Radu-Cernatescu-antiparadisul-lui-mihai-eminescuMarile opere fie ele filosofice, literare, muzicale sau plastice își vor arăta totdeauna nebănuite sensuri și înțelesuri, vor fi privite și analizate din noi perspective, vor primi noi interpretări, subliniind prin aceasta bogația de semnificații atașată creației. De cele mai multe ori comentatorii de astăzi propun o concepție, o viziune de interpretare mai vastă, deschisă către cultură, spiritualitate, cunoaștere filosofică. Astfel cititorul va întîlni în lucrările care propun noi viziuni interpretative ample referințe la concepte care au marcat dezvoltarea științelor umane (lingvistică, psihologie, antropologie culturală, sociologie, psihanaliză, istorie). De la un prim cerc al operei, cititorul va privi o amplă panoramă a multiplelor cercuri concentrice aflate într-o continuă generare; nu este vorba nicidecum de substituirea unei interpretări vechi cu alta nouă, ci constanta raportare la operă și propunerea unei noi viziuni. În zorii modernității una dintre cele mai expresive imagini a cercurilor îi aparține lui Robert Fludd și este exprimată în gravura sa Integrae Naturae Speculum Artisque Imago, în care universul este prezentat ca imagine a lumii arhetip. Monada divină universală a cărei emanație zămislește sferele macrocosmosului și microcosmosului după raporturi armonice care revelează că Dumnezeu lucrează asupra întregului. Filosoful și matematicianul britanic, Alfred North Whitehead, spunea că întreaga filosofie europeană nu este decît o notă în subsolul unei pagini a unui dialog al lui Platon; exprima astfel admirația pentru perfecțiunea artistică, literară, conceptuală a dramelor filosofice scrise de filosoful grec, pentru prospețimea spiritului grec și a culturii grecești exprimată cu maximă intensitate de dialogurile platoniciene, pentru sentimentul de autenticitate și imediatitate, toate acestea fiind căi de apropiere a publicului contemporan de dialogurile lui Platon. Aceste gînduri pot fi extrapolate către întîlnirea cu orice autor al unei opere care este piatră de hotar. Radu Cernătescu, cunoscut pentru preocupările sale hermeneutice aplicate filosofiei oculte în literatura română și universală, recitește poezia lui Eminescu ascultîndu-l pe celălalt Eminescu, filosoful: Antiparadisul lui Mihai Eminescu, Iași, Editura Junimea, colecția „Eminesciana”, 2017, 208 p.

Eseurile din recentul volum al lui Radu Cernătescu „își propun să treacă dincolo de clișeele criticii estetice, revelînd apetența poetului nostru național pentru «puterile ascunse și interzise» care au format cîndva, în vremea lui Paracelsus și Agrippa, obiectul acestei occultaphilosophia.” Este avută în vedere deschiderea către ființa văzută nu static, ci în devenire, iar această viziune este dintre pecețile gîndirii romantice care a avut numeroase puncte de convergență cu filosofia ocultă, iar această preocupare pentru filosofia ocultă o ilustrează Goethe, Herder sau Schlegel. Dar discuția despre filosofia ocultă nu putea ocoli subiectul care generează încă vii dispute, anume apartenența la masonerie, loja L’Etoile de Roumanie, a celor mai mulți membri ai societății „Junimea”. O notă din jurnalul lui Maiorescu îl determină pe Radu Cernătescu să afirme că Eminescu era mult mai apropiat decît s-a crezut „de cele două coloane între care se păstrează secretul masonic.” Apropierea poetului de tainele masoneriei ar fi avut loc în anii de studenție, la Viena, unde ar fi frecventat cercuri spiritiste și ocultiste, ecourile acestor întîlniri putînd fi lesne percepute în poeziile Venere și madonă, Epigonii, Steaua vieții sau Odin și poetul. Mult timp s-a speculat asupra internării și mai tîrziu asupra morții poetului, urmare a unei conspirații masonice datorate atitudinii lui Eminescu în scandalul diplomatic între Viena și București. Un subiect pe seama căruia se va specula mult timp. Radu Cernătescu interpretează în cheie masonică o notă din jurnalul lui Maiorescu, din 28 iunie 1883, în care apar Hermes și Venus, primul, ca aducător de pace, Venus ca Luceafăr, steaua ca emblemă a masoneriei. „Așadar, sensul învăluit pe care nu-l putea divulga Maiorescu decît unei posterități avizate era că masoneria va aduce pacea prin negociere. Moment la care, Eminescu «cu privirea în extaz» ar fi răspuns că asta va putea însemna o nouă renaștere”, susține Radu Cernătescu.

Bun cunoscător al filosofiei arcanelor, un exemplu grăitor fiind precedenta sa carte Arcanosophia. Repere pentru o fenomenologie a misterului, Junimea, 2016, Radu Cernătescu propune cîteva subtile și originale interpretări ale unor motive poetice, în spatele cărora deslușește înțelesuri venind dinspre hermetism, dinspre filosofia ocultă. Astfel legenda copacului, arbor erecta, care crește în visul sultanului chiar din trupul său, simbol al viitoarei expansiuni a Imperiului Otoman, citită de Eminescu în cartea lui Joseph von Hammer, are ecouri în Scrisoarea a III-a („Înrădăcinat în pieptu-i tot mai mare și mai mare/ A lui ramuri lungi întinde peste țări și peste mare”). Un alt mit căruia Radu Cernătescu îi descoperă noi valențe este cel al insulei lui Euthanasius care ascunde o gramatică a inițierii, mirifica insulă fiind accesibilă doar celor care au trecut proba inițiatică a labirintului. Un alt motiv cu dimensiuni mistice în poezia eminesciană este oglinda întunecată, oglinda saturniană, speculum nigrum, un motiv romantic cu semnificative trimiteri esoterice, printre acestea autorul amintind ipostaza grotei inițiatice, „locul întunecos dar plin de lumina vizionară a speculației (…) misterul nefiind decît oglinda întoarsă către sine în care se oglindește frica omului rațional.” Radu Cernătescu îl vede pe Eminescu inspirator al romanului Creanga de aur al lui Sadoveanu; în sprijinul demersului său hermeneutic invocă versuri din poezia eminesciană Strigoii, viziunea lui Eminescu creînd cadrul cu valențe mistice care l-a putut inspira pe Sadoveanu. Scrierea lui Sadoveanu a fost primită cu răceală, tema fiind nefamiliară mediului literar românesc și trimițînd la surse cărturărești pe care nici criticii nici cititorii nu se oboseau să le identifice. În celebra sa Istorie a literaturii române…, Călinescu nu pomenea nimic despre o scriere în care alți critici vor vedea cheia de boltă a operei lui Sadoveanu. Magul din Creanga de aur este aidoma celui din poemul eminescian Strigoii, prozatorul amintind și versul în care timpul este reprezentat printr-un alb ș-un negru corb. Rămînînd în aria similitudinilor și preluărilor creatoare, Radu Cernătescu amintește de „prelucrarea poetică” a propoziției lui Joseph von Hammer „ochiul său adormit la exterior, deschis e înăuntru” devenite „Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se desteaptă.”

Călătoria, muntele, ascensiunea montană sînt cîteva teme cultivate cu predilecție de curentul romantic, atît în literatură, cît și în pictură. În literatura română primele relatări ale unor „excursiuni” romantice aparțin lui Gh. Asachi, Dinicu Golescu, Costache Negruzzi sau Alecu Russo. Pasionat călător, Mihai Eminescu dă glas fanteziei romantice și sacralității munților în creații poetice cum ar fi Povestea magului călător în stele („În munții ce puternici din codri s-aridică/ Giganți cu picioare de stînci de granit”) sau Memento mori („Stîncă urcată pe stîncă, pas cu pas în infinit”). Radu Cernătescu face analogii cu alte texte ale romantismului apusean, deschide analiza către filosofia rozicruciană, propune o cheie de acces către subteranele ocultismului occidental în gravura dintr-un tratat despre cabală de la începutul secolului al XVII-lea. „Toată această trecere prin focul re-formator al transmutării inițiatice, a făcut din munți un athanor ocult cu care s-a reușit fabricarea, cum spune Julius Evola, unui model al plenitudinii ființei umane: alpinistul spiritului”, scrie Radu Cernătescu.

Recenta carte a lui Radu Cernătescu, rod al cercetării constante a hermetismului și ocultismului, a alchimiei și teosofiei, răsfrînte asupra poeziei eminesciene, este un grăitor exemplu că opera poetului nu și-a epuizat posibilitățile unor noi interpretări. Sigur unii cititori vor rămîne fideli mai vechilor interpretări neîndrăznind să se aventureze pe un teren, cel al esoterismului, care încă stîrnește neîncredere și nedumeriri, deși a apus vremea în care în numele atotputerniciei rațiunii esoterismul era privit ca o frivolitate. A venit vremea să acceptăm că raționalitatea plată nu poate da seamă de complexitatea lucrurilor, de pluralitatea interpretărilor.