bonardel-bouddhismeFrançoise Bonardel este un nume binecunoscut celor preocupați de alchimie, de istoria religiilor, de cultura europeană în modernitate. Este suficient să amintim doar cîteva din cărțile semnate de domnia sa care dau seamă de amploarea și profunzimea cercetărilor sale: Philosophie de l’alchimie – Grand Oeuvre et modernité, 1993; Antonin Arthaud ou la fidelité à l’infini, 1987; La Voie hermétique, 2002; Philosopher par le feu, 2008; Bouddhisme et philosophie, 2008; Des heritiers sans pasée. Essai sur la crise de l’identité culturelle européenne, 2010; Triptique pour Albrecht Durer, 2012.

Cartea Bouddhisme tantrique et alchimie (Paris, éditions Dervy, 2012) încearcă să așeze pe firescul lor făgaș două domenii ale cunoașterii percepute deformat de occidentalii atrași de un esoterism facil care-și “dezvăluie” secretele la simpla lectură a unor banale texte: este vorba despre buddhismul tantric și despre alchimie. Ieșită din sfera de interes odată cu apariția Iluminismului, alchimia a revenit în atenție în a doua jumătate a secolului al XX-lea; în ultimele decenii s-au publicat traduceri din marile tratate alchimice, dar alchimia a rămas obiect de studiu aprofundat doar pentru un grup restrîns acuzat deseori de elitism intelectual; de cealaltă parte, Tantra a fost redusă de cele mai multe ori la practici și tehnici sexuale, la practici esoterice care ar revigora “libidoul blazat al occidentalilor”. În același timp, mulți cercetători avansau ideea existenței unei legături între realizarea tantrică și practica alchimică, dar nu…avansau în cercetare! Françoise Bonardel propune tocmai o paralelă între buddhismul tantric și alchimie, întreprindere delicată care trebuie să le ferească de prejudecăți, de neîncredere instinctivă.

Tantra este heterogenă prin natură, avînd influențe atît hinduse, cît și budiste, soclul comun fiind prioritatea recunoscută a “metodelor și practicilor religioase” asupra speculației teologice și filosofice; tantrismul este deopotrivă închis, fiind o învățătură esoterică, și deschis tuturor, dincolo de apartenența la o castă. Această experimentare a sacrului specifică lumii orientale poate fi privită printr-o posibilă analogie cu sincretismul elenistic unde a apărut alchimia, scria Eliade; el vedea mai mult decît o simetrie între tantrism și marele curent “misteriosofic” în care se întîlneau gnoza, hermetismul, alchimia și tradiția misterelor. Similitudinea merge mai departe, Hermes fiind cel care revelează unitatea materiei, analogiile între microcosmos și macrocosmos, non-dualitatea între materie și spirit, așa cum Buddha Sakyamuni revelează Tantra oamenilor vremurilor sale. Alchimia occidentală și Tantra au apărut cam în aceeași epocă, în contexte asemănătoare și au fost redescoperite aproape în același timp. Giuseppe Tucci adeseori compara cunoașterea supremă și eliberatoare a tantrismului cu demersul gnosticilor alexandrini: “Mani, Valentin, Bardesane și autorul lui Pistis Sophia au fost mînați de aceleași aspirații și reprezintă tot atîtea puncte de convergență ideală între esoterismul oriental și gnoza elenistică sau iudaică.” Tantra și alchimia sînt ostile dualismului, înțelepciunea este cea care leagă cerul de pămînt, ruptura dintre ele, ca și cea dintre corp și spirit, fiind una din maladiile omului occidental. Aceste similitudini, și multe altele, ne aduc în fața unei întrebări pe care istoricii mentalităților nu contenesc să o pună: ce caută occidentalii cînd preaiu fără discernămînt practici tantrice? Alchimia și tantrismul aparțin unor culturi diferite, dar spiritual sînt înrădăcinate în aceeași mraniță; e mai curînd o modă să fii preocupat de tantrism, e și mai exotic decît să revii la propria tradiție esoterică, fără ca prin aceasta să fie neglijate alte încercări de a pătrunde misterele vieții și lumii.

Buddhismul s-a arătat mai puțin interesat să aducă o cunoaștere mitică sau rațională a universul, cît să aducă eliberarea oamenilor de tutela mondană și karmică, lumea nefiind decît loc al ignoranței și suferinței. Toate lucrurile fiind compuse și deci efemere, cu excepția nirvanei, Buddha caută să facă văzută osatura naturii, arhitectura internă pentru a arăta că suferința potențială este pretutindeni, în forme și aparențe, în senzații și percepții, în construcții psihice și în conștiință. Ananda Coomaraswamy spunea că doctrina buddhistă este pentru a salva individul, nu de flăcările unui infern ce va veni, ci de focul prezent, Tantra fiind o practică și nu o expunere filosofică, o practică permițînd omului să atingă eliberarea fără a renunța la lume, urmînd o continuitate a “ardorii” care transformă dar nu arde, prin aceasta întîlnindu-se alchimia occidentală, buddhismul tantric și tradiția indiană a ascezei; Fiul lui Hermes va ști să recunoască existența diferitelor focuri căutînd astfel faimosul Foc al Înțelepților care nu este exterior materiei, ci suflul cel mai intim, cel mai puternic. Françoise Bonardel insistă asupra proximității între antropologia hermetică care distinge trei tipuri umane și teoria indiană și buddhismul; ca și alchimistul, practicantul Tantra se va strădui să restabilească o legătură transformatoare între ceea ce este sus și ceea ce este jos, idee regăsită în Tabla de Smarald.

Françoise Bonardel face cîteva considerații asupra vieților, conduitelor urmate de alchimiști și de adepții tantrismului; biografiile unor Cornelius Agrippa, Paracelsus, John Dee, Michael Sendivogius, Nicolas Flamel conțin elemente spectaculoase, dar și zone înconjurate de un halo de mister, de clar-obscur propice divagațiilor și reveriilor, reflectînd statutul ambiguu al esoterismului; de cealaltă parte, sînt evocați maestri ai practicii buddhiste cum ar fi Nâgârjuna, Tsamaripa, Tilopa, Naropa, Milarepa, Padmasambhava, un adevarat maestru al maeștrilor “înțelepciunii nebune”; despre aceasta nebunie, Chogyam Trungpa spunea că nu este excentricitate sau alienare, ci “norma de bază sau logica fundamentală a sănătății mentale. Este o vedere transparentă care tranșează în convențiile sau emotivitatea clasică.”

Athanor-jessewaugh.com-4Tantra, ca și alchimia, a dat naștere unei abundente și uneori deconcertante iconografii, în care unii au văzut o “teosofie erotică”, alții un “păgînism amestecat cu șamanism și teosofie”, sau “un sistem esoteric pe deplin realizat”, or “o psihologie a profunzimilor sofisticată”, prefigurînd descoperirile occidentale în domeniul explorării inconștientului; de cealaltă parte, iconografia alchimică îi așază pe mulți “privitori” în prezența unor imagini magice sau fantastice de o stranietate impenetrabilă. “Tantrice sau alchimice aceste imagini joacă, este adevărat, cel puțin la prima vedere, pe un dublu registru al fascinației și al repulsiei, atrăgîndu-se unul pe celălalt. O privire neautorizată se simte deopotrivă sedusă de lirismul baroc al formelor și culorilor, mai viu contrastante în Tantra decît în alchimie, și dezgustată de violența, cruzimea sau cruditatea anumitor scene reprezentate”, scrie Françoise Bonardel. Este deconcertantă și succesiunea de scene, aici o scenă a unei împreunări pasionale evocînd în manieră realistă “coincidența opușilor”, dincolo scene de decapitare sau dezmembrare, simbolizînd Opera la Negru. Sub ochii estetului sau savantului se succed enigme care așteaptă să fie descifrate, mesajul lor nefiind nici pur estetic, nici pur religios; între plăcerea pur estetică și expresia unei transcendențe, privirea se va situa într-o zonă intermediară. Caracterul “teatral” al iconografiei tantrice și alchimice confirmă înrudirea dintre Tantra și alchimie; actorii pun în scenă o dramă spectaculară care se desfășoară într-un vas închis: în intimitatea materiei închisă într-un vas de sticlă pentru aalchimie, și în corpul practicantului devenit creuzet al transformării, pentru adeptul Tantra. În transformarea intimă și secretă a materiei și a practicantului, sînt implicate puteri divine și cosmice: “Alchimia reprezintă proiecția unei drame deopotrivă spirituale și cosmice în termeni de ‘laborator’. Opus-ul magnum avea ca scop la fel de bine eliberarea sufletului uman cît și vindecarea Cosmosului”, îi spunea Jung lui Eliade.

Orice aluzie la uniunea secretă declanșează fantasmele privitoare la un presupus caracter sexual al tantrismului, eventual un repertoriu al posturilor erotice. Françoise Bonardel se întreabă dacă în Tantra este vorba cu adevărat despre sexualitate, știind că izolînd această noțiune din context este riscul de a privilegia o viziune profană asupra raporturilor între bărbat și femeie, străin spiritul tantrismului. Dimensiunea sexuală a tantrismului este un fenomen complex care trebuie interpretat și înțeles pornind de la texte, nu de la cîteva imagini, fie ele și explicite. André Padoux un autor respectat în lumea specialiștilor în cultura orientală, atrage atenția asupra dublului și păgubosului exces, fie de puritanism, fie de sexualism: chiar dacă dimensiunea sexuală – simbolică, fondatoare, structuratoare – se află în centrul viziunii tantrice, “ea nu a ocupat niciodată, în realitatea ei religioasă și în practici, decît un loc limitat. În centrul viziunii tantrice se găsește kama, în sensul de asumare și savurare a diversității lumii și a plăcerilor ei, nu numai sexul”, scrie autorul francez. Pe plan simbolic, sexualitatea nu poate fi redusă la împreunarea fizică, așa cum ar dori cei din industria sexului; “pansexualismul alchimic” nu înseamnă a vedea sex pretutindeni, ci trimite la o dinamică “erotică” a cărei energie se manifestă pe mai multe planuri (cosmic, fizic, spiritual) și sub forme diferite, fie “Nunta chimică”, Banchetul lui Platon  sau coincidența opușilor în alchimie și Tantra. Hevajra-CN5Folosirea expresiei “coincidentia oppositorum” pentru a desemna căsătoria alchimică sau tantrică este perfect legitimă și totodată sursă de dificultăți; după cosmogonia hermetică, Creația se desăvîrșește printr-o unire, descrisă în formă carnală, între două potențialități de natură sexuală opusă, dualitate care participă la un proces de transformare urmărind unitatea materiei, a naturii și a spiritului, în cazul alchimiei, identitatea samsâra și nirvana în Mahâyâna și Tantra.

Studiile au dovedit existența a numeroase puncte comune între Tantra buddhistă și alchimia occidentală; contrar metafizicienilor obsedați de reducerea multiplicității fenomenelor la o unitate transcendentă, Tantra și alchimia sînt preocupate de realizarea potențialului spiritual latent al materiei. Françoise Bonardel susține că alchimia și Tantra sînt fiecare o practică terapeutică, nu un sistem filosofic sau o doctrină religioasă. În jurul anului 1930, Carl Gustav Jung a devenit interesat de alchimie și s-a apropiat de cultura orientală și de Tantra, Christine Maillard scriind astfel despre această întîlnire: “Numai tantrismul, fondat pe o viziune dinamică a transformării psihice, va rămîne în ochii săi o paralelă productivă.” Jung va fi interesat și de mandala în calitate de cuaternitate simbolizînd Sinele, descoperind mandale în universul creștin și alchimic. Jung a consacrat în 1932 un seminar subiectului Tantra hindusă, unde a abordat legăturile profunde ale acesteia cu alchimia, raportul omului cu zeii și divinul, psihologia profunzimilor ca moștenitoare legitimă a marelui terapeut care a fost Buddha. “Dincolo de orice considerație filosofică sau religioasă, vocația funciar ‘medicală’ a mesajului buddhist este care îl interesează mai întîi pe Jung și îi permite să întrevadă un posibil raport cu alchimia, preocupată și ea de asemenea de vindecare”, afirmă Françoise Bonardel.

Cartea Doamnei Françoise Bonardel avansează cîteva apropieri între Tantra și alchimie care la rîndul lor deschid noi perspective asupra celor două; fără a se defini, filosofii sau religii, cu atît mai putin spiritualități, Tantra și alchimia sînt amîndouă căi operative. Urmărirea celor două căi poate părea dificilă pentru europeanul dezorientat în fața paradoxurilor, enigmelor și obscurităților, dar ideea transmutării pentru restituirea nobleței umane este un argument care îndeamnă la neîncetată căutare.