Repudiată de unii, adulată de alţii, alchimia continuă să fascineze, să inspire poveşti şi romane, din care transpare o alchimie uşor caricaturizată, care are impact decisiv asupra publicului larg. În ciuda deformărilor şi criticilor la care a fost supusă, alchimia îşi dovedeşte statornicia pentru că lucrează pe un alt plan decît ştiinţa empirică modernă.

Urmaşi ai unui raţionalism atoatebiruitor şi ai unui umanism "fără frontiere", obişnuim să privim cu detaşare şi condescendenţă domenii peste care prea multe decenii de materialism şi înstrăinare au aşternut tăcerea şi praful, prea puţini contemporani mai avînd aplecare spre domenii de profundă spiritualitate. Unul dintre acestea este alchimia, văzută în continuare ca un neîncetat exerciţiu de transmutare a metalelor, ca o veşnic sortită eşecului încercare de a obţine aur din plumb. Cine se mai osteneşte să urce alchimia pe soclul cuvenit? În România nu au existat preocupări în domeniul alchimiei, nici a celei practice, nici a celei spirituale. Nici atunci cînd chingile ideologice au cedat, în primii ani editorii nu avut un program de traduceri. De cîţiva ani, Editura Herald caută şi reuşeşte să recupereze interesul cititorului român pentru domenii pe care încă mulţi le consideră "exotice": alchimie, hermetism, philosophia perennis, cabală, numerologie. Una dintre aceste colecţii este Quinta essentia, care, fără a număra încă multe titluri, se impune ca una de referinţă pentru cei preocupaţi de domeniile sus-amintite. Şi nu este un lucru uşor de realizat într-o lume ca a noastră (aici spectrul înţelesurilor

este în vastitatea sa!), dar mai ales pentru că traducerea unor lucrări scrise în perioada dintre lumea medievală şi zorii lumii moderne ascunde multe capcane, pe care traducătorii nu numai că trebuie să le evite, dar trebuie să aducă un plus de clarificare şi pentru cititorul mai puţin familiarizat cu respectivul domeniu. Fără a exagera, întrucît în limba română nu s-au tradus niciodată lucrări de alchmie, traducătorii de astăzi fac muncă de pionierat. Unul dintre personajele interesante ale alchimiei medievale este Nicolas Flamel, copist, anticar şi alchimist francez, autor al cîtorva lucrări, dintre care două au fost recent traduse în limba română: Cartea figurilor hieroglifice şi Dorinţa dorită, Herald, 2009, traducere, cuvînt introductiv şi note Marius Cristian Ene.  Nu insistăm, întrucît este frumos redată în introducere, asupra întîmplării care i-a schimbat viaţa, cumpărarea unui…

Cartea lui Jacques Thomas este fructul unor îndelungi meditaţii, lecturi şi cercetări şi este deopotrivă un îndemn la studiu şi la o reflecţie profundă asupra înţelesurilor legendelor altor grade în care masonul este în căutarea cuvîntului pierdut şi regăsit

Francmasoneria este una dintre instituţiile lumii moderne care propune o cale care să-l apropie pe om de înalta spiritualitate; evident, pe cel care încearcă un itinerariu al căutării spirituale. Dacă aproape întreg corpul masonic recunoaşte că masoneria practicată cu asiduitate şi bună credinţă provoacă o transformare a personalităţii, nu puţini au fost cei care au căutat să descifreze care sînt reperele parcursului iniţiatic care determină o schimbare profundă a modului de a te raporta la lume şi la semeni. Una dintre aceste încercări îi aparţine lui Jacques Thomas în recenta sa carte A la recherche de la parole perdue, Bonneuil-en-Valois, coll. "Francmaçonnerie", 2009, 320 p.  Convins că ucenicul nu află multe lucruri, în afara semnelor şi atingerilor, că de altfel nici companionul nu face prea paşi evidenţi, Jacques Thomas caută să facă accesibilă calea spirituală pe care merge maestrul mason. Jacques Thomas propune o abordare a gradului de maestru dintr-o perspectivă deschisă către multitudinea surselor din care se revendică acest grad care încheie parcursul în lojile simbolice şi îl deschide către învăţătura lojilor de perfecţie. Legenda lui Hiram este

una de dată relativ recentă,ea intrînd în conştiinţa europeană modernă în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Hiram, meşteşugar genial, este un personaj biblic menţionat în Cartea regilor III şi în Cronici II, în legătură cu construcţia Templului de al Ierusalim, în timpul domniei regelui Solomon. Odată terminate capodoperele sale, Hiram Abif iese din istorie, dar figura sa intră în legendă, viaţa şi moartea sa se transformă în mit iniţiatic, devin mitul fondator al noii instituţii speculative care se răspîndea cu repeziciune în Europa începutului de veac XVIII. Jacques Thomas reaminteşte un anume proces de decreştinare a masoneriei în secolul al XIX-lea, care nu a deturnat sensul iudeo-creştin al masoneriei, dar l-a făcut mai greu de sesizat; el mai aminteşte un fapt important, care însă se spune mai rar, şi anume că jurămîntul depus de candidat pe Cartea Legii Sacre, fiecare…

Traducerea pe care a făcut-o Maria Genescu este meritorie, aflîndu-ne în faţa unei lucrări nu tocmai uşor de tălmăcit, sensul multor termeni evoluînd în cele cinci veacuri trecute de la prima publicare a cărţii lui Agrippa; traducerea este însoţită de ample şi lămuritoare note, comentarii şi anexe.

A scrie astăzi despre magie, poate părea, la o privire superficială, cel puţin deplasat dacă nu de-a dreptul... indecent, mai ales într-o vreme cînd paginile de publicitate ale multor cotidiene ne îndeamnă să consultăm "reginele magiei" pentru a fi ajutaţi în orice domeniu. Este lesne de înţeles că atunci cînd atenţia celor mai mulţi se îndreaptă spre o astfel de înţelegere a termenului magie, şansele de a-i convinge că se află în faţa unui domeniu de autentică spiritualitate scad simţitor, rămînînd speranţă că oamenii de bună credinţă vor citi şi vor căuta să înţeleagă înainte de a respinge. Ca şi în cazul flăcării violet discuţia a căzut în derizoriu, în această cădere fiind antrenat şi termenul, dar şi înţelesul comun al esoterismului. Copii ai unui Iluminism din care au reţinut o găunoasă idee de materialitate a lumii, oamenii de astăzi, în cea mai mare parte amatori de idei gata făcute, rareori manifestă interes pentru a trece dincolo de pojghiţa extrem de fragilă a unor informaţii care nu... informează, dar fac mai rău deformînd. Amintesc celor care văzînd titlul articolului m-ar putea acuza de o

uşoară frivolitate că în Dictionnaire critique de l'ésotérisme (Presses Universitaires de France, 1998), una dintre dintre cele mai serioase lucrări în domeniu, termenului de magie îi sînt acordate 24 de pagini, în articole despre prezenţa acestui fenomen în Africa, Egiptul faraonic, Islam, Occidentul medieval şi modern, Roma antică. Articolul despre magia în Occident este cel mai amplu şi aduce în prim plan necesitatea definirii acestui fenomen ca o artă (ars magica) de a acţiona asupra lumii înconjurătoare şi de a o modifica; acelaşi articol aminteşte şi cîteva mari personalităţi ataşate domeniului: Roger Bacon, Marsilio Ficino, Pico de la Mirandola, Johannes Reuchlin, Cornelius Agrippa von Nettesheim, Paracelsus, John Dee sau Robert Fludd. Acest preambul, ca şi rîndurile care urmează, au fost prilejuite de o recentă apariţie purtînd marca Editurii Herald: Cornelius Agrippa von Nettesheim – Magia naturală.…

Cartea L'Ordre maçonnique, scrisă de Henri Tort-Nouguès, este un fericit exemplu în care reflecţia filosofică însoţeşte explicarea idealului spre care tinde masoneria. Prea multe lucrări care vor să explice ce este masoneria se complac în platitudini despre semnificaţiile morale ale unor simboluri, dar nu reuşesc să aducă nici o clarificare, ba chiar aduc de multe ori mai multă confuzie.

Aproape că a devenit un truism să mai amintim că lumea contemporană se complace în a trăi fără repere, în afara noţiunii de ordine, o ordine prin care omul să-şi construiască viaţa şi să-şi stăpînească destinul. În 1990, Henri Tort-Nouguès, Mare Maestru din trecut al Marii Loji a Franţei, publica volumul L'idée maçonnique, un eseu asupra filosofiei francmasoneriei. Cîţiva ani mai tîrziu avea să publice o nouă carte, L'ordre maçonnique, reeditată în 2009, la Paris, éditions Vega, 206 p., lucrare considerată în lumea masonică francofonă ca fiind deja una clasică. Această a doua carte a lui Henri Tort-Nouguès încearcă o analiză globală a lumii contemporane, a contradicţiilor şi crizelor sale, a dezordinii şi confuziilor sale, dar şi conturarea ideii că francmasoneria, care se defineşte ca un ordin, cu vocaţie de a depăşi locuri, spaţii şi timpuri, propune principii intangibile, valori fără care viaţa omului nu ar avea sens: "Francmasoneria tradiţională nu pretinde să ne aducă soluţia miracol, şi printr-un gen de lovitură de baghetă magică să facă perfecte societăţile în care trăim, şi omul însuşi perfect. Ea propune numai, şi mai modest,

contemporanilor noştri un efort răbdător, tenace şi curajos, şi o conversie a privirii, cum a scris Michel Barat. (...) Noi vrem să dăm aici o viziune lucidă, golită de iluzie şi de complezenţă, asupra unei lumi şi asupra omului, şi de asemenea asupra instituţiei înseşi, şi  asupra francmasonului." Dezordinea şi confuzia lumii sînt susţinute, în chip nefericit, nu numai de experienţele traumatizante ale istoriei, ci şi de scrierile unor istorici şi filosofi precum  Hannah Arendt, Oswald Spengler, Julien Freund, pentru a nu mai aminti romanele lui Franz Kafka sau picturile unui Hyeronimus Bosch, Goya sau, mai aproape de noi, Max Ernst. Să fie lumea în care trăim sub spectrul confuziei şi a lipsei de măsură? Înainte de a da un răspuns tranşant să ne amintim de cuplul hubris şi dikè, măsura şi lipsa de măsură, pe care se…

Nu numai din raţiuni tipografice, textul Monadei are mai puţin de 50 de pagini, prezenta ediţie este însoţită de trei texte preliminare. Spunem că nu numai din raţiuni tipografice, întrucât John Dee (1527-1608) nu este prea bine cunoscut cititorului român, pentru a nu spune că este aproape necunoscut. De aceea, editorul a ales ca în deschiderea traducerii să publice trei texte care să prefaţeze, nu numai la propriu, textul lui John Dee

De câţiva ani, Editura Herald, prin câteva colecţii precum: "Quinta essentia", "Logos", "Esoterica" sau "Philosophia perennis", oferă cititorului român traduceri ale unor texte fundamentale ale culturii universale subsumate însă unui domeniu total neglijat până în urmă cu două decenii: esoterismul. De altfel, până în 1990, nici dicţionarele nu dădeau o definiţie cât de cât lămuritoare asupra unui domeniu şi aşa supus unui neobosit atac. De curând, cititorul interesat de domeniul amintit a avut un nou motiv de bucurie: a apărut versiunea românească a unuia dintre cele mai influente texte renascentiste - Monas hieroglyphica (John Dee, Monada hieroglifică - explicată în mod matematic, magic, cabalistic şi anagogic, traducere şi îngrijire ediţie Alexandru Anghel, Editura Herald, colecţia "Quinta essentia", Bucureşti, 2009, 222 p.). Nu numai din raţiuni tipografice, textul Monadei are mai puţin de 50 de pagini, prezenta ediţie este însoţită de trei texte preliminare. Spunem că nu numai din raţiuni tipografice, întrucât John Dee (1527-1608) nu este prea bine cunoscut cititorului român, pentru a nu spune că este aproape necunoscut. De aceea, editorul a ales ca în deschiderea traducerii să publice trei

texte care să prefaţeze, nu numai la propriu, textul lui John Dee.  În "John Dee: cabalist creştin", Frances A. Yeats, cunoscută cititorului român pentru admirabila lucrare Iluminismul rozicrucian, prezintă cele trei perioade majore ale parcursului intelectual al gânditorului renascentist englez: Prima perioadă a lui Dee (1558-83): Liderul Renaşterii elisabetane; A doua periadă a lui Dee (1583-1589): Misiunea continentală; A treia perioadă a lui Dee (1589-1608): Căderea în dizgraţie şi eşecul. Născut în familia unui oficial de la curtea lui Henric al VIII-lea, John Dee s-a format la St. John's College, Cambridge, acolo unde s-a născut interesul său pentru alchimie, astrologie şi alte "ştiinţe oculte"; după moda timpului, a fost un autentic savant universal, în relaţie cu eminenţi umanişti întâlniţi în cursul frecventelor călătorii pe continent. În misiunea continentală "Dee pare să se fi angajat într-un fel de aventură misionară…

Patrick Négrier face cîteva incursiuni în ceea ce am putea numi, fără teamă că exagerăm, "arheologia ritualistică", urmărind ritualurile începuturilor masoneriei simbolice prin prisma "dezvăluirilor" din cărţile celebre scrise de abatele Pérau, de Samuel Prichard, de Thom Wolson sau din Sceau rompu, publicată în 1745, dar fără autor cunoscut

De mai bine de douăzeci de ani, Patrick Négrier s-a consacrat studierii începuturilor masoneriei speculative. Cărţile sale sînt un reper în domeniu şi o sursă de informaţii de neocolit pentru cei interesaţi de începuturile masoneriei moderne, cît şi de ideea de regularitate aşa cum se regăseşte în formele originale ale ritului Cuvîntului de mason. Am citit parte din cărţile lui Patrick Négrier, notele mele de lectură asupra cărţilor sale fiind publicate în revista Cronica, între anii 1999-2005; erau anii în care îi apăruseră cîteva din cărţile pe care avusese amabilitatea să mi le trimită: La Pensée maçonnique du XIV au XX siècle, Rocher; La Tradition initiatique. Idées et figures autour de la franc-maçonnerie, Ivoire-Clair; La Bible et l'Egypte. Introduction à l'ésoterisme biblique, Ivoire-Claire; L'Eclectisme maçonnique. Hermeneutique maçonnique et philosophie biblique, Ivoire-Clair; Temple de Solomon et diagrames symboliques. Iconologie des tableaux de loge et du cabinet de reflexion, Ivoire-Clair; La Tulip. Histoire du rite du Mot de maçon de 1637 a 1730, Ivoire-Clair; Le rite des anciens devoirs- Old Charges (1390-1729), Ivoire-Clair.  Am avut plăcerea de a-l avea partener de

dialog pentru un interviu publicat în Cronica nr. 7, iulie 2003, interviu reluat în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Iaşi, editura Cronica, 2005. Cu puţin timp în urmă, lui Patrick Négrier i-a apărut o nouă carte: Art Royal et regularité dans la tradition de 1723-1730, éditions Ivoire-Clair, 2009, 380 p. Este vorba despre un model de regularitate, dar autorul ne atenţionează de la bun început că nu vrea să impună un model unic şi absolut al regularităţii masonice, ci un model printre altele, datorită diversificării obedienţelor masonice în decursul istoriei. Patrick Négrier recunoaşte în Constituţiile lui Andreson din 1723 şi în ritul Cuvîntului de mason din 1730 un model de regularitate. Fără a pretinde că face muncă de istoric profesionist, ci doar de filosof preocupat de istoria gîndirii, Patrick Négrier reconstituie istoria creării Marii Loji a Londrei şi folosirea ritului…

În cartea sa despre ezoterismul lui Dante, René Guénon scria că mulţi cititori vor fi nedumeriţi întrucît scrierea sa ridica mai multe probleme decît reuşea să rezolve

Călătoria în care Vergiliu i-a fost ghid lui Dante conţine multe elemente ale simbolismului navigaţiei la care Dante va face aluzie în primul cînt din Purgatoriu: Lăsînd în urm-o mare aşa grozavă,de-acum spre-a trece ape mult mai bune,vîntrele-ntinde duhului meu navă, şi-ncep de-al doilea regn acum a spune,în care, spre-a fi demn de cerul sfînt,umanul spirit scoarţa şi-o depune." De altfel, acest simbolism al navigaţiei este mai evident cînd se fac referiri la bolta cerească şi la stele ca repere care au ghidat secole la rînd pe navigatori. Privind spre Ursa Mare, Dante observă un bătrîn pe a cărui faţă se oglindesc cele patru stele; era Cato, paznicul insulei Purgatoriului, cel care aflînd că au mandat divin în căutarea libertăţii îi va îndruma să îşi urmeze calea nu înainte ca Dante să sufere prima purificare care să-l cureţe de tina infernului. Purificarea corespunde unei adevărate probe iniţiatice, Vergiliu spălînd obrazul plîns al lui Dante, aşa cum îi poruncise Cato: "spre dînsu-ntinsei faţa mea cea plînsă,/ şi-atunci îmi apăru coloarea vie/ ce-n Iad îmi fuse-atîta vreme stinsă". Apoi Vergiliu îl încinge pe Dante cu un fir de trestie, simbol al umilinţei, bază a realizării spirituale,

a deschiderii omului spre influenţa harului divin, a primirii investiturii spirituale. Călătoria prin Purgatoriu este mai dificilă întrucît Vergiliu, ca locuitor al Limbului, cunoştea mai bine Infernul. Lumea Purgatoriului este una înşelătoare, plină de capcane, de amăgiri, obstacolele iniţiatice luînd forma sentimentalismului, a zăbavei, cînturile IV,V şi VI fiind despre zăbavnici, iar cîntul VII despre principii şi nobilii neglijenţi: Oh, slujnico Italie! trist ospelşi navă-n viscol, ce-şi pierdu pilotul,nu doamnă de provincii, ci bordel!" Etapa finală a Antepurgatoriului este valea, descrisă ca o grădină înverzită şi plină de flori multicolore, cu mii de miresme. Valea este un paradis intermediar, unde sălăşluiesc cei pedepsiţi pentru neglijenţă, dar care încă se bucură de privilegiile deţinute anterior; "valea cu flori, susţine Mircea A. Tămaş, este o etapă iniţiatică ce…

O scriere despre care însuşi autorul afirmă că pentru a fi înţeleasă trebuie ridicat vălul care acoperă sensul doctrinal era firesc să genereze multiple interpretări, multe dintre acestea stînd sub semnul unei imaginaţii excesive şi al căutării ostentative a unor elemente care să potolească setea de miraculos prin inventarea unor corespondenţe care să-l plaseze pe poet ca precursor al unor tîrzii curente ale gîndirii

Divinul poem al lui Dante, Divina Comedie, nu s-a vrut un tratat în versuri, dar cultura profundă a lui Dante i-a permis să înglobeze în poemul său marile teme filosofice, teologice şi politice ale vremii sale. Fiind o operă alegorică, ea trebuie interpretată după cele patru sensuri despre care vorbeşte Dante în Convivio: literal, alegoric, moral şi anagogic. De altfel, în Infernul, Dante îşi îndeamnă cititorii să caute sensul ascuns: Voi, cei cu spirit ager de pătruns,cătaţi aci-n cîntarea mea ciudată,sub vălul ei, ce-nvăţ îmi zace-ascuns! Simbolismul poemului se exprimă înainte de toate prin cei trei ghizi ai călătoriei prin  Infern, Purgatoriu şi Paradis, Vergiliu, Beatrice şi sfîntul Bernard: înţelepciunea naturală şi filosofia, credinţa creştină şi teologia, uniunea sufletului cu Dumnezeu şi mistica. O scriere despre care însuşi autorul afirmă că pentru a fi înţeleasă trebuie ridicat vălul care acoperă sensul doctrinal era firesc să genereze multiple interpretări, multe dintre acestea stînd sub semnul unei imaginaţii excesive şi al căutării ostentative a unor elemente care să potolească setea de miraculos prin inventarea unor corespondenţe care să-l plaseze pe poet ca precursor al unor tîrzii curente ale gîndirii.

Dintre posibilele interpretări ale poemului dantesc o alegem pe cea potrivit căreia Divina Comedie este un poem al desăvîrşirii iniţiatice. Referindu-se la autorii care au studiat simbolismul operei lui Dante, Arturo Reghini arată că aceştia au fost de multe ori incapabili să margă mai departe, rămînînd la suprafaţă, căci "e firesc să fie aşa, deoarece, pentru a putea cuprinde şi înţelege aluziile şi referinţele convenţionale sau alegoric, trebuie cunoscut obiectul aluziei sau al alegoriei; şi, în cazul precedent, trebuie cunoscute experienţele mistice prin care a trecut mistul sau epoptul în adevărata iniţiere. Pentru cine are o oarecare experienţă de acest gen, nu există nici o îndoială asupra existenţei, în Divina Comedie şi în Eneida, a unei alegorii metafizico-ezoterice, care acoperă şi dezvăluie în acelaşi timp fazele  succesive prin care trece conştiinţa iniţiatului pentru…

Editura pariziană Maison de Vie a lansat în urmă cu cîţiva ani colecţia Les Symboles Maçonniques, care în volume gen "poche", într-un număr restrîns de pagini, între 100 şi 130, îşi propunea prezentarea simbolurilor esenţiale ale masoneriei.

Colecţia a ajuns între timp la a 33-a apariţie şi a reuşit să acopere mare parte din simboluri, oferind cititorilor nu lucrări exhaustive, ci introduceri necesare de la care, cei interesaţi pot porni în niciodata terminată călătorie de aprofundare a bogăţiei semnificaţiilor simbolurilor masonice. În rîndurile ce urmează vom face succinte comentarii asupra cîtorva dintre cărţile apărute în această colecţie. Un subiect viu disputat în lumea masonică, subiect de controverse cu cei aflaţi în afara masoneriei, este Marele Arhitect al Universului, denominaţiune la care Marele Orient al Franţei a renunţat în 1877, la propunerea... pastorului Frederic Desmonds, care găsea această formulă "inutilă şi străină scopului masoneriei". În 1813, Marea Lojă a Angliei, pe urmele Constituţiilor lui Andreson ("un mason dacă înţelege corect Arta nu va fi niciodată un ateu stupid sau un libertin nereligios"), impune credinţa în Marele Arhitect al Universului, conceput ca "Fiinţa supremă, nevăzută şi Atotputernică". Nu întîmplător primul volum al colecţiei, semnat de Jean Laporte, este consacrat acestui delicat subiect. Am văzut că Marele Orient al Franţei a renunţat la jurămîntul pe Cartea Legii Sacre şi la formula prin care orice mason

lucrează "Întru Gloria Marelui Arhitect al Universului", ştim şi conţinutul Constituţiilor lui Andreson. Rămîne o întrebare, şi nu una oarecare: Ce se înţelege prin Marele Arhitect al Universului şi ce reprezintă pentru ritualul şi spiritul masonic? Deşi în timpul lucrărilor pe altarul fiecărui atelier din lojile regulare se află Cartea Legii Sacre, masoneria nu-şi propune să impună membrilor săi o dogmă, primindu-i însă în sînul ei doar pe cei care trec de materialitatea imediată pentru a întîlni Principiul Suprem de la care se revendică lucrurile şi fiinţele acestui univers. Jean Laporte evită disputele inutile despre posibila identificare a Marelui Ahitect cu un simbol, considerînd că simbolul nu are nimic reductiv, ci dimpotrivă deschide calea iniţiatică; autorul francez îşi dezvoltă argumentaţia pornind, retoric, de la afirmaţia că noţiunea de Marele Arhitect al Universului este una de…

Un tratat despre locul şi forma apei şi a pămîntului, apaţinînd lui Dante, considerat cel puţin ciudat în ansamblul operei danteşti, este subiectul studiului filosofului Bruno Pinchard

Despre Caietele Villard de Honnecourt, editate de Grande Loge Nationale Française, am mai scris pe acest site, şi vom continua să o facem întrucît ne aflăm în faţa unei dintre cele mai serioase, consistente şi constante întreprinderi în domeniul publicaţiilor dedicate spiritualităţii masonice. Una din recentele apariţii -Aspects du sacré...- este o confirmare a celor scrise mai sus. Acest număr se deschide cu interviul cu un ... deschizător de drumuri - Jean Staune, el însuşi avînd totdeauna probleme cu propria prezentare, demersul său fiind acela de a scăpa oricărei standardizări, activitatea sa situîndu-se la intersecţia mai multor domenii: filosofie, teologie, ştiinţe, management; un dialog alert despre lumea de astăzi, despre iniţiere (rezervată unui număr restrîns de oameni!), despre spiritualitate, despre tradiţie. Rubrica "Arcul Regal" cuprinde articole de Jean Solis (despre geografia Arcului Regal, despre modelele american, englez şi scoţian), de Jean-Marie Marcireu (despre mitul Templului de la Ierusalim), de Willy Endress (despre alianţele biblice prezente în ritualurile gradelor capitulare). Michel Jaccard face cîteva consideraţii asupra fundamentelor ideologice şi filosofice în ritul francez, în vreme ce Fabien Bertrand, pornind de la un text al lui Michel Maffesoli, ne introduce în tainele

unui simbol deseori amintit: călătoria, văzută ca dorinţă de evadare, de dezrădăcinare, de "vagabondaj" ca arhetip al unei forme de rezistenţă. Referindu-se la călătoriile candidatului, Fabien Bertrand aminteşte că acesta este confruntat cu necunoscutul, cu nesigurul şi că nu are de ales decît dezvăţul, pentru a învăţa altceva: "Este vorba de o naştere în sînul unui sistem de norme şi de valori nou pentru el şi pe care trebuie să-l interiorizeze. Călătoriile par să fie potrivite pentru realizarea acestui proiect de aculturare întrucît candidatul este deopotrivă actor şi voluntar. Demersul capătă aici întregul său sens: a călători înseamnă  a te deschide către alţii şi către lume. Sigur, candidatul pare a călători singur şi totuşi parcursul său se desfăşoară în mijlocul Lojii, el este înconjurat de toţi Fraţii şi aceştia participă…