Spiritul universal al Islamului sau despre doctrina coranica a stiintei sacreEuropenii au descoperit tîrziu lumea islamică, nu geografic, ci spiritual. Un frumos paradox e că apusenii l-au regăsit pe Aristotel prin scrierile lui Averroes, unul dintre cei mai importanţi filosofi arabi ai Evului Mediu. Rămînînd în lumea paradoxului să amintim că în veacul trecut doi dintre marii cunoscători ai spiritualităţii islamice au fost francezul René Guénon şi românul Michel Vâlsan. A nu se crede că pînă la ei lumea occidentală nu cunoştea islamul, dar cei doi erau aparţinători lumii islamice, erau convertiţi la mahomedanism, deveniseră Abdel Wahed Yahia şi respectiv Shaykh Mustafa Abd al-Azîz. În ultimii ani, celor amintiţi mai sus li s-a adăugat un cercetător belgian, Charles André Gilis/Abdar ar-Razzâq Yahya, autor a numeroase lucrări despre esoterismul islamic. Recent una dintre acestea a fost tradusă în limba română şi publicată de Editura Herald: Spiritul universal al Islamului, colecţia „Philosophia perennis”, traducere de Teodoru Ghiondea, 2014, 190 p. Spiritul universal al islamului vrea să spună că dincolo de prejudecăţile unei lumi tot mai puţin atentă la spiritualitate, Spiritul divin, de natură transcendentă şi universală, cuprinde umanul în totalitatea sa, contribuind la manifestarea totală a Adevărului ascuns. Discutînd despre spirit şi ştiinţă, Charles André Gilis se apropie de un punct delicat căci posibilitatea de a accede la ştiinţă cînd profeţia legiferată a fost pecetluită de Muhammad este contestată de exoterişti care consideră credinţa ca fiind singurul mijloc ce poate fonda diferitele forme ale Cunoaşterii şi ale progresului spiritual, ceea ce afirmă şi autorul cărţii: „Ştiinţa este privită în Islam, înainte de toate, ca un atribut al lui Allah, în vreme ce dezvoltările asupra Spiritului sînt legate mai degrabă de funcţia Profetului – asupra-i fie Harul care uneşte şi Pacea lui Dumnezeu!” Ştiinţa interioară este cea care deschide calea înţelegerii Esenţei Supreme, a Esenţei Divine, în vreme ce Ştiinţa exterioară permite accesul doar către ceea ce ne înconjoară, în aspectele sale fizice, concrete.

În Coran există o cerere către Allah: „Domnul meu, fă-mă să sporesc în ştiinţă!”, ceea ce înseamnă că ştiinţa este atributul cel mai însemnat, este ştiinţa pe care puneau preţ maeştrii esoterismului, cei care ştiau că ştiinţa metafizică poate spori, aceasta ţinînd de caracterul ei nelimitat. Pătrunzînd în profunzimea spiritualităţii islamice, Charles André Gilis aduce utile nuanţări despre ştiinţă şi savoarea iniţiatică pornind de la expresia coranică „pînă cînd Noi vom şti”, amintindu-ne un fragment din Futuhat despre transcendenţa, infinitatea şi universalitatea Ştiinţei divine: „Diferenţa între ştiinţa nemărginită pe care o are Dumnezeu şi aceea, tot nelimitată, pe care o pune în inima servitorilor Săi este că El ştie ceea ce se află în El-însuşi şi în sufletul servitorului Său într-un mod precis şi distinct, în vreme ce servitorul Său nu are decît o cunoaştere indistinctă şi sintetică.” În tradiţia islamică Spiritul face parte din Porunca Domnului, Spiritul aparţinînd ordinului principial pur. Un ilustru cărturar, Ibn Arabi, considera că primele efecte ale acţiunii operative a Spiritului în fiinţa individuală apar în urma unei lupte, atunci cînd sufletele sînt dominate de lupte, de anxietate şi suferinţă: „În interiorul lui se răspîndeşte atunci, provenind din acest Suflu, ceea ce îl conduce la vederea Feţei lui Dumnezeu.” Se instituie o anume relaţie între Spiritul Poruncii şi realizarea personală a fiinţei care îi este suport, în funcţie de predispoziţia care îi este proprie, iar aceasta ţine şi de inspiraţia fiecăruia, inspraţia fiind ceea ce Cuvîntul divin operează imediat în sufletul celor care îl ascultă. Charles André Gilis identifică şi particularitatea Islamului în privinţa doctrinei iniţiatice a Cunoaşterii, anume în „relaţia necesară care există între treapta supremă a acestei realizări şi identificarea fiinţei ca sursă primă a Revelaţiei”, realizarea iniţiatică a Ştiinţei integrale implicînd înţelegerea intuitivă şi imediată a Cărţii sacre şi a conţinutului său.

Cartea lui Charles André Gilis ne apropie de spiritualitatea islamică, de adevărurile dintotdeauna revelate nouă sub diverse forme, ne invită dincolo de barierele confesionale într-o lume în care sigur nu ne vom găsi străini dacă vom înţelege slava transcendenţei Domnului.