Despre albine și stup

Părinții Bisericii, mai cu seamă Augustin și Ambrozie, au comparat stupul de albine cu o mănăstire, locul unde domnește ordinea, liniștea, munca, curățenia și supunerea, calități pe care le are și stupul. Vergilius comparase stupul cu un oraș fortificat, iar Varron susținea că la fel cum au oamenii au cetăți, guvernamînt, societate, la fel și albinele au forme de organizare.

Thomas Grison, pasionat căutător al subiectelor de iconografie simbolică, este cunoscut cititorilor acestui site, nu cu mult timp în urmă prezentîndu-i aici două dintre cărțile sale (Symbolisme de l’épée și L’Iconographie du Rite Ecossais Rectifié); esoterica.ro a găzduit și un interviu cu publicistul francez („Fără munca de interiorizare, legenda lui Hiram nu ar fi decît o farsă grotescă”). Thomas Grison revine în atenția cititorilor cu un nou volum: Le symbolisme de l’abeille, Paris, Maison de Vie Editeur, collection „Les Symboles Maçonniques”, 2019, 126 p.

La o privire superficială pare un subiect lipsit de importanță, dar o astfel de caracterizare nu dovedește decît ușurința unei aprecieri fără o minimă cercetare. Puține animale au un rol atît de important în simbolică, nefiind dicționar de simboluri sau bestiar care să nu consacre albinei spații generoase. Vechile papirusuri egiptene amintesc că acum cinci milenii cînd s-au reunit Egiptul de Sus și Egiptul de Jos, s-au reunit două teritorii, dar și două simboluri: albina regelui Egiptului de Jos și stuful Egiptului de Sus. Mitul egiptean al albinei este un mit fondator, albina devenind în vechiul Egipt un animal sacru căruia îi erau consacrate temple. Trebuie amintit că simbolismul albinei este strîns legat de cel al mierii, al cerii și al stupului. Dar nu numai vechiul Egipt a atribuit albinei un loc deosebit pe plan simbolic; mitologia greacă acordă albinei și mierii un rol determinant, tînărul Zeus fiind hrănit cu miere și lapte. În perioada elenistică, albina era considerată nu numai un animal binefăcător, prin mierea produsă, ci și un intermediar între oameni si zei, numeroase legende punînd într-un raport direct albina și mierea cu cuvîntul divin; se spune că pe buzele tînărului Platon albinele ar fi pus mierea care va deveni într-o zi dulceața limbajului. Dacă în Vechiul Testament albina nu a fost totdeauna valorizată, mierea a avut un statut privilegiat fiind asociată laptelui: „Voi veți moșteni pămîntul lor și Eu vă voi da să moșteniți pămîntul lor și Eu vă voi da să moșteniți pămîntul unde curge lapte și miere. Eu sînt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am despărțit de toate popoarele.” În predicile sale despre Psalmi, Sfîntul Augustin atrăgea atenția că de multe ori poporul lui Israel a luat expresia în manieră pur literală confundînd laptele și mierea terestre cu laptele și mierea cerești. Părinții Bisericii au reluat simbolismul albinei și al mierii, Bernard de Clairvaux atrăgînd atenția asupra moderației și temperanței: așa cum lumina divină poate orbi ochii neobișnuiți cu lumina, la fel mierea poate aduce dezgust celor care o consumă fără prudență.

Părinții Bisericii, mai cu seamă Augustin și Ambrozie, au comparat stupul de albine cu o mănăstire, locul unde domnește ordinea, liniștea, munca, curățenia și supunerea, calități pe care le are și stupul. Vergilius comparase stupul cu un oraș fortificat, iar Varron susținea că la fel cum au oamenii au cetăți, guvernamînt, societate, la fel și albinele au forme de organizare. Teologul medieval Thomas de Cantimpré a consacrat o lucrare albinei și stupului, Bonum universale de Apibus, care nu era un tratat de apicultură, ci o scriere morală care se adresa tuturor, dar mai ales membrilor congregațiilor, oferind bunul exemplu al organizării albinelor. Treptat regele a devenit modelul suveranului luminat. În Symbolographia Sive de Arte (1702), Jacobius Boschius redă 17 embleme consacrate regelui albinelor, iar în timpul lui Ludovic al XIV-lea mai multe stampe atrag atenția asupra simbolismului albinei și a stupului și a raporturilor acestui simbolism cu monarhia franceză. Deși bestiarul imperial este dominat de animale care degajă forță, care impun respect prin ținută și ferocitate, nu trebuie să surprindă că pe mantia imperială a lui Napoleon I era figurată albina, simbol al purității, abundenței, fraternității și păcii. Și astăzi pe blazonul casei Napoleon apar vulturul și albinele.

Dar fapt mai puțin studiat, există și un bestiar masonic și amintim aici leul, evocat în Ritul Scoțian Rectificat, gradul de Maestru Scoțian al Sf. Andrei, șarpele, evocat de Cavalerul Șarpelui de bronz, în Ritul Scoțian Antic și Acceptat, vulturul, în gradul Cavaler Kadosh, în R:.S:.A:.A:., pelicanul, în gradul al 18-lea din R:.S:.A:.A:. Nu vom găsi nimic despre simbolismul albinei și a stupului, dar acestea sînt prezente în imaginarul masonic, decorînd, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, stupul exprimînd idealul masonic, glorificînd fraternitatea și întrajutorarea, motive întemeiate pentru ca Thomas Grison să considere că albina și stupul își au locul lor în universul simbolurilor masonice.