Omul trăieşte şi vibrează cu sufletul cosmic

Bogdan Mihai MANDACHE: Sînteţi autorul unei foarte interesante incursiuni într-o lume a simbolurilor cu preponderenţă geometrice (Harmonie des structures géométriques: Les Tracés de lumière). Esoterismul este constitutiv naturii umane? Distincţia esoteric-exoteric este evidentă? Georges DARMON: Esoterismul este prin definiţie căutarea adevărurilor ascunse, dincolo de dogmele religioase. Pentru mulţi înseamnă a porni în căutarea tradiţiei primordiale şi într-o oarecare măsură a pune întrebarea: ce a fost înainte? Este probabil constitutiv naturii umane – de unde faimoasa triplă întrebare celebră: cine sînt? de unde vin? încotro mă îndrept? În funcţie de educaţia socială sau religioasă primită, individul ia cunoştinţă sau nu de necesitatea căutării. O va face fie în cadrul unei societăţi iniţiatice, fie altundeva unde îl va îndruma educaţia sau aspiraţiile sale. Aceasta îl va duce către introspecţie, şi cu timpul va învăţa că răspunsurile sînt în el însuşi. Simbolurile întîlnite în această muncă de căutare fac apel prin ştiinţa analogică la arhetipuri care adeseori îi arată realul ascuns, retrezesc atît memoria colectivă, cît şi memoria individuală. Exoterismul este contrariul esoterismului. Ceea ce este în faţa noastră în cotidian. Dar puţin cîte puţin, cu cît aprofundăm căutarea esoterică, acest real dispare şi se defineşte

ca altceva din ce în ce mai puţin real şi arbitrar. Religiile asiatice menţionează acest lucru. Buddhismul vorbeşte de impermanenţă. Realitatea adevărată este altceva. Totalitatea tuturor posibilităţilor este adevărata noastră realitate. Ea ni se arată prin vibraţii, energii şi alte lucruri care nu sînt neapărat concrete. Ştiinţa se refugiază în spatele convenţiilor ... - În cartea amintită, faceţi numeroase trimiteri la simbolurile geometrice. Lumea este creată după principiile geometriei? Aţi identificat canonul Armoniei? - Din cele mai îndepărtate timpuri, oamenii au căutat un limbaj universal ceea ce i-a dus la descoperirea formelor simbolice care reducînd la esenţial exprimă idei variate şi extrem de bogate. După modesta mea părere, geometria prezidează/guvernează tot ceea ce există. Cei din vechime au descoperit natura şi prin observaţii succesive planetele, stelele, plantele, mineralele;…

Cartea lui Georges Darmon este o pledoarie pentru căutarea simbolurilor, uneori văzute, alteori ascunse primei priviri, prezente în natură, în construcţii, în artă, în scrieri; este deopotrivă o invitaţie la a descoperi armonia şi frumuseţea acestei lumi prin cîteva simboluri, grafisme prezente, recognoscibile în ţesătura acestei lumi.

Una din cele şapte arte liberale, geometria, definită în mod curent ca ştiinţă a figurilor în spaţiu, este una dintre cele mai vechi ştiinţe, fiind amintită în Vechiul Testament, preluată apoi în celebrele manuscrise medievale Regius şi Cooke, pentru a o regăsi ca referinţă esenţială în masoneria speculativă.„Adam, primul nostru părinte, creat după chipul lui Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului, trebuie să fi avut scris în sufletul său meşteşugul artelor liberale, în special al geometriei”, scrie în primul articol al Constituţiilor lui Anderson. De-a lungul timpului nu puţini au fost cei care au susţinut sau s-au străduit să dovedească existenţa unei structuri care guvernează întregul cosmos. Acesta este subiectul pe marginea căruia glosează Georges Darmon într-o recentă carte: Harmonie des structures géométriques: les tracés de Lumière, Valence d’Albigeois, Editions de la Hutte, coll. „Les Veilleurs”, 2012, 240 p. Georges Darmon afirmă din primele rînduri ale cărţii că, în decembrie 1984, a „descoperit” (ghilimelele îi aparţin!) o matrice schematică părînd a conţine arhetipurile manifestării şi spiritului tuturor regnurilor, mineral, animal, vegetal, cît şi al diferitelor stări ale materiei; este ceea ce el numeşte un Canon

al Armoniei, un sistem evolutiv cu sertare multiple care se dezvoltă la infinit. Întrega geometrie, afirmă Georges Darmon, dar şi alţi numeroşi autori, are la bază patru figuri fundamentale: triunghiul, pătratul, cercul şi crucea. Ideea de a imagina un sistem unic, universal fondat pe o super simetrie care guvernează totul nu este nouă, mulţi cercetători orientîndu-şi studiile spre găsirea farmecului, armoniei şi echilibrului care ar putea guverna lumea. Georges Darmon aduce în sprijinul demersului său cîteva exemple arhitecturale care arată că arhitecţii contemporani se impun mai curînd prin modernitatea materialelor, decît prin originalitatea creaţiilor; de ce s-au construit biserici, temple, moschei într-o manieră aproape universal asemănătoare? „Pentru că nu este altceva decît schema directoare a noastră înşine. În adevăr, toate aceste construcţii schematizează propria noastră structură, sau Templul interior. Ceea ce m-a determinat să spun că…

"În Evul Mediu, genul uman nu a gîndit nimic important care să nu fi fost scris în piatră", Victor Hugo, Notre-Dame de Paris.

În toate civilizaţiile vechi, piatra este un simbol al permanenţei, al stabilităţii şi al durabilităţii; templele lumii antice, obiectele rituale, stelele funerare şi obeliscurile sînt din piatră. Templul nu era accesibil profanului, sau celui care schimba în profan tot ceea ce atingea. În Egiptul antic piatra primordială era suportul simbolic al întregii construcţii: "În fundaţii sînt aşezate simboluri precum echerul, nivela sau pietrele preţioase. Aceste simboluri nu sînt destinate văzului oamenilor, ci asigură stabilitatea spirituală a edificiului care se bizuie în întregime pe funcţii creatoare. Cum să nu evoci piatra sacră de la Heliopolis în formă triunghiulară, unde se aşeza pasărea Phoenix? Această piatră sacră era o rază de lumină corporizată şi, în modul acesta apărea etern oamenilor. Această piatră de fundaţie amintea deopotrivă prima dimineaţă a creaţiei şi simboliza raza de lumină pe care regele urca pînă la cer", scria cunoscutul egiptolog francez Christian Jacq. În dialogul Republica, Platon recomanda ucenicilor în ale filosofiei să studieze muzica, astronomia, aritmetica, geometria, despre aceasta din urmă precizînd că "este ştiinţa a ceea-ce-veşnic-este. Ea reprezintă, deci, preavrednic bărbat, un mijloc de a atrage sufletul spre

adevăr şi de a pregăti inteligenţa filosofului să îndrepte în sus facultăţile pe care, în chip nepotrivit, le îndreptăm în jos". În mod tradiţional, acestor arte liberale care alcătuiau quadrivium li se adăugau alte trei: gramatica, retorica, dialectica (trivium). Cele şapte arte liberale au fost fundamentul întregului învăţămînt medieval, inclusiv al celui clerical. Secolul al XII-lea este cunoscut pentru marile enciclopedii scrise, dar şi pentru enciclopediile în piatră, una dintre acestea fiind Catedrala din Chartres, pe al cărei portal occidental sînt reprezentate cele şapte arte liberale. Texte vechi aparţinînd confreriei zidarilor medievali-manuscrisele Regius şi Cooke - enumeră ştiinţele şi artele care se vor regăsi şi în constituţiile gotice: gramatica, retorica, logica, aritmetica, geometria, muzica, astronomia.  În continuarea acestei enumerări se precizează: "Remarcaţi, vă rog, că toate ştiinţele sînt cuprinse în Geometrie; nici gramatica, nici logica, nici una…

Căutarea adevărului are un singur nume: filosofia, care începe printr-o ruptură, printr-o mirare. Nu acesta este sensul celor cinci călătorii ale calfei?

De numeroase ori și în mod cu totul nejustificat, gradul doi, cel de calfă, a fost privit cu o anume lejeritate, ca o trecere între momentul unic al inițierii și sublimul grad de maestru mason. Răstimpul de cel puțin un an pînă la primirea celui din urmă grad al lojilor albastre - cel de maestru - va fi însă suficient pentru ca noua calfă să descopere profundul simbolism al instrumentelor de lucru, al călătoriilor, al stelei înflăcărate, să descopere semnificațiile masonice ale celor șapte arte liberale, sau contribuția uriașa la cultura lumii în general și la cultura esoterică în particular a celor cinci înțelepți al căror nume le citește într-una din călătoriile sale. În cursul celei de-a treia călătorii, candidatul citește denumirea celor șapte arte liberale, discipline care reprezentau esențialul cunoștințelor predate în Evul Mediu. Textul fondator al artelor liberale este Nunta lui Mercur cu Filologia, scris de Martianus Capella undeva între anii 410-421. El a dat lista celor șapte arte liberale și le-a fixat definitiv. Înaintea sa, Sf. Augustin considera că cele șapte arte liberale conțin aproape toate cunoștințele

pe care le poate dobîndi un om. Evident nu era vorba de o cunoaștere profană, ci de una metafizică care îngloba artele cuvîntului (trivium): gramatica, retorica, logica, și știința numerelor (quadrivium): aritmetica, geometria, muzica, astronomia. Cele șapte arte liberale sînt citate în numeroase texte masonice din vechime, dar grăitoare sînt definițiile acestor arte date în Vechile Îndatoriri, denumire sub care sînt cunoscute îndeosebi manuscrisele Regius și Cooke. Iată, pe scurt, cum sînt definite artele liberale în manuscrisul Cooke : "pentru cea care este prima și care este fundamentul științelor are ca nume gramatica, ea te învață să vorbești corect și să scrii bine; a doua este retorica și ea te învață să vorbești frumos și cu grație; a treia este dialectica și această știință te învață să distingi adevărul de fals și este de obicei numită arta sofistică; a patra…