Recenta carte a lui Radu Cernătescu, rod al cercetării constante a hermetismului și ocultismului, a alchimiei și teosofiei, răsfrînte asupra poeziei eminesciene, este un grăitor exemplu că opera poetului nu și-a epuizat posibilitățile unor noi interpretări.

Marile opere fie ele filosofice, literare, muzicale sau plastice își vor arăta totdeauna nebănuite sensuri și înțelesuri, vor fi privite și analizate din noi perspective, vor primi noi interpretări, subliniind prin aceasta bogația de semnificații atașată creației. De cele mai multe ori comentatorii de astăzi propun o concepție, o viziune de interpretare mai vastă, deschisă către cultură, spiritualitate, cunoaștere filosofică. Astfel cititorul va întîlni în lucrările care propun noi viziuni interpretative ample referințe la concepte care au marcat dezvoltarea științelor umane (lingvistică, psihologie, antropologie culturală, sociologie, psihanaliză, istorie). De la un prim cerc al operei, cititorul va privi o amplă panoramă a multiplelor cercuri concentrice aflate într-o continuă generare; nu este vorba nicidecum de substituirea unei interpretări vechi cu alta nouă, ci constanta raportare la operă și propunerea unei noi viziuni. În zorii modernității una dintre cele mai expresive imagini a cercurilor îi aparține lui Robert Fludd și este exprimată în gravura sa Integrae Naturae Speculum Artisque Imago, în care universul este prezentat ca imagine a lumii arhetip. Monada divină universală a cărei emanație zămislește sferele macrocosmosului și microcosmosului

după raporturi armonice care revelează că Dumnezeu lucrează asupra întregului. Filosoful și matematicianul britanic, Alfred North Whitehead, spunea că întreaga filosofie europeană nu este decît o notă în subsolul unei pagini a unui dialog al lui Platon; exprima astfel admirația pentru perfecțiunea artistică, literară, conceptuală a dramelor filosofice scrise de filosoful grec, pentru prospețimea spiritului grec și a culturii grecești exprimată cu maximă intensitate de dialogurile platoniciene, pentru sentimentul de autenticitate și imediatitate, toate acestea fiind căi de apropiere a publicului contemporan de dialogurile lui Platon. Aceste gînduri pot fi extrapolate către întîlnirea cu orice autor al unei opere care este piatră de hotar. Radu Cernătescu, cunoscut pentru preocupările sale hermeneutice aplicate filosofiei oculte în literatura română și universală, recitește poezia lui Eminescu ascultîndu-l pe celălalt Eminescu, filosoful: Antiparadisul lui Mihai Eminescu, Iași, Editura Junimea, colecția „Eminesciana”, 2017, 208 p. Eseurile…

Constantin Noica scria cu entuziasm despre sensul formator al manuscriselor lui Eminescu, despre rodnicia întîlnirii cu manuscrisele sale care „nu pot fi străbătute decît în întregime, cu sentimentul că te afli în fața omului deplin al culturii românești.”

De la mijlocul anilor '70 ai veacului trecut, Constantin Noica a pledat pentru facsimilarea „Caietelor lui Eminescu”, în condițiile în care manuscrisele poetului, păstrate la Biblioteca Academiei, erau accesibile numai cercetătorilor operei sale. În conferințe la „Casa Pogor”, în vizitele la Ipotești, în volumul Eminescu sau gînduri despre omul deplin al culturii românești, apărut în 1975, la Editura Eminescu, Constantin Noica insista asupra necesității facsimilarii caietelor, care în întregul lor dau „o imagine a pietății față de cultură pe care nu știu cîte alte națiuni o pot produce. Totul interesează pe Eminescu: nu doar creația literară, ci și literaturile lumii; filosofia, ca și astronomia, matematicile, fizica și chimia; istoria, ca și economia; limbile clasice și cele moderne, cuvîntul străin și cuvîntul românesc.(...) Există, într-adevăr, în mijlocul nostru o comoară de care abia ne atingem, de teamă să n-o prăpădim: sînt cele 44 de caiete ale lui Eminescu.” Pentru Constantin Noica, manuscrisele lui Eminescu sînt comparabile cu caietele lui Leonardo da Vinci și cu cele ale lui Paul Valery, acestea din urmă editate la mai bine de zece ani de la moartea scriitorului,

în 29 de volume, fiecare avînd mai mult de 900 de pagini. În ianuarie 1902, T. Maiorescu dona Academiei Române „manuscripte” ale lui Eminescu, încercări, fragmente, variante de poezii, cu gîndul că ele vor „servi celor ce se vor ocupa în viitor de cercetări mai amănunțite asupra vieții și activității marelui nostru poet.” Începînd din toamna anului 1984, Constantin Noica vizitează în mai multe rînduri casa memorială de la Ipotești, pledînd totdeauna cu aceeași convingere pentru copierea manuscriselor eminesciene, în care filosoful vedea chipul universalității în adînc, deschiderea si pietatea față de tot, față de întreg. Martor al vizitelor filosofului la Ipotești a fost Valentin Coșereanu, la acea vreme tînăr muzeograf în casa memorială Mihai Eminescu. A consemnat discuțiile cu Noica, vizitele acestuia la Botoșani, încercările de a convinge autoritățile vremii despre importanța facsimilării manuscriselor; consemnările nu au…