Cartea Laviniei Bârlogeanu este o dovădă de netăgăduit că autoarea este îndrăgostită de Jung. În mod simbolic şi fericit, Jung a luat-o de mînă pentru a o călăuzi într-un adevărat nigredo alchimic, amintindu-i neîncetat că este vorba de o iniţiere în care lumina nu apare decît după trecerea prin tenebre.

În ultimii ani s-a remarcat o preocupare pentru opera lui Carl Gustav Jung, atît prin interesul pentru traducerea operei sale, a unor cărţi în măsură să apropie publicul din România de domeniul nu tocmai familiar al psihologiei analitice, cît şi prin lucrări ale unor autori români care dovedesc o real interes pentru problemele nicicînd încheiate ale psihicului uman. S-au tradus mai multe volume din operele complete, iar în 2011 a apărut şi de acum celebra Cartea Roşie, autobiografia spirituală a lui Jung. Printre autorii care au dovedit o adevărată şi statornică apropiere de opera lui Jung, care au reuşit să pătrundă în profunzimea studiilor despre psihism, despre inconştient, despre căutarea Sinelui se numără Lavinia Bârlogeanu. A fost mai întîi romanul Arrhetonul (Nemira, 2012) în care Jung însuşi, „doctorul de minţi” din Zurich, un Jung la persoana întîi, lămureşte unele aspecte biografice păstrate cu discreţie; a urmat o altă carte, de această dată despre căutarea Sinelui: Jung îndrăgostit de suflet. Sinele: între om, Dumnezeu şi diavol, Nemira, colecţia „Porta magica”, 2013. Întîlnirea cu Jung este departe de a se consuma în lectura tihnită a cîtorva cărţi, fie printre ele şi Cartea Roşie; nicidecum,

întîlnirea adevărată cu Jung trece dincolo de litera textului, se petrece în profunzimea trăirilor sufleteşti, în confruntarea cu Sinele, în configurarea şi reconfigurarea inconştientului, în recunoaşterea existenţei şi a unei alte lumi decît cea raţională. Întîlnirea cu Jung poate avea loc printr-un hazard, dar totdeauna vine în întîmpinarea unei necesităţi. Mulţi dintre cei care astăzi desluşesc sensul scrierilor şi terapiei lui Jung s-au întîlnit cu psihiatrul şi savantul elveţian la o răscruce existenţială, într-un moment de cumpănă. Într-un recent interviu Lavinia Bârlogeanu mărturiseşte că după un coşmar teribil a coborît în bibliotecă şi întîmplător a pus mîna pe cartea de amintiri a lui Jung (Amintiri, vise, reflecţii); a fost un hazard că nu ales o altă carte? A fost o necesitate întîlnirea cu Jung, ale cărui interpretări ale…

Christine Maillard este profesor de studii germanice la Universitatea din Strasbourg, profesor asociat la Universitatea din Oulu, Finlanda. Este director al Maison interuniversitaire des Sciences de l’Homme-Alsace.

Domeniile predilecte de cercetare sînt gîndirea lui Carl Gustav Jung studiată în cadrul istoriei cunoaşterii în Europa, cît şi relaţiile interculturale între Germania şi Asia în secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Este autoarea volumului L’Inde vue d’Europe. Histoire d’une rencontre (1750-1950), Editions Albin Michel, 2005. A editat Les Sept Sermons aux Morts, de C.G. Jung, Presses Universitaires de Nancy, 1993; Passeurs d’idees religieuses entre l’Inde et l’Europe, Presses Universitaires de Strasburg, 2009; Devenir l’autre. Experience et recit du changement de culture entre Japon et l’Occident, Editions Piquier, 2011; Recherches germaniques; Art, sciences et psychologie. Autour du Livre Rouge, Universite de Strasbourg, 2011. Este coordonatoarea traducerii franceze a Cărţii Roşii a lui C. G. Jung, Le Livre Rouge, Editions L’Iconoclaste, 2011. Eul-narator şi personaj Bogdan Mihai MANDACHE: - Care este locul Cărţii Roşii în ansamblul operei lui C.G. Jung? Christine MAILLARD: - Ceea ce este desemnat drept „Cartea Roşie” este un ansamblu de texte compus de Jung începînd cu 1914, bogat ilustrat, a cărui existenţă a intrigat mult timp atît cititorul operei psihologului, cît şi cercetătorul. Foarte diferit,

prin stilul său, de restul producţiei autorului, deopotrivă povestire de fragmente de viaţă, discurs vizionar şi operă poetică, această operă constituie ea însăşi un univers, o lume de imagini, de idei şi de cuvinte, concepută şi realizată începînd cu 1914 şi a cărei producţie a fost întreruptă în 1930, în momentul în care Jung începe studiul aprofundat al alchimiei. Pînă la publicarea, în 2009, a Cărţii Roşii în originalul german şi în traducerea engleză, singurul fragment accesibil a acestei părţi a producţiei lui Jung era textul celor Şapte învăţături către morţi (Septem Sermones ad Mortuos, 1916), difuzat de autor apoi reluat în volumul Erinnerungen, Traume, gedanken (Amintite, vise, g]nduri) în 1961. Comentariile pe care Jung însuşi le propune despre Cartea Roşie, în Amintiri, vise, gînduri, dar deopotrivă deja mai devreme în seminarul Analytical Psychology (1925), prezintă aceste texte ca reflexii doar ale…

În cartea lui Jung apar două tematici obsedante: posibilitatea şi limitele cunoaşterii, ideea unei cunoaşteri simbolice; fundamentele unei noi etici, „dincolo de bin e şi de rău”, în ruptură cu preceptele creştinismului. Prin perspectivele pe care le deschide, Cartea Roşie, „închisă” atîtea decenii, îşi arată astăzi întreaga sa actualitate.

La începutul lunii septembrie a apărut versiunea franceză a celebrei Cărţi Roşii a lui Carl Gustav Jung. Apariţia traducerii este însoţită de o serie de manifestări culturale menite să celebreze enigmatica operă a lui Jung, despre care se vorbea tot mai insistent în ultimii ani, în vreme ce manuscrisul odihnea într-un seif eleveţian La muzeul de arte orientale Guimet din Paris este expus între 7 septembrie şi 7 noiembrie 2011 manuscrisul lui Jung, care a mai fost expus publicului la New York, Los Angeles, Washington şi Zurich. În acest interval la Muzeul Guimet au loc conferinţe ale diverselor cercuri de studii jungiene, lansări de cărţi şi publicaţii dedicate operei marelui psihiatru elveţian. Să amintim că aproape simultan cu versiunea franceză, prestigioasa editură Trei a realizat traducerea în română a Cărţii Roşii. De curînd, sub egida Universităţii din Strasburg, a apărut numărul 8 al revistei Recherches germaniques: Art, sciences et psychologie. Autour du Livre Rouge de Carl Gustav Jung (1914-1930), 170 p., textes reunis par Christine Maillard. Profesor de literatură germană, Christine Maillard este director al

revistei Recherches germaniques, director al „Maison interuniversitaire des Sciences de l’Homme-Alsace”; este şi unul din autorii versiunii franceze a cărţii lui Jung. În primul studiu al volumului, Christine Maillard abordează Cartea Roşie ca document autobiografic şi ca document cultural. Scrisă în anii care au urmat rupturii de Freud, Cartea Roşie se înscrie prin teme şi forma discursului într-un ansamblu de tradiţii de istorie a spiritualităţii şi de curente mistice şi esoterice; autoarea studiului consideră că două referinţe intertextuale sînt evidente: Aşa grăit-a Zarathustra de Nietzsche şi Al doilea Faust de Goethe. Cartea lui Jung este construită pe intertextualităţi plurale şi pe un joc cu texte, teme şi mituri. Este un document autobiografic, dar este o autobiografie spirituală, în care subiectul ţine seamă de o experienţă cu caracter mistic, de o relaţie stabilită cu planul divin. Dimensiunea de spiritualitate este prezentă în discursul despre divin, despre…

Alchimia a fost redescoperită în modernitate, printre alţii, de Gaston Bachelard şi Carl Gustav Jung, dar adevărata dificultate a textelor alchimice stă în starea de spirit pe care o cere din partea cititorului,

Urmaşi ai unui raţionalism „atotbiruitor" şi ai unui umanism „fără frontiere", obişnuim să privim cu detaşare şi condescendenţă domenii peste care prea multe decenii de totalitarism şi înstrăinare au aşternut tăcerea şi praful, prea puţini contemporani mai avînd aplecare spre domenii de profundă spiritualitate. Unul dintre acestea este alchimia, văzut în continuare ca un pur exerciţiu de transformare a metalelor, o anecdotă adînc înrădăcinată în mentalul colectiv, şi pe care nu se mai osteneşte nimeni să o înlăture. În România nu au existat preocupări în domeniul alchimiei. Nici atunci cînd chingile ideologice au cedat, editorii nu au avut un program de traduceri, încercările sporadice fiind exclusiv rodul dorinţei de a obţine cîştiguri rapide. O fi blestemul alchimiştlor văzuţi obsesiv ca transformatori de metale în aur! De cîteva zile, de sub teascurile Editurii Almora din Paris a ieşit o superbă antologie de texte alchimice: Philosopher par le Feu, anthologie de textes alchimiques, 576 p., 2009, realizată de Doamna profesor Françoise Bonardel. Iniţial, acest volum a apărut în colecţia Points a editurii pariziene Seuil în 1995, dar acum avem o ediţie revăzută şi îmbogăţiţă, dar şi amplu

ilustrată cu peste 200 de imagini. Celor pasionaţi de hermetism, alchimie şi esoterism numele Doamnei Françoise Bonardel este unul binecunoscut pentru lucrările sale în domeniile amintite, fiind autoarea unor lucrări bine primite în lumea celor ce preocupaţi de Tradiţie, traduse în multe limbi, printre ele şi româna. În ampla introducere, Françoise Bonardel reface  parcursul controversat al alchimiei, amintind celor grăbiţi să vadă în alchimie doar un fenomen cultural izolat, propriu Occidentului, că gîndirea şi practica alchimice sînt prezente în limbi şi forme culturale diverse (mesopotamiană, arabă, chineză, indiană), întrebîndu-se dacă „între reverii domestice, seducţii diabolice şi fulguraţii apocaliptice, nu este deci nici un loc în cultura modernă pentru această stranie manieră de a filosofa?". Întrebarea Doamnei Bonardel ne trimite cu gîndul la remarca lui Titus Burckhardt: „Pare să nu fi frapat pe nimeni că o…