Dintotdeaua exoticul exercită o anumită atracţie, căutîndu-se în alte tradiţii adevăruri fundamentale pe care nu le-am căutat mai aproape de noi. Mahatma Gandhi spunea cu decenii în urmă că occidentalii merg să descopere budismul, iar orientalii sînt interesaţi de creştinism.
Recent, un cunoscut sociolog al religiilor, Frederic Lenoir, observa cu fineţe că budismul a servit occidentalilor doar pentru a se îngrijora sau exalta de propriul destin. O problemă aparent insolvabilă este aceea a judecării budismului, dar şi a altor tradiţii orientale prin prisma conceptualizărilor proprii filosofiei occidentale. O încercare de ieşire din cercul vicios o propune Doamna profesor Francoise Bonardel în recent apărutul volum Bouddhisme et philosophie. En quete d’une sagesse commune, Paris, Editions L’Harmattan, collection Theoria, 2008, 282 p. Doamna Bonardel este cunoscută publicului românesc interest de esoterism nu numai prin cărţile apărute în franceză, ci şi prin două lucrări ce au cunoscut versiuni româneşti: Hermetismul, Editura de vest, Timişoara, 1992, şi Filosofia alchimiei, Polirom, Iaşi, 2000. Am întîlnit-o pe Doamna Bonardel cu prilejul lansării traducerii cărţii de la Polirom, iar dialogul nostru despre esoterism poate fi citit sub titlul „Viaţa spirituală se hrăneşte din jocul permanent între exoteric şi esoteric” în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Editura Cronica, Iaşi, 2005, p. 69-83.
De această dată interesul Doamnei Francoise Bonardel merge către un posibil dialog între budism şi filosofie, pornind de la faimoasa tetralemă nelipsită de paradox: budismul este o filosofie; budismul nu este o filosofie; budismul este şi nu este o filosofie; budismul nu este nici filosofie nici religie. Convinsă că o confruntare între budism şi diversele modalităţi ale discursului filosofic occidental poate duce la reliefarea unor incompatibilităţi, Francoise Bonardel consideră că este o adevărată provocare pe care budismul o lansează Occidentului de a căuta, plecînd de la tetralema ce constituie stîlpii, al „cincilea element” susceptibil să unifice şi să transceadă cuaternarul.
În cele zece capitole ale cărţii, universitarul francez aduce în discuţie teme ale budismului, mai cunoscute sau mai puţin cunoscute: budism şi terapeutică, problema identităţii, dramaturgia eului, conştiinţa: unitate sau pluralitate, Bodhisattva-erou al non-sinelui, înlănţuirea cauzală, Karma-destin şi predestinare, existenţă şi vacuitate după Sartre şi budismul zen, alchimie tantrică, non dualitate şi transmutaţie. În capitolele cărţii, texte mult remaniate ale unor conferinţe sau studii, Doamna Francoise Bonardel se străduieşte să înlăture convingerea că budismul ar fi o cale care să „împace” critica faptului religios cu o spiritualitate fără Dumnezeu, ateismul cu o raţionalitate cvasi-ştiinţifică. Multe neînţelegeri au plecat de la necunoaştere sau de la aproximări facile în funcţie de aspiraţii nu de cunoaşterea textelor budiste.
La capătul lecturii pe care ne-o propune Francoise Bonardel este cheia înţelegerii raportului cu altul: conceptualizărilor occidentale le pot „scăpa” multe alte forme expresive, aşa cum metaforizarea simbolică specific iudeo-creştinismului nu se adaptează şi altor expresii mistico-religioase. Astfel vom înţelege alteritatea fără a ne-o integra forţat şi fără a ne insinua acolo unde nu ne este locul. Dar această corectă poziţionare ne va deschide către „celălalt”, dincolo de similitudine, incluziune sau excludere.