Magistrat și alchimist francez, Jean d’Espagnet (1564-1637) este cunoscut pentru operele sale esoterice: Le miroir des alchimistes, 1609; Arcanum Hermeticae philosophiae,1616, și Enchiridion Physicae Restitutae, 1623. De puțin timp, ultimele două titluri amintite mai sus au apărut în limba română: Filosofia antică restituită în puritatea ei. Opera secretă a filosofiei lui Hermes, traducere din limba franceză de Gabriel Avram, București, Editura Herald, colecția „Quinta essentia”, 2018, 232 p.
Filosofia antică restituită în puritatea ei debutează cu o pledoarie în favoarea filosofiei naturale, arătîndu-si admirația pentru școlile filosofice antice, fără a putea adera la vreuna dintre ele. Îi recunoaște lui Aristotel statutul de Părinte al Filosofiei, dar pe bună dreptate deplînge uitarea în care a căzut filosofia celor mai vechi decît Aristotel, cei care au vorbit primii despre natură, despre materia primordială. Vorbind despre crearea lumii, Jean d’Espagnet amintește un principiu, Hylam, aproape inaccesibil minții omenești, căci a precedat materia primordială, nu are corp, este mai mult o umbră vastă: „Dar mintea omenească nu ar putea concepe acest principiu imaginar decît visînd, iar imaginația noastră este incapabilă să-și reprezinte cu fidelitate acest haos, acest sălaș al tenebrelor.” Jean d’Espagnet continuă scriind despre mintea ziditoare care a urzit și a început țesătura care a dus la crearea a două principii universale, unul formal și unul material, adică Cerul și Pămîntul. Cum au evoluat elementele? Întrebarea se justifică din perspectiva pe care o propunea Lucrețiu, anume că lucrurile sînt alcătuite din principii insesizabile; principiile care alcătuiesc sfera inferioară a Universului impure, umbre și fantome ale elementelor. Sînt enumerate cele patru elemente fundamentale (pămînt, aer, apă, foc) pe marginea cărora autorul face mai multe considerații inspirate din scrierile vechilor filosofi greci, dar vorbește și despre un al cincilea element, „un spirit eteric, incoruptibil, care este adus pe pămînt de către lumină și mișcare, reieșind din calitațile corpurilor celeste, care pregătește elementele pentru amestec și pentru a primi suflul vital, conservînd naturile individuale de la putreziciune, atît cît le permite stabilitatea lor internă. De aceea, înțelepții filosofiei esoterice au numit acest al cincilea element sarea naturii, nodul elementelor și spiritul Universului.” Jean d’Espagnet scrie și despre stările de contrarietate, despre lupta contrariilor, despre lumină și întuneric, despre corpurile mixte, umiditate, despre multe alte aspecte care redau concepțiile filosofilor greci antici.
Opera secretă a filosofiei lui Hermes este o scriere dedicată maeștrilor în filosofia hermetică, o încercare de a descifra ceea ce maeștrii alchimiei au ascuns „sub imagini și enigme, pentru a nu fi cunoscută de oamenii de rînd, și au înălțat-o atît de sus, ca pe un fel de cetate puternică zidită pe o stîncă, pentru a-i descuraja pe mulți să se cațere acolo sus, fiind inaccesibilă minții obișnuite care nu este călăuzită de Dumnezeu.” Îndemnul cu care se deschide cartea alchimistului francez arată de la primele rînduri fervoarea sa în susținerea eforturilor celor aflați în căutarea Pietrei Filosofale; el dezvăluie și care trebuie să fie calitățile alchimistului: să aibă sufletul pur și încredere totală în Dumnezeu, cunoașterea perfectă a operațiunilor naturii și metalurgiei, abandonarea viciilor și poftelor lumești, dăruirea totală operei sale, minte clarvăzătoare, judecată solidă, lecturi serioase. Jean d’Espagnet face o plăcută și instructivă incursiune în arta alchimică, scrie despre Soare și Lună, despre mercur, sare, sulf, despre operațiuni alchimice. Operațiile alchimice pentru obținerea Pietrei Filosofale cer cunoaștere, răbdare, tenacitate, pe lîngă cele șapte pietre care trebuie procurate din locuri diferite din Orient și Occident. Descrierea pe care o face unei operații din practica alchimică urmează modelul scrierilor clasice alchimice, de neînțeles cititorului nedeprins cu arcanele alchimice: „Folosiți fecioara înaripată, după ce va fi foarte bine spălată, purificată și fecundată cu sămînța spirituală a primului mascul și care a rămas însărcinată încă de cînd era fecioară și nepătată. Fecioara ți se va dezvălui după culoarea obrajilor de un ou roșu viu. Împreuneaz-o cu al doilea mascul, fără ca prin acest fapt ea să fie bănuită de adulter, pentru a primi sămînța cu care va trebui să conceapă iarăși urmași remarcabili, care vor fi de ambele sexe, din care va lua naștere o rasă nemuritoare a unor regi extrem de puternici.” Cum era și de așteptat de la o lucrare despre alchimie, numeroase pagini sînt consacrate focului, ale cărui proprietăți sînt folosite atît în natură, cît și în alchimie, cunoașterea proprietăților focului reprezentînd un element necesar alchimistului. În lucrarea alchimică, materia Pietrei Filosofale posedă propriul foc interior și natural, așadar un foc intern și unul extern, Jean d’Espagnet atenționaînd: „Cel care nu cunoaște gradele și intensitatea focului extern să lase deoparte alchimia, căci nu va reuși niciodată să obțină lumină din întuneric, dacă nu știe să opereze cu căldura.” Ultimele pagini sînt despre cuptorul nemuritor/ athanor, „paznicul și depozitarul tuturor misterelor operei”, despre obținerea sulfului și despre compoziția și multiplicarea elixirului. De reținut îndemnul cu care Jean d’Espagnet își încheie cartea: „Citind aceste rînduri, invocă Spiritul luminii veșnice, vorbește puțin, gîndește mult și judecă cu temei!”
Citind cartea lui Jean d’Espagnet ne convingem încă o dată că totul în alchimie este enigmă; originile ei se pierd în noaptea timpurilor, pentru alchimia occidentală propunîndu-se mai multe surse, cum ar fi Mesopotamia, Egipt sau Islam. Dincolo de aspectul pur material, alchimia prezintă un fundal filosofic și spiritual, pentru că alchimia viza eliberarea omului de fatalitatea materială. Cine se va familiarizat cu termenii alchimici (Albedo, Nigredo, Rubedo, Rectificando, Rebis, Solve, Coagula, Athanor, Oul Filosofic, Leul Verde, Soarele, Luna, Interioaria terrae) va înțelege că alchimia este arta transformării interioare și a realizării unei stări supraumane. Alchimia se prezintă ca o artă a densificării subtilului și a rafinării a ceea ce este dens, pentru a relua un gînd al lui Jean Biès. Pentru alchimie nu este o soluție de continuitate; prin faptul că nimic nu se opune mai mult spiritualului așa cum o face mineralul, acesta va fi folosit ca punct de plecare în lucrările alchimice. Materia nu este o masă inertă, ea este cea care dă formă și corp arhetipurilor. Pentru alchimie, universul este locul, convergența imanenței și transcendenței. Plumbul este „aurul bolnav”, orice piatră este în mod potențial un diamant.
Munca asupra metalelor este munca asupra sinelui în acest laborator care este deopotrivă laboratorium (locul de muncă) și oratorium (locul de rugaciune). Alchimia comportă numeroase elemente care pot să vină din esoterism, elemmente subliniate de Jean d’Espagnet: simbolismul celor cinci elemente (Pămînt, Apă, Aer, Foc, Eter) și al celor patru „stari” ale materiei (cald, rece, umed, uscat), corespondența între Microcosmos și Macrocosmos, complementaritatea și concilierea contrariilor, elixirul de viață lungă, simbolismul culorilor și al numerelor. Cu excepția lui Heraclit și Empedocle, în vechime, care au făcut loc focului printre elementele de care depinde metamorfoza ființelor și lucrurilor, și a lui Nietzsche care a reabilitat ardoarea dionisiacă, divorțul între filosofi și foc pare complet, susține filosoful francez Françoise Bonardel un avizat cunoscător al alchimiei. Françoise Bonardel susține că după ce raționalismul științific a alungat alchimia, aceasta a continuat să existe în mod clandestin, la adăpost de privirile sceptice și indiscrete, că mai există alchimiști operativi care continuă sa lucreze în umbră, în așa fel încît „spiritul alchimiei” să sufle unde vrea, mai cu seamă printre pictori, scriitori, muzicieni. Dacă admitem că există grade, paliere în ordinea cunoașterii raționale care pot fi urcate doar după o îndelungă pregătire intelectuală, de ce nu putem admite că întreaga gnoză comportă de asemenea grade care pentru a fi urcate necesită o transformare interioară a omului profan care va face din el un inițiat? În secolul trecut, C.G. Jung a refăcut poduri între trecut și prezent, între psihologia modernă și alchimia tradițională, apropiind omul modern, care repudiase alchimia, de sensul profund al acestei arte.
Taguri: alchimie, filosofia naturii, Herald, Jean d’Espagnet