Eseuri

Moartea care desăvîrşeşte

Bogdan Mandache

Moartea este pentru noi non-existenţa absolută, este ceva de negîndit, este neantul absolut, abolirea existenţei şi a fiinţei individuale, marea tăcere eternă: "Cum nu ştiu de unde vin, nu ştiu încotro mă îndrept. Ştiu numai că ieşind din această lume, cad pentru totdeauna în neant, sau în mîinile lui Dumnezeu", spunea Pascal

osiris-isis-nepths

Dintotdeauna oamenii au căutat să dea sens unui fenomen greu de cuprins şi deopotrivă greu de explicat - moartea. De la străvechile texte sapienţiale pînă la texte de dată recentă ale antropologilor, filosofilor, teologilor şi istoricilor, istoria gîndirii este marcată de o continuă strădanie de descifrare a misterelor morţii. Totuşi, pentru istoria mentalităţilor, tema morţii este una de dată relativ recentă, ea impunîndu-se odată cu "noua istorie", cu studiile fundamentale ale lui Philippe Ariès (Essais sur l'histoire de la mort en Occident du Moyen Age à nos jours şi L'homme devant la mort), apărute la mijlocul deceniului al VIII-lea al secolului trecut. În esoterismul vechiului Egipt, moartea era un element al ordinii lumii; puterile care existau înainte de apariţia acestei ordini, cum ar fi divinităţile, nu erau supuse morţii şi cunoşteau o regenerare permanentă. Moartea trebuia "trăită" ca transformare şi iniţiere. Prima frază din Textele piramidelor este edificatoare în acest sens: "Faraon, tu nu ai plecat mort, tu ai plecat

viu" şi pune în lumină victoria asupra morţii, atotputernicia vieţii, călătoria către viaţă în eternitate. Faraonul scapă timpului ucigător, căci este un spirit luminos, neperisabil. Un frumos paragraf evocă trecerea faraonului printr-o moarte aparentă care precede învierea: "O, rege Osiris, tu ai plecat (dar) vei reveni,/ Tu ai adormit (dar) te vei trezi". Faraonul este capabil să depăşească frontierele morţii, dovedind că moartea nu este un obstacol de netrecut, nici un capăt. Cel mai cunoscut mit egiptean al învierii divine este cel al lui Osiris: "Osiris este activitatea vitală universală, fie terestră, fie cerească. Sub forma vizibilă a unui zeu, el coboară în lumea morţilor pentru a le permite regenerarea, şi în sfîrşit învierea în slava osirică, deoarece orice mort dezvinovăţit este un germene al vieţii în profunzimile cosmosului, la fel cum este bobul de grîu în profunzimile pămîntului", scria Albert Champdor. Osiris este ucis de fratele său Seth, iar trupul său este tăiat în bucăţi şi acestea aruncate în…

Mai mult...
Cărţi

O trilogie a primelor grade

Bogdan Mandache

Trilogia lui Pierre Dangle aduce cîteva puncte de vedere care necesită aprofundări şi are meritul că deschide dialogul cu alte orizonturi culturale în care pot fi găsite elemente care, chiar dacă nu au influenţat direct spiritualitatea masonică, pot oferi puncte de ancorare în tradiţii şi pot oferi un cadru mai larg de interpretare.

De mai bine de 250 de ani, de la primele dezvăluiri ale ritualurilor masonice, autori mai bine sau mai puţin bine intenţionaţi au căutat să arate ceea ce se presupune că se ascunde în spatele acelor ritualuri. Evident, totdeauna au cîştig de cauză, în faţa unui public avid de scenarii vizînd conspiraţii mondiale, lucrările care au ca pretext textul unui ritual pentru a putea divaga la nesfîrşit pe marginea subiectelor senzaţionale. Sigur, pe lîngă aceste lucrări care satisfac un public prea puţin preocupat de interpretare şi analiză, apar şi lucrări care caută să pătrundă în profunzimea simbolurilor pe care le vehiculează ritualurile masoneriei speculative. O apariţie editorială de dată recentă, aparţinînd lui Pierre Dangle, încearcă pe parcursul unei trilogii să aducă precizări despre simbolismul primelor trei grade: Le Livre de l'Apprenti ; Le Livre du Compagnon ; Le Livre du Maître, toate apărute la Editions Maison de Vie, în colecţia La Franc-Maconnerie initiatique. Cartea ucenicului debutează cu o frumoasă incursiune

în înţelesurile noţiunii de iniţiere, termen tot mai frecvent folosit, şi paradoxal, tot mai puţin înţeles tocmai printr-o folosire abuzivă, nejustificată. Or iniţierea este cheia de boltă a masoneriei regulare: "este important a preciza că funcția primă a unei Loji masonice este de a practica ritualuri inițiatice și de a consacra toate eforturile sale inițierii", subiectele profane fiind destinate altor medii şi spaţii. Tradiţia iniţiatică este cea care hrăneşte o lojă, adică ansamblul forţelor creatoare în care spiritualitatea se recreează permanent. Un univers iniţiatic populat de simboluri, care creează, pentru a relua cuvintele lui Ramsay, un limbaj cînd mut, cînd elocvent, graţie căruia se recunosc membrii confreriei. Marie-Madelaine Davy spunea că diferenţa dintre oameni se reduce la prezenţa sau absenţa experienţei spirituale, iar omul spiritual nu se instruieşte decît prin simboluri, iar cînd vrea să dea seamă de experienţa sa inefabilă, în mod necesar face recurs la simboluri. Pentru Pierre Dangle "ritualul este cel care dă corp spiritualului şi reanimă ansamblul…

Mai mult...