Știință misterioasă, alchimia a atras de-a lungul vremii oameni venind din orizonturi diferite ale cunoașterii, ale poziționării sociale, ale confesiunii religioase, toți atrași de curiozitățile unei arte care continua să atragă dincolo de eșecurile și dezamăgirile celor care vedeau în alchimie un pur exercițiu de transformare a metalelor, neîntrezărind că adevărata alchimie căuta să descopere starea superioară a lucrurilor umane. Biblioteca alchimică este alcătuită din zeci de mii de volume scrise de mii de autori și este extrem de diversă mai cu seamă datorită terminologiei care a variat de la o epocă la alta, de la un autor la altul; un subiect controversat încă este aria geografică în care s-a născut alchimia: să fi fost Babilonul, sau Egiptul, de ce nu Grecia? Alchimia a evoluat odată cu arta prelucrării metalelor, cu experiențele chimice, cu noile abordări culturale; în același timp, în fața asaltului exercitat de profani, alchimiștii au ales un limbaj încifrat care a ascuns adevăratul înțeles de ochii neinițiaților.
Despre alchimie s-a scris mult, și cu temei, cu măsură, cu stăpînire a temelor, operei și termenilor, dar și cu diletantism în dorința de a atrage un public dispus să accepte elucubrații, deloc interesat să treacă dincolo de suprafața lucrurilor. S-au scris istorii, s-au redactat dicționare, s-au realizat antologii de texte alchimice. Amintesc doar cîteva: Dom Antoine-Joseph Pernéty, Dictionnaire mytho-hermétique; Françoise Bonardel, Philosopher par le Feu. Anthologie des textes alchimiques; Christian Montésinos, Dictionnaire raisonné de l’alchimie et des alchimistes; Marcelin Berthelot, Collection des anciens alchimistes grecs; Eugène Canseliet, L’Alchimie expliquée sur ses textes classiques; Walter Scott, Hermetica. În România nu au existat preocupări în domeniul alchimiei, motiv pentru care atunci cînd chingile ideologice au cedat, editurile nu au avut un program coerent de traduceri, cele mai multe alegînd varianta facilă a traducerii unor titluri nesemnificative cultural, dar atrăgătoare pentru neinstruiți. Singura editură din România care a asumat un program editorial autentic în domeniul traducerilor textelor alchimice majore este Herald, care în colecția „Quinta Essentia” a publicat lucrări esențiale, definitorii pentru Marea Operă, lucrări avînd autori, printre alții, pe: Hermes Trismegistos, Basile Valentin, Johann Valentin Andreae, Cornelius Agrippa von Nettesheim, Paracelsus, John Dee, Michael Maier, Nicolas Flamel, Nicolas Lenglet du Fresnoy, Jean d’Espagnet. De curînd în aceeași colecție a apărut un nou titlu: Alchimiștii de-a lungul secolelor, de Arthur Edward Waite, traducere și prefață de Gabriela Nica și Marius Cristian Ene, 2019, 320 p.
Albert Edward Waite (1857-1942) a fost un scriitor englez, născut în America; de tînăr a fost preocupat de esoterism, de misticism, de ocultism, de alchimie, de tarot. A fost membru al Ordinului Hermetic „Golden Down”, a creat setul de cărți de tarot Rider-Waite, a fost membru al ordinului masonic. Dintre cărțile sale amintim: The Book of Ceremonial Magic; The Holy Kabbalach; A New Encyclopedia of Freemasonry; The Pictorial Key of the Tarot, Being Fragments of a Secret Tradition Under the Veil of Divination. Studiind alchimia, Waite a fost atras mai puțin de latura spirituală a operei alchimice, punînd accent mai curînd pe transformarea metalelor de bază în metale nobile: „Scopul meu în publicarea acestei cărți este stabilirea adevăratei naturi a experimentelor hermetice printr-o povestire despre acei oameni care le-au realizat și pe care simpla relatare a vieții lor îi arată ca fiind preocupați de transmutarea metalelor.[…] Lecția admirabilă pe care trebuie să o învățăm de la alchimiști este exaltarea lucrurilor în virtute dincolo de abilitatea brută a Naturii.” Căutînd sensul unei praxis alchemiae, prefacerile prima materia pentru desăvîrșirea Magnum Opus l-au condus pe A.E. Waite printr-un labirint în care puncte de reper i-au fost iluștri alchimiști care au trăit pe parcursul aproape a o mie de ani, de la Geber pînă la Joseph Balsamo, neocolindu-i pe Avicenna, Albertus Magnus, Toma d’Aquino, Roger Bacon, Raymundus Lullus, Arnaud de Ville-Neuve, Nicolas Flamel, Basile Valentin, Bernard Trevisanul, George Ripley, Paracelsus, John Dee, Henry Khunrath, Michael Maier, Jacob Böhme, Michael Sendivogius, Helvetius.
Primii cărturari cu serioase preocupări de alchimie, amintiți de Waite, au fost arabi (Geber, Rhais, Alfarabi, Avicenna) toți aflați în căutarea Pietrei filosofale, toți avînd temeinice cunoștințe de filosofie și de chimie. Pentru că alchimia era o sumă de cunoștințe, nu trebuie să surprindă prezența în carte a unor eminenți teologi, cum ar fi Albertus Magnus și Toma d’Aquino, pe seama acestuia din urmă fiind pusă și scrierea unui tratat, Aurora consurgens, amplu comentat de Marie-Louise von Franz în tomul al treilea din Mysterium Coniunctionis, volumul al XIV-lea al Operelor complete ale lui C.G. Jung. Asupra secolului al XIII-lea, apogeu al culturii medievale, multe personalități și-au pus pecetea, printre acestea fiind Roger Bacon și Raymundus Lullus, amîndoi avînd serioase preocupări în domeniul alchimiei. Francezul Nicolas Flamel este poate unul dintre cei mai venerați adepți ai alchimiei; legenda spune că Flamel, un om instruit, cunoscător al limbii latine, a descoperit un manuscris al unui anume Abraham Evreul, din care nu înțelegea nimic, dar care s-a dovedit a ascunde sub numeroase figuri și hieroglife Marea Operă, despre care scrie în enigmaticul său testament, reprodus de Waite în cartea sa. Arthur Edward Waite nu și-a propus să realizeze o sinteză teoretică a alchimiei văzută ca operă spirituală, ci doar să înfățișeze cititorului fișe biografice, a căror lungime tipografică nu este nicicum proporțională cu opera celor prezentați. De altfel, el însuși recunoaște că a acordat „un spațiu aproape disproporționat de mare acestei istorii a lui Joseph Balsamo”. Joseph Balsamo, zis și Cagliostro, nu este amintit în marile dicționare și antologii contemporane, iar acolo unde numele său este menționat se precizează că tot ceea ce se spune despre calitățile lui de alchimist ține de legendă, totul fiind fals. A.E. Waite își justifică „disproporția” săvîrșită prin dorința de a prezenta „latura șarlatanească a alchimiei”, altfel destul de răspîndită în rîndul necunoscătorilor. Alchimiști de-a lungul secolelor oferă o lectură agreabilă, date biografice interesante, repere despre scrierile și teoriile alchimice ale celor cuprinși în paginile cărții, un util punct de pornire pentru cei care vor să pătrundă tainele unui univers deopotrivă sensibil și inteligibil, material și spiritual.
Taguri: A.E. Waite, alchimie, biografii, Herald