Filosofie masonică

La prima vedere a acestui titlu, nu puţini se vor întreba dacă nu e prea mult spus filosofie.  Acolo unde cei mai mulţi văd conspiraţii, secret, amestec în politică, despre ce filosofie poate fi vorba? Marc Halévy încearcă într-o recentă lucrare (Philosophie maçonnique, éditions Oxus, Paris, coll. Spiritualités, 2008, 216 p.) să treacă dincolo de fantasmele care înconjoară multe din discursurile despre masonerie, chiar dacă  nu sînt scrise cu rea credinţă, să nu gloseze pe marginea simbolurilor, ci să studieze masoneria „ca un tot, ca un sistem global, ca o paradigmă în mers. O paradigmă autoreferenţială care dezvoltă un spaţiu de gîndire – un spaţiu noetic – unde bărbaţii, prin ascezele lor, prin muncile lor, prin cercetările lor, construiesc noi catedrale de sens, de înţelepciune şi de artă de a trăi bine”. Încercarea cărturarului francez urmăreşte cinci teme: finalităţile, metodele, cadrul, genealogiile, fundamentele.

Marc Halévy nu vrea, aşadar, să reia teze din cărţi, respectabile altminteri, despre hermeneutica simbolurilor, ci să descopere/redescopere înţelepciunea masonică, să caute fundamentele masoneriei regulare şi tradiţionale, invariantele fondului şi structurile profunde, şi vom reda un lung citat care ar putea da de gîndit multora: „Esenţa profundă a Regularităţii şi a Tradiţiei masonice se fondează pe respectul perseverent al memoriei masonice. Ideea este simplă, clară şi nu poate fi evitată: dacă Christopher Wren, Wolfgang Amadeus Mozart sau Johann Wolfgang von Goethe (…) ar învia, ar trebui în mod absolut ca ei să regăsească imediat, într-o lojă de astăzi, tot ceea ce a făcut fermentul geniului lor masonic. Ar trebui în mod imperativ ca ei să se simtă imediat în mijlocul fraţilor lor. Ar trebui ca noi să putem să le arătăm, în toate detaliile, că moştenirea lor a fost transmisă şi primită, păstrată şi înfrumuseţată, dezvoltată şi exaltată. Ar trebui ca ei să ştie, imediat, irevocabil, că noi nu i-am trădat. Aceasta este Tradiţia vie; aceasta este Regularitatea în spirit”.

Mulţi se vor fi întrebat care sînt finalităţile francmasoneriei şi mulţi sînt cei ce cred că masoneria îşi propune să preia controlul, direct sau indirect, politic sau economic asupra societăţii; o deviere contrară vocaţiei masonice autentice. „Francmasoneria este mai întîi, mai ales, înainte de toate, un loc de spiritualitate, un loc de interioritate, un loc de sacralitate”, afirmă Marc Halévy. Pentru el, esenţa profundă a masoneriei este de ordin spiritual; fără credinţa în Marele Arhitect al Universului, în existenţa Spiritului, a Cuvîntului, masoneria nu are substanţă. Astfel, masoneria se înscrie într-o logică contributivă la desăvîrşirea Spiritului. Într-o epocă dominată de consum, de opulenţă, de dorinţa obsesivă de a avea, care a creat un om avid şi cupid este nevoie de spiritualitate, abundenţa materială ducînd de multe ori la carenţe spirituale. Fără a-şi propune să domine, masoneria prin adepţii săi din care emană dorinţa de înţelepciune, de inteligenţă şi spiritualitate poate genera o revenire la Spirit: „Cultura masonică nu este o cultură a cuvîntului, a dialogului, a discuţiei: este o cultură a tăcerii, a monologului-cel mai adesea interior-, a meditaţiei. Nu este vorba de a fi de acord, ci de a deveni în acord. De a intra în armonie. Nu atît cu alţii cît cu Cosmosul, cu Întregul, cu Viaţa, cu Spiritul, cu Unul absolut. Nu este vorba de a stabili un adevăr cît de a trăi în Adevăr”.

Masoneria actuală, consideră Marc Halévy, este fructul unui îndelungat proces început în Evul Mediu, astăzi singura catedrală de construit fiind omul însuşi. Metoda este cea iniţiatică, ea urmează un ritual care exprimă sub forma miturilor şi simbolurilor, cheile cunoaşterii. Pentru a-şi afirma credinţa, pentru a construi ordinul şi pentru a consolida fraternitatea, masoneria are propriile metode. „Francmasoneria este înainte de toate o metodologie spirituală, adică un corpus destinat să elibereze omul de umanitudinea sa şi să ridice omul în Spirit. Acest corpus este iniţiatic, adică, o vom vedea, deopotrivă ritualic şi simbolic”, susţine Marc Halévy. Cine spune iniţiere, spune transmitere şi progres, dar este necesară distincţia între iniţierea formală şi inţierea reală. Aceasta din urmă este la capătul drumului, şi corespunde intrării totale în realitatea absolută, corespunde iluminării. „Această ascensiune progresivă, insistă Marc Halévy, pe scara gradelor, nu are nimic cu un cursus honorum, cu o acumulare de privilegii sau de drepturi sau de puteri, cu un maraton spiritual din care trebuie să ieşi învingător, acoperit de onoruri şi omagii, de lauri şi de coroane. Este evidenţa însăşi: urcuşul spiritual este mai întîi o asceză a modestiei şi umilinţei”.

Tot ceea ce există nu există decît într-un cadru conceptual cu referinţă la spaţiu, timp şi formă. Loja este locul resurselor spirituale unde fiecare poate să se încarce cu energie spirituală în dinamica simbolică a ritualurilor. Loja devine astfel un spaţiu sacru, departe de lumea profană, departe de zgomote. Dar şi timpul capătă dimensiuni sacre, nu întîmplător se vorbeşte de an profan şi an lumină, iar lucrările se desfăşoară între miezul zilei şi miezul nopţii. Fundamentul ultim al lucrărilor în lojă este executarea ritualurilor. Ritul este cel care induce o dinamică între simboluri şi vehiculează mituri.

Chiar dacă filiaţia între masonii operativi medievali şi masonii speculativi moderni nu este acceptată de toţi cercetătorii fenomenului masonic, Marc Halévy consideră că prima şi cea mai importantă dintre genealogiile francmasoneriei trebuie căutată în cunoştinţele meseriei de zidar, în cutumele constructorilor catedralelor.  Odată cu sfîrşitul lumii gotice, lojile încep să accepte şi oameni din afara meseriilor, intelectuali preocupaţi de alchimie, cabală, hermetism. Marc Halévy face o incursiune în tradiţia hermetică, amintind enigmatica scriere Tabula smaragdina, înţelesurile celebrei formule VITRIOL, semnificaţia elementelor din cabinetul de reflecţie. „Hermetism, alchimie şi francmasonerie se regăsesc şi converg tocmai pentru că ele participă cu acelaşi elan gnoseologic, la aceeaşi Gnoză”, scrie filosoful francez. Un alt element al genealogiei masoneriei speculative este cabala, mişcare esoterică şi iniţiatică proprie tradiţiei iudaice. Recuperată de umaniştii florentini, cabala a pătruns treptat şi în masonerie, prezenţa pregnantă fiind în gradul Arca Regală. Roza Cruce este un alt element din genealogia masoneriei, fiind tema centrală a somptuosului grad al 18-lea al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat. În sfîrşit, ultimul element este tradiţia templieră, autorul reluînd cîteva elemente de istorie a ordinului.

Ultima parte a volumului abordează fundamentele masoneriei. Filosofia care studiază fundamentele fiinţei a identificat trei mari şcoli de gîndire: materialismul, idealismul şi spiritualismul. În opinia lui Marc Halévy, spiritualismul este cel care sapă cel mai profund, Ideea şi Materia nefiind fundamente ci produse, adevăratul purtător al Gîndirii fiind Spiritul; masoneria fiind într-o alianţă cu divinul a optat pentru un spiritualism naturalist în perfect acord cu originile sale. Din punct de vedere antropologic, masoneria optează pentru post-umanism, o concepţie care nu mai vede omul în centrul lumii, scop al întregului cosmos, ci aşază omul în lume, în armonie cu lumea, cu natura, ceea ce subliniază strînsa legătură între post-umanism şi spiritualism naturalist: „Post-umanismul revine la mai multă modestie şi renunţă în mod clar, radical, la a vrea să impună puterea umană asupra lumii”. Lumea modernă discută mult despre raţionalitate/raţionalism, uneori fără a avea o viziune clară. Marc Halévy consideră că raţionalitatea şi raţionalismul pe care îl instituţionalizează construiesc o lume deconectată de real, încît lumea este astăzi într-un impas. Cum se situează masoneria într-un asemenea context: „Francmasoneria nu este nici raţionalistă nici carteziană. Gîndirea sa este analogică, anagogică, simbolică, metaforică. Intuiţia joacă aici un rol determinant”, iar modelul este unul al post-raţionalismului. O lungă discuţie priveşte cum participă/ şi dacă participă  masoneria la schimbarea lumii; Marc Halévy susţine că din perspectiva acţiunii, masoneria este mai aproape de orient decît de occident, repugnîndu-i acţiunea politică, militantă: „Ţelul său nu este, nu a fost niciodată şi nu va fi vreodată să schimbe lumea, ci mai curînd de a se transforma interior pentru a învăţa să trăiască în lume. Lumea evoluează din interior, şi a fi în lume înseamnă a participa la evoluţia sa, în manieră constructivă şi voluntară”, ceea ce defineşte post-revoluţionarismul. Are masoneria o viziune proprie asupra vieţii? „Franc-masoneria se vrea un loc al vieţii, al bucuriei”, fiind astfel sub aura eudemonismului, a năzuinţei omului spre fericire.

Cînd masoneria speculativă vorbeşte despre piatra şlefuită, desenează o întreagă filosofie a vieţii: căutarea perfecţiunii, care se recunoaşte prin naturaleţe şi simplicitate. Se ştie că masoneria este produsul modernităţii, dar forţa sa ţine de elemente mai vechi: „un vechi naturalism precreştin care i-a permis să recupereze de-a lungul întregii sale istorii, mesajele curentelor care s-au opus dogmatismului inchizitorial al Romei. Găsim de-a lungul gradelor sale, hermetismul alchimiştilor în gradele albastre, cabala iudaică şi rozicrucianismul în gradele roşii, cavaleria templieră în gradele negre”. Cartea lui Marc Halévy este o fascinantă profesiune de credinţă, un imn închinat unui nobil ideal, cel al schimbării interioare.