Tradiția și realizarea spirituală

René Guénon a fost printre primii intelectuali din Occident care a cultivat apropierea între diversele tradiții religioase, metafizice, a pledat pentru dialogul inter-religios, a definit noțiunea de Tradiție primordială ca sursă a doctrinelor, religiilor și mitologiilor

René Guénon a fost o personalitate complexă, a cărui operă, definită de o remarcabilă unitate, determină fie o adeziune totală, o acceptare integrală, fie o respingere integrală. Cei mai mulți cunoscători ai operei sale recunosc că a fost un gânditor ieșit din comun, unitatea stilului său inconfundabil reflectând pe deplin unitatea doctrinei. Dacă multe personalități pot fi clasificate într-un dicționar printr-un singur cuvânt (Ioan al Crucii-mistic, Toma de Aquino-teolog, René Descartes-filosof), personalitatea lui René Guénon este greu de „prins” într-un cuvânt. Dicționarul Larousse îl definește ca orientalist francez, L’Encyclopedie philosophique Universelle amintește preocupările sale de esoterism și orientalism, în vreme ce Encyclopedie de la philosophie îl prezintă ca eseist. În urmă cu aproape două decenii revista pluri-confesională „Connaissance des Religions” a consacrat unul din numerele sale lui Rene Guenon, iar pentru a-l defini l-au numit L’éveilleur/cel care trezește. Scriau despre el: Jean Biès, Françoise Bonardel, Jean Borella, Jean Canteins, François Chenique, Patrick Geay, René Loung, Fabrice Midal, Abd-al-Wahid Pallavicini. Orientalist, filosof, mistic sau iluminat, catolic convertit la islamism, René Guénon a afirmat în cărțile sale necesitatea revenirii la o tradiție unică și universală, la Tradiția primordială.

Puțin cunoscut în România interbelică (a întreținut o vastă corespondență cu Vasile Lovinescu, Marc-Mihail Avramescu și Mihai Vâlsan), René Guénon a început să fie tradus în limba română după 1990: Criza lumii moderne; Domnia cantității și semnele vremurilor; Simboluri ale științei sacre (la Humanitas); Ezoterismul lui Dante; Simbolismul crucii (la Aion); Scurtă privire asupra inițierii; Inițiere și renaștere spirituală; Francmasonerie și companionaj; Metafizică și cosmologie orientală; Ezoterismul creștin; Omul și devenirea sa după Vedanta; Marea Triadă; Scrieri pentru Regnabit; Autoritate spirituală și putere temporală; Introducere generală în studiul doctrinelor hinduse (la Herald). Recent a apărut o nouă culegere din texte scrise de René Guénon: Tradiții religioase și tradiții metafizice, traducere din limba franceză de Daniel Hoblea, București, Editura Herald, colecția „Philosophia perennis”, 2020, 320 p.

Anterior acestei întreprinderi editoriale, Herald mai editase o culegere de texte ale lui René Guénon risipite în diverse publicații, greu accesibile publicului din România; este vorba despre Lumea modernă, o culegere de texte despre ispitele modernității, despre desacralizare, despre erorile moderne, despre știința profană și doctrinele tradiționale. Recenta culegere își justifică din plin numele; pe de o parte, conține texte despre tradiții religioase, cu accent pe dogmatică, ritual, morală, cele care aparțin iudaismului, creștinismului și islamului; pe de altă parte, texte despre metafizica specifică tradițiilor orientale, respectiv hinduismului, taoismului, budismului. Textele despre tradiția evreiască gravitează în jurul cabalei, termen uneori transcris inadecvat, probabil din deșarta dorință de a-i da o încărcătură misterioasă. Evreii înșiși susțin în cărțile și studiile lor că înțelesul termenului de cabală este tradiție, cabala fiind un curent mistic și esoteric propriu tradiției evreiești, curent dezvoltat totdeauna în paralel cu religia iudaică, cu talmudismul și rabinismul. De altfel, René Guénon sesizează ambiguitatea termenului „susceptibil să denumească orice tradiție”, ceea ce înseamnă ca de mai multă vreme unii oameni au extins sensul către un „gen special al cunoștințelor tradiționale”. René Guénon arată că totdeauna în sensul ei prim cabala nu a fost un discurs, ci o metodă, o asceză, un demers, un drum, un proces, o lectură mistică, esoterică, inițiatică.

Opera lui Guénon este în general considerată ca fiind o expresie majoră a esoterismului tradițional, opinie împărtășită de numeroși istorici ai esoterismului. Nimic surprinzător când este vorba despre o operă care are în jurul său atâția admiratori, despre o operă care îi apropie pe oameni de o lume care vrea să rămână departe de raționalismul anti-spiritual; depărtându-se de această lume, René Guénon ne amintește că religia este deținătoarea unei Cunoașteri pe lângă care știința și filosofia moderne nu sunt decât „știința ignorantă”. În ciuda multor controverse generate de opera sa, lectura cărților lui René Guénon este apreciată de cei mai mulți dintre creștini, care găsesc aici numeroase deschideri către metafizică, spiritualitate, o lectură care luminează noțiunile de tradiție, de revelație, de sacru, de cunoaștere spirituală, mulți atribuindu-i lui Guénon o autoritate determinantă asupra propriei lor religii, doctrina sa fiind în opinia acestora grila de interpretare definitivă a credinței catolice.

René Guénon a opus totdeauna Orientul stabil, imuabil, Occidentului schimbător și progresist, așezând în centrul deosebirilor chestiunea Tradiției Primordiale, „piatra unghiulară” a doctrinei sale. În scrierile sale, el a descris succesiv civilizațiile musulmană, hindusă și chineză. Civilizația musulmană se întemeiază pe tradiția religioasă, pe revelația coranică; în sânul ei nu există separație între puterea spirituală și puterea temporală. René Guénon găsește în doctrina islamică cea mai clară distincție între exoterism și esoterism, între „marea cale”, comună tuturor și „adevărul” interior, rezervat elitei, „nu în virtutea unei decizii mai mult sau mai puțin arbitrare, ci prin însăși natura lucrurilor, pentru că nu toți posedă aptitudinile sau «calificările» cerute pentru a ajunge la cunoașterea sa. Pentru a exprima caracterul lor, «exterior» și respectiv «interior», ele sunt comparate adesea cu «coaja» și «sâmburele» sau cu circumferința și centrul său.” René Guénon face utile clarificări terminologice, subliniind că esoterismul islamic este diferit de cel occidental, după cum misticismul este ceva aparținător mai curând lumii creștine. Pagini interesante sunt și cele despre influența civilizației islamice în occident care a redescoperit civilizația elenă prin intermediul culturii islamice.

Civilizația indiană, spre deosebire de cea musulmană, își găsește unitatea nu atât într-o tradiție de origine religioasă, cât în una de ordin pur intelectual, metafizic. Opoziția între Orient și Occident, văzută în termeni simpli ca opoziție între contemplație și acțiune ar părea că nu se potrivește niciunde mai bine decât în spiritul Indiei, în tradiția hindusă; totuși Guénon consideră că cele două componente pot fi complementare, cei doi termeni găsind un echilibru, sprijinindu-se reciproc. Tradiția hindusă este omniprezentă în opera lui René Guénon, care a considerat-o ca fiind „moștenirea directă a Tradiției primordiale”. A scris despre esența pur metafizică a tradiției hinduse: Veda, Siksa, Vaisesika, Yoga, Vedanta, altminteri insuficient cunoscute de lumea occidentală, cel puțin în vremea sa, insistând pe faptul că modurile esențiale ale gândirii orientale diferă profund de cele ale gândirii occidentale.

René Guénon a fost printre primii intelectuali din Occident care a cultivat apropierea între diversele tradiții religioase, metafizice, a pledat pentru dialogul inter-religios, a definit noțiunea de Tradiție primordială ca sursă a doctrinelor, religiilor și mitologiilor. Tradiția primordială, în opinia lui René Guénon, este situată în afara timpului, sensul ei fiind propria noastră existență. Poate la o primă aproximare pare un doctrinar rigid, dar el a susținut că în lipsa unui fundament al ritualurilor, suntem doar în prezența unor ritualuri iregulare care nu au o transmitere neîntreruptă; referindu-se la masonerie spunea că aceasta este autentică atâta vreme cât urmează fidel Tradiția. Tradiția primordială indică faptul că omul nu este creatorul înțelepciunii, ci doar păstrătorul ei. Tradiția se transmite prin inițiere, care este primirea unei influențe supraomenești, singura cale care permite transformarea reală, profundă, realizarea spirituală.