Toate prezentările personalităților care au marcat studierea Cabalei și cultivarea meditației sînt amplu argumentate teoretic, cît și prin numeroase texte pe care Aryeh Kaplan le pune la dispoziția cititorilor.

Considerată de cele mai multe ori doctrina mistică a religiei evreiești, Cabala este mai mult decît un sistem filosofic sau religios, depășește limitele unei mistici religioase, este mai mult decît o tradiție esoterică. Dar nu puțini sînt cei care continuă să vadă în Cabală o învățătură mistică și esoterică. „Definirea Cabalei ca mistică se bazează deci pe modul cum o abordăm, în măsura în care ea tinde spre cunoașterea lui Dumnezeu și a operei sale, ale cărei elemente intrinseci au la bază o concepție intelectuală. Deși, în esența ei, Cabala nu este o abordare intelectuală sau rațională a religiei, pentru unii cabaliști intelectul însuși devine o miză a misticii. Cabala își are rădăcinile în legătura dintre intuiție și tradiție”, consideră autorii Dicționarului enciclopedic de iudaism. Cabala extrage din transcendența divină sensul unui adevăr al vieții religioase, în care se întrepătrund elemente mistice si esoterice. În același dicționar amintit mai sus se menționează că „de-a lungul întregii sale istorii, misticismul evreiesc reflectă tensiunea dintre încercarea de a cunoaște adevărul printr-un sistem esoteric de interpretare hermeneutică a versetelor biblice și a cugetărilor talmudice – ele însele considerate simboluri – și nevoia imperativă a

unei descoperiri mistice originale prin viziuni, vise, revelațiile puterii cerești si reflecția intuitivă.” Așadar, inițial nu era vorba despre aspecte mistice sau esoterice, ci de hermeneutică. Adevărul mistic putea fi cules din texte vechi printr-o interpretare mistică, cabaliștii limitînd și ei posibilitățile de propagare a învățăturii, impunînd o anumită vîrstă pentru inițiere, care la rîndul ei se adresa unui număr restrîns de discipoli. O recentă apariție editorială își propune să dezvăluie mistere ale Cabalei: Aryeh Kaplan, Meditația și Cabala, traducere din limba engleză de Ioana-Raluca Voicu, București, Editura Herald, colecția „Sepher”, 2018, 424 p. Cartea lui Aryeh Kaplan începe cu o afirmație tranșantă: ne aflăm în fața celor mai ascunse mistere ale Cabalei, care poate ar fi trebuit păstrate sub tăcere, dacă nu ar fi fost răspîndite atît de…

Pendularea lui Papus între diversele societăți teosofice și inițiatice ale vremii sale, abundenața scrierilor, văzută de unii critici ca semn al unei anume superficialități, relativul eclectism și nu totdeauna buna alegere a surselor i-a făcut pe unii comentatori să fie circumspecți față de activitatea sa intensă și față de scrierile sale.

Personalitatea lui Gérard Encause, cunoscut mai mult sub numele de Papus, se identifică cu mișcarea ocultistă de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, fiind extrem de activ atît în societățile esoterice ale vremii sale, cît și în lumea publicisticii. Fondator, alături de Stanislas de Guaita, al Ordinului cabalistic de Roza-Cruce și al Ordinului martinist, Papus a fost în legături cu aproape toate școlile esoterice din timpul său, a avut o contribuție majoră la apariția revistelor „L’initiation”, „Le Voile d’Isis”, la înființarea „Școlii hermetice”. Papus este autor a 400 de articole și 25 de ample lucrări care dau măsura preocupărilor sale, a interpretărilor și cunoștințelor sale despre un domeniu care a influențat profund lumea literară, religioasă, artistică și chiar politică; în fața atîtor texte semnate Papus, unii contemporani l-au numit „Balzac al ocultismului”. Cercurile ocultiste pe care le-a frecventat, societățile esoterice și hermetice i-au favorizat întîlniri cu strălucite personalități ale vieții intelectuale franceze și europene. Amintim doar cîteva: Jean Moréas, Charles Mauras, Augustin Chaboseau, Victor Emile Michelet, Paul Sedir, René Guénon, John Yarker, Villarino del Villar, Czeslaw Csynski, Peter Davidson. Papus îl considera pe

Saint-Yves d’Alveydre ca „maestru intelectual”, iar pe Maître Philippe ca „maestru spiritual”. A fost în relații amicale cu multe obediențe masonice, printre ele Ritul primitiv și original de Swedenborg, Ritul spaniol, Ritul Memphis Misraim, toate aceste activități aducîndu-i dificultăți în relațiile sale cu Marele Orient și cu Marea Lojă a Franței; Guénon i-a devenit ostil, denunțînd apartenența la o societate „contra-inițiatică” și prezența în anturajul său a unor persoane rău-voitoare. Așa cum se pot evoca multiplele sale activități și inițiative în domeniile esoterismului, hermetismului, ocultismului, la fel se poate vorbi despre scrierile lui Papus. Unele dintre cele mai cunoscute sînt reunite într-un volum, apărut la Paris, în 1892, tradus în multe limbi; a fost tradus cu ani în urmă și în limba română, recent fiind reeditat: Kabbala. Tradiția secretă a occidentului; Șțiința secretă,…

Relația lor este dialectică, bazată pe o paritate completă a statutului bărbatului și a femeii", scrie Arturo Schwarz. Studiile sale sînt o frumoasă și convingătoare pledoarie pentru armonia valorilor spirituale prezente în cabală și în alchimie, amîndouă sistemele înțelegînd că scopul existenței este cunoașterea de sine, proces în care animus și anima se întîlnesc într-o complementaritate care dă sens aventurii umane.

De-a lungul secolelor, Cabala și Alchimia au fost subiectul unor lecturi și interpretări eronate, de cele mai multe ori din dorința de a specula senzaționalul dincolo de litera și spiritul textului. Un autor care pune în lumină strînsele corespondențe între aceste două sisteme mistico-filosofice, cabala și alchimia, este Arturo Umberto Samuele Schwarz (n. 3 februarie 1924, la Alexandria, în Egipt, într-o familie cu origini evreiești), cunoscut pentru cărțile sale de eseuri și studii despre cabală și alchimie, cărțile de versuri, cărțile despre scriitorii și pictorii dadaiști și suprarealiști (Marcel Duchamp, Andre Breton, Man Ray, Jean Arp); a fost și un cunoscut colecționar, cea mai mare parte a tablourilor sale fiind donată muzeelor din Roma, Ierusalim și Tel-Aviv. În anul 1998 Președintele Italiei i-a conferit Medalia de aur pentru merite culturale, iar în anul 2006 a primit premiul pentru poezie Frascati. La o privire fugară cele două sisteme au puține în comun; totuși  amîndouă sînt învățături esoterice animate de voința universală de a atinge o înțelegere totdeauna mai profundă a eului; în ambele cazuri, nevoia cognitivă este motivată de convingerea că

transformarea eului nu se poate realiza fără cunoșterea sinelui. Cum să convingi că alchimia și cabala fac posibilă înălțarea la cunoașterea mistică a naturii divine cînd una este asimilată transformării plumbului în aur, iar cealaltă este percepută ca un ansamblu de texte obscure și incoerente. La percepția eronată a contribuit și continuă să o facă abundența de scrieri mediocre despre cele două sisteme. Pentru a readuce în lumină înțelesul începuturilor cabalei, Arturo Schwarz crede că sînt cîțiva autori de neocolit: Gershom Scholem, Isaiah Tishby, Moshe Idel și Charles Mopsik. În ce privește alchimia, orice drum începe cu distincția între alchimia spirituală și forma sa dezvăluită, alchimia operativă, dar și cu lecturile fondatorilor Zosimos din Panopolis și Maria Evreica; alchimia este dificil de înțeles fără contribuțiile unor gînditori moderni cum ar fi Marcelin Berthelot, C.G. Jung, Raphael Patai, Henry Corbin. Termenul…

Palmierul Deborei este un tratat de etică, o imitatio Dei, care expune principiile unei conduite ideale pornind de la modelul oferit de cele zece sefiroturi în care se manifestă divinitatea în lume și după imaginea cărora trebuie omul să acționeze.

Filosofii din vechea Eladă identificau limbajul rațiunii cu limba greacă. Aristotel elabora o listă de zece categorii pe baza categoriilor gramaticale ale limbii grecești; pentru filosofii greci gîndirea, discursul era logos; vorbitorii altor limbi erau barbaroi. Nimeni nu neagă că limba greacă este o limbă filosofică prin excelență, o limbă în care s-au exprimat strălucit logos-ul și mythos-ul, imaginile, conceptele, teoriile, simbolurile, categoriile și alegoriile. În timp s-a conturat ideea că dacă limba greacă este cea care numește Ființa, raporturile omului cu Dumnezeu au fost înscrise în ebraică, o limbă care cel puțin la începuturi nu a fost una a formalizării sau abstractizării; mai puțin a corpului filosofic sau științific, ebraica era mai curînd o limbă a revelației și a profeției, era mai aproape de povestire și metaforă, decît de noțiuni și categorii, bogată în termeni concreți, săracă în abstracții. Cuvîntul revelat se adresează cuiva, în Biblie cuvîntul nu este solitar, totdeauna va exista o ureche pentru a-l asculta, un spirit pentru a discerne sensurile. Cuvîntul revelat are deopotrivă un adresant și o referință la lume, revelația fiind un cuvînt care

ascunde comori de înțelepciune și care poate fi imediat înțeleasă. Oferită cititorului scriitura capătă o anumită autonomie, o existență independentă care o deschide către noi interpretări, către dezvoltări ulterioare. Filosofia iudaică s-a afirmat într-o frumoasă confruntare mai întîi cu curentele de gîndire elenistică, apoi cu cultura arabă. "Luminile iudaismului", cum numea Maurice-Ruben Hayoun efervescenta activitate intelectuală care a dat naștere speculației filosofice expusă în frumoase creații literare, acoperă 15 secole, din care perioada cea mai fecundă este marcată la un capăt de Moise Maimonide, iar la celălalt de Moise Mendelssohn; sînt Luminile de la Cordoba la Berlin, exprimate mai întîi în limba ebraică și de asemenea în iudeo-arabă, pentru a atinge apogeul în limba germană. Religia poporului lui Israel este de esență biblico-talmudică, doctorii Legii interpretînd prescripțiile biblice cu ajutorul unei hermeneutici proprii; în același timp religia biblico-talmudică nu…

Zoharul este compus ca un comentariu hermeneutic al Pentateuhului, stilul fiind mai apropiat de genul omiletic, decît de investigarea teoretică. Scris la persoana întâi, Zoharul prezintă o serie de discuții între Șimon bar Iohai, fiul său Eleazar și discipoli, despre subiecte de ordin uman sau divin.

Sefer ha-Zohar/ Cartea splendorii este considerată Biblia cabalismului. Scrisă în secolul al XIII-lea, această lucrare majoră a misticii evreiești, socotită veacuri de-a rândul ca o carte canonică, Zoharul a fost atribuit mai multor autori, paternitatea sa literară facînd obiectul multor controverse.Editura Herald a căutat de la înființare să umple golul din cultura română în privința textelor marilor tradiții spirituale neglijate decenii de-a rîndul. Una din aceste cărți este Zoharul, apărută inițial în 2001, care a cunoscut mai multe ediții; cea mai nouă este cea din 2015, colecția "Cărți fundamentale", traducere de Ilie Iliescu, 304 p. Ediția în limba română urmează versiunea lui S.L. MacGregor Mathers realizată după traducerea latină a lui Knorr von Rosenroth, și cuprinde Cartea Misterului pecetluit, Marea Adunare Sfântă și Mica Adunare Sfântă. Versiunea după care s-a făcut traducerea de față îi consideră autori pe Rabbi Șimon bar Iohai și pe fiul acestuia Rabbi Eleazar. Analizele fundamentale ale lui Gershom Scholem și ale lui Y. Tishby, dar mai nou și ale lui Maurice-Ruben Hayoun atribuie cea mai mare parte a Zoharului lui Moise de Leon,

care a exprimat propria concepție despre spiritualitatea iudaică. Moise de Leon a început prin a studia celebra lucrare a lui Moise Maimonide, Călăuza rătăciților, pentru ca mai tîrziu să se dedice în întregime studiului febril al esoterismului. În analiza filologică a corpusului zoharic, Gershom Scholem a demonstrat existența mai multor straturi diferite, uneori redactate în limbi diferite, cînd în ebraică, cînd în aramaică, care s-au suprapus unele asupra altora de-a lungul secolelor. Deși la început cabaliștii au considerat că Zoharul este o carte redactată de Șimon bar Iohai, Gershom Scholem a evidențiat unitatea lingvistică și prezența unui autor unic cel puțin în privința primelor 18 capitole, folosindu-se de un pasaj semnificativ pentru datarea istorică: "De la distrugerea celui de-al Doilea Templu, în anul 68 după calendarul evreiesc, s-au scurs deja 1200 de ani de exil și Israel trăiește acum în întunecimea ce…

Cabala cuprinde două studii: Maaseh Bereshith, care studiază primul capitol al Facerii şi este consacrată cosmologiei şi corespunde micilor mistere, cum le numeau grecii, urmărind reaşezarea omului în starea primordială, şi Maaseh Merkavah, care studiază primul capitol din Ezechiel şi este consacrată teologiei şi corespunde marilor mistere din tradiţia greacă, adică identificării omului cu întregul Univers, în tradiţia ebraică.

André Benzimra este un nume cunoscut cititorilor acestui site. Aici am mai scris despre cărţi ale sale cum ar fi Exploration du temple maçonnique à la lumière de la kabbale, Dervy, 2007, sau Hermétisme et alchimie dans la kabbale. Prolongements maçonniques, Archè, 2009; André Benzimra este autor de studii şi cărţi consacrate esoterismului, Cabalei şi masoneriei. De curînd a mai semnat o carte subscrisă aceloraşi domenii: Petits et grand Mystères dans la Kabbale. L’Oeuvre du Commencement. L’Oeuvre du Char, Editions de la Hutte, coll. „Feux sacrés”, 2013, 348 p. Cabala cuprinde două studii: Maaseh Bereshith, care studiază primul capitol al Facerii şi este consacrată cosmologiei şi corespunde micilor mistere, cum le numeau grecii, urmărind reaşezarea omului în starea primordială, şi Maaseh Merkavah, care studiază primul capitol din Ezechiel şi este consacrată teologiei şi corespunde marilor mistere din tradiţia greacă, adică identificării omului cu întregul Univers, în tradiţia ebraică. Bereschith (La început) este primul cuvînt al Bibliei, ceea cea

stîrnit unele nedumeriri: de ce lumea a fost creată prin litera b şi nu prin a; sigur, se poate răspunde că Thora începe cu b şi nu lumea, dar pentru gînditorii ebraici lumea şi Cartea sacră nu sînt realităţi diferite întrucît „în sfera divină unde lucrurile sînt unificate, nu sînt două lucruri distincte, lumea şi Biblia, ci unul singur.” Rînd pe rînd Andre Benzimra supune analizei versetele primelor două capitole din Facerea. Omul trebuie să îndrepte păcatul căderii în ispită lucrînd fără încetare la reconcilierea opuşilor, la reconcilierea bărbatului şi a femeii, a cerului şi a pămîntului. Maaseh Merkavah are ca obiectiv să conducă iniţiatul la gradul de Adam Qadmon, Omul Primordial, pentru a încheia cu procesul de identificare cu divinitatea. (mai mult…)

André Benzimra explorează templul masonic într-o manieră originală, fără a se depărta de substanța spiritualității masonice, folosind cabala drept ghid al călătoriei sale în templul masonic.

M-am apropiat de cartea lui André Benzimra (Exploration du Temple maçonnique à la lumière de la Kabbale, Paris, éditions Dervy, collection ”Pierre vivante”, 2007, 238 p.) după ce un prieten comun îmi reamintise că la momentul conceperii ritualurilor masonice, în primele decenii ale veacului al XVIII-lea, nu se punea problema interferențelor între masonerie și cabală. Filosof de formație, ca și prietenul nostru comun, André Benzimra publicase anterior Légendes cachées dans la Bible, études de kabbale maçonnique, éditions Arché Milano, 2006, și L’interdiction de l’incest selon la kabbale, éditions Arché Milano, 2007, dar și cîteva studii în revista Points de vues initiatiques. În prefața cărții, Michel Saint-Gall mărturisește că a avut multe controverse cu André Benzimra ( aminteşte că după o discuţie pasionantă i-a spus lui André: "Sîntem, tu şi eu, în total dezacord, mai puţin asupra esenţialului") pe subiectul prezenței elementelor cabalistice în filosofia masonică, în ritualuri sau în templul masonic, pornind și de la simpla observație asupra multitudinii curentelor ce se revendică din cabală, curente care ”adeseori inspiră oameni care nu cunosc nimic despre ea, dar proiectează asupra curentelor

sale imaginația lor, dorințele lor, temerile lor, speranțele lor. Acesta a fost cazul ocultiștilor francezi și englezi de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea.” Michel Saint-Gall consideră că André Benzimra scapă acestui păcat prin faptul că a îmbrățișat curentul cabalistic spaniol și provensal ceea ce îl ferește de rătăciri și căutări inutile. Care ar fi șansa autorului  din perspectiva prefațatorului? Aceea de a oferi o nouă deschidere, o nouă interpretare a simbolurilor, obiectelor, decorurilor, miturilor dintr-o altă perspectivă, pentru că pericolul viziunii monolitice nu este de neglijat, nimic mai periculos decît omul unei singure cărți, mai ales că masoneria se vrea și este un creuzet în care se confruntă, se conciliază și chiar se unifică opinii, metode și doctrine diverse. André Benzimra explorează templul masonic într-o manieră originală, fără a se depărta de substanța spiritualității masonice,…

Într-o lume în care medicina foloseşte tot mai mult progresul tehnologic, nici un medic nu se va apropia de tratatele lui Paracelsus pentru a-şi trata bolnavii după indicaţiile renacentistului elveţian, dar citindu-le va înţelege preocupările înaintaşilor pentru a găsi explicaţiile unor boli, ca şi căile de vindecare

Paracelsus (Philippus Aureolus Theophrastus Bombast de Hohenheim) este una din figurile renascentiste complexe, trecînd cu mult dincolo de clişeele cu care generaţiile mai vechi erau învăţate în a privi exclusiv antagonic o Renaştere aurorală după un Ev Mediu întunecat. Lucrurile erau departe de a fi atît de simple, Evul Mediu lăsînd catedrale în piatră şi în spirit de care s-ar mîndri multe epoci, după cum, Renaşterea, are şi o componentă Antirenaştere în care regăsim elemente de alchimie, magie, hermetism care, într-o primă lectură, erau trecute sub tăcere. Paracelsus este una din acele figuri complexe care dau dimensiunea reală a Renaşterii. Cunoscut mai mult pentru lucrări de alchimie, una dintre ele, Ars Alchimica, publicată de Editura Herald, Paracelsus este şi autorul multor tratate de medicină; unul dintre acestea a văzut lumina tiparului tot la Editura Herald: Opus Paramirum, Principiile artei medicale; traducere, note şi îngrijire ediţie: Alexandru Anghel; cuvînt introductiv: Franz Hartmann; coll." Quinta essentia", 2010, 176 p. Evident, într-o lume în care medicina foloseşte tot mai mult progresul tehnologic, nici un medic nu se va apropia de tratatele lui Paracelsus pentru a-şi trata

bolnavii după indicaţiile renacentistului elveţian, dar citindu-le va înţelege preocupările înaintaşilor pentru a găsi explicaţiile unor boli, ca şi căile de vindecare. "Cititul nu te poate face medic. Medicina este o artă şi ea necesită practică. (...) Eu am intrat pe uşa Naturii: lumina ei şi nu lampa unei farmacii mi-a luminat calea", scria Paracelsus în căutările sale de a descoperi principiul vieţii, şi acesta era Archaeus, o esenţă spirituală atotprezentă şi invizibilă: "Omul invizibil este ascuns în omul vizibil şi are forma omului exterior atît timp cît rămîne în acesta". Multe din formulările lui Paracelsus sînt memorabile ele arătînd intenţia sa de a cunoaşte cauzele şi modurile de tratare, căci boala "nu-şi schimbă starea pentru a fi compatibilă cu cunoştinţele medicului, ci medicul trebuie să fie lămurit asupra cauzelor care provoacă boala", el insistînd pe relaţia…

Marc Halévy (n. 3 mai 1953) a făcut studii politehnice, a obţinut un masterat în Fizică teoretică, este diplomat în filosofia şi istoria religiilor, este doctor în ştiinţe aplicate. A lucrat vreme de 10 ani împreună cu laureatul Premiului Nobel Ilya Prigogine. Este de origine franceză, dar de aproape trei decenii locuieşte în Belgia.

După propria mărturisire, domeniile de activitate sînt sistemica, noetica şi mistica. Este fondator al grupului Maran, specializat în situaţii complexe şi restructurări. Este profesor-invitat al mai multor universităţi, formator şi conferenţiar pe teme de actualitate economică şi revoluţie noetică. Este autor a mai multor volume în care abordează subiecte de mare diversitate; dintre cărţile sale amintim: L'Age de la connaissance. Principes et reflexions sur la révolution noétique au 21eme siècle, M2 Editions, 2005; Introduction aux sciences de la complexité, Ed. Maran, 2007; Aux sources de la kabbale et de la Mystique juive, Ed. Dangles, 2007; Philosophie maçonnique, Ed. Oxus, 2008; Que vaut une idée? Introduction a l'economie immaterielle, Edi. Pro, 2008; Pensée hebraique. Une philosophie du kabbalisme au delà du rabbinisme, Ed. Dangles, 2009; Journal d'un Orateur de Loge. La vie interieure d'une loge maçonnique au quotidien, presenté et commenté par Marc Halévy, Ed. Dangles, 2009. Templul transcende pe toţi cei ce lucrează Bogdan Mihai MANDACHE: - Domnule Mark Halevy sînteţi autorul mai multor cărţi despre masoneria speculativă. Cum credeţi că s-a produs trecerea de

la operativ la speculativ? Prin rupturi sau prin tranziţie şi evoluţie? Mark HALEVY: - Această trecere nu este bine cunoscută nici de istorici. Locul său: Marea Britanie. Epoca: secolul al XVII-lea. Arta gotică şi marile şantiere  sacre se ofiliseră, lojile operative erau lipsite de ocupaţie. Totdeauna au existat "intelectuali" în lojile operative care ţineau registrele de socoteli şi intendenţa logistică a şantierelor. Ceea ce a fost nou, a fost atragerea de noi membri, purtători ai unei căutări spirituale care, din punct de vedere profesional, erau total străini de meseriile şantierului. Luptele religioase din acea epocă explică poate în parte interesul pentru căutarea unui loc privilegiat şi discret cum erau lojile masonice. Cazul binecunoscut al alchimistului Elias Ashmole (1617-1692) este simptomatic pentru situaţia amintită. - Putem vorbi de o filosofie, de o înţelepciune masonică? - Fără îndoială. Dar nu este vorba de un sistem doctrinal. Ar…

Pentru Marc Halévy gîndirea ebraică este o gîndire a mişcării împotriva repaoslui, a devenirii împotriva fiinţei, a înlănţuirii împotriva stabilităţii, a nomadului împotriva sedentarului.

Marc Halévy a mai fost prezent în paginile acestui site cu  prezentări a două dintre cărţile sale - Aux sources de la kabbale et de la mystique juive, éditions Dangles, Escalquens, 2007, 236 p.  şi Philosophie maconnique, éditions Oxus, Escalquens, 2008, 216 p. În rîndurile care urmează voi face o succintă prezentare a unei cărţi apărute în martie 2009: Pensée hébraïque. Une philosophie du kabbalisme au-delà du rabbinisme, éditions Dangles, collection "Horizons ésoteriques", Escalquens, 312 p., şi care este continuarea celei despre cabală şi mistica ebraică. Pentru Marc Halévy gîndirea ebraică este o gîndire a mişcării împotriva repaoslui, a devenirii împotriva fiinţei, a înlănţuirii împotriva stabilităţii, a nomadului împotriva sedentarului. De aceea intenţionează să redescopere suflul Spiritului care a inspirat scrierile sacre şi să uite traducerile-trădări, regăsind originalul: "Apa vie a gîndirii ebraice a fost deturnată, canalizată, îndiguită printr-o harababură de reguli şi interdicţii care au făcut-o să stagneze. Este timpul pentru a redeschide vanele şi a-i reda libertatea proaspătă. Fără a renega ceva, Suflul Spiritului ebraic trebuie în prezent să reînsufleţească gîndirea ebraică dincolo de talmudismul rabinic. Reîntoarcere la surse. Reîntoarcere la Sursă."  Cele 22 de

capitole (cifră aleasă nu tocmai întîmplător, alfabetul ebraic are 22 de litere) sînt concepute într-un dialog critic cu idei perpetuate de-a lungul vremii, idei pe care Marc Halévy le combate; lăsînd cititorilor cărţii plăcerea de a urmări argumentele filosofului, el însuşi descendent al unei vechi familii de rabini, amintim cîteva din temele care au stîrnit polemica lui Marc Halévy. Creaţie sau emanaţie? Halévy consideră creaţionismul "o absurditate fără nici un fundament biblic", creaţionismul mizînd pe instantaneu, în vreme ce procesul creativ s-a întins pe parcursul a şase zile, ceea ce înseamnă un proces progresiv, deci o evoluţie; în opinia lui Marc Halévy, viziunea creaţionistă crează o distanţă infinită între divin şi uman, Dumnezeu apărînd ca un creator exterior şi străin lumii create, ceea ce este foarte departe de textul original ebraic. Monism sau…