teologia-ca-dispozitie-stiintifica-prolog-la-comentariu-la-cartea-sentintelor_1_fullsizeDespre teologul cistercian Godescalc de Nepomuk nu se cunosc prea multe lucruri, se știe că a trăit la jumătatea secolului al XIV-lea, că în anul1367 a susținut o dizertație despre Petrus Lombardus, cel care îl citează, Iacobus de Altavila, amintind că în anul 1369 Godescalc nu mai trăia. Deși de mai bine de un secol au apărut numeroase lucrări de istorie a filosofiei care au încercat să configureze o imagine cît mai fidelă a gîndirii medievale, vastul subiect este departe de a fi epuizat, deși totdeauna va mai fi de adăugat o nuanță. Efervescența studiilor asupra marilor curente teologice medievale, asupra marilor sinteze doctrinale, fructele prețioase ale vastei mișcări intelectuale cunosctută sub numele de “scolastică”, se datorează enciclicii Aeterni Patris (1879) care a însemnat revenirea la Toma de Aquino și la alți mari teologi medievali. În deceniile care au urmat au apărut studii și cărți despre aristotelism și augustinism în veacul al XIII-lea, despre averroism și Siger de Brabant, despre confruntările între școlile rivale, conduse de Jean Peckham și de Toma de Aquino, la Universitatea din Paris, despre curentul platonico-augustinian. Cu certitudine, una dintre lucrările teologice care au influențat determinant gîndirea medievală a fost celebrul tratat al lui Augustin, De doctrina christiana. Scris pentru episcopi și preoți care predau doctrina creștină, tratatul este o introducere în studiul Sfintei Scripturi; concepția augustiniană asupra învățăturii creștine este de o perfectă claritate; trebuia substituită filosofiei sau înțelepciunii păgîne, fruct exclusiv al rațiunii, înțelepciunea superioară a rațiunii luminată de credință, ale cărei principii vin de la Dumnezeu însuși. Înțelepciunea creștină, pe care Augustin o numea nostra philosophia, adică sinteza cunoașterii elaborată de inteligența creștină va fi fundamentată pe știința Cărților sfinte, dar nu va ocoli științele profane: aritmetica, muzica, istoria, astronomia, dialectica, retorica, doctrinele filosofice. În prima jumătate a secolului al XII-lea, celebra lucrare a lui Petrus Lombardus, Summa sententiarum, avea același plan cu tratatul amintit al lui Augustin; Cartea Sentințelor lui Petrus Lombardus a ocupat un loc unic în istoria teologiei din Evul Mediu. Acest preambul ne apropie de înțelegerea și buna apreciere a unei recente inițiative editoriale: Godescalc de Nepomuk, Teologia ca dispoziție științifică. Prolog la Comentariu la Cartea Sentințelor. Ediție critică. Ediție a textului latin, traducere în limba română, studiu și aparat critic de Alexander Baumgarten, Iași, Editura Polirom, colecția “Biblioteca medievală”, 2016, 464 p.

Originar din Nomenonius, Lombardia, Petrus Lombardus, după studii la Bologna, Paris și Reims, a fost profesor și timp de un deceniu (1150-1160) episcop. Cartea Sentințelor i-a asigurat celebritatea; era împărțită în patru cărți, primele trei despre lucruri/res, a patra despre semne/signa. Cărțile despre Dumnezeu, îngeri și oameni, Isus mediator, semnele salvării sînt rînduite ca totalitate îndreptată către scopul ultim, întîlnirea lui Dumnezeu în beatitudine. Inserarea gloselor biblice, a numeroase sentințe i-au permis lui Petrus Lombardus să unească o formă sistematică cu un conținut extrem de dens, îmbogățit cu mii de referințe biblice și patristice. Operă cu succes în epocă, îmbinare fericită între formă și conținut, între autoritate și rațiune, Cartea Sentințelor a devenit o adevărată piatră de încercare, comentariul asupra ei asigurînd tînărului teolog dreptul de a continua studiile. Acesta a fost și cazul tînărului cistercian Godescalc de Nepomuk, care și-a susținut comentariul la Paris, la Colegiul Bernardin. Făcea parte dintr-un grup, alături de Johannes Hiltalingen de Basel, Iacobus de Altavilla și Henric de Langenstein, care marca o prezență germană la Paris. Textul lui Godescalc este incomplet, deteriorat, dificil de citit, privește chestiuni de filosofie și de morală, despre eligibilitatea binelui și răului. În amplul său studiu, Alexander Baumgarten scrie despre auctorialitate și statutul citărilor, o practică a vremii în care a trăit Godescalc, comentariul său fiind impregnat de preluări tacite, de multe ori originalitatea mărginindu-se la articulații logice ale colajului de texte, la selecția pasajului și plasarea lui într-o poziție argumentativă favorabilă. “Există așadar o orientare esențială a auctorialității medievale spre un primat al transmiterii tradiției, și mai puțin spre asumarea singulară a contribuției originale, iar aceasta tradiție  a ajuns în mod cert la Godescalc, de vreme ce el preia masiv tocmai din aceste texte ale lui Henri (de Gand-n.n.)”, notează Alexander Baumgarten. În epocă era apreciată capacitatea scriitorului/vorbitorului de a selecta o sursă sau alta, de a transmite un argument sau altul. Petrarca, autor al unei cărți intitulate Despre ignoranță: a sa și a multora ia în derîdere activitatea de comentare a unei opere în locul creației personale.

Prologul la Comentariu la Cartea Sentințelor este o discuție asupra obiectului cunoașterii, o discuție despre obiectul discursului teologic și dacă acesta generează o dispoziție propriu-zis științifică. Aici, precizează Alexander Baumgarten, sînt necesare clarificări terminologice, conceptul de știință fiind elaborat în sensuri multiple, intim legat de dezvoltarea tradiției teologico-filosofice a latinității medievale, de discuțiile despre legitimitatea predării teologiei într-o facultate specializată, despre proveniența profesorilor din ordine monastice sau din laicat, deseori fiind adusă în discuție șansa mîntuirii, despre urcarea înaltelor trepte către  desăvîrșirea spirituală. Pentru șansa mîntuirii exemplul predilect este “bătrînica”, “femeia sărmană”, evlavioasă, dar neinstruită, amintită în Evangheliile lui Marcu și Luca, pildă folosită de Petrus Lombardus, reluată de Godescalc: “Fără ca știința teologului însuși să constituie o piedică, o bătrînică ignorantă poate să aibă un grad al slavei tot atît de mare ca și teologul însuși, presupunînd că în starea <vieții aflate> pe cale avuseseră un grad egal al slavei sau al caritații.” Preocuparea privind condițiile de legitimitate ca stiință ale teologiei, specifică perioadei ulterioare secolului al XII-lea îi prilejuiește lui Alexander Baumgarten o prezentare a diverselor puncte de vedere conturate în chestiunea amintită, cu preponderență pe ce anume este și știința, și pe folosirea unor sensuri variate ale termenului theologia. În primul caz, reperele acceptate sînt cele din Metafizica lui Aristotel, deși aplicarea ei la cunoașterea lui Dumnezeu era dificilă, aspect semnalat de Toma de Aquino “cînd spune că natura simplă și subzistentă a lui Dumnezeu face ca discursul nostru să îi fie inadecvat, deoarece numele cu care ne referim la el sînt fie abstracte, fie concrete”, afirmă Alexander Baumgarten. Constituirea teologiei ca știință avea să se facă după model augustinian, o știință care are drept scop clarificarea limitelor și a consistenței credinței.

Editarea Prologului la Comentariu la Cartea Sentințelor, scriere datorată lui Godescalc de Nepomuk, face parte dintr-un amplu program de studiu și editare a comentariilor medievale sentențiare, un program național de cercetare al Universitații “Babeș-Bolyai”. Este prima ediție modernă a scrierii teologului cistercian, prima sa “înfățișare” în fața publicului românesc, ediția finală, integrală, aici este publicat doar Prologul, a ceea ce s-a păstrat din manuscris, fiind una internațională. Este meritul Editurii Polirom, al lui Alexander Baumgarten, coordonatorul colecției “Biblioteca medievală”, că oferă cititorilor interesați ediții bilingve, însoțite de comentarii, ale unor scrieri avînd drept autori pe William Ockham, Toma de Aquino, Duns Scotus, Nicolaus Cusanus, Boethius, Avicenna, Bonaventura, Isidor de Sevilla, Raimundus Lullus, Meister Eckhart, Pierre Abelard, Francesco Petrarca. Dacă menționăm și că viitoarele apariții au ca autori pe Grigore cel Mare, Bernard de Clairvaux, Alkindi sau Gemistos Plethon, înțelegem că ne aflăm în prezența unui program editorial, cultural, intelectual de excepție.