allegoriealchimiquereaaOrice discuţie despre alchimie începe cu o coborîre către străvechile sale origini, care par a fi cele ale artei făurarilor chinezi de acum mai bine de trei milenii î. Hr; orice încercare de apropiere de alchimie cu mijloacele ştiinţei sau raţiunii moderne va adînci neînţelegerea, va trimite alchimia într-o zonă a obscurului, a falsităţii, poate chiar a şarlataniei. Cine vrea să afle adevărul despre alchimie va trebui să coboare într-un univers istoric îndepărtat, o va încadra în contextul epocilor succesive şi în locuri diverse, va accepta că la începuturile civilizaţiei cunoaşterea îmbrăca o formă religioasă şi mistică, deopotrivă. Pasionată de simbolismul alchimic, Viviane Starck ne propune un itinerar al descoperirii unui patrimoniu esoteric de o nebănuită bogăţie: L’allegorie alchimique dans la loge symbolique du R.E.A.A., Valence d’Albigeois, Editions de La Hutte, 184 p.

Înţelegerea alchimiei este cu neputinţă în afara cunoaşterii scrierilor cîtorva înaintaşi; Viviane Starck îi aminteşte pe Zosim din Panopolis, autor productiv al literaturii alexandrine hermetiste, Maria Evreica, unul din fondatorii alchimiei, Avicenna, medic, filosof care s-a preocupat de alchimie, Hermes Trismegistos, personaj mitic, presupus autor al celebrei Tabula Smaragdina/Tabla de smarald, Roger Bacon, unul din marile spirite ale secolului al XIII-lea, Arnauld de Villanova, filosof şi alchimist, autor al celebrului tratat Rosarium philosophorum, Ramon Llull, filosof preocupat de armonizarea culturilor arabă, ebraică şi creştină, Nicolas Flamel, alchimist celebru, Basile Valentin, cunoscut pentru cartea Cele 12 chei ale filosofiei, sau Paracelsus, alchimist, filosof şi medic ale cărui intuiţii în medicină sînt valorificate şi astăzi. Doar evocarea acestor nume descurajează pe oricine vrea să caricaturizeze alchimia; să amintim că una dintre cele mai strălucite minţi ale secolului al XX-lea, Carl Gustav Jung, afirma că secretul filosofiei alchimice, şi cheia sa ignorată veacuri de-a rîndul, constă în existenţa funcţiei transcendente, în metamorfoza personalităţii.

Scopul prim al alchimistului era obţinerea Pietrei filosofale printr-o succesiune de transmutaţii alchimice; „alchimia este astfel arta transformărilor evolutive; aceste transmutaţii sînt de ordin spiritual: este vorba de transmuta individualitatea umană în spirit pur. A transmuta plumbul în aur înseamnă că noi putem transforma o stare haotică în perfecţiune absolută”, scrie Viviane Starck. Adevărată gnoză care insistă pe complementaritatea necesară între corp şi spirit, alchimia este abordarea esoterică complexă unde se întîlnesc o cercetare operativă asupra materiei cu una speculativă asupra sinelui pentru a găsi piatra filosofală. Autoarea enumeră procedeele operei alchimice, căile şi principiile, corespondenţele între macrocosmos şi  microcosmos, metalele, planetele, instrumentele alchimice, face referiri al iconografia alchimică, totul pentru a apropia cititorul de limbajul alchimic, de imaginaţia, mistica şi spiritualitatea celor ce desăvîrşesc Marea Operă.

În masonerie se regăsesc, alături de simboluri pitagoreice, biblice, rosicruciene, cavalereşti, şi numeroase trimiteri la  simboluri alchimice. Alchimia este o prezenţă relevantă în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, în ansamblul său. Alchimia este un esoterism operativ, este o doctrină care invită adeptul la o dublă muncă de laborator şi de oratoriu, ea comportă o practică ce este o artă de a opera asupra lucrurilor şi o teorie care este căutare spirituală, o filosofie. Viviane Starck prezintă cîteva elemente alchimice care marchează ritualurile primelor trei grade: ucenic (cabinetul de reflecţie, călătoriile şi probele), companion (cele cinci călătorii, steaua înflăcărată, Shiboleth), maestru (legenda lui Hiram, moartea şi învierea, de la opera la negru la opera la roşu). Cu perseverenţă, fiecare accede la un alt nivel al cunoaşterii, cel care doar urcă în grad va rămîne în afara efortului de construcţie spirituală, memorînd o cifră! Asemenea alchimistului, francmasonul urmează etapele succesive ale purificării; alchimistul, ca şi francmasonul, nu este un spectator, ci este deopotrivă subiect, operator şi mărturisitor al parcursului său iniţiatic, un parcurs care stă sub îndemnul lege, lege, relege, ora, labora et inveniens/citeşte, citeşte şi reciteşte, roagă-te, lucrează şi vei găsi.