Cartea lui Pierre Audureau este o binevenită încercare de explicare a originii importanţei numărului trei în masonerie

Din timpuri străvechi s-a speculat asupra semnificaţiei numerelor, a calităţii lor simbolice: “… ci toate le-ai rînduit cu măsură, cu număr şi cu cumpănă” (Cartea Înţelepciunii lui Solomon 11, 20). Multe din textele vechi egiptene sînt imnuri închinate simbolicii numerelor. Esoterismul occidental datorează o bună parte a inspiraţiei sale figurii legendare a lui Pitagora, reformator religios, taumaturg, matematician şi filosof, un om care, potrivit adepţilor, avea o natură intermediară între cea divină şi cea umană. Trăsătura originală a pitagorismului este suveranitatea Numărului. Întreaga tradiţie a căutării simbolisticii numerelor îl face pe Eugen Bindel să vorbească de o adevărată Mistică a numerelor: „Numărul este un spaţiu vid prin care suflă vîntul imaginaţiei, este asemenea unei harfe care, stîrnită de vînt, produce sunete magnifice. (…) Epocile trecute, care mai posedau încă valori spirituale, umpleau spaţiul vid al numerelor cu pneuma, suflul contemplaţiei spirituale a lumii”. Nimeni nu a cutezat să facă o ierarhizare a numerelor, alta decît cea strict matematică şi care ţine de succesiunea lor; Pierre Audureau, de formaţie matematician, dar şi cu serioase preocupări în descifrarea tainelor masoneriei, a publicat de curînd o carte

despre un anume  număr şi semnificaţiile sale: Le nombre trois et ses mystères, Paris, Maison de Vie, 2013, 160 p. Cartea începe tranşant cu o formulare la care aparent nu se mai poate adăuga altceva: „Numărul Trei este împodobit cu toate virtuţile şi cu toate puterile”. Mai departe  ne aminteşte că simbolica cifrei trei se poate lesne observa în religii, ştiinţă, sistemul judiciar, încît nici un alt număr nu are o astfel de aură, Pierre Audureau văzînd în numărul trei un adevărat arhetip, în sensul consacrat de Carl Gustav Jung, în acest caz arhetipul fiind un număr care a influenţat profund spiritul uman. Numărul în sine este o aventură complexă şi pasionantă; pentru a înţelege subtilităţile simbolismului numerelor, Pierre Audureau îşi invită cititorii la un exerciţiu de separare a numărului de reprezentarea sa cifrică, numărul fiind…

Christian Montésinos (n. 5 mai 1947, la Ornans (Doubs), în Franţa) a făcut studii de farmacie, apoi s-a specializat la Centrul naţional de protecţie civilă în protecţie nucleară, bacteriologică şi chimică.

A lucrat alături de profesorul Jean Martin la laboratorul de chimie minerală de la Nancy, a făcut cercetări de chimie minerală şi de toxicologie. A fondat un ONG specializat în asistenţa medicală în spitalele din zonele de conflict. În 1996 a fondat un laborator de analiză a materialelor ( analize fizice prin difracţia razelor X, infra roşu, microscopie electronică). În ultimii ani, Christian Montésinos s-a consacrat scrisului, cercetărilor istorice în domeniul simbolismului şi religiilor; este ghid pentru vizitatorii locurilor sacre şi conferenţiar pentru cercuri de filosofi, istorici, oameni preocupaţi de istoria antică, simbolismul esoteric, arta şi simbolismul religios. Christian Montésinos a publicat studii în revista „Cahiers Villard de Honnecourt” şi este autorul mai multor volume: François des cités, Prix de la découverte, Editions Le Soutien par le livre, 1990; Dictionnaire raisonné de l’alchimie et des alchimistes, Editions de la Hutte, 2010; Eléments de mythologie sacrée aux XII et XIII siècles en France, Editions de la Hutte, 2011; Les Symboles étranges des cathédrales et basiliques de France, Editions de la Hutte, 2012. Alchimia propune o viziune simbolică a cunoaşterii Bogdan Mihai MANDACHE: -

Sînteţi autorul unui amplu dicţionar despre alchimie şi alchimişti. Alchimia este o disciplină al cărei obiect este studiul materiei şi al transformărilor ei. De ce este alchimia considerată o ştiinţă misterioasă, curioasă? Christian MONTESINOS: - Un mare număr din trăsăturile sale contribuie la această aură esoterică. Dacă este un domeniu misterios pentru profani, acesta este cel al alchimiei. Piatra filosofală i-a făcut pe mulţi să viseze, fie ei călugări, prinţi, bogaţi sau săraci, ignoranţi sau savanţi. Sînt foarte numeroşi cei care au crezut că deţin marele secret ascuns în biblioteci pe care le credeau secrete...Dacă există o ştiinţă misterioasă, aceasta este alchimia. Această ştiinţă va atrage numeroşi oameni, fie ei oameni ai bisericii, medici, jurişti, filosofi, bogaţi sau săraci, celebri sau necunoscuţi, această atracţie fiind unul din primele mistere ale alchimiei. Chiar şi în zilele noastre, numărul discipolilor…

În demersul ei iniţial cartea este o încercare, parţial reuşită, de a prezenta dinăuntru cîteva gînduri despre ucenicia masonică, o încercare de a prezenta ceea ce este iniţierea şi ucenicia, mai ales pentru un public avid de „dezvăluiri”, un public rămas captiv în legende despre masonerie

În toamna trecută, la tîrgul de carte „Gaudeamus” a fost lansat un volum mai puţin obişnuit. Nu prin tematică, publicul românesc s-a obişnuit deja cu subiectul, care nu mai este de mult exotic, ci prin faptul că volumul nu are autor sau autori. Despre ce este vorba? Despre un dialog în care ucenicul întreabă iar maestrul răspunde: Maestrul Z & Discipolul A, Ab initio. Hiram tălmăcind ucenicului, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Esoterica”, 2012, 206 p. După un preambul în care maestrul îi destăinuie ucenicului cîteva aspecte ale iniţierii care trebuie trăită şi înţeleasă ca o experienţă personală, se înaintează pas cu pas prin întrebări şi răspunsuri în „tainele” masoneriei. Dialogul este alert, în prima parte întrebările despre iniţiere alternînd cu cele despre istoria recentă a masoneriei române; sînt amintite cîteva nume care s-au remarcat în momentul reaprinderii Luminilor, evident persoane trecute la Orientul Etern, dar şi mult pomenitul  moment al iniţierii „în grup” pînă la gradul 32, acţiune

petrecută la Casa Centrală a Armatei. Dialogul pare să urmeze firul clasic al pregătirii profanului pentru iniţiere, insistîndu-se pe iniţiere, pe şederea în cabinetul de reflecţie, pe simbolismul celor patru călătorii, pe simbolismul celor patru elemente. Deşi pînă într-un punct, din dorinţa de a fi sintetic şi clar, autorul lasă impresia unor simplificări, dovedeşte că poate fi şi autorul unor formulări plastice: „Prezentarea şi traversarea celor patru regiuni ale sacrului semnifică validarea simbolică a candidatului la iniţiere pentru a fi condus din treaptă în treaptă înspre niveluri de conştiinţă tot mai subtile, astfel încât acesta, prin cunoaştere, să se apropie mai mult de Divin şi, în final, să-l poată «vedea» prin trăire nemijlocită”. (mai mult…)

Omul trăieşte şi vibrează cu sufletul cosmic

Bogdan Mihai MANDACHE: Sînteţi autorul unei foarte interesante incursiuni într-o lume a simbolurilor cu preponderenţă geometrice (Harmonie des structures géométriques: Les Tracés de lumière). Esoterismul este constitutiv naturii umane? Distincţia esoteric-exoteric este evidentă? Georges DARMON: Esoterismul este prin definiţie căutarea adevărurilor ascunse, dincolo de dogmele religioase. Pentru mulţi înseamnă a porni în căutarea tradiţiei primordiale şi într-o oarecare măsură a pune întrebarea: ce a fost înainte? Este probabil constitutiv naturii umane – de unde faimoasa triplă întrebare celebră: cine sînt? de unde vin? încotro mă îndrept? În funcţie de educaţia socială sau religioasă primită, individul ia cunoştinţă sau nu de necesitatea căutării. O va face fie în cadrul unei societăţi iniţiatice, fie altundeva unde îl va îndruma educaţia sau aspiraţiile sale. Aceasta îl va duce către introspecţie, şi cu timpul va învăţa că răspunsurile sînt în el însuşi. Simbolurile întîlnite în această muncă de căutare fac apel prin ştiinţa analogică la arhetipuri care adeseori îi arată realul ascuns, retrezesc atît memoria colectivă, cît şi memoria individuală. Exoterismul este contrariul esoterismului. Ceea ce este în faţa noastră în cotidian. Dar puţin cîte puţin, cu cît aprofundăm căutarea esoterică, acest real dispare şi se defineşte

ca altceva din ce în ce mai puţin real şi arbitrar. Religiile asiatice menţionează acest lucru. Buddhismul vorbeşte de impermanenţă. Realitatea adevărată este altceva. Totalitatea tuturor posibilităţilor este adevărata noastră realitate. Ea ni se arată prin vibraţii, energii şi alte lucruri care nu sînt neapărat concrete. Ştiinţa se refugiază în spatele convenţiilor ... - În cartea amintită, faceţi numeroase trimiteri la simbolurile geometrice. Lumea este creată după principiile geometriei? Aţi identificat canonul Armoniei? - Din cele mai îndepărtate timpuri, oamenii au căutat un limbaj universal ceea ce i-a dus la descoperirea formelor simbolice care reducînd la esenţial exprimă idei variate şi extrem de bogate. După modesta mea părere, geometria prezidează/guvernează tot ceea ce există. Cei din vechime au descoperit natura şi prin observaţii succesive planetele, stelele, plantele, mineralele;…

Cartea lui Christian Montésinos abordează un subiect ambiţios şi dificil pentru că simbolurile prezente în basoreliefurile din catedralele franceze nu trimit către un adevăr unic, ci către interpretări multiple, dar care trebuie să se întemeieze pe lecturi, observaţii minuţioase şi comparaţii.

Christian Montésinos este un autor cunoscut celor care frecventează acest site. În anul 2010 îi prezentam un foarte util dicţionar: Dictionnaire raisonné de l’alchimie et des alchimistes, Editions de La Hutte; la sfîrşitul anului trecut aceeaşi editură franceză edita o nouă carte a lui Christian Montésinos: Symboles étranges des cathédrales. Basiliques et églises de la France médiévale, collection „Les Veilleurs”, 480 p. Recenta carte este în continuarea mai vechilor sale preocupări care luaseră forma unei cărţi apărute în aceeaşi colecţie: Elements de mythologie sacrée aux XII et XIII siècles, apărută în 2011. Catedralele din Franţa, înălţate între secolele al XII-lea şi al XIV-lea, configurînd gloria goticului, reprezintă un ansamblu unic de construcţii remarcabile deopotrivă prin arhitectură şi prin varietatea simbolismului decoraţiunilor. Dar ceea ce vedem în aceste catedrale nu s-a constituit într-o clipă, ci s-a construit în timp, progresiv, pornind de la surse antice, pe care oamenii au ştiut să le transmită generaţiilor următoare, uneori pe căi ocolitoare. Era un elan atît spiritual, cît şi în planul construcţiilor; fiecare membru al comunităţii participa la înălţarea catedralei după mijloacele sale: donînd bani sau muncind; sigur, chestiunile privind planurile

arhitecturale erau rezervate unei elite de arhitecţi şi maeştri, secretele lor păstrîndu-se şi astăzi, chiar dacă celebrele Carnete ale lui Villard de Honnecourt au fost reproduse şi sînt accesibile unui public larg. Locul misterelor şi secretelor construcţiei era loja, unde constructorii discutau detaliile şi trasau planurile finale. O idee răspîndită este aceea că multe catedrale sînt cărţi în imagini, adevărate enciclopedii, deşi ele nu au fost construite în acest scop; totuşi „imago” înseamnă reprezentarea perfectă a unei realităţi pe care o poartă în sine: „Imaginea în gîndirea medievală este o reprezentare, un simbol, o emblemă, ceea ce l-a făcut pe Huysmans să spună că catedralele erau hieroglifice, folosind pentru acest cuvînt sensul său prim, adică de scriitură sacră”, scrie Christian Montésinos. Dificultăţile apar în lectura imaginilor, unde se suprapun straturi succesive de interpretare…

Colecţia Les Symboles Maçonniques, a editurii pariziene Maison de vie, se îmbogăţeşte anual cu cîteva titluri, ajungînd la 53 de apariţii, primul titlu apărînd în 2008. Continuăm să prezentăm cîteva apariţii din această serie care-şi propune să familiarizeze cititorul mason sau nemason cu subiecte care configurează activitatea unei loji simbolice.

Toate tradiţiile religioase sau spirituale într-un sens mai larg amintesc existenţa unui loc sacru caracteristic în care se întîlnesc adepţii. Jean Hani, unul din autorii citaţi şi respectaţi atunci cînd se discută despre Templu, afirma că „În gîndirea tradiţională, conceperea Templului nu este abandonată inspiraţiei personale a arhitectului”, pentru că Templul se înalţă pe piatra căzută din cer, piatră pe care Marele Arhitect al Universului a aruncat-o în oceanul începuturilor. Acestui subiect al templului masonic îi este consacrată cartea lui André Quémet, Le Temple maçonnique et ses mystères. Jean Hani susţine că a construi o casă pentru divinitate este un act indisociabil de iniţiere, templul fiind un cosmos sacralizat. Meseria de constructor apropie mîna de spirit, reuneşte meseria artizanală şi practica misterului. A construi Templul nu înseamnă a urmări o operă formală, ci a desăvîrşi o lucrare de formulare a gîndirii. Sigur, privit din afară Templul este un edificiu, dar el se prezintă ca un parcurs de viaţă, ca un drum, iar „loja masonică ar trebui să se întrebe asupra calităţii parcursului simbolic şi ritual al Templului pe care îl oferă fraţilor”.

Pentru André Quémet, Templul este un parcurs care reface călătoria de la criptă la naos, de la întuneric şi haos la lumină şi ordine, autorul făcînd o interesantă incursiune istorică din Egiptul antic pînă la construcţiile medievale, asociind totdeauna construcţia templului cu trăirea mitului şi cu formularea ritualurilor. „A construi un templu după imaginea universului, înseamnă a-l recrea pe acesta din urmă plecînd de la elemente disparate şi a reconstrui mitul original care, în globalitatea sa, transcrie legile creaţiei”, scrie André Quémet. Autorul avansează o idee care ar trebui să dea de gîndit multor din cei care se reclamă din „apărători” ai Templului: anume că nu noi dăm viaţă Templului, ci acesta, prin puterea sa, este o fiinţă vie, un centru de energie; chiar şi atunci cînd Templul este gol, simbolurile nu sînt inerte, ele „lucrează” în aşteptarea…

Recentul Caiet Gremme este un strălucit exemplu al deschiderii Universităţii Libere din Bruxelles către domenii prigonite în alte locuri, o dovadă a pluralităţii lumii în care trăim, a dorinţei de a-l înţelege şi pe celălalt, oferindu-i cadrul unui dialog, o dovadă că lumea proteiformă trebuie înţeleasă nicidecum prinsă în tiparele obişnuinţei.

De la începuturile sale Universitatea Liberă din Bruxelles a încurajat cercetările din domenii altundeva privite cu o uşoară suspiciune. Pentru a fi direct, voi spune de la bun început că unul din domeniile în care instituţia de învăţămînt bruxelleză a făcut pionierat este cercetarea fenomenului masonic. În cadrul Universităţii Libere din Bruxelles funcţionează de mai mulţi ani Centre Interdisciplinaire d’Etude des Religions et de la Laicité (CIERL) a cărui principală menire este studierea fenomenului religios în lumea de astăzi. În cadrul Centrului al cărui nume l-am amintit a fost creat în urmă cu cîţiva ani un grup de studii: Groupe de Recherches et d’Etudes des Mouvements Maçonniques et Esotériques (GREMME), care anual organizează o serie de şase conferinţe, din octombrie pînă în mai, despre masonerie şi esoterism, unde sînt invitate personalităţi marcante cunoscătoare ale celor două domenii. Primele două cicluri de teme abordate au fost despre masonerie, esoterism şi teatralitate. Recent conferinţele au fost reunite într-un volum: Cahiers du GREMME n 1 Franc-maçonnerie: Esotérisme et théâtralite, Fernelmont, E.M.E. & InterCommunications, 2012, 144 p. Baudouin Decharnieux, unul din membrii comitetului ştiinţific al GREMME prefaţează acest volum;

în puţine rînduri universitarul belgian atenţionează că lumea de astăzi este reticentă numai la auzul cuvîntului esoterism. Simpla sa pronunţare deschide spre o multitudine de chestiuni metodologice una mai delicată decît alta; dacă un cercetător se arată mai curajos atunci lucrurile devin şi mai complexe, el fiind suspectat că se afundă într-un domeniu al nesigurului, al jocului comparaţiilor, analogiilor, metaforelor pe care lumea academică nu îl agrează! Este nevoie de un anume curaj pentru a te apropia de un domeniu descalificat a priori. Decharnieux îi apreciază pe cercetătorii care răspund aventurii propuse de Olivier Santamaria, cel care coordonează lucrările GREMME, şi îi consideră „cavaleri ai nevăzutului”; ei sînt cercetătorii care chiar taie piatra filosofală, care studiază inima umanităţii şi care, pînă la urmă, sînt mai realişti decît toţi ceilalţi. Datorită eforturilor şi lucrărilor de pionierat,…

Pentru a-i înţelege strategiile interpretative, Emilie Granjon a analizat tipul de simbolică folosită, a aprofundat condiţiile de semnificare simbolică a gravurilor, a teoretizat modalităţile interpretative ale acestei simbolici, oferind celor interesaţi un instrument conceptual prin care să vadă dincolo de imaginea oferită de gravură.

Ştiam de mai multă vreme că Emilie Granjon pregăteşte o lucrare despre înţelegerea simbolicii alchimice, cu referire la celebra carte a lui Michael Maier, Atalanta fugiens.Emilie Granjon este o tînără cercetătoare, originară din Lyon, în domeniul semioticii vizuale, teoretician al artei şi critic de artă, care are o bursă postdoctorală la GEMCA (Group for Early Modern Cultural  Analysis) din cadrul Universităţii Catolice din Louvain, pentru a aprofunda imaginea alchimică în opera lui Otho van Veen; este autoare de studii despre iconografia alchimică şi imaginarul esoteric, publicate în volume colective sau în reviste precum Archée, Spirale sau Vie des arts. În numărul din februarie 2012, al „Cronicii”, am publicat un interviu cu Emilie Granjon: „Atalanta fugiens – o operă care se adresează văzului, auzului şi spiritului”. Recent am primit cartea la care ştiam că lucrează: Comprendre la symbolique alchimique, Laval, Presses Universitaires de Laval, coll. „Interculturels”, 2012, 250 p. Imaginarul alchimic nu s-a bucurat de o mare atenţie din partea comentatorilor, nici în ceea ce priveşte textul propriu-zis nici în privinţa imaginilor; iată sînt

aproape patru secole de cînd a apărut Atalanta fugiens (1617) de Michael Maier, o lucrare singulară, ilustrată de Mathieu Merian, o culegere de 50 de embleme conţinînd fiecare o epigramă şi un motto, o gravură şi o piesă muzicală, reunind pentru prima dată compoziţii fictive, alegorice şi poetice, opere emblematice, gravate, compoziţii muzicale, într-un tot mai mult intelectual decît senzual. În ultimul secol mai mulţi specialişti s-au ocupat de emblemele lui Maier, dar prea puţini au explorat universul iconologic. Emilie Granjon enumeră trei semioticieni care s-au lansat în aventura alchimică: Umberto Eco, Claude Zilberberg, Donald Maddox, dar afirmă că niciunul nu a încercat să descrie traseul semantic al imaginilor alchimice a căror simbolică desenează o iconografie a văzutului şi nevăzutului. Metoda propusă de cercetătoarea franceză identifică semiogeneza gravurilor prin analiza semnelor gravate pentru a lăsa să se vadă modalităţile semnificative şi interpretative. Autoarea anunţă din primele pagini…

O invitaţie la a nu ne feri de Lumină, ci dimpotrivă la a o întîmpina cu ochii larg deschişi; cu ochii minţii!

Bogdan Mihai MandacheÎntoarcerea către Lumină Iaşi, Editura Cronica Anul apariției: 2012 Număr pagini: 176  În cele două secţiuni ale recentei cărţi, Călătorii şi pelerinaje iniţiatice şi Drumul spre înţelegere, veţi întîlni texte despre virtuţile călăuzitoare (Înţelepciune, Forţă,Frumuseţe), despre mitul căutării (Odiseea, Divina Comedie, Creanga de aur), despre fascinanta poveste rozicruciană sau despre frumosul Basm al lui Goethe. Totodată vă propun cîteva reflecţii despre oglindă, peşteră, foc, corp sau despre semnul zodiacal al Balanţei. Totul în aceeaşi constantă preocupare de a trece dincolo de vălul care ne

separă de nevăzut, într-o încercare de a nu rămîne la suprafaţa lucrurilor, de a înţelege adîncimile şi subtilităţile gîndului care trece dincolo de vizibilul perceput. O invitaţie la a nu ne feri de Lumină, ci dimpotrivă la a o întîmpina cu ochii larg deschişi; cu ochii minţii!

Fără a împărtăşi cîtuşi de puţin opiniile lui Ragon asupra Riturilor, traducerea lucrării autorului francez este binevenită pentru cei care sînt interesaţi de istoria începuturilor masoneriei, dar şi de cunoaşterea altor opinii decît a celor care „glorifică” sistemul gradelor de perfecţie.

Jean-Marie Ragon de Bettignies (1781-1862), membru al Marelui Orient al Franţei, era considerat de contemporani unul dintre cei mai instruiţi masoni ai secolului al XIX-lea. Este autor al mai multor cărţi, pe care le-am amintit atunci cînd, tot în această rubrică, am făcut cîteva notaţii despre o altă carte a sa apărută tot la Editura Herald: Masonerie ocultă şi iniţiere hermetică. Nu cu multă vreme în urmă, Editura Herald a publicat o nouă traducere din scrierile lui Jean-Marie Ragon: Ortodoxie masonică. Istorie. Rituri. Doctrine, colecţia „Historia”, traducere Gabriel Doru Avram, 2011, 336 p. Istoria masoneriei este un subiect controversat în care se împletesc adevăruri şi legende, cele din urmă precumpănind, cu atît mai mult cu cît masoneria nu a lăsat niciodată prea multe dovezi ale evoluţiei sale; în lipsa lor, atît cei din afară, cît şi cei dinlăuntru au dat frîu liber imaginaţiei, fabulaţiei, haloul de legendă fiind mai uşor de acceptat de cei puţin deprinşi cu exerciţiul critic. Cartea lui Ragon este scrisă într-o epocă în care în istoria masoneriei erau încă multe necunoscute, de aceea unele afirmaţii ale autorului trebuie privite cu unele rezerve, în timp ce

altele dau dovada unei nebănuite actualităţi. Astfel, mult discutata şi disputata trecere de la operativ la speculativ în masonerie găseşte la Ragon un răspuns care cu siguranţă i-ar plăcea mult şi lui Roger Dachez: „Lucrătorii în construcţii nu aveau şi nici nu puteau avea pretenţia de a fi iniţiaţi în mistere. Doar scriitorii neiniţiaţi au fost aceia care, de la renaşterea iniţierii, spre sfîrşitul secolului al XVII-lea, au conferit acestor confrerii de masoni operativi o importanţă mult mai mare decît acea a profesiei lor. Aceşti autori neîndemînatici, ca să folosim un eufemism, au avut succesori care, dispreţuind luminile timpului, care înaintează şi dezvăluie, merg pe acelaşi drum al rătăcirii, adică cu spatele la lumină, orbecăind prin aceleaşi tenebre, continuînd să confunde lucrările de zidărie cu lucrările masonice”. El acreditează astfel ceea…