Alchimie, Cărţi, Simboluri

12 chei ale filosofiei

Bogdan Mandache

Basile Valentin a fost unul din alchimiștii preferați al lui C.G. Jung care îl citează deseori atît în Psihologie și alchimie, cît și în Mysterium Coniunctionis. Jung mărturisea că alchimia i-a oferit materialul și i-a creat posibilitatea de a descrie procesul de individuație.

Basile Valentin Cele 12 chei ale filosofiei

Alchimia, dincolo de zgura de neînțelegeri care a acoperit-o de multe ori, rămîne arta de a căuta prețioasa Piatră Filosofală. Oricine va avea curiozitatea să se apropie de un text alchimic nu va uita niciodată îndemnul adresat cititorilor în La Turbe des Philosophes: "Ei trebuie să ne înțeleagă intenția și să nu se lege de cuvinte". De ce? Pentru că sensul comun pe care îl atribuie cititorul nedeprins cu procedeele alchimice nu se suprapune cu înțelesurile Marii Opere care sînt știute doar de cei care continuă creația, dar într-un sens doar de ei știut. Este dintre motivele pentru care alchimia a fost privită cu superficialitate, respinsă de multe ori ca fiind o disciplină obscură. Martin Luther spunea că adevărata artă a alchimiei este filosofia; îi plăcea alchimia pentru că te învață să separi, să topești, să rafinezi metalele, să distilezi și să sublimezi plantele, rădăcinile și atîtea corpuri; dar îmi place, de asemenea, pentru alegoriile și simbolurile ascunse, care sînt

foarte frumoase, îndeosebi această figurare a Judecății de apoi și învierea morților. Între reverii domestice, seducții diabolice și fulgerări apocaliptice nu este nici un loc în cultura modernă pentru această stranie manieră de a filosofa?, se întreabă Françoise Bonardel, unul dinttre cei mai buni cunoscători contemporani ai fenomenului alchimic. Cum să ne apropiem de alchimie fără a-i citi cărțile definitorii? Editura Herald a asumat de mai mulți ani misiunea de a traduce în limba română cărțile fundamentale de alchimie; este suficient să amintim aici cîțiva autori: Michael Maier, John Dee, Nicolas Flamel, Paracelsus, Cornelius Agrippa von Nettesheim, Johann Valentin Andreae. De curînd acestora li s-a alăturat o lucrare mult citată, dar pînă acum netradusă în limba română: Basile Valentin, Cele 12 chei ale filosofiei, colecția "Quinta Essentia", 2015, traducere din limba franceză și îngrijire ediție - Gabriela Nica și Marius Cristian Ene, 160 p. Cine este Basile Valentin, prezentat pe copertă drept "călugăr al Ordinului Sfântului Benedict"? Este un călugăr…

Mai mult...
Cărţi

Dao De Jing

Bogdan Mandache

Cartea celor „peste cinci mii de cuvinte” este un text profund, dar deopotrivă enigmatic; Eliade scria că „în pofida caracterului său asistematic, Dao De Jing exprimă o gîndire coerentă şi originală.”

dao_de_jing_cartea-despre-virtute

Cele mai multe istorii ale filosofiei universale încep cu presocraticii; nu mai departe, celebra lucrare a lui Emile Bréhier, Histoire de la philosophie, este aproape în întregime dedicată spaţiului european, excepţie făcînd un scurt capitol despre filosofia orientală, musulmană şi iudaică. Este adevărat că în introducere afirmă că „ o istorie a filosofiei nu are dreptul să ignore gîndirea extrem-orientală”... S-a încetăţenit ideea că filosofia s-a născut în vechea Ionie, că primul demn să poarte numele de filosof a fost Thales. Pot fi invocate două explicaţii ale deselor absenţe ale filosofiei orientale în istorii ale filosofiei cu pretenţii exhaustive: pe de o parte, e posibil ca definiţia filosofiei încetăţeniţă din vechea Eladă să nu acopere specificul înţelepciunii orientale, iar pe de altă parte, ceea ce noi numim filosofie orientală să fie asimilată mai curînd înţelepciunii, sau religiei. Ambele teorii au adepţii lor, dar şi opozanţii lor. Anton Dumitriu îşi începea cunoscuta şi apreciata carte Istoria logicii cu „Logica în culturile

din afara Europei”, rezervînd un capitol logicii în China antică unde aminteşte că însuşi conceptul de filosofie avea alt conţinut în China antică. Filosofii chinezi foloseau afirmaţii enigmatice şi paradoxale ceea ce punea în discuţie caracterul strict filosofic al scrierilor lor, Anton Dumitriu arătînd că răsturnarea întregii intenţionalităţi a filosofiei antice chineze a făcut ca această gîndire să devină ininteligibilă; ea capătă sens doar prin restabilirea intenţionalităţii sale, aceea de a fi „ştiinţa înţelepciunii”. Totuşi sinologii susţin că marile şcoli filosofice chineze, confucianismul şi daoismul, au avut şi o latură religioasă, dar de cele mai multe ori terminologia chineză distinge daoismul filosofic de daoismul religios, teorie pe care o acceptă şi Mircea Eliade în Istoria  credinţelor şi ideilor religioase. Pentru a încheia acest scurt periplu despre modul în care este percepută, sau nu, filosofia chineză, amintesc ceea ce spunea sinologul german Max Kaltenmark: autorul cărţii Dao De Jing a fost un filosof ... Dao de Jing este una dintre cele…

Mai mult...
C.G. Jung, Cărţi

Avatarurile psihicului

Bogdan Mandache

Lectura cărţii semnată de Marie-Louise von Franz nu este una facilă, dificultatea venind atît din lexicul care este în limba română în curs de constituire, cît şi din recenta familiarizare a publicului din România cu un subiect absent decenii de-a rîndul. Este lăudabil efortul autorilor originali, cît şi al traducătorilor care ne apropie de psihologia jungiană.

marie-louise-von-franz-dimensiuni_arhetipale_ale-Psihicului

În profunzimile sale psihicul păstrează încă multe necunoscute, iar supoziţia unui materialism „fără frontiere”, după care domeniile cunoaşterii vor fi cucerite integral, rămîne simplă utopie. Secolul al XX-lea a fost marcat de cîteva mari personalităţi care în abordarea psihicului au privit filosofia ca un partener în măsură să ofere posibilităţi de interpretare care să deschidă la rîndul lor noi perspective. Unul dintre aceşti corifei a fost Carl Gustav Jung, redescoperit publicului din Romînia în ultimele două decenii odată cu traducerea şi publicarea operei sale. Sub ochii unui public căruia traducerile în limba română i-au fost interzise, apărea o lume de o stranie frumuseţe, o lume nebănuită în care se întretăiau explicaţii venind dinspre psihologie, psihiatrie, psihologia profunzimilor, filosofie, mitologie, alchimie. Sigur aici nu se înscriu doar cărţile pe care Jung însuşi le-a rînduit în cele 20 de volume ale operei sale complete, ci şi cărţi fundamentale apărute separat, cum ar fi Amintiri, vise, reflecţii, Analiza viselor, sau de acum celebra

Cartea roşie. În opera sa de a căuta noi căi de explorare a profunzimilor psihicului, C. G. Jung a avut cîţiva colaboratori statornici, ei înşişi autori de cărţi, continuatori ai operei sale. Unul dintre aceştia este Marie-Louise von Franz, considerată cel mai important colaborator al lui Jung, fondatoare a Institutului Jung din Zurich, autoare în care fondatorul psihologiei analitice avea deplină încredere de vreme ce a inclus în volumul 14/3 din opere traducerea şi comentariile făcute de Marie-Louise von Franz la Aurora consurgens, scriere atribuită lui Toma d’Aquino. De curînd, a apărut în limba română un volum semnat Marie-Louise von Franz: Dimensiuni arhetipale ale psihicului, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Jungiana”, traducere din limba germană de Walter Fotescu, 2014, 400 p. Arhetipul nu este doar o invenţie care ar putea ascunde trecutul, dimpotrivă conţine germenele care explică trecutul, aspectele aparent întunecoase ale psihicului, în adevăr unghere nepătrunse încă. În psihologia analitică, Zeitgeist (spiritul vremurilor) este o sumă a concepţiilor şi ideilor…

Mai mult...
Cărţi

Filosofia minţii

Bogdan Mandache

„Nu trăim în mai multe lumi diferite, o lume mentală şi o lume fizică, o lume ştiinţifică şi o lume guvernată de simţul comun. Dimpotrivă, există doar o singură lume, lumea în care trăim cu toţii, şi trebuie să ne explicăm existenţa ca parte componentă a ei”, sînt ultimele rînduri ale acestei cărţi, o carte exemplară despre un domeniu provocator şi insuficient exploatat/explorat al filosofiei contemporane.

john-searle-mintea

În forma ei teoretizată, filosofia minţii este un subiect relativ recent, cultivat cu precădere de filosofii americani. Unul dintre cei mai cunoscuţi autori, venind dinspre domeniul filosofiei limbajului, este John R. Searle, profesor la Universitatea Berkley, autor al unor lucrări devenite celebre, dintre care amintim: Speech Acts: An Essay in the Philosophy of Language, 1969; Intentionality: An Essay in the Philosophy of Mind, 1983; The Rediscovery of the mind, 1992; The Construction of Social Reality, 1995; Philosophy in a New Century, 2008; Making the Social World: The Structure of Human Civilization, 2010. Cu puţin timp în urmă o cunoscută lucrare a lui John R. Searle a fost tradusă în limba română Mind: A brief introduction/ Mintea. Scurtă introducere în filosofia minţii, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Mathesis”, cuvânt introductiv: Adrian Niţă, traducere din limba engleză: Iustina Cojocaru, 2013, 336 p. De ce încă o carte despre filosofia minţii, cînd pe piaţă erau multe cărţi despre acest subiect? Pentru că acest subiect,

care nu are o tradiţie seculară aşa cum sînt altele care se revendică din antichitatea greacă, are nevoie de noi abordări, de noi perspective. Acesta a fost şi motivul pentru care John R. Searle a scris această carte, şi a făcut-o cu convingerea că este cel mai important subiect din filosofia contemporană, lăsînd deoparte ca fiind false teme precum dualismul, materialismul, behaviorismul, conceptualismul. După filosofia limbajului, care a reprezentat „prima filosofie” în veacul al XX-lea, filosofia minţii a devenit subiect central, dar şi un subiect cu un anume specific în care sînt vizibile diferenţele între opinia specialiştilor şi opinia curentă. Filosofia minţii începe să preocupe gînditorii din epoca modernă odată cu scrierile lui Rene Descartes, autor, printre altele, al cunoscutului dicton „cogito, ergo sum”, care a adîncit şi dualismul minte-corp, res cogitans-res extensa. John R. Searle îşi propune să rezolve în cartea sa 12 probleme cu care se confruntă filosofia minţii; dintre acestea, opt l-au preocupat pe Descartes, iar celelalte…

Mai mult...
Cărţi

Spiritul universal al Islamului

Bogdan Mandache

Cartea lui Charles André Gilis ne apropie de spiritualitatea islamică, de adevărurile dintotdeauna revelate nouă sub diverse forme, ne invită dincolo de barierele confesionale într-o lume în care sigur nu ne vom găsi străini dacă vom înţelege slava transcendenţei Domnului.

Charles André Gilis spiritul_universal_al_islamului

Europenii au descoperit tîrziu lumea islamică, nu geografic, ci spiritual. Un frumos paradox e că apusenii l-au regăsit pe Aristotel prin scrierile lui Averroes, unul dintre cei mai importanţi filosofi arabi ai Evului Mediu. Rămînînd în lumea paradoxului să amintim că în veacul trecut doi dintre marii cunoscători ai spiritualităţii islamice au fost francezul René Guénon şi românul Michel Vâlsan. A nu se crede că pînă la ei lumea occidentală nu cunoştea islamul, dar cei doi erau aparţinători lumii islamice, erau convertiţi la mahomedanism, deveniseră Abdel Wahed Yahia şi respectiv Shaykh Mustafa Abd al-Azîz. În ultimii ani, celor amintiţi mai sus li s-a adăugat un cercetător belgian, Charles André Gilis/Abdar ar-Razzâq Yahya, autor a numeroase lucrări despre esoterismul islamic. Recent una dintre acestea a fost tradusă în limba română şi publicată de Editura Herald: Spiritul universal al Islamului, colecţia „Philosophia perennis”, traducere de Teodoru Ghiondea, 2014, 190 p. Spiritul universal al islamului vrea să spună că

dincolo de prejudecăţile unei lumi tot mai puţin atentă la spiritualitate, Spiritul divin, de natură transcendentă şi universală, cuprinde umanul în totalitatea sa, contribuind la manifestarea totală a Adevărului ascuns. Discutînd despre spirit şi ştiinţă, Charles André Gilis se apropie de un punct delicat căci posibilitatea de a accede la ştiinţă cînd profeţia legiferată a fost pecetluită de Muhammad este contestată de exoterişti care consideră credinţa ca fiind singurul mijloc ce poate fonda diferitele forme ale Cunoaşterii şi ale progresului spiritual, ceea ce afirmă şi autorul cărţii: „Ştiinţa este privită în Islam, înainte de toate, ca un atribut al lui Allah, în vreme ce dezvoltările asupra Spiritului sînt legate mai degrabă de funcţia Profetului – asupra-i fie Harul care uneşte şi Pacea lui Dumnezeu!” Ştiinţa interioară este cea care deschide calea înţelegerii Esenţei Supreme, a Esenţei Divine, în vreme ce Ştiinţa exterioară permite accesul doar către ceea ce ne înconjoară, în aspectele sale fizice, concrete. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi

Pitagora

Bogdan Mandache

Lumea contemporană nelipsită de angoase şi nelinişti caută refugii spirituale, iar unul dintre acestea este Pitagora, căruia oamenii de astăzi caută să-i înţeleagă misterul vorbelor şi al confreriei sale. Cartea lui Jean Mallinger reuşeşte să ne apropie de un univers îndepărtat doar în timp, deloc departe de eternele nelinişti şi căutări ale spiritului.

pitagora_si_misterele_antichitatii

Este un paradox cunoscut şi acceptat faptul că existenţa lui Pitagora este certificată istoric, dar despre el ca persoană nu se ştiu prea multe lucruri cu certitudine; la aceasta a contribuit în mare măsură şi caracterul secret, închis al şcolii sale, celebră prin idealizarea Maestrului, şi deopotrivă prin păstrarea secretului. Puţinele lucruri care se ştiu despre Pitagora sînt cunoscute prin operele lui Iamblichos, Porphyrios sau Diogene Laertius. Pornind de la sursele vechi, dar şi de la studiile moderne, Jean Mallinger a scris o monografie despre înţeleptul grec, recent tradusă în limba română: Pitagora şi misterele antichităţii, Bucureşti, Editura Herald, Colecţia „Mistere dezvăluite”, 2013, traducere Cornelia Dumitru. Şi celor din vechime, ca şi autorilor contemporani le este greu să separe legenda de adevăr, cu atît mai mult cu cît personalitatea lui Pitagora a fost înconjurată cu multă simpatie. Venit de la Samos la Crotona, Pitagora (potrivit legendei numele vine de la Pythia, cea care i-a vestit naşterea) a întemeiat o şcoală

nu în ţara lui ci pe un pămînt nou unde lucrarea sa va fi primită pentru a străluci în veşnicie. Propovăduind morala, iubirea cetăţii şi a adevărului el cîştigă simpatia cetăţenilor din Crotona dar refuză orice demnitate, căci „iniţiatul inspiră, luminează, îşi veghează concetăţenii; domneşte din punct de vedere moral, dar nu guvernează; nu poate administra el însuşi afacerile publice; element permanent de stabilitate etică, el este ochiul care vede totul, mîna care vindecă, vocea care linişteşte şi mângâie. Armatele sale sunt spirituale şi nu au nimic material sau profan.” Pitagora era extrem de atent în privinţa admiterii în ordinul său, evitînd pe cei lacomi, veniţi din curiozitate sau interes; odată admis novicele era supus unor probe dure care îi întăreau caracterul şi lăsa să se vadă dacă alegerea a fost bună, atît pentru ordin cît şi pentru novice. Se ştie că un număr de ani novicii nu-şi vedeau Maestrul „ascuns” privirilor lor în spatele unei perdele. După gradul preparator,…

Mai mult...
Cărţi

Visele în interpretarea lui Jung

Bogdan Mandache

James A. Hall, psihiatru şi specialist în opera lui Jung, reuşeşte în cartea sa să ne convingă de faptul că visul este o entitate misterioasă de care trebuie să ne apropiem fără teamă, dar nici să vedem în el rezolvarea tuturor problemelor psihismului uman.

James Hall Interpretarea jungiana a viselor

Interpretarea viselor şi lucrul cu visele în terapia analitică ocupă un loc important în opera lui C. G. Jung. De altfel, şi în opera şi psihoterapia lui Freud, mentor al lui Jung, într-o anumită perioadă de începuturi, visul şi interpretarea sa are un rol determinant. În ultimii ani şi în România opera lui Jung a început să fie studiată, a început să fie tipărită opera sa, a apărut şi de acum celebra Carte roşie, iar unele edituri au colecţii consacrate operei lui Jung. Una din lăudabilele iniţiative editoriale aparţine Editurii Herald, care a lansat colecţia „Jungiana”, coordonată de Gabriela Deniz. Amintim cîteva titluri ale colecţiei: Dicţionar critic al psihologiei analitice jungiene (Andrew Samuels, Bani Shorter, Fred Plaut), Psihoterapie. Experienţa unui jungian (Marie-Louise Von Franz), Jung şi post-jungienii (Andrew Samuels). În rîndurile ce urmează vom face cîteva comentarii pe marginea unei cărţi din aceeaşi colecţie: James A. Hall, Interpretarea jungiană a viselor, 2013, 174 p. Jung spunea despre vise că sînt

produsele spontane ale psihicului inconştient, care prezintă adevărul natural. Deşi iniţial influenţat de Freud, Jung citise în anii formării cartea maestrului, Interpretarea viselor, metoda jungiană este mai puţin rigidă, optînd pentru o înţelegere a psihismului uman pe patru niveluri: conştientul personal, inconştientul personal, psihicul obiectiv, conştientul colectiv. Acestea la rîndul lor cuprind structuri generale (complexele şi imaginile arhetipale) şi structuri specializate (eul, persoana, umbra, animus/anima). Psihologia analitică jungiană este greu de înţeles în afara deprinderii de a opera cu termenii şi conceptele lui Jung; printre aceşti termeni se distinge individuarea, procesul în cadrul căruia o persoană încearcă în viaţa reală să înţeleagă potenţialul înnăscut individual al psihicului său. Acest proces de individuare implică un dialog continuu între eu, centru competent al conştiinţei, şi Sine, centru misterios reglator al întregului psihic. Visul este o experienţă umană universală, o experienţă de viaţă recunoscută retrospectiv: „Visul este o bucată de realitate a cărei origine este personală, dar neclară, a cărei semnificaţie este bogată,…

Mai mult...
Cărţi

Ab initio

Bogdan Mandache

În demersul ei iniţial cartea este o încercare, parţial reuşită, de a prezenta dinăuntru cîteva gînduri despre ucenicia masonică, o încercare de a prezenta ceea ce este iniţierea şi ucenicia, mai ales pentru un public avid de „dezvăluiri”, un public rămas captiv în legende despre masonerie

Maestrul Z & Discipolul A, Ab initio. Hiram tălmăcind ucenicului

În toamna trecută, la tîrgul de carte „Gaudeamus” a fost lansat un volum mai puţin obişnuit. Nu prin tematică, publicul românesc s-a obişnuit deja cu subiectul, care nu mai este de mult exotic, ci prin faptul că volumul nu are autor sau autori. Despre ce este vorba? Despre un dialog în care ucenicul întreabă iar maestrul răspunde: Maestrul Z & Discipolul A, Ab initio. Hiram tălmăcind ucenicului, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Esoterica”, 2012, 206 p. După un preambul în care maestrul îi destăinuie ucenicului cîteva aspecte ale iniţierii care trebuie trăită şi înţeleasă ca o experienţă personală, se înaintează pas cu pas prin întrebări şi răspunsuri în „tainele” masoneriei. Dialogul este alert, în prima parte întrebările despre iniţiere alternînd cu cele despre istoria recentă a masoneriei române; sînt amintite cîteva nume care s-au remarcat în momentul

reaprinderii Luminilor, evident persoane trecute la Orientul Etern, dar şi mult pomenitul  moment al iniţierii „în grup” pînă la gradul 32, acţiune petrecută la Casa Centrală a Armatei. Dialogul pare să urmeze firul clasic al pregătirii profanului pentru iniţiere, insistîndu-se pe iniţiere, pe şederea în cabinetul de reflecţie, pe simbolismul celor patru călătorii, pe simbolismul celor patru elemente. Deşi pînă într-un punct, din dorinţa de a fi sintetic şi clar, autorul lasă impresia unor simplificări, dovedeşte că poate fi şi autorul unor formulări plastice: „Prezentarea şi traversarea celor patru regiuni ale sacrului semnifică validarea simbolică a candidatului la iniţiere pentru a fi condus din treaptă în treaptă înspre niveluri de conştiinţă tot mai subtile, astfel încât acesta, prin cunoaştere, să se apropie mai mult de Divin şi, în final, să-l poată «vedea» prin trăire nemijlocită”. (mai mult…)

Mai mult...
Cărţi

Ortodoxie masonică

Bogdan Mandache

Fără a împărtăşi cîtuşi de puţin opiniile lui Ragon asupra Riturilor, traducerea lucrării autorului francez este binevenită pentru cei care sînt interesaţi de istoria începuturilor masoneriei, dar şi de cunoaşterea altor opinii decît a celor care „glorifică” sistemul gradelor de perfecţie.

Ortodoxie masonica persp

Jean-Marie Ragon de Bettignies (1781-1862), membru al Marelui Orient al Franţei, era considerat de contemporani unul dintre cei mai instruiţi masoni ai secolului al XIX-lea. Este autor al mai multor cărţi, pe care le-am amintit atunci cînd, tot în această rubrică, am făcut cîteva notaţii despre o altă carte a sa apărută tot la Editura Herald: Masonerie ocultă şi iniţiere hermetică. Nu cu multă vreme în urmă, Editura Herald a publicat o nouă traducere din scrierile lui Jean-Marie Ragon: Ortodoxie masonică. Istorie. Rituri. Doctrine, colecţia „Historia”, traducere Gabriel Doru Avram, 2011, 336 p. Istoria masoneriei este un subiect controversat în care se împletesc adevăruri şi legende, cele din urmă precumpănind, cu atît mai mult cu cît masoneria nu a lăsat niciodată prea multe dovezi ale evoluţiei sale; în lipsa lor, atît cei din afară, cît şi cei dinlăuntru au dat frîu liber imaginaţiei, fabulaţiei, haloul de legendă fiind mai uşor de acceptat de cei puţin deprinşi cu exerciţiul critic. Cartea

lui Ragon este scrisă într-o epocă în care în istoria masoneriei erau încă multe necunoscute, de aceea unele afirmaţii ale autorului trebuie privite cu unele rezerve, în timp ce altele dau dovada unei nebănuite actualităţi. Astfel, mult discutata şi disputata trecere de la operativ la speculativ în masonerie găseşte la Ragon un răspuns care cu siguranţă i-ar plăcea mult şi lui Roger Dachez: „Lucrătorii în construcţii nu aveau şi nici nu puteau avea pretenţia de a fi iniţiaţi în mistere. Doar scriitorii neiniţiaţi au fost aceia care, de la renaşterea iniţierii, spre sfîrşitul secolului al XVII-lea, au conferit acestor confrerii de masoni operativi o importanţă mult mai mare decît acea a profesiei lor. Aceşti autori neîndemînatici, ca să folosim un eufemism, au avut succesori care, dispreţuind luminile timpului, care înaintează şi dezvăluie, merg pe acelaşi drum al rătăcirii, adică cu spatele la lumină, orbecăind prin aceleaşi tenebre, continuînd să confunde lucrările de zidărie cu lucrările masonice”. El acreditează astfel ceea…

Mai mult...
Cărţi

Misteriile lui Zalmoxis

Bogdan Mandache

Constantin Daniel susţine că misteriile lui Zalmoxis au jucat un rol însemnat în structura singulară a spiritualităţii geto-dacilor care credeau că moartea este un prag, că puteau deveni nemuritori prin iniţierea în misterii.

constantin-daniel-misteriile_lui_zalmoxis

Către mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut, într-un peisaj editorial relativ anost, cel puţin în domeniul filosofiei, una dintre colecţiile care se impunea ca un reper de neocolit, evitînd prin tematica adopatată stavilele ideologice, era Bibliotheca orientalis, iniţial a vechii Edituri Ştiinţifice, apoi a Editurii Ştiinţifice şi Enciclopedice. Printre autorii care publicau constant despre „orientalia mirabilis” se număra Constantin Daniel, autor al volumelor Gîndirea egipteană antică în texte, Orientalia mirabilia şi Scripta aramaica, dar şi al studiilor introductive la volumele: Gîndirea asiro-babiloniană în texte, Gîndirea feniciană în texte sau Gîndirea hitită în texte, unde traducerea îi aparţinea lui Athanase Negoiţă. Acestor cărţi şi studii aveau să li se alăture cîteva volume consacrate culturilor şi civilizaţiilor orientale: Civilizaţia feniciană, Civilizaţia sumeriană, Civilizaţia asiro-babiloniană, Cultura spirituală a Egiptului antic, Civilizaţia Egiptului antic, toate apărute la Editura Sport-Turism. Constantin Daniel revine în atenţia cititorilor cu o nouă carte: Misteriile lui Zalmoxis, Bucureşti, Editura Herald, colecţia „Lumi dispărute”, notă introductivă şi îngrijire ediţie: Ovidiu-Cristian

Nedu, 2011, 400 p. Deşi lucrarea fusese redactată încă din 1985, venind în continuarea cercetărilor sale referitoare la religiile Orientului Apropiat şi ale bazinului mediteranean, a rămas nepublicată. Greu se poate afirma că unele constrîngeri ideologice ar fi împiedicat apariţia cărţii, de vreme ce, aşa cum afirmă Ovidiu-Cristian Nedu, în nota introductivă, autorul făcuse suficiente concesii: exploatase la maxim orice dovadă în favoarea spiritualităţii tracilor, explicarea într-o manieră naturalistă a unor practici şi fenomene religioase, poziţii marxiste în explicarea unor fenomene economice. De la bun început, Constantin Daniel afirmă că misteriile elenice erau de origine tracică, impregnate de spiritualitate tracă, dar şi că „originea filozofiei în Ellada trebuie pusă în relaţie cu misterele traco-elenice”. Primele capitole ale cărţii lui Constantin Daniel sînt despre Troia, cetate tracică, despre hiperboreeni, mitul blajinilor, despre enigmaticii agatârşi, teme care conturează un cadru geografic şi istoric , dar şi premisele abordărilor despre practicile religioase, despre spiritualitatea tracilor. Antichitatea a cunoscut o amplă afirmare a cultelor…

Mai mult...