Cabala cuprinde două studii: Maaseh Bereshith, care studiază primul capitol al Facerii şi este consacrată cosmologiei şi corespunde micilor mistere, cum le numeau grecii, urmărind reaşezarea omului în starea primordială, şi Maaseh Merkavah, care studiază primul capitol din Ezechiel şi este consacrată teologiei şi corespunde marilor mistere din tradiţia greacă, adică identificării omului cu întregul Univers, în tradiţia ebraică.

André Benzimra este un nume cunoscut cititorilor acestui site. Aici am mai scris despre cărţi ale sale cum ar fi Exploration du temple maçonnique à la lumière de la kabbale, Dervy, 2007, sau Hermétisme et alchimie dans la kabbale. Prolongements maçonniques, Archè, 2009; André Benzimra este autor de studii şi cărţi consacrate esoterismului, Cabalei şi masoneriei. De curînd a mai semnat o carte subscrisă aceloraşi domenii: Petits et grand Mystères dans la Kabbale. L’Oeuvre du Commencement. L’Oeuvre du Char, Editions de la Hutte, coll. „Feux sacrés”, 2013, 348 p. Cabala cuprinde două studii: Maaseh Bereshith, care studiază primul capitol al Facerii şi este consacrată cosmologiei şi corespunde micilor mistere, cum le numeau grecii, urmărind reaşezarea omului în starea primordială, şi Maaseh Merkavah, care studiază primul capitol din Ezechiel şi este consacrată teologiei şi corespunde marilor mistere din tradiţia greacă, adică identificării omului cu întregul Univers, în tradiţia ebraică. Bereschith (La început) este primul cuvînt al Bibliei, ceea cea

stîrnit unele nedumeriri: de ce lumea a fost creată prin litera b şi nu prin a; sigur, se poate răspunde că Thora începe cu b şi nu lumea, dar pentru gînditorii ebraici lumea şi Cartea sacră nu sînt realităţi diferite întrucît „în sfera divină unde lucrurile sînt unificate, nu sînt două lucruri distincte, lumea şi Biblia, ci unul singur.” Rînd pe rînd Andre Benzimra supune analizei versetele primelor două capitole din Facerea. Omul trebuie să îndrepte păcatul căderii în ispită lucrînd fără încetare la reconcilierea opuşilor, la reconcilierea bărbatului şi a femeii, a cerului şi a pămîntului. Maaseh Merkavah are ca obiectiv să conducă iniţiatul la gradul de Adam Qadmon, Omul Primordial, pentru a încheia cu procesul de identificare cu divinitatea. (mai mult…)

Ca şi primul număr al revistei, şi acesta arată că spiritualitatea masonică poate fi privită din perspectivă interpretativă, filosofică, dincolo de reducţionismul căzut în banalitate, şi nu doar din afară...ci, de multe ori, de prea multe ori, chiar dinăuntru ...

Studiul lui Jacques Zurbach, despre filosofia acţiunii în francmasonerie, porneşte de la cîteva reflecţii asupra acţiunii, despre întrebările iniţiatului asupra posibilităţilor sale, despre acţiune şi contemplare. Al doilea număr al publicaţiei Mémoires de l’Académie maçonnique, publicat de editura La Hutte în octombrie 2013, poartă titlul Regards sur la philosophie maçonnique 1. Studiile reunite în acest volum, la origine conferinţe rostite în reuniunile Academiei masonice, sînt despre filosofia masonică, formulare care îi va nedumeri pe cei dispuşi să vadă în masonerie un nesfîrşit şir de conspiraţii, pe cei care nu înţeleg că există o spiritualitate masonică. În editorialul revistei, Michael Segall, preşedinte al Academiei masonice şi director al revistei, reaminteşte că filosofia abordează chestiunile fundamentale ale lumii şi spiritului într-o manieră sistematică, critică şi raţională. Studiul lui Jacques Zurbach, despre filosofia acţiunii în francmasonerie, porneşte de la cîteva reflecţii asupra acţiunii, despre întrebările iniţiatului asupra posibilităţilor sale, despre  acţiune şi contemplare.

Sînt amintite teorii ale acţiunii, ale acţiunii creatoare, cele care văd în om un demiurg al lumii politice şi sociale, dar şi al propriei fiinţe. Dar ce înseamnă filosofie masonică? Definiţiile date de Aristotel sau de Descartes au vreo legătură cu ritualurile masonice? Filosoful poate fi văzut ca un om care încearcă să înţeleagă misterul acestei lumi; printre misterele lumii se regăseşte şi condiţia umană, iar masoneria tocmai despre aceasta vorbeşte, întreg exerciţiul ei fiind ameliorarea condiţiei umane. Calea iniţiatică este metoda care ne aşază pe calea Cunoaşterii care ne lasă să descoperim comorile filosofiei. (mai mult…)

Studiul lui Jean-Bernard Lévy este consacrat morfologiei, formelor şi structurilor riturilor şi ritualurilor iniţiatice;

La începutul anumui 2009 un grup de intelectuali francezi preocupaţi de spiritualitatea masonică a constituit la Paris Academia masonică, o instituţie care şi-a propus să fie un grup de reflecţie asupra filosofiei Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi a masoneriei în general. Dintre membrii Academiei amintim pe Michael Segall, Jean-Bernard Lévy, Alain Bernheim, Philippe Langlet, Pierre Boutin, Jean-Luc Maxence, Jean Solis, Louis Trébuchet. Academia masonică se reuneşte în cadrul unor sesiuni în care se susţin conferinţe urmate de discuţii; conferinţele susţinute în anul 2009 au fost reunite în volumul Mémoires de l’Académie Maçonnique, numéro 1, avril 2013, Franc-maçonnerie et structure, publicat de editura La Hutte. Studiul lui Jean-Bernard Lévy este consacrat morfologiei, formelor şi structurilor riturilor şi ritualurilor iniţiatice; pornind de la teoriile structuraliste ale lui Ferdinand de Saussure, Gilbert Durand, Claude Lévi-Strauss, Jacques Derrida, Umberto Eco, Tzvetan Todorov, de la lecturile asupra miturilor şi poveştirilor aparţinînd lui Vladimir Propp, Arnold Van Gennep sau Pierre Brunel, Jean-Bernard Lévy propune o analiză asupra ritualului în lumina acestor cercetări, în încercarea de a propune cercetătorilor un instrument de lucru şi de reflecţie pentru studierea teoretică a

masoneriei folosind surse venind dinspre ştiinţele umane, sociologie, etnologie, antropologie, artă. În mod curios, nu s-a făcut o analiză sistematică a riturilor şi ritualurilor masonice în epoca structuralismului triumfant. Astăzi structuralismul este mort, dar un studiu întemeiat pe forme şi morfologii este de actualitate. Pînă acum, masoneria nu a făcut obiectul de studiu al vreunei disciplinei umaniste; unii istorici s-au ocupat de rădăcinile ordinului, iar unii psihanalişti au văzut în practica masonică o căutare introspectivă, iar în ceremonii şedinţe de psihanaliză colectivă! Nu putem să nu amintim că înşişi masonii se ocupă doar de istoria masoneriei, de evoluţia ei. Excepţiile notabile în spaţiul francez sînt Philippe Langlet şi Bruno Etienne, în vreme ce Antoine Faivre sau Jean-Pierre Brach sînt atraşi mai mult de esoterism şi mai puţin de masonerie. Cel care a pus în lumină cele trei…

În recenta sa carte, André Quémet abordează iniţierea ca recunoaşterea unei reguli, ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică.

Tradiţia masonică păstrează ideea de a transforma haosul, de a domni asupra tenebrelor, de a rîndui dezordinea în ordine. Toate acestea ţin de un rit, pentru că ordinea nu este garantată pentru totdeauna. Ritul poate fi privit şi ca o matrice a unei legături sociale, ritualul constituind un gen de „infrastructură” a societăţii umane. În recenta sa carte, Le rituel initiatique. Outil de création et Art de vivre, André Quémet abordează iniţierea ca recunoaşterea unei reguli, ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică. „Iniţierea este recunoaşterea unei Reguli ca instrument de adaptare, de conformare, de integrare a societăţii umane în ordinea cosmică, această ordine fiind considerată preeminentă oricărei alteia”, scrie André Quémet. Într-o perspectivă adevărat iniţiatică, individul nu este vîrf al creaţiei nici normă, ci una din componente, un element, un participant la ritmul cosmosului care învaţă să participe la opera de creaţie luminoasă, să-şi ocupe locul într-o ierarhie a îndatoririlor, nu a drepturilor şi puterilor. Ritualul este o artă care implică o experienţă coborînd simbolic individul la originile umanităţii, dar este şi o creativitate permanentă. A trăi un ritual

înseamnă a participa la viaţă, a desăvîrşi funcţia supremă a omului; cele mai multe rituri sînt indisociabil legate de lumină, care în ritualul amsonic este cheia de boltă, lumina fiind elementul în numele căruia se întreprind călătoriile în timpul ceremoniei de iniţiere. Ritul permite iniţiaţilor să devină contemporani cu actul creator iniţial, iar ceea ce trăiesc în fiecare ţinută nu este nici trecut, nici viitor, ci un moment al creaţiei. Este ceea ce scria Mircea Eliade despre vechii iniţiaţi, despre maeştrii spirituali care iniţiază pornind de la ceea ce lor le-a fost revelat la începuturile timpurilor. Un ritual este un act, un act care se trăieşte şi nu rămîne încremenit. Ritualul iniţiatic se desăvîrşeşte întru gloria Principiului şi Înţelepciunii, el transmite, dincolo de dogme, o cunoaştere şi o spiritualitate. Nici explicare a lumii,…

La o primă lectură, Rabelais lasă impresia că nu a frecventat academii, ci alte locuri pentru a se documenta despre Gargantua; dar cartea sa este de la prima la ultima pagină impregnată cu ample referiri la filosofia greacă veche, la cultura romană, la Cabală.

Mult timp celebra carte a lui François Rabelais, Gargantua şi Pantagruel, a fost privită cu o anume lejeritate, ca o poveste uşor trivială, lipsită de orice adîncime.A fost nevoie ca Balzac să afirme: „Pantagruel este una dintre cele mai frumoase cărţi din literatura franceză”, ca Anatole France să scrie că „Rabelais a fost, fără să ştie, miracolul epocii sale”, pentru ca scrierea lui Rabelais să intre în atenţia criticilor literari care treptat i-au descoperit valenţe neaşteptate. Unul dintre autorii care la jumătatea secolului trecut a căutat să ofere o altă viziune asupra scrierii lui Rabelais a fost Pierre Gordon; a făcut studii de filosofie, în Franţa, a obţinut un masterat la Cambridge, i-a impresionat pe contemporani prin faptul că era un bun cunoscător al mai multor limbi străine. A fost elev al lui Emile Durkheim şi a fost un apropiat al lui René Guénon, încercînd să arunce o punte între studiul sociologic al fenomenului religios şi învăţătura esoterică tradiţională. Dintre cărţile lui Pierre Gordon amintim: Les Fetes à travers les âges; L’initiation sexuelle et l’évolution religieuse; Le Mythe d’Hermes; Origine lontaine de la franc-maçonnerie et du compagnonnage;

Les Racines sacrées de Paris; Le Sacerdoce à travers les âges. Aceste rînduri sînt prilejuite de reeditarea uneia din cărţile lui Pierre Gordon: Le Géant GARGANTUA, Editions Arma Artis, 2012. Antichitatea oferă numeroase exemple de fiinţe supranaturale, de giganţi sălăşluind în pîntecele munţilor, în grote sau caverne; probabil din această stirpe făceau parte Cronos şi zeiţa latină Carna. Această mitologie populată de monştri, de fiinţe supranaturale, de giganţi chiar dacă în timp s-a estompat, a dăinuit, transmiţindu-se, în diverse forme, pînă în zilele noastre, Pierre Gordon dînd exemplul trecerii de la Carna la personajul folcloric al carnavalului. Pierre Gordon îşi susţine argumentaţia pornind de la rădăcina comună a limbilor de astăzi şi identifică unele teme verbale, printre ele şi GRG pe care o găseşte mai întîi la Gorgone (trei monştri cu trup de…

Cartea lui Percy John Harvey este o introducere în simbolismul şi ritualul gradului, de altfel lectura sa atenta şi privirea desenelor creează, atît cît se poate în afara ritualului, atmosfera gradului.

Percy John Harvey, britanic trăitor în mediul cultural francez se interesează de iconografia sacră, de hermeneutica masonică, de simbolismul masonic într-o manieră originală, în cărţile sale găsind alături de interpretări şi explicaţii o bogată iconografie. Un exemplu în acest sens îl constituie trilogia consacrată maestrului secret. Primul volum, Le Maître secret, I - Le symbolisme du grade este despre gradul de maestru, cel care introduce în masonerie legenda lui Hiram, personaj biblic amintit în Cartea Regilor; masoneria extinde legenda, adăugînd drama maestrului ucis de trei calfe, întrupări ale ignoranţei, fanatismului şi ambiţiei, care îi cereau parola gradului de maestru. Viaţa şi moartea maestrului Hiram se transformă în mit iniţiatic, devin mitul fondator al masoneriei. Moartea iniţiatică este repetiţia dramei primordiale care aminteşte necesitatea morţii pentru a accede la o altă înţelegere a universului. Ritualul gradului de maestru încheie seria gradelor lojilor albastre, dar este urmat într-o frumoasă succesiune de gradul de maestru secret, primul din seria gradelor lojii de perfecţie. Cartea lui Percy John Harvey este o introducere în simbolismul şi ritualul gradului, de altfel lectura sa atenta şi privirea desenelor creează,

atît cît se poate în afara ritualului, atmosfera gradului. Sînt descrise decorurile, aşezarea în templu, simbolurile unor decoruri (menora, tabloul lojii, cheia de fildeş cu litera Z, bijuterile, demnitarii şi ofiţerii lojii, cununa de lauri şi măslin). Următorul volum, Le Maître secret, II – L’élévation au 4 degré, intră în detaliile ritualului de iniţiere în gradul de maestru secret, cu detalii interesante cărora li se adaugă totdeauna şi ilustraţii lămuritoare, despre voalul care separă loja de Sfînta Sfintelor, despre călătoria iniţiatică şi călătoriile simbolice. Ultimul volum al trilogiei, Le Maître secret, III – Ses prolongements. Du Maître parfait à l’Intendant des Bâtiments, subliniază că gradul de Maestru Secret nu este numai primul grad al lojilor de perfecţie, ci poate fi văzut şi ca un grad de introducere în ciclul solomonian. Cheia de fildeş, coroana de lauri şi măslin…

Colecţia „Les Symboles Maçonniques” a editurii pariziene Maison de Vie a ajuns la numărul 60, ilustrînd amploarea simbolismului masonic atît în ceea ce priveşte masoneria primelor trei grade, cît şi prin prezentarea unor simboluri aparţinînd riturilor de perfecţie.

Corpus Hermeticum. Ca totdeauna, odată cu încercările serioase de înţelegere a unei spiritualităţi vechi, vag cunoscute, apar şi deformările; aşadar, odată cu egiptologia a apărut şi egiptomania! Didier Michaud, filosof şi jurnalist, propune în recenta sa carte Le rite „égyptien” de Memphis Misraim o cale care să orienteze cititorul în labirintul masoneriei „egiptene”. Primele surse pentru cunoaşterea civilizaţiei faraonice au fost Biblia şi autorii greci şi romani; a fost nevoie de geniul lui Champolion pentru a descifra hieroglifele, acel unic gen de scriere în care pictogramele sînt încărcate de un bogat conţinut spiritual. De vreme ce Egiptul înseamnă mister, era inevitabilă întîlnirea cu masoneria dornică să reaprindă flacăra altor mistere decît cele ale religiilor revelate. Mozart, abatele Terrasson, Dom Pernety vor face loc influenţelor egiptene în operele şi lucrările lor. Sigur nu poate fi omis numele lui Cagliostro, magician, alchimist, eretic, aventurier, fondator al „ritului înaltei masonerii egiptene”. La 21 mai 1814 fraţii Bedarride au instituit la Paris ritul de Misraim, a cărui sursă nu poate fi atestată, totul întemeindu-se pe legendă şi ipoteză; statutele noului rit cuprindeau

90 de grade împărţite în 17 clase; ei nu sînt creatorii ritului, doar că după iniţierea lor în Italia l-au adus în Franţa unde l-au modelat profund. Ritul se distingea prin înaltul esoterism, prin profunda spiritualitate, dar uneori era total impermeabil la noţiunea de mister, fundamentală unui demers iniţiatic; întrucît recruta „vîrfuri” ale masoneriei, ritul a intrat în dizgraţia Marelui Orient, în primii ani ai secolului al XX-lea intrînd în adormire. În jurul anului 1838 i-a naştere la Paris ritul Memphis, privit cu reticenţă de la bun început de fraţii Bedarride care îl şi denunţă ca fiind o asociaţie ce adăposteşte loji republicane, motiv care duce la dizolvarea lojilor franceze şi mutarea activităţii ritului în alte ţări.În 1862, Napoleon al III-lea a cerut unificarea masoneriei franceze, cele două rituri „egiptene” s-au întîlnit, fiecare revendicînd întîietatea şi descendenţa din tradiţie; un lucru era…

Cartea lui Alain Bernheim, pianist de renume care în 1980 a abandonat cariera artistică dedicîndu-se studierii francmasoneriei, este un exemplu de cercetare şi de rigoare; atent la nuanţe şi detalii, autorul aşază „sub lupă” manuscrisul şi versiunea tipărită a Discursului lui Ramsay, le aşază pe coloane pentru a le putea urmări mai uşor şi pentru a sesiza deosebirile.

Cavalerul Andrew Michael Ramsay este una dintre personalităţile remarcabile ale începuturilor masoneriei moderne. Născut în Scoţia, către sfîrşitul secolului al XVII-lea, iniţiat la Londra, în 1730, Ramsay, iacobin convins, este nevoit să emigreze în Franţa, în 1736 apărînd pe scena masonică franceză. Este anul în care va rosti unul dintre cele mai cunoscute discursuri masonice, adeseori citat, poate nu totdeauna urmat în litera şi spiritul sale. Descoperiri de dată relativ recentă indică existenţa a două discursuri, semnalează diferenţe între originalul păstrat în Biblioteca de la Epernay şi versiunile tipărite. Acestui subiect îi consacră Alain Bernheim recenta sa carte Ramsay et ses deux discours, Paris, Editions Télètes, 2011, 96 p. Manuscrisul discursului lui Ramsay, păstrat la Epernay, are notată pe prima pagină data de 26 decembrie 1736; era ajunul sărbătorii sf. Ioan Evanghelistul, zi în care contele de Derwentwater acea să fie ales Mare Maestru. În martie 1737, Ramsay a trimis discursul către imprimerie, pentru o versiune tipărită. De aici începe „odiseea” discursurilor lui Ramsay. Alain Bernheim a transcris atît manuscrisul de la Epernay, cît şi versiunile

tipărite, făcînd o analiză comparativă a textului şi a ideilor exprimate în discursuri. Analizînd versiunea manuscrisă şi sursele sale, Alain Bernheim este tranşant: „Ramsay pare să fi fost un plagiator – ceea ce nu era considerat un păcat mortal în secolul al XVIII-lea dar suscita foarte multă ironie -, motiv pentru care mai multe idei care se întîlnesc în preambul, comune manuscrisului şi versiunilor tipărite, provin din scrierile altor autori şi nu sînt fructul imaginaţiei sale”. Bernheim identifică în primele rînduri ale discursului ideile lui Fenelon despre filantropie, secretul inviolabil şi gustul pentru artele frumoase, iar în alte paragrafe găseşte idei preluate din Constituţiile lui Anderson. O idee remarcabilă, deşi nici ea total originală, pare a fi cea după care Solomon ar fi înscris în hieroglife statutele şi misterele ordinului masonic, Codul original al ordinului, păstrat după prima şi a doua distrugere a Templului…

În opinia autorului, recenta sa carte trebuie văzută ca un „instrument de lucru“ destinat să-l ajute pe ucenic să aprofundeze simbolismului gradului, să permită fiecărui mason să adauge noi elemente care îi pot fi folositoare înaintării sale pe calea iniţiatică, totul sub forma unei cărţi care îmbină textul cu imaginea.

De la „dezvăluirile” lui Samuel Prichard şi ale abatelui Pérau, noţiunea de secret masonic a fost reformulată în mai multe rînduri, iar secretului masonic i s-au dat noi înţelesuri. Astăzi, ritualurile, parolele, semnele sînt cunoscute celor interesaţi, atît celor dinăuntrul ordinului, cît şi celor dinafară; celor dinăuntru pentru că le învaţă în ritual, celor din afară pentru că fiind publice, datorită numeroaselor cărţi masonice, le lasă iluzia că astfel pot pătrunde într-o lume a Tainei, a misterului, într-o fascinantă lume la care alţii nu au acces! Din păcate, de multe ori chiar cei dinăuntru nu au acces la marile misterii, cît despre cei din afară, bucuria lor este în van, nu vor înţelege niciodată misterul întîmplărilor şi trăirilor din spatele vălului. Citirea unui ritual nu face pe nimeni mason, după cum nici simpla purtare a unui şorţ nu îţi dă dreptul să te consideri urmaşul direct al lui Goethe! Bibliografia masonică în limbile franceză şi engleză depăşeşte numărul de douăzeci de mii de volume. Ce ar mai fi de scris şi ce ar putea aduce nou un nou titlu? Din fericire este un domeniu în care mai

sînt multe aspecte de interpretat, şi deşi masoneria, ca inspiraţie şi respiraţie, este o instituţie venită din vechime şi întemeiată pe Tradiţie, este încă un spaţiu neocupat în ceea ce priveşte împletirea armonioasă a surselor şi inovaţiilor aparţinînd masoneriei. O carte novatoare se vrea şi cea propusă de Percy John Harvey: La franc-maçonnerie expliquée par l’image; tome I - Le grade d’apprenti; Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 302 p. În opinia autorului, recenta sa carte trebuie văzută ca un „instrument de lucru“  destinat să-l ajute pe ucenic să aprofundeze simbolismului gradului, să permită fiecărui mason să adauge noi elemente care îi pot fi folositoare înaintării sale pe  calea iniţiatică, totul sub forma unei cărţi care îmbină textul cu imaginea. Iconografia lucrării intervine aproape de text, imaginea şi textul susţinîndu-se în încercarea de…

Dicţionarul lui Xavier Tacchella este folositor celor care vor să afle semnificaţia unor termeni ritualici, pronunţia şi scrierea lor corecte, dar şi corespondenţele lor numerice.

Toate ritualurile masonice folosesc termeni ebraici, iar aceasta nu ar trebui să nedumerească pe cineva de vreme ce în ritualuri se fac dese referiri la scrierile care compun Vechiul Testament. Xavier Tacchella, autor al cîtorva cărţi despre masonerie, unele prezentate pe acest site, se întreabă de ce masonii din secolul al XVIII-lea au optat pentru cuvinte ebraice, deşi cunoşteau greaca şi latina. Justificarea o găseşte într-un răspuns al lui Vuillaume, şi anume că misterele au venit în Europa odată cu revenirea cruciaţilor de pe Pămîntul Sfînt, idee susţinută şi de Cavalerul Ramsay; dincolo de nebuloasa originilor masoneriei, pe care cei mai mulţi le identifică cu un trecut legendar, încărcat de mister, în vreme ce alţii susţin că masoneria speculativă are ca data de naştere 24 iunie 1717, certă este prezenţa unor cuvinte ebraice în ritualuri, iar supărătoare este transcrierea şi pronunţia lor diferită; acest din urmă aspect l-a îndemnat pe Xavier Tacchella să ofere un util instrument de lucru: La signification des mots hébreux en franc-maçonnerie. Mémento pratique, Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 330 p. Transpunerea cuvintelor ebraice nu

este un exerciţiu facil, celor 22 de litere corespunzîndu-le numere, imagini şi simboluri; de aici şi inexactităţile de traducere şi pronunţare; consultînd ritualurile, Xavier Tacchella a găsit util să restabilească buna ortografiere şi cea mai bună traducere a cuvintelor ebraice: “Literele ebraice au o particularitate specifică: Ele sînt vii! Fiecare dintre ele au o personalitate, un caracter. În interiorul unei combinaţii, ele au totdeauna o raţiune precisă de a se găsi într-un loc şi nu altundeva”. Autorul reaminteşte că înţelegerea semnificaţiilor profunde ale cuvintelor ebraice este cu neputinţă în afara Cabalei, a misticii ebraice, cea care a păstrat identitatea cultică şi culturală a unui popor de multe ori dispersat; nu întîmplător focarele majore ale misticismului evreiesc au fost, în Evul Mediu, Spania şi Franţa, pentru ca în zorii modernităţii să se mute în centrul şi estul Europei. Apărută în secolul…