magie-si-superstitie-la-evreiMagia este o practică ancestrală și urmele sale pot fi găsite oriunde ar căuta istoricul religiilor; magia există, subzistă, se transformă în sînul unei culturi; magia oferă un vast cîmp speculativ pornind de simple analogii și asemănări. Perceperea asemănărilor între obiecte este o trăsătură fundamentală a gîndirii umane. Magia folosește nepotrivit acest principiu universal pentru că nu distinge între asemănare și identitate ; o analogie oricît de ușoară era suficientă pentru a stabili o asemănare necesară. Sînt magice riturile și practicile care își propun să acționeze împotriva forțelor ostile, naturale sau umane. Magia s-a răspîndit pe continentul african, în Egiptul faraonic, în Islam, în Mesopotamia, în Roma antică, dar și în Occidentul medieval și modern. Primele cercetări de etnologie (E.B. Tylor, J.G. Frazer) au evidențiat caracterul „homeopatic” sau „analogic” al magiei. Un principiu de similitudine (asemănătorul cheamă asemănătorul), un principiu de alăturare (lucrurile odată aflate în contact continuă să acționeze unul asupra celuilalt), un principiu de contrarietate (operează asupra unui lucru prin contrariul său). Sociologia abordează magia cu referire la un grup și poate fi interpretată ca o componentă pierdută a unei „mentalități prelogice”, ca fapt propriu omului social, ca modalitate arhaică a existenței. Psihologia raportează modalitatea arhaică a magiei la dimensiunile inconștientului. Etnologia, sociologia și psihologia furnizează bazele unui studiu a trei variabile (culturală, socială, psihică) a lumii magiei.

Orice acțiune întreprinsă de oameni pentru a încerca să-și impună voința împotriva forțelor naturii, ține de magie; majoritatea culturilor fac distincție între magia neagră și magia albă, prima fiind periculoasă, cea de a doua avînd drept scop să-l apere pe individ de forțele malefice. În Biblie nu se face o distincție clară între cele două tipuri de magie, Scriptura desemnează aproape întotdeauna magia neagră, iar termenul kișuf nici nu desemnează vastele puteri atribuite magiei în societatea babiloniană de unde s-a răspîndit în aria apropiată. Despre magie este și cartea lui Joshua Trachtenberg, Magie și superstiție la evrei: un studiu asupra religiei populare, traducere din limba engleză: Marilena Constantinescu, București, Editura Herald, colecția „Sepher”, ediția a II-a, 2018, 366 p. Biblia manifestă o opoziție viguroasă față de orice act de magie și nu doar față de practicile considerate dăunătoare. Biblia condamna practicarea magiei, stigmatiza magicienii, fie ei ghicitori, auguri, profeți, vrăjitori și făcători de farmece. În cultura iudaică magia era un fenomen curent, dar un fenomen care venea în vădită contradicție cu omnipotența lui Dumnezeu care nu poate fi influențat de nici o practică umană. Dincolo de interziceri mai mult sau mai puțin evidente, magia evreiască s-a răspîndit și a trecut prin veacuri pînă în vremurile moderne. Magia evreiască a avut de înfruntat ostilitatea creștinilor care vedeau chiar în practicile medicale semne ale magiei și vrăjitoriei. „Putem defini magicienii evrei ca fiind de vocație erudiți, practicanți ai artei magiei mistice doar din pasiune. Fiecare mistic bine pregătit poate practica magia ca o preocupare secundară”, scrie Joshua Trachtenberg.

Magia evreiască se situa într-o lume de mijloc, o lume care nu era total a trupului, dar nici în întregine a spiritului, o lume populată de demoni și îngeri. A existat o permanentă divergență între cei care credeau într-o lume populată de demoni și cei care socoteau că încrederea în rațiune trebuie să primeze. Mentalul colectiv, dincolo de interdicții, era încărcat de credințe și superstiții privitoare la demoni, la deochi, la cuvinte și blesteme, la posedarea spiritului, la spiritele celor morți. Joshua Trachtenberg subliniază că trăsătura caracteristică a magiei medievale evreiești a constituit-o funcțiunea atribuită îngerilor, agentii lui Dumnezeu ; acțiunile oamenilor întreprinse aici pe pămînt au fost mai întîi indicate în Ceruri de îngerul stelei acelui individ. Una dintre superstițiile universal răspîndite este convingerea că numele unui om este esența ființei sale: „Caracteristica esențială a lucrurilor sau a oamenilor rezidă în numele lor. Deci, a cunoaște numele unui om înseamnă a cunoaște secretul ființei care îl poartă, și totodată înseamnă posibilitatea stăpînirii destinului său.” Între aceste nume, autorul amintește Golemul, un slujitor credincios care poate fi înzestrat cu viață. Folclorul evreiesc atribuie asemenea puteri, în secolul al XVI-lea, lui Elia din Helm care își pune problema folosirii unui golem pentru a completa cvorumul necesar rugăciunii. Rabi Iuda Loew din Praga a făurit cel mai cunoscut golem, căruia prin diferite incantații magice îi dă viață, dar nu și darul vorbirii; dar într-o vineri golemul scapă de sub controlul rabinului, iar acesta este nevoit să-l transforme în lut.

În scopuri magice erau folosite și citate și formulări biblice: „În timpurile talmudice, versetele biblice erau deseori folosite pentru a vindeca răni și boli, cu toate împotrivirile rabinilor față de această practică.” În lupta cu răul nu erau folosite doar incantații, puterea numerelor, ci și obiecte, cel mai popular fiind amuleta, folosită pentru a proteja sau vindeca. Arta magică este ilustrată și de astrologie, pe fondul unor interminabile discuții despre rolul determinant al stelelor în viața oamenilor. Iudaismul tradițional nu a avut o atitudine omogenă în privința astrologiei; majoritatea rabinilor au acceptat-o, îndeosebi în Evul Mediu. Talmudul babilonian în care astronomia încă făcea corp comun cu astrologia susținea că ziua nașterii unei persoane era determinantă pentru caracterul, pentru viitorul acelei persoane; alții susțineau că nu ziua, ci ora este definitorie, în vreme ce o a treia categorie era de părere că evreii „nu au mazel”, adică nu au un noroc venit din zodie, ci din modul în care își rostuiesc destinul. Nume sonore ale iudaismului medieval sînt în tabăra celor care cred în astrologie; un adeversar redutabil a fost învățatul Maimonide care îi consideră nerozi și nebuni pe cei ce se încred în stele. Expresia evreiască Mazeltov (noroc bun), care ad litteram înseamnă „Să ai o constelație bună”, este o urmă de necontestat a interesului pentru astrologie, deși astăzi puțini își mai amintesc sensul prim!  „Ideea că planetele și stelele fixe guvernează peste afacerile lumii materiale a fost o dogmă străveche, care a primit consacrarea prin cel mai mare și  vestit astronom, Ptolemeu”, notează Joshua Trachtenberg.

Spiritualitatea iudaică este bine-cunoscută prin Scriptura sacră (Tanak), prin Cărțile profeților, prin cele două Talmuduri (de la Ierusalim și din Babilon), prin Midrașuri sau prin Zohar. Alături de aceste culmi ale civilizației iudaice, o privire asupra ansamblului iudaismului ar fi incompletă fără cunoașterea preocupărilor de magie ale vechilor evrei, iar cartea lui Joshua Trachtenberg oferă elementele esențiale pentru înțelegerea magiei și superstițiilor care au persistat în imaginarul iudaic popular timp de secole.