Cartea lui Gelu Voican Voiculescu este o binevenită introducere în studiul esoterismului, oferind celor interesaţi cîteva repere necesare pentru a nu rătăci pe căi care nu duc nicăieri.

Aceasta este întrebarea căreia îi caută răspuns Gelu Voican Voiculescu într-un recent apărut opuscul (Ce este ezoterismul?, Bucureşti, editura Samizdat, 2008, 88 p.), dînd curs unor mai vechi şi bineştiute preocupări în domeniu. După atîtea dicţionare şi enciclopedii dedicate domeniului, după mii de volume avînd chiar în titlu denumirea de esoterism, ne mai întrebăm ce este esoterismul? Da "pentru că termenul de ezoterism a căpătat o circulaţie din ce în ce mai mare, întrecută doar de nedumerirea şi de confuzia pe care le stârneşte. (...) Fiecare din noi are câte o accepţie proprie - mai mult sau mai puţin vagă- a sensului acestui termen, ce apare tot mai frecvent în limbajul uzual, ba ca adjectiv - ezoteric, ba ca substantiv - ezoterism. (...) Fără a avea ambiţia de a degaja ideea generală şi abstractă de ezoterism, putem să-l definim şi mai pe scurt, drept o învăţătură rezervată, în cadrul unui grup sau al unei şcoli, unor discipoli selecţionaţi după anumite criterii". În încercarea de a răspunde întrebării din titlul cărţii, Gelu Voican Voiculescu face un scurt şi bine venit periplu istoric şi etimologic pornind de

la Aristotel şi Aulus Gellius, trecînd prin autori antici şi medievali, ajungînd la frumoasa carte al lui Anton Dumitriu Philosophia mirabilis, neobservată de cenzura vremii, cartea a apărut în 1974, dar din păcate prea repede uitată de contemporani. După necesarele poziţionări istorice, etimologice, autorul abordează subiecte precum valoarea ezoterismului, posibilitatea discuţiei despre taină, reprimarea ezoterismului (subiect despre care a scris şi Pierre Riffard, el însuşi trăind în vremurile noastre o formă de reprimare/respingere cînd a încercat cîţiva ani să-şi găsească un conducător de lucrare de doctorat!) şi raportul ezoterismului cu cultura, aici Gelu Voican Voiculescu considerînd că ezoterismul ţine mai mult de social. Evident un subiect care poate suscita comentarii. Dar sînt demne de reţinut consideraţiile despre tradiţie, iniţiere, influenţă spirituală, micile mistere,simbolism, rit. Pe urmele lui Rene Guenon, autorul reia observaţiile critice la adresa…

Ampla secţiune care discută sursele mişcării rozicruciene (alchimia, cabala, hermetismul şi Divina Comedie) cred că este cu adevărat deschizătoare de noi orizonturi pentru cei care vor sonda profunzimea mesajului celor trei scrieri fondatoare ale rozicrucianismului.

Apărută în deceniul al doilea al veacului al XVII-lea, mişcarea rozicruciană este departe de a se fi dezvăluit în întregime, amintind spusa lui Roland Edighoffer care considera, şi o făcea un eminent cărturar şi cunoscător al fenomenului!, că rozicrucianismul este asemănător unui aisberg a cărui parte vizibilă este cu mult mai mică decît cea care rămîne nevăzută. De aceea orice nouă încercare de descifrare a misterului nu poate decît să deschidă noi perspective, noi orizonturi de înţelegere şi interpretare. O astfel de încercare aparţine lui Claude Delbos: Aux Sources de la Rose-Croix. Mysteres d`une tradition esoterique, Paris, Editions Detrad, 2008, 334 p. Faţă de alte lucrări consacrate rozicrucianismului, cea a lui Claude Delbos optează pentru un alt "traseu": începe cu o introducere în misterul rozicrucian aşa cum a fost înţeles de-a lungul vremii de la Philalethes pînă la Guenon, pentru a continua cu o revenire asupra surselor (cu accent deosebit pe alchimie şi hermetism), asupra doctrinei, cu cîteva consideraţii asupra Divinei Comedie şi a templierilor, pentru a încheia cu cîteva adnotări despre Cavalerul de Roza-Cruce şi rozicrucianismul zilelor noastre. După

periplul istoric prin moştenirea rozicrucianismului, unde sînt evocate nume precum cele ale lui Cagliostro, Swedenborg, Martines de Pasqually, Claude de Saint-Martin, Jean-Baptiste Willermoz, Joseph de Maistre, Eliphas Levi, Rene Guenon, Joannis Corneloup, prilej de a arăta posibile filiaţii dar şi delimitări de sursa rozicruciană, Claude Delbos revine la moştenirea rozicruciană, la textele fondatoare şi la înţelesurile lor atît cît pot scăpa de sub aura misterului, concluzia autorului fiind că doctrina confreriei rozicruciene este o filosofie a progresului uman prininteligenţă şi iubire, prin spirit şi inimă, prin phoenix şi trandafir, o doctrină care se prezintă ca un instrument al unei utopii mobilizatoare şi elitiste care ar vrea să organizeze o societatea umană fondată pe raţiune şi fraternitate. Ampla secţiune care discută sursele mişcării rozicruciene (alchimia, cabala, hermetismul şi Divina Comedie) cred că este cu adevărat deschizătoare de noi orizonturi pentru cei…

Cartea lui Michel Cugnet este o convingătoare pledoarie pentru depăşirea crizei interioare şi a obscurităţii în aşa fel încît printr-un îndelung proces alchimic, prin concentrare şi meditaţie asupra sinelui, candidatul la iniţiere să descopere cu adevărat lumina şi mai tîrziu sensul transcendent pe care îl incumbă simbolismul gradelor pentru a rezona spiritual cu ansamblul de învăţături şi trăiri pe care îl caută şi îl găseşte Cavalerul.

Succesiunea gradelor în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat este o temă care a preocupat mulţi cercetători ai fenomenului masonic în încercarea de a surprinde logica unei succesiuni dincolo de diversitate sau chiar de o aparentă incoerenţă.  De-a lungul vremii, eminenţi cunoscători au descifrat sensuri ascunse ale ritualurilor, înţelesuri nebănuite ale învăţăturii celor 33 de grade ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat. De la Albert Pike, care a reformulat ritualurile şi a dat noi interpretări simbolismului profund pe care îl vehiculează ritualurile pînă la Jean-Pierre Bayard, care în Trente-trois reia istoria şi spiritualitatea gradelor, mai pot fi invocate multe nume care au marcat cercetarea masonologică. De curînd acestor nume li s-a adăugat încă unul, cel al lui Michel Cugnet care ne înfăţişează fructul cercetării personale bazate pe lectură şi deopotrivă pe ceea ce a trăit în cei mai bine de 20 de ani de cînd s-a alăturat membrilor Ritului Scoţian Antic şi Acceptat: La Quete du Chevalier dans le Rite Ecossais Ancien et Accepte; I- Du Maitre Secret au Souverain Prince Rose-Croix; II- Du Grand

Pontife au Souverain Grand Inspecteur General du 33 et dernier degre, Editions du Chevron, 2005-2008, La Chaux-de-Fonds, Elveţia. Michel Cugnet mai scrisese pînă la apariţia acestei cărţi cîteva volume (Deux siecles et demi de Franc-maconnerie en Suisse et dans le Pays de Neuchatel; Origine et histoire du Rite Ecossais Ancien et Accepte en Suisse; Qui se cache derriere la franc-maconnerie?, şi participase şi la două volume colective: La Franc-maconnerie a Fribourg et en Suisse du XVIII au XX siecle; Elie Ducommun, Prix Nobel de la Paix 1902, Grand Maitre de la Grande Loge Suisse Alpina). Înainte de a întreprinde o prezentare a fiecărui grad al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Michel Cugnet aprofundează sursele spirituale ale gradelor înalte, o lume în care se întîlnesc legende biblice, personaje mitice sau istorice, esoterismul Renaşterii, Roza-Cruce, Bruno, John Dee, Robert Fludd, alchimia, mitul templier. Michel Cugnet consideră că trei…

Miezul recentei cărţi semnate de Gelu Voican Voiculescu este evident în jurul interpretărilor lui Guenon asupra calcului infinitezimal, prilej pentru o fascinantă incursiune nu numai în lumea noţiunilor de limită, infinit, indefinit sau continuum, ci şi în contextul intelectual al epocii lui Leibniz

Cine a citit Ezoterismul lui Dante, Criza lumii moderne, Simbolismul Crucii sau Iniţiere şi realizare spirituală ale lui Rene Guenon poate părea surprins că esoterologul francez este şi autorul cărţii Les principes du calcul infinitesimal, apărută în 1946 la editura Gallimard. E cu putinţă ca nu puţini să fie cei surprinşi la aflarea numelui celui care propune o frumoasa incursiune în lumea, nu tocmai accesibilă, a metodei infinitezimale a lui Leibniz în viziunea lui Guenon: Gelu Voican Voiculescu, despre care apropiaţii ştiu că avea preocupări de esoterism încă din anii '80 ai secolului trecut, dar care pentru cei mai mulţi rămîne cunoscut doar din decembrie '89. Din pasiunea pentru esoterism şi mai ales pentru Guenon, din studiul matematicilor a rezultat cartea Note de lectură. Rene Guenon despre Leibniz şi metoda infinitezimală, editura Semne, Bucureşti, 2008, 346 p. Este salutară intenţia autorului de a propune o cheie de interpretare a unei lucrări mai puţin cunoscute, Guenon fiind perceput exclusiv ca un autor de lucrări de referinţă despre lumea modernă, despre simboluri sau despre iniţiere;nu este mai puţin adevărat că Gelu Voican

Voiculescu îşi ia măsuri de prevedere cînd speră că lectura cărţii sale va aduce către tezele lui Guenon mai ales oameni din domeniul ştiinţelor exacte. Ar fi cu putinţă ca umaniştii, cunoscători ai esoterismului guenonian, să se aplece asupra metodei infinitezimale? Volumul debutează cu o prezentare in extenso a vieţii şi operei lui Rene Guenon, semn al preţuirii pe care o are Gelu Voican Voiculescu pentru cel care este „un intermediar care a tradus în limbajul contemporaneităţii adevărurile fundamentale ale înţelepciunii primordiale. El este un transmiţător al adevărului care, prin definiţie, este independent de orice individualitate umană". Regăsim în acest prim capitol etapele decepţiei guenoniene despre lumea materialistă, despre contaminarea modernistă a lojilor şi încercările sale de a crea o elită intelectuală deschisă către Tradiţia primordială. Acest capitol introductiv poate constitui nucleul unei sinteze despre Guenon, un autor care a…

Cele 33 de basoreliefuri hermetice sînt un bun prilej pentru o fericită incursiune în simbolismul alchimic și masonic, cu numeroase trimiteri și aluzii la cele șapte arte liberale, la Athanor, la arbore și la fîntîna, la celebra formulă VITRIOL, la mercur și la celelalte elemente chimice, la operațiile alchimice.

Capodoperă a arhitecturii sacre gotice, Catedrala Notre-Dame din Paris continuă să suscite interesul celor ce caută noi înțelesuri în hieroglifa pietrei. La începutul secolului al XX-lea, Fulcanelli încerca să dezvăluie Misterul catedralelor într-o lucrare devenită celebră, dincolo de contestațiile care i s-au adus. De puțin timp o nouă lucrare caută sensuri dincolo de literalitatea pietrei - Jacques Trescases: Les 33 médaillons hermétiques du portail central de Notre-Dame de Paris (Editions Detrad, Paris, 2008, 54p.). Cunoșteam preocupările lui  în domeniile esoterismului și spiritualității masonice din cărțile pe care avusese amabilitatea să mi le trimită (La symbolique de la mort ou hermeneutique de la reserrection, editions de La Maisnie, 1983; L'Etoile flamboyante ou la recherche d'une Parole Perdue, editions de La Maisnie, 1993; Promenade initiatique, origine et actualite des mysteres sacres, editions Guy Tredaniel, 1999), dar și din interviul pe care mi l-a acordat pentru revista „Cronica" și pe care l-am reluat în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism (editura Cronica, Iași, 2005), sub titlul "Pentagrama justifică validitatea învățăturii esoterice". Este un fapt evident că nu există un punct de

vedere unanim acceptat în ceea ce privește interpretarea simbolismului și ritualismului masonice; așa cum sînt adepți ai curentului ce susține că esoterismul și psihologia răspund aceleeași cerințe, la fel sînt cercetători care afirmă că reducerea ritualului la psihologic este o etapă a procesului anti-tradițional. Jacques Trecases consideră aceste poziții ca fiind extreme, motiv pentru a găsi invocata cale de mijloc, în care esoteriștii și psihologii se regăsesc în căutarea interiorității și a experienței personale. Iar aici exercițiul hermeneutului francez vizează portalul central al Catedralei Notre-Dame de Paris, căruia îi descifrează sensurile alchimice. Inspirat de Thierry de Champris, Jacques Trecases caută urmele "geometriei nevăzute și tăcute care asigură conjuncția savantă a misticului și raționalului", pentru a putea urma adevăratul parcurs inițiatic interior la care este chemat vizitatorul catedralei gotice, parcurs  care rezumă întraga cunoaștere universală. Și cum ar putea începe un parcurs inițiatic…

Cartea lui Rene Guenon aduce extrem de utile precizări despre condițiile inițierii, despre regularitate, despre transmisiune inițiatică, despre secret, rituri, ritualuri, mistere, simboluri, inițiere sacerdotală și inițiere regală, transmutare și transformare, operativ și speculativ, inițiere efectivă și inițiere virtuală, roza-cruce și rozicrucieni, hermetism într-o succesiune care redă inițierii un loc în lumea modernă

Aproape necunoscut publicului larg din România înainte de 1989, Rene Guenon este un nume din plin "recuperat" de editorii din ultimii ani; din păcate nici o editură nu a asumat un program al traducerilor din opera lui Guenon, încît la o primă vedere traducerile par a se fi făcut haotic. Totuși cei interesați pot citi, printre altele, Simboluri ale științei sacre, Ezoterismul lui Dante, Criza lumii moderne, Simbolismul crucii, Stările multiple ale ființei, Domnia cantității și semnele vremurilor, Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse, Demiurgul și alte studii tradiționale, apărute la editurile Humanitas, Aion și Herald. Lipseau însă cărțile, la fel de cunoscute ca și cele amintite, despre inițiere, realizare spirituală, franc-masonerie și companionaj. În bună măsură lipsesc și acum, doar că de puțin timp a apărut la Editura Herald Scurtă privire asupra inițierii, în traducerea Roxanei Cristian și a lui Florin Mihăescu. Recenta traducere este de două ori binevenită, odată pentru că este una din lucrările importante ale lui Guenon, dar și pentru că apar multe lucrări despre inițiere care induc confuzie în rîndul celor mai puțin cunoscători în domeniu, încît lectura unui autor recunoscut și

respectat, nu fără a fi contestat, este necesară. Cu atît mai mult cu cît însuși Rene Guenon, în prefața cărții recent traduse, vorbea de „contrafaceri" într-o lume tot mai îndepărtată de tradițional. Aricolele grupate în acest volum au fost scrise inițial pentru revista "Etudes traditionnelles", dar au fost refăcute și redispuse pentru a da unitate volumului și a contura un domeniu despre care scriu mulți fără a-l stăpîni; ceea ce remarca Guenon la vremea sa este la fel de actual și acum: nu aprecierile, fie ele și negative, ale celor "din afară" fac rău, cît părerile eronate ale celor "dinăuntru", adică ale celor ce-și arogă pretenția ca aparțin unor ordine inițiatice! Guenon este tranșant în privința inițierii, aceasta fiind de neconceput în afara unei organizații și a unei "calificări" pe care trebuie să…

La capătul lecturii pe care ne-o propune Francoise Bonardel este cheia înţelegerii raportului cu altul: conceptualizărilor occidentale le pot "scăpa" multe alte forme expresive, aşa cum metaforizarea simbolică specific iudeo-creştinismului nu se adaptează şi altor expresii mistico-religioase

Dintotdeaua exoticul exercită o anumită atracţie, căutîndu-se în alte tradiţii adevăruri fundamentale pe care nu le-am căutat mai aproape de noi. Mahatma Gandhi spunea cu decenii în urmă că occidentalii merg să descopere budismul, iar orientalii sînt interesaţi de creştinism. Recent, un cunoscut sociolog al religiilor, Frederic Lenoir, observa cu fineţe că budismul a servit occidentalilor doar pentru a se îngrijora sau exalta de propriul destin. O problemă aparent insolvabilă este aceea a judecării budismului, dar şi a altor tradiţii orientale prin prisma conceptualizărilor proprii filosofiei occidentale. O încercare de ieşire din cercul vicios o propune Doamna profesor Francoise Bonardel în recent apărutul volum Bouddhisme et philosophie. En quete d'une sagesse commune, Paris, Editions L'Harmattan, collection Theoria, 2008, 282 p. Doamna Bonardel este cunoscută publicului românesc interest de esoterism nu numai prin cărţile apărute în franceză, ci şi prin două lucrări ce au cunoscut versiuni româneşti: Hermetismul, Editura de vest, Timişoara, 1992, şi Filosofia alchimiei, Polirom, Iaşi, 2000. Am întîlnit-o pe Doamna Bonardel cu prilejul lansării traducerii cărţii de la Polirom, iar dialogul nostru despre esoterism poate fi citit

sub titlul "Viaţa spirituală se hrăneşte din jocul permanent între exoteric şi esoteric" în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Editura Cronica, Iaşi, 2005, p. 69-83. De această dată interesul Doamnei Francoise Bonardel merge către un posibil dialog între budism şi filosofie, pornind de la faimoasa tetralemă nelipsită de paradox: budismul este o filosofie; budismul nu este o filosofie; budismul este şi nu este o filosofie; budismul nu este nici filosofie nici religie. Convinsă că o confruntare între budism şi diversele modalităţi ale discursului filosofic occidental poate duce la reliefarea unor incompatibilităţi, Francoise Bonardel consideră că este o adevărată provocare pe care budismul o lansează Occidentului de a căuta, plecînd de la tetralema ce constituie stîlpii, al "cincilea element" susceptibil să unifice şi să transceadă cuaternarul. În cele zece capitole ale cărţii, universitarul francez aduce în discuţie teme ale budismului, mai…

Volumul oferit ca omagiu al activităţii lui Jean-Pierre Lurant este structurat în cinci părţi urmînd axele principale ale operei sale: 1. Istoria şi sociologia esoterismului; 2. Esoterism creştin; 3. Francmasonerie şi ocultism; 4. "Politica hermetica"; 5. Esoterism, artă şi literatură.

La împlinirea vîrstei de 70 de ani, prietenii şi foştii elevi au oferit esoterologului Jean-Pierre Laurant un volum omagial: Etudes d'histoire de l'esoterisme, sous la direction de Jean-Pierre Brach et Jerome Rousse-Lacordaire, editions du Cerf, Paris, 2007, 458 p. În mica lume a esoterologilor, Jean-Pierre Laurant este una din personalităţile atipice; a făcut studii de istorie, a susţinut lucrarea de doctorat în 1990, a fost profesor de liceu, primar al micii localităţi Vezaponin, a ţinut cursuri de istoria esoterismului la Ecole pratique des hautes etudes. Întîlnirea cu opera lui Guenon avea să determine interesul său pentru esoterism. Jean-Pierre Laurant este autorul cîtorva cărţi importante despre esoterismul creştin şi despre Guenon, dintre acestea amintim: Le Sens cache selon Rene Guenon (1975), Symbolisme et Ecriture, le cardinal Pitra et la clef de Meliton de Sardes (1988), L'Esoterisme chretien en France au XIX siècle (1992), L'Esoterisme (1993), Le Regard esoterique (2001), Rene Guenon, les enjeux d'une lecture (2006), acestora adăugîndu-se un număr impresionant de studii şi articole publicate în lucrări colective sau reviste de specialitate. Volumul dedicat gîndirii sale caută să surprindă

originalitatea punctelor sale de vedere, în prefaţa cărţii Emile Poulat surprinzînd admirabil esenţa căutărilor esoterice: " Esoterismul , efortul său intelectual şi căutarea sa spirituală au apărut cînd spiritul ştiinţific născînd a început să fisureze acest univers mental şi să treacă de Dumnezeu pentru a construi propriul univers. Esoterismul nu se explică şi nu se înţelege fără această referinţă la opera secularizantă a modernităţii. Esoterismul ne invită să nu uităm niciodată că, dacă ştiinţa este una, dacă experienţa este una, lectura experienţei şi a operei sale este totdeauna plurală, ireductibilă, fără sfîrşit, cum este cea a Bibliei". Este bine ştiut că asupra definiţiei esoterismului planează o multitudine de viziuni, ca şi o nefericită dihotomie între esoterismul modern occidental şi...altele, deşi asupra esoterismului islamic au apărut în ultimele decenii lucrări are pot reaşeza discuţia în alţi termeni. Jean-Pierre Laurant adoptă criterilogia formei…

Dincolo de suprafaţa calmă şi ordonată a filosofiei şi teologiei clasice, odată cu Renaşterea îşi face loc un discurs mai secret, mitic şi mistic, discurs care s-a afirmat devenind tot mai evident, discurs în care se întîlnesc prisca theologia, philosophia perennis, hermetismul, cabala şi alchimia.

Profesor emerit al Universităţii Paris IV-Sorbonne, laureat al marelui premiu pentru filosofie acordat de Academia franceză pentru ansamblul operei sale, Jean-Francois Marquet nu este autorul unei opere foarte întinse ca număr de titluri, ci al unei opere în care fiecare titlu este o piatră de fundament  pentru viitoare abordări. Cea mai recentă apariţie purtînd semnătura filosofului parizian este Philosophies du secret. Etudes sur la gnose et la mystique chretiennes (XVI-XIX siecles), Paris, Editions du Cerf, coll. "Patrimoines. Christianisme", 2007, 400p. De la bun început trebuie precizat că ne aflăm în faţa unei lucrări dificile, cu un limbaj tehnic, lipsit de metafore inutile, dificultatea lectorului român (şi nu numai!) fiind accentuată de cvasi-necunoaşterea autorilor asupra cărora se opreşte J-F. Marquet, cît şi a mediului intelectual în care s-au afirmat. Dintre autorii studiaţi de J-F. Marquet amintim pe Paracelsus, Guillaume Postel, Gerhard Dorn, Jakob Bohme, Athanasius Kircher, Jeanne Guyon, Swedenborg, Louis-Claude de Saint-Martin, Pierre Simon Ballanche, Franz von Baader. Un autor pe care îl întîlnim în multe studii ale cărţii este Paracelsus a cărui operă îi apare lei J-F. Marquet  "ca

o natură abundentă şi aproape de nerezolvat, ca o pădure mitologică brăzdată de impasuri şi populată de o obscură fermentare".  Filosoful francez găseşte că fructul este simbolul prin excelenţă al operei lui Paracelsus cu vădite reverberaţii pînă la Naturphilosophie din epoca romantică. Un autor care ilustrează exemplar posteritatea lui Paracelsus este Gerhard Dorn pentu care alchimia operativă se deschde către speculativa philosophia, ceea ce corespunde procesului interior prin care omul restabileşte propria unitate operînd conjuncţia celor trei elemente constitutive, spiritus, anima şi corpus, în care se regăsesc cele trei principii paracelsiene sulf, mercur şi sare. J-F. Marquet degajă structura comună a celor tei domenii (metafizică, operativ, interior) care se regăsesc în textul lui Dorn. În mod cert singurul autor studiat de J-F. Marquet cunoscut bine şi cititorilor români este Jakob  Bohme. Aici temele alese sînt dorinţă şi imaginaţie, teologie şi alchmie.…

Antoine Faivre este un ilustru cărturar francez dedicat exclusiv domeniului esoterismului. A fost mult timp şef al catedrei de Istoria curentelor esoterice în Europa modernă şi contemporană de la Ecole pratique des hautes etudes şi este autor al unor importante lucrări consacrate esoterismului şi teosofiei (Eckarthausen et la theosophie chretienne

În ultimii ani editurile din România au căutat să acopere cele mai variate domenii ale interesului cititorilor, accentul căzînd în mod evident pe domenii şi autori aflate cu ani în urmă sub cenzura ideologică. Unul dintre domeniile aflate sub asaltul editorial a fost cel al esoterismului. Evident, cu precizarea că între ceea ce au înţeles cei mai mulţi dintre editori şi adevăratul esoterism era o mare prăpastie. Dacă în sertarul fişelor pe domenii ale bibliotecilor, cel dedicat esoterismului este neîncăpător, în adevăr puţine apariţii editoriale în limba română pot fi subsumate domeniului esoterismului. O recentă traducere în limba română a unei remarcabile lucrări despre esoterism (Antoine Faivre, Căi de acces la esoterismul occidental, traducere din limba franceză Ion Doru Brana, 2 volume, Editura Nemira, colecţia "Poarta magică", 2007-2008) îi va descuraja pe mulţi să afirme că au citit pînă acum o lucrare despre esoterism. Antoine Faivre este un ilustru cărturar francez dedicat exclusiv domeniului esoterismului. A fost mult timp şef al catedrei de Istoria curentelor esoterice în Europa modernă şi contemporană de la Ecole pratique des hautes etudes şi este

autor al unor importante lucrări consacrate esoterismului şi teosofiei (Eckarthausen et la theosophie chretienne; L'esoterisme au XVIII siècle en France et en Allemagne; Mystiques, theosophes et Illumines au siecle des Lumieres; Toison d'or et Alchimie;). Recent, editura Nemira a oferit cititorilor români interesaţi de esoterism un regal: versiunea românească a celei mai importante cărţi a universitarului francez. Greu de rezumat, studiile lui Antoine Faivre nu-şi propun mai mult decît a deschide căi de acces către esoterismul occidental şi să găsesacă firul care ne aduce de la Hermes pînă la Guenon şi Abellio. Parcursul este trasat de reflecţii asupra noţiunii de esterism, de reliefarea surselor antice şi medievale ale curentelor esoterice moderne, de notaţii despre templul lui Solomon în teosofia masonică, despre "Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz", despre imaginarul cavaleresc, despre gnoză la Franz von Baader, despre teosofii, exerciţii de…