Una din cele şapte arte liberale, geometria, definită în mod curent ca ştiinţă a figurilor în spaţiu, este una dintre cele mai vechi ştiinţe, fiind amintită în Vechiul Testament, preluată apoi în celebrele manuscrise medievale Regius şi Cooke, pentru a o regăsi ca referinţă esenţială în masoneria speculativă: „Adam, primul nostru părinte, creat după chipul lui Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului, trebuie să fi avut scris în sufletul său meşteşugul artelor liberale, în special al geometriei”, scrie în primul articol al Constituţiilor lui Anderson.

De-a lungul timpului nu puţini au fost cei care au susţinut sau s-au străduit să dovedească existenţa unei structuri care guvernează întregul cosmos. Acesta este subiectul pe marginea căruia glosează Georges Darmon într-o recentă carte: Harmonie des structures géométriques: les tracés de Lumière, Valence d’Albigeois, Editions de la Hutte, coll. „Les Veilleurs”, 2012, 240 p. Georges Darmon afirmă din primele rînduri ale cărţii că, în decembrie 1984, a „descoperit” (ghilimelele îi aparţin!) o matrice schematică părînd a conţine arhetipurile manifestării şi spiritului tuturor regnurilor, mineral, animal, vegetal, cît şi al diferitelor stări ale materiei; este ceea ce el numeşte un Canon al Armoniei, un sistem evolutiv cu sertare multiple care se dezvoltă la infinit. Întrega geometrie, afirmă Georges Darmon, dar şi alţi numeroşi autori, are la bază patru figuri fundamentale: triunghiul, pătratul, cercul şi crucea. Ideea de a imagina un sistem unic, universal fondat pe o super simetrie care guvernează totul nu este nouă, mulţi cercetători orientîndu-şi studiile spre găsirea farmecului, armoniei şi echilibrului care ar putea guverna lumea. Georges Darmon aduce în sprijinul demersului său cîteva exemple arhitecturale care arată că arhitecţii contemporani se impun mai curînd prin modernitatea materialelor, decît prin originalitatea creaţiilor; de ce s-au construit biserici, temple, moschei într-o manieră aproape universal asemănătoare? „Pentru că nu este altceva decît schema directoare a noastră înşine. În adevăr, toate aceste construcţii schematizează propria noastră structură, sau Templul interior. Ceea ce m-a determinat să spun că funcţionarea psihică poate să se suprapună deopotrivă peste aceste lucrări”, susţine Georges Darmon, amintind în acest context observaţiile pe care le-a făcut C.G. Jung despre mandala. Lecturile şi observaţiile lui Georges Darmon ne conduc către Biblie şi simbolurile sale, către cele patru elemente fundamentale (pămînt, aer, apă, foc) şi reprezentările lor, către enigmatica Tabula smaragdina atribuită lui Hermes Trismegistos, către simboluri aparţinînd unor diverse tradiţii religioase şi culturale (steaua lui David, mandala, svastica, arborele sefirotic, cvadrilobul). În analizele sale întîlnim referinţe clare la societăţile iniţiatice care au transmis de-a lungul vremii secretele artei regale, ale artei construcţiei care a îmbinat totdeauna cu pricepere Înţelepciunea, Forţa şi Frumuseţea; de aceea îşi permite să interpreteze diferit celebra frază a lui Malraux: „Secolul următor va fi spi-ritual sau nu va fi deloc!” Sigur, demonstraţiile autorului francez sînt acaparatoare, dar trebuie precizat că recenta sa carte este un adevărat album în care pagini întregi conţin desene care ilustrează argumentele sale;  de aceea orice comentariu în lipsa amplei palete ilustrative este mai puţin … convingător! Poate părea surprinzător că steaua lui David, prezenţă semnificativă a cabalei, este una din grilele folosite de constructorii medievali, dar poate fi întîlnită şi într-un templu tibetan; este limpede că ne aflăm în faţa unui simbol universal, aşa cum este şi cazul svasticii, care reprezintă cercul în mişcare, cu mult înainte ca ideologia fascistă să-i fi schimbat sensul. Pledoaria lui Georges Darmon este pentru deschiderea noastră către vasta lume imperceptibilă care ne înconjoară; omul are facultăţile necesare pentru a percepe ceea ce este nevăzut, trebuie doar să exploreze şi să studieze un univers care se deschide doar celor ce caută.

Cartea lui Georges Darmon este o pledoarie pentru căutarea simbolurilor, uneori văzute, alteori ascunse primei priviri, prezente în natură, în construcţii, în artă, în scrieri; este deopotrivă o invitaţie la a descoperi armonia şi frumuseţea acestei lumi prin cîteva simboluri, grafisme prezente, recognoscibile în ţesătura acestei lumi.