Una din foarte bunele cunoscătoare și comentatoare a operei guenoniene, Françoise Bonardel, atrage atenția că esoteristul francez nu recunoaște nimic modernității, nu cîntărește nici un moment bunele și relele, nu vede nimic altceva decît o ineluctabilă decadență.

René Guénon (1886-1951) a fost unul dintre primii gînditori moderni care a atras atenția asupra parcursului deviat al lumii de la înțelepciunea primordială. Pentru gînditorul francez nu era deviere, decadență, criză sau cădere care să nu poată fi rezumată în aceste cuvinte: pierderea transcendenței. În anul 1927 cînd lui René Guénon îi apărea cartea Criza lumii moderne el încă mai credea că diagnosticul pus lumii moderne va grăbi întoarcerea occidentalilor la Tradiție, la respectarea principiilor eterne și universale care inspirau autentica metafizică. Guénon nu înceta să afirme, contra curentului dominant al vremurilor, că substratul viu al unei culturi este în mod necesar de ordin metafizic, iar ceea ce ține de domeniul intelectual transmis și cultivat de Tradiție nu ar trebui confundat cu raționalismul – filosofic și științific – pe bazele căruia s-a construit „lumea modernă”, funciarmente materialistă și profană. „A spune deci că lumea modernă se află în criză înseamnă cel mai adesea a afirma că ea a ajuns într-un punct critic, sau, cu alte cuvinte, că e iminentă o transformare, mai mult sau mai

puțin profundă, că e de așteptat să se producă, în mod cert și nu peste mult timp, o schimbare de orientare, de voie sau cu forța, mai mult ori mai puțin brusc, cu sau fără catastrofe”, scria René Guénon. El considera că după cîteva secole de criză deznodămîntul nu putea întîrzia; criza atinsese mai multe domenii, ele fuseseră analizate cu temeinicie de Nietzsche, de Husserl sau de Heidegger, dar opiniile și criticile acestora nu au reținut atenția lui Guénon. Cîteva dintre ideile sale despre raporturile între Orient și Occident, și despre erorile lumii moderne le regăsim în volumul Lumea modernă (culegere de articole), traducere din limba franceză de Daniel Hoblea, București, Editura Herald, colecția „Philosophia perennis”, 2018, 224 p. René Guénon nu a scris o carte cu titlul menționat mai sus, este vorba de o culegere de articole publicate de-a lungul a 40 de ani,…

La capătul lecturii pe care ne-o propune Francoise Bonardel este cheia înţelegerii raportului cu altul: conceptualizărilor occidentale le pot "scăpa" multe alte forme expresive, aşa cum metaforizarea simbolică specific iudeo-creştinismului nu se adaptează şi altor expresii mistico-religioase

Dintotdeaua exoticul exercită o anumită atracţie, căutîndu-se în alte tradiţii adevăruri fundamentale pe care nu le-am căutat mai aproape de noi. Mahatma Gandhi spunea cu decenii în urmă că occidentalii merg să descopere budismul, iar orientalii sînt interesaţi de creştinism. Recent, un cunoscut sociolog al religiilor, Frederic Lenoir, observa cu fineţe că budismul a servit occidentalilor doar pentru a se îngrijora sau exalta de propriul destin. O problemă aparent insolvabilă este aceea a judecării budismului, dar şi a altor tradiţii orientale prin prisma conceptualizărilor proprii filosofiei occidentale. O încercare de ieşire din cercul vicios o propune Doamna profesor Francoise Bonardel în recent apărutul volum Bouddhisme et philosophie. En quete d'une sagesse commune, Paris, Editions L'Harmattan, collection Theoria, 2008, 282 p. Doamna Bonardel este cunoscută publicului românesc interest de esoterism nu numai prin cărţile apărute în franceză, ci şi prin două lucrări ce au cunoscut versiuni româneşti: Hermetismul, Editura de vest, Timişoara, 1992, şi Filosofia alchimiei, Polirom, Iaşi, 2000. Am întîlnit-o pe Doamna Bonardel cu prilejul lansării traducerii cărţii de la Polirom, iar dialogul nostru despre esoterism poate fi citit

sub titlul "Viaţa spirituală se hrăneşte din jocul permanent între exoteric şi esoteric" în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Editura Cronica, Iaşi, 2005, p. 69-83. De această dată interesul Doamnei Francoise Bonardel merge către un posibil dialog între budism şi filosofie, pornind de la faimoasa tetralemă nelipsită de paradox: budismul este o filosofie; budismul nu este o filosofie; budismul este şi nu este o filosofie; budismul nu este nici filosofie nici religie. Convinsă că o confruntare între budism şi diversele modalităţi ale discursului filosofic occidental poate duce la reliefarea unor incompatibilităţi, Francoise Bonardel consideră că este o adevărată provocare pe care budismul o lansează Occidentului de a căuta, plecînd de la tetralema ce constituie stîlpii, al "cincilea element" susceptibil să unifice şi să transceadă cuaternarul. În cele zece capitole ale cărţii, universitarul francez aduce în discuţie teme ale budismului, mai…