O carte fascinantă, pasionantă şi erudită, despre un teritoriu universal, cel al mitului, şi despre miturile fondatoare ale francmasoneriei.

O carte cu un asemenea titlu provocator cui altcuiva ar fi putut fi dedicată decît ilustrului sociolog şi căutător în teoria mitului – Gilbert Durand? Dar provocarea continuă: autorul este ... o autoare, este vorba de Doamna profesor Simone Vierne (Les mythes de la franc-maçonnerie, Paris, éditions Vega, coll. "L'univers maçonnique", 2008, 144 p.). Un universitar aplecat asupra mitului ştie că dincolo de orice risc, fascinaţia mitului nu poate rămîne fără întrebări. Autoarea aminteşte valul de egiptomanie care a cuprins Occidentul, simplii cititori sau privitori tv neînţelegînd mai nimic dintr-o înşiruire de reverii aflate departe de obiectivitate. Nici masoneria care se revendică dintr-un trecut fabulos, nedovedit istoric, nu scapă aceloraşi obsesii. Nici nu avea cum, atît timp cît aducea în prim plan mitul: un mijloc de a transmite ceea ce limbajul cotidian nu putea comunica. Volumul se deschide cu o incursiune în lumea mitului, o privire generală asupra mitului de la Platon la Eliade, Durand şi Dumezil. Dacă miturile platoniciene

erau destinate să facă înţeleasă o gîndire filosofică, în timp mitul a devenit un frumos ornament hrănit din literatura greco-romană; mitul ne spune altceva decît un adevăr ştiinţific sau istoric, adevărul său este de un alt ordin şi se adresează intuţiei şi imaginarului: "Mitul, şi aici este fără îndoială trăsătura sa cea mai importantă şi raţiunea sa de a fi, caută să rezolve, prin povestire, probleme esenţiale şi existenţiale, în sensul filosofic al acestor doi termeni", afirmă Simone Vierne. Mitul indică totdeauna o cale unde căutarea trebuie să fie cea a unei lumini, alta decît cea naturală. Simone Vierne arată că atît simbolul cît şi ritualul sînt de o complexitate apropiată celei a mitului. "Simbolul dă de gîndit" spunea marele filosof francez Paul Ricoeur, iar "a gîndi" trebuie luat în sens foarte larg, incluzînd atît raţiunea cît şi imaginarul, filosofia şi metafizica cît şi studierea sacrului. Marca distinctivă a ritualurilor, cu precădere a celor iniţiatice, este secretul; secretul previne pericolul…

Mai mult...

Cartea celor două căi este considerat un text de iniţiere, numai cel care a dobîndit cunoaşterea poate trece orice obstacol şi poate ajunge la al şaptelea cer, aureolat de strălucirea zeului suprem.

Cultura egipteană continuă să fascineze şi o face încă multă vreme, atît timp cît operele de artă şi scrierile vor fi privite cu noi ochi dornici să descopere comori nebănuite încă. Cartea celor două căi este considerat unul dintre cele mai enigmatice texte ale literaturii esoterice ale vechiului Egipt. De puţin timp acest text este cunoscut într-o nouă versiune, cititorul avînd sub ochi textul hieroglific, transliterarea şi traducerea literală: André Fermat - Le Livre des deux chemins. Un texte fondamental de la spiritualité égyptienne, Paris, Maison de Vie Editeur, 2008, 322 p. Gîndirea egipteană asupra creaţiei universului, a cunoaşterii luminii sau a destinului omului ne-a parvenit sub diverse forme. Una dintre acestea este piramida textelor, prima operă scrisă  a fost gravată în interiorul unei piramide în timpul celei de a cincea dinastii. "Ea poate fi văzută ca o carte monumentală în care se intră pentru a descoperi acolo substanţa sa intimă. Piramida prin forma sa şi prin concepţia construcţiei sale

este ea însăşi o literă a acestei monumentale cărţi. Textele piramidelor conţin o cunoaştere esenţială, indispensabilă pentru a înţelege funcţia faraonului, piatra unghiulară a civilizaţiei egiptene." O altă formă de transmitere a gîndirii egiptene este ansamblul "textelor sarcofagelor", sarcofage răspîndite în întreaga lume; de repertorierea acestor sarcofage, de colaţionarea textelor s-a ocupat eminentul egiptolog olandez Adriaan de Buck care le-a reunit în şapte monumentale volume - The Egyptian Coffin Texts. Specialiştii consideră că studiul Textelor sarcofagelor este inepuizabil, ele aducînd o referinţă solidă pentru descoperirea gîndirii vechilor egipteni; în ansamblul lor sînt considerate ca texte destinate exclusiv procurării unei garanţii post-mortem. Cartea celor două căi este considerat un text de iniţiere, numai cel care a dobîndit cunoaşterea poate trece orice obstacol şi poate ajunge la al şaptelea cer, aureolat de strălucirea zeului suprem. Iniţierea echivalează cu o emergenţă, cu o ţîşnire din Tenebre şi din apele Haosului iniţial. Iar iniţiatul este în fapt o iniţiată, proprietarul sarcofagului fiind o femeie,…

Mai mult...

Incersiunea în spiritualitatea esoterică a unor curente ale Islamului arată că drumul spiritual pe care îl propun acestea este apropiat de cel al francmasonului, totdeauna în căutarea perfecţiunii.

Puţine sînt lucrările care abordează un astfel de subiect, deşi în lumea islamică au existat şi continuă să existe loji masonice, dar "situaţia dramatică în care a fost aruncată o mare parte a lumii musulmane pentru raţiuni de instrumentalizare politică a religiei este adeseori analizată ca făcînd imposibilă punerea în operă a structurilor filosofice, corporative sau esoterice care cer pace şi disciplină, recunoaşterea celuilalt în diferenţa şi fraternitatea sa, căutare spirituală şi coeziune socială. Şi totuşi aceste structuri s-au constituit din primele timpuri ale islamului sub formă de confrerii, de corporaţii, de ordine cavalereşti (futuwwa)." Cu aceste rînduri se deschide volumul Secrets initiatiques en Islam et rituels maçonniques. Druzes, Ismaéliens, Alaouites, confréries soufies, editions Harmattan, Paris, 2008, 200 p., volum semnat de Jean-Marc Aractingi şi Christian Lochon. În secolul al XIX-lea, francmasoneria italiană, franceză şi engleză a deschis loji în Imperiul Otoman la care au aderat politicieni, intelectuali şi comercianţi, căutarea lor de absolut fiind compatibilă cu idealurile masonice, şi

aceasta pentru că, în opinia celor doi autori, confreriile sau corporaţiile în care musulmanii erau deja membri erau structuri codificate şi iniţiatice. Într-un prim capitol sînt analizate structurile esoterice ale Islamului; între acestea se disting confreriile sufiste, un bun prilej de a prezenta sufismul ca o asceză spirituală şi rolul socio-politic, caritativ, ospitalier şi pedagogic al confreriilor; alături de confrerii, în lumea islamică s-au afirmat şi corporaţiile esoterice care aveau ritualuri de transmitere a cunoştinţelor, care îi îndrumau pe companioni pe calea onoarei, solidarităţii şi responsabilităţii; un aspect interesant şi mai puţin cunoscut este cel privind ordinele cavalereşti din Islam, astăzi acceptîndu-se tot mai mult că ordinele cavalereşti medievale din Europa au fost influenţate puternic de cavaleria persană preislamică şi apoi de cea arabă. Futuwwa desemna în epoca preislamică virtuţile eroice ale cavalerilor rătăcitori. Multe din tradiţiile acestor ordine cavalereşti vor reapare în tradiţia masonică, în ritualurile  Cavalerului Boltei Regale, Cavalerului Orientului şi al Spadei, al Prinţului Ierusalimului, Cavalerului Occidentului…

Mai mult...

Pentru Marc Halévy gîndirea ebraică este o gîndire a mişcării împotriva repaoslui, a devenirii împotriva fiinţei, a înlănţuirii împotriva stabilităţii, a nomadului împotriva sedentarului.

Marc Halévy a mai fost prezent în paginile acestui site cu  prezentări a două dintre cărţile sale - Aux sources de la kabbale et de la mystique juive, éditions Dangles, Escalquens, 2007, 236 p.  şi Philosophie maconnique, éditions Oxus, Escalquens, 2008, 216 p. În rîndurile care urmează voi face o succintă prezentare a unei cărţi apărute în martie 2009: Pensée hébraïque. Une philosophie du kabbalisme au-delà du rabbinisme, éditions Dangles, collection "Horizons ésoteriques", Escalquens, 312 p., şi care este continuarea celei despre cabală şi mistica ebraică. Pentru Marc Halévy gîndirea ebraică este o gîndire a mişcării împotriva repaoslui, a devenirii împotriva fiinţei, a înlănţuirii împotriva stabilităţii, a nomadului împotriva sedentarului. De aceea intenţionează să redescopere suflul Spiritului care a inspirat scrierile sacre şi să uite traducerile-trădări, regăsind originalul: "Apa vie a gîndirii ebraice a fost deturnată, canalizată, îndiguită printr-o harababură de reguli şi interdicţii care au făcut-o să stagneze. Este timpul pentru a redeschide vanele şi a-i reda libertatea proaspătă.

Fără a renega ceva, Suflul Spiritului ebraic trebuie în prezent să reînsufleţească gîndirea ebraică dincolo de talmudismul rabinic. Reîntoarcere la surse. Reîntoarcere la Sursă."  Cele 22 de capitole (cifră aleasă nu tocmai întîmplător, alfabetul ebraic are 22 de litere) sînt concepute într-un dialog critic cu idei perpetuate de-a lungul vremii, idei pe care Marc Halévy le combate; lăsînd cititorilor cărţii plăcerea de a urmări argumentele filosofului, el însuşi descendent al unei vechi familii de rabini, amintim cîteva din temele care au stîrnit polemica lui Marc Halévy. Creaţie sau emanaţie? Halévy consideră creaţionismul "o absurditate fără nici un fundament biblic", creaţionismul mizînd pe instantaneu, în vreme ce procesul creativ s-a întins pe parcursul a şase zile, ceea ce înseamnă un proces progresiv, deci o evoluţie; în opinia lui Marc Halévy, viziunea creaţionistă crează o distanţă infinită între divin şi uman, Dumnezeu apărînd ca un creator exterior şi străin lumii create, ceea ce este foarte departe de textul original ebraic. Monism sau…

Mai mult...

Convins că progresul cunoaşterii nu este un fenomen linear, ci, dimpotrivă, cu fiecare nouă lumină adusă asupra unui subiect se vor aprinde alte lumini asupra unor subiecte aparent depărtate de primul, dar care vor concura la celebrarea reconcilierii întregului, cartea lui André Benzimra îşi propune să arate, contrar opiniei lui Gershom Scholem, că hermetismul şi alchimia nu sînt absente din iudaism şi din cabală.

André Benzimra, de formaţie filosof, este autorul cîtorva lucrări avînd în centrul preocupărilor subiecte din cabală, unul dintre cele mai facscinante curente de interpretare mistică şi esoterică a Revelaţiei. Dintre cărţile lui André Benzimra, amintim: Légendes cachées dans la Bible, etudes de kabbale maçonnique, Editions Archè, Milano, 2006; L'interdiction de l'incest selon la kabbale, Editions Archè, Milano, 2007; Exploration du Temple maçonnique à la lumière de la kabbale, Editions Dervy, Paris, 2007, prezentată cu cîtva timp în urmă în paginile acestui site. Cu puţin timp în urmă a apărut o nouă lucrare a filosofului francez: Hermétisme et alchimie dans la kabbale. Prolongements maçonniques, Editions Archè, collection "Acacia", Milano, 2009, 144 p. Convins că progresul cunoaşterii nu este un fenomen linear, ci, dimpotrivă, cu fiecare nouă lumină adusă asupra unui subiect se vor aprinde alte lumini asupra unor subiecte aparent depărtate de primul, dar care vor concura la celebrarea reconcilierii întregului, cartea lui André Benzimra îşi propune să arate, contrar opiniei

lui Gershom Scholem, că hermetismul şi alchimia nu sînt absente din iudaism şi din cabală. În studiul filosofului francez accentul este pus pe cartea Bahir (Cartea Clarităţii), una din cele trei mari lucrări cabalistice, şi pe particularitatea alchimiei iudaice care lucrează asupra transmutaţiei, dar nu a metalelor, ci a pietrelor preţioase. Examinînd hermetismul ebraic, André Benzimra caută să elimine o altă idee primită, cea după care alchimia nu poate conduce adeptul său decît la perfecţiunea stării umane, la realizarea micilor mistere. Autorul urmăreşte să-şi convingă cititorii că marile mistere nu trebuie să-i fie străine alchimistului, cu atît mai mult cu cît ele permit divinizarea omului. Toate aceste lecturi şi interpretări asupra alchimiei şi hermetismului în cabală, îl conduc pe autor să descopere în masoneria speculativă o referinţă la alchimia metalurgică şi la alchimia pietrelor preţioase, mai exact fiind vorba de bijuteria gradului al 13-lea din Ritul Scoţian Antic şi Acceptat: un triunghi de aur montat pe o piatră de agat.…

Mai mult...

În această notă a revizuirii unui trecut fabulos, dar inexistent, se încheie tulburătorul studiu al lui Roger Dachez: "dacă francmasoneria nu exista, trebuia..." Să mai adăugăm cuvîntul lipsă? (inventată)

Naşterea masoneriei speculative, să reţinem ca dată oficială 24 iunie 1717, stîrneşte în continuare multe dispute şi controverse, şi lasă loc la numeroase speculaţii, la încercări de a-i căuta rădăcinile într-un trecut cît mai îndepărtat, ale cărui urme sînt tot mai greu de descifrat. De puţin timp, numeroaselor lucrări ce abordează din perspective diferite fenomenul apariţiei francmasoneriei li s-a mai adăugat una care nu va rămîne fără ecouri - Roger Dachez: L'invention de la franc-maçonnerie. Des opératifs aux spéculatifs, Paris, Editions Véga, coll. "Le parfait macon", 2008, 310 p. Roger Dachez, unul dintre istoricii francezi ai francmasoneriei, unanim recunoscuţi pe plan internaţional, nu este la prima lucrare dedicată acestui subiect, cu cîţiva ani în urmă semnînd volumul Des macons opératifs aux franc-maçons spéculatifs, les origines de l'ordre maçonnique, Edimaf. Preambulul cărţii lui Roger Dachez (definiţia termenului invenţie, invencium, împrumutat din latinescul inventio, "acţiunea de a găsi, de a descoperi; facultate de a inventa", după Dictionnaire de l'Académie) nu lasă loc

speculaţiilor: autorul cercetează originile istorice ale ordinului folosind fondul documentar existent, lăsînd deoparte legendele. Roger Dachez studiază acest subiect de mai bine de două decenii, încît, nu numai din raţiuni metodologice, consideră data de 24 iunie 1717, nu ca un punct de plecare, ci ca un loc de sosire, după cum insularitatea britanică nu trebuie văzută ca fiind lipsită de influenţe exterioare. Locul unde istoria şi legenda se întîlnesc în marea poveste a originilor masoneriei este şantierul medieval, văzut de mulţi asemenea biblicului şantier al Templului lui Solomon, acolo unde regele stabilea împreună cu maestrul Hiram detaliile construcţiei. Cînd peste Europa s-a aşternut o "mantie albă de biserici", odată cu evoluţia stilurilor şi cunoştinţelor arhitectonice au apărut în lumea operativă şi structurile de organizare socială pe meserii: corporaţii, confrerii, cu statute şi instrucţiuni în care unii istorici ai masoneriei moderne au văzut sîmburele din care se va naşte o nouă instituţie. O altă falsă pistă privind originile masoneriei moderne, în…

Mai mult...

Dorinţa lui Jean-Claude Mondet a fost aceea de a sublinia succesiunea gradelor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, şi de a arăta că multitudinea de comentarii despre masonerie în general, şi despre Ritul Scoţian Antic şi Acceptat în particular, departe de a le slăbi dezvăluind ceea ce ar trebui să rămînă ascuns, nu poate decît să le îmbogăţească oferind noi piste de interpretare şi noi teme de reflecţie.

Fără a fi o editură cu pronunţate preocupări în domeniul literaturii masonice, editura Rocher oferă cititorilor bucuria lecturii unor lucrări scrise din dorinţa de a înlătura tenebrele şi de a duce lumina acolo unde se cere. Cu ani în urmă, am citit, editate de Rocher, mai multe lucrări, printre care cartea lui Jean Ferré: Dictionnaire des symboles maçonniques, cea a lui Julien Behaeghel: Symboles et initiation maçonnique, sau remarcabila Encyclopédie du compagnonnage, realizată de Jean-Francois Blondel, Jean-Claude Bouleau şi Frederick Tristan. Cu puţin timp în urmă, am primit o nouă lucrare a editurii Rocher: Jean-Claude Mondet, La maîtrise parfaite. Etude des degrés de Perfection du Rite Ecossais Ancien et Accepté, 2008, 416 p. Ca şi despre primele trei grade, şi despre cele ale perfecţiei, s-a scris mult în ultimele decenii, fiecare nouă carte încercînd să aprofundeze domeniul în care lucrările anterioare au deschis noi şantiere de investigat. După ce în anii precedenţi a publicat, la aceeaşi editură, trilogia La Première

Lettre, consacrată primelor trei grade: L'Apprenti au Rite Ecossais Ancien et Accepté (2005), Le Compagnon Ecossais (2006)  şi Le Maître Maçon Ecossais (2007), Jean-Claude Mondet face o lectură a ritualurilor gradelor lojilor de perfecţie. Cele mai multe lecturi ale ritualurilor se limitează la descrierea şi la istoricul lor, ca şi la explicaţia morală, aspecte deloc neglijabile, dar insuficiente pentru a da seamă de ceea ce se ascunde dincolo de vălul sub care se disimulează adevărurile eterne. De aceea Jean-Claude Mondet vrea să treacă pragul exoterismului pentru a privi individul în intimitatea sa şi progresul său, ceea ce este/ar trebui să fie elementul propriu unui ordin iniţiatic. Înainte de a trece la substanţa gradelor lojii de perfecţie, Jean-Claude Mondet găseşte util să se oprească asupra cîtorva noţiuni, care mai necesită explicaţii. Dintre acestea autorul insistă asupra unui grup de noţiuni: corp, suflet, spirit; după o succintă privire istorică asupra acestor termeni, autorul insistă pe spiritualitate, care nu trebuie văzută îngust doar…

Mai mult...

Cartea lui Serge Cagnolari este o invitaţie la a descoperi, fie şi prin lecturi, locurile consacrate ale marilor tradiţii spirituale ale lumii, o invitaţie la o degustare... spirituală a ceea ce rămîne după... decantare!

Într-o lume în care cuvinte precum transcendenţă, spiritualitate, esoterism, teofanie tind să devină de-a dreptul uzuale, Serge Cagnolari a găsit de cuviinţă să readucă în atenţie semnificaţia clară şi sensul profund al unor termeni. Din această dorinţă de a regăsi plăcerea şi bucuria uimirii în faţa diversităţii s-a născut Lexique des spiritualités, Paris, éditions Oxus, 2003, 208 p. Cum nici un dicţionar nu poate fi rezumat, vom aminti cîţiva termeni asupra cărora se opreşte Serge Cagnolari, pentru ca în final să facem cîteva notaţii asupra specificităţii acestui lexic. Aşadar în paginile acestui lexic cititorul va găsi definiţii despre: adoraţie, anahoret, apostol, botez, biblie, brahman, cabală, calvinism, catolicism, carismă, confucianism, cruce, decalog, divinitate, dogmă, epifanie, fundamentalism, Graal, hasidism, hermeneutică, icoană, laicitate, magie, mesianism, monoteism, mistic, naştere, ortodoxie, panteism, profet, religie, roza-cruce, sacru, sfînt, scolastică, simbol, Talmud, Tora, transcendenţă, yoga, zoroastrism. Serge Cagnolari a străbătut lumea, aşa cum se spune în lung şi în lat, şi a vizitat locurile unde adie Spiritul;

a descoperit tradiţiile şi spiritualităţile lumii, a întîlnit oameni şi dorinţa lor de unitate, de transcendenţă. De accea în lexicul său regăsim termeni care acoperă toate marile tradiţii ale lumii, fiecare definiţie surprinzînd esenţialul, şi oferind celor interesaţi repere pentru a discerne şi înţelege. Serge Cagnolari vine în lumea scrisului dintr-un cu totul alt domeniu; înainte de a se consacra scrisului şi domeniului editorial a fost podgorean: „Autorul, vechi consultant devenit podgorean apoi editor, şi totdeauna un mare călător, a glisat progresiv de la spiritul vinului la spiritul divin. El vă face să descoperiţi că, aşa cum pentru vin este un vocabular bogat, imens şi plin de nuanţe, cuvintele spiritualităţii pot avea de asemenea o culoare, un ritm, unm parfum... Nu se spune, în diferite tradiţii, despre savoarea lui Dumnezeu?" Autorul acestui lexic este conştient că unii cititori nu vor găsi termenii căutaţi, şi atunci, se întreabă Serge Cagnolari, de ce să-i refuzăm plăcerea de a-l completa înscriindu-şi proprii termeni?…

Mai mult...

Cabala este curentul mistic şi esoteric propriu tradiţiei evreieşti, iar acest curent esoteric s-a dezvoltat totdeauna în paralel cu religia iudaică, cu talmudismul şi rabinismul

Ca şi în cazul altor termeni mai puţin cunoscuţi, cabala a avut, după 1990, ca noţiune, acelaşi parcurs marcat de o folosire abuzivă, de lipsa unor referinţe clare. Editorii nu au ales pentru traducere lucrările fundamentale, ci au optat pentru cărţi lipsite de valoare, care au adus şi mai multă confuzie într-un domeniu şi aşa nu tocmai accesibil. După ce a trecut furia maculaturii, au început să apară şi studiile profunde asupra cabalei, scrise printre alţii de Alexandru Şafran, Gershom Scholem, Moshe Idel. Scriam în urmă cu puţin timp despre o admirabilă profesiune de credinţă masonică a lui Marc Halévy; recent am citit o altă lucrare intersantă semnată de acelaşi autor: Aux sources de la Kabbale et de la Mystique juive, Editions Dangles, coll. „Horizons ésotériques", 2007, 236 p. Cabala este curentul mistic şi esoteric propriu tradiţiei evreieşti, iar acest curent esoteric s-a dezvoltat totdeauna în paralel cu religia iudaică, cu talmudismul şi rabinismul. Prima carte cabalistică a fost Sepher

Yetzirah şi a fost scrisă în secolul al IV-lea, dar perioada cea mai înfloritoare începe cu secolul al XII-lea în Provence şi continuă în Catalonia. De atunci datează Sepher ha-Bahir şi Sepher ha-Zohar. Marc Halévy consideră că „vocaţia intimă şi ultimă a cabalei este divinizarea sau deificarea omului. Cel puţin a omului care se arată dornic şi capabil. Ea urmăreşte să scoată sufletul din planul uman al existenţei relative şi locale, pentru a-l face să atingă planul divin al esenţei absolute şi globale: altfel spus, ea urmăreşte unirea sufletului uman cu sufletul cosmic. Cabala nu este un discurs: ea nu pretinde să spună un adevăr. Ea este o metodă, o asceză, un demers, un drum, un proces. Ea nu este filosofică şi discursivă, ea este mistică şi iniţiatică. Limbajul său nu este cel al conceptelor şi al logicii, ci al simbolurilor şi al metaforelor". Cabala este înainte de toate o lectură mistică, esoterică şi iniţiatică a Torei, scrisă şi citită…

Mai mult...

Lectura pe care ne-o propune Jean-Jacques Gabut nu poate decît să-i bucure pe cei aflaţi într-o neîncetată căutare într-o lume a simbolurilor şi înţelesurilor care se lasă greu descifrate. Este cartea unui autor care a privit răbdător către culmi, spre care a tins doar atunci cînd gradul cunoaşterii îi îngăduia încă un pas.

La sărbătorile din decembrie trecut, un bun prieten, care prin gesturi şi preocupări dovedeşte că interesul pentru spiritualitatea masonică rămîne actual în inimile celor caută Lumina, mi-a oferit cea mai recentă carte a lui Jean-Jacques Gabut: Les symboles de la Franc-Maçonnerie. Signes, mots, couleurs et nombres, Paris, Editions Dervy, coll. "Pierre vivante", 2008, 236 p. Citisem două dintre lucrările precedente ale lui Jean-Jacques Gabut: Les Survivances chevaleresques dans la franc-maçonnerie du Rite Ecossais Ancien et Accepté, apărută tot la Dervy, în aceeaşi colecţie, şi Eglise, religion et franc-maçonnerie, publicată de Editions du Cerf, şi îmi fusese partener de dialog într-un amplu interviu încă nepublicat, dar pe care cititorii acestui site îl vor găsi în curînd. De această dată, Jean-Jacques Gabut se opreşte asupra unui subiect care nu a fost niciodată tratat în manieră sistematică: semne, cuvinte, culori, numere, simboluri (fauna, flora, metalele). Ca şi în alte cărţi ale sale, Jean-Jacques Gabut urmăreşte acest simbolism masonic exclusiv în cadrul ritualurilor Ritului

Scoţian Antic şi Acceptat, pe parcursul tuturor gradelor sale. Pentru Jean-Jacques Gabut, semnele pot fi: semn-gest, semn-marcă şi semn-simbol; semnul-gest îi prilejuieşte o paralelă între mudra din hinduism şi arborele sefirotic; semnul-marcă este o figură simplă, dar a cărei semnificaţie rămîne de descoperit, iar semnul-simbol trimite la simbolismul uneltelor, dar şi la simbolurile din geometrie. Sînt urmărite semnele primelor trei grade, de fiecare dată autorul făcînd trimiteri la spiritualitatea orientală, la centrii de forţă ai corpului uman, dar şi semnele gradelor superioare, unde accentul cade pe semnul bunului păstor şi pe semnul de recunoaştere, ambele de la gradul de Cavaler al Crucii şi al Trandafirului: "Între semn şi contra-semn, Cavalerul de Roza+Cruce se situează totdeauna pe pămîntul oamenilor. Şi rolul său esenţial pe acest pămînt este de a propaga tot ceea ce se naşte din caritate, adică din iubire (caritas generis humani)." Ca şi semnele care servesc la a deschide porţi secrete, cuvintele masonice "sînt cuvinte cheie, care la rîndul…

Mai mult...