Abraham Abulafia a fost unul dintre cei mai prolifici gînditori iudaici care au ilustrat una dintre mizele filosofiei ebraice medievale – unirea Torei cu logosul, mișcare începută de Saadia Gaon care vorbea despre Tora în concepte grecești

Parcursul lui Abraham Abulafia se aseamănă izbitor cu cel al altor intelectuali evrei din secolul al XIII-lea, care începeau cu studierea intensivă a Călăuzei rătăciților a lui Moise Maimonide, pentru ca apoi să se fixeze definitiv în universul esoteric al cabalei. Primele îndrumări filosofice Abraham Abulafia le-a primit de la Hillel ben Samuel din Verona, după care revine pentru un timp în Spania, în Catalonia. A continuat studiile concentrîndu-se pe comentariile la Sefer Yetzirah; a căpătat renume pentru maniera în care preda Călăuza rătăciților în orașe din Spania, Grecia și Italia, învățătura sa fiind bazată pe combinații de litere și tehnici lingvistice. Devenit maestru în arta interpretării mistice a literelor și cuvintelor (ghematria), Abraham Abulafia credea că puterea creației rezidă în diferitele combinații ale acestora, era convins de caracterul profetic al numelor divine, consacrînd lungi pagini recitării acestora, parte a procesului interiorizării, pe care îl urma candidatul la profeție. Tora rămîne un document care se supune regulilor limbajului, iar întregul limbaj se întemeiază pe numele divine. Eminent cercetător și profesor de gîndire iudaică, Moshe Idel este cunoscut cititorilor români datorită cîtorva lucrări apărute în ultimii cincisprezece ani

la Editura Polirom, dintre acre amintim: Perfecțiuni care absorb. Cabala și interpretarea; Ascensiunea la cer în mistica evreiască. Stîlpi, linii, scări; Evreii lui Saturn; Fiul lui Dumnezeu și mistica evreiască; Mircea Eliade. De la magie la mit. Acestora trebuie să le adăugăm și cărțile Golem, apărută în traducere în limba română la Editura Hasefer, unde s-au mai tipărit Cabală și eros și Hasidism, între extaz și magie. Redactînd teza de doctorat despre cabală, Moshe Idel s-a apropiat de opera cabalistului Abraham Abulafia care avea o altă perspectivă asupra cabalei, alta decît cea clasică și inevitabila referință la arborele sefirotic, misticul evreu punînd accent pe experiențele și doctrinele mistice, subiect al unei cărți recent apărută în limba română: Experiența mistică la Abraham Abulafia, traducere din limba engleză de Maria-Magdalena Anghelescu, Iași, Editura Polirom, colecția…

O privire asupra ansamblului iudaismului ar fi incompletă fără cunoașterea preocupărilor de magie ale vechilor evrei, iar cartea lui Joshua Trachtenberg oferă elementele esențiale pentru înțelegerea magiei și superstițiilor care au persistat în imaginarul iudaic popular timp de secole.

Magia este o practică ancestrală și urmele sale pot fi găsite oriunde ar căuta istoricul religiilor; magia există, subzistă, se transformă în sînul unei culturi; magia oferă un vast cîmp speculativ pornind de simple analogii și asemănări. Perceperea asemănărilor între obiecte este o trăsătură fundamentală a gîndirii umane. Magia folosește nepotrivit acest principiu universal pentru că nu distinge între asemănare și identitate ; o analogie oricît de ușoară era suficientă pentru a stabili o asemănare necesară. Sînt magice riturile și practicile care își propun să acționeze împotriva forțelor ostile, naturale sau umane. Magia s-a răspîndit pe continentul african, în Egiptul faraonic, în Islam, în Mesopotamia, în Roma antică, dar și în Occidentul medieval și modern. Primele cercetări de etnologie (E.B. Tylor, J.G. Frazer) au evidențiat caracterul „homeopatic” sau „analogic” al magiei. Un principiu de similitudine (asemănătorul cheamă asemănătorul), un principiu de alăturare (lucrurile odată aflate în contact continuă să acționeze unul asupra celuilalt), un principiu de contrarietate (operează asupra unui lucru prin contrariul său). Sociologia abordează magia cu referire la un grup și poate fi interpretată ca o componentă pierdută a unei „mentalități prelogice”,

ca fapt propriu omului social, ca modalitate arhaică a existenței. Psihologia raportează modalitatea arhaică a magiei la dimensiunile inconștientului. Etnologia, sociologia și psihologia furnizează bazele unui studiu a trei variabile (culturală, socială, psihică) a lumii magiei. Orice acțiune întreprinsă de oameni pentru a încerca să-și impună voința împotriva forțelor naturii, ține de magie; majoritatea culturilor fac distincție între magia neagră și magia albă, prima fiind periculoasă, cea de a doua avînd drept scop să-l apere pe individ de forțele malefice. În Biblie nu se face o distincție clară între cele două tipuri de magie, Scriptura desemnează aproape întotdeauna magia neagră, iar termenul kișuf nici nu desemnează vastele puteri atribuite magiei în societatea babiloniană de unde s-a răspîndit în aria apropiată. Despre magie este și cartea lui Joshua Trachtenberg, Magie și superstiție la evrei: un studiu asupra…