Așa cum francmasoneria lucrează la edificarea unei societăți ideale, munca de perfecționare a sinelui implică descoperirea celorlalți. Companionul este deci invitat să meargă să viziteze alte loji.

Francmasonul și piatra interioară Bogdan Mihai MANDACHE: Gradul de companion din francmasonerie are rădăcini operative? Olivier POUCLET: Ar fi iluzoriu să credem că francmasoneria succede lojilor operative, chiar dacă teoria unui metisaj progresiv a fost mult timp apărată. Sigur, anumiți intelectuali au frecventat mult timp loji de artizani în Anglia și Scoția veacului al XVII-lea, dar această realitate a dispărut total după crearea francmasoneriei în 1717. Promotorii acestei noi mișcări (J-T. Desaguliers, James Anderson, G. Payne) s-au inspirat din spiritul lojilor operative pentru a-i oferi o identitate. Ei nu urmăreau să se identifice cu artizanii, nici măcar cu constructorii catedralelor: o arhitectură pe care James Anderson o considera confuză și improprie. Francmasonul începuturilor privilegia arhitectura italiană a secolului al XVI-lea. Interesul pentru metafora construirii Templului i-a împins pe creatorii francmasoneriei să caute surse de inspirație în societățile inițiatice care foloseau și ele această metaforă a construcției. Gradul de companion aduce un omagiu lojilor operative, dar crearea gradului inițiatic de maestru, asociată mitului lui Hiram, este cea care constituie adevărata identitate a ordinului francmasonic. Se regăsesc astfel corespondențe

cu mișcarea franceză a companionajului, dar este vorba de un împrumut al anumitor uzanțe pentru a sprijini identitatea tăietorului în piatră. În fapt, francmasonul nu are de tăiat decît piatra sa interioară. Modelul arhetipal al tuturor templelor din diferite confrerii se referă la Templul lui Solomon, căci el reprezintă simbolic locuința lui Dumnezeu. James Anderson a scris primele Constituții inspirîndu-se din propria experiență de la loja din Aberdeen, în Scoția. Această lojă de artizani, în care lucra și tatăl său, primea, în secolul al XVII-lea, nobili și oameni din profesii străine meseriei de artizani, care erau numeric jumătate din aderenți. Nu se știe cu adevărat care era rolul acestor intelectuali, în afară de participarea lor financiară la dispozitivul de ajutor mutual al zidarilor de meserie. Demnitatea de ospitalier era de altfel sigur o urmă a procedeului de securitate financiară și de susținere a…

Dacă inițiatul nu are conștiința totală a naturii sacre a practicii sale, el riscă să confunde francmasoneria cu o asociație profană și poate va fi decepționat față de viitorul său

Medic psihiatru, Olivier Pouclet lucrează în cadrul centrului ospitalier specializat din Jury-les-Metz, din Lorena. Preocupat de studierea masoneriei, Olivier Pouclet este autorul lucrărilor Le cheminement de l’Apprenti franc-maçon: interprétation psychologique et symbolique, Maison de Vie Editeur, Paris, 2016 și Le cheminement du Compagnon franc-maçon: une étape clé de la construction de l’initié, Maison de Vie Editeur, Paris, 2018. Sensul simbolic original Bogdan Mihai MANDACHE: Termenul de inițiere este folosit tot mai des în ultima vreme, în contexte tot mai variate, riscînd să-și piardă înțelesul prim. Ce este inițierea masonică? Olivier POUCLET: Inițierea este o ceremonie care permite candidatului să treacă într-o dimensiune sacră, în opoziție cu lumea obișnuită calificată ca fiind profană. Francmasoneria corespunde acestei definiții, cu intenția de a construi o societate umanistă liberă și egalitară. Dacă ritualurile se inspiră din cele ale societăților inițiatice tradiționale și antice, francmasoneria propune o schemă spirituală inspirată de cultura occidentală iudeo-creștină. Scrierile biblice constituie deci o sursă importantă în studierea simbolurilor francmasonice.  Mișcarea a ales totuși să nu se limiteze la o orientare unică, respingînd ideea unui dogmatism, revendicînd o poziție laică. În adevăr, Ordinul

masonic propune referințe foarte eclectice, provenite din cultura occidentală, cum ar fi Cabala, Gnoza, Alchimia sau miturile grecești. Datorită acestui ansamblu, cu aparență heterogenă, francmasoneria își creează propriul mit, pe care alege să nu-l dezvăluie decît începînd cu gradul de maestru. Primele două grade nu vorbesc deloc despre Hiram, deși personajul poate fi considerat ca fiind părintele fondator al francmasoneriei. Chiar în jurul mitului lui Hiram se organizează procesul identitar al noii instituții. Cred că pînă la primele Constituții din 1723, identitatea mișcării încă nu era afirmată, căci ritualurile erau calchiate după cele ale masoneriei operative anglo-saxone. Primele două grade erau legate de această istorie. Fiecărui grad al lojii albastre îi corespunde o perioadă din evoluția umanității, ucenicului fiindu-i asimilată copilăria, companionului adolescența, iar maestrului vîrsta adultă. Contrar societăților tradiționale care propun un rit unic de trecere…

Cartea lui Olivier Pouclet răspunde la multiple întrebări despre ritualul și simbolismul gradului de companion. În egală măsură, recenta carte a autorului francez îi invită pe masoni să interpeleze obiectele simbolice aflate în templu, peste care guvernează aceleași interpretări, de multe ori simpliste, lipsite de finețea și rafinamentul care sînt/ar trebui să fie intrinseci căutării spirituale.

În martie 2016, tot aici, scriam despre cartea lui Olivier Pouclet, Le cheminement de l’apprenti franc-maçon, intérprétation psychologique et symbolique. Autorul francez, psihiatru de formație, continuă studierea sensului psihologic și inițiatic al primelor grade masonice în noua sa carte Le cheminement du compagnon franc-maçon. Une étape-clé de la construction de l’initié, Paris, Maison de Vie éditeur, 2018, 198 p. Termenul de companion este în mod obișnuit asimilat companionajului sau masoneriei operative medievale, datorită prezenței mitului construirii templului lui Solomon.  Olivier Pouclet remarcă lucrările despre simbolismul artei romanice, scrise de Anne și de Robert Blanc care pun în lumină existența practicii inițiatice în ghildele zidarilor medievali. Străbătînd Franța în căutarea sculpturilor romanice, autorii amintiți au evidențiat mesajul inițiatic al acestora, omogenitatea mesajelor lor simbolice, esoterice încrustate în piatră, concentrate în jurul temei luptei interioare a omului pentru îmbogățirea sa spirituală, așa cum apare ea ilustrată în sculpturile din bisericile Saint-Nicolas din Brem-sur-Mer, Notre-Dame din Angels și Notre-Dame din Vouvant. Olivier Pouclet sesizează un aspect despre care se vorbește mai puțin, dar care nu ar trebui să lipsească din pregătirea preliminară inițierii masonice. Mulți profani bat

la poarta templului încărcați de iluzii, false idei asupra originii și intențiilor ordinului masonic. Cînd va citi în Constituțiile lui Anderson că Adam a fost primul mason, ucenicul va înțelege că pastorul englez a exprimat valoarea umanistă a ordinului. Ucenicul va fi îndrumat să facă un examen serios asupra unor idei, aparent încîntătoare, atrăgătoare, dar lipsite de temeinicie istorică. Dar ucenicul nu va neglija înțelesurile metaforice, alegorice, la rîndul lor lipsite de un corespondent concret, dar care prin sensuri multiple, aparent ascunse, vor da sens căutării sale inițiatice. „Mișcarea francmasonică acordă o importanță primordială simbolului, cum finalmente o fac toate curentele spirituale și inițiatice”, afirmă Olivier Pouclet, amintind convingerea lui C.G. Jung că nu există societate sacră fără viață simbolică. Apărută în 1717, masoneria a preluat elemente din masoneria operativă accentuînd latura speculativă. Teoria filiației masonice…

Pentru Jean Solis “Boaz, mai mult decît un cuvînt de recunoaștere anodin, este o entitate care conține întreg fermentul căutării pe care o face un mason.”

“Și a așezat stîlpii la pridvorul templului, punînd un stîlp în partea din dreapta și dîndu-i numele Iachin; și pe celălalt stîlp în partea stîngă, dîndu-i numele Booz”, Cartea a treia a regilor 7, 21. Dincolo de multiplele ritualuri, de schimbări, de variante de traduceri, referința la coloana Boaz rămîne fundamentală în masonerie, o lume care invocă tradiția, dar face adăugiri și revizuiri peste ceea ce au lăsat “părinții fondatori”, și peste care nimeni, niciodată nu ar fi trebuit să mai adauge ceva. Dar o lume cu vagi și de multe ori nejustificate pretenții tradiționaliste își “îngăduie” să menționeze coloana Boaz fie în gradul de ucenic, fie în cel de companion/calfă. Cunoscut pentru cărțile sale despre masonerie (Tous les rituels de la Grande Loge d’Ecosse; Les 15 sujets qui fâchent les francs-maçons; Les références bibliques dans la franc-maçonnerie), Jean Solis propune cititorilor o nouă carte: Tout sur Boaz.

Etude d’un mot pour la loge et les planches, Editions de la Hutte, colecția Franc-maçonnerie, 60 p. Jean Solis amintește paragrafele din ritualuri unde este menționată coloana Boaz și pronunția silabisită simbol al reîntîlnirii într-un secret comun, simbol al regăsirii fraților răspîndiți în lume, al regăsirii celor ce respectă aceleași valori. Jean Solis afirmă că Biblia este dincolo de orice contestare “baza mitologică esențială și inseparabilă a masoneriei” (afirmație contestată probabil de unele obediențe!) și subliniază că Boaz este menționat și în alte cărți din Vechiul Tesatament, în Cartea Rut, în Cronici, dar și în Noul Testament (mai mult…)

Dalta și ciocanul sînt unelte purtătoare ale unei dimensiuni esențiale a companionajului fără de care acesta s-ar îndepărta de tradiția inițiatică: munca. A construi are în tradițiile inițiatice, operative sau speculative, profunde semnificații morale și spirituale, oferind astfel posibilitatea depășirii condiției umane și apropierii de transcendență, de cunoașterea și înțelegerea unor valori superioare.

A vorbi despre unelte într-o epocă instrumentalizată și tehnologizată poate părea ușor desuet; cînd toate produsele tind prin uniformizare să impună un tipar, cine mai poate privi uneltele de altădată altfel decît cu o ușoară nostalgie condescendentă? Privind întreaga aventură umană din perspectiva semnului decisiv al umanității, diferența, înțelegem mai bine definiția uneltei așa cum apare în Dictionnaire Universel du XIX siecle de Pierre Larousse: prin unelte sînt desemnate instrumentele de lucru care sînt mînuite de însăși mîna lucrătorului; celelalte care intervin în procesul muncii sînt mai curînd instrumente decît unelte, sînt aparate care acționează asupra materiei. În înfruntarea primă cu materia mîna  a fost cea care a descoperit, a experimentat, a modificat. Acest gînd trebuie să-l fi avut și Paul Valéry cînd a scris că mîna este "egala și rivala gîndirii". Companionajul nu a cunoscut decît un singur stăpîn: materialul care era piatra de încercare a priceperii și eticii artizanului. Companionajului îi era specific efortul, munca de transformare a unui material, o muncă deopotrivă manuală și intelectuală. Într-un text despre meserie și spiritualitate, apărut în "Le Compagnon du tour de France" (ianuarie 1940), citim aceste

rînduri pline de înțeles: "Unealta zămislește meseria; meseria, artele; în Evul Mediu, meseria și artele erau un tot. Unealta este măsura omului; poartă în ea personalitatea maestrului. În atelier, unealta capătă sub ochii inițiatului valoarea unui obiect sacru. Atelierul nu este un templu unde se meditează, unde se studiază, unde se desăvîrșește o lucrare: o parte a operei universale? Din toate timpurile, fără îndoială, unealta  a fost considerată ca un simbol." Dalta și ciocanul sînt unelte ale tradiției construcțiilor, ale lucrării asupra pietrei. Mînuite cu pricepere, dalta și ciocanul scot la iveală forma voită acolo unde nu era încă definită, ele acoperă drumul între materia brută și lucrarea împlinită. Ele fac parte indestructibilă din moștenirea companionajului, preluată de masoneria speculativă care, de multe ori, se prezintă ca o continuatoare a masoneriei operative , subiect…

De la prima pagină autorul precizează cu onestitate că nu aduce nimic nou, totul a fost deja publicat, el urmărind doar să creeze un "instrument" pedagogic necesar bunei înțelegeri a corpusului ritualic al gradului de companion.

În ianuarie 2014 prezentam un prim volum al unei anunțate trilogii semnate de autorul francez Percy John Harvey; anterior scrisesem despre o altă trilogie a sa (Les Hautes Grades Maçonniques. Le Maître secret). În august, anul trecut, a apărut al doilea volum al trilogiei anunțate: La Franc-Maçonnerie expliquée par l'image; tome 2 - Le Grade de Compagnion, Paris, Editions Maison de Vie, 2014, 320 p. După asceza inițiatică a gradului de ucenic, încheiată cu dobîndirea de noi cunoștințe și deprinderi în cioplirea pietrei brute, ucenicul este chemat să urce o nouă treaptă, să treacă de la perpendiculară la nivelă. Trecerea la gradul de companion nu este o inițiere în sens strict, nu prezintă o formă dramatică elaborată, dar este impresionantă prin simbolismul celor cinci călătorii; prin acestea gradul de companion este nu doar legatura între gradul de ucenic și cel de maestru. Nu vom

insista în rîndurile care urmează asupra planșei lojii companionilor sau asupra elementelor simbolice și a dispunerii lor, ci doar asupra călătoriilor de instrucție și asupra anexelor. Steaua înflăcărată este emblema gradului, simbolismul stelei fiind amplificat de amplasarea in mijlocul său a literei G, dar și de omul universal al lui Robert Fludd care se poate înscrie în pentagramă; literei G i s-au atribuit mai multe semnificații: Generare, Gravitație, Geniu, Gnoză, Dumnezeu (God, in engleză), dar nu în ultimul rînd, G subliniază valoarea esențială a Geometriei! Simbolul stelei înflăcărate îi îngaduie autorului frumoase incursiuni în reprezentarea omului în pentagramă sau doar a pentagramei așa cum apar la Villard de Honnecourt, baronul de Tschoudy, Cornelius Agrippa sau Albrecht Durer. (mai mult…)

Recent doi autori francezi, doi masoni, o femeie şi un bărbat (Monique Amiot şi Xavier Tacchella), întrucît ordinul masonic în care lucrează este unul mixt, au publicat o trilogie despre Ritul Operativ al lui Solomon

Francmasoneria cunoaşte mai multe rituri şi dacă este să dăm crezare unei butade fiecare practicant al unui rit consideră că ritul în care lucrează este cel mai frumos. Unii se mîndresc cu numărul de practicanţi răspîndiţi în obedienţele de pe mapamond, alţii îşi arogă vechimea de cînd este practicat ritul, alţii socotesc învăţăturile transmise de un rit prin...presupusa influenţă a membrilor acelui rit în viaţa socială şi politică, nu puţini fiind cei care socotesc importanţa ritului după numărul gradelor, de aici o nesfîrşită confuzie în rîndul celor care prin varii mijloace au dobîndit supremul grad (vor fi ştiind ei vreodată care este acesta?) şi care încă-şi trăiesc dezamăgirea de a nu fi părtaşi la aflarea...marilor secrete ale lumii de la fondarea ei pînă în zilele noastre. De altfel, este uşor de văzut că în funcţie de elementele care i-au adus pe masoni în lojă s-a creat o falie care se adînceşte între cei care ţintesc varii privilegii şi cei pentru care Cunoaşterea este adevăratul privilegiu! Astăzi sînt cunoscute şi practicate în masonerie Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, Ritul Scoţian Rectificat, Ritul Francez Modern, Ritul

Francez Tradiţional, Ritul Scoţian Standard, Ritul York, Ritul Memphis-Misraim, Ritul Emulation, Ritul Ioanit, Ritul Operativ al lui Solomon. Acesta din urmă este cu siguranţă cel mai nou, fiind practicat în cadrul Marii Loji l'Ordre Initiatique Traditionnel de l'Art Royal. Inutil să amintim că fiecare rit crede că este mai aproape de Tradiţie, de profunzimea esoterică şi că este mai în măsură decît altul/altele să asigure progresul individual pe calea perfecţiunii! Recent doi autori francezi, doi masoni, o femeie şi un bărbat (Monique Amiot şi Xavier Tacchella), întrucît ordinul masonic în care lucrează este unul mixt, au publicat o trilogie despre Ritul Operativ al lui Solomon: Le Rite Opérativ de Salomon; 1. Apprenti, des Tenèbres à la Lumière; 2. Companion, du speculatif à l'operatif; 3. Maître, de la Mort à la Vie; Paris, Editions Maison de Vie,…

Studiul profesorului Philippe Langlet este un exemplu de abordare a unei teme masonice despre care s-a scris puţin; impresionează abundenţa de informaţii şi analiza întemeiată pe lecturi şi comparaţii, nu pe speculaţii lipsite de temei şi, în cele din urmă, de orizont.

Shibboleth este cuvîntul de trecere la gradul de calfă/companion în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, ca şi în alte rituri, despre care ritualurile se mărginesc a spune că semnifică spicul de grîu prezent de altfel şi în planşa lojii calfelor. Universitarul şi autorul de literatură masonică Philippe Langlet propune o analiză istorică, biblică, filologică şi simbolică în măsură să lumineze aspectele acestui cuvînt: Schibboleth. Le blé du ciel. Etude complète d'un mot de la franc-maçonneerie universelle, Bonneuil-en-Valois, Editions de La Hutte, collection "Franc-maconnerie", 2010, 106 p. Dintre cărţile lui Philippe Langlet amintim: Des Rits maçonniques. I. Vécu initiatique et Franc-Maçonnerie, Dervy,1997; Des Rits maçonniques. II. Des outils pour changer, Dervy, 1998; Les plus belles prières des Franc-Maçons, Dervy, 2006; Les textes fondateurs de la Franc-Maçonnerie, Dervy, 2006. Evocînd ipotezele avansate de Pierre Guillaume (speculativii ar fi preluat din bagajul teoretic al operativilor) şi de Andre Kervella care se întreabă de ce speculativii au adoptat un cuvînt care în scrierile vetero-testamentare apare o singură dată şi consideră că adoptarea sa nu a fost un gest deliberat, Philippe Langlet, dimpotrivă,

crede că împrumutul cuvîntului a fost una deliberată şi că a fost folosită în optica transformării spirituale pe care o promova masoneria speculativă. Cuvîntul Shibboleth apare într-un ritual din 1744, apoi în celebra divulgare L'Ordre des Franc-Maçons trahi (1745): "Care este cuvîntul de trecere al Ucenicului? Tubalcain. Cel al Companionului? Shibboleth". În timp unele ritualuri au folosit explicaţii mai ample, amintind episodul biblic în care este folosit acest cuvînt: "Atunci a adunat Ieftae toţi oamenii din Galaad şi s-a bătut cu Efraimiţii şi au bătut locuitorii Galaadului pe Efraimiţi, zicînd: "Voi sînteţi nişte fugari din Efraim, Galaadul însă e între Efraim şi Manase". Şi au luat Galaaditenii vadul Iordanului de la Efraimiţi şi cînd vreunul din Efraimiţi zicea: "Îngăduie-mi să trec", atunci oamnii din Galaad îi răspundeau: "Nu cumva esti Efraimit?" Acela răspundea: "Nu!" Ei însă îi ziceau: "Zi Şibbolet"; el însă…

Trilogia lui Pierre Dangle aduce cîteva puncte de vedere care necesită aprofundări şi are meritul că deschide dialogul cu alte orizonturi culturale în care pot fi găsite elemente care, chiar dacă nu au influenţat direct spiritualitatea masonică, pot oferi puncte de ancorare în tradiţii şi pot oferi un cadru mai larg de interpretare.

De mai bine de 250 de ani, de la primele dezvăluiri ale ritualurilor masonice, autori mai bine sau mai puţin bine intenţionaţi au căutat să arate ceea ce se presupune că se ascunde în spatele acelor ritualuri. Evident, totdeauna au cîştig de cauză, în faţa unui public avid de scenarii vizînd conspiraţii mondiale, lucrările care au ca pretext textul unui ritual pentru a putea divaga la nesfîrşit pe marginea subiectelor senzaţionale. Sigur, pe lîngă aceste lucrări care satisfac un public prea puţin preocupat de interpretare şi analiză, apar şi lucrări care caută să pătrundă în profunzimea simbolurilor pe care le vehiculează ritualurile masoneriei speculative. O apariţie editorială de dată recentă, aparţinînd lui Pierre Dangle, încearcă pe parcursul unei trilogii să aducă precizări despre simbolismul primelor trei grade: Le Livre de l'Apprenti ; Le Livre du Compagnon ; Le Livre du Maître, toate apărute la Editions Maison de Vie, în colecţia La Franc-Maconnerie initiatique. Cartea ucenicului debutează cu o frumoasă incursiune în înţelesurile noţiunii de iniţiere, termen tot mai frecvent folosit, şi paradoxal, tot mai puţin înţeles tocmai printr-o folosire abuzivă, nejustificată. Or iniţierea este cheia de

boltă a masoneriei regulare: "este important a preciza că funcția primă a unei Loji masonice este de a practica ritualuri inițiatice și de a consacra toate eforturile sale inițierii", subiectele profane fiind destinate altor medii şi spaţii. Tradiţia iniţiatică este cea care hrăneşte o lojă, adică ansamblul forţelor creatoare în care spiritualitatea se recreează permanent. Un univers iniţiatic populat de simboluri, care creează, pentru a relua cuvintele lui Ramsay, un limbaj cînd mut, cînd elocvent, graţie căruia se recunosc membrii confreriei. Marie-Madelaine Davy spunea că diferenţa dintre oameni se reduce la prezenţa sau absenţa experienţei spirituale, iar omul spiritual nu se instruieşte decît prin simboluri, iar cînd vrea să dea seamă de experienţa sa inefabilă, în mod necesar face recurs la simboluri. Pentru Pierre Dangle "ritualul este cel care dă corp spiritualului şi reanimă ansamblul…