iconographie-tableaux-de-grade-maîtreAl doilea volum al cărții lui Thomas Grison, Iconographie du Rite Ecossais Rectifié, continuă parcursul rectificării și reconstrucției prezentînd tablourile următoarelor două grade ale ritului în Les tableaux de grade Maître, Maître Ecossais de saint André.

In silentio et spe fortitudo mea (forța mea este în tăcere și speranță) este inscripția de pe tabloul lojii maeștrilor din Ritul Scoțian Rectificat. Inscripția este gravată deasupra unei imagini surprinzătoare pentru tablourile lojilor indiferent de rit : un vapor lipsit de catarge , fără velă, fără vîsle, liniștit, pe o mare calmă. Acest tablou vine direct din Stricta Observanță Templieră, și prin conținutul iconografic rămîne în întregime în spiritul cărților cu embleme, la modă în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, afirmă Thomas Grison. În ritual i se cere candidatului să explice simbolul vasului care a trecut cu bine furtuna; răspunsul: „Acest vapor, pe o mare calmă și liniștită, după furtună, este imaginea masonului care a depășit toate pericolele pentru a găsi adevărul și care, bazîndu-se pe spiritul de dreptate al inimii sale caută cu încredere un port sigur, împotriva pericolelor erorii”. Dar prezența în tabloul maestrului a imaginii unui vapor fără catarge, plutind pe o mare calmă, nu este lipsită de inerente întrebări cărora Thomas Grison va încerca să le răspundă urmărind surse scrise cum ar fi cele patristice, literare, literare, testamentare sau apocrife. Imaginile maritime nu sînt familiare scrierilor biblice, excepție făcînd, printre altele, episodul celebru al înghițirii lui Iona de un „pește mare”, văzut ca o inițiere, ca o trecere prin moarte pentru a renaște la viață. Jean Daniélou, care a scris despre simbolurile creștine primitive, susține că lipsa referințelor marine din Vechiul Testament este cauzată de faptul că evreii nu au călătorit pe mare, în schimb grecii aduc în scrierile Părinților Bisericii numeroase referințe, multe venind din epopeile lui Homer, mai cu seamă peripețiile lui Ulise care scapă morții doar printr-o renaștere simbolică, momentul în care ieșind din valurile zbuciumate atinge pămîntul. Un alt reper literar asupra căruia zăbovește Thomas Grison este Manualul lui Epictet comentat de Simplicius, insistînd pe sfaturile stoicului și ale comentatorului său în a prețui lucrurile necesare, în a urma sfaturile comandantului vasului, care în fapt sînt zeii care stăpînesc lumea și veghează nașterea sufletelor.

Meliora praesumo (întrevăd lucruri mai bune) este inscripția gradului de maestru scoțian al Sfîntului Andrei, ultimul dintre gradele simbolice practicate în Ritul Scoțian Rectificat. Tabloul lojii reprezintă un leu, sub un cer încărcat de nori și brăzdat de fulgere, adăpostit sub o stîncă și ținînd labele din față pe instrumente geometrice, sub care este încrisă deviza Meliora praesumo. În scrierile Vechiului Testament leul are o semnificație ambivalentă, dar predomină imaginea unui animal înfricoșător, însetat de sînge, descris ca atare în Psalmi și în Ieremia: „Iată iese leul din desișul său si pierzătorul popoarelor se apropie; plecat-a din locul său, ca să pustiiască pămîntul tău; cetățile tale vor fi stricate și fără locuitori.” Dar textele biblice mărturisesc și victoriile lui David și Samson împotriva leului, înțelese ca victorii ale Luminii asupra tenebrelor. În cele mai multe scrieri din Noul Testament leul este asimilat forțelor demonice, mai puțin Apocalipsa sfîntului Ioan („Iată, a biruit leul din seminția lui Iuda, rădăcina lui David, ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei”), leul fiind, bineînțeles, Isus. Leul este animalul ales cu preponderență pentru a orna blazoanele, era regele animalelor. „Cu leul din tabloul gradului de maestru scoțian al Sfîntului Andrei, noi am părăsit deci în mod definitiv leul păgîn și distrugător care aparține domeniului tenebrelor, și ne regăsim în fața leului luminos, liniștit și suveran care, prin poziția sa, ne reamintește de altfel de mielul mistic care este lumina lumii”, scrie Thomas Grison. Tabloul gradului de maestru scoțian al Sfîntului Andrei surprinde nu prin fast, ci prin decorul aspru, clonțos și deșertic, în care stînca boltită trimite la experiența anahoretică, la simplitatea ascetică, la construcția esențialmente spirituală, masonul scoțian rectificat fiind invitat să construiască un templu interior.

Ritul Scoțian Rectificat este unul marcat vizibil de ideile teosofiei, este un rit inspirat de gîndirea celor trei maeștri fondatori, Martinès de Pasqually, Louis-Claude de Saint Martin și Jean-Baptiste Willermoz, care pornind de la o derulare ciclică a istoriei umanității urmăreau să readucă în atenție adevărata natură esențială a omului. În viziunea lor, omul a parcurs în evoluția sa trei etape: timpul adamic, cel al paradisului terestru; timpul căderii, al păcatului originar; timpul unei posibile mîntuiri, al reîntoarcerii omului către sine, către Orient, către Lumină. Așa cum scria Jean-Baptiste Willermoz: „Dacă omul s-ar fi pastrat în puritatea sa primă, pentru el inițierea nu ar fi avut niciodată loc , și adevărul i s-ar fi oferit fără văl privirilor sale pentru că el era născut pentru a-l contempla și pentru a-i aduce un continuu omagiu. Iată pentru ce, singurul, adevăratul scop al inițierilor este de a pregăti inițiații să descopere singura cale care poate conduce omul către starea sa primitivă și să-l restabilească în drepturile pe care le-a pierdut.” Legătura necesară între căderea omului și inițiere este specifică Ritului Scoțian Rectificat. Thomas Grison a ales din bogăția spirituală și iconografică a Ritului Scoțian Rectificat tablourile gradelor de ucenic, companion, maestru și maestru scoțian al Sfîntului Andrei dezvăluind simbolismul specific acestui rit.