Georges DARMON: Totalitatea tuturor posibilităţilor este adevărata noastră realitate

Bogdan Mihai MANDACHE: Sînteţi autorul unei foarte interesante incursiuni într-o lume a simbolurilor cu preponderenţă geometrice (Harmonie des structures géométriques: Les Tracés de lumière). Esoterismul este constitutiv naturii umane? Distincţia esoteric-exoteric este evidentă?

Georges DARMON: Esoterismul este prin definiţie căutarea adevărurilor ascunse, dincolo de dogmele religioase. Pentru mulţi înseamnă a porni în căutarea tradiţiei primordiale şi într-o oarecare măsură a pune întrebarea: ce a fost înainte? Este probabil constitutiv naturii umane – de unde faimoasa triplă întrebare celebră: cine sînt? de unde vin? încotro mă îndrept? În funcţie de educaţia socială sau religioasă primită, individul ia cunoştinţă sau nu de necesitatea căutării. O va face fie în cadrul unei societăţi iniţiatice, fie altundeva unde îl va îndruma educaţia sau aspiraţiile sale. Aceasta îl va duce către introspecţie, şi cu timpul va învăţa că răspunsurile sînt în el însuşi. Simbolurile întîlnite în această muncă de căutare fac apel prin ştiinţa analogică la arhetipuri care adeseori îi arată realul ascuns, retrezesc atît memoria colectivă, cît şi memoria individuală.

Exoterismul este contrariul esoterismului. Ceea ce este în faţa noastră în cotidian. Dar puţin cîte puţin, cu cît aprofundăm căutarea esoterică, acest real dispare şi se defineşte ca altceva din ce în ce mai puţin real şi arbitrar. Religiile asiatice menţionează acest lucru. Buddhismul vorbeşte de impermanenţă. Realitatea adevărată este altceva. Totalitatea tuturor posibilităţilor este adevărata noastră realitate. Ea ni se arată prin vibraţii, energii şi alte lucruri care nu sînt neapărat concrete. Ştiinţa se refugiază în spatele convenţiilor …

– În cartea amintită, faceţi numeroase trimiteri la simbolurile geometrice. Lumea este creată după principiile geometriei? Aţi identificat canonul Armoniei?

– Din cele mai îndepărtate timpuri, oamenii au căutat un limbaj universal ceea ce i-a dus la descoperirea formelor simbolice care reducînd la esenţial exprimă idei variate şi extrem de bogate. După modesta mea părere, geometria prezidează/guvernează tot ceea ce există. Cei din vechime au descoperit natura şi prin observaţii succesive planetele, stelele, plantele, mineralele; constatarea e simplă: totul este constituit din forme geometrice. Mandalele au forme care permit căutarea structurii, armoniei şi echilibrului. Dacă se meditează suficient timp asupra unui subiect adeseori se creionează sub o formă geometrică.

Canonul armoniei rezidă mai curînd într-o spargere a simetriei. Esenţialmente sîntem toţi diferiţi – din fericire – şi din acest motiv simţurile noastre sînt diferite, iar din acest motiv frumuseţea nu poate fi discutată. Dar sigur, există un gen de matrice comună care nu poate fi negată şi prin aceasta ceea ce este observat intră în rezonanţă cu fiinţa noastră profundă, după percepţia fiecărui individ. Fiecare vibraţie este o undă. Universul şi viaţa sînt oscilaţii şi radiaţii. Orice dizarmonie este însoţită de o undă care îi este proprie. Orice acţiune armonică întăreşte forţele profunde şi interactive ale dinamismului universului şi al fiinţei noastre. O matrice este pentru mine preexistentă …Omul este legat de întreg cosmosul. El trăieşte şi vibrează cu sufletul cosmic.

– De la Pitagora se vorbeşte despre numere, despre puterea numerelor. Este o magie a numerelor? Totul este guvernat de număr?

– Numărul este expresia lui UNU, adică a unităţii. A-l diviza prin fracţionare înseamnă a obţine o serie de fracţii care vor fi toate egale cu unul. Numerele reprezintă structura geometriei, universul însuşi fiind o expresie a numărului. Un număr este o entitate care conţine toate proprietăţile. Pitagora spunea că orice număr închide în el numeroase proprietăţi. În matematică, litera N este un ansamblu al tuturor posibilităţilor cunoscute. Numărul poate reprezenta o figură geometrică sau o funcţie. UNUL este indivizibil, şi va fi totdeauna UNUL căci se va constata că se repetă la nesfîrşit egal cu el însuşi. Occidentalii au fondat gîndirea lor pe cantitate. Realitatea care se fondează pe armonia proporţiilor şi pe tradiţie, caută în număr şi relaţii analogice. În limbile tradiţionale fiecare literă corespunde unui număr şi acest număr conţine un sens ascuns, un sens magic, esoteric. În cabala ebraică, sensul este căutat prin analogii între fraze comparîndu-se sumele literelor/cifrelor.

– Cum vedeţi echilibrul celor patru elemente fundamenatale?

– Mai întîi trebuie amintit că cele patru elemente (apa, aerul, pămîntul şi focul) intră în compoziţia a tot ceea ce a fost creat. Mişcarea elementelor se produce fără intervenţia conştiinţei sau a voinţei. Echilibrul lor nu este totdeauna realizat în creaţiile omului. Dar este suficient ca un tablou să le conţină pe toate şi aproape în egală măsură pentru ca imaginea să intre în rezonanţă cu fiinţa noastră profundă.

Echilibrul lor este de asemenea magic şi spiritual. Este una din părţile cele mai ascunse ale magiei – sau a acţiunilor asupra energiilor – cu refelectări asupra inimii. Sînt mai multe tehnici pentru aceasta. Ceea ce am descruis eu în cartea mea este legat de yoga (respiraţia yoga şi meditaţia asupra fiecărui element). Sînt însă cîteva pericole în a practica aceste exerciţii fără precauţie. Ca în sofrologie este util a vizualiza o ancorare în pămînt prin rădăcini pe care le vedem crescute în corp. Fiecare element este asociat unei părţi a corpului fizic. Focul este asociat capului, aerul pieptului, apa stomatului şi pămîntul picioarelor. O relaxare în profunzime se impune practicînd diferite exerciţii de respiraţie; apoi vizualizarea de la opt la zece secunde a fiecărui element concentrînd atenţia pe fiecare parte a corpului în relaţiile precizate anterior. Coborînd de fiecare dată cu mult calm, revenind apoi la starea normală. Dezechilibrul lor este în relaţie cu suferinţele noastre. Natura fiecărui element (cald, rece, umed sau uscat) trebuie luată în seamă. Legăturile nu sînt simplu de estimat, căci sînt amestecuri de genuri care dau mai multe combinaţii posibile: focul poate fi cald şi sec, aerul cald şi umed sau rece şi sec. Dacă exerciţiile sînt practicate cu seriozitate, se obţin rezultate satisfăcătoare.

– Care este lecţia cabinetului de reflecţie?

– Aţi abordat o chestiune pe care o dezvolt în viitoarea mea carte la care lucrez asiduu. Foarte bogată în învăţăminte, această primă punere în condiţia de reflecţie îl pune pe candidatul la iniţiere în relaţie cu interioritatea sa. Este o invitaţie la prima introspecţie. „Dacă doar curiozitatea te-a adus aici, atunci îndepărtează-te!”, este una din frazele înscrise înscrise pe pereţii cabinetului de reflecţie, o frază care îl aşază pe candidat în faţa unor responsabilităţi. Abrevierea care figurează pe unul dintre pereţi, VITRIOL, îi indică un prim element de răspuns: Visita interiorem terrae rectificando inveniens operae lapidem / Vizitează interiorul pămîntului şi prin rectificare vei descoperi piatra ascunsă.

Candidatul va descoperi apoi în cabinetul de reflecţie cîteva imagini care îl vor introduce în simbolismul masonic. Va vedea o planşă care reprezintă un cocoş. Această pasăre cocoţată în vîrful clopotniţelor este desemnată atît în simbolismul ecleziastic, cît şi în cel masonic ca pasărea care anunţă lumina. El este ales pentru a prefigura această stare de vigilenţă. Cocoşul este cel care cîntă dimineaţa primul, în zori, pentru a anunţa lumina. Ceea ce ne interesează astăzi este lumina interioară, aurul pur al filosofilor. Asta ne face să înţelegem cocoşul reprezentat în cabinetul de reflecţie. Această lumină interioară este cea pe care o percepe candidatul în momentul cînd i se ridică bandoul de pe ochi, nicidecum lumina fizică! În cabinetul de reflecţie mai poate fi văzut şi un craniu pentru a evoca ideea de meditaţie asupra morţii. Clepsidra este de asemenea o indicaţie asupra timpului care trece şi evocă de asemenea moartea; dar este aici şi un raport cu … vanitatea! Viitorul iniţiat nu ştie că va lucra mai tîrziu asupra principiilor morţii şi învierii; el va înţelege curînd că trece de la viaţa actuală la o altă viaţă. Sulful, mercurul şi sarea sînt ingrediente prezente în cercetarea alchimică. Prezenţa lor în cabinetul de reflecţie este o aluzie pentru a evoca transformarea interioară. Camera de mijloc – este de asemenea un nou cabinet de reflecţie dar de această dată, colectiv sau templu interior colectiv – este drapată în negru în semn de doliu, amintind moartea arhitectului Hiram. Nu este dificil a înţelege că este vorba şi aici de moarte şi renaştere.

– Vă rog să faceţi cîteva remarci despre arborele sefirotic.

– În inima cabalei ebraice se înalţă arborele sefirotic. Prima idee în raport cu masoneria, cea din lojile „albastre”  este prezenţa celor trei coloane: Ghebourah, forţa, Thipheret, frumuseţea şi Chokham, înţelepciunea. Unele rituri fac aluzie la o a patra coloană – Binah, inteligenţa. În ateliere, fiecare din ofiţeri şi demnitari este aşezat în aşa fel încît să reprezinte unul din sefiroturi. În cursul cercetărilor mele, şi am menţionat aceasta în cartea mea, proiecţia desenată a pietrei cubice prezentă în lojile albastre este exact reflexia arborelui sefirotic, chiar dacă acest desen trebuie întors cu capul în jos, astfel capul „keter” sefiroturilor să-şi găsească locul, deşi după ştiinţa mea nimeni nu a făcut această observaţie. Cabala se regăseşte cu preponderenţă în atelierele de perfecţie. Este un drum iniţaitic de o imensă bogăţie … Sînt 49 de porţi de care trebuie trecut pentru a o deschide pe a 50-a, adevăratul început. Trebuie parcurse cele 32 de căi (22 de litere ebraice şi 10 sefiroturi) pentru a se opri la fiecare „vas” sau sefirot şi a studia cu grijă pentru a înainta în căutarea templului interior.

– Amintiţi deseori în cartea dvs. despre un simbol foarte cunoscut: Steaua lui David. Vă rog să faceţi cîteva consideraţii pe marginea acestui simbol.

– Este cunoscut acest simbol al stelei în şase colţuri. În una din cărţile sale, Marcelin Berthelot afirmă că adevărata pecete nu este o stea ci înlănţuirea „traseelor de lumină”.  Pentru ceea ce este steaua, am intima convingere că acest simbol este printre cele mai preţioase pe această cale. Ea adună două triunghiuri provenite din simbolismul celor patru elemente. Este apa (unghiul de sus) şi focul (unghiul de jos), altfel spus căsătoria regelui şi a reginei, după o formulare alchimică. Soluţia alchimică este evident ascunsă în această faimoasă stea. Dacă o proiectăm în trei dimensiuni, legătura dintre puncte ca forma un cub. Interpenetrarea unei a doua stele va reprezenta 16 puncte; dacă le înconjurăm cu o sferă obţinem totalitatea structurii templului nostru interior: altfel spus matricea.

– Lumea este guvernată de o structură universală cosmică? Totul este reglat prin măsură şi greutate, aşa cum spunea înţeleptul Solomon?

– Ceea ce am răspuns anterior constituie o parte a răspunsului la această întrebare. Regele Solomon a avut intuiţie, şi acesta este unul din motivele esenţiale pentru care la iniţiere se face referire la el. Cred cu sinceritate că totul este guvernat de o structură universală şi totul tinde să dovedească aceasta. Nu este vieţuitoare, plantă sau piatră care să nu poarte amprenta acestei structuri. Catedralele, moscheile, templele sînt construite după acelaşi plan. Cum este vorba despre a reprezenta templul interior şi colectiv, toţi arhitecţii construcţiilor sacre au înălţat pe aceleaşi baze, conferite de transmiterea iniţierii din generaţie în generaţie.

Universul formează o totalitate organică şi indivizibilă. Toate părţile sale sînt interdependente. Totul se dă prin acele părţi şi se realizează în colaborarea care se instaurează între ele. Aceasta este una din afirmaţiile importante ale unei mari tradiţii de înţelepciune filosofică, care îşi are originea în gîndirea tuturor marilor filosofi. Pentru această gîndire filosofică, nimic nu este ca o insulă izolată în mare. Toate lucrurile sînt legate, pentru a relua expresia împăratului Marc Aureliu, ca printr-un nod sacru. Fiinţele sînt „împletite”, legate într-un tot, ca verigile unui lanţ sau ca firele unei ţesături. Un profund curent de viaţă le uneşte şi participă la armonia universală.

Filosofiile stoică şi neoplatoniciană ne-au arătat că există un suflet unic al universului, la care participă toate sufletele individuale sau toate fiinţele particulare. În acest Suflet inteligent al universului fiecare fiinţă este în relaţie cu toate celelalte. Este ca un gen de prietenie între părţile întregului. Aceşti gînditori au vorbit de o uniune a tuturor fiinţelor, într-o profundă „simpatie universală”. În această viziune a universului fiecare punct singular este un adevărat nod de relaţii. Fiecare fiinţă particulară, scria Hegel, nu există decît în raport cu alţii: totul este solidar şi interdependent. Mai mult, fiinţele nu sînt distincte, fiecare poartă în ea însăşi amprenta întregului. Microcosmosul reproduce deci macrocosmosul. Universul are, într-o oarecare măsură, o scriitură în oglinzi: el se reflectă în fiecare din părţile sale.

Omul este de asemenea o reflectare a întregului; el însuşi este un fragment al acestui univers. Patria sa este Fiinţa însăşi. El participă la cosmos, îi aparţine. El este în simpatie universală cu fiecare din părţile sale. Omul nu este cu adevărat o insulă pierdută în marea mare cosmică. El este chemat la a lucra cu întrega fiinţă la un imens proiect de armonie universală. Marile tradiţii spirituale nu spun altceva: fiecare fiinţă a acestei lumi este în corelaţie cu toate celelalte, pentru că universul este fructul unui Dumnezeu unic. Hinduismul, toismul şi budismul au ca fundament o astfel de solidaritate cosmică. Pentru aceste tradiţii, separarea între fiinţe este o iluzie. Gîndirea metafizică şi mistică creştină ţine de un limbaj identic: o aceeaşi energie divină, venind dintr-o sursă transcendentă universului, cuprinde toate fiinţele şi le leagă între ele într-un întreg. „Universul este prezent în fiecare individualitate”, susţinea Nicolaus Cusanus. Omul aparţine acestui univers solidar şi transparent. Întreg universul este într-o piatră sau într-o stea; piatra şi steaua sînt în om. Fiecare piatră sau fiecare stea este în conexiune cu restul universului; şi fiecare om este legat de piatră şi de stea.

 – Un simbol mult disputat este litera G. Care este semnificaţia literei G?

– În mod comun litera G este prima literă a cîtorva cuvinte: geometrie, gnoză, galaxie, generaţie, gravitaţie. Există o întreagă literatură asupra acestui simbol, dar nu despre asta poate fi vorba aici. Dimpotrivă, dacă se observă desenul acestei litere, există un prim element de răspuns la alte interpretări simbolice. O linie în interiorul unui arc de cerc ar semnifica o indicaţie a introspecţiei. Apoi ne putem imagina că echerul şi compasul (arcul de cerc evocat) sînt reprezentate în litera G. Cum această literă apare în gradul al doilea – trecerea la gradul de companion – sub egida stelei în cinci colţuri, mi se pare că desenul cifrei cinci se află remarcabil ascuns în litera G.