Scrisă acum 150 de ani, cartea lui Albert G. Mackey exprimă punctul de vedere al vremii asupra originilor și istoriei francmasoneriei. Cititorii de astăzi pot fi sau nu în acord cu opiniile autorului american, cu viziunea sa; dincolo de acceptarea sau nu a aserțiunilor sale, să remarcăm și să prețuim strădania de a ne fi oferit una dintre primele istorii ale Ordinului.

Istoria francmasoneriei este un subiect în măsură să stîrnească patimi, controverse, dispute. De multă vreme se confruntă două tabere: cea care susține coborîrea în timp pînă la strămoși, pe de o parte, și cea care susține că nimic nu îndreptățește să mergem mai departe de sfîrșitul secolului al XVII-lea, adică cîteva decenii înainte de constituirea masoneriei, iunie 1717. Sînt mulți susținători și de o parte, și de cealaltă, fiecare cu mai mult sau mai puține argumente. E adevărat că miturile, legendele, coborîrea în timp, referințele la cavalerii templieri, la zidarii medievali, totul într-o confuzie istorică și logică, vor aduce totdeauna mai mulți susținători și cititori, mai puțin preocupați de a separa adevarul de fals, mitul de istorie, certitudinile de supoziții. Cînd scriu aceste rînduri gîndesc la eminentul istoric al francmasoneriei, universitarul francez Roger Dachez, care la capătul a 20 de ani de cercetări a publicat, în urmă cu zece ani, cartea L'invention de la franc-maconnerie. Des operatifs aux speculatifs. Nu știu cum va fi fost primită de publicul larg, dar tuturor aș vrea să le transmit concluzia cărții: dacă francmasoneria nu

ar fi existat, ar fi trebuit...inventată! Născut la Charleston, în 1807, Albert G. Mackey, membru al lojii „Saint Andrew”, a fost unul dintre cei mai cunoscuți masoni americani ai secolului al XIX-lea; a fost ofițer în corpurile rituale ale vremii, a deținut gradul 33 al Ritului Scoțian Antic și Acceptat, al cărui secretar general i-a fost în ultimii 20 de ani ai vieții, pînă în 1881. A abandonat medicina, s-a consacrat masoneriei, a studiat și a publicat mult, fiind considerat „cel mai bine informat mason din America”. Dintre lucrările sale cele mai cunoscute sînt: Encyclopedia of Freemasonry și History of Freemasonry; aceasta din urmă a fost proiectată în 7 volume, din care a dus la bun sfîrșit doar 5, munca sa fiind încheiată de confrații Singleton și Hughan. De curînd, această din urmă carte a lui Mackey cunoaște și…

Cartea lui Oswald Wirth pledează pentru revenirea la studiile simbolice și tradiționale, pentru redescoperirea ințierii și a vieții interioare, pentru reîntoarcerea masoneriei în temple.

Editura Herald este constantă în preocupările sale de a deschide cititorilor orizontul lecturii către teritorii altădată ascunse privirii și înțelegerii. Din această dorință s-au născut și s-au îmbogățit colecțiile “Manuscris”, “Quinta essentia”, “Cărți fundamentale”, “Philosophia perennis”, “Cultură și civilizație”. De curînd acestora li s-a adăugat noua colecție “Arta regală”, din care au apărut primele două titluri. Unul dintre ele este Oswald Wirth, Misterele Artei Regale, Ritualul adeptului, cuvînt înainte: Vasile Zecheru, traducere din limba franceză: Vlad Sauciuc. Oswald Wirth (1860-1943) este un cunoscut autor de literatură masonică, scrierile sale fiind sursa reînnoirii studiilor simbolice și tradiționale în Marea Lojă a Franței. Dintre cărțile sale amintim: Le Tarot des imagiers du Moyen Age; Le Symbolisme astrologique; Le symbolisme hermétique dans ses rapports avec l’alchimie et la franc-maçonnerie; La Franc-maconnerie rendue intelligible à ses adeptes, traducere în limba română, Francmasoneria pe înțelesul adepților săi, Editura Rao, 2005; Les mystères de l’Art Royal, rituel de l’Adepte. A fost și un asiduu publicist, articolele sale apărînd în revistele “L’Accacia”, “La lumiere maconnique” și, mai ales, “Le Symbolisme”, revistă creată de Oswald Wirth în 1912 și proclamată “organ al mișcării

universale de regenerare inițiatică a francmasoneriei”. Inițiat în anul 1884, în loja La Bienfaisance Châlonnaise a Marelui Orient, Oswald Wirth s-a apropiat de cercurile frecventate de Stanislas de Guaita, Paul Adam, Peladan și Papus, apoi la inițiativa lui Ferdinand Baudel s-a înscris într-o lojă a Marii Loji Simbolice Scoțiene, pentru ca mai tîrziu să participe la crearea Marii Loji a Franței, căreia i-a rămas fidel pînă la capătul vieții. Fervent spiritualist, Oswald Wirth a fost modelul pe care l-a folosit scriitorul Jules Romains pentru personajul Lengnau din Oameni de bunăvoință. Oswald Wirth este perceput ca un aparator al masoneriei spiritualiste, dar și al unei masonerii progresiste, termen ușor confuz pentru un ordin care cultivă, prețuiește și se întemeiază pe Tradiție, lucru de altfel sesizat și de Wirth care s-a detașat de atitudinile politice ale obedienței…

Mitul Pelicanului pune în lumină soclul iniţierii, actul prin care sacrul se întrupează în polarităţile vieţii, masculin şi feminin, ceea ce aminteşte de Poimandres despre care scrie Hermes Trismegistos: „Eu sînt Poimandres (Nous), Inteligenţa Atotstăpînitoare, iar Nous-ul tău este Dumnezeu Tatăl: nu sînt despărţiţi niciodată unul de celălalt şi această împreunare dintre ei este viaţa.”

Auzim deseori vorbindu-se despre masonerie ca fiind Arta regală. Ce este arta? Este masoneria o artă? Este Arta regală? La aceste întrebări, şi la altele, încearcă să răspundă Jean Onofrio în recenta sa carte L’Art royal de la franc-maçonnerie. De la royauté en esprit à la construction du temple (Paris, Editions Maison de Vie, 2013, 128 p.). Arta este expresia unui mister al vieţii, ea cere coerenţă şi armonie. Johann Valentin Andreae scria că misiunea artei este sesizarea adevărului primordial, să facă auzit ceea ce altfel rămîne neauzit, să enunţe Cuvîntul primordial, să reproducă imaginile primordiale. Pentru Jean Onofrio „francmasoneria iniţiatică este tripla expresie a artei: o artă de a trăi, o artă de a construi şi o artă de a muri.” Arta regală nu este o artă plăcută regelui, ci este arta regelui, istoricii care au studiat sacralizarea puterii regale susţinînd că regele avea un corp individual şi muritor, şi un corp simbolic şi nemuritor. Corpul muritor, cu finitudinea sa, este un receptacol temporar, dar el este locuit de un corp nemuritor. Cu cele

trei coloane, masoneria dispune de instrumentele/uneltele unei gîndiri creatoare; naşterea şi dezvoltarea unei gîndiri creative devin posibile pornind de la invariantele de la care masonii nu pot devia. „În aceasta constă cu adevărat marele secret şi marele mister al Artei regale”, precizează autorul. Realizată de masonii operativi, Arta regală este punerea în operă după legi divine, şi reprezintă un ideal de creaţie a templului şi de manifestare a Luminii. Templul este o hieroglifă monumentală a prezenţei divine, este un arhetip care uneşte ceea ce este jos cu ceea ce este sus, tenebrele cu Lumina, spiritul cu materia, cerul cu pămîntul. „Templul, spunea Jean Hani, este fixarea prezenţei spirituale într-un suport material.” Templul este imagine a omului şi deopotrivă a universului. Sigur, sînt formulări reale, pline de tîlc şi de învăţăminte; dar dacă toate acestea sînt publicate, cunoscute, predate în şcoli şi universităţi, care este tipul…

Jean-Patrick Dubrun (n. 1952) a studiat economia şi limbi străine, specializîndu-se în limba germană la Goethe Institut din Munchen. Lucrează în domeniul asigurărilor. Este preocupat de tradiţia vechilor constructori şi de simbolurile prin care oamenii transmit adevărata cunoaştere spirituală.

Este autor al cărţii Qu’est-ce qu’un Aprenti Franc-Macon? (Editions Maison de Vie, 2010) şi a unei noi traduceri, însoţite de comentarii, a Basmului lui Goethe: Le Serpent vert. Conte initiatique, Editions Maison de Vie, 2010. Pregăteşte o nouă carte despre simbolismul celor doi sfinţi Ioan. Un imn al puterii vitale Bogdan Mihai MANDACHE: - Sînteţi autorul unei noi traduceri, cu ample note şi comentarii, a Basmului lui Goethe. De ce era necesară o nouă traducere? Jean-Patrick DUBRUN: - Das Marchen, literal Le Conte, adeseori numită Le Serpent Vert, a suscitat numeroase traduceri de la apariţia sa în 1795. Una dintre cele mai cunoscute în limba franceză, cea a lui Oswald Wirth, datează din 1922. Recitind-o am găsit că stilul reflecta epoca sa şi apărea puţin desuet, preţios în mod inutil uneori. Mai uimitor încă, deşi Wirth se lăuda că era hermetist, comentariile sale treceau complet de partea dimensiunii alchimice a basmului lui Goethe pentru a se concentra pe o interpretare umanistă, simpatică dar care mi se părea că trece pe lîngă esenţial. Lectura textului original al lui Goethe, de o stupefiantă frumuseţe, m-a

provocat să-l fac accesibil cititorului de astăzi, obişnuit cu un limbaj simplu şi direct, lipsit de înflorituri. Este vorba deci de a „moderniza” Basmul fără a trăda spiritul, exerciţiu cu atît mai dificil cu cît se cunoaşte rigoarea ştiinţifică pe care o aducea Goethe în construcţia şi redactarea operelor sale. Se cunoaşte adagiul: traduttore, traditore. În fapt, a traduce, înseamnă totdeauna a trăda puţin, căci cuvintele capătă sensuri diferite, după spaţiul în care se folosesc şi după epocă. Das Marchen este cu adevărat „în afara timpului” şi merită reactualizat din timp în timp, în aşa fel încît mesajul său, purtător al unei învăţături universale, să fie înţeles de noile generaţii. Cînd traduci, afirma Goethe, trebuie să atingi intraductibilul. Nu pretind că am ajuns aici, dar cel puţin am încercat, prin comentariile şi interpretările care sînt în continuarea…

Patrick Négrier face cîteva incursiuni în ceea ce am putea numi, fără teamă că exagerăm, "arheologia ritualistică", urmărind ritualurile începuturilor masoneriei simbolice prin prisma "dezvăluirilor" din cărţile celebre scrise de abatele Pérau, de Samuel Prichard, de Thom Wolson sau din Sceau rompu, publicată în 1745, dar fără autor cunoscut

De mai bine de douăzeci de ani, Patrick Négrier s-a consacrat studierii începuturilor masoneriei speculative. Cărţile sale sînt un reper în domeniu şi o sursă de informaţii de neocolit pentru cei interesaţi de începuturile masoneriei moderne, cît şi de ideea de regularitate aşa cum se regăseşte în formele originale ale ritului Cuvîntului de mason. Am citit parte din cărţile lui Patrick Négrier, notele mele de lectură asupra cărţilor sale fiind publicate în revista Cronica, între anii 1999-2005; erau anii în care îi apăruseră cîteva din cărţile pe care avusese amabilitatea să mi le trimită: La Pensée maçonnique du XIV au XX siècle, Rocher; La Tradition initiatique. Idées et figures autour de la franc-maçonnerie, Ivoire-Clair; La Bible et l'Egypte. Introduction à l'ésoterisme biblique, Ivoire-Claire; L'Eclectisme maçonnique. Hermeneutique maçonnique et philosophie biblique, Ivoire-Clair; Temple de Solomon et diagrames symboliques. Iconologie des tableaux de loge et du cabinet de reflexion, Ivoire-Clair; La Tulip. Histoire du rite du Mot de maçon de 1637 a 1730, Ivoire-Clair; Le rite des anciens devoirs- Old Charges (1390-1729), Ivoire-Clair.  Am avut plăcerea de a-l avea partener de

dialog pentru un interviu publicat în Cronica nr. 7, iulie 2003, interviu reluat în volumul Sensul ascuns. Dialoguri despre esoterism, Iaşi, editura Cronica, 2005. Cu puţin timp în urmă, lui Patrick Négrier i-a apărut o nouă carte: Art Royal et regularité dans la tradition de 1723-1730, éditions Ivoire-Clair, 2009, 380 p. Este vorba despre un model de regularitate, dar autorul ne atenţionează de la bun început că nu vrea să impună un model unic şi absolut al regularităţii masonice, ci un model printre altele, datorită diversificării obedienţelor masonice în decursul istoriei. Patrick Négrier recunoaşte în Constituţiile lui Andreson din 1723 şi în ritul Cuvîntului de mason din 1730 un model de regularitate. Fără a pretinde că face muncă de istoric profesionist, ci doar de filosof preocupat de istoria gîndirii, Patrick Négrier reconstituie istoria creării Marii Loji a Londrei şi folosirea ritului…