misterele_artei_regaleEditura Herald este constantă în preocupările sale de a deschide cititorilor orizontul lecturii către teritorii altădată ascunse privirii și înțelegerii. Din această dorință s-au născut și s-au îmbogățit colecțiile “Manuscris”, “Quinta essentia”, “Cărți fundamentale”, “Philosophia perennis”, “Cultură și civilizație”. De curînd acestora li s-a adăugat noua colecție “Arta regală”, din care au apărut primele două titluri. Unul dintre ele este Oswald Wirth, Misterele Artei Regale, Ritualul adeptului, cuvînt înainte: Vasile Zecheru, traducere din limba franceză: Vlad Sauciuc.

Oswald Wirth (1860-1943) este un cunoscut autor de literatură masonică, scrierile sale fiind sursa reînnoirii studiilor simbolice și tradiționale în Marea Lojă a Franței. Dintre cărțile sale amintim: Le Tarot des imagiers du Moyen Age; Le Symbolisme astrologique; Le symbolisme hermétique dans ses rapports avec l’alchimie et la franc-maçonnerie; La Franc-maconnerie rendue intelligible à ses adeptes, traducere în limba română, Francmasoneria pe înțelesul adepților săi, Editura Rao, 2005; Les mystères de l’Art Royal, rituel de l’Adepte. A fost și un asiduu publicist, articolele sale apărînd în revistele “L’Accacia”, “La lumiere maconnique” și, mai ales, “Le Symbolisme”, revistă creată de Oswald Wirth în 1912 și proclamată “organ al mișcării universale de regenerare inițiatică a francmasoneriei”. Inițiat în anul 1884, în loja La Bienfaisance Châlonnaise a Marelui Orient, Oswald Wirth s-a apropiat de cercurile frecventate de Stanislas de Guaita, Paul Adam, Peladan și Papus, apoi la inițiativa lui Ferdinand Baudel s-a înscris într-o lojă a Marii Loji Simbolice Scoțiene, pentru ca mai tîrziu să participe la crearea Marii Loji a Franței, căreia i-a rămas fidel pînă la capătul vieții. Fervent spiritualist, Oswald Wirth a fost modelul pe care l-a folosit scriitorul Jules Romains pentru personajul Lengnau din Oameni de bunăvoință.

Oswald Wirth este perceput ca un aparator al masoneriei spiritualiste, dar și al unei masonerii progresiste, termen ușor confuz pentru un ordin care cultivă, prețuiește și se întemeiază pe Tradiție, lucru de altfel sesizat și de Wirth care s-a detașat de atitudinile politice ale obedienței din care făcea parte la acea dată. Orice discuție despre inițiere coboară pînă la originile masoneriei speculative care la rîndul lor sînt, de cele mai multe ori, identice cu cele ale breslei zidarilor medievali, care la rîndu-le au rădăcini printre constructorii Templului lui Solomon. Este firesc ca atunci cînd se vorbește despre inițiere să se facă o incursiune istorică, să se facă o privire sincronică și diacronică asupra inițierii, evitînd însă confuziiile, neuitînd că masoneria speculativă nu are decît trei sute de ani, întreaga învățătură, legendele și misteriile fiind preluate din marile tradiții spirituale și orînduite după un program inițiatic și spiritual propriu ordinului masonic. Pe bună dreptate, Oswald Wirth subliniază că inițierea în practicile meșteșugărești, deși sub patronajul unui sfînt, nu poate fi confundată cu vreo practică sacerdotală: “Pentru cel ce muncește cu evlavie, în spiritul vechilor culte meșteșugărești, lucrarea pe care o face este sacră. Coborîrea în materie nu este, așadar, o decădere, pentru că muncitorul spiritual s-a încarnat pentru a lucra conform planurilor Înțelepciunii Supreme, inspiratoare veșnică a eforturilor ce tind spre desăvîrșire.”

Edificatoare pentru interesul sporit al lui Wirth pentru spiritualitatea în masonerie sînt paginile despre inițierea filosofică, filosofia hermetică, hermetismul masonic, începuturile masoneriei moderne, aici numele de neocolit fiind cel al lui Elias Ashmole, inițiat la Warrington, pe 16 octombrie 1646, fiind cu siguranță cel mai celebru dintre masonii “liberi și acceptați”. Fin observator, Oswald Wirth remarcă o primă izbîndă a masoneriei speculative, anume înlocuirea faantismului orbit de prejudecăți cu o toleranță luminată; combate cu luciditate legenda conform căreia Revoluția franceză s-a făcut în loji: “Este profund greșit să ne închipuim că francmasonii au fost regizorii din umbră ai dramei revoluționare. În realitate, francmasonii, total depășiți de amploarea pasiunilor dezlănțuite cu acel prilej, nu au condus nimic în mod ocult.” Secolul al XVIII-lea și prima jumătate a celui de-al XIX-lea a fost o perioadă efervescentă politic și social, masoneria îmbrățișînd ideologii și convingeri politice care trebuia să rămînă în afara Templului; a rezultat ceea ce Wirth numește pe bună dreptate “o dedublare a instituției înființate în 1717.” Era momentul revenirii la simbolism, alchimie și esoterism ca fundamente ale masoneriei speculative; treptat prindea contur ideea că ritualurile inițiatice au sensuri profunde și că “nimeni nu este inițiat doar pentru că a văzut ceea ce i s-a arătat; dacă ceea ce a vazut nu i-a spus nimic, acesta rămîne un profan.”

Paginile lui Oswald Wirth despre inițiere își păstrează actualitatea, ele fiind o sinteză asupra unui proces care marchează întreg parcursul celui care dorește să primească inițierea; aici Wirth introduce nuanțe care cu siguranță au fost privite cu ușoară neîncredere ce cei care credeau că simpla ascultare a ritualului și răspunsurile la cîteva întrebări îl transformă în inițiabil pe cel care bate la poarta templului. Și astăzi nu puțini vor fi cei care vor fi surprinși să afle, unii după ce vor fi parcurs și cîțiva pași (nu vor fi urcat trepte!) prin gradele înalte, că inițierea se adresează spiritelor neliniștite, celor care știu că intră pe o cale fără de sfîrșit, celor care știu că inițierea înseamnă coborîre în lumea interioară, înseamnă probe, confruntări, renunțări, căutări. Moartea în viața profană și renașterea în cea inițiatică nu este o formulare cu un anume ecou, ci expresia profundă a procesului la care este chemat cel care cere inițierea, a celui care cere, nu  acelui adus/condus la poarta templului de interese profane. Sublimarea, botezul inițiatic, proba focului, cupa amărăciunii, jurămîntul, lumina, secretele sînt cîteva din etapele parcursului inițiatic descrise cu talent de Wirth, frumoase și convingătoare pledoarii pentru înțelegerea plină de semnificații a inițierii, acel proces în care unii văd cu adevărat Lumina: “Paloarea nehotărîtă a zorilor intelectuali precede, în ființa noastră, strălucirea aurorei care anunță sosirea dimineții. Chemați să vedem Lumina, ne mulțumim să o întrezărim atunci cînd ne este arătată pe timpul Inițierii.”

Deși munca ucenicului nu încetează, în timpul perfecționarii începe să folosească unelte și instrumente al căror simbolism moral trimite la șlefuirea pietrei, la trasarea corectă a liniilor, a contururilor; în ritualuri sînt amintite pîrghia, rigla, echerul, compasul care îl învață pe noul companion al Artei regale să lucreze pentru omenire, îi îngăduie sa rostească “Am văzut Steaua înflăcărată”. Parcursul inițiatic nu este nicidecum unul liniar, dimpotrivă, primele două grade într-un traseu circular îl aduc pe companion “în cavoul celei de-a doua morți a Inițiaților, în acel centru simbolic al Pămîntului reprezentat de Camera de Mijloc. Este sanctuarul dezamăgirii absolute.” Coborîrea în Infern, moartea și învierea sînt elemente constante ale tuturor inițierilor. Legenda lui Hiram, în jurul căreia gravitează învățătura gradului de maestru, este una de dată recentă, deși personajul Hiram, neîntrecut artizan, apare în scrieri din Vechiul Testament, dar fără nici o referire la moartea sa. Moartea maestrului este una simbolică, dar are menirea de a reaminti necesitatea morții pentru a accede la o altă înțelegere a lumii, a vieții. Ignoranța, fanatismul, ambiția apropie moartea fizică, sufletească, mentală. Moartea lui Hiram arată că tot ceea ce omul gîndește și face, trebuie să fie gîndit și trăit în lumina morții, în sensul gîndului lui Malebranche: “moartea care ne închide ochii ne deschide spiritul”. Legenda lui Hiram pune francmasonul în fața problemei morții celui drept, a omului drept condamnat de companionii decăzuți; în fața ignoranței, fanatismului și ambiției, Hiram a ales să se supună Datoriei.

Cartea lui Oswald Wirth pledează pentru revenirea la studiile simbolice și tradiționale, pentru redescoperirea ințierii și a vieții interioare, pentru reîntoarcerea masoneriei în temple.