Bogdan-Mihai Mandache

Născut la 7 octombrie 1955 în comuna Podu-Iloaei, Iaşi, Bogdan-Mihai Mandache a fost unul din cei mai importanți filosofi contemporani și eseist, publicând peste o sută de articole și interviuri cu reputaţi specialişti din lumea francofonă din domeniile filosofiei, teologiei catolice şi esoterismului în reviste precum Opinia studenţească, Luceafarul, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, secţia filozofie, Xenopoliana, Simposion, Vatra, Eglise et Vie, Dialog Teologic, Cronica, Convorbiri literare, Scriptor ș.a..

Studiile gimnaziale le-a absolvit la Liceul Al.I. Cuza (1966-1974) şi a finalizat studiile Facultății de Filosofie din Iaşi (1975-1979). A profesat în învăţământul gimnazial (1979-1987), ca sociolog la Institutul Politehnic Iaşi (1988-1990), redactor la revista ieşeană Cronica din 1990 și redactor-şef adj. la aceeaşi revistă (din 2000).

Bogdan-Mihai Mandache a fost un om cultivat, instruit, tolerant, cu o mare deschidere a spiritului spre sacru. Fără a-l îndepărta de breaslă, a conturat prietenii bazate pe afinităţi comune, iar familia i-a implinit viaţa și au dat sens poezii vieţii, găsindu-şi armonia şi echilibrul propriei vieţi, în timpuri diferite, prin intermediul scrierilor sale.

Corect în atitudine şi elegant în ţinuta propriului suflet, Bogdan-Mihai Mandache a fost un adevărat spirit enciclopedic. Cu o vastă erudiție, era iubit, respectat, admirat de colegi iar el, la rândul lui, îşi iubea semenii. Generos şi cu o vitalitate aparte, a fost un exemplu pentru generaţia sa și pentru cele care au urmat. A fost intelectualul care prin opera sa a rupt barierele şi a deschis perspective noi filosofiei româneşti, opera sa rămânând profesiunea de credință a unui om de cultură care a văzut mai departe, un iluminat în contemporaneitate, a cărui scriere devine, din ce în ce mai profund, un crez pentru prezent.

Volume publicate

Articole despre Cantemir, Maiorescu, N. Petrescu, I. Petrovici, L. Rusu, P. Comarnescu, C. Noica în Encyclopedie Philosophique Universelle, vol. III, Les Oeuvres Philosophiques. Dictionnaire, Presses Universitaires de France, Paris, 1992
„Un dialogue entre philosophie, theologie et spiritualite” în Charles Andre Bernard Theologie mystique, Paris, Editions du Cerf, 2005
„Entretien avec Michel Henry” în Michel Henry Entretiens, Editions Sulliver, 2005
Filosofia – aventura unui discurs, Editura Cronica, Iaşi, 1995
Teofania interioară, Editura Presa Buna, Iaşi, 1996
Mesajul şi labirintul său, Editura Cronica, Iaşi, 1998
Filosofia – aventura unui discurs, vol. II, Editura Cronica, Iaşi, 1998
Oglinda unitătii. Teme ale discursului teologic catolic, Editura Presa Buna, Iaşi, 2000
În căutarea cuvîntului pierdut, Editura Cronica, Iaşi, 2000
Filosofia – aventura unui discurs, vol. III, Editura Cronica, Iaşi, 2003
Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Editura Cronica, Iaşi, 2005
Filosofia – aventura unui discurs, vol. IV, Editura Cronica, Iaşi, 2012
Fascinația nevăzutului – www.esoterica.ro, Editura Cronica, Iaşi, 2012
Întoarcerea către Lumină, Editura Cronica, Iași, 2012
Himere și metamorfoze, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2017
Întîlniri interioare, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2019

Bogdan-Mihai Mandache
Bogdan-Mihai Mandache
Cărţi

Cabala creștină

Bogdan Mandache

Cabala creștină este scrisă sub forma unui dialog între un cabalist și un filosof creștin, cu scopul evident de a-l converti pe evreu la creștinism, folosind argumente de natură cabalistică, dar și ample pasaje din Noul Testament.

van-helmont-cabala-crestina-new

Franciscus Mercurius van Helmont (1614-1699)  a dus o viață itinerantă, pe lîngă curțile europene ale vremii, urmărînd și răspîndind în peregrinările sale învățătura cabalistică, neoplatoniciană, mistică și vitalistă a lui Paracelsus și a tatălui său, Jan Baptist van Helmont (1577-1644). Medic, chimist și filosof, Jan Baptist van Helmont a trăit toată viața la Bruxelles, a fost un neoplatonician fidel școlii lui Paracelsus. În lucrarea Ortus medicinae s-a arătat decepționat de învățătura abstractă și pur silogistică a aristotelismului. Metoda sa era una naturală și experimentală, și se inspira din două surse principale: Biblia și cartea naturii. În interiorul acestei gnoseologii scripturale, teologice, hermetice și alchimice, chimia constituie paradigma epistemologică prin excelență. Helmont se numea el însuși philosophus per ignem (filosof prin foc) și își prezenta metoda ca fiind pyrotechnice philosophari, adică filosofie pirotehnică. În chimie, care este arta separării purului de impur, focul este cel care elimină ceea ce este imperfect în natură. Van Helmont va înlocui primatul ontologic și transcendental

pe care Aristotel îl acorda mișcării și timpului cu o concepție mai bio-logică care ținea seamă de ritmurile individuale ale vieții. Elemente ale doctrinei sale se vor găsi la Leibniz și la Newton. Dar pasiunea pentru chimie, ideile neoplatoniciene și vitaliste vor avea ecou si în preocupările fiului lui Jan Baptist, Franciscus Mercurius van Helmont. Într-o lucrare din 1693, Seder olam sive Ordo seculorum, Mercurius van Helmont susține că lumea întreagă este guvernată de un singur principiu de viață care se întinde de la monada centrală și neperisabilă (Dumnezeu) pînă la lucrurile infinit divizibile și supuse explicației mecanice. În ordinea acestor „lumi” coborîtoare (mundus emandationis, creationis, formationis, factionis), Isus este prima emanație care rămîne fixată în Bine, în timp ce creaturile oscilează între bine și rău. Organismele vii formează un ansamblu de monade juxtapuse. Fiecare corp animat posedă un spirit de viață specific (archeus) căruia van Helmont îi adaugă concepții atomiste fizice și spirituale. Pămîntul însuși este o ființă vie…

Mai mult...
Comentarii, Eseuri, Simboluri

Simboluri, viziuni, mistere

Bogdan Mandache

Memoriile lui William Butler Yeats dau glas căutărilor, pasiunilor, inițierilor, viziunilor, misterelor, bucuriilor unei vieți trăite intens alături de femei fascinante, cum au fost Maud Gonne, Diana Vernon, Lady Gregory sau Georgie Hyde-Lees, totdeauna împreună cu ceea ce slujește binele, adevărul și frumosul.

Artis-manuscris-alchimic-german

Renumit scriitor irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, William Butler Yeats a fost atras de tînăr de ocultism și misticism, și mărturisește aceasta chiar în primele rînduri ale cărții sale Memorii, traducere din limba engleză de Anca Irina Ionescu, București, Editura Herald, colecția „Autobiografia”, 2017, 222 p. În 1886, W.B. Yeats pune bazele Lojii din Dublin a Societății Hermetice, se împrietenește cu poetul și pictorul George Russell, preocupat și el de misticism, spre surprinderea lui John Butler Yeats, tatăl lui William, care încercase să-și țină fiul departe de fenomene oculte. „Petreceam mult timp printre teosofi, unde ajunsesem venind în derivă de la Societatea Hermetică din Dublin.[...] Eram membru al Secției Ezoterice, un cerc restrâns format din cei mai devotați adepți, care se întruneau săptămînal ca să studieze tabele ale simbolismului oriental”, scrie William Butler Yeats. Era atras de ocultism, frecventa celebrul salon al doamnei Helena Blavatsky, dar căuta și dovezi, vorbea despre experimente, ceea ce ar fi evitat, în

opinia sa, transformarea adepților în dogmatici rupți de viață; nu a trecut mult pînă cînd a fost invitat să se retragă din Secția Ezoterică. Tatăl său l-a prezentat lui Edwin Ellis, poet și pictor, membru al unei „frății” care prin artă, simbolism, intuiții poetice și filosofice cultiva adevăruri mistice; a fost perioada în care Yeats s-a apropiat de filosofia mistică din Cărțile profetice ale lui William Blake în care vedea „primul scriitor al vremurilor moderne care a demonstrat indisolubila căsătorie a marii arte cu simbolul.” William Blake apare și într-o însemnare despre Maud Gonne, seducătoare artistă și militantă irlandeză, cu care avea îndelungi discuții despre literatură: „Părea să înțeleagă toate subtilitățile propriei mele arte și mai ales toată filosofia mea spirituală, iar eu aveam capul încă plin de William Blake, iar uneori spunea că o salvasem de la disperare.” Lucrînd cu simboluri, Yeats încerca să-i aducă mintea aproape de suflet, de pacea sufletului. Yeats a fost atras de timpuriu de…

Mai mult...
Cărţi, Comentarii

…dușmanul care vine către noi

Bogdan Mandache

Începutul anului 1941 o găsește pe Virginia Woolf scriind din nou despre depresie, despre singurătate, sperînd totuși că „această troacă a disperării” nu o va înghiți. N-a fost așa. Depresia degradează eul, aduce tristețe, singurătate, distruge capacitatea de a fi împăcat cu sine și cu ceilalți, duce la prăbușirea tuturor structurilor personalității

virginia-woolf-autobiografia-jurnalul-unei-scriitoare

Mărturisește cu sinceritate că nu a avut bani să-și cumpere un caiet și a început să scrie pe foi. Sînt primele gînduri notate, luni, 5 august 1918, de Virginia Woolf  în jurnalul său. În timp, acele foi au devenit tot mai multe, prinse la început cu clipsuri, apoi legate sub formă de caiete, de volume. La moartea Virginiei Woolf se adunaseră 26 de volume din jurnal, din care Leonard Woolf, soțul Virginiei, a selectat cu atenție toate însemnările care se refereau la scrierile Virginiei Woolf, însemnări care se încheie în martie 1941, cu cîteva zile înainte de moartea scriitoarei. Personalitate remarcabilă a literaturii engleze din prima jumătate a secolului al XX-lea, situată în avangarda modernității, Virginia Woolf și-a pus semnătura pe numeroase scrieri în proză, dintre care amintim: Călătorie în larg, Camera lui Jacob, Doamna Dalloway, Spre far, Orlando, Valurile, Între acte, Eseuri. În anul 1953, Leonard Woolf a editat Jurnalul unei scriitoare, cuprinzînd fragmente din jurnalul Virginiei Woolf. În

limba română o primă ediție a Jurnalului a apărut la Editura Univers, în traducerea lui Mihai Miroiu, în 1980. În urmă cu puțin timp a apărut o nouă versiune, în traducerea făcută de Anca Irina Ionescu, București, Editura Herald, colecția „Autobiografia”, 2019, 476 p. „Trebuie să notez în grabă alte simptome, pentru ca data viitoare să pot reveni aici și să mă tratez. Ei bine, am depășit starea acută și am ajuns la cea de semidepresie filosofică”, notează Virginia Woolf în ziua de marți, 12 aprilie 1921. Vorbea despre depresie. Pierderea timpurie a mamei, urmată de cea a surorii, și cîțiva ani mai tîrziu a tatălui va face din tînăra Virginia o ființă care va acuza deseori stări depresive. Melancolică, purtînd toată viața urmările abuzurilor din partea fraților vitregi, considerată maniaco-depresivă, avînd în soț un prieten, un partener, un cititor, un om plin de grijă și afecțiune, care îi va susține cariera literară, Virginia Woolf nu va fi totuși un…

Mai mult...
Cărţi, Comentarii, Eseuri, Volume Publicate

Întîlniri interioare

Bogdan Mandache

Un parcurs ale cărui pietre de hotar sînt căutarea sensului, descifrarea înțelesurilor, dorința de a nu rămîne la suprafața lucrurilor, de a trece dincolo de exterioritatea vieții cotidiene, de a primi spiritul interiorității.

bogan-mihai-mandache-întâlniri-interioare

Un nou volum în care redau luminile și umbrele cîtorva întîlniri interioare cu teme, locuri, personaje care revin constant în peregrinările mele. Un parcurs avînd ca punct de plecare și sosire biblioteca, spațiu al ordinii, hazardului și haosului, spațiu al unor întîmplări care reconfigurează la nesfîrșit odiseea cuvîntului. Pentru că despre cuvînt și rosturile sale, despre împlinirile gîndului creator sînt eseurile adunate în această carte. Cîntarea Cîntărilor și limbajul său simbolic, scrierile gnostice și lumea lor filosofică, poezia, filosofia și mistica lui Rumi, Taedium vitae

la Hermann Hesse, melancolia lui Durer, Thais văzută de Anatole France, personajul Das Esseintes al lui J.-K. Huysmans, Papini și al său om sfîrșit, Gabriele D’Annunzio descriind triumful morții sînt temele care au generat textele din acest volum. Un parcurs ale cărui pietre de hotar sînt căutarea sensului, descifrarea înțelesurilor, dorința de a nu rămîne la suprafața lucrurilor, de a trece dincolo de exterioritatea vieții cotidiene, de a primi spiritul interiorității. Bogdan Mihai Mandache Întîlniri interioare Iaşi, Editura Vasiliana ’98 Anul apariției: 2019 Număr pagini: 134

Mai mult...
Cărţi

Misterii și simbolism masonic

Bogdan Mandache

Într-o schiță a simbolismului masonic, J.D. Buck supune atenției simbolurile familiare masonului, echerul și compasul, punctînd simbolismul lor primar și „filosofia ascunsă” în simbolismul lor, în sinteză fiind vorba despre evoluție, despre dominația spiritului asupra materiei, despre trecerea de la utilizarea practică, trasarea liniilor, triunghiurilor, cercurilor, la obligațiile morale superioare.

j-d-buck-simbolismul-francmasoneriei-sau-masonerie-mistica-si-marile-misterii-ale-antichitatii

Contemporan cu Albert Pike și Albert G. Mackey, Jirah Dewey Buck, mason și membru al Societății teosofice, a fost nu numai un membru activ al ordinului masonic, ci și un respectat autor de lucrări consacrate masoneriei. De puțin timp, una dintre cărțile sale este accesibilă și cititorilor români: Simbolismul francmasoneriei sau Masoneria mistică și marile misterii ale Antichității, traducere din limba engleză de Walter Fotescu, cuvînt înainte și note de Vasile Zecheru, București, Editura Herald, colecția „Arta regală”, 2019, 248 p. De la primele rînduri ale cărții, Jirah Dewey Buck își arată atașamentul față de ideea unei strînse legături între masonerie și vechile misterii, misterii care și-au pierdut bună parte din vechile înțelesuri pentru omul începutului de veac XX. În perioada cînd Buck și-a scris cărțile încă era larg răspîndită convingerea că masonii sînt deținătorii unor secrete, exprimate sub forma unor parabole și alegorii, transmise într-un limbaj al simbolurilor a căror semnificație era accesibilă doar inițiaților, posesorilor marilor secrete. Părăsind

teritoriul legendelor, Buck admite că masoneria nu este nicicum descendentă direct și liniar din marile misterii ale antichități; este sigur însă că masoneria preia, adoptă și adaptează multe din învățăturile antice care se potrivesc unei instituții care, la vremea sa, avea o istorie numărînd două sute de ani: „Ultimele două, trei secole, cel mult, includ întreaga istorie a francmasoneriei moderne. Organizația este recentă, dar principiile ei, atunci cînd sînt clar definite și inteligent interpretate, sînt eterne și în deplin acord cu Marile misterii ale Antichității.” Din punct de vedere istoric între misteriile lumii antice și instituția modernă a masoneriei nu există nici o legătură, doar un lung șir de speculații sterile perpetuate cu scopul legitimării noii instituții, asigurării unei „zestre” iluzorii. De altfel autorul cărții privește cu un ochi spre misterii și marii învățați ai lumii antice, si cu celălalt către ceea ce ar trebui să fie restaurarea misteriilor în ritualul masonic. La începutul secolului trecut încă nu se discuta…

Mai mult...
Cărţi, Comentarii

Un munte de plumb

Bogdan Mandache

Meister Eckhart este autorul unei opere în care se împletesc armonios metafizica, teologia și mistica, cei doi versanți lingvistici, opera latină și opera germană, una teologică și una spirituală, stînd, de asemenea, sub semnul unității.

meister_eckhart_benedictus_deus-tratete-si-predici-consolarea-divina

În ultimele decenii se observă o sporire a interesului pentru mistica renană, termen relativ recent, datînd din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. La început a fost folosit termenul mistica germană, deutsche Mystik, dar nefericite conotații politice au determinat folosirea expresiei rheinische Mystik, mistica renană, mistica văii Rinului, din Țările de Jos pînă în Elveția, trecînd prin Germania și Franța. Mistica renană era caracterizată printr-o regiune bine delimitată, valea Rinului, printr-o epocă, secolul al XIV-lea, printr-o limbă, limba populară de pe valea Rinului, germana Evului Mediu tîrziu. Dincolo de controversele sau convergențele în privința ariei tematice, teologii și filosofii sînt unanimi în a recunoaște că mistica renană este una a ființei, fundamentată pe Evanghelia lui Ioan, poate fi numită și „scolastica dominicană germană” și este reprezentată de Meister Eckhart și de discipolii săi Johannes Tauler și Heinrich Seuse. Coborîtoare din școala lui Albert cel Mare, formă de gîndire originală, mistica renană este de cele mai multe ori identificată cu

Meister Eckhart, cel care a fost la originea curentului teologic și mistic dominant în veacul al XIV-lea, și care s-a bucurat de bună primire în rîndul unei bune părți a clerului, ceea ce nu a oprit cercurile conservatoare să propună condamnarea tezelor lui Eckhart. Astăzi se vorbește deseori despre actualitatea lui Meister Eckhart, predicile și tratatele sale traducîndu-se în toate limbile moderne, de la an la an înmulțindu-se studiile consacrate misticului renan. Printre gînditorii Evului Mediu, Eckhart este dintre cei mai originali, aproape atipic, nefiind nici teolog, stricto sensu, nici un mistic care-și povestește viziunile. Și totuși este și una și alta, deopotrivă teolog și mistic, Lesemeister și Lebemeister. A mers în inima credinței urmînd un adagiu al lui Toma de Aquino, anume acela de a împărtăși și altora fructele contemplației sale. Această putere de a-i face și pe alții să cunoască înaltele realități ale vieții spirituale aveau să-i aducă acuzații în fața Inchiziției; nu atît teologia sa, cît succesul…

Mai mult...
Cărţi

Despre albine și stup

Bogdan Mandache

Părinții Bisericii, mai cu seamă Augustin și Ambrozie, au comparat stupul de albine cu o mănăstire, locul unde domnește ordinea, liniștea, munca, curățenia și supunerea, calități pe care le are și stupul. Vergilius comparase stupul cu un oraș fortificat, iar Varron susținea că la fel cum au oamenii au cetăți, guvernamînt, societate, la fel și albinele au forme de organizare.

thomas-grison-le-symbole-de-l'abeille

Thomas Grison, pasionat căutător al subiectelor de iconografie simbolică, este cunoscut cititorilor acestui site, nu cu mult timp în urmă prezentîndu-i aici două dintre cărțile sale (Symbolisme de l’épée și L’Iconographie du Rite Ecossais Rectifié); esoterica.ro a găzduit și un interviu cu publicistul francez („Fără munca de interiorizare, legenda lui Hiram nu ar fi decît o farsă grotescă”). Thomas Grison revine în atenția cititorilor cu un nou volum: Le symbolisme de l’abeille, Paris, Maison de Vie Editeur, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2019, 126 p. La o privire superficială pare un subiect lipsit de importanță, dar o astfel de caracterizare nu dovedește decît ușurința unei aprecieri fără o minimă cercetare. Puține animale au un rol atît de important în simbolică, nefiind dicționar de simboluri sau bestiar care să nu consacre albinei spații generoase. Vechile papirusuri egiptene amintesc că acum cinci milenii cînd s-au reunit Egiptul de Sus și Egiptul de Jos, s-au reunit două teritorii, dar și două simboluri: albina regelui

Egiptului de Jos și stuful Egiptului de Sus. Mitul egiptean al albinei este un mit fondator, albina devenind în vechiul Egipt un animal sacru căruia îi erau consacrate temple. Trebuie amintit că simbolismul albinei este strîns legat de cel al mierii, al cerii și al stupului. Dar nu numai vechiul Egipt a atribuit albinei un loc deosebit pe plan simbolic; mitologia greacă acordă albinei și mierii un rol determinant, tînărul Zeus fiind hrănit cu miere și lapte. În perioada elenistică, albina era considerată nu numai un animal binefăcător, prin mierea produsă, ci și un intermediar între oameni si zei, numeroase legende punînd într-un raport direct albina și mierea cu cuvîntul divin; se spune că pe buzele tînărului Platon albinele ar fi pus mierea care va deveni într-o zi dulceața limbajului. Dacă în Vechiul Testament albina nu a fost totdeauna valorizată, mierea a avut un statut privilegiat fiind asociată laptelui: „Voi veți moșteni pămîntul lor și Eu vă voi da să…

Mai mult...
Eseuri

Metaforă și interpretare

Bogdan Mandache

Scriind despre opera lui Paul Ricoeur, unul dintre cunoscuții săi comentatori, Jean Greisch, afirmă că studiul metaforei vii marchează un fel de cezură în itinerariul filosofic al autorului, trecînd de la o hermeneutică a simbolurilor la o hermeneutică a textelor care găsește centrul de gravitație în fenomenul inovației semantice, unul din principalii operatori ai acesteia fiind metafora

simbol-si-metafora-iasmina-petrovici

Paul Ricoeur (1913-2005) a fost unul dintre principalii reprezentanți contemporani ai filosofiei hermeneutice. A predat filosofia la mai multe universități dintre care amintim pe cele din Strasbourg, Paris X-Nanterre, Toronto, Louvain și din Chicago. Paul Ricoeur este autorul unei vaste opere filosofice; din cărțile purtînd semnătura sa amintesc: Philosophie de la volonté I. Le volontaire et l’involontaire; Philosophie de la volonté II. Finitude et culpqbilité; De l’interprétation. Essai sur Freud; Le conflit des interprétations. Essais d’herméneutique; La metaphore vive; Temps et récit I; Temps et récit II. La configuration du temps dans le récit de fiction; Temps et récit III.Le temps raconte; Du texte à l’action. Essais d’herméneutique II; Soi-meme comme un autre; L’herméneutique biblique; La memoire, l’histoire, l’oubli. Parte dintre aceste cărți au fost traduse și în limba română. Rigoare, subtilitate, complexitate sînt cîțiva termeni care definesc un parcurs filosofic care merge de la ontologie la justiție socială, de la fenomenologie la reflecția hermeneutică, de la ficțiune la povestirea

biblică, de la identitate narativă la filosofia voinței. Opera sa filosofică a atras numeroși cercetători, a fost subiectul a numeroase simpozioane și colocvii, a numeroase studii, cărți si teze de doctorat, a fost omagiată de numeroase publicații care i-au dedicat numere speciale. O încercare de descifrare a lumii textului, a discursului simbolic și a metaforei vii întreprinde Iasmina Petrovici în cartea Simbol și metaforă vie. Interpretarea în hermeneutica lui Paul Ricoeur, București, Editura Tritonic, colecția „Comunicare. Media”, 2016, 234 p. Într-o primă aproximare, hermeneutica filosofică poate fi definită ca o reflecție asupra operațiilor de comprehensiune implicate în interpretarea textelor. De la începutul secolului al XIX-lea, hermeneutica n-a încetat să-și extindă cîmpul aplicațiilor. Nu puțini au fost cei care s-au întrebat dacă hermeneutica poate fi privită ca o metodă de lectură a textelor filosofice, dacă și-a dobîndit un statut filosofic, dacă poate revendica o universalitate sui generis sau a rămas o simplă „știință auxiliară”, ce se poate înțelege prin „lectura hermeneutică”…

Mai mult...
Cărţi

Alfabetul ebraic – magie și arcane sacre

Bogdan Mandache

Cartea lui Marc Halévy este o teorie a literelor, prin teorie autorul înțelegînd contemplație divină, invitație la o călătorie într-o lume magică, alchimică, esoterică, inițiatică, hermeneutică.

marc-halevy-Magie-des-lettres-hebraiques

Am scris în numeroase rînduri despre cărțile lui Marc Halévy, despre șase dintre acestea doar în primele luni ale acestui an. Marc Halévy este cunoscut cu precădere pentru cărțile sale despre ritualul și catehismele masonice, despre gîndirea masonică, pentru pozițiile sale critice față de lumea modernă care a pierdut multe repere, a pierdut din spiritualitatea veacurilor trecute; dar Marc Halévy este și autorul multor cărți despre cabală, despre gîndirea ebraică și mistica iudaică, dintre care amintesc: Pensée hébraique. Une philosophie du kabbalisme au-delà du rabbinisme; Aux sources de la Kabbale et de la Mystique juive; Kabable initiatique: Un eclair dans l’arbre de vie; Kabbale théosophique: Vision du char divin; Kabbale numérologique; Kabbale érotique et mystique: Le Cantique des cantiques; Kabbale cosmologique – Six jours pour un monde; toate acestea au apărut în colecția „Horizons ésotériques”, a editurii Dangles, din Escalquens. Revin cu cea mai nouă apariție editorială purtînd semnătura lui Marc Halévy, o carte în care autorul rămîne în aceeași

arie de preocupări intelectuale, de această dată punînd accentul pe alfabetul ebraic: Magie des lettres hébraiques. Vingt-deux arcanes sacrés, Le Thor, Editions Laurence Massaro, collection „Traditions initiatiques”, 2019, 250 p. Alfabetul ebraic este compus din 22 de litere, exclusiv consoane, el necunoscînd vocale; pentru facilitarea pronunției cuvintelor scrise cu consoane s-au adăugat semne de vocalizare în literele consonantice. Lipsa vocalelor, compensată prin semne vocalice, este o trăsătură specifică mai multor limbi semitice; semnele vocalice, excepție literele vav și yod, care marcau vocale lungi, erau adăugate mental de cititor pe baza cunoașterii limbii. Integrarea lor s-a făcut nesistematic, ele lipsind frecvent chiar din textul Bibliei. Mai multe sisteme de semne vocalice au fost elaborate în a doua jumătate a primului mileniu al erei noastre. Astfel au apărut sistemele de punctuație din Babilon, Israel și Tiberiada; primele două plasau semne vocalice deasupra consoanelor, iar ultimul le așeza dedesubtul și în interiorul consoanei. În literatura rabinică s-a pus problema dacă semnele vocalice erau…

Mai mult...
Cărţi

Academia florentină și originile masoneriei

Bogdan Mandache

Cartea lui Michael Rapp este despre similitudinile între ideile cultivate de Renașterea florentină și neoplatonismul de la Cambridge, pe de o parte, și gîndirea masonică, pe de altă parte, o perspectivă seducătoare asupra Academiei florentine ca punct de plecare al unei fabuloase aventuri intelectuale a modernității.

michael-rapp-les-vraies-origines-de-la-Franc-Maçonnerie-De-l'Académie-de-Florence-à-la-Grande-Loge-de-Londres

Încă de la apariția masoneriei speculative, în 1717, originea noii instituții a fost un subiect viu disputat, nelipsit de controverse. Și-a făcut loc cu ușurință un curent romantic care privilegia o viziune mitică, una care făcea loc deopotrivă misterului, secretului, originilor mitice, coborîtoare în străvechi timpuri, într-un timp imemorial. Astfel de viziuni pot fi atrăgătoare pentru un public fascinat de ceea ce lasă loc nebulosului, de ceea ce cultivă fantasmagoricul, neglijînd cu desăvîrșire surse istorice, dovezi, călcînd cu bună știință hotarele rigorii științifice. În multe dicționare și cărți, originile masoneriei se cufundă departe în timp tocmai pentru a nu invoca drept argument decît...tradiția și impersonalul „se spune”. Constructorii Templului de la Ierusalim, zidarii medievali, artizani ai monumentalelor catedrale gotice, sau cavalerii templieri sînt pentru mulți înaintașii glorioși ai celor de azi, care revendicînd un asemenea trecut nu pot spera, al rîndul lor, decît la o recunoaștere postumă pe măsură! Nimic mai straniu, mai ciudat și pentru mulți mai captivant decît

inventarea Tradiției; Inventarea Tradiției (The Invention of Tradition) este și titlul unei cărți colective coordonate de istoricul Eric Hobsbawm, carte care ilustrează noțiunea de „tradiții inventate”, unul dintre exemple fiind aparatul care înconjoară monarhia britanică în ceremoniile publice și care pare venit dintr-un trecut imemorial, dar care datează de la sfîrșitul secolului al XIX-lea. „Tradiții care par vechi sau se proclamă ca atare au adeseori o origine recentă și sînt uneori inventate. Tradițiile inventate desemnează un ansamblu de practici de natură rituală și simbolică care sînt în mod normal guvernate de reguli acceptate în mod tacit sau deschis și caută să insufle anumite valori și norme de comportament prin repetiție, ceea ce implică în mod automat o continuitate cu trecutul”, scrie Eric Hobsbawm în introducerea la cartea amintită. În urmă cu mai bine de zece ani, Roger Dachez, reputat istoric al francmasoneriei, a publicat cartea L’invention de la franc-maçonnerie. Des opératifs aux spéculatifs, în  preambulul căreia reproducea definiția latinescului inventio…

Mai mult...