Comentarii, Simboluri

Catedralele – enciclopedii de simboluri

Bogdan Mandache

Cartea lui Christian Montésinos abordează un subiect ambiţios şi dificil pentru că simbolurile prezente în basoreliefurile din catedralele franceze nu trimit către un adevăr unic, ci către interpretări multiple, dar care trebuie să se întemeieze pe lecturi, observaţii minuţioase şi comparaţii.

Strange symbols of cathedrals

Christian Montésinos este un autor cunoscut celor care frecventează acest site. În anul 2010 îi prezentam un foarte util dicţionar: Dictionnaire raisonné de l’alchimie et des alchimistes, Editions de La Hutte; la sfîrşitul anului trecut aceeaşi editură franceză edita o nouă carte a lui Christian Montésinos: Symboles étranges des cathédrales. Basiliques et églises de la France médiévale, collection „Les Veilleurs”, 480 p. Recenta carte este în continuarea mai vechilor sale preocupări care luaseră forma unei cărţi apărute în aceeaşi colecţie: Elements de mythologie sacrée aux XII et XIII siècles, apărută în 2011. Catedralele din Franţa, înălţate între secolele al XII-lea şi al XIV-lea, configurînd gloria goticului, reprezintă un ansamblu unic de construcţii remarcabile deopotrivă prin arhitectură şi prin varietatea simbolismului decoraţiunilor. Dar ceea ce vedem în aceste catedrale nu s-a constituit într-o clipă, ci s-a construit în timp, progresiv, pornind de la surse antice, pe care oamenii au ştiut să le transmită generaţiilor următoare, uneori pe căi ocolitoare. Era un

elan atît spiritual, cît şi în planul construcţiilor; fiecare membru al comunităţii participa la înălţarea catedralei după mijloacele sale: donînd bani sau muncind; sigur, chestiunile privind planurile arhitecturale erau rezervate unei elite de arhitecţi şi maeştri, secretele lor păstrîndu-se şi astăzi, chiar dacă celebrele Carnete ale lui Villard de Honnecourt au fost reproduse şi sînt accesibile unui public larg. Locul misterelor şi secretelor construcţiei era loja, unde constructorii discutau detaliile şi trasau planurile finale. O idee răspîndită este aceea că multe catedrale sînt cărţi în imagini, adevărate enciclopedii, deşi ele nu au fost construite în acest scop; totuşi „imago” înseamnă reprezentarea perfectă a unei realităţi pe care o poartă în sine: „Imaginea în gîndirea medievală este o reprezentare, un simbol, o emblemă, ceea ce l-a făcut pe Huysmans să spună că catedralele erau hieroglifice, folosind pentru acest cuvînt sensul său prim, adică de scriitură sacră”, scrie Christian Montésinos. Dificultăţile apar în lectura imaginilor, unde se suprapun straturi succesive de interpretare…

Mai mult...
Alchimie, Cărţi

Dicţionar al alchimiei şi alchimiştilor

Bogdan Mandache

Dicţionarul alchimiei şi al alchimiştilor este o lucrare indispensabilă celor care vor să descifreze arta lui Hermes.

Dictionnaire raisonné de l'alchimie et des alchimistes

A spune că literatura consacrată alchimiei este abundentă ar fi aproape o banalitate. Şi astăzi, ca şi în veacurile din urmă, alchimia atrage oameni venind dinspre domenii diferite, de condiţii sociale diferite, celebri sau necunoscuţi. Caută ei aurul sau vor să obţină viaţa veşnică? Cu siguranţă, nu! Sînt oameni atraşi de puterea fascinantă a alchimiei de a deschide porţile Naturii şi de a propune o viziune universală a cunoaşterii. De la aceste considerente a pornit Christian Montésinos, în urmă cu patru decenii, atunci cînd a început să lucreze la un dicţionar al alchimiei; după patru decenii în care a citit sute de cărţi şi tratate, a inventariat cîteva mii de termeni şi nume, a urmat selecţia şi ordonarea acestora, ca şi redactarea articolelor. În toamna trecută, a prezentat publicului interesat Dictionnaire raisonné de l'alchimie et des alchimistes - L'alphabet d'Hermès, Editions de La Hutte, collection "Alchimie", 570 p. Să amintim că nu venea pe un teren gol, cu mai bine

de două secole înaintea sa Dom Antoine-Joseph Pernety publicase Dictionnaire mytho-hermétique, iar în timpuri contemporane nouă Eugène Canseliet se impusese prin L'Alchimie expliquée sur ses textes classiques. Autorul îşi prefaţează dicţionarul cu o binevenită introducere căci drumul alchimistului este o epopee personală asupra misterelor naturii; viziunea noastră asupra alchmiei diferă fundamental de cea pe care o aveau cei din vechime, fie ei egipteni, greci, evrei sau arabi. Cei din vechime îşi spuneau discipoli ai lui Hermes, hermetişti sau filosofi, rareori chimişti, şi niciodată alchimişti, iar dacă astăzi afirmăm că Bacon, Raimundus Lullus sau Toma de Aquino practicau alchimia trebuie să fim prudenţi asupra sensului pe care îl atribuim termenului. Apariţia chimiei moderne avea să redeschidă un anume interes pentru alchimie, întrucît între cele două domenii trebuia trasată o fermă distincţie! Asupra originii alchimiei ar fi impropriu să insistăm aici, subiectul fiind vast şi fără o rezolvare uşoară; ce trebuie reţinut este că în evoluţia sa alchimia a dobîndit, a încorporat…

Mai mult...