iconographie-tableaux-de-grade-apprenti-compagnonScriind la începutul anului despre cartea lui Thomas Grison, Le Symbolisme de l’epée, menționam că în octombrie 2018 autorul va reveni cu o nouă carte. Cu bucurie am primit zilele trecute cartea în două volume a lui Thomas Grison: Iconographie du Rite Ecossais Rectifié, Paris, Editions Maison de Vie, collection „Les Symboles Maçonniques”; primul volum se intitulează Les tableaux de grade Apprenti, Compagnon. Sensul cuvîntului rit în masonerie este apropiat de cel religios, trimițînd la un ansamblu de ceremonii. În acest sens trebuie înțeles atunci cînd se vorbește despre Ritul Scoțian Rectificat, Ritul Francez sau Ritul Scoțian Antic și Acceptat. În masonerie termenul rit a apărut relativ tîrziu, odată cu primele divergențe, iar prima notabilă a fost în 1751 cînd a apărut în Anglia o nouă Mare Lojă, aceasta acuzînd-o pe prima, cea de la 1717, de deviere. Noua lojă îi numea pe membrii rivalei sale Moderni, iar pe ai săi Antici, de unde și viitoarele denominațiuni de Rit Modern și Rit Antic. În secolul al XVIII-lea au fost create mai multe rituri, sisteme sau regimuri. Cartea lui Thomas Grison este despre Ritul Scoțian Rectificat, apărut în anul 1773; vocabula „scoțian” a fost o constantă semantică remarcabilă fără a se putea identifica vreo sursă scoțiană în ritualurile masonice. Ritul Scoțian Rectificat este opera unor iluștri gînditori: Martinès de Pasqually, Louis-Claude de Saint-Martin și Jean-Baptiste Willermoz. Toți împărtășeau ideile curentului teosofic, idei care se vor regăsi în ritualurile Ritului Scoțian Rectificat. Perioada în care s-au afirmat cei trei corifei ai masoneriei era una a căutărilor, a  structurărilor, a regîndirii unui ansamblu care abia își făcuse apariția pe scena vieții sociale. Fermentul acestor mișcări de idei a fost martinismul, înțeles, dincolo de provocările semantice, ca un curent de gîndire în care se regăsesc cei trei masoni francezi, un curent care pledează pentru redescoperirea gnozei, a fundamentelor religioase, a profunzimilor, a spiritualității. Căutările au însemnat apariția Ordinului Aleșilor Cohen, a Strictei Observanței Templiere metamorfozate în Ordinul Cavalerilor Binefăcători ai Cetății Sfinte. Willermoz a refuzat să confunde o sectă sacerdotală cu influențe masonice cu un Rit masonic și un ordin cavaleresc ale căror scop și doctrină se manifestă diferit. Așa a apărut Ritul Scoțian Rectificat, consacrat ca atare de Conventul de la Wilhelmsbad, din 1782.

În Ritul Scoțian Rectificat, reconstrucția Templului are o tonalitate mistică de netăgăduit și trimite la o realitate exclusiv interioară, a cărei axă corespunde restaurării spirituale. „Ritul Scoțian Rectificat reactualizează Templul. Fără a insista cîtuși de puțin asupra filiației istorice, diacronice, cu un ordin defunct (cel al lui Jacques de Molay), el încearcă să-l reactualizeze pe planul vertical al arhetipului, ca și pe planul cel mai concret, prin lucrările sale individuale și colective. Masonul trebuie să reconstruiască Templul primordial, cel dinaintea căderii, pentru a face ca Dumnezeu să intre iarăși în el și pentru ca oamenii înșiși să se poată reîntoarce în el ca niște fii risipitori, antrenînd întreaga Natură în această înălțare”, scrie Antoine Faivre în cunoscuta sa carte Căi de acces la esoterismul occidental. Willermoz a purces la o reașezare a ritualului pornind de la decreștinarea care își făcea loc în masoneria de la jumătatea veacului al XVIII-lea, rectificînd eludarea sacramentelor din ritualuri. Thomas Grison nu-și propune să exploreze bogățiile spirituale sau filosofice ale Ritului Scoțian Rectificat, ci să prezinte aspecte iconografice, tablourile celor patru grade simbolice: ucenic, companion, maestru, pentru lojile „albastre”, și maestru scoțian al Sfîntului Andrei, pentru lojile „verzi”. Pentru Thomas Grison tabloul gradului este o evidențiere prin imagine a doctrinei fiecărui grad, „o prelungire iconografică și un rezumat vizual”; autorul precizează că tablourile de grad ale Ritului Scoțian Rectificat se înscriu în marea tradiție a cărților de embleme (Emblematica). Literatura emblematică perpetuează un fond de cunoștințe venind din Antichitate prin textele patristice, prin enciclopedii și alegorii; istoria naturală are cel mai bogat conținut, fiind domeniul privilegiat al expresiei emblematice. Printre autorii cei mai cunoscuți de literatură emblematică, Thomas Grison amintește: Achille Bocchi, Theodore de Bèze, Claude Paradin, Cesare Ripa, George Wither sau Jacobius Boschius, autorul lucrării Symbolographia.

Adhuc stat! Planșa ucenicului este simbolizată de o coloană ruptă, trunchiată, dar stabilă la bază, însoțită de deviza Adhuc stat! (ea încă se susține). Willermoz descifra această formulă ca un neîncetat îndemn la a aprofunda, la a munci totdeauna pentru a da sens cuvintelor, la a sluji fecunditatea gîndirii, la a cultiva cîmpul interior. Coloana trimite simbolic la coloana norilor și la coloana de foc („Iar Domnul mergea înaintea lor: ziua în stîlp de nor, arătîndu-le calea, iar noaptea în stîlp de foc, luminîndu-le, ca să poată merge și ziua și noaptea” – Ieșirea 13, 21-22), dar și la coloanele Templului lui Solomon (Jakin și Boaz). Coloana este un simbol recurent în cărțile de embleme; pentru Jacobius Boschius, coloana este simbolul forței și al rectitudinii morale, iar pentru Juan de Borja, coloana este o imagine a perfecțiunii. Thomas Grison subliniază faptul că Ritul Scoțian Rectificat conceput de Willermoz se înscrie în viziunea simbolică dată de Noul Testament, tema Templului fiind analogă manierei cu care abordează subiectul în scrierile lui teosofice, manieră care se regăsește și în teosofiile lui Martinès de Pasqually și Louis-Claude de Saint-Martin. Acesta din urmă vedea în ritualul ucenicului necesitatea cunoașterii propriei noastre condiții, a recunoașterii unei puteri restauratoare care să așeze omul pe calea luminii.

Dirigit obliqua (el face drept ceea ce e oblic sau el rectifică ceea ce este de-a curmezișul) este deviza gradului de companion, iar planșa reproduce o piatră cubică pe care se află un echer. Este o trimitere fără echivoc la rectitudinea care este necesară în munca de reconstruire a Templului interior („nu mă voi abate nici la dreapta, nici la stînga” – Deuteronomul 2, 27). Din tabloul lojii companionilor lipsesc dalta și ciocanul; acestea sînt instrumente de acțiune directă, în vreme ce echerul este instrument de verificare, ceea ce permite sublinierea naturii specific spirituale a lucrării masonului scoțian rectificat, în care spiritul conduce materia. Prezența echerului nu este o invenție a Ritului Scoțian Rectificat, în primele ritualuri masonice britanice echerul fiind omniprezent. Scriind despre echer ca instrument de cunoaștere, Thomas Grison amintește interdependența dintre orizontalitate și verticalitate, așa cum un edificiu nu se înalță fără fundament solid, la fel înălțarea spirituală nu are loc fără fraternitatea de pe șantier. „Cunoașterea de sine capătă deci în gradul de companion un caracter imperativ și imperios, și în acest sens întrebării «Care este motivul pentru care ne întîlnim?», pronunțată în deschiderea lojii companionilor, i se răspunde: «Pentru a căuta să ne cunoaștem pe noi înșine pentru a face noi progrese în masonerie», scrie  Thomas Grison.