Parcursul propus de Doamna Françoise Bonardel este unul al redescoperirii preocupării de sine ca exerciţiu constat al culturii europene, al nostalgiei alianţei uitate între individ şi lume.

Trăim un timp în care preocuparea de sine, „dezvoltarea personală”, sînt termeni ai zilei, folosiţi atît de frecvent încît sînt pe cale să-şi piardă semnificaţia primă. Rafturile librăriilor sînt neîncăpătoare  pentru titluri năstruşnice, garanţii infailibile ale succesului în viaţă, ale recăpătării siguranţei de sine! La tot pasul te întîmpină o armată de guru, atoateştiutori, gata oricînd să-l povăţuiscă pe cel aflat la o răscruce. În adevăr, preocuparea de sine nu e vreo descoperire recentă, ea însoţeşte căutările omului din vechime, doar că nu s-a făcut cu ostentaţia de astăzi. Recenta  carte semnată de Doamna profesor Françoise Bonardel, Prendre soin de soi. Enjeux et critiques d’une nouvelle religion du bien-être, Paris, Editions Almora, collection „Spiritualites pratiques”, 2016, 240 p., este o rescriere istorică a subiectului, dar şi o incursiune în dimensiunea spirituală a preocupării de sine. Am scris despre multe din cărţile Doamnei Françoise Bonardel, cărţi despre hermetism, alchimie, budism şi filosofie, budism şi alchimie, despre gravurile lui Albrecht Durer sau despre criza culturii moderne. Prin această nouă carte universitarul parizian se îndepărtează de statornicele sale preocupări? Nu, pentru că şi această apariţie editorială se situează tot în sfera filosofiei, a spiritualităţii, cu atît

mai mult cu cît preocuparea de sine este o temă pe marginea căreia au reflectat filosofi de la Platon şi Seneca la Schopenhauer şi Nietzsche; aceeaşi constantă a gîndului de la Pindar (Devino ceea ce eşti) la cuvintele lui C.G. Jung din Cartea Roşie (Cred că, dacă este posibil, n-ar trebui să ne abandonăm pe noi înşine, altminteri îi dăm celuilalt prilejul, ba chiar îl silim, să facă acelaşi lucru. Ce se întîmplă însă dacă toţi se abandonează pe sine? Ar fi o nerozie.) Lumii contemporane francofone, tradiţia exerciţiilor spirituale i-a fost reamintită de filosoful Pierre Hadot (1922-2010) autor al mai multor lucrări despre exerciţiile spirituale şi filosofia antică sau despre gîndirea lui Marcus Aurelius. Pentru Pierre Hadot un filosof era înainte de toate cineva care trăia…

Cartea Doamnei Françoise Bonardel avansează cîteva apropieri între Tantra și alchimie care la rîndul lor deschid noi perspective asupra celor două; fără a se defini, filosofii sau religii, cu atît mai putin spiritualități, Tantra și alchimia sînt amîndouă căi operative.

Françoise Bonardel este un nume binecunoscut celor preocupați de alchimie, de istoria religiilor, de cultura europeană în modernitate. Este suficient să amintim doar cîteva din cărțile semnate de domnia sa care dau seamă de amploarea și profunzimea cercetărilor sale: Philosophie de l'alchimie - Grand Oeuvre et modernité, 1993; Antonin Arthaud ou la fidelité à l'infini, 1987; La Voie hermétique, 2002; Philosopher par le feu, 2008; Bouddhisme et philosophie, 2008; Des heritiers sans pasée. Essai sur la crise de l'identité culturelle européenne, 2010; Triptique pour Albrecht Durer, 2012. Cartea Bouddhisme tantrique et alchimie (Paris, éditions Dervy, 2012) încearcă să așeze pe firescul lor făgaș două domenii ale cunoașterii percepute deformat de occidentalii atrași de un esoterism facil care-și "dezvăluie" secretele la simpla lectură a unor banale texte: este vorba despre buddhismul tantric și despre alchimie. Ieșită din sfera de interes odată cu apariția Iluminismului, alchimia a revenit în atenție în a doua jumătate a secolului al XX-lea; în ultimele decenii s-au publicat traduceri din marile tratate alchimice, dar alchimia a rămas obiect de studiu aprofundat doar

pentru un grup restrîns acuzat deseori de elitism intelectual; de cealaltă parte, Tantra a fost redusă de cele mai multe ori la practici și tehnici sexuale, la practici esoterice care ar revigora "libidoul blazat al occidentalilor". În același timp, mulți cercetători avansau ideea existenței unei legături între realizarea tantrică și practica alchimică, dar nu...avansau în cercetare! Françoise Bonardel propune tocmai o paralelă între buddhismul tantric și alchimie, întreprindere delicată care trebuie să le ferească de prejudecăți, de neîncredere instinctivă. Tantra este heterogenă prin natură, avînd influențe atît hinduse, cît și budiste, soclul comun fiind prioritatea recunoscută a "metodelor și practicilor religioase" asupra speculației teologice și filosofice; tantrismul este deopotrivă închis, fiind o învățătură esoterică, și deschis tuturor, dincolo de apartenența la o castă. Această experimentare a sacrului specifică lumii orientale poate fi privită printr-o posibilă analogie cu sincretismul elenistic unde a apărut alchimia, scria Eliade;…

Cartea Doamnei Françoise Bonardel este o frumoasă incursiune prin viaţa şi opera ilustrului gravor şi pictor Albrecht Dürer, unul din puţinii artişti care a cunoscut gloria din timpul vieţii

Am scris de multe ori despre cărţile Doamnei Françoise Bonardel, despre cele consacrate alchimiei (Philosophie de l’alchimie şi Philosopher par le feu), despre cele consacrate budismului (Boudhisme et Philosophie şi Boudhisme tantrique et alchimie), despre hermetism (La Voie hermétique) sau despre lucida sa analiză a lumii de astăzi (Des héritiers sans passé. Essais sur la crise de l’identité culturelle européenne). Din bogata corespondenţă cu Doamna profesor ştiam că lucra la o carte despre marele artist renascentist Albrecht Dürer. Apariţia cărţii nu a fost lipsită de peripeţii, de înţeles pe vreme de criză; răstălmăcind întrebarea lui Holderlin, putem şi noi întreba: la ce bun un studiu despre Dürer pe vreme de criză? De aceea (pentru că după apariţia cărţii editura şi-a închis porţile, autoarea rămînînd fără...cărţi!)  scriu cu uşoară întîrziere despre Triptique pour Albrecht Dürer. La conversation sacrée, Editions de la Transparence, 2012, 320 p. Despre Dürer s-a scris mult, fiind privit ca un renascentist, ca un umanist, ca un artist care a redat plastic Reforma. De ce o nouă carte despre pictorul german? Pentru că fiecare generaţie revine cu o frumoasă fidelitate la marii creatori încercînd să descopere noi valenţe ale creativităţii, fiecare generaţie încercînd să pătrundă

în intimitatea spirituală a epocii şi implicit a creatorului. Prin Triptic pentru Dürer, Françoise Bonardel urmăreşte parcursul artistic care i-a purtat paşii lui Dürer la Anvers, la Nürnberg, la Veneţia. Anvers. Dürer a lăsat un jurnal al călătoriei sale în Ţările de Jos, dar toţi comentatorii au fost uşor dezamăgiţi căci nu au descoperit în rîndurile sale note care prevesteau vreo lucrare teoretică, ci doar simple însemnări ale călătorului, punctate uneori cu note despre vînzări şi achiziţii, evident ţinînd de domeniul artistic, dar din care Dürer apare, ca mai toţi artiştii, lipsit de dibăcia afacerilor, ceea ce l-a făcut pe Goethe să vadă în acest comportament alegoria destinului oricărui creator. Dar călătoria în Ţările de Jos a însemnat cunoaşterea unei alte lumi, a…

Françoise Bonardel este profesor de filosofia religiilor la Universitatea Paris I-Sorbona.

Este cunoscută îndeosebi pentru lucrările sale despre hermetism, filosofia alchimiei, despre tradiţie: L'Hermétisme, PUF, 1985, editie revăzută şi adăugită La Voie hermétique, Dervy, 2002; Antonin Artaud ou la fidelité à l'infini, Balland, 1987; Philosophie de l'alchimie-Grand Oeuvre et modernité, PUF, 1993; Philosopher par le feu. Anthologie de textes alchimiques, Seuil, 1995, ediţie revăzută şi adăugită apărută la Almora, 2009; Petit dictionnaire de la vie nomade, Entrelacs, 2006; Bouddhisme et philosophie – En quete d'une sagesse commune, L'Harmattan, 2008; Des heritiers sans passé – essai sur la crise de l'identité culturelle européenne, La Transparence, 2010. Studii semnate de Doamna Françoise Bonardel sînt prezente în cîteva mari dicţionare şi lucrări enciclopedice: Cahiers de l'Herne C.G. Jung, l'Herne, 1984; Dictionnaire universel des littératures, PUF, 1994; Dictionnaire de l'ésotérisme, PUF, 1998; Le Livre des Sagesses, Bayard, 2002. Modernitatea materialistă Bogdan Mihai MANDACHE: - Doamnă profesor, de multă vreme în studiile şi cărţile Dvs. v-aţi arătat interesul pentru teme ale spiritualităţii. Vi se pare că spiritualitatea, la singular sau la plural (spiritualităţile) mai are loc în viaţa omului de astăzi?

Françoise BONARDEL: -Vastă întrebare, dar probabil decisivă pentru viitorul umanităţii. Dacă luăm în seamă istoria civilizaţiilor care s-au succedat în cursul ultimelor şase milenii, nu este sigur că o cultură lipsită de spiritualitate va fi mult timp viabilă. Contemporanii noştri, fără îndoială, nu au acordat atît de mult credit profeţiei atribuite lui Malraux – "Secolul al XXI-lea va fi spiritual sau nu va fi deloc" – decît pentru că ei prezentau acest risc. Modernitatea materialistă s-a dedat în această privinţă de cel puţin două secole unei experienţe hazardate, şi fără un precedent real în istoria umanităţii. Dar trebuie să ne înţelegem asupra a ceea ce înseamnă exact cuvîntul "spiritualitate", şi aveţi dreptate să luaţi în considerare de la început că sensul său să nu fie exact acelaşi atunci cînd îl folosim la singular sau la plural, chiar dacă un nod comun le leagă în mod…

Alchimia a fost redescoperită în modernitate, printre alţii, de Gaston Bachelard şi Carl Gustav Jung, dar adevărata dificultate a textelor alchimice stă în starea de spirit pe care o cere din partea cititorului,

Urmaşi ai unui raţionalism „atotbiruitor" şi ai unui umanism „fără frontiere", obişnuim să privim cu detaşare şi condescendenţă domenii peste care prea multe decenii de totalitarism şi înstrăinare au aşternut tăcerea şi praful, prea puţini contemporani mai avînd aplecare spre domenii de profundă spiritualitate. Unul dintre acestea este alchimia, văzut în continuare ca un pur exerciţiu de transformare a metalelor, o anecdotă adînc înrădăcinată în mentalul colectiv, şi pe care nu se mai osteneşte nimeni să o înlăture. În România nu au existat preocupări în domeniul alchimiei. Nici atunci cînd chingile ideologice au cedat, editorii nu au avut un program de traduceri, încercările sporadice fiind exclusiv rodul dorinţei de a obţine cîştiguri rapide. O fi blestemul alchimiştlor văzuţi obsesiv ca transformatori de metale în aur! De cîteva zile, de sub teascurile Editurii Almora din Paris a ieşit o superbă antologie de texte alchimice: Philosopher par le Feu, anthologie de textes alchimiques, 576 p., 2009, realizată de Doamna profesor Françoise Bonardel. Iniţial, acest volum a apărut în colecţia Points a editurii pariziene Seuil în 1995, dar acum avem o ediţie revăzută şi îmbogăţiţă, dar şi amplu

ilustrată cu peste 200 de imagini. Celor pasionaţi de hermetism, alchimie şi esoterism numele Doamnei Françoise Bonardel este unul binecunoscut pentru lucrările sale în domeniile amintite, fiind autoarea unor lucrări bine primite în lumea celor ce preocupaţi de Tradiţie, traduse în multe limbi, printre ele şi româna. În ampla introducere, Françoise Bonardel reface  parcursul controversat al alchimiei, amintind celor grăbiţi să vadă în alchimie doar un fenomen cultural izolat, propriu Occidentului, că gîndirea şi practica alchimice sînt prezente în limbi şi forme culturale diverse (mesopotamiană, arabă, chineză, indiană), întrebîndu-se dacă „între reverii domestice, seducţii diabolice şi fulguraţii apocaliptice, nu este deci nici un loc în cultura modernă pentru această stranie manieră de a filosofa?". Întrebarea Doamnei Bonardel ne trimite cu gîndul la remarca lui Titus Burckhardt: „Pare să nu fi frapat pe nimeni că o…

La capătul lecturii pe care ne-o propune Francoise Bonardel este cheia înţelegerii raportului cu altul: conceptualizărilor occidentale le pot "scăpa" multe alte forme expresive, aşa cum metaforizarea simbolică specific iudeo-creştinismului nu se adaptează şi altor expresii mistico-religioase

Dintotdeaua exoticul exercită o anumită atracţie, căutîndu-se în alte tradiţii adevăruri fundamentale pe care nu le-am căutat mai aproape de noi. Mahatma Gandhi spunea cu decenii în urmă că occidentalii merg să descopere budismul, iar orientalii sînt interesaţi de creştinism. Recent, un cunoscut sociolog al religiilor, Frederic Lenoir, observa cu fineţe că budismul a servit occidentalilor doar pentru a se îngrijora sau exalta de propriul destin. O problemă aparent insolvabilă este aceea a judecării budismului, dar şi a altor tradiţii orientale prin prisma conceptualizărilor proprii filosofiei occidentale. O încercare de ieşire din cercul vicios o propune Doamna profesor Francoise Bonardel în recent apărutul volum Bouddhisme et philosophie. En quete d'une sagesse commune, Paris, Editions L'Harmattan, collection Theoria, 2008, 282 p. Doamna Bonardel este cunoscută publicului românesc interest de esoterism nu numai prin cărţile apărute în franceză, ci şi prin două lucrări ce au cunoscut versiuni româneşti: Hermetismul, Editura de vest, Timişoara, 1992, şi Filosofia alchimiei, Polirom, Iaşi, 2000. Am întîlnit-o pe Doamna Bonardel cu prilejul lansării traducerii cărţii de la Polirom, iar dialogul nostru despre esoterism poate fi citit

sub titlul "Viaţa spirituală se hrăneşte din jocul permanent între exoteric şi esoteric" în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Editura Cronica, Iaşi, 2005, p. 69-83. De această dată interesul Doamnei Francoise Bonardel merge către un posibil dialog între budism şi filosofie, pornind de la faimoasa tetralemă nelipsită de paradox: budismul este o filosofie; budismul nu este o filosofie; budismul este şi nu este o filosofie; budismul nu este nici filosofie nici religie. Convinsă că o confruntare între budism şi diversele modalităţi ale discursului filosofic occidental poate duce la reliefarea unor incompatibilităţi, Francoise Bonardel consideră că este o adevărată provocare pe care budismul o lansează Occidentului de a căuta, plecînd de la tetralema ce constituie stîlpii, al "cincilea element" susceptibil să unifice şi să transceadă cuaternarul. În cele zece capitole ale cărţii, universitarul francez aduce în discuţie teme ale budismului, mai…