Antoine Faivre este un ilustru cărturar francez dedicat exclusiv domeniului esoterismului. A fost mult timp şef al catedrei de Istoria curentelor esoterice în Europa modernă şi contemporană de la Ecole pratique des hautes etudes şi este autor al unor importante lucrări consacrate esoterismului şi teosofiei (Eckarthausen et la theosophie chretienne

În ultimii ani editurile din România au căutat să acopere cele mai variate domenii ale interesului cititorilor, accentul căzînd în mod evident pe domenii şi autori aflate cu ani în urmă sub cenzura ideologică. Unul dintre domeniile aflate sub asaltul editorial a fost cel al esoterismului. Evident, cu precizarea că între ceea ce au înţeles cei mai mulţi dintre editori şi adevăratul esoterism era o mare prăpastie. Dacă în sertarul fişelor pe domenii ale bibliotecilor, cel dedicat esoterismului este neîncăpător, în adevăr puţine apariţii editoriale în limba română pot fi subsumate domeniului esoterismului. O recentă traducere în limba română a unei remarcabile lucrări despre esoterism (Antoine Faivre, Căi de acces la esoterismul occidental, traducere din limba franceză Ion Doru Brana, 2 volume, Editura Nemira, colecţia "Poarta magică", 2007-2008) îi va descuraja pe mulţi să afirme că au citit pînă acum o lucrare despre esoterism. Antoine Faivre este un ilustru cărturar francez dedicat exclusiv domeniului esoterismului. A fost mult timp şef al catedrei de Istoria curentelor esoterice în Europa modernă şi contemporană de la Ecole pratique des hautes etudes şi este

autor al unor importante lucrări consacrate esoterismului şi teosofiei (Eckarthausen et la theosophie chretienne; L'esoterisme au XVIII siècle en France et en Allemagne; Mystiques, theosophes et Illumines au siecle des Lumieres; Toison d'or et Alchimie;). Recent, editura Nemira a oferit cititorilor români interesaţi de esoterism un regal: versiunea românească a celei mai importante cărţi a universitarului francez. Greu de rezumat, studiile lui Antoine Faivre nu-şi propun mai mult decît a deschide căi de acces către esoterismul occidental şi să găsesacă firul care ne aduce de la Hermes pînă la Guenon şi Abellio. Parcursul este trasat de reflecţii asupra noţiunii de esterism, de reliefarea surselor antice şi medievale ale curentelor esoterice moderne, de notaţii despre templul lui Solomon în teosofia masonică, despre "Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz", despre imaginarul cavaleresc, despre gnoză la Franz von Baader, despre teosofii, exerciţii de…

Cartea lui Jean Borella dedicată unui subiect deloc comod, apărută în momentul în care Papa Benedict al XVI-lea amintea că gnoza autentică este o dezvoltare a credinţei, este pledoarie pentru o reaşezare a discuţiilor despre gnoză

Termenul gnoză a fost ignorat cu desăvîrşire de dicţionarele româneşti pînă în 1989, atît în cele generale ale limbii române, cît şi în cele de filosofie. Ca şi în alte cazuri, el nu a fost recuperat temeinic nici după 1990, lăsîndu-l în zona ceţoasă, a termenilor vag definiţi care astfel ar suscita mai mult interes. Adevărat este că termenul gnoză nu a fost pe deplin acceptat de lumea filosofilor şi teologilor europeni, el fiind deseori contrapus adevăratei doctrine creştine, de multe ori considerîndu-se un paradox a vorbi despre gnoza creştină. O recentă apariţie editorială (Jean Borella, Problemes de gnose, Editons L'Harmattan, coll. "Theoria", Paris, 2007, 402 p.) caută să descifreze cîteva dintre spinoasele probleme ale gnozei. Ştiam de preocupările lui Jean Borella în domeniu din lucrările sale anterioare (La charite profanee şi Esoterisme guenonien et mystere chretien), dar şi din amplul interviu acordat de filosoful francez şi apărut în volumul nostru Sensul ascuns, Editura Cronica, Iaşi, 2005, interviu intitulat sugestiv Gnoza cere posibiltăţi ale inteligenţei care nu sînt egal prezente la toţi oamenii. La originile creştinismului,  gnoza şi gnosticismul erau cunoscute doar din

scrierile celor care le respingeau (Irineu, Iustin, Ipolit), care ofereau  însă ample citate din adversarii care trebuia respinşi. Pentru o bună perioadă de timp a fost singura sursă documentară. Totul pînă în 1945, cînd la Nag Hammadi, în Egipt, a fost descoperită o adevărată bibliotecă gnostică, semn că o întreagă comunitate gnostică folosea aceste texte. Care este însă raportul gnozei şi gnosticismului cu creştinismul? Ştiam din cartea despre Guenon ca Jean Borella nu era adeptul teoriei unui esoterism creştin, căci revelaţia creştină era accesibilă tuturor şi nu numai unui grup de iniţiaţi, unei elite secrete, deşi admitea că gradul de înţelegere a parabolelor era diferit. Teza lui Jean Borella că prin adevărata gnoză trebuie înţeleasă o cunoaştere a lui Dumnezeu, interioară şi salvatoare, îi impune o dublă misiune: a arăta prin ce creştinismul realizează adevărul gnozei, şi…

Pledoaria lui Jerome-Rousse Lacordaire este pentru a trece de la apologetica negativă la dialog, în climatul pe care îl cerea Papa Paul al VI-lea al, cel al clarităţii, dulceţii şi încrederii atît în virtutea propriului cuvînt cît şi în capacitatea de a primi de la interlocutor, privind către orizontul diversităţii drumurilor care duc către credinţă.

Apropierea celor doi termeni din titlu este de natură să surprindă, sau chiar să stîrnească reacţii negative. Ne grăbim să precizăm că am preluat titlul unei recente lucrări (Esoterisme et christianisme. Histoire et enjeux d'une expatriation, Paris, Editions du Cerf, coll. "Cogitatio fidei", 2007, 366 p.) purtînd semnătura unui teolog dominican - Jerome Rousse-Lacordaire. Profesor la Institutul Catolic din Paris, Jerome Rousse-Lacordaire nu este la prima lucrare ce abordează un subiect mai puţin studiat ( dar respins din plin!) în lumea catolică; în ultimii ani a semnat mai multe lucrări consacrate masoneriei: Rome et les franc-macons; Antimaconnisme; Jesus dans la tradition maconnique: rituels et symbolismes du Christ dans la franc-maconnerie francaise;Le Chevalier Rose-Croix, parfait macon et parfait chretien. Le grade de Rose-Croix et le christianisme primitif. Îmi amintesc cu plăcere că l-am avut partener de dialog - Secretul şi căile dificile de acces- pentru volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Iaşi, Editura Cronica, colecţia "Arheologia spiritului", 2005, pp.182-188. Cînd se vorbeşte insistent despre esoterism ca de o "nesăbuinţă" faţă de raţiunea teologică, cînd Consiliul pontifical pentru cultură şi Consiliul pontifical

pentru dialog interreligios acuză esoterismul ca matrice a New Age, cînd esoterismul şi-a căpătat locul în cetatea academică, cînd un teolog ca Hans Urs von Bathasar vorbeşte despre "repatrieri" biblice şi creştine ale esoterismului, este limpede că teologii atenţi la discursul lumii nu se pot mărgini la a perora în van despre incompatibilitatea esoterismului cu lumea creştină. La originea demersului lui Jerome Rousse-Lacordaire sînt cîteva "verdicte" cuprinse în documentul pontifical Isus-Cristos, purtător de apă vie: o reflecţie creştină despre New Age. În acest document elaborat de cele două Consilii pontificale mai sus amintite, New Age este văzut ca o variantă contemporană a esoterismului occidental, matricea esenţială a gîndirii New Age bazîndu-se pe tradiţia esoterico-teosofică: " o tradiţie care s-a răspîndit din plin în cercurile intelectuale europene în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Se regăseşte îndeosebi în franc-masonerie, spiritism, ocultism…