După ce a încercat să treacă de o anumită ambiguitate structurală a conceptului de compromis, Alin Fumurescu ne-a arătat de ce compromisul este un concept demn de luat în seamă, că există un compromis lăudabil, așa cum există și unul inacceptabil

Termenul de compromis nu are totdeauna un bun renume, uneori este considerat un „cuvînt murdar”, cu multiple sensuri peiorative, de multe ori  auzind expresii ca acestea: „s-a compromis pe sine”, „nu-mi compromit reputația”. Deseori se spune că „politica este arta compromisului”, dar Alin Fumurescu, după îndelungi investigații, nu a găsit cine ar fi autorul acestei spuse; Bismarck a spus că „politica este arta posibilului”, în vreme ce John Moreley a scris în cartea sa despre compromis că „politica este o artă...” Pornind de la experiența românească a prea multor compromisuri din timpul comunismului, dar și din alte timpuri, de la numeroasele lecturi de filosofie politică și de la dorința de a afla cine a spus ca „politica este arta compromisului”, Alin Fumurescu, absolvent al facultății de filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, în prezent profesor la Universitatea din Houston, a scris în anul 2013 lucrarea Compromise: a political and philosophical history, apărută la Cambridge University Press. Recent a apărut și versiunea în limba română: Compromisul. O istorie politică și filozofică, cu o prefață a autorului la ediția

românească, traducere din engleză de Doru Căstăian, București, Editura Humanitas, colecția „Eseu”, 2019, 496 p. Una dintre primele observații ale lui Alin Fumurescu este dificultatea definirii compromisului, dificultate venind  din ambiguitatea inerentă și din diferențele privind înțelegerea politicii. Pentru că discuția despre termenul compromis a devenit mai acută începînd cu secolul al XVI-lea, autorul observă discrepanțele uimitoare ale sensului termenului de o parte și de alta a Canalului Mînecii, adică în Franța și în Anglia. De o parte, sensul moral accentuat negativ, de cealaltă parte, virtute. De la Shakespeare la Burnet, englezii văd în compromis dorința de  ajunge la o înțelegere, dincolo, la Montaigne și Charron, compromisul era un cuvînt primejdios, desemnînd o acțiune lipsită de virtuți, de aceea mai tîrziu se va face distincția între compromis și compromission. O altă dificultate întîlnită de Alin Fumurescu a fost lipsa unor repere bibliografice anterioare,…

Mai mult...

În cetatea antică, la greci şi la romani, în fiecare casă exista un altar pe care erau întotdeauna cărbuni aprinşi; focul nu înceta să strălucească pe altar decît atunci cînd familia pierise. Cînd zeii au fost reprezentaţi ca nişte fiinţe, altarul pe care ardea focul a fost personificat: Hestia la greci, Vesta la romani, iar divinitatea a căpătat trăsăturile unei femei

În multe tradiţii care cultivă transmiterea, care trece dincolo de simpla comunicare a unor cunoştinţe, căile de acces cer în mod imperios cultivarea unor virtuţi: Înţelepciune, Forţă, Frumuseţe. Nu este doar un simplu exerciţiu retoric să observăm că aceste trei substantive, desemnînd trei virtuţi, sînt de genul feminin. Nu va trebui să căutăm foarte mult în sfera sacrului pentru a găsi ilustre figuri feminine care din texte literare, filosofice şi iniţiatice îl îndrumă pe pelerin şi îl orientează pe cel pornit în căutări astrale. Diotima din dialogul Banchetul al lui Platon, Doamna Filosofie despre care scrie Boethius în Mîngîierile filosofiei , Beatrice din Divina Comedie , călăuză a lui Dante prin Purgatoriu şi Paradis, Laura din sonetele lui Petrarca, femeile cîntate de trubadurii medievali sînt doar cîteva exemple ale eternului feminin în care regăsim constante sale: surîzătoare şi gravă, apropiată şi îndepărtată, luminoasă şi secretă, totdeauna inspiratoare. Din antichitatea clasică grecească ni s-au transmis scrieri asupra cărora învăţaţii zilelor noastre încă mai au a zăbovi pentru a descifra noi înţelesuri. Unul dintre cele mai cunoscute dialoguri ale lui Platon este Symposion sau Banchetul, dialog etic despre iubire. Dialogul lui

Platon dă curs discuţiilor între cîţiva bărbaţi: Socrate, Aristodem, Fedru, Pausania, Eriximah, Alcibiade şi Aristofan invitaţi la banchetul lui Agaton. După masa şi libaţiile care o însoţeau, invitaţii au ales să-şi petreacă ziua în convorbiri despre un subiect asupra căruia nimeni nu se oprise în cîntările închinate zeilor: Despre Eros. După rînduială, au luat pe rînd cuvîntul toţi participanţii la banchet, iar la urmă Socrate, cel care spusese că "dacă cei dintîi au să vorbească mult şi frumos, vor grăi de-ajuns şi pentru noi". N-a fost aşa, Socrate fiind rugat să spună un cuvînt despre Eros. Spre surprinderea tuturor, Socrate a povestit ce a auzit odată de la Diotima, o preoteasă din Mantineia. Pledoaria înţeleptei femei era că prin Eros "firea muritoare se străduieşte pe cît cu putinţă să existe de-a…

Mai mult...