Templul masonic și cabala

M-am apropiat de cartea lui André Benzimra (Exploration du Temple maçonnique à la lumière de la Kabbale, Paris, éditions Dervy, collection ”Pierre vivante”, 2007, 238 p.) după ce un prieten comun îmi reamintise că la momentul conceperii ritualurilor masonice, în primele decenii ale veacului al XVIII-lea, nu se punea problema interferențelor între masonerie și cabală. Filosof de formație, ca și prietenul nostru comun, André Benzimra publicase anterior Légendes cachées dans la Bible, études de kabbale maçonnique, éditions Arché Milano, 2006, și L’interdiction de l’incest selon la kabbale, éditions Arché Milano, 2007, dar și cîteva studii în revista Points de vues initiatiques.

În prefața cărții, Michel Saint-Gall mărturisește că a avut multe controverse cu André Benzimra ( aminteşte că după o discuţie pasionantă i-a spus lui André: „Sîntem, tu şi eu, în total dezacord, mai puţin asupra esenţialului”) pe subiectul prezenței elementelor cabalistice în filosofia masonică, în ritualuri sau în templul masonic, pornind și de la simpla observație asupra multitudinii curentelor ce se revendică din cabală, curente care ”adeseori inspiră oameni care nu cunosc nimic despre ea, dar proiectează asupra curentelor sale imaginația lor, dorințele lor, temerile lor, speranțele lor. Acesta a fost cazul ocultiștilor francezi și englezi de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea.” Michel Saint-Gall consideră că André Benzimra scapă acestui păcat prin faptul că a îmbrățișat curentul cabalistic spaniol și provensal ceea ce îl ferește de rătăciri și căutări inutile. Care ar fi șansa autorului  din perspectiva prefațatorului? Aceea de a oferi o nouă deschidere, o nouă interpretare a simbolurilor, obiectelor, decorurilor, miturilor dintr-o altă perspectivă, pentru că pericolul viziunii monolitice nu este de neglijat, nimic mai periculos decît omul unei singure cărți, mai ales că masoneria se vrea și este un creuzet în care se confruntă, se conciliază și chiar se unifică opinii, metode și doctrine diverse.

André Benzimra explorează templul masonic într-o manieră originală, fără a se depărta de substanța spiritualității masonice, folosind cabala drept ghid al călătoriei sale în templul masonic. Deși autorul ne anunță că lectura cărții poate începe cu orice capitol, fiecare capitol putînd fi citit independent, vom face scurte precizări urmînd succesiunea capitolelor, ele dezvăluind un anume traseu. Templul este perceput ca o ureche, aluzie la faptul că inițiatul face legămîntul tăcerii și al ascultării, locuitorul templului devenind urechea însăși; în templu omul îşi regăseşte echilibrul fiinţei, deopotrivă spiritual şi fizic; André Benzimra face diverse asocieri între cele trei părţi anatomice ale urechii şi Templu: urechea exterioară care cuprinde pavilionul este „sinonimă” intrării în Templu, celor două coloane Jakin şi Boaz şi vestibulului, imobilitatea pavilionului regăsindu-se în cele două coloane de bronz cu silueta lor hieratică; urechea mijlocie este asemănătoare unei caverne, grotă cu două ieşiri, una spre lumea aceasta, cealaltă spre grădina Edenului, asemenea Heykhalului care are două uşi, una spre vestibul, cealaltă spre Debir; urechea internă este locul tăcerii, Debirul, Sfînta Sfintelor fiind locul în care sălăşluieşte principiul nemanifestat al Cuvîntului divin.

Ucenicia începe în camera de reflexie acolo unde candidatul trece proba pămîntului, acolo unde confuzia, obscuritatea şi ignoranţa trebuie să lase loc clarităţii, explicaţiei, iluminării, acolo unde se desparte de viața profană; caverna/peştera/cabinetul de reflecţie sînt la jumătatea drumului între tenebrele venite din măruntaiele pămîntului şi claritatea luminii, între noaptea ignoranţei şi primele raze ale Cunoaşterii. Este locul unde celebra formulă VITRIOL îi deschide candidatului drumul spre alchimia interioară, spre metamorfoză, o metamorfoză în care candidatul caută piatra care trebuie tăiată, este piatra care va fi așezată în colțul de nord-est; piatra ascunsă nu este aurul filosofal, aşa cum nepotrivit se crede, ci  este Schethiyah, Piatra fundamentală, cea pusă la fundarea Lumii, cea amintită în Bahir: este o piatră care serveşte de fundament pentru toate lucrurile, iar destinul ei este să treacă de la punctul cel mai de jos al lumii la punctul cel mai înalt. În virtutea analogiei inversate care se leagă între lucrurile de jos şi principiile lor, Piatra fundamentală în edificiul sefirotic este cea pusă la sfîrşit, cea care este cheia de boltă. Construcţia Templului nu este o reconstrucție materială, ci căutarea pietrei filosofale, a pietrei care este în interiorul fiecăruia.

André Benzimra face o frumoasă paralelă între Arborele vieţii şi Templul masonic: „Apărut de pe bolta cerească, firul cu plumb coboară către pavajul mozaicat şi contrastele sale: el ia naştere în aurul stelei polare şi se sfîrşeşte în plumb, mutaţie în mod inversat a operaţiilor alchimice. Această coborîre este omologă Căderii prin intermediul căreia Arborele Vieţii se schimbă în Arborele Cunoaşterii Binelui şi Răului. Din cauza acestei Căderi, cei trei stîlpi nu sînt decît vlăstare fără strălucire, arbori morţi: înaintea deschiderii lucrărilor, nici un foc nu îi animă. Dar iată că lucrările se deschid: de îndată, deasupra pavajului mozaicat căruia i-a anulat dualităţile, se desfăşoară Tabloul lojii unde se înscriu instrumentele reintegrării, adică ale ascensiunii către Steaua Polară. (…) Înţelepciunea, Forţa şi Frumuseţea redevin vlăstarele vii, imagine şi asemănare a Arborelui Vieţii: Înţelepciunea se deşteaptă pentru a prezida construcţia edificiului; Forţa recapătă vigoare pentru a le susţine; Frumuseţea îşi recapătă strălucirea şi le împodobeşte”. O dată admis în Templul Masonic, inițiatul descoperă o lume în care decorurile, simbolurile, semnele sînt vehicule ale învățăturii masonice: coloanele Înțelepciunii, Forței și Frumuseții, așezarea membrilor lojii în templu, sensul în care se circulă, aprinderea și stingerea lumînărilor aflate pe cele trei coloane, așezarea echerului și a compasul pe Cartea legii sacre, universalitatea limbajului. André Benzimra afirma pe baza textului biblic că adevăratul Cuvînt transcende întrega dezvoltare istorică în virtutea eternității sale, iar această referință la limbaj și la Babel are o explicită trimitere la construcția masonică a Templului lui Solomon, distrus de două ori. Al treilea templu, de ordin spiritual, nu va mai fi niciodată distrus; dar pentru construcția sa nu este nevoie de un nou Turn Babel? Nu va duce din nou la confuzia limbilor? Nu, pentru că în vreme ce vechii constructori și-au pierdut nădejdea de a se înțelege și au sfîrșit prin a se separa ”franc-masonii se apropie unii de alții, fiecare căutînd să transmită Fratelui său ceea ce a înțeles și să se îmbogățească el însuși cu gîndirea celuilalt”.

Iată, așadar, cum o carte la a cărei lectură am purces cu un anume scepticism ajunge să dezvăluie aspecte ale spiritualității masonice din perspectiva arborelui sefirotic, prin observații de finețe și prin rafinate trimiteri la texte religioase și filosofice, care  conturează pașii către inițierea și realizarea spirituală a celor care aflîndu-se totdeauna între echer și compas tind să devină piatra unghiulară.