Cartea lui Rene Guenon aduce extrem de utile precizări despre condițiile inițierii, despre regularitate, despre transmisiune inițiatică, despre secret, rituri, ritualuri, mistere, simboluri, inițiere sacerdotală și inițiere regală, transmutare și transformare, operativ și speculativ, inițiere efectivă și inițiere virtuală, roza-cruce și rozicrucieni, hermetism într-o succesiune care redă inițierii un loc în lumea modernă

Aproape necunoscut publicului larg din România înainte de 1989, Rene Guenon este un nume din plin "recuperat" de editorii din ultimii ani; din păcate nici o editură nu a asumat un program al traducerilor din opera lui Guenon, încît la o primă vedere traducerile par a se fi făcut haotic. Totuși cei interesați pot citi, printre altele, Simboluri ale științei sacre, Ezoterismul lui Dante, Criza lumii moderne, Simbolismul crucii, Stările multiple ale ființei, Domnia cantității și semnele vremurilor, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Demiurgul și alte studii tradiționale, apărute la editurile Humanitas, Aion și Herald. Lipseau însă cărțile, la fel de cunoscute ca și cele amintite, despre inițiere, realizare spirituală, franc-masonerie și companionaj. În bună măsură lipsesc și acum, doar că de puțin timp a apărut la Editura Herald Scurtă privire asupra inițierii, în traducerea Roxanei Cristian și a lui Florin Mihăescu. Recenta traducere este de două ori binevenită, odată pentru că este una din lucrările importante ale lui Guenon, dar și pentru că apar multe lucrări despre inițiere care induc confuzie în rîndul celor mai puțin cunoscători în domeniu, încît lectura unui autor recunoscut și

respectat, nu fără a fi contestat, este necesară. Cu atît mai mult cu cît însuși Rene Guenon, în prefața cărții recent traduse, vorbea de „contrafaceri" într-o lume tot mai îndepărtată de tradițional. Aricolele grupate în acest volum au fost scrise inițial pentru revista "Etudes traditionnelles", dar au fost refăcute și redispuse pentru a da unitate volumului și a contura un domeniu despre care scriu mulți fără a-l stăpîni; ceea ce remarca Guenon la vremea sa este la fel de actual și acum: nu aprecierile, fie ele și negative, ale celor "din afară" fac rău, cît părerile eronate ale celor "dinăuntru", adică ale celor ce-și arogă pretenția ca aparțin unor ordine inițiatice! Guenon este tranșant în privința inițierii, aceasta fiind de neconceput în afara unei organizații și a unei "calificări" pe care trebuie să…

La capătul lecturii pe care ne-o propune Francoise Bonardel este cheia înţelegerii raportului cu altul: conceptualizărilor occidentale le pot "scăpa" multe alte forme expresive, aşa cum metaforizarea simbolică specific iudeo-creştinismului nu se adaptează şi altor expresii mistico-religioase

Dintotdeaua exoticul exercită o anumită atracţie, căutîndu-se în alte tradiţii adevăruri fundamentale pe care nu le-am căutat mai aproape de noi. Mahatma Gandhi spunea cu decenii în urmă că occidentalii merg să descopere budismul, iar orientalii sînt interesaţi de creştinism. Recent, un cunoscut sociolog al religiilor, Frederic Lenoir, observa cu fineţe că budismul a servit occidentalilor doar pentru a se îngrijora sau exalta de propriul destin. O problemă aparent insolvabilă este aceea a judecării budismului, dar şi a altor tradiţii orientale prin prisma conceptualizărilor proprii filosofiei occidentale. O încercare de ieşire din cercul vicios o propune Doamna profesor Francoise Bonardel în recent apărutul volum Bouddhisme et philosophie. En quete d'une sagesse commune, Paris, Editions L'Harmattan, collection Theoria, 2008, 282 p. Doamna Bonardel este cunoscută publicului românesc interest de esoterism nu numai prin cărţile apărute în franceză, ci şi prin două lucrări ce au cunoscut versiuni româneşti: Hermetismul, Editura de vest, Timişoara, 1992, şi Filosofia alchimiei, Polirom, Iaşi, 2000. Am întîlnit-o pe Doamna Bonardel cu prilejul lansării traducerii cărţii de la Polirom, iar dialogul nostru despre esoterism poate fi citit

sub titlul "Viaţa spirituală se hrăneşte din jocul permanent între exoteric şi esoteric" în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Editura Cronica, Iaşi, 2005, p. 69-83. De această dată interesul Doamnei Francoise Bonardel merge către un posibil dialog între budism şi filosofie, pornind de la faimoasa tetralemă nelipsită de paradox: budismul este o filosofie; budismul nu este o filosofie; budismul este şi nu este o filosofie; budismul nu este nici filosofie nici religie. Convinsă că o confruntare între budism şi diversele modalităţi ale discursului filosofic occidental poate duce la reliefarea unor incompatibilităţi, Francoise Bonardel consideră că este o adevărată provocare pe care budismul o lansează Occidentului de a căuta, plecînd de la tetralema ce constituie stîlpii, al "cincilea element" susceptibil să unifice şi să transceadă cuaternarul. În cele zece capitole ale cărţii, universitarul francez aduce în discuţie teme ale budismului, mai…

Volumul oferit ca omagiu al activităţii lui Jean-Pierre Lurant este structurat în cinci părţi urmînd axele principale ale operei sale: 1. Istoria şi sociologia esoterismului; 2. Esoterism creştin; 3. Francmasonerie şi ocultism; 4. "Politica hermetica"; 5. Esoterism, artă şi literatură.

La împlinirea vîrstei de 70 de ani, prietenii şi foştii elevi au oferit esoterologului Jean-Pierre Laurant un volum omagial: Etudes d'histoire de l'esoterisme, sous la direction de Jean-Pierre Brach et Jerome Rousse-Lacordaire, editions du Cerf, Paris, 2007, 458 p. În mica lume a esoterologilor, Jean-Pierre Laurant este una din personalităţile atipice; a făcut studii de istorie, a susţinut lucrarea de doctorat în 1990, a fost profesor de liceu, primar al micii localităţi Vezaponin, a ţinut cursuri de istoria esoterismului la Ecole pratique des hautes etudes. Întîlnirea cu opera lui Guenon avea să determine interesul său pentru esoterism. Jean-Pierre Laurant este autorul cîtorva cărţi importante despre esoterismul creştin şi despre Guenon, dintre acestea amintim: Le Sens cache selon Rene Guenon (1975), Symbolisme et Ecriture, le cardinal Pitra et la clef de Meliton de Sardes (1988), L'Esoterisme chretien en France au XIX siècle (1992), L'Esoterisme (1993), Le Regard esoterique (2001), Rene Guenon, les enjeux d'une lecture (2006), acestora adăugîndu-se un număr impresionant de studii şi articole publicate în lucrări colective sau reviste de specialitate. Volumul dedicat gîndirii sale caută să surprindă

originalitatea punctelor sale de vedere, în prefaţa cărţii Emile Poulat surprinzînd admirabil esenţa căutărilor esoterice: " Esoterismul , efortul său intelectual şi căutarea sa spirituală au apărut cînd spiritul ştiinţific născînd a început să fisureze acest univers mental şi să treacă de Dumnezeu pentru a construi propriul univers. Esoterismul nu se explică şi nu se înţelege fără această referinţă la opera secularizantă a modernităţii. Esoterismul ne invită să nu uităm niciodată că, dacă ştiinţa este una, dacă experienţa este una, lectura experienţei şi a operei sale este totdeauna plurală, ireductibilă, fără sfîrşit, cum este cea a Bibliei". Este bine ştiut că asupra definiţiei esoterismului planează o multitudine de viziuni, ca şi o nefericită dihotomie între esoterismul modern occidental şi...altele, deşi asupra esoterismului islamic au apărut în ultimele decenii lucrări are pot reaşeza discuţia în alţi termeni. Jean-Pierre Laurant adoptă criterilogia formei…

Dincolo de suprafaţa calmă şi ordonată a filosofiei şi teologiei clasice, odată cu Renaşterea îşi face loc un discurs mai secret, mitic şi mistic, discurs care s-a afirmat devenind tot mai evident, discurs în care se întîlnesc prisca theologia, philosophia perennis, hermetismul, cabala şi alchimia.

Profesor emerit al Universităţii Paris IV-Sorbonne, laureat al marelui premiu pentru filosofie acordat de Academia franceză pentru ansamblul operei sale, Jean-Francois Marquet nu este autorul unei opere foarte întinse ca număr de titluri, ci al unei opere în care fiecare titlu este o piatră de fundament  pentru viitoare abordări. Cea mai recentă apariţie purtînd semnătura filosofului parizian este Philosophies du secret. Etudes sur la gnose et la mystique chretiennes (XVI-XIX siecles), Paris, Editions du Cerf, coll. "Patrimoines. Christianisme", 2007, 400p. De la bun început trebuie precizat că ne aflăm în faţa unei lucrări dificile, cu un limbaj tehnic, lipsit de metafore inutile, dificultatea lectorului român (şi nu numai!) fiind accentuată de cvasi-necunoaşterea autorilor asupra cărora se opreşte J-F. Marquet, cît şi a mediului intelectual în care s-au afirmat. Dintre autorii studiaţi de J-F. Marquet amintim pe Paracelsus, Guillaume Postel, Gerhard Dorn, Jakob Bohme, Athanasius Kircher, Jeanne Guyon, Swedenborg, Louis-Claude de Saint-Martin, Pierre Simon Ballanche, Franz von Baader. Un autor pe care îl întîlnim în multe studii ale cărţii este Paracelsus a cărui operă îi apare lei J-F. Marquet  "ca

o natură abundentă şi aproape de nerezolvat, ca o pădure mitologică brăzdată de impasuri şi populată de o obscură fermentare".  Filosoful francez găseşte că fructul este simbolul prin excelenţă al operei lui Paracelsus cu vădite reverberaţii pînă la Naturphilosophie din epoca romantică. Un autor care ilustrează exemplar posteritatea lui Paracelsus este Gerhard Dorn pentu care alchimia operativă se deschde către speculativa philosophia, ceea ce corespunde procesului interior prin care omul restabileşte propria unitate operînd conjuncţia celor trei elemente constitutive, spiritus, anima şi corpus, în care se regăsesc cele trei principii paracelsiene sulf, mercur şi sare. J-F. Marquet degajă structura comună a celor tei domenii (metafizică, operativ, interior) care se regăsesc în textul lui Dorn. În mod cert singurul autor studiat de J-F. Marquet cunoscut bine şi cititorilor români este Jakob  Bohme. Aici temele alese sînt dorinţă şi imaginaţie, teologie şi alchmie.…

Antoine Faivre este un ilustru cărturar francez dedicat exclusiv domeniului esoterismului. A fost mult timp şef al catedrei de Istoria curentelor esoterice în Europa modernă şi contemporană de la Ecole pratique des hautes etudes şi este autor al unor importante lucrări consacrate esoterismului şi teosofiei (Eckarthausen et la theosophie chretienne

În ultimii ani editurile din România au căutat să acopere cele mai variate domenii ale interesului cititorilor, accentul căzînd în mod evident pe domenii şi autori aflate cu ani în urmă sub cenzura ideologică. Unul dintre domeniile aflate sub asaltul editorial a fost cel al esoterismului. Evident, cu precizarea că între ceea ce au înţeles cei mai mulţi dintre editori şi adevăratul esoterism era o mare prăpastie. Dacă în sertarul fişelor pe domenii ale bibliotecilor, cel dedicat esoterismului este neîncăpător, în adevăr puţine apariţii editoriale în limba română pot fi subsumate domeniului esoterismului. O recentă traducere în limba română a unei remarcabile lucrări despre esoterism (Antoine Faivre, Căi de acces la esoterismul occidental, traducere din limba franceză Ion Doru Brana, 2 volume, Editura Nemira, colecţia "Poarta magică", 2007-2008) îi va descuraja pe mulţi să afirme că au citit pînă acum o lucrare despre esoterism. Antoine Faivre este un ilustru cărturar francez dedicat exclusiv domeniului esoterismului. A fost mult timp şef al catedrei de Istoria curentelor esoterice în Europa modernă şi contemporană de la Ecole pratique des hautes etudes şi este

autor al unor importante lucrări consacrate esoterismului şi teosofiei (Eckarthausen et la theosophie chretienne; L'esoterisme au XVIII siècle en France et en Allemagne; Mystiques, theosophes et Illumines au siecle des Lumieres; Toison d'or et Alchimie;). Recent, editura Nemira a oferit cititorilor români interesaţi de esoterism un regal: versiunea românească a celei mai importante cărţi a universitarului francez. Greu de rezumat, studiile lui Antoine Faivre nu-şi propun mai mult decît a deschide căi de acces către esoterismul occidental şi să găsesacă firul care ne aduce de la Hermes pînă la Guenon şi Abellio. Parcursul este trasat de reflecţii asupra noţiunii de esterism, de reliefarea surselor antice şi medievale ale curentelor esoterice moderne, de notaţii despre templul lui Solomon în teosofia masonică, despre "Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz", despre imaginarul cavaleresc, despre gnoză la Franz von Baader, despre teosofii, exerciţii de…

Cartea lui Jean Borella dedicată unui subiect deloc comod, apărută în momentul în care Papa Benedict al XVI-lea amintea că gnoza autentică este o dezvoltare a credinţei, este pledoarie pentru o reaşezare a discuţiilor despre gnoză

Termenul gnoză a fost ignorat cu desăvîrşire de dicţionarele româneşti pînă în 1989, atît în cele generale ale limbii române, cît şi în cele de filosofie. Ca şi în alte cazuri, el nu a fost recuperat temeinic nici după 1990, lăsîndu-l în zona ceţoasă, a termenilor vag definiţi care astfel ar suscita mai mult interes. Adevărat este că termenul gnoză nu a fost pe deplin acceptat de lumea filosofilor şi teologilor europeni, el fiind deseori contrapus adevăratei doctrine creştine, de multe ori considerîndu-se un paradox a vorbi despre gnoza creştină. O recentă apariţie editorială (Jean Borella, Problemes de gnose, Editons L'Harmattan, coll. "Theoria", Paris, 2007, 402 p.) caută să descifreze cîteva dintre spinoasele probleme ale gnozei. Ştiam de preocupările lui Jean Borella în domeniu din lucrările sale anterioare (La charite profanee şi Esoterisme guenonien et mystere chretien), dar şi din amplul interviu acordat de filosoful francez şi apărut în volumul nostru Sensul ascuns, Editura Cronica, Iaşi, 2005, interviu intitulat sugestiv Gnoza cere posibiltăţi ale inteligenţei care nu sînt egal prezente la toţi oamenii. La originile creştinismului,  gnoza şi gnosticismul erau cunoscute doar din

scrierile celor care le respingeau (Irineu, Iustin, Ipolit), care ofereau  însă ample citate din adversarii care trebuia respinşi. Pentru o bună perioadă de timp a fost singura sursă documentară. Totul pînă în 1945, cînd la Nag Hammadi, în Egipt, a fost descoperită o adevărată bibliotecă gnostică, semn că o întreagă comunitate gnostică folosea aceste texte. Care este însă raportul gnozei şi gnosticismului cu creştinismul? Ştiam din cartea despre Guenon ca Jean Borella nu era adeptul teoriei unui esoterism creştin, căci revelaţia creştină era accesibilă tuturor şi nu numai unui grup de iniţiaţi, unei elite secrete, deşi admitea că gradul de înţelegere a parabolelor era diferit. Teza lui Jean Borella că prin adevărata gnoză trebuie înţeleasă o cunoaştere a lui Dumnezeu, interioară şi salvatoare, îi impune o dublă misiune: a arăta prin ce creştinismul realizează adevărul gnozei, şi…

Pledoaria lui Jerome-Rousse Lacordaire este pentru a trece de la apologetica negativă la dialog, în climatul pe care îl cerea Papa Paul al VI-lea al, cel al clarităţii, dulceţii şi încrederii atît în virtutea propriului cuvînt cît şi în capacitatea de a primi de la interlocutor, privind către orizontul diversităţii drumurilor care duc către credinţă.

Apropierea celor doi termeni din titlu este de natură să surprindă, sau chiar să stîrnească reacţii negative. Ne grăbim să precizăm că am preluat titlul unei recente lucrări (Esoterisme et christianisme. Histoire et enjeux d'une expatriation, Paris, Editions du Cerf, coll. "Cogitatio fidei", 2007, 366 p.) purtînd semnătura unui teolog dominican - Jerome Rousse-Lacordaire. Profesor la Institutul Catolic din Paris, Jerome Rousse-Lacordaire nu este la prima lucrare ce abordează un subiect mai puţin studiat ( dar respins din plin!) în lumea catolică; în ultimii ani a semnat mai multe lucrări consacrate masoneriei: Rome et les franc-macons; Antimaconnisme; Jesus dans la tradition maconnique: rituels et symbolismes du Christ dans la franc-maconnerie francaise;Le Chevalier Rose-Croix, parfait macon et parfait chretien. Le grade de Rose-Croix et le christianisme primitif. Îmi amintesc cu plăcere că l-am avut partener de dialog - Secretul şi căile dificile de acces- pentru volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Iaşi, Editura Cronica, colecţia "Arheologia spiritului", 2005, pp.182-188. Cînd se vorbeşte insistent despre esoterism ca de o "nesăbuinţă" faţă de raţiunea teologică, cînd Consiliul pontifical pentru cultură şi Consiliul pontifical

pentru dialog interreligios acuză esoterismul ca matrice a New Age, cînd esoterismul şi-a căpătat locul în cetatea academică, cînd un teolog ca Hans Urs von Bathasar vorbeşte despre "repatrieri" biblice şi creştine ale esoterismului, este limpede că teologii atenţi la discursul lumii nu se pot mărgini la a perora în van despre incompatibilitatea esoterismului cu lumea creştină. La originea demersului lui Jerome Rousse-Lacordaire sînt cîteva "verdicte" cuprinse în documentul pontifical Isus-Cristos, purtător de apă vie: o reflecţie creştină despre New Age. În acest document elaborat de cele două Consilii pontificale mai sus amintite, New Age este văzut ca o variantă contemporană a esoterismului occidental, matricea esenţială a gîndirii New Age bazîndu-se pe tradiţia esoterico-teosofică: " o tradiţie care s-a răspîndit din plin în cercurile intelectuale europene în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Se regăseşte îndeosebi în franc-masonerie, spiritism, ocultism…