, a conturat prietenii bazate pe afinităţi comune, iar familia i-a implinit viaţa și au dat sens poezii vieţii, găsindu-şi armonia şi echilibrul propriei vieţi, în timpuri diferite, prin intermediul scrierilor sale.

Corect în atitudine şi elegant în ţinuta propriului suflet, Bogdan-Mihai Mandache a fost un adevărat spirit enciclopedic. Cu o vastă erudiție, era iubit, respectat, admirat de colegi iar el, la rândul lui, îşi iubea semenii. Generos şi cu o vitalitate aparte, a fost un exemplu pentru generaţia sa și pentru cele care au urmat. A fost intelectualul care prin opera sa a rupt barierele şi a deschis perspective noi filosofiei româneşti, opera sa rămânând profesiunea de credință a unui om de cultură care a văzut mai departe, un iluminat în contemporaneitate, a cărui scriere devine, din ce în ce mai profund, un crez pentru prezent.

Volume publicate

Articole despre Cantemir, Maiorescu, N. Petrescu, I. Petrovici, L. Rusu, P. Comarnescu, C. Noica în Encyclopedie Philosophique Universelle, vol. III, Les Oeuvres Philosophiques. Dictionnaire, Presses Universitaires de France, Paris, 1992
„Un dialogue entre philosophie, theologie et spiritualite” în Charles Andre Bernard Theologie mystique, Paris, Editions du Cerf, 2005
„Entretien avec Michel Henry” în Michel Henry Entretiens, Editions Sulliver, 2005
Filosofia – aventura unui discurs, Editura Cronica, Iaşi, 1995
Teofania interioară, Editura Presa Buna, Iaşi, 1996
Mesajul şi labirintul său, Editura Cronica, Iaşi, 1998
Filosofia – aventura unui discurs, vol. II, Editura Cronica, Iaşi, 1998
Oglinda unitătii. Teme ale discursului teologic catolic, Editura Presa Buna, Iaşi, 2000
În căutarea cuvîntului pierdut, Editura Cronica, Iaşi, 2000
Filosofia – aventura unui discurs, vol. III, Editura Cronica, Iaşi, 2003
Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Editura Cronica, Iaşi, 2005
Filosofia – aventura unui discurs, vol. IV, Editura Cronica, Iaşi, 2012
Fascinația nevăzutului – www.esoterica.ro, Editura Cronica, Iaşi, 2012
Întoarcerea către Lumină, Editura Cronica, Iași, 2012
Himere și metamorfoze, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2017
Întîlniri interioare, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2019

Bogdan-Mihai Mandache
Bogdan-Mihai Mandache
Cărţi, Comentarii, Eseuri, Interviuri, Simboluri, Volume Publicate

Filosofia – aventura unui discurs, volumul IV

Bogdan Mandache

Filosofia nu se învîrte în cerc, deşi revine constant asupra unor subiecte

filosofia aventura unui discurs mare

Filosofia nu se învîrte în cerc, deşi revine constant asupra unor subiecte. Apropierea de universul filosofiei franceze de astăzi lasă să se vadă o efervescenţă a gîndului filosofic, o nebănuită diversificare a cîmpului preocupărilor filosofice. Dialogurile cu filosofii francezi reunite în acest al IV-lea volum (amintim cîţiva dintre ei: Philippe Capelle-Dumont, Jean-Marc Ferry, Michel

Feuillet, Dominique Folscheid, Jean Granier, Jean Greisch, Chantal Jaquet, Jacqueline Kelen, Michela Marzano, Jean-François Mattéi, Bruno Pinchard, Bertrand Vergely), construiesc o identitate filosofică nu prin negarea alteia, ci prin conturarea unui stil care să o definească. Bogdan Mihai Mandache Filosofia - aventura unui discurs, volumul IV Iaşi, Editura Cronica Anul apariției: 2012 Număr pagini: 272

Mai mult...
Alchimie, Interviuri

Emilie GRANJON: Atalanta fugiens – o operă care se adresează văzului, auzului şi spiritului

Bogdan Mandache

Emilie Granjon este cercetător în semiologie vizuală, teoretician al artei şi critic de artă. Cercetările sale vizează mecanismele interpretative şi structurile imaginarului simbolicelor alchimice din secolele XVI-XVII.

emilie granjon

După teza de doctorat consacrată gravurilor din Atalanta  fugiens (1617) a lui Michael Maier, Emilie Granjon consacră cercetările sale în sînul colectivului GEMCA (Group for Early Modern Cultural Analysis) al Universităţii Catolice din Louvain la elaborarea unei semiotici a figurii (secolele XVI-XVII), mai ales în Physicae et theologicae (1621) de Otho van Veen. Autoare a mai multor articole şi studii asupra iconografiei esoterice, ea a fost coordonatoare, alături de Bertrand Rouby şi Corinne Streicher a dosarului „Le symbole” (Protée, vol. 36, 2008), iar alături de Baudouin Decharneux, Giussepe Balzano, Fabien Nobilio şi Olivier Santamaria a volumului Esotérisme et initiation. Etudes d’épistémologie et d’histoire des religions, Fernelmont, E.M.E., 2010; este autoarea cărţii Comprendre la symbolique alchimique, Presses de l’Université Laval, 2012. Cheia interpretativă a simbolicului Bogdan Mihai MANDACHE: - Iniţierea a devenit un subiect la „modă”, prezent în contexte tot mai variate, dar şi tot mai îndepărtate de sensul original. Sînteţi specialistă în semiotică; iniţierea poate fi gîndită în termenii unei

semiotici? Emilie GRANJON: - Pentru a răspunde la această întrebare, să cuvine să zăbovim cîteva momente asupra a ceea ce este iniţierea. Ea constă într-o schimbare a fiinţei bazată pe un principiu de evoluţie sau de progresie. Transformarea se operează printr-un proces în mai multe etape ritmate de rituri iniţiatice precise ale căror armătură esenţială sau „solidaritate structurală” (M. Eliade) ar fi comună ansamblului de iniţieri. Ea este punctată de diferite stadii ai căror marcatori enunţiativi sînt procese ale morţii iniţiatice şi ale noii naşteri, sau ale destructurării şi ale restructurării. Trecerea de la un stadiu la altul impulsionează în mod automat o modificare a fiinţei: „la capătul probelor sale, neofitul se bucură de o cu totul altă existenţă decît înaintea iniţierii: el a devenit un altul” (M. Eliade). Această modificare se face în trei timpi: separarea, etapă preliminară, limita, etapa liminară şi agregarea, etapa postliminară. Semiotica, cu precădere semiotica greimasiană, pentru că ea are ca obiect de analiză secvenţe…

Mai mult...
C.G. Jung, Interviuri

Christine MAILLARD: Cartea Roşie este o gnoză pentru modernitate

Bogdan Mandache

Christine Maillard este profesor de studii germanice la Universitatea din Strasbourg, profesor asociat la Universitatea din Oulu, Finlanda. Este director al Maison interuniversitaire des Sciences de l’Homme-Alsace.

christine maillard

Domeniile predilecte de cercetare sînt gîndirea lui Carl Gustav Jung studiată în cadrul istoriei cunoaşterii în Europa, cît şi relaţiile interculturale între Germania şi Asia în secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Este autoarea volumului L’Inde vue d’Europe. Histoire d’une rencontre (1750-1950), Editions Albin Michel, 2005. A editat Les Sept Sermons aux Morts, de C.G. Jung, Presses Universitaires de Nancy, 1993; Passeurs d’idees religieuses entre l’Inde et l’Europe, Presses Universitaires de Strasburg, 2009; Devenir l’autre. Experience et recit du changement de culture entre Japon et l’Occident, Editions Piquier, 2011; Recherches germaniques; Art, sciences et psychologie. Autour du Livre Rouge, Universite de Strasbourg, 2011. Este coordonatoarea traducerii franceze a Cărţii Roşii a lui C. G. Jung, Le Livre Rouge, Editions L’Iconoclaste, 2011. Eul-narator şi personaj Bogdan Mihai MANDACHE: - Care este locul Cărţii Roşii în ansamblul operei lui C.G. Jung? Christine MAILLARD: - Ceea ce este desemnat drept „Cartea Roşie” este un ansamblu de texte compus de Jung începînd cu 1914,

bogat ilustrat, a cărui existenţă a intrigat mult timp atît cititorul operei psihologului, cît şi cercetătorul. Foarte diferit, prin stilul său, de restul producţiei autorului, deopotrivă povestire de fragmente de viaţă, discurs vizionar şi operă poetică, această operă constituie ea însăşi un univers, o lume de imagini, de idei şi de cuvinte, concepută şi realizată începînd cu 1914 şi a cărei producţie a fost întreruptă în 1930, în momentul în care Jung începe studiul aprofundat al alchimiei. Pînă la publicarea, în 2009, a Cărţii Roşii în originalul german şi în traducerea engleză, singurul fragment accesibil a acestei părţi a producţiei lui Jung era textul celor Şapte învăţături către morţi (Septem Sermones ad Mortuos, 1916), difuzat de autor apoi reluat în volumul Erinnerungen, Traume, gedanken (Amintite, vise, g]nduri) în 1961. Comentariile pe care Jung însuşi le propune despre Cartea Roşie, în Amintiri, vise, gînduri, dar deopotrivă deja mai devreme în seminarul Analytical Psychology (1925), prezintă aceste texte ca reflexii doar ale…

Mai mult...
Interviuri, Simboluri

Jean-Patrick DUBRUN: Basmul lui Goethe este o adevărată capodoperă a Artei regale

Bogdan Mandache

Jean-Patrick Dubrun (n. 1952) a studiat economia şi limbi străine, specializîndu-se în limba germană la Goethe Institut din Munchen. Lucrează în domeniul asigurărilor. Este preocupat de tradiţia vechilor constructori şi de simbolurile prin care oamenii transmit adevărata cunoaştere spirituală.

dubrun

Este autor al cărţii Qu’est-ce qu’un Aprenti Franc-Macon? (Editions Maison de Vie, 2010) şi a unei noi traduceri, însoţite de comentarii, a Basmului lui Goethe: Le Serpent vert. Conte initiatique, Editions Maison de Vie, 2010. Pregăteşte o nouă carte despre simbolismul celor doi sfinţi Ioan. Un imn al puterii vitale Bogdan Mihai MANDACHE: - Sînteţi autorul unei noi traduceri, cu ample note şi comentarii, a Basmului lui Goethe. De ce era necesară o nouă traducere? Jean-Patrick DUBRUN: - Das Marchen, literal Le Conte, adeseori numită Le Serpent Vert, a suscitat numeroase traduceri de la apariţia sa în 1795. Una dintre cele mai cunoscute în limba franceză, cea a lui Oswald Wirth, datează din 1922. Recitind-o am găsit că stilul reflecta epoca sa şi apărea puţin desuet, preţios în mod inutil uneori. Mai uimitor încă, deşi Wirth se lăuda că era hermetist, comentariile sale treceau complet de partea dimensiunii alchimice a basmului lui Goethe pentru a se concentra pe o interpretare

umanistă, simpatică dar care mi se părea că trece pe lîngă esenţial. Lectura textului original al lui Goethe, de o stupefiantă frumuseţe, m-a provocat să-l fac accesibil cititorului de astăzi, obişnuit cu un limbaj simplu şi direct, lipsit de înflorituri. Este vorba deci de a „moderniza” Basmul fără a trăda spiritul, exerciţiu cu atît mai dificil cu cît se cunoaşte rigoarea ştiinţifică pe care o aducea Goethe în construcţia şi redactarea operelor sale. Se cunoaşte adagiul: traduttore, traditore. În fapt, a traduce, înseamnă totdeauna a trăda puţin, căci cuvintele capătă sensuri diferite, după spaţiul în care se folosesc şi după epocă. Das Marchen este cu adevărat „în afara timpului” şi merită reactualizat din timp în timp, în aşa fel încît mesajul său, purtător al unei învăţături universale, să fie înţeles de noile generaţii. Cînd traduci, afirma Goethe, trebuie să atingi intraductibilul. Nu pretind că am ajuns aici, dar cel puţin am încercat, prin comentariile şi interpretările care sînt în continuarea…

Mai mult...
C.G. Jung, Cărţi

Studii despre Cartea Roşie/Liber Novus

Bogdan Mandache

În cartea lui Jung apar două tematici obsedante: posibilitatea şi limitele cunoaşterii, ideea unei cunoaşteri simbolice; fundamentele unei noi etici, „dincolo de bin e şi de rău”, în ruptură cu preceptele creştinismului. Prin perspectivele pe care le deschide, Cartea Roşie, „închisă” atîtea decenii, îşi arată astăzi întreaga sa actualitate.

cartea rosie liber novus

La începutul lunii septembrie a apărut versiunea franceză a celebrei Cărţi Roşii a lui Carl Gustav Jung. Apariţia traducerii este însoţită de o serie de manifestări culturale menite să celebreze enigmatica operă a lui Jung, despre care se vorbea tot mai insistent în ultimii ani, în vreme ce manuscrisul odihnea într-un seif eleveţian La muzeul de arte orientale Guimet din Paris este expus între 7 septembrie şi 7 noiembrie 2011 manuscrisul lui Jung, care a mai fost expus publicului la New York, Los Angeles, Washington şi Zurich. În acest interval la Muzeul Guimet au loc conferinţe ale diverselor cercuri de studii jungiene, lansări de cărţi şi publicaţii dedicate operei marelui psihiatru elveţian. Să amintim că aproape simultan cu versiunea franceză, prestigioasa editură Trei a realizat traducerea în română a Cărţii Roşii. De curînd, sub egida Universităţii din Strasburg, a apărut numărul 8 al revistei Recherches germaniques: Art, sciences et psychologie. Autour du Livre Rouge de Carl Gustav Jung (1914-1930), 170

p., textes reunis par Christine Maillard. Profesor de literatură germană, Christine Maillard este director al revistei Recherches germaniques, director al „Maison interuniversitaire des Sciences de l’Homme-Alsace”; este şi unul din autorii versiunii franceze a cărţii lui Jung. În primul studiu al volumului, Christine Maillard abordează Cartea Roşie ca document autobiografic şi ca document cultural. Scrisă în anii care au urmat rupturii de Freud, Cartea Roşie se înscrie prin teme şi forma discursului într-un ansamblu de tradiţii de istorie a spiritualităţii şi de curente mistice şi esoterice; autoarea studiului consideră că două referinţe intertextuale sînt evidente: Aşa grăit-a Zarathustra de Nietzsche şi Al doilea Faust de Goethe. Cartea lui Jung este construită pe intertextualităţi plurale şi pe un joc cu texte, teme şi mituri. Este un document autobiografic, dar este o autobiografie spirituală, în care subiectul ţine seamă de o experienţă cu caracter mistic, de o relaţie stabilită cu planul divin. Dimensiunea de spiritualitate este prezentă în discursul despre divin, despre…

Mai mult...
Eseuri

Mistica, magia şi mitologia numerelor

Bogdan Mandache

Speculaţiile asupra numerelor şi cunoaşterea calităţilor lor simbolice sînt aspecte marcante ale esoterismului din timpuri străvechi, primele mărturii scrise datînd din epoca Egiptului faraonic.

Pitagora

... ci toate le-ai rînduit cu măsură, cu număr şi cu cumpănăCartea Înţelepciunii lui Solomon 11, 20 Antică ni-e juneţea,Dulci umbre şi mat umăr,O, mîndră de fineţea Ce s-a născut din număr! Paul Valèry, Cîntarea coloanelor Speculaţiile asupra numerelor şi cunoaşterea calităţilor lor simbolice sînt aspecte marcante ale esoterismului din timpuri străvechi, primele mărturii scrise datînd din epoca Egiptului faraonic. În Textele Piramidelor, proba „socotitului pe degete” este un moment esenţial al iniţierii în misterele celeilalte lumi. În faţa luntraşului, călătorul trebuie să facă dovada cunoaşterii mitice a numerelor; astfel el se identifică cu puterile divine şi poate calcula preţul trecerii. Multe texte vechi ale Egiptului evocă o adevărată metafizică a numerelor pe care niciodată nu le confundă cu cifrele: „Eu sînt Unul care devine Doi; eu sînt Doi care devine Patru care devine Opt şi rămîne Unul”, scrie pe un sarcofag al unui preot al lui Amon, din a XXII-a dinastie. Multe din textele vechi egiptene sînt imnuri închinate

simbolicii numerelor: Unul se întrupează în Faraon, Trei este sinonimul gîndirii, al pantheonului organizat în triade, Patru este manifestarea provenită din Unul, patru sînt primele forme ale creaţiei, patru sînt coloanele care susţin cerul, patru sînt punctele cardinale, Şapte este simbol al plenitudinii, număr cu putere magică, şapte sînt camerele misterioase care permit accederea la lumina divină, Opt este numărul Ogdoadei, Nouă al Eneadei, iar Zece este sinteza. Esoterismul occidental datorează o bună parte a inspiraţiei sale figurii legendare a lui Pitagora, reformator religios, taumaturg, matematician şi filosof, care nu de puţine ori a fost asemănat unui şaman oriental. În viziunea adepţilor săi, Pitagora nu era om, ci avea o natură intermediară între cea divină şi cea umană. Se spune că fiind în drum spre Siria, Mnemarchos şi Pythais, părinţii lui Pitagora s-au adresat Pitiei care le-a spus că Pythais „va naşte un copil care îi va întrece în frumuseţe şi înţelepciune pe toţi cei care au existat vreodată şi…

Mai mult...
Cărţi, Eseuri

Un Basm cu şapte peceţi (III)

Bogdan Mandache

Basmul lui Goethe rămîne o povestire misterioasă, o povestire iniţiatică aruncînd blestemul vanităţii asupra tuturor celor care pretind o interpretare exhaustivă! Este istoria/istorisirea unui mister. Iar misterul are partea sa de... inexprimabil!

Johann Heinrich Wilhelm Tischbein

Templul se afla sub munte, iar muntele se afla la vest; cum se va ridica din profunzimile pămîntului? Cum va ajunge pe malul estic al fluviului? Cînd clipa tainică s-a apropiat („sosit-a timpul!”), întreg cortegiul, mai puţin bătrînul luntraş şi şarpele, călăuziţi de bătrînul cu lampa, care le era ghid spiritual, se aflau în templul subteran: „pămîntul începu să se cutremure sub picioarele lor. (...) Se simţea cum întregul templu se legăna lin. (...) adîncurile pămîntului se deschideau în faţa sanctuarului care luneca uşor prin el. (...) Nu după mult timp li se păru că templul nu se mai mişcă, dar se înşelau: acesta începuse să se înalţe”. Călătoria s-a încheiat: înţelepciunea, aparenţa şi forţa biruiseră; avea însă să li se adauge un al patrulea element, mai cuprinzător şi mai adînc: forţa dragostei. În sanctuar se celebrează o învestitură şi o căsătorie; modesta colibă a luntraşului devine un tabernacol, „sfînta sfintelor”; tînărul va primi insemnele regalităţii ca într-un ritual iniţiatic:

primi spada de la regele de bronz, sceptrul de la regele de argint, şi cununa de stejar de la regele de aur. În final tînărul rege se va căsători cu frumoasa Floare-de-Crin. Cînd va apărea podul ei vor fi rege şi regină, podul fiind astfel simbol al uniunii, al corespondenţei între elemente şi fiinţele umane.  Profeţia podului s-a împlinit cînd şarpele s-a jertfit, transformîndu-se în pietre strălucitoare, cînd prinţul şi Floare-de-Crin s-au căsătorit, tînărul cuplu fiind înconjurat de o „strălucire cerească”, cînd a triumfat iubirea. „Purpura care colorează obrajii Florii-de-Crin atunci cînd regele înviat poate în sfîrşit să o strîngă la piept, este focul unei aurore care va dura la nesfîrşit. Este lumina dragostei care străluceşte pe faţa reginei. Pentru Goethe, ca şi pentru alchimişti, roşul este culoarea desăvîrşirii. Aici el este neperisabilul. Este plenitudinea luminii care străluceşte pentru eternitate pe obrajii Florii-de-Crin”, observă Pierre Deghaye. Afundat în profunzimile obscure ale haosului primordial, sanctuarul unde vieţuiesc cei trei regi este…

Mai mult...
Cărţi

Simbolismul masonic tradiţional

Bogdan Mandache

Este aici unitatea superioară a universului al cărei unul din cele mai poetice nume este cel de mare arhitect al universului », afirmă Jean-Pierre Bayard, îndemnîndu-i pe cei care au fost admişi în rîndul masonilor să nu se mărginească la efortul de asimilare doctrinală, la învăţarea catehismului sau la frecventarea cu regularitate a ţinutelor lojilor lor, ci să se aventureze în căutarea adevărului, să înfrunte tenebrele, să renunţe la evidenţele autorităţii, să privească în adîncul mormîntului!

AVT Jean Pierre Bayard 1599

Jean-Pierre Bayard (7 februarie 1920, la Asnières, - 5 martie 2008, la Angers) este unul dintre cei mai cunoscuţi autori de literatură masonică în limba franceză. De formaţie inginer de lucrări publice, Jean-Pierre Bayard obţinuse titlul de doctor în litere, cu o teză despre spiritualitatea masonică. Numeroasele cărţi care îi poartă semnătura acoperă teme cum ar fi: spiritualitatea masonică, companionajul, rozicrucianismul, simbolismul focului, dar acoperă şi cinci decenii de activitate publicistică. Amintim cîteva din cărţile sale: La Symbolique du Feu, 1954 ; La Symbolique du Monde souterrain, 1961; Le Symbolisme de la Rose-Croix, 1975; La Spiritualité de la Franc-Maçonnerie, 1982; La Tradition cachée des cathedrales, 1990, premiul Bordin al Institutului Franţei; Le Symbolisme du Temple, 1991; L’Esprit du Compagnonnage, 1994; Trente-trois. Histoires des degrès du Rite Ecossais Ancien et Accepté en France, 2004. A avut amabilitatea de a răspunde cîtorva întrebări pentru un interviu publicat în revista « Cronica » , martie 2005, reluat în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Iaşi, Editura Cronica,

2005. Multe din cărţile sale au cunoscut mai multe ediţii, dar despre una din cărţi se spune că devenise o lucrare clasică încă din timpul vieţii autorului. Pentru că noile generaţii interesate de această carte, prima ediţie apăruse în 1978, nu o aveau la dispoziţie, Editura Dangles a luat iniţiativa de a o reedita: Le Symbolisme Maçonnique Traditionnel. Tome I : Les loges Bleues, coll. « Horizons ésotériques », 2011, 462 p. Deşi trăim într-o lume marcată de materialism, de un nemaiîntîlnit avînt tehnologic, cu bunele şi relele sale, deşi omul zilelor noastre s-a plasat de bună-voie în « zodia » consumismului şi cultivării orizontalităţii lipsite de perspectivă, sînt încă mulţi cei interesaţi de valorile tradiţionale, de spiritualitatea autentică. În acelaşi timp, valul de interes pentru o spiritualitate cu un conţinut ambiguu, o spiritualitate cu graniţe fluctuante, folosirea abuzivă a termenilor de esoterism şi iniţiere cer o privire circumspectă pentru a îndepărta urmele neînţelegerii. S-a spus de multe ori că masoneria este ultima instituţie care…

Mai mult...
Cărţi

Misteriile lui Zalmoxis

Bogdan Mandache

Constantin Daniel susţine că misteriile lui Zalmoxis au jucat un rol însemnat în structura singulară a spiritualităţii geto-dacilor care credeau că moartea este un prag, că puteau deveni nemuritori prin iniţierea în misterii.

constantin-daniel-misteriile_lui_zalmoxis

Către mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut, într-un peisaj editorial relativ anost, cel puţin în domeniul filosofiei, una dintre colecţiile care se impunea ca un reper de neocolit, evitînd prin tematica adopatată stavilele ideologice, era Bibliotheca orientalis, iniţial a vechii Edituri Ştiinţifice, apoi a Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice. Printre autorii care publicau constant despre „orientalia mirabilis” se număra Constantin Daniel, autor al volumelor Gîndirea egipteană antică în texte, Orientalia mirabilia şi Scripta aramaica, dar şi al studiilor introductive la volumele: Gîndirea asiro-babiloniană în texte, Gîndirea feniciană în texte sau Gîndirea hitită în texte, unde traducerea îi aparţinea lui Athanase Negoiţă. Acestor cărţi şi studii aveau să li se alăture cîteva volume consacrate culturilor şi civilizaţiilor orientale: Civilizaţia feniciană, Civilizaţia sumeriană, Civilizaţia asiro-babiloniană, Cultura spirituală a Egiptului antic, Civilizaţia Egiptului antic, toate apărute la Editura Sport-Turism. Constantin Daniel revine în atenţia cititorilor cu o nouă carte: Misteriile lui Zalmoxis, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Lumi dispărute”, notă introductivă şi îngrijire ediţie: Ovidiu-Cristian

Nedu, 2011, 400 p. Deşi lucrarea fusese redactată încă din 1985, venind în continuarea cercetărilor sale referitoare la religiile Orientului Apropiat şi ale bazinului mediteranean, a rămas nepublicată. Greu se poate afirma că unele constrîngeri ideologice ar fi împiedicat apariţia cărţii, de vreme ce, aşa cum afirmă Ovidiu-Cristian Nedu, în nota introductivă, autorul făcuse suficiente concesii: exploatase la maxim orice dovadă în favoarea spiritualităţii tracilor, explicarea într-o manieră naturalistă a unor practici şi fenomene religioase, poziţii marxiste în explicarea unor fenomene economice. De la bun început, Constantin Daniel afirmă că misteriile elenice erau de origine tracică, impregnate de spiritualitate tracă, dar şi că „originea filozofiei în Ellada trebuie pusă în relaţie cu misterele traco-elenice”. Primele capitole ale cărţii lui Constantin Daniel sînt despre Troia, cetate tracică, despre hiperboreeni, mitul blajinilor, despre enigmaticii agatârşi, teme care conturează un cadru geografic şi istoric , dar şi premisele abordărilor despre practicile religioase, despre spiritualitatea tracilor. Antichitatea a cunoscut o amplă afirmare a cultelor…

Mai mult...
Cărţi, Eseuri

Un Basm cu şapte peceţi (II)

Bogdan Mandache

Respectînd regulile construcţiei basmului, Goethe evită să precizeze timpul, locul sau alte circumstanţe în care se desfăşoară acţiunea basmului său; singurul „indiciu”, pronunţat în trei rînduri ţine de timpul ritului: „sosit-a timpul”; este un gen al timpului în afara timpului istoric, al cadrului temporal bine definit

goethe21

Pentru mulţi cititori, Basmul lui Goethe va rămîne doar o lectură plăcută, un text frumos scris, în care miraculosul este parte firească a construcţiei, căci fără miraculos nu poate fi conceput un basm. Aici minunea este relatată ca şi cum s-ar înţelege de la sine, realul şi irealul se întrepătrund şi alternează cu uşurinţă. Vor fi însă şi cititori care vor căuta dincolo de litera cărţii, care după ce vor închide cartea vor păstra vii imaginile cizelate de autor, vor căuta să dea un sens întîmplărilor povestite. Ei nu vor vedea în basmul lui Goethe un roman cu cheie, o şaradă sau o colecţie de alegorii, ci o povestire cu o pluralitate de sensuri şi nivele de interpretare, o operă literară cu caracter simbolic ale cărei înţelesuri nu se dezvăluie la prima lectură. Pluralitatea interpretărilor ascunde însă şi multe capcane; una dintre ele este proiectarea propriilor idealuri ale cititorilor, a propriilor lecturi asupra Basmului, care de altfel este un bun

teren pentru extrapolarea unor gînduri, de cele mai multe ori altele decît cele ale lui Goethe. De aici pînă la a crea o confuzie fără sfîrşit nu mai este decît un pas; un pas care de altfel a şi fost făcut! Într-o scrisoare adresată lui Humboldt, în mai 1796, Goethe recunoştea că Basmul este o operă cu caracter simbolic şi că lui însuşi îi este greu să o explice, după ce îi răspunsese lui Schiller la întrebarea care este sensul Basmului că secretul acestuia se află în însăşi scrierea sa! Simbolul, în măsura în care este o formă şi o imagine, lasă să se întrevadă o multitudine de semnificaţii, dar finalmente rămîne...indicibil! Rămîne „revelaţie, vie şi imediată, a inexplorabilului”. Respectînd regulile construcţiei basmului, Goethe evită să precizeze timpul, locul sau alte circumstanţe în care se desfăşoară acţiunea basmului său; singurul „indiciu”, pronunţat în trei rînduri ţine de timpul ritului: „sosit-a timpul”; este un gen al timpului în afara timpului istoric,…

Mai mult...